Pentru azi avem un alt circuit, ceva mai solicitant și mai lung. Bine, mie așa îmi place! Pentru asta plecarea este la ora 9.00 vis-a-vis de hotelul Storm, bus stop #12 (Þórunnartún 4, 105 Reykjavík, Islanda). Turul se numește South Iceland Coast and Waterfall Tour. Pentru asta, și mai ales pentru un anume obiectiv, de ieri mi-am cumpărat o pereche de gheruțe de la un magazin de echipament sportiv. Bine, prețul e de vreo 4 ori mai mare decât în România și nici măcar nu am folosit gheruțele... Dar mai bine să ai decât să ai nevoie!
Până la primul obiectiv facem 3 ore!!! Pe drum doar vom vedea, în trecere peștera Kverkarhellir și cascada Seljalandsfoss care va fi ultimul obiectiv în drum spre casă. Deocamdată la amiază suntem în parcarea de la Skogafoss. Avem o jumătate de oră pentru vizită. Tot așa, îi spusesem ghidului că voi explora cât de mult pot (este alt ghid). Întreb dacă am timp să urc până deasupra cascadei și îmi spune că este foarte greu. Îmi fac socoteala și pornesc la drum, mereu cu ochii pe ceas. Ceea ce el îmi spunea că ar fi la limită, pentru mine au fost 7 (șapte) minute! Bine, am trecut ca rapidu' pe lângă alți turiști! Și de jos și de sus cascada este superbă. Sus se vede un imens platou cu relief zbuciumat și mult mai sus vârfuri de munți și chiar ghețari în depărtare. Atât cât poți dibui la limita norilor! Ascult și filmez forța apei pentru a-mi rămâne pe vecie în suflet! La vale tot așa trec ca fulgerul pe lângă alți turiști și ami timp și de poze, și de filmări și mia ales să iau apă din râul de sub cascadă. După spusele ghidului este una din cele mai curate ape de pe pământ. Well, cum sunt pasionat de tot ce înseamnă natură, pot și confirma și spune că sunt enorm de multe astfel de ape ”cea mai curată”. La autocar ghidul îmi simte bucuria și cred că își face socoteala că ”turistul ăsta” îi va încurca programul. Dar nu știe că am educație nordică și sunt punctual. Bine, dacă știe vreunul din voi că mai întârzii câteodată, nu neg. Doar că știu când trebuie să fiu extrem de punctual și când se mai acceptă mici toleranțe! Nu e lege cu sfertul de oră academic fiindcă acesta se acordă doar profesorului, nu și studenților!
Următorul obiectiv este la doar un sfert de oră de mers cu autocarul. Este o parcare mult mai simplă și mai sălbatică ceva mai jos de... ghețarul Sólheimajökull. Vedeți sau citiți voi vreun ”t” la sfârșitul cuvântului? Ei pronunță acel ”t”! Se află în Islanda de sud între vulcanii Katla și Eyjafjallajökull. Parte a mai largului ghețar Mýrdalsjökull, Sólheimajökull este o locație turistică populară datorită localizării și accesului ușor. Despre Katla pot spune că înainte de a pleca în Islanda o colegă mi-a făcut capul calendar cu filmul Katla și misterele din el și tot a susținut că ce e în film se întâmplă și în realitate. Se oftica pe mine când îi povesteam ce este la fața locului și că doar culoarea pietrei și a nisipului (a se vedea mai jos plajele din Vik și din apropiere) are legătură cu filmul. Parte din film este și exagerată sau ceva povești sunt amplificate în stil cinematografic. Despre Eyjafjallajökull pot spune doar că pe internet sunt niște filmulețe amuzante legate de pronunție: Eiiafiallaiocult! Ușor de spus :D!
Avem 40-45 de minute de explorare și nu am timp de pierdut. Chiar dacă unii turiști merg mai încet fiindcă vor să admire locul, fac și eu asta plus poze în ritm alert. În 14 minute sunt la baza ghețarului și sunt uimit și șocat de viața gheții: totul trosnește, totul se scurge, totul curge, totul vuiește!!! Este extraordinară natura și sunt fericit că sunt aici. Mai văzusem și alți ghețari acum doi ani, în Alpi. Aici este cu totul altceva și îmi imaginez uimirea cercetătorilor din Antarctica sau a celor ce văd imenșii ghețari din America de Sud. Cu siguranță e aceeași uimire și în Himalaya sau în orice alți munți înalți unde gheața trăiește, e vie!!! Am gheruțele în rucsac și spun că le voi pune fix în momentul în care va fi nevoie. Și nu va fi nevoie fiindcă urc pe ghețar doar vreo 200 de metri pe poteca evidentă. Aici este impresionant cum atâta gheață de sub mine este acoperită în mare parte de cenușa și nisipul negru de vulcan. E atâta bucurie în mine! Și grijă de a nu călca prea intens pentura nu răni minunatul corp al ghețarului. Mă opresc când văd că din față vine un grup cu colțari și legați în coardă. Făcuseră o tură tehnică pe ghețar. Nivelul următor (acum sunt doar turist)! Doar mai fac ceva poze și mă întorc pe nisipul negru de la baza ghețarului cu privirile mereu îndreptate spre peretele de gheață cu cascade vuitoare prin el și apoi spre laguna de apă azurie care se formează în jos de ghețar. Fac pași pe drumul cunoscut pentru a ajunge la timp la autocar. Chiar cu două minute mai devreme decât ora stabilită, spre bucuria ghidului!
O jumătate de oră ne desparte de Vik, satul de pe sudul coastei Islandei vestit pentru plajele sale de nisip negru și pentru poveștilor misterioase cu diferite dispariții în valurile mării. Avem la dispoziție o jumătate de oră pentru explorare și masă, care dorește. Eu las masa pe mai târziu și merg direct pe plaja cu nisip negru și mult vânt. E superb locul, chiar dacă valurile și multa culoare neagră dau o senzație de ușor sinistru. Se văd în larg stâncile de sub Reynisfjall și frumusețea tăcută ce atrage mereu marinarii în larg. Mai explorez un pic zona și am astfel și 10 minute pentru un pic de apă, un sandwich și o vizită ”tehnică” înainte de plecare.
Facem zece minute până la următorul punct situat dincolo de Reynisfjall. Este vorba de plaja Reynisfjara cu nisip negru și valuri puternice. E un ”semafor” care avertizează cât de departe să stai față de apă în funcție de mărimea valurilor și viteza vântului. Suntem avertizați să nu ne apropiem de apă fiindcă au fost oameni luați de forța valurilor. Și de la marea noastră Neagră știu ce înseamnă asta! Doar ne apropiem cât este valul retras și astfel stăm la ”umbra” coloanelor bazaltice negre din peștera Hálsanefshellir. Oricât ar fi de turistic, locul este superb. Un alt mulțumesc Divinității că nu am stat acasă și am ales să îmi cheltui banii pentru astfel de locuri!
Nici nu știu când au trecut puțin peste șase ore de când am pornit la drum. O oră de drum la întors ne duce la următorul obiectiv. Dar înainte de asta vreau să vă spun un lucru interesant. Spuneam că dacă mergi cu mașina ai nevoie musai de 4x4 și de mașină cu greutate mai mare. Motivul: și când am venit spre sud-est și acum când mergem spre vest vântul dinspre mare este atât de puternic încât împinge autocarul spre interiorul insulei. Cu talent șoferul reușește să țină autocarul pe drumul cu o bandă pe sens!!!
După cum am spus, într-o oră suntem la parcarea de mai jos de cascada Seljalandsfoss. Avem, tot așa, o jumătate de oră de explorat. De acum ghidul mă știe și când îi spun și de cascada Gljúfrabúi îmi zice: Da, ai timp, du-te! Prima cascadă, Seljalandsfoss este lată și cade printre bucăți de zăpadă/gheață. Are spectacolul ei, seamănă cu Skogafoss și în același timp este foarte diferită. Pe aleea de pietriș negru, ușor în urcare, este o cascadă ce se cam scurge pe perete și la alte câteva sute de metri este Gljúfrabúi. Este o cascadă superbă, ascunsă într-o fisură a stâncii și vizibilă doar parțial în partea de jos. Dar are o forță incredibilă de zici că tună! Lângă ea este și o mică grotă unde, atunci când sunt ape mari, pare să mai fie încă o cascadă! Acum este doar jilav. Sunt iarăși fericit pentru locurile astea unice și mă întorc la autocar cu alte poze la cascada principală. Mulțumesc ghidului pentru locurile văzute și mai departe în drum spre capitală (două ore de mers!!!). Cu reflectare spre locurile minunate pe care am avut norocul să le văd astăzi!
Fiind în apropiere, fac câteva poze la casa Höfði și zona din jurul ei, inclusiv la panourile explicative despre primele transmisiuni din Islanda.
Ceva explicații de pe Wikipedia:
”Höfði (pronunție islandeză: [ˈhœvðɪ]) este o casă din Reykjavík, Islanda, construită în 1909 și cel mai bine cunoscută ca fiind locul întâlnirii la summitul de la Reykjavík din 1986 a președintelui Ronald Reagan al Statelor Unite și a secretarului general Mihail Gorbaciov al Uniunii Sovietice. Această întâlnire a fost un pas important către sfârșitul Războiului Rece. În interiorul clădirii, steagurile Statelor Unite și ale Uniunii Sovietice sunt arborate încrucișat pentru a comemora întâlnirea. [...]
Memoriile unuia dintre primii ocupanți ai casei Höfði afirmă că în casă se află spiritul unei tinere. Relatările variază în ceea ce privește identitatea acesteia, dar cel mai frecvent este fie o sinucidere, fie o victimă a înecării. John Greenway, care a locuit în casă în 1952, a insistat ca aceasta să fie vândută și consulatul britanic să fie mutat în altă parte, din cauza a ceea ce el numea „cutremure în noapte”. El a solicitat chiar și permisiune specială de la Ministerul de Externe pentru a face acest lucru. În același an, casa a fost vândută înapoi guvernului islandez.
Legendele locale populare diferă de relatările locuitorilor casei; cea mai populară dintre acestea este că locuința este un loc de înmormântare viking. Din acest motiv, localnicii spun că dulapul cu băuturi alcoolice al casei este frecvent percheziționat de spirite.
Legenda a fost recunoscută chiar și de Ministerul de Externe, care a declarat oficial că „Nu confirmăm și nici nu negăm faptul că Höfði are o fantomă””.
După o pizza faină și consistentă la Domino Pizza, mă retrag spre casă peste deal, pe la biserica protestantă. Este luminată tare fain și mă intrigă să o vizitez mâine. În mașină, spre oraș, îmi plătisem pentru mâine o excursie (95 de dolari, ora 11.00) în peninsula Rejkanes într-o zonă vulcanică. După cum spuneam, nu poți veni în Islanda și să ratezi astfel de locuri faine. Mai multe povestiri în postarea următoare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu