Văcărești... Parc Natural... După câteva zile de stat în casă parcă aș merge un pic prin Văcărești... Dar nu pe jos, prin ”baltă”, ci pe sus pe dig pentru apus...
Până la Văcărești merg pe strada Cărămidarii de jos unde, pe zidurile restaurantului Mahalaua Cărămidarilor, citesc/citim puțin din istoria locului. Fiind la mine în cartier, știam câte ceva despre asta. Înainte de a se construi cartierul Tineretului (cam când a venit mama mea în București) aici era vechiul cartier de case Cărămidari. Ați ghicit! Erau cei care făceau cărămizi. Nu știu dacă aveau legătură cu țiganii din Cocioc/din Groapă. Spun asta fiindcă acum doar țiganii sunt cunoscuți a fi cărămidari... Din acele vremuri au mai rămas martore bisericile Manu Cavafu și Cărămidarii de Jos. Poate cu altă ocazie revin cu ceva detalii despre ele...
Panourile de la restaurantul amintit ne spun câte ceva despre marea Maria Tănase și iubirea ei zbuciumată pentru Brâncuși, despre vechea mahala a Cărămidarilor și despre câteva personalități care au trăit în această mahala.
Curiozitatea mă împinge să caut câte ceva despre cuvântul mahala. Astfel Wikipedia definește cuvântul ca un district, un cartier. Originar din cuvântul arăbesc محلة(maḥalla) și din verbul halla=a se așeza, a ocupa (nu are aparent nici o legătură cu Allah), mahalaua sugerează ospitalitatea la venirea unui străin cu casă, masă și siguranță.
La noi mahalaua are sens peiorativ definind un loc de joasă calitate umană, de rând, vulgar, grosolan (citește definițiile din DEX online). Din păcate mai știu astfel de zone în București și am avut uneori surpriza să întâlnesc pe acolo oameni ambițioși, care pe de o parte caută să iasă din mahalaua lor, pe de altă parte nu uită de unde au plecat și îi ajută pe cei care au rămas să trăiască în condiții grele.
Citim panourile amintite și mergem mai departe...
... ascultând ”La margini te chem/Să fugim undeva/Că și sufletul meu/E o mahala.”
Ajung pe digul Văcăreștilor aproape la apus, exact când voiam eu, și pașii îmi merg pe dig, pe lângă târgul auto și apoi în sus, paralel cu șoseaua Vitan-Bârzești, pe poteca ce ocolește parcul natural. Poate voit, poate ne-voit, voi face o vizită unor prieteni din zonă ceva mai târziu, după ce ies în șoseaua Olteniței.
Vă las mai jos o imagine interesantă despre prietenie, prin joacă cu ”natura” (imaginea e preluată de pe facebook).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu