Încă de anul trecut mă gândesc la o tură ”mai diferită” în inima Crăiesei și fac în calendarul CAR (Clubul Alpin Român) propunerea de a merge în zona de sud a Pietrei Craiului, pe trasee marcate pe care ajung mai puțini iubitori de munte. E adevărat că zona înaltă, așa numita ”creasta a Pietrei Craiului” (de la vârful Turnu la șaua Funduri), atrage prin adrenalină ca și traseele din Peretele Vestic, dar Muntele (în cazul de față exista femininul ”Crăiasa”!) are de oferit mult mai multe, de la Bran la Podul Dâmboviței (pe lungimea crestei) și de la șoseaua Bran-Rucăr la Tămașul Mare pe direcția est-vest. Cu traseele gândite în circuit din zona cabanei Brusturet, pornim la drum cu detaliile tehnice :).
Colegi de tură (doar în gluma există șefi, coordonatori, organizatori, toți suntem egali, lista este făcută în ordinea din tabelul de organizare): Cezar Partheniu, Ioana Sârbu, Geta Oltean, Radu Nuțu, Irén Bognar, Ovidiu Motioc, Raluca Motioc, Sofia Motioc, Clara Ceteraș, Laura Motioc, Leny Kricsfalussy, Ciprian Ciobotaru, Iris Ciobotaru, Dana Man, Mircea Sibana, Alin Sand, Radu Cozma, Debora Ungureanu, Ana Maria B.-Hana) (membri CAR sau simpatizanți). Lista era mai mare, unii s-au retras între timp (cum de altfel se întâmplă mereu, sper să veniți cu noi în alte ture).
Ziua 0 - joi 9.07.2020
Radu cu Irén sunt mai devreme în zonă (Moeciu de sus) și joi după-amiază vin și mă iau din Busteni. Ne vedem la Lidl și ne alimentăm cu ceva bere și înghețată înainte să pornim la drum. Mergem prin Pârâul Rece pe drumul recomandat spre Podul Dâmboviței (chiar dacă am fost de multe ori, îmi place la fel de mult zona ca și cum aș fi prima dată pe aici) și, cu câțiva kilometri înainte de Podul Dâmboviței Irén își aduce aminte că au uitat la cazare un ”cadou” pentru mine. Așa că facem cale-ntoarsă până în Moeciu de Sus și, de la frigider, aduce o bucată de slană/clisă înfășurată în câteva pungi ca să nu miroasă. Așa fain miroase când desface pungile... Revenim la DN și ad-hoc hotărâm să mergem pe varianta scurtă din Fundata prin satele Șirnea și Ciocanu (drum pe care îl recomand seara și celorlalți colegi). La harta din centrul Șirnei le arăt traseele plănuite pentru fiecare zi. Dacă până aici am avut asfalt, pentru vreo doi kilometri avem drum de piatră până în Ciocanu și de acolo mai departe avem drum asfaltat până în Dâmbovicioara. Ne place mult drumul cu multe serpentine și apoi drumul asfaltat până la peștera Dâmbovicioarei și pietruit până la Brusturet.
Găsim aici un cuplu foarte fain cu mașina care ne va supraveghea corturile și mașinile cât timp noi vom fi plecați pe munte. Vin aici de câțiva ani și le place de fiecare dată!
Ne punem corturile și, după masă, ne retragem la somn. Pentru mâine nu e nimic în plan și propun traseul din Dâmbovicioara spre Pietricica și întoarcere pe la cabana Pietricica. Vom schimba traseul dimineață cu ceva mai frumos fiindcă e vremea bună!
Ziua 1 - vineri 10.07.2020
Vineri avem zi-bonus (ziua de azi este destinată drumului până la zona de campare) și ne hotărâm ad-hoc ce trasee parcurgem.
Fiindcă Radu și Irén sunt prima dată în Crai (chiar dacă au experiență pe munte) le propun un traseu prin care să vadă creasta. Și poate, dacă avem timp, vom și urca în creastă... Pornim la 10.00 la drum (vă dați seama că asta nu este oră de plecare pentru o tură obișnuită, dar chiar nu ne grăbim fiindcă suntem doar trei și ne putem regla rapid ritmul de grup) pe marcajul CG prin cheile Văii Seci a Pietrelor. E simplu de reținut fiindcă pe vale nu curge apă (Seacă) și se află între Pietre (Piatra Mare a Craiului și Pietricica). Povestim una-alta și avansăm fără să ne dăm seama. Urcăm prin cheile prin care acum e drum de exploatare (cel mai probabil să tragă copacii căzuți după evenimentul din februarie). Eu pe aici țineam minte că e doar potecă printre bolovani mari...
Trecem de drumul care merge spre Curmătura Groapelor (pe care vom merge duminică) și mai departe ne bucurăm că pădurea a început să se refacă și nu se mai văd zonele defrișate. Începe să se acopere cu molizi tineri și deși :).
Ajungem la baza poienii Grind și, pe un buștean, facem pauză de piersici și eugenii. Ne refacem energia și pornim mai departe. Urcăm pe marcajul BA până în prima șa și de aici lăsăm poteca spre ”La table” în dreapta și urcăm pe BA pe scurtătura care ne duce spre drumul spre refugiul Grind I. La întoarcere vom avea câteva secunde de neclaritate până regăsim poteca înapoi ;) Mai departe pe BA/BR urcăm spre refugiul Grind I. Sunt zone pe care nu le mai recunosc fiindcă, în urma copacilor căzuți, au refăcut marcajul prin zona pe unde urcă cu oile în pajiștile Grindului. De fapt și acum sunt doi ciobani cu oile pe sus... La ieșirea din pădure dăm de primul turist care se odihnea sub un molid și mai sus vom mai întâlni mai multe grupuri care se odihnesc la soare în zona refugiului. Vizităm refugiul refăcut și mă bucură condițiile din interior (îl știu de ceva ani și în interior găsim priciurile curate și placa de la construirea refugiului în 1983). Mai departe socotim că avem vreme să mergem până pe vârf. Cu o variație de traseu la întoarcere ca să nu fie în totalitate pe același drum ;).
Mai departe urcăm pe BR spre vârf pe poteca clasică/pe grohotiș. Nu mai e așa mult cum știam eu... Puțin după intrarea pe sub Colții Găinii facem o pauză pe un pinten și ne vor depăși doar doi băieți în drum spre vârf. Fac pauză mai sus unde îi vom depăși noi și ajung puțin după noi pe vârf.
Pe ultimele serpentine aștept colegii (sunt cu câteva zeci de metri mai în urmă fiindcă e absolut normal să ajungem toți pe vârf în același timp :) ). Poze pe vârf (2238m) și rugăm pe cei doi să ne facă o poză de grup. Mai rar vedeți la mine poze de grup fiindcă fie trebuie să pun telefonul pe o poziție fixă, fie trebuie să mai fie și alți oameni acolo :).
E o idee să mâncăm câțiva metri mai jos de noi, să fim feriți de vânt. Propun să mergem câteva minute până la refugiul Grind II ca să le arăt colegilor cum arată intrarea în traseul Deubel/”La lanțuri” care coboară spre refugiul Șpirlea și Plaiul Foii. E așa de fain că facem câteva opriri și până la refugiu. Dăm să coborâm spre șaua Grindului de unde începe primul lanț și avem parte de o surpriză: un pui de capră neagră (maronie) ne apare în față la câțiva metri. Se tot învârte pe lângă noi de parcă ar ști că îi facem poze. Uităm de mâncare pentru vreo 20 de minute, o urmărim cu aparatele foto sau cu telefoanele, tot ne ”trage” după ea... Când credem că a plecat, ne așezăm lângă refugiu și desfacem câte ceva de mâncare. Și apare iar! Deci continuăm ședința foto cu capra la 5-25 de metri de noi!
După ce pleacă puiul de capră pe unde a venit (adică spre șa) apare un cuplu. Sunt tată și fiică și vor dormi aici, lângă refugiu, în cort. Tatăl are experiență, se vede după cum vorbește și face fiecare lucru. Noaptea trecută au dormit în Poiana Închisă! Nu spun nimic și tare mă bucură educația ”spre libertate” pe care i-o oferă fiicei lui!
Când terminăm de pozat și de mâncat, îi salutăm și pornim la drum înapoi spre vârful Piscul Baciului. De aici, după alte câteva poze, vom începe coborârea pe Colții Găinii (traseu de iarnă, nemarcat). În principiu este simplu: trebuie să urmezi creasta! Dar nu e așa de simplu fiindcă sunt multe zone în care se schimbă direcția pentru mai multă siguranță.
Schimbăm câteva vorbe cu tipul care își montase cortul din imaginea de mai sus. Avem niște surprize foarte faine chiar puțin deasupra lui: trei flori de colț stau demne exact pe drumul nostru! Cu poze la ele, la iriși sălbatici, la sângele voinicului, bulbuci de munte și la alte flori, coborâm printre stânci și pe tăpșane, chiar pe linia crestei. E o coborâre ”în gât” și, uitându-mă în spate, mi se pare solicitant psihic la urcare iarna. Am făcut asta, știu că se poate și că nu e așa dur pe cât pare. Oricum e mult mai sigur decât să urci pe marcaj pe unde se pot face foarte ușor avalanșe! Ne oprim un pic deasupra colților și la sfârșitul crestei intrăm în marcajul care ne coboară printre garofițe comune la refugiu (17.50).
Pe același drum coborâm de la refugiu la vale până aproape de fosta defrișare dinainte de izvorul cunoscut dinainte de intersecția ”La table”. Avem ceva ”rețineri” până găsim intrarea în scurtătura ce ne scoate în șaua de deasupra poienii Grind. Regrupăm fiindcă e turma de mai devreme cu doi ciobani și mulți câini. Ei au drumul lor de coborâre mai ușoară și mai sigură cu mioarele. Schimbăm câteva vorbe cu ei fiindcă vrem să ne asigurăm că nu dăm de câini singuri pe drum. Cum la stână e o cățea cu pui, foarte aprigă, ciobanii ne recomandă să coborâm pe aceeași potecă pe unde am venit. Așa că ieșim pe potecă sub stână și mai departe pe Valea Seacă a Pietrelor ne întoarcem la Brusturet.
Veniseră Ciprian cu Iris și Hana și au fost opriți de ”colegii noștri” de camping până au spus numele meu. Așa colegi faini să tot avem! Până seara (circa 23.30) vin toți colegii de tură. Povestim una-alta, despre foste și viitoare ture, fiecare își aranjează corturile și ne băgăm la somn fiindcă mâine am stabilit plecarea la ora 8.00, exact pe traseul plănuit și anunțat.
Ziua 2 - sâmbătă 11.07.2020
Cu trupa completă pornim la drum dimineață, la ora 8.00 (plus toleranța academică), pe marcajul TA pe drumul forestier spre cabana Pietricica. Colegii mei sunt obișnuiți din alte ture ca la ora fixată să pornească pe traseu. Eu sunt puțin mai tolerant fiindcă echipa e foarte diversă ca vârstă și experiență și mi se pare normal să mă adaptez la grup (e parte din pregătirea de ghid de turism și montan😊). Povestim pe drum de tot felul și aproape de capătul drumului voi rămâne puțin în spate cu Hana fiindcă am găsit mult cimbrișor și un izvor foarte fain care tentează la un duș rece :). Insist către colegi să fie atenți la marcajele TA care la un moment dat ies din drum și fac dreapta în sus prin niște poieni. Tot îi amăgesc pe colegi cu poienile. Dar eu le spusesem: stâna este în mijlocul poienii Pietricica a cărei margine abia se vede la cât e de mare! Colegii ne așteaptă într-una din poieni și vom continua tot în sus în ritm domol până ce ieșim în poiana Pietricica. La stână, după ce am văzut în partea dreapta partea sudică a crestei principale, vom face o pauză ceva mai mare. Mi-era dor de stâna asta cu coajă de brad drept scoarță pe paturi. Se vede că anul ăsta nu a fost folosită stâna și bănuim că nici nu va fi folosită fiindcă e destul de târziu ca să urce cu animalele.
După pauza de gustare și descrieri la stâna Pietricica schimbăm marcajul în TR spre nord. Adică intrăm pe marcajul de creastă a Pietrei Craiului! Oricine și orice mi-ar zice, nu cred că îmi pot schimba părerea că aici suntem în creasta frumosului Munte de calcar ce taie linia Carpaților! Prin pădurea cu mulți copaci căzuți avansăm, în mai multe grupuri, spre zona înaltă și împădurită a zonei sudice a Crăiesei. Tot urcăm cu atenție la potecă și ajungem în zona de poiană alpină a vârfului Pietricica. Aici este, în mod clar, pauza de prânz. Avem belvedere spre Iezer și Făgăraș, avem creasta zimțată puțin deasupra noastră, avem abrupturi sub noi. Avem și o sărbătorită, Dana, care ne face surpriza cu prăjituri cu ciocolată și cu morcovi. Tare bune amândouă! ”La mulți ani” și mulțumim tare pentru surpriză! Drept cadou Dana primește o floare de colț. Doamne ferește să o rupem! Rămâne la locul ei și în amintiri, la fel ca și toată tura!
Pornim mai departe prin poieni și apoi pădure spre saua Funduri. În prima parte eu rămân inițial în urmă și apoi ajung în fruntea echipei fiindcă știam dintr-o tură trecută cu Ilinca de lipsa marcajelor pe aici. Acum sunt refăcute și foarte vizibile. Totuși în pădure la un moment dat aștept să treacă toți colegii fiindcă tendința naturală e de a urca în loc să mergem pe curbă de nivel. Și cum pe aici nu vine prea multă lume. Doar iarba presată dă uneori idee pe unde trebuie să mergem... Ajungem, pas cu pas, în punctul La Arsură și văd că cineva este pe stâncile de deasupra traseului. E Debora și tare mă bucur că gustă din frumusețea cățărării pe calcarele Crăiesei. Ea îmi dă ideea de a împărți grupul în două în șaua Funduri (despre posibilitatea asta vorbisem și pe vârful Pietricica). Cine vrea poate urca până pe vârful Funduri, pe marcaj! Șaua Funduri e punctul cel mai înalt de pe traseul propus.
Sunt 7 care urcă, au peisaje de vis de sus, nu se mai lasă coborâți :)! Îl desemnez pe Ovidiu ”ajutor de ghid” pentru grupul ”de vârf” :).
Restul îi așteptăm la intersecția marcajului TA cu CR (sub refugiul Funduri). După vreo 40 de minute îi anunțăm prin telefon că începem să coborâm și ne vor ajunge din urmă. Știm că sunt mai rapizi și vor recupera distanța :)! Coborâm prin lunga poiană Funduri (de sus) pe TA și cotim la dreapta pe BA spre poiana Funduri (de jos). Poteca se pierde prin niște hățașuri de oi înainte de a ieși în poiana Funduri!
În partea de jos a poienii ne prind colegii din urmă și continuăm prin pădure, pe culmea Pădurii/Muchia lui Stinghie. La vale mergem fiecare în ritmul lui fiindcă nu mai e nimic periculos. E un pic oboseală după toată ziua de mers și le spun colegilor doar să fie atenți la o schimbare de direcție la stânga. Așa reținusem eu de când am parcurs tot marcajul PR în 2012. Acum au schimbat marcajul pentru a nu mai trece pe deasupra gardului ocolului silvic și poteca coboară direct în Valea cu Apă (cea care, chiar în dreptul cabanei Brusturet, vine de sub șaua Funduri spre Valea Seacă a Pietrelor). Ajungem la corturi puțin după ora 19.00! Seara fiecare își pregătește masa de seară, ne odihnim picioarele în apa rece sau mers desculț pentru o perioadă, stăm la povești pe lângă corturi și continui seara cu fetele și cu Ciprian la un joc de whist (doar jumătate, până la jocurile de 8 fiindcă ne ia somnul).
Ziua 3 - duminică 12.07.2020
Dimineață, la ora 8.00 (plus două sferturi academice:) ) pornim prin Cheile Văii Seci a Pietrelor spre poiana Grind (marcaj CG). Chiar dacă am fost și în prima zi, acum lumina este altfel și ne oprim de câteva ori pentru poze și povești.
La intersecția cu marcajul CA ("La pod") facem regrupare și împărțire pe trasee. 11 colegi merg pe "tura lungă" (CG până în poiana Grind, TA până la intersecția "La table", BR prin șaua Joaca până în Curmătura Groapelor, coordonator adjunct :) Ovidiu Motioc; peisaje de vis, pauze, frăgute multe!). Îi dau lui Ovidiu niște indicații, mai ales în locurile unde știam că se pot încurca în marcaje sau în poteci.
Opt colegi (copiii/tinerii, Raluca, Ciprian și cu mine) scurtăm pe drumul forestier și marcaj CA până în Curmătura Groapelor si apoi pe CA (poieni, peisaj idilic, foarte multe flori, multe frăguțe care ne opresc și pe noi, la fel ca și pe colegii din ”tura lungă”) spre satul Ciocanu. Peisajul ne cam îndeamnă la pauze și norii par să ne gonească. Chiar și oile se retrag spre stână și facem o poză de grup cu beeeee!
Pajiștile dinainte de Ciocanu ne îndeamnă la poze la flori și la șopârle. Tare aș fi vrut să mai stăm pe aici și câțiva picuri la intrare în Ciocanu ne fac să punem ceva haine de ploaie și să ne grăbim puțin printre case. Știu ulița pe care vom ieși din sat și avem și marcaj care ne indică BG spre Brusturet. E 13.30 și pe săgeată scrie că am mai avea o oră până la Brusturet. Urcăm până la ultima poartă și de aici avem de coborât la o stână și apoi prin pădure. Doi ciobani de aici sunt cam ”amețiți” și ne dau indicații ”prețioase”. Nu era nevoie de ele fiindcă marcajele și potecile sunt foarte clare. Înainte de ultima fostă stână unde au amenajat un grătar cu coș se oprește ploaia și mai facem pauză de gustare. Este ultima până la mașini!
Intrăm în pădure și urmăm poteca ce ne coboară vreo 100 de metri mai în aval de mașini. Chiar la drum pare să dea ceva ploaie/răpăială și ne grăbim la corturi.
Colegii de pe "tura lungă" vor reveni pe aceleași CA și BG din Curmătura Groapelor la Brusturet. Ajungem aproximativ la aceeași oră la corturi (14.40 noi, 14.50 cei de pe "tura lungă") și, după răpăiala menționată, ne strângem corturile înainte de plecarea spre casă.
Mulțumesc mult lui Ciprian pentru drumul spre casă și tuturor colegilor pentru (re)vedere și tură. Sperând că v-au plăcut locurile "mai altfel" din Crai, să ne revedem cu drag în alte ture!
Cu mult drag, al vostru (cum se scria odinioară în scrisori:) ),
Cezar Partheniu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu