Intre Scarita si Padurea Craiului 10-11.11.2012

Intre Scarita si Padurea Craiului 10-11.11.2012

Colegi de tura: Prima zi: Dana Zaharia, Dana Man, Dia Somogyi, Lili Bindeanu, Alexandra Tibu, Simi, Dodi, Ana Maria Iobagel, Lea, Bogdan, Edy Benedek, Geta Oltean, Voichita Bodea, Ioana Mica, Adrian Dohotaru, Vlad Sancraian, Radu Terec, Cezar Partheniu; A doua zi: Marian Poara, Alina Carja, Geta Oltean, Radu Terec, Ioana, Adriana Andreica, Simi, Dodi, Dia Somogyi, Gabi Vonas, Cezar Partheniu

Dupa atata timp petrecut in Bucegi, imi era dor de altceva! Si unde altundeva sa ma duc decat la dragii mei clujeni! Avem si ceva treaba pentru traseul MA 2013 pentru ziua de sambata, si dor de revedere (permanent)! Cum nu imi permite timpul sa merg cu Dinu si Marlene in Gutai si Ignis (spun eu ca nu conteaza distanta, dar totusi sunt 500 de kilometri doar de la Bucuresti la Cluj!), vorbesc din timp cu Dana Zaharia si se zbate sa imi rezolve si mie un loc in masina pentru sambata. Dia ma primeste sambata seara la ea si duminica vedem ce om face. Parca vin acasa de fiecare data cand ajung in Cluj! Ma sui in IR vineri seara si la 22.00 pornesc spre Cj (cu o ora si ceva intarziere!)

Ziua 1 - sambata 10.11.2012

Chiar daca intalnirea era stabilita la ora 8.00 la MOL-ul de pe Calea Turzii, eu trebuie sa imi anunt colegii ca voi mai intarzia. Independent de mine trenul a ajuns in jurul orei 8.00 cu 2.5 ore intarziere! Cu un taxi ajung cu putintica intarziere la locul de intalnire, sunt fericit de revederea cu dragi colegi si de noii colegi cunoscuti, ne impartim rapid in masini (eu merg cu Voichita si cu Vlad) si pornim spre Belioara si apoi Gura Belioarei.
La drumul spre Sagagea ii lasam pe maratonistii Ioana Mica, Adrian Dohotaru, Vlad Sancraian si Radu Terec sa testeze o varianta noua cu plecarea din Sagagea (ei merg cu o masina pana acolo si vor avea o "tura" separata). Noi (Dana Zaharia, Dana Man, Dia, Lili, Alexandra Tibu, Simi, Dodi, Ana Maria, Lea, Bogdan, Edy Benedek, Geta Oltean, Voichi) suntem incantati (pentru mine e doar a doua oara, Dia nu mai stie de cate ori a fost pe aici!) de maretia Scaritei. E o rezervatie mica, dar peretii ei sunt atata de faini si incarcati de atat de multa istorie si amintiri, incat de oricate ori ai vedea aceasta minunatie a Muntelui, gasesti ceva nou: o grota, o pata de culoare, o umbra, un alt copac, o alta verticala!

Vremea atat de placuta ne imbie la multe pauze si cadre. Cel putin prima parte din traseu imi/ne este cunoscuta fiindca face parte din traseul Maraton Apuseni - Hoinari prin trecut din 2012. Asa ca urcam prin zona cu stanci vorbind si discutand cu Dia despre limbi straine si origini din cateva generatii. Ma tot gandesc cum au urcat sau ar urca pe aici maratonistii pe ploaie! Trebuie sa fie ceva adrenalina! O admir mereu pe Voichita pentru cata ambitie are sa mearga cu noi dupa recenta operatie la menisc. E un adevarat om de munte! Cu dureri cu tot, cu sechele si tot urca! Pune sufletul si pasiunea in fata fizicului si asa reuseste sa depaseasca necazul! De fapt cred ca asta stie orice maratonist sau pasionat de sport!

In poiana "La Mateoaie" facem o pauza de ceai cald si Voichi ne anunta ca se intoarce la masini. E prea mult pentru genunchiul ei sa mearga pe tot traseul! O inteleg si inca o data ne bucuram ca a putut sa vina pana aici!

Continuam pe traseul de maraton pana in culmea ce leaga Scarita de Romaneasa si facem dreapta spre rezervatia "Sesul Craiului" (in zona mai fusesem in tura din 2 iunie 2012). Sus inainte de intrarea in rezervatie ne intalnim cu Ady Beleanu care venise cu dulcica lui fetita intr-o plimbare la aer curat! Si tot aici ne intalnim si cu Zsolt Kovacs care venise pe un alt traseu decat cel propus si cauta o coborare pe undeva prin peretii Scaritei sau pe langa Stegozaur! Ne cam bate vantul si ne imbie la drum. Dia viseaza potecile pe aici si coboram pe vechea poteca ce ocoleste rezervatia, urcam pe linia abruptului si facem pauza de masa  / fotografii in locul in care statusem si in iunie cu Laura Giurgea, Dinu si Marlene in tura din vara. Continuam prin padure si pe poteca re-amenajata de curand de colegii din CAR Cluj Universitar coboram prin zona arsa spre saua Bradatel. E o senzatie tare stranie sa mergi prin padurea proaspat distrusa de flacari! Poteca e semi-alergabila in momentul de fata si vom mai lucra la ea inainte de 23 iunie. De aici condusi de Dia, coboram pe dealul Bradatel de unde ochii ne sunt mereu furati de unica belvedere a Scaritei, de colibele pierdute in trecut, de culoarea galben-portocalie a fagilor si a ierburilor, de "pictura" fiecarei case asa de bine captata de sufletul artistic al Diei, de covorul de frunze ruginii din partea de jos a Bradatelului si de copacii langa care mergi brat la brat. Cred ca m-as intoarce de sute de ori aici si niciodata nu m-as satura de Scarita si de povestile ei ramase in foile cartilor din peretii casutelor ramase prin vreme!

Tunelul portocaliu din padure ne coboara sub Scarita pana valea seaca a Rastoacei mereu cu priviri spre Cosul Boului. Coboram pana la masini fericiti dupa aceste cateva ore prin splendorile Scaritei si jos in Belioara ne intalnim cu colegii nostri maratonisti si cu brava Voichita. Facem poza de grup si ne retragem spre Cluj cu gandul la tura de maine. Dia si Gabi imi ofera o alta "cireasa pe tort". Stiu ca atat de mult imi plac mie tarile nordice si ma duc printre vikingii nordului ("La vikingi") pentru o masa mare, gustoasa si ieftina. Seara, desi Dia e franta de oboseala, imi ofera un maraton extrem de placut de imagini, muzica si multa energie. Printre "Un ha" si Maramu' ne plimbam cu mintea prin draga noastra Casa. Atata energie are Dia ca boteaza lucrurile pentru ziua urmatoare: vom merge in tura organizata de Marian Poara in muntii Padurea Craiului in jurul satului Ponoara! 

Ziua 2 - duminica 11.11.2012

Duminica, la propunerea lui Marian Poara, 11 "negri mititei" (Marian Poara, Alina Carja, Geta Oltean, Radu Terec, Ioana, Adriana Andreica, Simi, Dodi, Dia Somogyi, Gabi Vonas, Cezar Partheniu) am pornit spre Padurea Craiului pentru un circuit de cca 23 de km in jurul satului Ponoara (care in final s-au facut 26 de kilometri!). Un circuit superb gandit de Marian cu precizie "elvetiana"! Va inteleg, dragii mei clujeni, de ce va plac atat de mult "muntii de langa casa" si nu va puteti satura de ei! Iesim prin Gilau si continuam pana in Huedin unde facem o pauza de dezmortire si de alimentare. Continuam prin Poieni, Ciucea, Negreni si Borod. Aici trecem calea ferata si ar trebui sa fie un drum direct spre Lorau. Se lucra la drum si nu ne lasa sa trecem. Ocolim o parte din "drumul in lucru", incercam sa tocmim cu muncitorii si chiar cu seful lor sa ne lase sa trecem cu masinile. Nici o sansa chiar si pentru Dia si Alina care nu reusesc sa convinga pe nimeni. Si am pierdut si o jumatate de ora, timp tare pretios acum cand orele scurte ale zilelor de iarna bat la usa! Asa ca lasam masinile pe loc plat si mai putin riscant si pornim pe jos pe langa asfalt. Iesim in cateva sute de metri la o intersectie, lasam drumul spre Bulz in dreapta si facem spre Valea Crisului in stanga. Merem o tara pe langa calea ferata (abia trecusera doua trenuri si sunt sanse mici sa mai treaca si al treilea), mai continuam putin pe drum pe langa liniile de fier (asa imi place cum spuneau romanii la aile ferate construite in Romania in vremea lui Carol I al Romaniei) si curand dam de o sageata indicatoare spre dreapta spre Lorau, Valea Boiului si Ponoara.

Mergem 10 minute pe valea Boiului trecand la ultima casa pe langa un satean ce mergea cu caprele la pascut si in locul unde Marian isi notase in GPS, scoatem betele si pornim in stanga printre casele din Valea Boiului.

La o casa cu leagan in curte pentru moment suntem ghidati de un om al locului pe un alt drum direct spre Ponoara. Si aici, ca si in multe alte locuri, cand am intrebat cum sa ajungem intr-un anumit loc, ni s-a indicat drumul de masina care de obicei e mai lejer si mai lung. Oamenii "de pe aici" cunosc si poteci peste munte, dar din grija sa nu ne pierdem, ne indica drumul cel mai sigur. Marian isi da seama de drumul gresit, ne intoarcem si pornim pe ulita pe care o ochise el de acasa. Dupa ultima casa continuam pe o potecuta ce ne urca printre foioase, dam intre ogoarele pregatite pentru iarna si ne oprim in capatul brazdei sa vedem pe un'sa continuam. Marian ne lamureste cu GPS-ul in fata, mai urcam prin padure, continuam pe panta in urcare recuperand distante si regrupand pe alocuri. La ora 12.00 ajungem la noul drum ce se construieste pana in catunul Ponoara. Ca la fiecare raspantie, o troita binecuvanteaza drumul celor ce trec pe aici.

Lasam drumul principal in pace si niste faine doline in dreapta si ne indreptam spre centrul catunului.

La 12.50 intram in Ponoara intampinati sau de oameni muncitori pe pamant cu animalele, sau de oameni care se hodinesc o tara la mijloc de zi. Si mai mult ne atrag niste mere ramase neculese. Si asa gustoase is ca nu ne putem opri pana nu mancam cateva. Si rosii, galbene! Parca nici n-ar mai trebui altceva la cat de sanatoase si bune is merele astea! Bine ca asta o spune un om caruia daca i-ai da doar mere sa mance, nu i-ar mai trebui altceva :D!

Strabatem centrul catunului si gasim ulitele care ne urca spre Fata Movilelor! Coama dealului ne intampina dupa caciula catorva ciuperci mignone! Parca nu ne saturam sa vedem cat de intins ii catunul. Greu se poate cuprinde cu totul in obiectivele aparatelor!

Sus pa coama dealului cautam printre cadre un loc de masa. Asa zicea Marian ca la mijloc de tura intindem masa. Fix la 13 km ne oprim si fiecare mananca ce ii pofteste inimioara. Si dupa masa un pic de hodina tare-i buna! Nu ne vine sa plecam mai departe la cat de faine is locurile! Abia dupa vreo ora de pauza ne induram la 15.00 sa ne urnim din loc tot privind in stanga spre Ponoara si in dreapta spre Munteni in vale si spre sirurile de munti suprapuse.

Pe Dealul Ponorului ne gasim drum printre capite spre ultimele case ale satului. Nu stiu cum se face si raman in spatele grupului. Prilej ca sa imi gasesc drumul meu si sa descopar un interesant beci subteran chiar pe un picior al dealului. Cobor pe langa beci si prin padure pana cand ne adunam cu totii langa un vitica foarte curioasa care vroia de mancare si incepuse sa se tina dupa noi.

Coboram printre cateva case si urcam pe dealul urmator. Marian imi marturiseste o dorinta ascunsa de a ajunge aici pe schiuri de tura. Cine stie daca n-oi veni si eu pe aici cu ei! Ocolim o dolina si pe dealul urmator  vedem inocenta la ea acasa: copii in toate culorile joaca fotbal fara sa le pese de ce e in jur! Un zdravan de cane ii pazeste si cand ajungem noi in loc sa latre (l-a lasat pe al mai mic sa faca treaba asta!) se gudura pe langa noi la poze.

Intrebam pe copchii cum ajungem pe Dealul Secaturii si ne arata cu rugamintea de a intra si noi in jocul lor. Trebuie sa ii refuzam fiindca timpul nu ne lasa si ii salutam cu urari de noroc la joc. Coboram spre valea pe care se intinde satul si ajungem la un grup de case dintre doua doline samanate pentru ale casii. Oamenii ar vinde casele ca tare greu ii pe aici. Ii intrebam cat cer si se codesc sa zica fiindca nici ei probabil nu stiu. Ne-ar da niste branza de n-ar fi sus in pod in ailalta casa! Se minuneaza de noi ca ne plimbam pe dealuri pe aici si vrem sa stam cat mai mult in salbaticia asta! De-ar sti oamenii astia cata bogatie e in simplitatea lor!

Printre garduri din piatra, doline si drumuri de caruta ne croim drum pe Dealul Secaturii printre liniile pistei de atletism si cuvintele ce dispar din "povestea fara sfarsit" (cine a vazut "Neverending story" stie despre ce vorbesc!).

Urcam in coama dealului unde soarele ne anunta ca se retrage sa incalzeasca si pe altii pe ast Pamant!

Lasam albastrul cerului sagetat de sulitele albe ale norilor si patrundem prin padurea rosiatica spre saua in care ajunsesem si mai devreme dupa primele mari doline intalnite la drumul ce urmeaza a fi asfaltat. Alegem de aici un drumeag de caruta ce coboara prin padure deasupra Runcului Lorau. Alegerea ne va fi motivata de picturile inflacarate pe care soarele le-a zugravit pe cer inainte sa se retraga la somn.

Pe inserat mergem pe ulita principala a Loraului, iesim la valea Boiului si de aici pe drumul cunoscut de mai devreme pe langa calea ferata spre portiunea de drum in lucru. Cum nu mai sunt muncitorii aici si toate masinariile sunt cu cateva sute de metri mai incolo spre Bucea, parcurgem acea zona pe asfaltul cald. Chiar unora ne e teama sa nu ne ramana talpile pe acolo! Inchipuiti-va ca ati merge pe o zona de lava care abia a inceput sa se raceasca! Ajungem la masini si ne intelegem sa mancam ceva de sara la un restaurant pe care il stiu ei in drum spre Cluj. Cu Dia si Gabi mai dam o fuga pana acasa sa imi iau ce imi mai ramasese si in timp record ajungem la gara pentru a lua trenul spre Bucuresti. Tare as mai fi ramas macar o zi la draga mea "familie"! La 22.50 prind trenul care ma va duce departe cine stie pentru cat timp (ca de obicei a ajuns cu mai mult de 1.5 ore intarziere in Bucuresti).

Pana joia viitoare nici unul din noi nu spera intr-o revedere asa de rapida! Si tot Dia va fi cea care ma va convinge (cu destul de putin efort!) sa vin sa vad mult dorita Craiasa a Valcanului, Oslea cea visata de cativa ani! V-am intrigat pentru saptamana viitoare? Vine imediat si povestea urmatoare!