Pisa - Cinque Terre - Lucca 20-24.11.2023, ziua 5
Prolog
Cum să faci dacă vrei să vizitezi ceva și la ora 14.00-14.30 să fii în aeroport pentru avionul spre România? E foarte simplu: în loc să dormi târziu ”că ești în concediu” te trezești matinal și iei primul tren spre destinația ta. Că de dormit vine un moment când dormi 24/24, dar nu știi niciodată dacă vei mai reveni în locurile în care ești acum! Bine, sunt momente când vrei și te mai relaxezi, dar asta se întâmplă când ești pe plajă, pe șezlong, cu ceva rece în mână și soarele prea puternic nu te lasă să vizitezi ceva... Deși mereu este ceva de vizitat. Bine, pe mine extrem de rar o să mă vedeți întins pe șezlog și sub umbreluță! Nu știu dacă se întâmplă asta, mai mult de 10 minute și poate o dată la zece ani...
Revenim dară în Liguria! De ieri îmi setasem ca astăzi să vizitez orașul Lucca înainte de zborul spre casă. Se spune că ar fi unul din cele mai bine conservate orașe fortificate din această zonă. Aș avea tren și posibilitate să merg până la Florența, dar înseamnă timpi pierduți cu trenul. Știu că nu se supără amica virtuală de acolo (că nu ne cunoaștem fizic, avem doar prieteni comuni și am mai schimbat câteva vorbe online) că nu o vizitez... Și numele orașului mă trimite cu gândul și la fiul unei prietene foarte faine. Chiar dacă, tot așa, vorbim doar online și reușim să ne vedem o dată la câțiva ani... Cercetasem de ieri trenurile și am primul tren la ora 6.00. Cu schimb în Viareggio ajung la 7.26 în Lucca! Hm, asta înseamnă că la 5.30 sunt în gară și îmi iau bilet de la automatul de bilete, plătit cu cardul. Oră de pornit ziua în concediu, veți zice... Dar mai e și vorba românului simplu: cine se scoală de dimineață, departe ajunge! Trenurile regio de la ore așa matinale sunt pentru muncitorii în toate domeniile. Nu spun nimic și parcă aud și ceva cuvinte în română... Nu vine nici un controlor, dar obrazul nu îmi permite să merg fără bilet! Chiar în Viareggio am 18 minute să schimb trenul, de fapt vreo 10 fiindcă primul tren are puțină întârziere. Dar sincer nu îmi pasă fiindcă sunt cu ochii pe geam pentru răsărit și în telefon ca să aflu câte ceva despre locul unde merg. Bine, doar așa ca idee ce ar fi de vizitat fiindcă la fața locului îmi urmez instinctul care îmi spune pe unde să hoinăresc.
Ies din gara care este în restaurare. A se înțelege că sunt multe schele și zone de lucru înconjurate cu garduri de protecție. Ies din gară și de pe un panou cu Via Francigena aflu ceva detalii despre oraș. După ceva detalii despre Via Francigena aflăm că Lucca se află pe Via Cassia fiindcă era un oraș fortificat puternic în Evul Mediu. A fost fondat de romani și se vede arhitectura romană, chiar și în prezent fiind o piață cu formă de amfiteatru (vă dați seama că este pe lista locurilor de văzut!). Înconjurat de ziduri puternice de sec. XVI, orașul are 38 de biserici din sec. VIII-IX care, alături de spitale și situri religioase, era un loc sigur pentru pelerini. Fondată în sec. VI și reconstruită în 1060, Catedrala conține sfânta față a lui Lucca și o cruce de lemn venerată de pelerini. O fi vorba de apostolul Luca? Lucca a fost capitala Toscanei sub Lombarzi și sub marchizul de Toscana în timpul lui Charlemagne.
Orașul este format din partea centrală, veche, din interiorul zidurilor și partea exterioară, modernă din afara lor. Evident că gara este în exterior și pentru a merge spre centru explorez întâi partea de ziduri groase și ceva bastioane. Orașul are 10 bastioane puternice, multe dintre ele fiind vizitabile! Cel mai apropiat este bastionul/baluardo San Colombano și vă dați seama că mă duc direct spre el! Îl explorez din toate direcțiile, și prin interior și prin exterior și apoi continui pe via delle Mure Urbane spre est pe la bastionul unde este statuia lui Giuseppe Mazzini (baluardo San Regolo) și mai departe Baluardo della Liberta unde este statuia lui Benedetto Cairoli. Sunt fascinat de natura de toamnă cu frunze ruginii și ceva brumă matinală pe frunze. Încă localnicii nu s-au trezit sau sunt foarte puțini pe unde mă plimb eu acum... Găsesc o alee care mă coboară la via Elisa, sub Porta Elisa din piatră albă. Este prima din intrările rutiere din oraș, căci sunt mai multe!
”Poarta Elisei (Porta Elisa) este singura poartă orientată spre est din zidurile orașului Lucca, o adăugire relativ târzie construită între 1809 și 1811 în timpul erei napoleoniene. Spre deosebire de celelalte porți ale orașului, care au fost numite după sfinți, aceasta a fost dedicată Elisei Baciocchi Bonaparte, sora lui Napoleon și conducătoarea orașului Lucca la acea vreme. A fost construită pentru a oferi acces direct către destinații cheie precum Capannori, Villa Basilica, Pescia și Florența, o necesitate care fusese evitată anterior din cauza tensiunilor istorice cu Florența.
Proiectată în stil neoclasic, poarta prezintă trei arcade încadrate de coloane toscane care susțin un antablament doric, creând o structură elegantă, dar discretă. Marmura sa albă contrastează puternic cu cărămida roșie a zidurilor înconjurătoare, subliniindu-i caracterul distinctiv. Din interior, a fost concepută ca un arc de triumf, care ducea în noua Via Elisa planificată, care avea menirea de a moderniza structura orașului. Cu toate acestea, planurile de remodelare a cartierelor medievale, inclusiv demolarea Porții San Gervasio în stil romanic, au fost oprite după căderea lui Napoleon, lăsând doar o realizare parțială a marii viziuni.
Astăzi, Poarta Elisei rămâne o caracteristică istorică remarcabilă, simbolizând scurtul capitol napoleonic al orașului Lucca și tranziția sa arhitecturală în secolul al XIX-lea.” (sursa: https://www.gpsmycity.com/attractions/porta-elisa-(elisas-gate)-43331.html)
E timpul să intrăm în orașul vechi! Intru direct spre poarta San Gervasio pe sub arcadele palatului Froussard. Poarta a fost finaizată în 1255 și ”este formată dintr-un singur arc înalt de opt metri , întărit de două turnuri semicilindrice, cândva crenelate ca și zidurile, realizate din gresie gri cu decorațiuni din calcar alb. Pe lângă cele două turnuri laterale și obloanele din lemn (ale căror balamale sunt încă vizibile), poarta era apărată de un pod mobil și o anticameră exterioară care se întindea peste șanț.
Particularitatea acestui monument constă în posibilitatea de a accesa partea cea mai înaltă a celor două turnuri, conectate între ele printr-o alee largă care oferă o priveliște incomparabilă asupra orașului, dar mai ales ne permite să recunoaștem, pe de o parte, rețeaua rutieră internă a orașului roman și decumanus maximus, iar pe de altă parte, extinderea din secolul al XVI-lea până la zidurile care înconjoară orașul și astăzi. [...]
Restaurarea interiorului ușii s-a concentrat în schimb pe peretele frontal, care prezenta o imagine a Fecioarei cu Pruncul într-o ramă de lemn cu ramă de sticlă; bolta, care părea de un ocru închis, și arcul inferior cu pete de tencuială. [...]
Pe peretele frontal au fost descoperiți doi sfinți îngenuncheați — probabil Sfinții Gervasie și Protasie — doi îngeri dezvelind perdeaua și un fragment din Pruncul Sfânt Ioan la picioarele Fecioarei.” (Sursa: https://www.comune.lucca.it/vivere-il-comune/luoghi/porta-san-gervasio/)
Pe hartă văd că la dreapta, pe via del Fosso, pot vedea Villa Bottini. De fapt îi fac câteva poze prin zăbrelele porții. Interesant este că merg pe lateralele unui canal de apă cu un fain istoric.
”Oficial strada se numește Via del Fosso, în formă singulară, dar pentru toți localnicii din Lucca este cunoscută sub numele de "Via dei Fossi" la plural, deoarece după prima parte a secțiunii de stradă, întreruptă de lărgirea Madonnei dello Stellario, o a doua parte continuă până la pereți. O a treia parte a fost acoperită în 1821, inițial numită "via dei Fossi Coperti", astăzi Corso Garibaldi, care la începutul lunii martie oferă un peisaj unic de magnolii japoneze înflorite. Via dei Fossi este cu siguranta una dintre cele mai caracteristice strazi din Lucca. Șanțul a fost construit în 1376 cu scopul de a apăra partea de est a orașului care rulează de-a lungul zidurilor. Plimbarea de-a lungul Via dei Fossi ne permite să cunoaștem Lucca din mai multe puncte de vedere și, în special, apa este în mod evident protagonistul. Timp de secole, această stradă a jucat un rol principal în economia orașului, deoarece apa de șanț a fost folosită ca forță motrice pentru mai multe laboratoare de mătase. În domeniul mătăsii Lucca se mândrește, de fapt, cu un record. Acesta a fost primul loc în care au fost dezvoltate și implementate tehnici de prelucrare la scară largă cu utilizarea energiei hidraulice. Din cauza dezordinii politice din Lucca, în secolul al 14-lea, mulți artizani au emigrat în principalele orașe din nordul Italiei, cum ar fi Veneția și Bologna, unde au stabilit și dezvoltat comerțul cu mătase, răspândind inovații tehnologice importante concepute în Via dei Fossi. Astăzi strada este încă caracterizată de o tipologie precisă a clădirii, funcțională activităților de mătase, cu terase deschise pe acoperiș la etajul superior, folosite ca rafturi de uscare, cu camere acoperite de bolți transversale la parter care au permis utilizarea diferitelor dispozitive mecanice alimentate cu apă de canal. Apa a fost, prin urmare, o parte integrantă a lanțului de producție, iar țesăturile au fost aranjate frumos de-a lungul pereților pentru a se usca. În 1822, arhitectul Lorenzo Nottolini a proiectat, la cererea Ducesei de Lucca Maria Luisa dei Borbone, o adevărată cale navigabilă, pentru a aduce "ape clare și pure" de la izvoarele dealurilor de la sud de Lucca până la centrul istoric. În Lucca există două frumoase fântâni neoclasice realizate de Nottolini, încă utilizate în mod regulat de către localnici. Plimbarea de-a lungul Via dei Fossi permite, prin urmare, să respire atmosfera tipică a Lucca și să viziteze unele dintre cele mai interesante locuri.” (Sursa:
https://www.turismo.lucca.it/via-dei-fossi)
De la Madonna dello Stellario ies de pe Via del Fosso la dreapta pe lângă biserica Sf. Francisc (o zonă pietonală foarte faină) și revin pe Via del Fosso până în Piazza Luigi Varanini. Este tare interesant cum vin aici apele canalului pe sub o clădire cu cinci etaje! Pe la Porta San Jacopo (vă amintiți că mai sus spuneam ceva de pelerini!) ies pe Via delle Mura Urbane în dreptul bastionului/baluardo San Pietro. Voi merge pe zidurile până la baluardo San Martino. Decid să cobor pe Via Buiamonti unde văd clădirea de ieșire a bastionului spre oraș. Este tare interesantă statuia Fecioarei cu Pruncul de pe colțul clădirii. Intru în bastionul vizitabil cu raze de lumină roșie și multe galerii.
Pe sub ziduri voi merge pe exterior până la Porta Santa Maria unde voi reveni în interiorul orașului vechi.
”Porta Santa Maria a fost creată între 1549 și 1592 și face parte din cercul de ziduri renascentist al orașului Lucca. Ușa este dedicată Fecioarei Maria și, de fapt, înfățișează o statuie de marmură a Madonei, introdusă într-o nișă pe ușă. Inițial, exista o singură deschidere, iar ulterior au fost adăugate cele două deschideri laterale. În plus, puteți vedea statuile, fiecare reprezentând o panteră, simbolul orașului Lucca.” (Sursa:
https://www.visititaly.com/info/956956-porta-santa-maria-lucca.aspx)
Back to the city! Fac ușor pe via dell Gonfalone și apoi dreapta pe sub un portal foarte fain (cu un singur turn asemănător marii porți di San Gervasio pe care ați văzut-o mai devreme) intru pe via Fillungo. Scopul meu, pe străzile comerciale foarte plăcute (nu e aglomerație!), este să ajung la Piazza Amfiteatro. Trec pe lângă Museo della Tortura care e închis. Și nici nu cred că m-ar fascina deși pe la toate castelele noastre sunt povești cu tot felul de torturi. Vă aduceți aminte cu siguranță de intrarea de la Castelul Huniazilor! Un culoar întunecat mă duce pe lateralul Piezzei Amfiteatro. Vă amintiți că numele vine de la un amfiteatru construit aici de romani. E un loc foarte fain unde merită zăbovit puțin!
Revin pe via Fillungo și următoarea pauză scurtă este la Palazzo Sani Micheli (undeva pe la sfârșitul sec. XIV). Vedeți mai jos o descriere în italiană și veți înțelege detaliile importante așa cum le-am înțeles și eu :)! Mai departe aceeași stradă/via mă duce la Torro dell Ore.
Detalii date de Liviu Iamandi pe Wikipedia:
”În Evul Mediu Lucca avea peste 130 de turnuri, construite de familiile bogate de negustori lângă casele lor, ca simbol al puterii și instrument de apărare și control al teritoriului înconjurător... Torre delle Ore, la cei 50 de metri, este cel mai înalt din oraș... Este situat în Via Fillungo, la colțul cu Via dell'Arancio... Astăzi au rămas doar două: Torre delle Ore și Torre Guinigi... Celelalte au fost „tăiate” sau demolate în cursul secolului al XVI-lea, unele chiar s-au prăbușit din cauza înălțimii lor excesive... Luptele pentru putere dintre familii au impus și provocarea celui mai înalt turn: onoare și prestigiu pentru bogatul său client, care era, în consecință, mai apreciat și respectat... Dincolo de o anumită înălțime însă, turnul se prăbușea adesea, spre batjocura proprietarului și spre marea satisfacție a familiilor inamice... Se mai numește și Torre della Lite, deoarece a fost contestată de două familii rivale istorice, Quartigiani și Diversi, care s-au luptat pentru proprietatea sa ani de zile... În 1490, pentru a pune capăt controversatei dispute și din cauza importanței turnului, care cu ceasul său marca vremea orașului, Republica Lucca l-a cumpărat de la familia Diversi, care între timp devenise unici proprietari... Urcând cele 207 trepte ale scării de lemn ajungi la clopotniță și acolo, de la ferestrele mari arcuite, poți admira de sus o priveliște splendidă: clădirile austere și străzile înguste, acoperișurile roșii și clopotnițele bisericii, în depărtare dealurile și munții care încadrează orașul... Imediat sub interior este vizibil ceasul propriu-zis, un mecanism din secolul al XVIII-lea cu roți dințate perfecte... Unul dintre cele mai interesante exemplare care încă funcționează în Europa.... Primul ceas a fost plasat în 1390 , realizat de un mare maestru aurar al vremii, Lambruccio Cerlotti: marca orele cu unicul sunet al unui clopot... Un secol mai târziu, cadranul a fost aplicat pentru a face trecerea timpului vizibilă și audibilă....În 1752, ceasornicarul genevan Louis Simon a fost însărcinat să creeze un mecanism modern, cel pe care îl putem vedea și astăzi... Doi ani mai târziu a fost instalat un nou cadran, opera ceasornicarului din Lucca Sigismondo Caturegli, și trei clopote noi, turnate de un alt luccan, Stefano Filippi... Orele sunt bătute „alla Romana” (ziua este împărțită în patru părți a câte șase ore fiecare) și sunt marcate de cel mai mare clopot, în timp ce sferturile sunt sunate de cele două clopote mai mici... În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, calculul timpului „roman” a fost înlocuit cu timpul așa-zis „francez”, cel folosit astăzi... Ceasul de la Lucca, însă, continuă să sune la șase ore: o lovitură, două, trei, patru, cinci, șase, apoi sună din nou după șase ore... Pe acoperiș este o giruetă de fier cu deviza Libertas și data: 1754... Girueta originală este expusă în sala de clasă a Grădinii Botanice, cea prezentă astăzi este o copie recentă... Turnul Orelor este legat de legenda Lucidei Mansi, femeia care și-a vândut sufletul Diavolului pentru a rămâne frumoasă și tânără... Diavolul, însă, avea să se întoarcă după treizeci de ani pentru a cere plata datoriei... La sfârșitul celor treizeci de ani, în noaptea de 14 august 1623, Lucida Mansi s-a urcat în Turn și a alergat fără suflare să oprească clopotul, care era pe cale să bată ceasul morții ei... La miezul nopții ascuțite, Diavolul avea să-i ia sufletul... Legenda spune, însă, că Lucida nu a ajuns la timp la mecanism, nu a putut să-l oprească, iar Diavolul i-a luat sufletul cu un car de foc...”
De aici Corte delle Nuova mă duce în Piazza San Michele unde este Chiesa di San Michele in Foro (este atât de impunătoare că am crezut că aici este Domul/Catedrala, cea mai mare biserică din oraș). De la același Liviu Iamandi aflăm detalii:
”Biserica San Michele, din piața cu același nume din centrul istoric al orașului Lucca, este situată în zona în care se afla cândva Forumul Roman antic, inima orașului... Prezența sa este documentată încă din 795, dar construcția actuală se datorează papei Alexandru al II-lea în 1070... În perioada municipalității, biserica a avut o importanță politică deosebită: până în 1370, de fapt, cel mai înalt organ legislativ din Lucca, Consiglio Maggiore prezidat de Podestà, se întrunea acolo... Clădirea este puternic influențată de stilul roman pisan, cu o fațadă înaltă cu frontoane, bogată în sculpturi și incrustații... În vârf, se evidențiază statuia mare a Arhanghelului Mihail, în actul înfrângerii balaurului... Legenda spune că în zilele deosebit de luminoase poți vedea o sclipire venind de acolo de sus: se spune că este un smarald așezat în sculptură dar nu a fost găsit niciodată... Interiorul bazilicii are trei nave cu transept și absidă semicirculară... Nava principală este susținută de arcade pe coloane monolitice, iar întreaga clădire este acoperită de bolți cu lunete... Câteva opere de artă importante sunt adăpostite aici: în special, o teracotă smălțuită de Luca della Robbia care înfățișează Madona cu Pruncul și altarul Magrini de Filippino Lippi din 1483 cu cei Patru Sfinți (Sfântul Rocco, Sfântul Sebastian, Sfântul Ieronim și Sfânta Elena)... Interesant este şi un înalt relief al Fecioarei sculptat de Raffaello di Montelupo...”
Pe via Santa Croce depășesc Piazza Bernardini și fac o ieșire la stânga în piațeta unde este Conservatorul de Muzică Luigi Boocherini. Faină statuia acestuia din fața Conservatorului! Continui pe Via Sant' Anastasio cu țintă spre un alt turn înalt, mult deasupra nivelului obișnuit al caselor. Hm, nu scrie sau nu observ că aici este Parohia Ortodoxă Română din Lucca! Ce să fac? Ca și în circuitul ferro făcut acum mulți ani prin Europa, ar fi normal să observ detalii leagte de țara și istoria noastră! Rușine, Cezar, că ai aflat prea târziu de asta! O stradelă îngustă mă duce la Torre Guinigi cu goruni în vârf. O detaliere a aceluiași Liviu, așa cum scrie pe Wikipedia, ghid local:
”Turnul Guinigi se află mândru și elegant, la 45 de metri înălțime, la colțul dintre Via Sant'Andrea și Via delle Chiavi d'Oro... Odată cu trecerea timpului, a devenit, alături de zidurile la fel de celebre ale orașului, unul dintre simbolurile inconfundabile ale Luccai, datorită stejarilor care cresc în grădina suspendată din vârf...dintre cele aproximativ 130 de turnuri medievale, este singurul, împreună cu Torre delle Ore din apropiere, care a rămas intact, în timp ce toate celelalte au fost „tăiate” sau demolate în timpul secolului al XVI-lea... Turnul face parte dintr-o construcție impunătoare comandată de bancherii și negustorii bogați Guinigi în secolul al XIV-lea... Paolo Guinigi, conducătorul Lucca din 1400 până în 1430, a dorit să-și rafineze reședința cu un turn mărginit de copaci vizibil din orice unghi și perspectivă, simbol al puterii, dar și simbol al renașterii și al începutului unei noi ere... Un exemplu tipic de arhitectură romano-gotică din Lucca, turnul este construit din piatră și cărămidă... Deasupra este grădina suspendată... Este imposibil de știut când a fost creată grădina, dar o imagine din Cronicile lui Giovanni Sercambi (secolul al XV-lea) arată unul dintre numeroasele turnuri din Lucca încoronate cu copaci... Pentru a ajunge pe terasă, trebuie să urcați nu mai puțin de 255 de trepte... O urcare provocatoare răsplătită de o priveliște spectaculoasă... Într-o zi senină, orașul apare în toată frumusețea sa: la umbra stejarilor mari, se pot admira priveliștile piețelor și bisericilor, clopotnițele înalte, acoperișurile roșii ale caselor, străzile înguste și de jur împrejur peisajul de dealuri și munți verzi...”
Prin spatele turnului străduțele mă duc în piața unde este Chiesa di Santa Maria Foris Portam. E interesant că în piață văd parcate multe Dustere :)! Un comentariu al lui Fiorentino Stuornaiolo pe Wikipedia spune astfel:
”Biserica Santa Maria Foris Portam este numită așa deoarece era situată în afara zidurilor romane. Construită în partea de est a orașului Lucca, exista deja în secolul al VIII-lea. Biserica inițială a fost reconstruită în stil romanic, cu o fațadă din blocuri de calcar alb cu trei portaluri cu arhitrave sculptate și acoperite cu lunete. Secțiunea superioară, datând din perioada Renașterii, a fost acoperită cu pereți de cărămidă, care creează un contrast izbitor cu albul pietrei medievale. Interiorul, cu cele trei nave, adăpostește două tablouri de Guercino. În fața bisericii se află o coloană romană trunchiată, care în Evul Mediu era folosită ca punct de sosire pentru cavalerii care concurau în Palioul orașului.”
Vizitez biserica interesantă înainte de a merge mai departe pe Via della Rossa spre Piazza San Martino.
”Biserica San Martino, centrul spiritualității orașului Lucca și o oprire cheie pe Via Francigena, a fost fondată în secolul al VI-lea de San Frediano, un episcop originar din Irlanda, iar până în secolul al VIII-lea devenise catedrală, înlocuind vechile biserici San Giovanni și Reparata.
De-a lungul secolelor a suferit diverse renovări: în 1070, episcopul de Lucca Anselmo da Baggio, fostul Papă Alexandru al II-lea, a inaugurat noua clădire în prezența Matildei de Canossa, care a fost apoi extinsă în secolele al XIV-lea și al XV-lea și finalizată în secolele al XVI-lea și al XVII-lea cu capelele Sacramentului și Sanctuarului.
Fațada romanică este impresionantă prin asimetria sa: un arc al porticului, construit în secolul al XII-lea, este mai mic datorită clopotniței preexistente, înalt de 60 m și dotată cu 7 clopote. Micile loggii suprapuse peste coloane sculptate și istoriate, create începând cu 1204 de Guidetto da Como, prezintă intarsii de marmură în două culori. Cele trei portaluri sunt încadrate de o bogată decorațiune sculpturală, printre care se remarcă Ciclul Lunilor, Poveștile Sfântului Martin și cele două capodopere ale lui Nicola Pisano, Coborârea de pe cer și arhitrava cu Buna Vestire, Nașterea Domnului și Adorația Magilor. Pe stâlpul de lângă clopotniță se află fascinanta sculptură a labirintului, un simbol legat de tema pelerinajului și, prin urmare, prezent și în alte biserici situate de-a lungul Via Francigena.
Interiorul în cruce latină, cu trei nave și un transep, uimește prin atmosfera gotică a navei centrale înalte, care, prin combinarea vitraliilor cu matronee false și elemente distinct romanice, creează un ansamblu deosebit de evocator. Biserica adăpostește adevărate capodopere, printre care monumentul funerar al Ilariei del Carretto, Conversația sacră a lui Ghirlandaio, Cina cea de Taină a lui Tintoretto și altarul lui Fra' Bartolomeo. Adevărata „comoară” a catedralei rămâne însă Sfânta Față, crucifixul din lemn despre care legenda spune că a fost sculptat de Nicodim și îngeri și care, de-a lungul secolelor, continuă să transmită un puternic sentiment de spiritualitate prin privirea sa.”
Doar trec pe lângă Chiesa di Santi Giovanni e Reparata și pe strada San Giovanni ies în Piazza del Giglio unde sunt lucrări de restaurare. Așa că mai departe traversez Piazza Napoleone cu statuia Mariei Luisa di Borbone.
Wikipedia ne spune pe scurt că ”Maria Luisa de Bourbon-Spania (nume complet Maria Luisa Josefina Antonieta Vicenta ; Madrid , 6 iulie 1782 – Roma , 13 martie 1824 ) a fost Infantă a Spaniei prin naștere, iar mai târziu Regină consoartă și Regentă a Etruriei; după Congresul de la Viena, a fost Ducesă suverană de Lucca.” Pentru curioși linkul conține mult mai multe amănunte istorice. Dar și așa v-am umplut capul cu multe detalii. Hai să mergem mai departe spre un loc interesant: Piazza Cittadella unde este casa natală și muzeul lui Giacomo Puccini. Nu intru și mi se pare interesant că niște tinere își fac ceva poze cu statuia lui Puccini. Vreau să cred că e mai mult decât un selfie și măcar au auzit de Puccini. Tosca, Turandot, Nessun Dorma, Madame Butterfly sunt opere de care este obligatoriu să fiu auzit toată lumea!
Sincer cam încep să obosesc prin oraș și găsesc via San Paolino care mă scoate în Piazzale San Donato unde sunt Centrul de Informare Turistică și Museo della Zecca. Și Porta Sant' Anna rutieră care mă scoate în afara fortificațiilor.
Despre ea
Wikipedia ne spune că ”Porta Sant'Anna, oficial Porta Vittorio Emanuele, este una dintre porțile din zidurile orașului Lucca. Este numită în mod obișnuit de către locuitorii orașului Lucca Porta sau „gaura” lui Sant'Anna, de la numele bisericii Sant'Anna situată la poarta chiar în afara zidurilor. A fost deschisă în 1910 pentru a facilita traficul la intrarea și ieșirea din partea de vest a orașului, deoarece Porta San Donato, deschisă în secolul al XVII-lea, nu era, din motive defensive, suficient de convenabilă pentru traficul motorizat. Prin urmare, s-a decis deschiderea unei noi porți cu două arcuri, aliniată cu Via Vittorio Emanuele extinsă, care urma să înlocuiască Via di San Paolino ca principală rută vestică.
Pentru a evita modificarea semnificativă a priveliștii asupra Bastionului San Donato din apropiere, s-a decis cu înțelepciune renunțarea la orice suprastructură, deschizând pur și simplu cele două treceri de pietoni (flancate de două treceri de pietoni) sub torusul care separă escarpamentul de parapetul zidurilor, lăsând intactă continuitatea profilului zidului cortină. O stemă din marmură a orașului a fost plasată în centrul porții, între cele două treceri centrale. Arcadele care împart spațiul creat în grosimea zidurilor sunt realizate din cărămidă aparentă.”
Din 1911 până în 1938, poarta a fost traversată în mod regulat de serviciile de tramvai ale liniei Lucca-Ponte S. Pietro-Maggiano , care circula de-a lungul Via Sarzanese, deservind cartierul Sant'Anna.”
Merg spre stânga spre bastionul/baluardo San Paolino pe care îl explorez peste tot și spre final ies printr-o galerie în coborâre spre pajiștile din afara zidurilor.
Aleea mă duce la viale Giosue Carducci la marginea zonei verzi din afara zidurilor și voi mai reveni puțin pentru câteva poze la bastionul Santa Maria. ”Bastionul Santa Maria face parte din impunătorul cerc defensiv al zidurilor orașului Lucca. Este numit așa deoarece prezintă o efigie care o înfățișează pe Maria pe unul dintre colțuri. Zidurile, împreună cu bastionele și turnurile, au fost construite în Renaștere. De-a lungul întregului traseu există rânduri de copaci ornamentali care fac din perimetru cea mai frumoasă plimbare din oraș.” (Sursa:
https://www.visititaly.com/info/956933-baluardo-santa-maria-lucca.aspx). După explorare doar intru în oraș în interiorul bastionului și urc deasupra bastionului/baluardo unde este statuia lui Vittorio Emmanuele II. Nu mai pomenisem de mult de el :D! Sunt iarăși pe Via Delle Mura Urbane și merg până la Porta San Pietro.
Wikipedia ne dă detalii: ”Poarta, proiectată de Alessandro Resta, a fost construită între 1565 și 1566 și face parte din zidurile orașului în stil renascentist. Porta San Pietro se deschide cu trei uși, surmontate în centru de un scut cu stema Sfântului Petru și cuvântul „libertas”, iar pe laterale de doi lei așezați în nișe în vechile deschideri prin care treceau lanțurile care acționau vechiul pod mobil. Deschiderile laterale au fost adăugate ulterior. Poarta prezintă un timpan clasic elegant, care adaugă eleganță structurii. Astăzi, ușile laterale sunt folosite pentru traficul pietonal, în timp ce deschiderea centrală este destinată traficului auto. În prezent, camerele accesibile de la etajul inferior al ușii sunt folosite ca sediu și depozit al uneia dintre asociațiile de reconstituire istorică din Lucca.”
Ultimlele poze pe străzile imediat interioare fortificațiilor și ajung la poarta interioară a bastionului San Colombano. Cred că recunoașteți numele cam de pe începutul postării, chiar dacă au trecut alte zeci și zeci de denumiri. Asta înseamnă că în sfârșit terminăm vizita circulară a orașului vechi :)!
De aici drumul direct la gară unde iau tren pentru înapoiere la Pisa (circa 11.30). Deci cam asta a fost explorarea matinală!
Acum câteva postări descrisesem drumul invers, de la aeroport la gară. Așa că acum via Fillipo Corridoni și apoi Via dell Aeroporto mă scot din Pisa pe la monumentul abstract care marchează cumva intrarea în parcarea mare de la aeroport. Mă uit la el cu un gând de ”adio” cu bucurie pentru tot ce am văzut zilele astea. Și cu mulțumire că mi-am făcut un așa de fain cadou. Chiar dacă după aproape doi ani v-am scris aici despre toate locurile astea, îmi sunt în minte mai vii ca oricând!
Avându-mă doar pe mine și un mic rucsăcel, formalitățile zborului devin ceva nesemnificativ și undeva pe la 16-15-16.20 decolăm spre București. Tot drumul mă uit mai mult pe pozele făcute (câteva mii) și din când în când și pe geam fiindcă o dată ce înaintez spre est, crește și ora datorită fusului orar și datorită orelor de zbor. Voi ajunge pe noapte la București tare mulțumit de vacanță. Să nu uit că mama și bunul prieten Emil m-au sunat de ziua mea. Și am primit și multe mesaje care nu au semnificație pentru prezentarea de față. Doar ce vreau să spun este că Emil îmi propune o tură la o stână din munții noștri și veți vedea, în postarea următoare, ce diferență poate fi între vacanța liguriană și cea de acasă, din munți. Bine, nu aș putea face comparație fiindcă sunt ambele părți din mine. Așa că sunt o fire destul de curioasă și de complexă, în caz că cineva nu și-a dat seama! Și dificil de înțeles de oameni cu altfel de fire! Dar nu am ce face, cine mă iubește, mă iubește așa cum sunt! Să fim sănătoși și cu mulțumire către bunul Dumnezeu pentru toate binecuvântările!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu