Prin marea alba dintre doritele Oslea si Iorgovan 17-18.11.2012

Prin marea alba dintre doritele Oslea si Iorgovan 17-18.11.2012

Colegi de tura: Eva Veress, Zoran Pavai, Cristina Cecan, Dia Somogyi, Dinu si Marlene Mititeanu, Alin Hapca, Andrei Aschilean, Ibi Kratochwil, Dana Man, Anamaria Iobagel, Stefan Tamasi, Gabriela Adam, Cezar Partheniu (CAR Cluj Universitar), Florin Munteanu, Sanyi si Stefan din Vulcan (prieteni).

A comandat cineva acest regal al Muntelui? Cu siguranta toate gandurile noastre contopite s-au imbinat in marea alba, in insule, creste izolate, gradele de Brumar si caldura din noi! Doua vise vechi indeplinite de familia clujeana intr-un timp atat de scurt (si pentru care multumesc celor ce ati ticluit cele doua zile): Piatra Iorgovanului si o mica parte a Retezatului calcaros cu priviri indreptate spre alte si alte ganduri de piatra (Parang, Straja, Godeanu, Cernei, Mehedinti, Retezatul inalt, Closani) si mini-Craiasa Oslea, ascutita creasta a Valcanului! 

Nici prin gand nu imi trecea ca voi ajunge in tura aceasta! Pentru cei din Bucuresti e o distanta nitel cam mare pana in valea Jiului pentru a merge doar doua zile. Jocurile le face draga Dia care gaseste combinatia ideala pentru a ne vedea. Florin trebuie sa ajunga din Bucuresti in Vulcan pe la ai lui. Putin ii ia Diei sa ma convinga sa vin cu Florin! Stim amandoi ca dorinta spre Oslea e veche si mare! Aranjez cu Florin si plecam cu masina pe la ora 20.00 din Bucuresti. Drumul e destul de lung si Florin il stie pana la ultima curba. Facem totusi vreo 4 ore pana in valea Jiului si inainte de Petrosani intram spre vest pe valea Jiului de vest prin inlantuirea de orase miniere Aninoasa, Vulcan, Lupeni, Uricani si apoi Campu lui Neag pana la cabana de vanatoare Campusel (cca 1.30). Nu stiam exact care e cabana si domnul Dinu (desi dormea) ne-a ajutat foarte mult. Se gandise dinainte sa lase ALP-ul in drum ca sa ne putem orienta. Mergem incet sa nu deranjam colegii si cand iesim din masina sa punem cortul, ne "sare in brate" Dia, draga "sora" plina de energie si numai un zambet! Se trezise cu cateva minute inainte si farurile i-au dat de veste ca am venit! Multumesc Dia pentru asemenea primire in toiul infrigurat al noptii!

Ziua 1 - sambata 17.11.2012

Prima zi, o prima poveste!

Asa cum era anuntat dinainte, plecarea este la ora 7.00. Vom urca astazi spre Piatra Iorgovanului din Retezatul Mic (TR), urmam o parte a crestei (ce alt marcaj poate fi decat BANDA ROSIE?), coboram spre stana Scorota si apoi prin Cheile seci ale Scorotei cu Apa inapoi la sosea si acasa la corturi.  

Din gradele negative ale diminetii (-8) urcam printre povesti si sfaturi pe triunghiurile rosii de pe copaci, pietre sau stalpi. E frigut la primele ore si tindem sa ne imbracam gros. Putin mai sus vom resimti ca am pus prea multe straturi pe noi si mai dam cate unul sau mai multe jos. Gabi merge pentru prima oara in conditii de genul asta si nu stie cum sa se imbrace. Are pe dedesubt haine din bumbac care o data udate, greu se mai usuca (imi aduce aminte de tricourile din bumbac care dupa 10 zile in Dolomiti inca mai erau jilave!) Intr-un mod mai dur, dar educativ, Dinu si Marlene o critica si ii arata ce trebuie sa faca. Din descrierea de pe grup parea ca are experienta pe Munte! O linistim si ii spunem sa nu se sperie de Dinu si de Marlene. Ei de fapt ii vor binele ca noi toti. Urcam prin padurea mehedinteana alaturi de o pisica de la cabana de vanatoare. Degeaba incercam noi sa o intoarcem din drum. E tare incapatanata si se catara pe stanci dupa noi! Dinu ne poveste despre vechile tabere si camarazi, nu simtim cum terminam poteca impadurita si pe la ora 9.00 iesim la golul alpin ce ne urca spre golasa si spalata Piatra a Iorgovanului. 

In spatele nostru se prefigureaza o imensa mare de nori deasupra Olteniei de nord. Noi urcam mereu pe cresta dintre valea Iarului (la vest) si Cheia Scocului (la est). Ne strecuram printre pereti calcarosi, ne cataram pe placile aproape plate si ne ascundem de multe ori printre jnepenii ce ne acopera capetele. La un loc de panorama asupra Cheilor Scocului ne oprim sa admiram peretii Gauroanelor. Verticale care nu par sa primeasca pe nimeni. Putin mai jos vedem cateva din singuraticele muntilor: cateva capre negre care par ca ignora gravitatia. Ne lasa putin sa le admiram de deasupra verticalelor si coboara din salt in salt spre apa din aval. Sau spre ceva plante inca neinghetate!

Putin mai sus facem pauza de masa dinainte de a urca peste 2000 de metri. O gura de ceai cald, doua sandwich-uri si mai sus spre golasii pereti!

Ultimii pasi peste 2000 de metri ii facem pe treptele elementare ale catararii pana la gipfelkussul traditional. E un pic frig, baltutele sunt inghetate, treptele ce ne duc in varful Pietrei Iorgovanului au un strat lucios subtirel... Gabi nu ar mai urca si cu incurajarile tuturor, ajungem in echipa completa pe varf la 2014m! Si, cum nu am mai vazut in alte ture, imbratisarea de grup o vom repeta in ziua urmatoare in varful cel mai inalt al Oslei! 

Cateva poze de grup sub Iorgovan si ne intoarcem la marcaje. Fiecare pe drumul lui! Eu sunt tare atras de o crestuta aflata la sud de varful cel mai mare. Stef vine dupa mine si are un pic emotii la cativa pasi. Creasta e tare ascutita, in stanga lasandu-se aproape la verticala vreo 20-25 de metri! Il linistesc verificand fiecare pas si ne vom intalni mai jos cu grupul mare.

Ajungem la BR si pornim in directia spre Plaiul Mic. Pentru ceva timp pasim pe calcarele Retezatului sudic cu zambete continue pe poteca mai rar marcata si cunoscuta de Dinu si de Marlene din alte ture. Dupa Stanuletele Mic (1830m) Dinu ne tine o lectie de geografie spre gigantii de la nord: Slaveiu, Bucura, Peleaga, papusa, Custura, Gruniu, vf Lazarului, Vacarea, Pilugu Mare si Tulisa cu a sa curmatura intinsa spre vest spre valea Jiului.

Dinu si Marlene coboara pe marcaje spre Scocul Dragsanului fiindca vor sa verifice daca mai este apa la izvorul "La Balborosi". Doar ca valcelul ce coboara alaturi de marcaje este in umbra! Si asa este rece, de ce am merge pe la umbra? Eu cu Stefan pornim, la inceput doar pentru cateva cadre spre Capatana Albelor (1940m) urmarind mereu petele de culoare (grupul nostru) pe valea intunecata si plina de jnepeni. Noi mergem in soare avand in dreapta (est) valea Scorotei si Fata cu Lastuni. Cautam sa tinem cat mai mult linia crestei atata timp cat nu ne arunca peretii in dreapta in vale. Coboram chiar sub linia peretelui pe un valcel si iesim la avenul lui Kis. Suntem tare impresionati de pietricelele care se duc in fundul pamantului cu pocnituri repetate. S-o deschide pamantul aici?

Din saua Dragsanu coboram putin spre nord fiindca Stefan e tare atras de un lac perfect circular. Dolina calcaroasa sau opera vreunui meteorit?

Mai facem inca o pauza de masa pe buza vaii Scorotei (15 minute dupa ora 15!), pornim pe curba de nivel descendenta prin caldarea superioara a vaii si coboram pe valcelul ce formeaza firul principal al Scorotei cu Apa. Gabi e obosita si merge tare incet. Are emotii la coborarea in panta pe trepte de iarba si este destul de tarziu. Florin ia o decizie care ne lasa masca pe toti. Ne da noua rucsacul si betele, o ia pe Gabi in spate si da-i alergare la vale. Abia de putem sa ne tinem dupa el :D! Se opreste abia la stana europeana Scorota unde facem pauza de regrupare.

La 16.10 (mai avem cam o ora si ceva de lumina), pornim la vale pe PG prin cheiel Scorotei. De la stana acest marcaj urca in saua Scorotei si apoi mai departe spre cabana Buta. Cheile sunt inguste si destul de racoroase. Vara asa de bine prinde racoarea de aici! Acum e destula umezeala si muschii de padure sunt stapanii locului! Asta pana ce peretii se ingusteaza doar atat cat sa treaca o caruta mai mica. Zic de caruta fiindca aici pare sa fie un drum de caruta la cat de larg este! 

Iesim pe lumina la drumul "lui Basescu" DN66A si pe el urcam in amonte vreo 3 kilometri si jumatate pana la cabana noastra de vanatoare. Ne imprastiem pe sosea fiindca acum nu mai avem alta tinta decat corturile si mancarea care ne asteapta. Florin se duce pana la parintii lui intr-o scurta vizita si va veni ceva mai tarziu direct la foc. Sanyi si Stefan ne multumesc pentru tura si pleaca spre casa. Unii isi fac de mancare in cort, altii in bucataria pusa la dispozitie in cabana, altii fac focul de tabara. La inceput o parte stam in bucatarie si ne pregatim de mancare si ceaiul pentru maine. Pe la 21.30 lasam curatenie in bucatarie si ne retragem unii pe la corturi, altii la foc. In seara asta facem ceva schimburi de locuri in corturi si voi dormi cu Zoran! Mai ramanem la foc in aroma palincii si a flacarilor ce se joaca cu aerul de toamna. Vine si Florin un pic ingandurat si povestim de toate cu voie buna. Buna-dispozitie care se intinde in jurul focului pana dupa ora obisnuita de culcare, motiv pentru care Marlene ne atentioneaza sa lasam sonorul mai pe fundal! Glasul cantecelor folk mai mult sau mai putin articulate se stinge in somnul unei nopti mai calde. 

Ziua 2 - duminica 18.11.2012

Cand duminica orasenii se trezesc mai tarziu, noi, vesnicii cautatori de frumos in inima muntilor, suntem deja pe drum. Ora de plecare este identica cu cea de ieri: 7.00! Ne trezim cand se lumineaza, ciugulim ceva in cort si ne echipam repede ca sa fim la apel :)! Gabi are talpile pline de basici si totusi noi o incurajam sa mearga. Nu se simte prea bine si are tarie sa porneasca cu noi la drum. Dupa cateva sute de metri de mers in amonte pe asfalt se formeaza o curba larga (unde vine Sarba dinspre muntele omonim) pe care hotaram de comun acord sa o scurtam pe o poteca mai inclinata. Gabi se opreste si ne anunta ca nu mai poate merge. E prea multa durere in talpi ca sa mai poata continua! Se va intoarce la corturi si va sta in cabana unde este mai cald. E cea mai buna decizie posibila in conditia talpilor ei! Chiar daca va rata spectacolul marilor albe! Ramanem 14 ambitiosi ce urca prin ceata si padure fantomatica! Marlene merge inainte ca sa atinga trackul ce ne conduce din GPS! Cam pe la 8.15 iesim la golul alpin si frigul nu ne lasa sa stam mai mult decat pentru regrupare. Urcam mereu pe piciorul de munte dandu-ne la un moment dat la o parte sa lasam sa treaca masina Salvamontului. Cam comentam la vazul masinii (pai bine noi, turisti, pe jos si ei cu masina?) si o lasam sa dispara in fata noastra in ceata. La 8.30 iesim din valurile albe scoborate de pe valea Cernei si din Oltenia. 
Iesirea deasupra norilor pe muntele Șarba e asemenea zborurilor de peste cateva mii de metri cand te simti mai aproape de Esenta Lumii. Am intrat intr-alta poveste de deasupra lumii efemere! 

Ramanand mai in urma, impreuna cu Florin si Dia avem parte de un spectacol de culoare: fenomenul Glory/Gloria! Intr-o transpunere oarecum crestina mi se pare cea mai buna traducere a plecaciunii indiene "Namaste"!

Sus, pe platoul La Suliți, stam deasupra unirii bulgarilor albi ai marilor Cernei si Olteniei nordice. E timpul pentru inca o gura de ceai si ceva dulce pana sa ne aruncam pe spatele balaurului Oslei.

Cateva insulite strabat ici-colea valurile fermecate. Ne tinem bine de coloana vertebrala a Oslei, urcam pe ea pana la cea mai inalta vertebra unde alimentam rezervoarele noastre de energie. Pana in Coada Oslei ne ambitionam pe creasta matematica (unii) sau poteca marcata (altii) (imi vin ganduri spre www.bandarosie.ro) cu o pauza intr-o adancitura a crestei (special facuta pentru asta :D). Las imaginile sa exprime mai bine entuziasmul, bucuria si maretia Oslei!

Putin dupa Coada Oslei (1899m) lasam dinozaurul sa se odihneasca si coboram spre nord in pasi repezi spre cascadele albe ale marii Jiului de Vest. Unduirile line ale marii Cernei coboara printr-o "Niagara" larga in valtoarea din capatul vaii Jiului de Vest pe deasupra "drumului lui Basescu" si se scurg mai apoi mai lin si mai larg spre Campu lui Neag, Uricani, Vulcan si Lupeni unde se sparg intre peretii crestelor Arcanu-Sigleu-Straja si mai inalta Custura-Gruniu-Lazaru-Pilugu-Tulisa. 

Incheiem povestea Oslei prin coborarea prin marea de ceata pana pe valea Jidanu si apoi circa un kilometru spre cabana Campusel unde ne asteptau cuminti masinile si corturile.

Strangem corturile si banii pentru campare (30 de lei pe cort, bani pe care nu ni-i anuntasera la venire!) si trecem rapid de momentul neplacut al despartirii. Speram cu toti la o revedere cat mai rapida (buna revedere ce va fi pe zapada si foci!). Florin si cu mine plecam primii fiindca mai avem de facut o pauza si in Vulcan la parintii lui. Cam in jurul orei 19.00 pornim spre casa cu gandul la visele ce au fost realizate si la cele ce vor urma! Povestea culorilor e mult mai frumoasa decat putinele si neinspiratele cuvinte si ne vor lasa mereu in minte spre dulcea amintire a acestor zile fantastice!