Zona de plantare stabilită de ocolul silvic zonal se află pe platoul de deasupra intrării în Cetățile Rădesei. Lăsăm mașinile ceva mai sus de capătul poienii Vărășoaia unde lăsasem eu mașina cu o zi înainte, ne luăm echipamentul și sculele necesare și mergem pe panta unde vom avea activitatea. Cu mult chef de muncă și voie bună lucrăm printre insulele de ghiocei bogați, rădăcinile smulse de furtună și colegii, unii cunoscuți, unii noi (pentru mine) care îți creează impresia de familie, de frați, de confrați întru pasiune! Indiferent de experiența unuia sau a altuia, energia grupului și cheful de treabă se simt din plin!
Acum, după un an și ceva, îmi pare rău că nu am putut ajunge la plantările de anul acesta! Știu, unii cârcotași vor spune că plantările sau ecologizările sunt treaba altora. Și nu mint absolut deloc. Doar că acum întreb și eu, cum altfel poți face oamenii de la oraș să înțeleagă (nu îmi place personal termenul ”conștientizare”) cât de simplă și cât de importantă este Natura, cât de echilibrată este ea în mod natural și cât de mult o putem ajuta și noi acolo unde este nevoie!
După replantare strângem toate țaglele (scule) și restul de materiale și ne vom bucura de un gulaș făcut de bunul nostru coleg Levy la cabana ”Cetățile Ponorului”. Cei de aici ne sunt parteneri în multe activități. Este un prilej de socializare, de întâlnire cu colegii mai vechi sau mai noi și de reluarea unor mai vechi legături. Și prilej de a lua câteva stickere pentru mașină sau pentru orice altceva avem nevoie :D!
După masă le propun colegilor o scurtă plimbare, pentru mine în amintirea timpurilor de odinioară: drumul ușor și vizita până la peștera Căput din apropiere. Zău dacă îmi mai amintesc ceva din teren. Parcă cu totul altfel sunt imaginile mele din memorie de acum aproape 30 de ani (cam prin '95-'96). După o parte de drum forestier drept (după ce trecem de bariera aflată vreo 300 de metri mai jos de cabană) urmează câteva serpentine și ne trezim cu o încercare de clădire pe o zonă plată, urmată de un curs de apă și apoi intrarea în Căput. Aici țin minte că am avut în trecut tabăra de corturi până la care am venit din Sudrigiu cu un camion prăfuit. Aveam corturi mari și rucsaci cu cadru. Și multe amintiri îmi revin acum în mine și scopul de față este altul :D!
E cam greu să găsim un loc pe unde să trecem apa încălțați și cumva colegii se descurcă. Eu prefer să mă descalț și așa voi merge până la intrarea în peșteră și chiar și în ea! Ajungem la intrare și am emoții fiindcă trăiesc în paralel și în trecut și în prezent... Urcăm un pic pe dreapta în timp ce apa cade în câteva cascade pe partea stângă. Curând se va pierde în negrul întunecat al cavității. După acel urcuș suntem sub un tavan imens și coborâm pe un lemn pe o platformă aflată cam un metru mai jos. Colegii încălțați coboară lejer pe lemn și eu rog asistență pentru coborârea cu picioarele goale pe lemnul ud. De altfel de aici mai putem merge doar câțiva metri până la verticalele care coboară în galeria întunecată din adânc. Vom face cale-ntoarsă și după ce ieșim la drum în serpentine mai facem câteva poze la ghiocei înainte de a reveni la cabană. Încă puțină socializare și ne vom retrage la cazare.
Ne salutăm cu drag pentru reușită și eu pornesc la drum spre casă. Pentru colegii mei este relativ aproape de casă și mai pot sta. De data asta urmez traseul Sudrigiu-Brad-Deva-Sebeș-Sibiu cu gând de a ajunge acasă. Dar se face târziu și am nevoie de o pauză de revigorare. Voi face două, una la giratoriul de la Veștem și al doilea într-o parcare câțiva kilometri mai încolo. Îmi scurtez drumul prin destinație la Poiana Narciselor de la Vad. Ajung undeva după ora 01.00 a.m., trec printre tarabele de la Festivalul Narciselor și parchez și mă culc în mașină pentru câteva ore. Așa fain și necesar e somnul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu