Nu mai fusesem de mult timp într-o tură cu Mihaela B. Așa că e vremea! Cred că inițial îi spusesem de planul meu de concediu în Borsec (va fi în viitorul apropiat) și îmi propune munții Tarcău (din lista lungă de munți din România). N-am fost, mergem! Cred că vreo oră ne petrecem la telefon și în fața calculatorului cu harta în mână. Ne propunem ca în fiecare zi să ajungem pe unul din vârfurile importante ale masivului (adică patru vârfuri). Până la urmă vom vedea că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Ca să vă faceți idee, la finalul povestirii aveți harta munților Tarcău. Pe rând ar fi trebuit să ajungem pe vârfurile Grindușu (1664m), Goșman (1305m), Măgura Tarcău (1493m) și Runcu Stânelor (1269m)... Suntem hotărâți să mergem chiar și doar noi doi. Și vor veni cu noi Ana Maria B. (Hana) și Andreea Georgiana :)!
Ziua 1, sâmbătă 27.06.2020
Avem toți luni și marți liber deci... la drum! Inițial planul era să intrăm în masiv prin Tărhăuși (lângă pasul Ghimeș) și cei de la ocolul silvic Neamț (de care aparține și cantonul silvic Ardeluța) ne recomandă să mergem prin Tarcău și Ardeluța. Este asfalt bun! Așa că le urmăm sfatul și descoperim frumoasa vale a Tarcăului, numai bună de biciclit. Andreea e din zonă și pe drum își aduce aminte de excursiile din copilărie la schitul Tarcău. Atunci era drum pietruit și mergeau kilometri întregi pe jos sau, cu ceva noroc, îi ducea preotul cu mașina :). De la schitul Tarcău devenit acum mănăstire vine și denumirea localității Schitul Tarcău!
În Straja și în Tarcău ne oprim pentru ceva alimentare cu cele necesare și cu înghețată! Eu și Hana o vom ”dispera” pe Miha cu câtă înghețată mâncăm în toate zilele astea :)!
Sadoveanu a fost atât de impresionat de locuri încât de aici s-a inspirat în ”Baltagul” în care Vitoria Lipan pornește în căutarea soțului dispărut Nechifor Lipan plecat pentru a cumpăra niște oi de pe Rarău.
Ajungem în Ardeluța (conform legendei găsite aici ”două fete ar fi venit din Ardeal în zonă și una a fost prinsă de soldați, o chema Luța, care, după ce-au batjocorit-o, i-au dat foc și imediat s-a împrăștiat vestea «Arde Luța!»”, găsim și alte legende locale pe pagina menționată) și mai departe dispare asfaltul. Continuăm pe drumul pietruit și nu ne dăm seama cum trecem de cantonul silvic și ajungem la mănăstirea de maici Tărcuța. Oprim și întrebăm măicuțele de aici de drum mai departe. Va veni la noi preotul după slujbă și ne sfătuiește să lăsăm mașina aici și să mergem pe jos. Nu prea înțelege el de ce vrem noi să urcăm pe vârful Grindușu :)!
Mâncăm ceva la umbră și, cu bagaje mici, pornim la drum în sus spre pasul ce separă județele Neamț de Bacău. Tot urcăm și ne dăm seama că Zura, mașina Mihaelei, ar fi putut face față cu brio. Parte din drum e asfaltat și doar în vreo două zone estimăm că ar fi trebuit să o forțeze puțin. Povestim una-alta, trecem pe lângă un cal alb și slab, pe lângă o casă cu porci, vaci și cai liberi, lăsăm pe dreapta un drum care merge la niște colibe asemănătoare celor din Apuseni, urcăm pe câteva serpentine și apoi ușor în sus spre pas. La un moment dat Mihaela vede niște șopârle într-o baltă și în încercarea de a prinde una are de-a face cu noroiul. Cu o grămadă de râsete din partea ei!
După o oră și 45 de minute trecem în județul Bacău și în alte două minute suntem în pas. Pauză scurtă de relaxare... Eu cercetez baraca aranjată a pădurarilor (tot e în amenajări) și, după malul stâncos din șa facem stânga pe un drum care ne urcă pe lângă două stâne spre vârful Țapu (1640m). După ce cercetez stâna (miroase puțin și la nevoie se poate dormi aici), caut izvorul stânei și îl găsesc ceva mai sus amenajat și cu două căni. Vedeți în imagine cea mai sugestivă dintre ele!
De menționat că nu există marcaj și ne orientăm cu Google Maps offline și cu terenul!
Urcăm deasupra stânei într-o poiană lungă și cam trebuie să ținem cumva panta spre vârf. La marginea poienii aștept pentru regrupare după o zonă mlăștinoasă. Iarba mare și mușuroaiele ascunse fac înaintarea mai grea pe aici.
Mihaela sugerează să urmăm un fir de apă spre stânga. Curând facem dreapta și revenim pe direcția vârfului. După alte poieni lungi (de fapt sunt ceva zone unde au fost defrișări sau s-au uscat copacii) dăm de un drum care face dreapta. Adică spre direcția noastră de mers! Urcăm pe drum, tot urcăm, facem dreapta la un fag căzut (punct de orientare ad-hoc) și ieșim într-o culme. Nu prea vezi nimic în jur de pădure și părerea mea e că ar trebui să facem dreapta. Greșit! Mihaela mă corectează și ar trebui normal să facem stânga să ajungem pe vârf și apoi să facem dreapta în ușoară coborâre. Terenul corespunde însă cu Google Maps: e un drum care merge pe sub vârf și urcă apoi în prima șa. Așa că mergem pe drum. Avem de sărit ceva copaci pe drumul de exploatare și reușim să trecem de toți copacii fără probleme. Trecem printr-o poiană lungă cu iarbă mare și ajungem în a doua șa. Aici trecem pe sub un fag căzut prin urzici și continuăm tot pe culme. Anticipez că la întoarcere trebuie să fim atenți aici să nu coborâm (cum pare drumul) pe partea cealaltă a culmii Grindușu.
Ținem culmea în urcare și încep copacii căzuți. Deocamdată sunt rari și ajungem în urcare într-o poiană unde se cere o scurtă pauză de un sandwich și Autan. Sunt niște musculițe teribile care ne pișcă peste tot. Eu deja sunt pișcat și nu văd nevoia Autan-ului. În poiană găsim ceva afine, motiv pentru care o vom numi Poiana cu afine!
Tot urcăm urmărind pe Google Maps direcția de mers, curbele de nivel și vârfurile. E greu să te orientezi fiindcă sunt din ce în ce mai mulți copaci căzuți și ne îngreunează înaintarea. De la ultima poiană teoretic avem vreo doi kilometri de mers și vom face, pe linia culmii, vreo două ore! E proba ”2 kilometri-sute de copaci căzuți!” La primul vârf peste altitudinea 1600 (e o bornă-momâie) regrupăm și zicem să mai înaintăm puțin. Mai pare ceva până la vârf... Ajungem la al doilea vârf și sunt copaci căzuți la greu. Decidem că aici e vârful. Hana mai vede un vârf care pare ceva mai înalt în față și ne oprim aici. Este ora 20.00! Facem poza de grup și decidem întoarcerea. Măcar să ajungem la asfalt până se întunecă!
La întoarcere avem parte într-o defrișare de un apus foarte fain printre copaci și, înainte de Poiana cu afine mai vedem ceva nori spre apusul colorat. Găsim poteci care ne ușurează mult drumul, pe sub culme, și scăpăm de toți copacii căzuți. Doar în ultima șa trebuie să fin atenți să intrăm pe drumul de exploatare prin poiana cu iarbă mare și apoi la fagul căzut să facem stânga... Pe ultimul drum spre stâna cu izvor facem o mică ocolire și ajungem la apă pe la 21.30-21.40, înainte să se întunece. La fix să bem niște apă și să fim în siguranță la asfalt!
După toată nebunia cu copacii căzuți Miha ia decizia că îi ajunge Tarcăul. Dacă aici, unde e cât de cât mai umblat e așa, vă dați seama ce ar fi spre celelalte vârfuri dorite? Considerăm că am fost suficient în Tarcău și ne vom adapta acum traseul pe loc pentru celelalte zile!
Coborâm la început pe lumină și, după vreo doi kilometri, pe întuneric. E cald și, cu luminile de la frontale, ne putem anunța prezența pentru mașinile (vreo 4 care vin dinspre Tărcuța spre Ghimeș). Pe la ora 23.00 ajungem la mașină, ciugulim câte ceva rapid și ne schimbăm tricourile și trebuie să căutăm un loc să campăm. Știam de la cei de la ocol de o poiană înainte de începutul asfaltului și ni se pare iarba prea mare. Oprim să pozăm un arici timid și continuăm mai la vale...
În Ardeluța vedem la un moment dat, pe dreapta, o clădire cu grilaje la uși și geamuri. E magazinul sătesc și pare să aibă un loc plat în față. Verific locul și în spate găsesc un loc mai bun de corturi. Tragem mașina în spate, montăm corturile și la somn!
Ziua 2 - duminică 28.06.2020
Ne trezim fără grabă, desfacem corturile să se usuce și ne bucurăm de buturuga pe post de masă (desigur a barului!), de toate bunătățile și mai ales de pepenele verde adus de Hana! Vorbim cu vecinii (un nene cu semi-paralizie și dificultăți de vorbire și fratele lui mai mare care are grijă de el) și aflăm câte ceva despre locuri (cum ar fi că aici e o cabană a armatei lângă care voiau să facă un heliport pentru aeroportul din Bacău sau despre sălbăticia locurilor sau despre drumul militar strategic dintre Ghimeș și Tarcău. Cu mulțumiri pornim la drum (asta după ce fetele iau apă de la fântâna indicată de aceiași vecini) spre Tarcău. Ne hotărâsem să mergem spre Lacul Roșu.
După Tarcău (unde aruncăm gunoiul strâns până acum la un tomberon) facem stânga spre Bicaz (capătul de linie feroviară) și apoi la stânga spre Cheile Bicazului. Trecem pe rând prin Tașca, Neagra, Bicazul Ardelean, Bicaz Chei și, cum bănuiți, intrăm în Cheile Bicazului. Căutăm un loc unde să lăsăm mașina și ne vom plimba puțin pe jos prin cel mai îngust tronson al cheilor. Chiar dacă le-am văzut de multe ori, sunt la fel de fascinat de ele ca prima dată. Susțin ideea că sunt cele mai frumoase chei românești străbătute de șosea.
Cu pofta turistică satisfăcută mergem mai departe pe serpentine și prin tunel spre Lacul Roșu. Aici sunasem de dimineață la un camping și m-au asigurat că e deschis. Nu știam de camping și l-am găsit fix pe Google! Se numește Camping Lacul Roșu și se află la 5 kilometri amonte de coada lacului. Inițial oprim la campingul din centru și nu ne place: sunt multe mașini și ne dăm seama că nu sunt locuri de corturi și doar căsuțe (probabil)! Așa că re-căutăm campingul dorit și mergem la el, cu puține temeri că ni se pare prea departe. Nu avem idee ce trasee vom face azi. Scopul e doar să campăm și atât. Proprietarii campingului sunt foarte faini (proprietar plus un angajat), ne prezintă locul și ne lasă să alegem locul de campare și chiar ne și sungerează un traseu de câteva ore până pe Suhardul Mic. Nici nu bănuiam cât de frumos va fi!
Ne întoarcem cu mașina la campingul de lângă hotelul Lacul Roșu și lăsăm mașina în parcarea păzită. Doar ce trecem de barieră și vedem că Miha îl vede pe Radu I. (Pancu) într-o mașină și fuge după mașină. Noroc că au oprit după vreo sută de metri! Venise cu niște prieteni pentru feratele de aici (Astragalus și Wild Ferenc) și stăm un pic la povești. Cum nu se grăbește să meargă acasă, vorbim să rămână cu noi diseară. Tot am eu cort de două persoane și dorm singur în cort! Așa că rămâne să urcăm pe Suhardul Mic și la coborâre să îl luăm de undeva din Lacul Roșu!
Pe lângă hotelul Turist intrăm pe traseul marcat cu TA. urcăm puțin abrupt până la o fostă carieră cu pereți betonați și facem o scurtă pauză. De jos ne venea greu să credem că ajungem pe Suhardul Mic (1345m) în atât de puțin timp. Până să pornim găsesc stația de sus a unui troliu vechi. E dezafectată, nu mai e cablu și motorul e ruginit, dar se poate vedea linia de transport.
Urcăm vreo 10 minute până la baza traseului de via ferrata Wild Ferenc (alpinist și fondator al Salvamont Gheorgheni, 1977) și noi continuăm până în poiana dintre Suhardul Mic și Suhardul Mare (descoperisem între timp că avem multe trasee în zonă, vedeți harta oficială). De aici avem de urcat la dreapta până într-o șa verde și apoi iarăși dreapta spre vârf și zona panoramică. La șa facem o mică pauză și apoi urcăm până pe vârf. De menționat că traseul este ușor și am văzut multe grupuri mai mult sau mai puțin echipate. Noi cu bețe și rucsaci părem cei mai echipați! Ajunși în vârf facem poze, studiem panourile, rugăm niște bikeri să ne facă o poză de grup (ne intersectasem în Chei) și apoi coborâm ceva mai jos spre stânga unde Pancu ne spusese că se poate vedea Ceahlăul. Și se vede foarte fain și spre Ceahlău și spre Hăghimașul Negru din Hășmaș!!!
La 19.03 pornim la vale și, chiar și cu ocolirea pe drum de la zona de exploatare, facem o oră până jos la asfalt! Ne mai cumpărăm câte ceva de la supermarketul dinainte de parcare și, după ceva telefoane, Miha află că bariera se deschide automat. Așa că adunăm toate la mașină și pornim la drum. Nu mai e așa coadă și ne bucurăm că putem să megem fără prea multe opriri (mai devreme erau niște polițiști tineri care încercau să dirijeze circulația!).
Îl luăm pe Pancu dintr-un loc de parcare unde ne aștepta și mergem la camping. Masă, distracție, voie bună, afinată, cântece la chitară... Fiecare se duce la somn când vrea :)!
Ziua 3 - luni 29.06.2020
Pentru ziua asta eu propusesem să mergem pe PA până în Poiana Albă și apoi să ne întoarcem pe BA pe pârâul Oilor la coada Lacului Roșu. Ar fi fost ceva de mers și Pancu vine cu o propunere mai bună: de la intrarea în Gheorgheni să urcăm pe PR până în pasul Kovacspeter la Izvorul Oltului și apoi să ne întoarcem pe următoarea culme dinspre vest! Urmăm propunerea lui! Nu mai fusese nici unul din noi la Izvorul Oltului!
Cu mulțumiri gazdelor și cu apă de la izvorul aflat la 100 de metri de intrarea în camping, la marginea șoselei, urcăm până în pasul Pângărați (pe unde trece BR transcarpatică) și coborâm până la intrarea în traseul PR spre Izvorul Oltului. Lăsăm mașina și pornim la drum pe PR (după Forest Camping lăsăm mașina la umbră, facem stânga pe primul pod și apoi dreapta pe sub un parc de aventură și apoi tot la deal). Fiecare merge în ritmul lui, povestim una-alta până într-o poiană unde regrupăm, găsim traseul și mai departe, mereu în urcare până la vârful Mogoș Biuc/Magas Bukk (1418m). Doar altitudinea ne duce pe vârf, altfel nu ne-am da seama de vârf!
Tunetele de mai devreme anunță ploaia care nu întârzie să vină. Și nu oricum: cu grindină! Îmi pun geaca de ploaie și cobor la colegii care se adăpostiseră sub un molid. Nu i-a udat deloc! Când se oprește pornim mai departe pe drum și ușor la dreapta ajungem în pasul Kovacspeter. Aici e un copac-stâlp tipic secuiesc pe care sunt multe săgeți. Fiindcă norii ne cam amenință vom renunța la muchia următoare și vom coborî pe marcajul CA spre Gheorgheni. Nu înainte de a merge la Izvorul Oltului!
De la indicator facem stânga și în câteva minute ajungem la bisericuța din pas, vizibilă de la distanță. Eu în continuare nu mă simt foarte ok și sunt un pic mai în spate față de grup. Voi face poze la biserică după ce pleacă colegii, toți sub privirile muncitorilor dintr-o remorcă din apropiere. Pentru ei nu știu dacă e ceva obișnuit ca cineva să vină și să facă poze la o mică biserică închisă... Trecem pe lângă alți muncitori care nu au probleme să meargă cu cizmele prin noroi. Noi trebuie să ocolim noroiul și e bine că e o distanță scurtă. Mai mergem circa 100 de metri și pe dreapta este destinația noastră.
Aici pare să fie izvorul celui de-al doilea râu ca lungime din țară. Well, al treilea dacă ar fi să luăm în considerare și lungimea totală a Dunării :)! Primul ca lungime este Mureșul și își are izvorul la 2-3 ore de unde ne aflăm noi acum. La un moment dat mă gândisem să mergem până acolo și Miha să vină cu mașina să ne recupereze. E doar un gând că e peste mână!
În timp ce colegii iau apă sau fac poze la izvor, eu mai urc un pic deasupra izvorului să văd dacă nu e vreo sursă de apă mai sus. E doar o mlaștină care nu poate fi identificată ca sursă de apă. Mai fac câteva poze la colibele de deasupra mlaștinii și la pajiștea înflorită, arunc câteva priviri spre Hășmașul înnegurat și revin la colegi care încep sunt la izvor. Suntem uimiți de cât de moale e pământul aici. De fapt mustește de apă :)!
Regrupăm la mașină, ne înviorăm puțin fiindcă începe să fie foarte cald și mergem spre Gheorgheni. Pancu ne recomandă pâinea secuiască de la un magazin pe care îl știe bine și ne mai luăm una-alta. Eu, de exemplu, pe lângă o pâine mare îmi iau și o bucată de cașcaval maturat foarte gustos. Poate e și vorba de temperatura la care ții cașcavalul, dar mie mi-a plăcut până la ultima bucată!
Îl lăsăm pe Pancu unde ne spune el că are ceva șanse la autostop și va prinde o mașină destul de repede. De fapt două mașini până la Târgu Mureș!
Noi am stabilit să ajungem diseară în Bacău. Andreea e de acolo și dacă tot suntem în zonă, trecem pe la mama ei să mai ia un pachet pentru acasă. Pe drum căutăm cazare undeva în apropierea orașului. Vom găsi un apartament chiar în Bacău, foarte aproape de casa ei. Drumul ne duce înapoi pe lângă Lacul Roșu, prin Cheile Bicazului, prin Piatra Neamț, Roznov și Buhuși. Ajungem pe seară în Bacău, facem o scurtă vizită mamei Andreei cu puțină reținere că e prea târziu. Andreea ne spusese că nu e nici o problemă să ajungem târziu și abia când stăm puțin la povești înțelegem că are dreptate. Mama ei este o femeie de nota 20!
Târziu mergem la somn și ne facem totuși un plan pentru mâine, în drum spre casă. Inițial vorbisem de Măgura Odobești unde poți urca parțial cu mașina și apoi vreo oră pe jos. Pare tentantă fiindcă mereu când mergi pe drumul principal al Moldovei îți iese în evidență. Doar că e prea cald și nu mai vrem atâta căldură. Îmi aduc aminte că un coleg mi-a spus ceva de cascada Buciaș care este aproape de Onești și după un scurt studiu online stabilim să mergem acolo.
Ziua 4 - marți 30.06.2020
Dimineață avem toate bagajele făcute și după micul dejun coborâm cu toate la mașină și mergem la primul ”obiectiv” de astăzi. Chiar dacă e în capătul străzii pe care stă/a stat până recent, Andreea nu a fost niciodată la casa memorială George Bacovia. Așa că mergem!
Parcăm mașina chiar în fața casei și suntem printre puțini vizitatori din perioada asta (5 lei intrarea, program marți-duminică 10-17, luni închis). Acum (adică marți la ora 10.00) suntem doar noi. Așa că muzeografa, după ce ne punem toți mască să respectăm legea și normele de sănătate, ni se dedică cu foarte multe detalii și povești despre George (Gheorghe Vasiliu pe numele real) și Agatha Grigorescu-Bacovia. Vizitasem cu altă ocazie casa memorială George Bacovia din București. Ambele case au fost păstrate prin grija Agathei, femeie mult mai practică decât meditativul ei soț. Casa memorială din Bacău a fost deschisă în 1971 și consolidată de curând. În casa tip vagon se poate observa eleganța familiei Vasiliu și intrăm foarte ușor în atmosfera casei și a timpurilor (părinții lui George, Zoe și Dimitrie Vasiliu s-au mutat aici în 1906 și George-Gheorghe a stat aici până în 1928 când se căsătorește cu profesoara Agatha Grigorescu și se mută la București). Cum nu avem voie să facem poze (de fapt e voie cu taxă suplimentară 10 lei), fac poze mai mult în curtea unde se fac întruniri ale poeților contemporani. Îmi iese în prim plan poezia ”Rar” transpusă pe muzică de Nicu Alifantis:
Suntem gata de drum! Prin locuri cunoscute de Andreea ajungem în Onești. Recunoaștem podul pe unde intrasem de curând în oraș când am venit din Nemira. Trecem podul și la monumentul Voievodul (dedicat lui Ștefan cel Mare) facem stânga spre centru. Nici unul dintre noi nu se oprise niciodată în Onești. Mereu în trecere... Acum oprim pentru (ați ghicit?!)... un suc și o înghețată! Pe care o vom mânca nițel mai sus, la monumentul Mihai Eminescu. Până să ajung aici credeam că e doar un trucaj Photoshop :)!
Waze-ul ne duce prin Cașin, Lupești și Mănăstirea Cașin spre ținta noastră. La întoarcere ne propunem să oprim să vizităm și fosta mănăstire Cașin. După satul Scutaru se termină asfaltul și mai avem de mers pe drum forestier bun vreo șase kilometri până la cantonul silvic Buciaș. Bănuim că și de aici s-ar mai putea merge, dar ne pare drumul prea îngust și preferăm să mergem pe jos. În față ar mai fi cascada, păstrăvăria și cabana Înțărcătoarea. Cică ar fi și ceva chei prin apropiere... Dar lăsăm pentru altă dată, ce farmec are să mergem chiar peste tot deodată?
La început mergem pe un drum acoperit cu copaci și la un moment dat văd niște maluri de piatră faine la apă. Cobor acolo și în momentul ăla trece un pădurar și le întreabă pe fete ce caută pe acolo. Și singure... Spun că sunt și eu pe acolo și se calmează. După ce le ”scanează”, bineînțeles. Le spune să stăm uniți fiindcă e prin zonă un ursuleț. De vreo 150 de kile (parcă așa a zis!). Așa că mergem grupați, tot timpul cu ochii în toate direcțiile. Mai puțin pentru urs cât pentru peisaje! Tot urcăm și, după un izvor fain pe perete, anunț că mai avem puțin și ajungem la cascadă (Google Maps e un ghid foarte bun!).
Cascada are 15 metri și se află pe unul din pragurile râului Buciaș. E extrem de faină și zgomotoasă! Fetele coboară la bază, la lac și eu merg un pic deasupra cascadei. Faine unghiuri! Cobor după ele și decidem pauza de masă. În așa loc merită să te oprești puțin! Adică vreo oră, cred :D! După o scurtă explorare a Hanei pe sub cascadă (e singura care și-a luat sandale și își permite să se ude fără grijă!) urcăm înapoi și explorăm puțin și partea de sus a cascadei și a râului. Sunt ceva trepte stâncoase peste care cad mici cascade și ceva mai sus ar trebui să fie și cascada Fata Moartă. Puteți citi legenda ei aici. Nu mai urcăm la ea și ne întoarcem spre mașină.
Iau apă de la izvorul cu verdeață și mai departe, la vale găsim mulți mormoloci și niște șerpi de apă destul de speriați. De fapt așa sunt ei de obicei! Ajungem la mașină și vom face prima oprire lângă fosta mănăstire Cașin (ne bucurăm de revenirea la asfalt).
Fosta mănăstire Cașin a fost ridicată în 1655 de voievodul Gheorghe Ștefan. Biserica este înconjurată de un zid de piatră de apărare cu turn clopotniță la intrare, zid în interiorul căruia sunt ruinele casei domnești a lui Gheorghe Ștefan, ruinele unei școli domnești, ruine ale unor chilii și vechi cruci. Chiar dacă nu mai e folosită ca mănăstire și doar ca biserică (distrusă de turci în 1717, de cutremur în 1806, restaurată de mai multe ori), construcția masivă este îngrijită împreună cu zona din apropiere. Fiecare explorează în voie și ne vom corela la ieșirea din incintă :). (sursă cifre: local plus Wikipedia)
Înainte de a porni la drum mai facem o oprire la un magazin vis-a-vis de incinta fostei mănăstiri unde ne luăm... înghețată și energizante :)!
Fiindcă eu urc mâine la muncă și e mai practic să rămân diseară în Bușteni, Miha îmi spune că e ok să mergem pe valea Prahovei și cu ocazia asta ne oprim la masă în Brașov unde ne întâlnim cu doi prieteni care ne fac o recomandare mai bună decât știam eu. Eu spusesem de localul ”La ceaunu' crăpat”. E un local fain și ei ne recomandă un local ”Sub Tâmpa”. E fain chiar și cu restricțiile de a sta doar patru persoane la masă. Ne mai povestim una-alta de când nu ne-am mai văzut și coborâm spre mașină cu ultimele poze ”turistice” înainte de apus.
Trecem prin Bușteni unde Miha mă debarcă sus, la Căminul Alpin, și apoi ei merg spre București.
Multe poze, multe cuvinte... Eu mă bucur și vă mulțumesc dacă ați ajuns să citiți până aici și, așa cum v-am promis, vă las aici harta munților Tarcău. Cum sunt munți mai puțin umblați, și harta e veche!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu