Idee ceva mai inedită: ce ar fi ca de solstițiu să am în față Focul Viu de la Andreiașu? Am nevoie acum (și mai mereu!) de liniște și Natura o oferă gratis. Doar să ai pornirea să ieși din agitația făcută de oameni. Și dacă îți vine și vreo idee despre vreun loc unde nu ai ajuns, rețeta este stabilită!
După poza de răsărit de la chepengul de ieșire pe terasa blocului mă grăbesc până în parcul Tineretului unde văd alt unghi al răsăritului la statui, unde e locul de joacă pentru bicicliști, cei cu role sau cu plăci. Este unul din locurile de joacă ale copilăriei unde ne găseam motive de alergare și de călărit statuile atât de ușor...
Pus toate în mașină și la drum. De menționat că nu știu unde voi dormi și atunci am la mine tot ce trebuie pentru campare de iarnă (cortul, salteaua și sacul de puf plus primusul sunt esențiale!). Este doar final de decembrie și mă aștept să fie recișor chiar dacă planul meu este doar prin dealurile vrâncene.
Ziua 1 - 21.12.2023
Cum ajung în munții Vrancei, primul loc unde îimi pun GPS-ul este Casa Babei Vrâncioaia. Chiar dacă nu e în direcția mea finală, merită o vizită locul chiar dacă este închisă. Din Focșani urmez drumul spre pasul Tulnici, Gălăciuc și Lepșa, drum ce trece prin pasul Ojdula în Ardeal. Deocamdată rămânem în Vrancea.
Căsuța de lemn adăpostește un mic muzeu și mai importantă este troița aflată între brazi, după intrarea faină de lemn. Pe ea citim detalii despre Ștefan cel Mare și Sfânt și povestea Vrâncioaiei și ai săi șapte flăcăi trimiși la oaste pentru apărarea țării.
Să nu uit să menționez că drumul din Bârsești până sus, la platoul pe care este amenajată casa-muzeu, este îngust și înclinat și trebuie să mergi cu atenție la mașinile care vin din sens opus. Noroc că nu am avut nici un fel de astfel de întâlnire!
Jos, la DN 2D, văzusem un mic muzeu numit ”Rădăcina Vrancei”. De fapt sunt două muzee, unul militar sătesc și o casă tradițională cu tot felul de exponate. Sute, dacă nu chiar mii de exponate! Explorez tot ce se poate din exterior cu câteva imagini pe care vi le las aici ca invitație pentru când veți ajunge prin zonă. Sau vă veți face drum ;)!
Cum suntem pe tărâmul Vrâncioaiei cumva este musau să trec prin localitatea omonimă și apoi mai departe spre Nistorești. Câte localități cu același nume vor mai fi prin țară? Nu opresc și continui la stânga pe valea Nărujei până în localitatea omonimă și apoi la dreapta pe luna vale a Zăbalei până în Nereju. De aici fac stânga prin Nereju mic și câteva serpentine mă trec coama spre valea Milcovului. Da, acel Milcov din Hora Unirii:
”Vin' la Milcov cu grăbire
Să-l secăm dintr-o sorbire
Ca să treacă drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare,”
Valea Milcovului este foarte faină și nici nu îmi dau seama cum trec kilometrii. Văd la un moment dat pe dreapta drumul către Focul Viu și mai merg puțin fiindcă în zona asta plănuiesc să rămân pe seară. Mă gândeam că e un foculeț mic, cam cum este la Terca, jud. Buzău, și că nu am prea mult de văzut. În Valea Milcovului văd la un moment dat pe dreapta niște pereți faini. Trag mașina pe dreapta, trec ușor apa și explorez acei pereți pe la bază și apoi puțin în sus prin singura despicătură accesibilă. Sunt faine plăci verticale și paralele care mă duc la o săritoare de unde vine apa și de unde e tras un furtun de captare. Merg până unde mă simt în siguranță și apoi revin la apa mare cu alte și alte poze din multe unghiuri.
Mai merg puțin și văd o trecere a asfaltului printre zidurile de la Reghiu. Trec de ele, găsesc un loc unde să întorc și voi lăsa mașina pe marginea drumului pentru o altă explorare. Sunt ceva mese amenajate și apoi urc pe sub zidurile foarte faine până în spatele lor unde este o fermă și o mașină veche, de teren. Mai explorez și cotloanele apei Reghiului de pe partea cealaltă a zidurilor cu întoarcere tot pe același drum fiindcă pe partea cu apa este imposibil. De bucurie dau un mesaj lui Dinu și primesc un răspuns critic sau cel puțin cu răceală. Cumva mă întristez pe moment fiindcă mă așteptam la ceva încurajare spre explorare din partea dânsului socotindu-l prieten de încredere. Asta este, așteptările duc la dezamăgiri! Dar merg mai departe fiindcă drumul meu de explorator are astăzi o țintă celebră și ușor accesibilă!
Deci revenire pe Milcov până în Andreiașu de jos și apoi drumul pe serpentine, printre case, până la semnul care indică poteca spre rezervația naturală. Parchez mașina și pe jos la locul fain amenajat! Mai sunt ceva turiști și nu mă deranjează prea mult. Toți au dreptul să își viziteze țara cu locurile ei inedite. Și Vrancea are multe astfel de locuri! După ce pleacă mă bucur în liniște de flăcările mari ce ies continuu de sub micul zid circular amenajat aici. Se apropie undeva de zero grade, poate un pic cu minus și mi se pare foarte bine. Admir flăcările mari care ard permanent cu o forță demnă de un foc de tabără vânjos. Sufletește sunt fericit că am ajuns aici chiar dacă ar fi fost fain în doi. Dar asta este: destinul are pentru fiecare ceva pregătit și fiecare capitol durează atât cât este scris! La 16.50 fac poza la panoul explicativ cu multe detalii și cobor la mașină pentru a căuta un loc de campare.
Drumul mai urcă maxim un kilometru pe asfalt și apoi este drum de piatră în serpentine strânse. Nu e problemă pentru mine și merg spre Andreiașu de Sus. Trec printr-o zonă de pădure și apoi pe primul platou văd pe stânga o amenajare. Este o scenă pentru festivaluri și câteva rânduri de bănci plus toalete publice și multă curățenie. Ar fi aici ceva locuri de cort, dar mă atrage un teren de pe partea cealaltă a drumului fiindcă prefer un loc mai izolat. Un drum de piatră mă duce printre copaci și imediat ce se termină e un tăpșan fain pe partea dreaptă. Aici campez, lângă mașină! Peste noapte cred că au fost câteva grade cu minus și mă bucur de căldura sacului de dormit. Dimineață voi găsi mai întâi brumă pe interiorul cortului și apoi transpirație. Așa că îmi va lua puțin mai mult să șterg/usuc cortul și să pornesc la drum.
Ziua 2 - solstițiu, 22.12.2023
De fapt toată treaba asta cu cortul se desfășoară undeva pe la ora 5.00 dimineața fiindcă vreau să îmi încep ziua la flăcările vii. Undeva în jurul orei 6.00!
Că tot suntem în Vrancea, să mergem în munții Vrancei! Asta înseamnă coborâre pe Milcov până în Broșteni, apoi Odobești, intrare pe valea Putnei prin Bolotești și urcat înapoi până în Bârsești, unde am fost ieri. Trec pe lângă Casa Babei Vrâncioaia și mai departe pe drumul de pe culmea dealului, pe deasupra Păuleștilor. După cantonul Fulga se face drum de piatră și cobor în valea Cozei. Pe deal opresc la un moment dat la un punct de belvedere pentru culorile puternice ale răsăritului. Drumul împădurit mă urcă pe vale și la 8.20 opresc lângă refugiul Salvamont Alunu. E mic și cochet și de aici voi începe explorarea per pedes. Solitar, cum m-am obișnuit de multă vreme fiindcă puțini au programul meu sau se încumetă să meargă în ”necunoscut”! Știu că e greu ca cineva să îmi suporte stilul și mereu spun că norocoasa trebuie să aibă enorm de multă răbdare!
Pentru început am de urmărit marcajul BR care mă duce pe lângă Cantonul lui Piciu pe drumul ce urcă în coamă spre stâna Tătaru. Aici marcajul duce spre dreapta spre satul Coza și stânga spre stâna Cârnituri și șaua Geamăna. Urmez benzile spre stânga și urc pe poteca plină de frunze pe dealul Zmeuriș. Ies după ceva urcuș susținut la golul alpin și curând dau de crucea ridicată în amintirea rezistenței anticomuniste din munții Vrancei. Redau istoricul de pe cruce, de sub rugăciunea inimii!
Încă puțin și ajung printre pete de zăpadă la stâna Cârnituri înainte de care marcajul PR mă duce prin pădure spre refugiul Vidreni. Doar mă adăpostesc puțin în stână pentru câteva guri de ceai fierbinte înainte de a reveni la marcajul Punct Roșu!
Curba de nivel mă coboară ușor într-un fir de vale și apoi mă urcă pe partea cealaltă până la saivanul mare și apoi la refugiul Vidreni aflat la 1300 de metri. Este de fapt o fostă cabană/stână foarte solidă restaurată de Asociația Montană Carpați, filiala Vrancea. La parter sunt ceva amenajări minime (prici, masă, sobă) și la etaj sunt alte priciuri, trusă de prim ajutor, jurnal de refugiu și un ”reading spot” unde ai ce citi pentru săptămâni întregi. Îmi place mult ”refugiul”!
Din fața refugiului (nu neapărat că asta ar fi fața principală, dar aici este harta zonei, detaliată) marcajul PR urcă la stânga, susținut, pentru 20 de minute, până în Golul Roibului. Aș vrea să stau mia mult în Gol să reflectez la trasee și la peisaj, dar vântul tăios abia ce îmi permite să fac o poză la stâlpul cu săgeți. Schimb marcajul în TR și fac stânga prin vânt cu speranța de a ajunge cât mai repede la pădure. Curba de nivel mă duce prin zone cu gheață, pe sub Turnurile Cozei, până sub vârful Cristianul (1629m). De aici, prin pădure și ceva limbi de zăpadă, cobor în șaua Geamăna. În stânga aș putea coborî la stâna Cârnituri și apoi pe drumul de mai devreme la mașină. Dar nu are farmec, mai ales când am și altă variantă. Așa că fac dreapta pe marcajul BR care mă duce la liziera pădurii pe niște zone cu mult pietriș mărunt și alunecos. Hm, acum văd pe poze că drumul duce spre Șaua Tișiței și apoi Lăcăuți. Deci ceva gânduri de viitor... Prin Golul Cozei cobor, acum adăpostit sub culme, pâââână la stâna Golici. BR continuă mai departe și eu fac stânga pe sub stână pe un drum larg pe care voi găsi marcaje rare PG. E o întoarcere aproape la 180 de grade până la stâna Hăuleșteni/Izvor.
Urmăresc marcajele și poteca la dreapta spre pădure. Urmează un picior de munte pe care coboară un drum de exploatare înclinat și în 40 de minute sunt la râul Coza, mai jos de afluentul pe care este Cascada din Horn. Doar acum, de pe hartă, am aflat de ea fiindcă acolo mă săturasem de coborât și în plus părea o mare doborâtură, greu de parcurs, la dreapta mea (15.20). De aici fac stânga pe drumul ce mă duce la refugiul Alunu și la mașină. La un moment dat începe să ningă cu fulgi așa de mari și frumoși că mă transform într-un copil fericit într-o ninsoare bogată și destul de liniștită (cu brațele deschise și întinse primesc pe față fulgii mari și deși). La 16.30 ajung în zona mașinii și văd alte panouri explicative și obiective interesante. Chiar mulțumesc Divinității în gând că mi-a purtat pașii pe aici, că mi-a dat multe momente de liniște, de pace și că îmi aduce pe prima pagină noi și noi locuri de explorat!
Hm, am ceva urgent de rezolvat! Mai am doar două linii la rezervorul de benzină și trebuie musai să ajung la un Petrom. Oricum trebuie să ies pe drumul ce duce în valea Putnei, la Bârsești. La prima zonă cu semnal caut pe net și găsesc că cea mai apropiată stație Petrom este la... Covasna, la 80 de kilometri de unde sunt eu! Așa că nu am de ales: Lepșa, Greșu, Ojdula și de aici urmăresc GPS-ul care mă coboară în Ghelința, apoi Catalina și Zăbala până în Covasna. Chiar când ajung se aprinde martorul roșu de benzină! Răsuflu ușurat că am ajuns cu bine. Doamne ajută!
Pot dormi în mașină și găsesc hotelul Căprioara unde pot plăti cu cardul de vacanță. Fac rezervare online și acolo rezolv toate formalitățile. Hm, hotel de patru stele!!! Cu SPA și multe servicii incluse. Sunt prea obosit și doar servesc cina (o zeamă gulaș, un Gordon bleu și o porție mare de plăcintă ungurească) înainte de duș și somnul de voie! Cu fericirea de a fi făcut ceva pentru suflet astăzi!
Ziua 3 - 23.12.2023
Mă bucur de un fain peisaj de iarnă matinal, cu 15-20 de centimetri proaspeți și ninsoare în continuu. Mai moțăi puțin în patul cald înainte de a merge la micul dejun... Merg la masă admirând fainele amenajări de Crăciun din holul hotelului. Îmi curăț mașina și înainte de plecare merg pe jos până la izvoarele minerale din parcul central unde este și vestita Baltă a Dracului, emisie permanentă de gaze vulcanice! Umplu toate sticle pe care le găsisem prin mașină. Revin la mașină și pornesc mai departe la drum încărcat cu multă energie pozitivă!
Hm, parcă aș vizita un loc pe care îl vreau de multă vreme și mai mereu am fost pe fugă. De fapt mai rar am fost singur ca să îmi pot face traseul OFL (orientare la fața locului!). Acum se poate! Așa că ies din Covasna spre Păpăuți și Zagon. Dacă am mers foarte bine până în Zagon, aici am o ușoară derapare pe drum drept ceea ce mă face să scad viteza pentru a merge în siguranță pe drumul cu zăpadă. Puțin după ieșirea din localitate se duce asfaltul și am drum forestier total acoperit cu zăpadă. Merg încet pe serpentinele care mă urcă prin pădurea ce izolează depresiunea Întorsurii Buzăului. Acum, văzând asta pe hartă, înțeleg izolarea termică ce face ca Întorsura Buzăului să devină iarna pol al frigului alături de depresiunea Gheorghenilor! După serpentine urmează o scurtă zonă plată și apoi o ușoară coborâre ce devine asfaltată curând, înainte de Barcani. În DN10 răsuflu ușurat, fac dreapta spre Brașov și apoi iarăși dreapta prin Acriș și Vama Buzăului spre... cascada Urlătoarea. În parcare este o tanti de la care cumpăr cârnați și brânză de burduf! După gust îmi dau seama că sunt făcute la curte și sunt de calitate! Las mașina aici și merg câteva sute de metri pe jos până la cascadă. Este puternică și o explorez peste tot pe unde pot merge în siguranță.
Pentru variație și frumusețea traseului mă hotărăsc ad-hoc să urmez drumul DN10 spre Buzău. Nu am pe nimeni care să mă stresez pe unde să merg și să ajung cât mai repede la destinație. Așa că urmez fainul drum înapoi spre Întorsură și apo înspre barajul Siriu. Pentru câteva poze și o vizită de suflet mă opresc la Cimitirul Eroilor de pe malul lacului Siriu, mai exact de la Gura Siriului, de la mijlocul distanței dintre stânca Teherău și baraj. Gândul îmi zboară la câțiva oameni care mi-au rămas în suflet, pompieri, chiar dacă unii au considerat că eu nici nu mai exist. Este o vorbă care spune că nu poți forța părerile oamenilor despre tine. Uneori acele păreri spun mai multe despre ei decât despre tine!
Cu inima plină de recunoștință pentru cei ce își sacrifică viața pentru ceilalți continui drumul până după Cislău unde fac dreapta pe Drumul Doamnei Neaga spre Buda Crăciunești. Este Trans-Cislăul, un fain drum ce trece în județul Prahova prin Sângeru, Apostolache, Iordăcheanu și Plavia spre Urlați. Înainte de Urlați fac dreapta pentru a face o vizită la mănăstirea Sfânta Maria Jercălăi pentru a revedea faina biserică de lemn (1731) adusă din incinta Peleșului spre conservare. Revăd cu bucurie și biserica nouă care acum este într-un stadiu avansat al picturii. Din exterior ar părea ceva biserică slavă...
Ultimele poze sunt de undeva de pe drumul spre casă, cu un apus superb care încheie tot periplul cu care v-am zăpăcit mai sus. Așa se întâmplă când drumurile se lasă pe ”mâna” minții, în toate direcțiile...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu