Trezirea cam pe la 8.30 și curând începe prima ”vizită”: Poiana Narciselor din Dumbrava Vadului. Asta înainte de a veni bulucul la marele bâlci. Că nu se poate numi altfel festivalul lor!
Pornesc la drum și prima oprire, după Șercaia, este la biserica din Părău. Este construită în 1755 și extinsă din 1876 timp de 7 ani. Turla în stil gotic are o înălțime de peste 53 de metri și a fost folosită ca punct strategic de observare în al doilea război mondial. În curtea bisericii este ridicată crucea în amintirea Lucreției Canja, ”eroina de la Olt”, cea care a arătat trupelor românești în primul război mondial locul prin care se trece Oltul. Slujba e liniștită și stau puțin înainte de a merge mai departe.
În Veneția de Jos mă opresc un pic la școala-monument și din păcate nu este aici deținătoarea cheii pentru vizită.
Așa că din Comăna de Jos fac dreapta spre Comăna de Sus și apoi mai departe trec pe lângă fosta tabără, intru pe drumul forestier, trec de Porțile de Piatră/Poarta Tătarilor și opresc mașina în drum, sub niște case particulare. Vorbesc cu oamenii care stăteau acolo la masă și mă îndrumă spre peșteră. Urc pe firul văii prin foarte multă verdeață, în șa fac ușor față-dreapta și recunosc locurile și pantele care mă duc la peștera Comăna. Îmi aduc aminte că mai fusesem cu altă ocazie și explorez peștera prin toate cotloanele ei.
La coborâre aleg un drum paralel cu cel pe care am urcat pentru a ajunge la acele case. Au plecat oamenii și ajung la mașină. Prin Porțile de Piatră/Poarta Tătarilor trec înapoi spre sat și fac o scurtă vizită micii peșteri Frunzari. Îmi aduc aminte că data trecută când am fost aici mi s-a părut că aud ceva voci-avertisment din ziduri... Și la următoarea peșteră cercetată atunci am pierdut aparatul foto cu multe amintiri digitale. Le am acum doar în memorie și foarte puțin în format digital (ce a mia rămas în postările de pe blog).
În Comăna de Jos opresc puțin la biserica ortodoxă. E închisă și interesantă prin arhitectură și date. Pe ea scrie 1928. În Pisanie scrie că s-a construit în 1793 ”prin osteneala românilor ortodocși din această comună”, în istoric se spune că nu se cunoaște data zidirii și că biserica exista în 1806 având ca preot pe Ioan Popa. Repictarea bisericii a avut loc în 1997 când catapeteasma de zidărie a fost înlocuită cu una de lemn. În fine, deasupra porții scrie ”Bis. Ort. Română, 1936”...
La Hoghiz mai avem ceva locuri de vizitat, mai puțin cunoscute și promovate. Să nu credeți că am făcut mare cercetare înainte să ajung pe aici. Doar am Google Maps în față și găsesc obiectivele (în general scrise cu verde!) și apoi fac o scurtă căutare pe Google!
Așadar primul obiectiv este castrul roman de la Hoghiz. Ca să ajung la el merg pe niște drumuri de pământ până în punctul cel mai apropiat și apoi traversez lanul de porumb secerat de anul trecut.
Preiau pentru voi informații de pe Wikipedia:
”Castrul de la Hoghiz este cel mai mare castru auxiliar din zona estică a Daciei. Acesta era un punct strategic de primă importanță, fiind punctul de trecere peste râul Olt, fiind amplasat pe malul stâng al râului, spre deosebire de cele învecinate din aval. Descoperirea recentă a castrului de la Ungra subliniază importanța strategică a acestei zone.
Fortificația a fost construită pe o terasă înaltă, din stânga Oltului, situată în apropierea zonei de confluență a Homoroadelor cu Oltul, în punctul numit “La cetate“. Situl este localizat la aproximativ 2 km vest de satul Hoghiz, în dreptul satului Ungra, situat pe malul opus al râului".
Planul aproximativ dreptunghiular al castrului este rotunjit la colțuri și are dimensiunile de 220 x 165 m. Au fost identificate două paramente de piatră cu grosimi de 1,15 m pe partea exterioară, respectiv 1,05 pe cea interioară care au ajutat la construcția incintei duble, consolidată ulterior de ziduri transversale, cu o grosime de aproximativ 0,90 m, așezate la intervale de aproximativ 2, 80 m. Structurile de rezistență ale turnurilor de colț au fost preluate de compartimentări regulate de întărire a incintei. Laturile de Sud și Est prezintă turnuri dreptunghiulare cu dimensiuni de 5,50 x 7 m, o deschidere a porții de 5,50 m. Zidurile din interiorul incintei atestă principia si cel mai probabil praetorium în locul unde K. Horedt ar fi identificat o baie.
De-a lungul anilor în această locație au staționat diverse trupe ala Asturum cohors III Gallorum și numerus Illyricorumt. Distinctiv, castrul are forma unui patrulater înconjurat de semnele valurilor de pământ. Două faze de construcție au fost documentate pe parcursul săpăturilor arheologice desfășurate. Castrul este compus din lemn și pământ pe o suprafață dreptunghiulară cu mărimi neindicate, palisada fiind alcătuită din două parametre. Valul are un aspect plat, caracterizat printr-o lățime de 11 m și înălțimi versatile de până la maxim 2 m, includea două rânduri de palisade la exterior și era fortificat cu un șanț de apărare cu o lățime de 4 m și adâncime de 1 m. Acesta a fost construit în primii ani ai secolului al II-lea p. Chr.
Așezarea civilă este a lăsat urme vizibile de jur-împrejului castrului. Cele mai importante clădiri au putut fi idetificate recent în zona vestică și nordică a castrului.
În centrul fortificației sunt vizibile urmele intervențiilor arheologice, acoperite de pământ. Pe această arie nu s-au putut lua măsurători geofizice. Vestigii ale săpăturilor arheologice se pot observa și pe marginea nord-estică, latură pe care se pot distinge chiar si în ziua de azi câteva blocuri masive de piatră plasate pe două asize. Conform cercetărilor arheologice realizate de K. Horedt, cel puțin o secțiune a castrului de pământ a fost incendiată.
În trecut, D. Protase (1977) stabilește pe baza tehnicii de construcție, conexiunea dintre castrele de la Hoghiz, Brețcu și Drajna. În plus, Ioana-Bogdan Cătăniciu considera că legiunea staționată aici a fost cel mai probabil legio XI Claudia.
În urma prelucrării cartărilor efectuate cu ajutorul dronei se stabilește în mare parte corespondența planului castrului cu primul întreprins la mijlocul secolului trecut de Horedt. Se observă faptul că planul castrului corespunde în linii mari primului plan publicat în anul 1950. Planul publicat 3 ani mai târziu a fost ușor ajustat, având forma unui dreptunghi. Trei ani mai târziu, după o republicare a acestuia, dimensiunile sunt 220 x 165 m.
Planul rezultat din prospecțiunile fizice făcute de curând indică micile neregularități semnalate în prima campanie de săpături, adăugând părți componente orientative ce țin de organizarea internă. Deși nu se pot distinge clar clădirile, se pot observa orientările praetentura (posibil praetorium în partea sudică) și retentura.”
Intru în Hoghiz și mă opresc puțin în parcul în care se află castelul Haller (inițial voiam să ajung la castelul Kalnoky, pare-se la același număr). Este închis și aflăm de pe Wikipedia următoarele:
”Castelul Haller a fost numit după familia Haller de Hallerko și este așezat într-un parc pitoresc, cu vegetație bogată, dominat încă de stejari seculari. A fost ridicat în anul 1553, chiar pe ruinele unei mănăstiri medievale atestate din 1311 și ca a fost pentru un timp locuit de Gabriel Bethlen. Ridicat cu cărămidă și piatră, are acum o clădire principală, anexe și incintă nu foarte înaltă. Păstrează parte din structura originală, cu două bastioane de colț, dar și elemente de interior vechi: bolți cu penetrații, arcade, ferestre, poate și picturi sau stucaturi sub straturile succesive de tencuieli. Clădirea cu două-turnuri de colț pe o carte poștală din 1906 apare sub denumirea de Cetatea Haller. Turnul sine stătător a fost probabil capelă, credincioșii medievali erau catolici.
În mijlocul secolului al XVII-lea, după ce o perioadă lungă de timp a fost proprietatea familiei Sükösd, în urma unor circumstanțe necunoscute, domeniul Hoghiz a intrat în posesia Trezoreriei. În anul 1667, principele Mihai Apafi I a donat moșia lui Borsai Nagy Tamás. De-a lungul timpului Borsai a adus prestigiu familiei sale, astfel în anul 1684, fiica sa, Borbála s-a căsătorit cu Bethlen (I) Sámuel (1663-1708). În urma acestei căsătorii, moșia a trecut în posesia familiei Bethlen. Din căsătoria lor a rezultat opt copii, printre care Bethlen Kata și fiul lor Pavel. Aceștea din urmă, au moștenit clădirea cu două-turnuri de colț, iar cea vecină, în care este școala, fiul lui, Pavel , astfel familia s-a mai păstrat o lungă perioadă de timp. După ce Borsai Nagy Borbála a devenit văduvă în 1708, ea s-a căsătorit cu președintele Gubiernului Haller (III) István, care a decedat în anul 1710. În anul 1716 moșia din Hoghiz a intrat în posesia contesei Bethlen Kata (1700-1759). În următoarele deceniile, acest castel a devenit locul favorit al contesei.
În timpul celor două Războaie Mondiale, castelul a fost cumpărat de familia Ugrai, familie care este și azi proprietarul castelului. Data construcției casei aristocratice mai mici este incertă, însă se presupune că este mai nouă decât castelul cu turn de colț. Legenda spune că acesta s-a construit de Bethlen Kata, astfel ridicarea acesteia se poate stabili la începutul secolului al XVIII-lea, dar această lucrare de construcție nu este consemnată nici în autobiografie, nici în corespondențe. Pe baza cărților poștale se poate stabili că acum o sută de ani, fațada principală dinspre curte era precedată de un pridvor. Acest pridvor nu s-a păstrat.
În 2009, Haller László a redobândit castelul și apoi l-a vândut Consiliului Local. În prezent, în castel funcționează școala generală din comună.
Din documentele din 1812 reiese că Bethlen Kata, fiica lui Barbara a moștenit clădirea cu două-turnuri de colț, iar cea vecină, în care este școala, fiul lui, Pavel. Așa este de înțeles de ce cele două fete ale Barbarei, Anna și Jozefa au deținut casa până în 1815.
Probabil o vreme iarăși nu este locuită. Reînvie în 1838, când Haller Anna se căsătorește cu Kálnoky György. Ei rămân doar între anii 1838-1840 la Hoghiz, și probabil au renovat clădirea. Asta ar explica de ce locuitorii Hoghizului cunosc clădirea sub numele de Castel Kalnoky. György moare în 1844, și frații săi devin proprietari. După moartea lor în 1892 Haller János a cumpărat la licitație moșia, care a fost moștenită mai departe de copii săi. Clădirea nu a fost naționalizată, fiindcă a fost vândută în 1923. Și în prezent este proprietate privată.”
De aici merg cât mai aproape de microcanionul în bazalt de la Hoghiz. Adică asta înseamnă mai întâi la capătul străzii Izvorului pentru explorarea părții din amonte și celei centrale și apoi pe partea dreaptă a canionului, pe deasupra cascadei. Chiar aici sunt niște case și un om care a cumpărat acolo mă îndrumă spre capătul de sus al cascadei și e cumva amărât că nu se face nimic pentru promovarea locului. Poate e mai rău, poate e mai bine! Adică ceea ce fac și eu aici...
La întoarcere cu mașina văd o biserică pe dreapta. Este interesantă și din păcate nu am găsit informații despre ea... Uite aici coordonatele ei: 45.981779, 25.311741. Dacă afli ceva informații, te rog să îmi dai de veste (mulțumesc!)
Din articolul de aici se pare că ar fi biserica reformată ridicată în 1749 la inițiativa lui Bethlen Kata. Dar nu pot spune 100%. Și vedem în articol că ar mai fi câte ceva de văzut în Hoghiz, sat care aparent pare nesemnificativ.
Cu bucuria multor locuri noi aflate (”cercetate” cum se spune în religie!) merg spre casă cu bucuria a 10 zile superbe! Închei aici mulțumindu-vă pentru răbdare și amintindu-vă că ”oboseala trece, amintirile rămân” și că ”în viață există și alte Annapurne” (Maurice Herzog - la întoarcerea în 1950 cu mîinile degerate de pe Annapurna, primul optmiar himalayan urcat de oameni; este celebră fotografia lui cu degetele degerate și înfășurate, degete care îi vor fi amputate)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu