Nu mai fusesem de ceva vreme la Drăgănescu și am simțit un impuls pentru acolo. Ajung pe după amiază și înainte și după biserică admir malurile lacului înghețat.
Intru în biserică și doamna de la lumânări mă vede că fac poze. ”Nu aveți voie! Doar dacă vreți să vă uitați!” Hm, gândesc că este femeie simplă și nu pot să nu văd ne-corelarea între venitul la biserică și înțelegerea credinței/brațelor deschise ale lui Iisus Hristos către toată lumea. Asta ar presupune că o dată ce ai venit în biserică, ar trebui să fii primit cu brațele și cuvintele deschise spre cercetarea bisericii. Este foarte adevărat că aici cei mai mulți vin doar pentru pictură și nu îi interesează de credință. Și cel mai probabil oamenii sunt săturați de ”pozari” care apoi să se mândrească cu ce au văzut și ce au auzit ei la Drăgănescu! Dar înainte de a presupune că fiecare din cei care intră vine cu atitudinea asta, ar fi de cuviință să cercetezi un pic omul, dincolo de aparențe. Părerea mea! Totuși, chiar dacă atitudinea nu îmi pare foarte primitoare (îmi aduc aminte de căldura tot a unei femei de la ”lumânări” de la biserica ”Sfântul Dumitru” cu care am povestit atât de fain încât nu am simțit cum trece timpul), mulțumesc pentru indicația către o carte explicativă a picturii aflată pe o masă pe lateralul bisericii: Arsenie Boca, ”O smerită mărturisire ortodoxă”. Din ea vedeți mai jos câteva explicații și ceva poze.
Cu bucuria că, fie și așa, am putut afla multe informații în ritmul meu (de obicei duminica, după slujbă, preoteasa prezintă pictura pentru vizitatori) mulțumesc în gând și, după câteva poze în curtea bisericii, merg în capătul străzii Abatorului (intersecție cu strada Digului) unde mai prind ceva unghiuri cu luciul apei înghețat și cu apusul superb. Nu e o minune să ai posibilitatea să vezi așa ceva?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu