Abia am venit ieri dimineață în București că am văzut în pozele a doi prieteni că florile de colț și-au deschis petalele. Se potrivește să urc cu un coleg de muncă sus, pe platou și nu mai contează că mă trezesc devreme (chiar dacă sunt în libere). Cu prima cabină suntem pe platou (nu mai dau detalii legate de transport) și, pe puțin vânt (cere gore tex) urcăm de la stația de telecabină Babele spre Baba Mare și apoi sus spre vârful piramidal al Coștilei. La intersecția drumului nostru cu CR îl las să urce pe drum și eu fac un ocol prin lumea florilor de colț.
Vreo oră hoinăresc printre garofițe (și aici îmi recunosc greșeala pe care am făcut-o ulterior de a lansa pe un grup specific discuția despre extinderea zonei de răspândire a garofiței Pietrei Craiului în Bucegi), reginele florilor noastre (la noi sunt protejate) și stâncile pe care ele își arată frumusețea.
Sunt la doi pași de muncă și trec să îmi salut colegii. Mai povestesc câte ceva cu ei, îmi mai iau câte ceva pentru acasă și, după două ore de odihnă, îmi continui drumul să mai rezolv câte ceva prin Bucegi. Cobor pe drumul nostru (al celor de la releu) până la Baba Mare și mă gândesc că aș putea să cobor pe unde coboară ciobanii la stâna din valea Șugărilor. Dacă ei au pe unde coborî pe aici, eu de ce nu aș putea?
Mă las la vale pe pârâul dinainte de Baba Mare. La început este sec și se văd zeci de poteci de oi. Clar pe aici se poate coborî. În drumul oilor le văd venind una câte una de sus dinspre șaua Șugărilor și urmez potecile ce merg la stânga pe sub jnepeni. Sunt atât de deși că printre ei, între mine și Babele, cred că doar ursul ar putea pătrunde direct prin ei! Mă las la vale spre SP1, fix deasupra firului apei. E ceva apă și juncanele îmi fac loc pe potecile ce merg mai sus de stână. Latră câinii din depărtare și nu îmi fac griji... Cobor pe sub coada Obârșiei (îmi născocesc în minte de a urca sau de a coborî direct din vârful Obârșiei spre locul unde mă aflu acum) și intru în marcajul BA ce vine pe valea Obârșiei. De aici e joacă de copil până la hotelul Peștera.
În dreapta mea las la un moment dat marcajul TR pe care voi veni curând cu colegii de club într-o foarte frumoasă tură... Îmi făceam griji că rucsacul greu îmi va da semne în genunchi și atenția mărită m-a ajutat mult. Doar o singură dată mi-au alunecat bocancii și m-am rostogolit câțiva metri cu mare plăcere :)... De la drumul CA de pe Piciorul Babelor intru pe asfalt până la intrarea în mănăstirea Peștera și prin curte și clopotniță cobor prin canionul îngust spre Ialomița unde las intrarea în peștera omonimă pe dreapta și ajung la cabana Padina unde fac pauză și rezolv niște ”afaceri” cu cabaniera (avansul pentru tura despre care spuneam câteva rânduri mai sus). O ciorbiță și o bere și pornesc la drum spre casă (19.20)!
Eu îmi doresc să ajung cu autostopul în Sinaia și, în caz că nu reușesc, rămân la Padina și plec mâine. Așa cum se întâmplă de multe ori, Divinitatea îmi ascultă rugămintea și prind o ocazie până la drumul de Târgoviște și apoi încă una până la Sinaia la gară. Asta chiar în condițiile în care sunt reținerile legate de pandemie... Chiar cei din a doua mașină (o mașină mare, de teren, cu schimbător automat) îmi oferă o mască să nu mai stau să îmi caut masca mea în rucsac! Mă bucură că, în ciuda fricilor pe care le-a trezit pandemia în fiecare din noi, găsesc Oameni peste tot. Cu siguranță îi atrag :)! Mulțumiri și aici pentru ajutor! Și naturii pentru spectacolul oferit sus ;)!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu