Drugănescu - Sămurcășești 28.11.2023

Drugănescu - Sămurcășești 28.11.2023

Când vrei să ieși undeva în apropierea Bucureștiului și să vizitezi ceva nou cel mai simplu este să deschizi Google Maps și să cercetezi zonele din apropiere, uneori chiar până pe la 100 de kilometri distanță. Acum nu a fost nevoie de atât de mult fiindcă de acasă am puțin sub 40 de kilometri. Așa că hai la drum spre un conac pe care nu îl văzusem. Și va fi o experiență faină fiindcă mereu se mai găsește câte ceva interesant prin apropiere. Deci A1, ieșirea spre și prin Palanca și apoi Stoenești. Găsesc un loc unde să las mașina aproape de intrare și să explorăm frumosul parc și conacul Drugănescu!

Câteva date ”tehnice” înainte de pozele mult mai explicative decât săracele cuvinte.

În 1710-1715 marele vornic de Târgoviște Gavril Drugănescu construiește conacul în stil arhitectural brâncovenesc ca reședință a familiei sale. Urmașii lui Drugănescu au adăugat aripa de vest a clădirii. În 1939 conacul este cumpărat de domnița Marina Știrbey-Brâncoveanu, fiica prințului George Știrbey. A înființat Escadrila Albă și a fost prima româncă ce a pilotat un avion pe ruta București-Stockholm. În 1942 conacul se restuarează de arhitect G.M.Cantacuzino. Se completează aripa estică și se adaugă loggia pe partea opusă. Coloanele sunt sculptate cu capitel, aici cu abacă evazată, cu motive florale, însă într-un relief plat și dezvoltat într-o formă geometrizată; fus cilindric fără caneluri, cu manșeta florală la partea de jos; baza ornată cu obișnuitele frunze de acant. Golurile ușilor și ferestrelor, de proporții alungite, sunt închise în partea superioară cu un arc plat în formă de ”toartă de cocoș”, după modelul arcelor brâncovenești. În 1948 conacul este confiscat de autoritățile comuniste, iar boierii, după ce au fost deposedați de bunuri, au fost exilați. 1965-1970 a doua etapă de restaurare. 1970-2005 a funcționat ca Muzeu de Etnografie și artă populară al Câmpiei Dunării. În 2005 edificiul a redevenit proprietatea urmașilor de drept ai Brâncovenilor. În 2012 conacul a fost cumpărat de către Episcopia Giurgiului. După o perioadă de restaurare a fost amenajat un Muzeu de etnografie și artă popular al Episcopiei Giurgiului. În incinta domeniului, în 2014, se înființează mănăstirea Izvorul Tămăduirii cu hramuri Izvorul Tămăduirii, Sf. Martiri Brâncoveni și Sf. Arh. Mihail și Gavriil. (informații de pe un panou informativ din muzeu).

Mai întâi vizitez biserica de lemn, apoi conacul (expoziția principală  și expoziția etno) și printre ele aleile fainului parc în culorile de toamnă. Las pozele să vă povestească mai mult, vizual.

Pe partea din spate a parcului poarta este închisă și mă întorc la mașină pe intrarea principală. Găsesc ușor strada care mă duce la intrarea în cimitirul ”Buna Vestire” și citesc ceva date despre bisericuța de mir de la 1723. Nu stau să copiez aici și vă las pe voi să citiți detaliile în poze.

Ies în centrul satului Stoenești unde văd o cruce veche și monumentul eroilor satului frumos îngrijite. Cu bucurie în suflet pentru un loc nou și multe informații noi pornesc spre casă. Dar în drum îmi aduc aminte că în Ciorogârla este o mănăstire pe lângă care am trecut poate de zeci de ori și nicio dată nu am intrat pentru o vizită. E vremea pentru asta acum!

Mănăstirea Sămurcășești este ctitorită de vornicul Constantin și de către Zinca Samurcaș și zidită în 1808. Istoricul religios și al construcției și restaurărilor îl puteți citi la fața locului. Doar aș vrea să adaug din istoricul mănăstirii că aici a funcționat în 1864-1876 o școală primară pentru copiii din sat și pentru fetițele orfane crescute în mănăstire. Mănăstirea este importantă prin faptul că în timpul revoluției de la 1821 Tudor Vladimirescu a poposit aici la 17 martie 1821 și, la sfat cu părintele duhovnicesc a alcătuit proclamația către locuitorii Bucureștiului. De-a lungul timpului în cadrul mănăstirii au funcționat diverse ateliere pentru întreținerea mănăstirii (mătase, borangic, stofe de lână, covoare românești, produse casnice, tâmplărie, tămâie, pictură, tricotaje). Patriarhul Justinian Marina a reușit să mențină în 1961 mănăstirea când multe alte locuri de cult au fost desființate de comuniști. 

 

 Cu bucuria de a vedea aceste faine locuri mă întorc spre casă.