Craiasa cu cununa de nori 24-25.11.2012

Craiasa cu cununa de nori 24-25.11.2012

Colegi de tura: Ilinca Alexandrescu, Cezar Partheniu

Clipe si locuri dragi am imbratisat in doua zile de toamna tarzie! Am vrut, am cautat si am gasit locuri mai putin umblate. Mi-era drag de Craiasa langa care nu am mai ajuns de ceva vreme. Anunt ca vreau sa-mi revad Muntele drag si Ilinca vrea sa vina cu mine. Asa ca stabilim ora de intalnire 6.00 in Gara de Nord pentru a ajunge cu IR la Brasov si apoi la Zarnesti.

Ziua 1 - sambata 24.11.2012

Suntem somnorosi in tren ca-i prea dimineata! Mai bine asa si mai incolo sa avem chef de mers! In Brasov prindem la fix trenul de Zarnesti (avem cateva minute sa ne luam bilete si sa urcam in tren) si la ora 10.00 suntem in orasul de la poalele Craiesei. Nu avem de ce sa mai zabovim si purcedem prin oras spre Gura Raului. La giratoriul din centru (primul dinspre gara) salutam un grup de biciclisti (cu care ne vom intalni in Prapastii ceva mai incolo) si admir un batran (cel putin barba lunga ca de calugar asta sugereaza!) care bicicleste nevoie-mare pe langa ei. La 40 de minute de la plecarea din gara trecem de Gura Raului si intram in Prapastii. Drum de masina neinteresant! Ii arat Ilincai galeria din cariera, trecem la 11.00 pe langa fantana lui Botorog (unde si alimentam cu apa) si pornim spre bariera dinspre Prapastii.

La 11.20 trecem de bariera si intram practic in chei. Mai incolo vom vedea niste masini de carat lemne si ne miram cum de trec pe aici. Ni se raspunde ca au cheie de la ocolul silvic. Sa inghit sau nu povestea asta?
Ne furisam pe BA si pe drumul forestier printre peretii cheilor, ii arat Ilincai pe stanga (dreapta in sens geografic) una din stancile pe care iarna se formeaza o superba cascada de gheata, trecem printre falezele de catarat (Arcadei, Surplomba, MCM, Pin Pin) amuzandu-ne de inspiratia celor care au dat denumirile traseelor. Nu si de verticalele pitonate care inspira ceva teama si respect pentru cei ce le urca! Trecem de cabana Salvamont si la 12.05 lasam in stanga CR care urca prin Cheile Pisicii. Noi continuam pe BA spre intersectia "La Table".

La 12.20 lasam in dreapta BA care urca spre Curmatura, ne depasesc biciclistii din Zarnesti (si ii vom vedea in scurt timp intorcandu-se in viteza) dupa serpentinele din care se urca pe valea Curmaturii, vedem masinile/remorcile de care va spuneam, lasam in dreapta drumul spre Curmatura, mergem prin ultimul sector de chei si ajungem la o mare pepiniera. De aici marcajul face dreapta si noi vrem sa mai balaurim putin prin zona.

Revenim la marcaj (intre timp s-a schimbat in TR; avem si TG ce merge la stanga spre satul Pestera!), suntem atenti prin zona deoarece "se corhaneste", trecem pe langa un izvoras sapat intr-o buturuga (are cana metalica!), mergem pe valea din ce in ce mai salbatica si inainte de poiana "La Table" pornim in sus spre creasta.

Urcam prin ceata pe piciorul dintre Sistoacele Baciului si Vlaicului si exact cand ni se parea ca totul este confuz, ajungem in Braul Martoiului sub primii pereti (15.15).

Pentru mine drumul si starea de spirit e foarte buna, pentru Ilinca inca e acceptabila. De aici incolo va incepe pentru ea testul padurii.

Acum incepe proba de foc pentru Ilinca. E mult pentru ea si nu e obisnuita sa mearga noaptea prin padure! Si nu oricum: pe poteci nemarcate cu panta destul de mare (pe alocuri peste 45 de grade). Punem frontalele si intram in padurea deasa. Ilinca e obosita si de aceea sunt atent la fiecare pas al ei. Inaintez cativa metri, ma opresc, ma uit la pasii pe care ii face, ii indic fiecare loc unde sa puna piciorul. E bezna si trebuie sa ne descurcam sa iesim cumva in Coltii Gainii. Aici vom fi in siguranta! La un moment dat Ilinca e la doi metri in fata mea, ii vad lumina frontalei si imi ingheata inima: a alunecat si se duce in stanga la vale printre copaci.
"Cezaaaaaaaarrrrr!!!!"
"Prinde-te de orice, intinde mainile sau picioarele sa te agati de ceva!"
Vad ca se opreste.
"Sunt bine, am pamant in gura si frontala s-a dus!"
"Stai bine acolo? Duca-se frontala, noi sa fim sanatosi! Cobor la tine."
"Lasa ca ma descurc."
Ii luminez drumul si urca incet la mine agatandu-se de orice radacina sau copac ii sta in cale. Cand ajunge la mine, imi dau seama ca e speriata si e normal sa fie asa. Am trecut si eu prin momente d-astea si stiu cum este! Clipele alea cand pare ca nu te mai opresti sunt extrem de lungi! O incurajez si mergem mai departe repetand metoda de mai devreme: pas cu pas! Peste vreo jumatate de ora la un pas mai mare, iarasi o aud pe Ilinca: "Caaaaad!!!" Ma opresc si ma intorc instant. Ilinca e iarasi undeva in bezna cativa metri mai jos pe panta. S-a oprit in ceva crengi. Evaluam rapid situatia, nu e nici o durere, doar pamant si nisip in gura si in ochi. Se sterge cat se poate si cu grija urca la mine. Brrrr! Grele sunt momentele astea pentru amandoi! Ilinca e cu inima cat un purice si cu adrenalina la maxim, eu simt o mare raspundere pentru ea. Urca la mine si continuam. "Uite, in sus trebuie sa mergem! Vad ca simte pasii si treptele mai usor decat mine. "Bun, bine ca nu au socat-o prea rau momentele astea si a trecut peste ele!" imi spun in gand. Pas cu pas, treapta cu treapta sapata in pamant sau in iarba, trecem pe sub hornurile Martoiului si vedem o panta de iarba inclinata in fata. Hai sa urcam pe acolo macar sa scapam de padure. Gasesc trepte de iarba, urc 2-3 metri, ma opresc, ii luminez Ilincai sa urce, repetam etapele si terminam panta cu destula usurinta. Inca ceva metri prin poiana ce se deschide in fata noastra si la 21.10 suntem in Coltii Gainii vreo 50 de metri diferenta de nivel sub primele stanci. Rasuflu usurat! Oriunde am merge de aici (Grindul de Jos sau cel de Sus), stiu drumul "cu ochii inchisi". Bine ca nu avem zapada ca altfel cine stie cate emotii am mai fi avut pe Coltii Gainii!  Ii arat Ilincai ce optiuni avem (putin mai jos e Grindul de Jos, sus in creasta e Grindul de Sus) si o intreb ce ar vrea sa facem. Cumva ma astept la raspunsul ei, desi acum adrenalina isi cam spune cuvantul in fata oboselii. "Mergem sus ca doar nu ne dam batuti acum. Ar fi ca o renuntare!" Recunosc ca in minte e o lupta destul de mare: stiind prin cate a trecut fata in ultimele ore, realizez ca adrenalina combinata cu oboseala si necunoasterea locurilor nu da un rezultat bun si totodata elanul ei ma face si pe mine sa urc. In fond nu am mai fost de atata timp in Creasta si e o ocazie foarte buna sa ajung acum. Parca timpul nu mai are nici o valoare. Oricum in momentul in care s-a intunecat, nu mai conteaza ca e 5, 6 sau 11 noaptea! "Esti sigura ca poti sa urci pana acolo?" "Da, pot!" "Bine, dar sa stii ca nu e usor si nici foarte greu!" "Tu stii mai bine!" "Atunci hai incet in sus!" Urc cat pot de incet pe poteca (BR) si la un ponton fac o pauza sa ma ajunga si Ilinca din urma. Prilej pentru a vedea si fotografia pentru ultima data marea de nori ce se intinde intre insulele Craiesei si Bucegilor.

Urcam cu grija la fiecare pas, mie poteca mi se pare usoara si ca urmare sting frontala si merg la lumina lunii. Deocamdata nu bate vantul si totul parca e amutit. Pietrele pe care urcam vorbesc in tacerea lor muta, firele de iarba uscata se dau la o parte sa ne lase sa trecem... Ilinca ma mai striga cateodata sa verifice ca pe acolo e drumul bun. Aprind frontala de fiecare data si vine spre mine. "Mergi mai la dreapta spre poteca" sau "Urca pe langa peretele din dreapta ca ai prize mai bune" ii spun eu in repetate randuri. Simt ca nu mai poate. Pe de o parte imi pare rau ca am urcat pana in creasta fiindca vad ca pentru ea e un chin, pe de alta parte ma bucur ca Ilinca a vrut sa urce. Ajung la cativa metri sub varf si apoi pe varf. Ma uit la ceas: 23.40! Uimitor! Vantul incepe sa bata dinspre vest, muchia crestei e o linie imaginara intre toamna si iarna: pe unde am urcat noi inca nu e zapada, pe westwand totul e acoperit de o pojghita de cativa centimetri de gheata si zapada. Simt ceva frig in oase sus in crestetul Craiesei, dar nestavilitul dor de a atinge calcarul si a-i simti puterea de atractie au marit placerea de a fi Acolo SUS. Ma intorc putin sub creasta, vad unde e Ilinca si tot ma intreaba de ce nu mergem direct spre saua Grind unde e refugiul. "Fiindca acolo sunt pereti inclinati, poteca pe aici este! Vino spre mine!" "Bine, bine!" Urca in cateva minute si putin inainte de miezul noptii suntem pe Piscul Baciului amandoi. O felicit pentru imensul efort, e foarte bucuroasa! Imi exprim un gand ascuns: "Acum as merge pe nordica daca nu am fi asa de obositi!" Evident e doar un gand! "Si acum pe unde mergem?" Intrebarea asta imi zdruncina mereu increderea. Nu mai spun nimic fiindca nu e cazul, ii arat poteca spre sud si imi pun si eu rucsacul in spate. Doar aici imi scosesem haina de vant din rucsac cat am asteptat-o pe Ilinca! Pornim amandoi cu pasi mici spre refugiu. Trec eu in fata ca sa o ghidez, tot asa ii arat fiecare pas si in 20 de minute ajungem la refugiul semisferic Grind II. Abia acum pot rasufla pe deplin! Am ajuns! Inca o data o felicit pe Ilinca, ne schimbam cu haine uscate, mancam ceva uscat si ne bagam in saci aproape de ora 1.00. De oboseala adormim aproape instant.

Ziua 2 - duminica 25.11.2012

Dimineata ne trezim pe la 8.00 si cand dau sa ies afara, vad ca cineva ne statea de paza langa refugiu. Caprele negre (11 la numar) ne-au pastrat intacta linistea noptii pe langa semisfera rosie de langa Piscul Baciului si le-am multamit dimineata printre valurile de ceata, bruma si grade negative. Mancam ceva, strangem bagajele, facem curatenie pe mocheta montata de curand pe priciuri (ce idee geniala ca sa nu se mai lipeasca toate tabla rece!) si la 9.20 suntem afara gata de drum. Avem parte de spectacolul caprelor negre si al valurilor de nori. Marea alba de aseara s-a restrans si-a aratat refluxul doar deasupra branenilor. Urcam pana in Piscul Baciului si pe drumul de ieri coboram pana la refugiul Grind I. Oboseala de ieri se resimte un pic. Eu ma simt din familia Rupicapra si imi vine sa sar din piatra in piatra! Am eu un mod ciudat de a-mi manifesta bucuria: prind viteza la coborare, ma urc in stanga si-n dreapta pe tot felul de pietre si scrutez zarile, mai caut cate o felie de viata, cate o raza de soare sau cate o fereastra prin laptele din jur, mai sunt surprins de cate o Glorie (Glory) si nu imi pot lua ochii de la ea... ca o cireasa pe tortul alb de calcar si bruma, sprectrul ne-a inconjurat umbrele timide de pe creasta udata de bruma si frigul primului cadran al zilei!!

La 11.30 sunt deasupra platoului refugiului (inca pe Coltii Gainii) si vad baza cladirii ce a fost odata Casa Grind (unua din primele constructii turistice din bratele Craiesei). Parca ma duce inapoi in timp in anii de inceput ai turismului in Piatra Craiului... De aici eu stiam ca poteca marcata cobora pe langa ruine spre refugiu. Acum nu mai e asa! Zona aia e scarmanata de mistreti si poteca coboara pe muchia crestei Coltilor Gainii (partea cea mai de jos de la intrare in padure) si iese fix in spatele refugiului. Pot sa spun si eu "old times, old memories" :D? Ajungem la refugiu pe la 11.45, stam de povesti putin cu un grup care venise in plimbare prin Cheile Pisicii si vroiau sa se intoarca prin Prapastii si dupa vreo 15 minute pornim la vale. Asa mult mi-a placut aici la refugiu pana sa vina ceilalti! Alimente lasate inauntru, curatenie, liniste, "belvedere" doar spre partea de jos a crestei fiindca jumatatea de sus e in alb-cenusiul norilor! De nu s-ar face aici mari petreceri ar fi minunat! Pornim la vale pe aceeasi BR spre intersectia "La table". Coboram prin padure printe daramaturi si urme ale viiturilor de anul trecut si intr-un sfert de ora de la refugiu ajungem la defrisarea unde era izvorul de sub Grind.

Coboram pe curbe de nivel, ajungem in 15 minute la intersectia de la totem de unde TR unca spre saua Funduri, facem stanga pe banda noastra rosie si la 12.45 trecem pe langa marea intersectie "La table". Noi continuam pe aceeasi banda rosie spre satul Pestera.

Urcam pe sub dealul Sasul (Popii) (1512m) pana in saua Joaca aflata in dealul amintit si dealul Coja (1546m). Aici ar trebui sa fie un indicator care sa desparta traseele BR (care merge spre Fundata) si CR (care merge spre Pestera) (13.00). Nema stalp si nema semne! Chiar m-a facut curios si o sa vreau sa parcurg o data bucata asta de banda rosie pana in Fundata. Vine cineva cu mine (eventual pe schiuri)?
Bine ca stiu zona ca altfel ne-am fi incurcat aici! Facem stanga si continuam in coborare pe valea Pietrelor situata intre Varful Priporului (1520m) si dealul Coja (1546m).

Valea imi rezerva ceva surprize desi e tare lejera. De acum mult timp nu imi mai aduceam aminte de doua serpentine inlantuite cam pe la mijlocul vaii care ne coboara brusc cu cateva zeci de metri! Placute locuri "noi"! Dupa aceste serpentine vedem niste marcaje cruce rosie si vom intra in spuma alba a norilor. Jocurile umbrelor fantomatice sunt atat de placute animate de talangile oilor ce inca mai pasc nestingherite.

Initial eu vroiam ca inainte de casa Folea sa facem stanga si sa ajungem direct in drumul de la Magura spre Botorog. Cum Ilinca a pornit mai in fata "luata de val", merg si eu dupa ea si o critic putin fiindca nu a stat la intersectie sa vedem ce facem. Nu ma supar prea mult fiindca avem mereu alte posibilitati sa ajungem spre casa. Si chiar a fost mai bine fiindca nu fusesem deloc pana acum dinspre Pestera spre Magura! Mergem pe sub Varful lui Stravat (1216m) pana la pensiunea Nobilis si de aici (dupa ce verific pe sageata directia spre Magura) facem stanga pe drumul de masina ce coboara pe culmea dintre vaile Baltacioaia si Valea cu Apa. De-ar fi senin asa fain s-ar vedea pe aici... Langa Nobilis gasim un panou ce face parte din traseul tematic in circuit "Povestea satului de munte" amenajat de Asociatia Turistica pentru Natura Oxigen. Pe el sunt scrise trei dintre legendele Muntelui: legenda Florii de Colt, legenda Garofitei Pietrei Craiului si legenda Varfului Baciului (La Om). V-o redau pe ultima, celelalte ramanadu-va ca invitatie pentru o plimbare in zona. Subliniez ca satele Pestera, Magura, Ciocanu, Fundata, Fundatica, Branul (si nu numai!) sunt un loc de vis in orice conditii de vreme si merita mereu sa mergeti pe acolo sa simtiti Natura.

"Se spune ca era odata un cioban care iubea nespus pastoritul si cantatul din fluier. In fiecare primavara pornea cu oile spre inaltimile Pietrei Craiului unde ramane pana toamna tarziu. In timp ce oile pasteau, el canta de rasunau codrii intunecosi si ascultau incremeniti muntii.
Intr-o zi a pus ramasag cu alti pastori ca va ramane intreaga iarna in munti fara a-si vedea mioarele si fara a canta. Dupa plecarea turmelor, ciobanul ramase singur in muntii pustii. Iarna trecu greu, iar dorul de cantec si de oile sale era de nesuportat. Dupa topirea nametilor, de nerabdare, baciul se sui pe cel mai inalt varf de munte pentru a vedea cand aveau sa vian turmele.
Dupa zile de asteptare chinuitoare, vazu cum urcau primele oi. O bucurie nespusa il cuprinse, si, de acolo, din varf, incepu sa cante din fluier doina mioritelor pe care o cantase de atatea ori. De atunci cel mai inalt varf al Pietrei Craiului a capatat denumirea de ."

Tot mai departe pe drum vedem o panorama a Bucegilor nord-vestici cu mentionarea catorva varfuri, culmi si sei vazute pe vreme buna, trecem pe langa doua troite in coborare in serpentine si dam de o intersectie: in stanga spre manastirea "Sfanta Treime"- Pestera si in dreapta spre Magura. Nu-s foarte sigur de directie, "busola" mintii imi spune ca suntem pe drumul al bun. Urcam vreo 10 minute pana intr-o ulita mai mare si vedem o masina Salvamont intr-o curte. Intreb un turist de directia spre Botorog si ma indruma la pensiunea de mai sus (cea in curtea careia e masina Salvamont) sa intreb. Pana la pensiune ma intalnesc cu doi membri Salvamont Zarnesti, ii intreb pe ei de directie, imi spun si ne ofera ajutorul lor : coboara pana la Botorog si Zarnesti. Binenteles ca acceptam sa mergem cu ei. Cu masina ajungem pana in centrul Magurii, facem stanga si apoi tot pe serpentine coboram spre Botorog. Doar minus cateva grade sunt afara! Din poveste in poveste ajungem in centrul Zarnestilor, le multumim pentru drum si mergem cei doi kilometri pana la gara (15.35). La timp pentru trenul de la 16.00 spre Brasov si apoi la primul Interregio spre Bucuresti. Avem timp si de o masa de seara la autoservirea din gara!

Nici ca se putea un cadou mai frumos in acest sfarsit de saptamana: o noapte in bratele dragii Craiese, ceva aventuri si emotii nocturne, o viata "Dincolo de Nori" (copyright Dinu Mititeanu), o Glorie si niste capre negre stand alaturi de noi sus de tot in crestetul Muntelui, explorari in zone mult dorite si plimbari prin valurile albe din Pestera si Magura! Cu multumiri Ilincai si Craiesei, va invit la vis catre Perla Carpatilor!