V. Neagra - Ciungi - Șețu 25-26.11.2023
În timp ce exploram frumusețile Liguriei Emil îmi propune o tură la stână. În România, mai ales la altitudine, a venit iarna și vremea dormitului la stână. Chiar dacă Emil, ținând cont de vârstă, îmi dă semne că parcă ar da înapoi fiindcă începe să aibă mici probleme de sănătate, el mi-a stabilit tura și ca urmare eu merg înainte. Și vine fiindcă un prieten nu se lasă la greu, mai ales când se consideră tură omagială. Vorbise cu Laura să mergem să o luăm de acasă, în drum spre munte. Chiar dacă eu cu Laura nu am mai vorbit de ceva timp (sunt diferențe între noi și nu am reușit să mai găsit linia comună, de echilibru în cuplu), Emil vrea să ne împace. Dar cuvintele spuse nu se mai retrag și Emil știe bine că mie când mi-a intrat ceva în cap, nu se schimbă. Dar hai să mergem! Pentru Laura este prima tură în care doarme la stână, iarna. Deci s-au mai adăugat și emoțiile dormitului în stână neîncălzită. Noi doi, eu și Emil, am dormit în multe stâne în ani de zile. Pentru noi nu este ceva necunoscut!
În drum o luăm pe Laura și intrăm pe valea Doftanei până în satul cu același nume. Mai fusesem de câteva ori până aici și de aici (de fapt cu vreo trei kilometri înainte) spre Orjogoaia. De fapt și coborâsem pe aici acum vreo 10 ani când am coborât pe jos din pasul Predeluș...
Acum facem dreapta pe valea Neagra și după vreo 2-5 kilometri pe un pod la dreapta. Hm, drumul forestier începe să fie acoperit de zăpadă și cauciucurile de iarnă relativ noi fac față. E un dâmb după pod și îl trecem cu atenție. Încă puțin și în jurul prânzului suntem lângă gărdulețul cantonului Ciungi. Echiparea de iarnă și pornim la deal. Ne așteptăm ca sus să avem vânt și temperaturi undeva pe la -10 grade.
La început poteca urcă prin zăpada proaspătă și multe frunze uscate. Face o curbă la stânga și urcă printre copacii uscați. Apoi dreapta câteva sute de metri și iarăși stânga. Chiar dacă pentru mine este teren nou și sunt însetat de frumosul de aici (să nu uităm că e început fain de iarnă și temperatura este bine cu minus chiar și în pădure!), caut să nu merg prea departe și să mergem aproape. Un vâlcel-potecă ne duce pe coama Șețu unde facem dreapta și suntem pe linia coamei. Și avem din când în când marcajele BR ale traseului care unește Bușteni de Cheia! Urcăm, eu cel puțin cu elan, prin zăpada care nu ne lasă să ne adâncim prea mult. Avem doar o jumătate de oră de mers până acum. Emil și Laura urcă mai încet și mă opresc din când în când pentru regrupare. Amestecul de fag cu puțin conifer ne anunță că suntem trecuți de 1000-1100 metri. Încă o jumătate de oră și suntem la ieșirea în gol alpin. Se vede vânt în față și trebuie să ne echipăm bine, cu ochelari de schi, mănuși de iarnă, parazăpezi și haine călduroase! Și aici, până să ieșim în vânt, cercetez Google Maps să identific traseul: nu vom dormi la stâna Șețu 1, ci la Șețu 2 care este pe a doua ridicătură a coamei, pe un drum la stânga, până aproape de limita pădurii.
Ieșim la gol și de acum știm că avem de mers o bună parte pe viscol. Nu e multă zăpadă, doar ca la o încrucișare de toamnă cu iarnă! Drumul merge puțin pe limita stângă a pădurii și încet urcă pe mijlocul coamei. Avem o primă șa și pe următoarea ridicătură de pământ este stâna Șețu 1, puțin în dreapta drumului de coamă. Mergem la ea și o explorăm. Nu prea e de dormit fiindcă totul este căzut pe aici. Așa că revenim în drumul de coamă, mai trecem o șa și o altă ridicătură de pământ și în a doua șa identific cu telefonul în mână drumul care coboară la stânga spre destinația noastră. Îmi pare rău că nu comunic mai mult, dar nici vremea nu permite. Și ar părea că sunt ”căpitanul” care știe destinația și nimeni din echipaj nu știe unde mergem. Văzusem un filmuleț al unei prietene cu o tură la stâna asta și știam că iarna trecută erau condiții bune și că stâna este în picioare. Din gesturi cădem de acord să coborâm spre stână. Nu ne ia mult și la ora 14.00 suntem la stâna unde vom dormi peste noapte, după o ușoară și binefăcătoare coborâre din coamă.
Suntem feriți de vânt! Inspectăm stâna și avem saltele bune de somn, întindem saltelele și sacii de dormit și apoi la masă și la povești. Emil, care de obicei are rucsacul mare și plin, ne alintă cu toate bunătățile. Și am și surpriza unui tortuleț de ziua mea! Mulțumesc și fiecare se bucură de moment în felul lui. Mai povestim, mai o supă caldă, mai un vin fiert... E un pic de stinghereală și undeva spre înserat (care aici se resimte pe la 16.30) mă retrag la somn. Vorba ceea: nu știu alții cum sunt :D! Dar eu am avut parte de o schimbare destul de bruscă de la toamna mediteraneeană la condiții de iarnă adevărată! După ceva vreme toată echipa se retrage la somn!
A doua zi dimineață este frig și abia pe la 11.00 se potolește un pic viscolul ca să ne pornim la drum. Lăsăm în stână mai curat decât am găsit și ieșim prin viscol în coamă. Același echipament adecvat și la drum. Cunoaștem pe unde am mers și avem parte de ferestre în care vedem câteva sute de metri în față. Nu prea ne vine să ne oprim și doar după stâna Șețu 1 (lângă brăduțul singuratic) facem ceva poze ca să ne rămână în amintire echipa. Vântul tot nu ne lasă și ca urmare ne vom opri să respirăm un pic abia când intrăm în pădure. Câteva sute de metri ne mai bate vântul printre fagi și abia când se îndesește pădurea mai putem face niște pauze fiindcă aerul devine mai respirabil.
Vâlcelul de ieri, de la ieșirea din coamă, s-a umplut de zăpada viscolită și coborâm fără probleme prin el. Nici pe serpentinele de mai jos nu se mai văd urmele noastre de ieri. Dar culoarul potecii este evident și în doar o oră de la plecare suntem la cantonul Ciungi. Și aici se adunaseră vreo 20-25 de centimetri de pulvăr pe lângă mașină. Dar am ieșit din ”iadul alb”! Nu știu dacă lui Emil și mai ales Laurei i-a plăcut, dar eu m-am simțit în lumea mea în care natura își arată duritatea și noi avem datoria să îi facem față. Ne dezechipăm și apoi, cu mașina, ieșim cu atenție pe valea Neagra pe la marginea satului Valea Doftanei. Încă puțin și zăpada va dispărea de pe drum. Nu și gheața care ne face să derapăm puțin, fără probleme, undeva la intrarea în Trăisteni. De aici este asfalt bun și condusul devine foarte relaxant.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu