Pisa - Cinque Terre - Lucca 20-24.11.2023, p4

Pisa - Cinque Terre - Lucca 20-24.11.2023, ziua 4

Mi-a expirat abonamentul despre care vă spuneam și trebuie să găsesc și astăzi ceva de făcut în zonă. Doar mâine am avion spre casă! Dar și mâine voi găsi ceva fain de izitat, veți vedea! Ați citit că ieri am explorat ceva poteci prin Parcul Național Cinque Terre și poteca Alta Via Cinque Terre merge până în Portovenere. Cercetez un pic pe net și văd că peninsula Portovenere pare foarte promițătoare. Așa că mi-o fixez ca obiectiv pentru astăzi!

Aseară am avut un somn mai lung și abia după ora 11.00 pornesc la plimbare. Hai să văd și eu centrul orașului La Spezia! Piazza Saint Bon se vede cu totul altfel ziua :D! Lângă Piazza Ramiro Ginnochio sunt mai multe muzee printre care și Museo Amedeo Lia ce pare a fi într-o biserică. Nu pot confirma asta fiindcă pare să fie închis. Mai departe via del Prione, oarecum turistică, mă duce alături de via Baldassarre Biassa spre centrul istoric unde este biserica parohială Santa Maria Assunta (își întinde istoria până la 1271, a fost pro-catedrală între 1929 și 1975). În Piazza Sant' Agostino găsim statuia lui Richard Wagner sub ceva ziduri vechi și cumva străzile mă duc în grădinile publice (Giardini Publici) din apropierea portului. Aici găsim coloane romane, amfore, statuia lui Garibaldi călare și un panou de pe care aflăm că zonei i se spunea Boschetto la 1870 și era plină de lume care se plimba și asculta muzica militară cântată în Chiosco della Musica de formații civile sau militare. 

Trec peste Viale Italia și domnișoara care se odihnește pe scaun (statuie, Sirena del Golfo - interesant e că are picioare în loc de coadă de pește!) mă invită să vizitez portul. Interesant este Ponte Thaon di Revel pe care îl parcurg dus-întors după ceva plimbare pe pontoane (via Aldo Moro). Înainte de a mă întoarce pe pod traversez și o interesantă galerie modernă cu acoperiș din sticlă și parasolare moderne. 

Pe via Aldo Moro ajung pe marginea canalului ce desparte portul civil de cel militar și, trecând de giratoriul cu far naval, pe partea cealaltă a canalului văd mai întâi o zonă fortificată, apoi muzeul tehnic naval și locația Amiralității. Sună interesant dacă ar fi mai mult timp pentru vizitat muzee!!! Aflasem că de pe via Domenico Chiodo am autobuzul P sau N care ajunge în Portovenere. Adică vis-a-vis de Giardini Publici! Așa că iau primul autobuz dintre cele menționate spre Portovenere Capolinea.

Venind din România și obișnuit cu manevrele din Regat, fac ”pe prostu'” și zic că nu am găsit casa de bilete și caut să merg fără bilet. Dar undeva prin Marola sau prin Cadimare urcă controlul. Și, simțindu-mă cu musca pe căciulă, văd că nu funcționează milogelile. Așa că mă aleg cu o amendă frumoasă de vreo 35 de euro (plata cu cardul!), controlorul închizându-mi gura cu justificarea că puteam lua bilet prin SMS. Nu știu exact cum se face asta, dar nu mai contează! Nu am ce comenta! Dar măcar întreb dacă pot folosi cumva amenda asta. Da, până la ora 24.00 puteți merge cu orice autobuz în La spezia fără să mai plătiți alt bilet! Atâta mi-a trebuit că îmi și încolțește un gând: caut harta cu liniile de autobuz pe net și văd că autobuzul L ajunge până în Lerici. Deci vă imaginați planul pentru azi :D! Merg cu autobuzul până la Portovenere Capolinea (cap de linie) și încep pe aici explorarea capătului de peninsulă! Drumul până aici este foarte pitoresc și trece prin Marola, Cadimare, Fezzano, Le Grazie și în final Portovenere! 

După câteva poze la port și spre pitoreștile case colorate care seamănă extrem de mult cu cele din Cinque Terre, las cele trei turnuri (Tre torri) pe dreapta și intru pe faina via Giovanni Capellini. Este tipul de stradă principală din orașele aflate la nord, până în Levanto! Intrarea se face prin Porta del Borgo, pe interiorul căreia este pictată o icoană veche. Casele sunt colorate și faine și în interiorul orașului și văd multe scări și în jos spre faleză și în sus spre alte case. Ce m-a impresionat la un moment dat este că găsesc la o ușă o tavă cu plăcinte și o sticlă de vin cu pahar de plastic, pentru cine dorește și are nevoie. Foarte fain gest fără să fie nimeni acolo să te taxeze! După o zonă cu construcții ajung în Piazza Spallanzani de unde este o faină belvedere spre capătul peninsulei dominat de biserica Sf. Petru (Chiesa San Pietro di Portovenere) și de logia romană din dreapta ei. Pe stânga este un zid ca de fortificație peste care se poate vedea intrarea în port și insula Palmaria. De aici nu pare prea promițătoare, dar Google Maps arată că ar fi ceva de vizitat. Nu știu cum se poate ajunge în mod public pe insula sub forma unui triunghi echilateral (aproximativ) cu latura cam de 1.5 kilometri! Deocamdată urc spre biserica Sf. Petru!

Corpul principal în stil gotic genovez a fost construit în 1250-1277. Se pot găsi mai multe urme ale timpurilor precreștine și nu intru prea mult în detalii (deși aș putea!). În 1494 biserica este distrusă în urma unui bombardament al flotei aragoneze, a fost restaurată și dată clerului până la sfârșitul anilor 1700. În 1800 în timpul războaielor napoleonice a fost bivuacul miliției austro-ruse. În 1890 intră în posesia Regiei marine italiene și se montează o stație fotoelectrică de suprafață (solară?). Între 1902 și 1988 au loc restaurări multiple. Pe ușa de fier gros se pot observa niște figurine un pic ciudate. Sunt reprezentările celor 12 apostoli! Lângă biserică se poate urca la logia romană foarte fotogenică și pe terasa suspendată de deasupra bisericii de unde se poate vedea în larg până departe. Îți poți închipui aici că ești un Magellan, Vasco da Gama, Amerigo Vespucci sau Cristofor Columb cu privirile departe. Legat de ultimul îmi amintesc de un citat scris de o dragă verișoară pe o scrisoare onomastică: regina Izabela de Castilla îi transmite lui Columb ”Pluteşte drept înainte, şi dacă pământul pe care-l cauţi nu există încă, fii sigur că Dumnezeu îl va crea într-adins pentru a-ţi răsplăti îndrăzneala.” Probabil a fost ceva previziune a verișoarei mele Izabela legat de faptul că voi călători mereu peste mări de ape și mai ales mări de munți! Aviz celor care cred că mă pot ține în loc!

Revin liniștit în Piazza Spallanzani cu priviri spre stâncile aflate la nord-vest sub mine, spre un curajos care înoată în mare, spre poarta și grota Byron, abrupturile de sub Castello Doria care continuă spre Cinque Terre și, nu în ultimul rând, spre sculptura Mater Naturae a artistului Scorzelli. De admirat naturalețea și reprezentarea capacității de reproducere și de rezistență în fața viciilor vieții! 

Pe via della Chiesa urc la biserica San Lorenzo pe care o găsesc închisă. Preiau un text foarte fain cu multe detalii interesante (sursa: https://www.visitportovenere.com/en/things-to-do-in-portovenere/churches):

”Biserica, în stil romanic, cu trei nave, a fost sfințită în 1130 de Papa Inocențiu al II-lea. Pe fațadă se vede alternanța benzilor albe și negre, iar deasupra portalului se află o lunetă care înfățișează martiriul sfântului. În templu se păstrează opere de artă valoroase. În nava din stânga este expus legendarul trunchi de cedru din Liban, debarcat la Porto Venere în 1204, purtând într-o cavitate sculptată cu ingeniozitate și perfect sigilată o comoară sacră neprețuită, inclusiv o cruce de aur cu pietre prețioase despre care se crede că a fost purtată de împăratul Constantin. Dar în special în trunchi era ascuns un pergament colorat care o înfățișează pe Madona cu Pruncul și doi sfinți în rugăciune. Venerata Madonna Bianca este cea care astăzi este expusă în partea de jos a culoarului drept al parohiei, într-o ramă de marmură albă, și care este sărbătorită cu pompă pe 17 august cu o slujbă nocturnă impresionantă, printre sute de torțe și lumini în orașul vechi și pe bărci.”

Urc pe via dei Mulini și am trei opțiuni: o coborâre amenajată pe o platformă cu belvedere, cimitirul și castelul medieval Doria. Să le luăm pe rând! Vedeți mai întâi poze de la faina coborâre unde chiar înțelegi de ce zona este declarată Parc Natural Regional!

Urmează cimitirul. Veți zice că Cezar are gusturi macabre cu atâtea cimitire. Dar cumva nu e corect să acordăm respect celor ce au trăit pe aici măcar citind câteva nume pe monumentele funerare? Mai ales dacă structura cimitirului, cu casete pentru cenușă pe mai multe nivele (pentru economie de spațiu și probabil și alte motive practice în zone atât de greu accesibile) și ceva grote faine după marginea opusă a cimitirului față de intrare. 

Cum nu găsesc intrarea la castel și nici nu știu dacă este vizitabil, traversez fainul parc de sub el și cobor pe Salita Castello pe stradele și pe scări care mă duc pe via Tre Torri (cu mici ieșiri pe stradelele laterale) spre Piazza centrală Bastreri. Voi ieși apoi pe via Giovanni Capellini și apoi pe alte scări cobor pe faleză. Aici găsesc un magazin cu magneți înainte de a mă întoarce la stația de autobuz pentru a schimba orașul și destinația! Cele neplănuite despre care am pomenit mai devreme!

Cu un autobuz P până în La Spezia și apoi altul L merg pe partea cealaltă a golfului în care este portul La spezia (aproximativ o oră și jumătate cu autobuzele, mereu cu ochii pe geam la toate schimbările de peisaj). Aici este fainul oraș Lerici care vine ca o surpriză datorată amenzii pe autobuz :D!

V-ați obișnuit deja că nu am nici o greață să vizitez un loc nou noaptea. Mai ales dacă ajung prima dată pe crepuscul, la 17.20. Autobuzul m-a dus până la Rotonda Longomare di Lerici de unde se văd multe bărci ancorate și profilat pe cer Castello San Giorgio di Lerici. Este evident că vreau să ajung acolo și voi mai explora câte ceva până sus. Văd un monument dedicat eroilor din toate războaiele și statuia lui Dante Alighieri. Piazza Giuseppe Garibaldi mă întâmpină cu o structură metalică ce reprezintă dovleacul tras de cai din Cenușăreasa/Cinderella. Piața este largă și cu piatră ce simulează valurile mării (acum liniștită). De citit poveștile faine despre Piazza Mottino, satul pisan, satul celor șapte turnuri, fosta biserică Sf. Marta și multele stradele și scări în pantă care urcă printre case. Până sus la castel! De pe platforma castelului, acum închis (muzeul de geopaleontologie), se poate vedea întregul golf al orașului Lerici. De pe terasa deasupra căreia și sub zidurile căreia sunt zone de promenadă poți coborî cu un lift gratuit la nivelul de jos al orașului. Ceea ce și fac pentru a vedea legăturile între nivelurile caselor de pe pintenul stâncos al castelului. 

Revin în Piazza Giuseppe Garibaldi (de altfel e un loc central al orașului vechi și orice ai face drumurile tot acolo duc!) și mă atrage turla Oratoriului di San Rocco. Un detaliu istoric de pe Google Maps (Giampietro Ragazzo): ”O placă afirmă: „La 2 aprilie 1287, construcția acestei biserici a fost începută de Palmerino, fermierul acesteia, în cinstea lui Dumnezeu și a Fericitului Sfânt Martin, mărturisitor și episcop și a Fericitului Sfântul Cristofor” în 1523, în timpul epidemiei de ciumă, biserica a fost finalizată și dedicată sfântului din Montpellier.”

Pe Localita le Sare nu mă întrebați cum ajung deasupra unei parcări care mă duce pe niște scări pe via Nino Gerini, cam pe unde este Ristorante din Paulino. Găsisem pe net ceva de galeria Padula și merg puțin în jos spre mare pentru a o găsi curând pe partea stângă. Galeria este un adăpost de raid antiaerian din timpul celui de-al doilea război mondial, pentru aproximativ 2000 de persoane. Las pozele pentru mai multe detalii pe care nu are rost să le repet și eu aici!

Ies în via Cavour unde se vede în dreapta biserica Francesco d'Asissi și pe ”Carpaneta” Road/via O. Petriccioli revin în aceeași piață centrală menționată mai devreme. Este ora 18.45 și consider că mi-am terminat explorarea orășelului ne-gândit. Așa că merg pe via Roma vis-a-vis de Rotongo Longomare di Lerici de unde iau autobuzul înapoi spre La Spezia. Mission over! Busul mă duce tot în centru și de aici merg la pizzeria despre care vă vorbeam acum două zile pentru o altă gustoasă pizza groasă și uleioasă atât cât trebuie. Și cu lichidul de hamei de rigoare fiindcă e setea mare după o astfel de zi!

Pentru mișcare spre cazare ajung pe străzi cunoscute la intrarea tunelului ce prelungește via Lazzaro Spallanzani după via XX Settembre, spre partea estică a orașului. Diferența de nivel este făcută pe frumoasa Scalinata Lazzaro Spalanzani care mă duce preț de mai multe străzi până la Via dei Colli. Fac stânga pe via Podgora și un cartier foarte liniștit mă ghidează pe scări și printre case și pe serpentinele viei Podgora spre via XXVII Marzo și Carso unde am cazarea. Tot undeva după 22.30 sunt ”acasă”. Mulțumit de ziua plină! Fac un duș și pentru mâine am o dimineață de explorare. Spusesem de un nume mai devreme și analizeztrenurile pentru a ajunge aproape de Pisa și mai departe spre... Lucca!