Prin locuri vechi si noi din muntii Buzaului, Siriu si Persani 30.11-02.12.2012

Prin locuri vechi si noi din muntii Buzaului, Siriu si Persani 30.11-02.12.2012

Colegi de tura: Marian Poara, Laura Toader, Alina Cirja, Oana Bogatan, Stef Tamasi, Adriana Moca, Rares Pop, Anca Ardelean, Serghei Suslov, Andrei Aschilean, Ibi Kratochwil, Cezar Partheniu

Trei zile trebuia sa balaurim prin cotloanele banatene...Cu trenul (Anina-Oravita), pe jos prin chei adanci, urcusuri sau coborasuri solicitante pentru Eva lui Andrei (coasta ce nu-i da pace de ceva timp!)... Propunerea lui Marian se dovedeste a fi o varianta mai interesanta si viabila: explorari prin muntii Buzaului! Studiaza cu amanuntul zona si urmeaza sa stabilim la fata locului ce facem si in ce ordine. Eu plec de joi seara (22.05) cu un IR pana la Brasov (00.51). Apuc sa dorm bine astea trei ore fiindca dupa aceea in gara doar mai motai un pic pana la 7.45 cand am autobuz spre Patarlagele. Deci intalnirea de dimineata cu echipa de 9 CAR-isti (Marian Poara, Laura Toader, Alina Cirja, Oana Bogatan, Stef Tamasi, Adriana Moca, Rares Pop si Anca Ardelean, Serghei Suslov) nu mai este in Brasov (astfel nu au mai intrat nici ei in oras), ci in Patarlagele, mult mai aproape de Alunis.

Ziua 1 - vineri, 30.11.2012

La 9.45 ajung in Patarlagele, vorbesc cu colegii mei care tocmai ce au iesit din padurea Bogatii si ma roaga sa iau niste lichid de parbriz ca nu prea mai au. Gasesc la supermarket-ul din apropiere foarte ieftin si ma pun pe asteptat. Ah, intre timp fac o vizita pe la gara si vad ca inca mai circula cateva trenuri pe zi pe linia Buzau-Nehoiasu. Bine ca pe tabel apar ca personale, nu ca Regio! Va dati seama ca nu au schimbat tabelul asta de ceva ani! La cerere pot da mai multe informatii despre trenuri si preturi asa cum le-am vazut si eu acolo! In 2008 am incheiat tura prin viitorul geoparc al Buzaului in aceasta gara!
Nu cred ca dureaza mai mult de 10 minute si apar cele doua masini de clujeni (am si eu loc intr-una dintre ele!).
Pentru ei aici e si pauza de dimineata si ma bucur si eu de doua felii cu vinete (bune de tot, Laura!). Reogranizam in masini bagajele (ii rog sa ma lase sa le organizez eu (am vazut stilul Marlenei) si mai ramane si loc :D) si tusti pana in Colti la primarie de unde Ciprian Chiriac, un roman de-al locului cum nu se poate de bland, ne va conduce prin taramurile putin cunoscute dintre Alunis si Nucu. Marian sunase cu o zi inainte la primarie ca sa ceara o harta si niste informatii si functionara de acolo l-a indrumat spre Ciprian care i-a spus ca vine cu noi ca oricum trebuie sa mai ajunga cu un prieten pe acolo. Pana la urma a venit singur! Ciprian e chiar de aici din zona si cunoaste toate salasurile si drumeagurile. De la primarie urcam cu masinile prin Colti si apoi pana la biserica din Alunis. In Alunis Alina are ceva emotii cu masina la o panta mai urata si cateva zeci de metri Ciprian preia conducerea masinii. Loganul lui nu are taine la urcat pe astfel de drumuri si chiar Ciprian ne va arata cam pana unde a urcat cu masina!

Chiar de mai fusesem pe aici, acum "ghidul" ne duce spre "obiective" pe care nu le gasisem alta data! Incepem cu biserica rupestra din Alunis. Biserica in piatra (nu din piatra!) a fost sapata conform legendelor locului de Vlad si de Simion care au fost indemnati de glasul lui Dumnezeu sa sape pana gasesc o icoana a Maicii Domnului. Prima biserica dateaza din sec XII si a fost folosita ca schit si biserica a satului. Si in prezent se fac slujbe duminicale aici alternativ cu biserica din Colti (e un singur preot!). Biserica exterioara din lemn a fost construita de mai multe ori si in stanca se vede forma unui vechi acoperis. Langa schit sunt trei chilii in care calugarii isi duceau la indeplinire caznele lumesti si dumnezeiesti. Chiar intr-una din chilii glumim pe seama micului pat din gresie: "Hai, urmatorul la masaj!" Pe crucile din cimitir se pot vedea urme precrestine (Soarele sravechi sau chiar Iisus in mijlocul soarelui). In fata bisericii este o masa din piatra pe care se faceau anumite slujbe. Alunisul este unul din locurile in care se pastreaza vechile traditii ale locului si din pacate putini sunt cei care le duc mai departe.

De la biserica mergem pe ulita vreo 100 de metri in jos si facem stanga pe o ulicioara care ne va duce spre muntele Zboiu (1114m). Urcam printre cruci de la rascruci pe drumul de caruta si la un moment dat (in dreapta noastra vedem o creasta tipica muntilor Buzaului) iesim in stanga din drum si urcam pe poieni doar de Ciprian stiute pana intr-o sa unde ne hidratam si ne indulcim. Asa fain ii cu Ciprian care parca a dat drumul la flasneta cu legende si povesti, atatea ne are de spus!

Pana aici am urcat printre casele fostului sat Coltii de Sus (a se citi istoria comunei Colti) si acum mergem o perioada de timp pe curba de nivel din pamantul fostei manastiri Calugaritele. Ciprian e mai inalt decat mine si ca urmare are si pasul mare, asa ca ne potrivim la pas. De multe ori mergem mai inainte si tot stam la povesti. Dintr-un punct de belvedere zarim varful Penteleu (1772m) cu statia meteo de sub varf. Intr-o mica sa in loc sa mergem mai departe in fata in jos, facem dreapta si coboram destul de abrupt intr-o vagauna. Nu e vagauna, este locul unde un calugar a sapat in sec XIV (XI-XII dupa datarile geologice) in gresie o biserica isihasta cu naos si altar (Piatra Ingaurita)! Iata ce vedeau calugarii pe geamul bisericutei:

Mi s-a parut tare curioasa insemnarea din gresie A. D. 7888. Facand un calcul simplu (atatia ani de la facerea lumii) rezulta anul 2379 d. Hr. Ce s-o intampla atunci? Sa nu incepem cu estimari gen "sfarsitul lumii", ca tot e astazi 21.12.2012, anul in care se termina calendarul mayas? Ca tot veni vorba, orice sfarsit e un inceput, deci hai sa ne bucuram de ceea ce incepe in fata noastra!
Urcam in mica inseuare si incepem sa coboram prin desis spre lacul Hansaru. Eu, cum stiti ca imi e obiceiul, raman un pic in urma pentru ceva fotografii. Recunoasteti Ciucasul si Siriul in imaginea de mai jos?

Pe aici era un vechi traseu turistic (intalnesc si o placuta ruginita pe care scrie obiectivele principale). Necazul e ca semnele vechi s-au sters (TR) si in ultimii ani au venit tot felul de asociatii care au facut diverse semne haotice. Asa ca tot cu ghid e mai bine! Revin la colegi cu pasi mari si urcam pe un drum de TAF pana la straniul loc Hansaru. Spun straniu pentru ca nici macar pentru Ciprian nu mai este cesva obisnuit. Pana de curand lacul nu avea nimic special in afara asezarii in mijlocul padurii. De curand apa a inceput sa se inroseasca si sa miroasa si au aparut niste izvoare sulfuroase si feruginoase. Or fi legende, o fi ceva natural, o fi paranormal? Cu Ciprian imi permit (nu stiu de ce) sa vorbesc si lucruri considerate de multi paranormal (ma refer la Departamentul Zero care a avut pana in 1994 o casa chiar aici langa lac). Stiu cam cu ce se ocupa acest Departament al Securitatii si Ciprian imi confirma ceea ce citisem eu despre ei. Vorbim si de scheletele gigante gasite in zona si chiar imi povesteste ca a fost solicitat acum ceva ani sa mearga intr-o cercetare. Intr-o sapatura au gasit un femur uman de 80 de centimetri! Dupa estimarile unui arheolog, omul trebuie sa fi avut 2.20-2.40 metri inaltime! De altfel, dupa spusele lui Ciprian, cam toti oamenii din zona sunt ceva mai inalti decat media (cu circa 20-25 de centimetri) si au foarte multa energie si vitalitate. E ceva centru energetic pe aici de sunt atatea lucruri neobisnuite!

Pana aici am mai gasit noi cate o urma veche de marcaj. De aici avem o buna zona de mers dupa cunostintele si memoria lui Ciprian. Bine ca el e "sef" pe aici, stie fiecare copac si umbra :D! Urcam pe o panta mai abrupta pana in varful Sapaturile (numele vine de la multele sapaturi/santuri - unele se mai vad si acum - facute in cautarea aurului). De fapt - imi povesteste Ciprian - pe aici sunt multe legende ale comorilor "blestemate". De exemplu un localnic a gasit o comoara si legenda spunea ca scapa de blestem daca omoara sapte frati. El a omorat sapte pui de gaina si peste cateva zile a murit. Sau alte legende spun ca dupa ce oamenii au gasit comorile, au disparut de pe fata pamantului. Parca uitandu-ma pe fotografiile de atunci, chiar par niste sapaturi sau pietre aliniate! Ne povesteste si de niste poze facute chiar lui de alti colegi prin zona cand doar el a iesit clar si in jurul lui apar niste vartejuri doar in poza. Trecem pe sub varful Arsenie (1116m) si dupa o pauza scurta intr-o sa si incepem sa urcam spre Culmea Martirei.

In varful Culmei gasim Crucea Spatarului (Crucea lui Agaton). Aceasta este atestata documentar la 1524 si se spune ca a fost urcata aici cu sase perechi de boi. Pe si pe langa cruce intalnim inscriptii in slavona, simboluri slavone si un cerb stilizat pe stanca din spatele crucii. Se spune ca daca urmezi niste indicii de pe aceasta cruce si din zona, poti ajunge la o alta comoara. Sa o caute cine vrea, probabil ca are o poveste asemanatoare celor de mai devreme!

Facem o scurta pauza de masa (ca noaptea bate la usa!) si pornim la vale pe BR (vazusem cateva semne si inainte de cruce) spre "lantul" de constructii rupestre de pe Culmea Martirei. Prima oprire este la Agatonul Nou/Bisericuta, poate cea mai bine pastrata chilie din toate de pe aici. Nu am fost la Fundatura acum, si aceasta e pastrata bine, dar e sapata intr-o roca mai dura decat gresia de aici! Mai fusesem, mai vazusem locul asta. De nu era Ciprian acum, treceam tot asa nepasator pe langa el ca si alta data. Ne arata santul si adancitura naturala din piatra in care strangeau Agaton cu slujitorii lui (slujitorii Domnului) apa, ne arata beciul bine ascuns sub camarile chiliei, ne arata si santul pe care se scurgeau apele ploilor. Si, Doamne, cat de inclinat este! Ce alpinisti trebuie sa fi fost pustnicii cand au sapat acest sant!

 Coboram apoi la Agatonul vechi/Daramatura, pastrata mai putin. Totusi si aici se pot observa vechile camere, podeaua si cateva sapaturi pentru icoane si alte obiecte de rugaciune si de casa. Serghei (si nu numai!) e atras de niste pini neobisnuiti pentru zona Buzaului (seamana oarecum cu pinul negru de Banat) si prin cativa pasi si salturi se duce aproape de ei pe buza stancii verticale. Alti colegi cauta drumuri mai usoare sa ajunga acolo si se vor intoarce tot pe acolo. Serghei ne da ceva emotii cand se intoarce la noi cand, practic se arunca ca o pisica spre peretele dinspre noi. Reuseste sa se prinda si cu mainile si cu picioarele lasand sa respire pe unii dintre noi (ne-am oprit respiratia de emotie pentru Serghei!).

La Agatonul Vechi ne intalnim cu prietenii lui Ciprian, cei cu care vorbise de peste deal la Crucea Spatarului. Toti sunt cunoscatori ai locului si fiecare propune sa coboram pe alta directie la Pestera lui Iosif. Ciprian alege calea cea mai usoara pe sub un perete de stanca inalt de 10-15 metri. Pe o fisura a acestui perete vedem o cruce malteza, semn ca e vreo legatura cu mica insula-stat din mijlocul Mediteranei. Mai sus pe acelasi perete pinii nu inceteaza sa ne uimeasca cu pantele mari pe care se tin agatati.

Coboram pe versantul stang al vaii Bordeiului pana la Pestera lui Iosif. Aceasta i-a impresionat cel mai mult pe colegii mei vazand-o prima data. E o biserica cu doua camere, cea din amonte fiind altarul. E interesanta linia unui vechi acoperit improvizat (asemanator cu cel de la Alunis), usa cu simbolul crestin al pestelui deasupra si Scara pacatelor/Fulgerul de deasupra pesterii.

Trecem pe langa izvorul sulfuros, il curatam putin si coboram mai departe pe culme spre Chilia lui Dionisie Torcatorul. Pana sa ajungem la chilie, intalnim un calugar si chiar si Ciprian se sperie un pic de el. Statea asezat si chiar cand a trecut Ciprian, s-a ridicat in picioare. Putea sa fie un urs la cat de inchise erau hainele lui! Eu nu mai urc la Dionisie pe scara de lemn, las colegii sa admire camaruta in care cred ca lejer ar incapea 20-25 de oameni! In schimb prefer sa descopar alte cruci malteze la baza chiliei. Serghei e atat de curios sa vada cum e gresia ca gaseste o cale sa urce deasupra chiliei si coboara putin mai jos de noi. Ne regrupam si coboam mai departe spre Fundu Pesterii. Nu mai fusesem aici, deci e chiar interesant! E o grota mica cu grilaj pri ncare se pot vedea insemne persane si modele de pumnale si sabii Akinaki ce erau folosite in sec VI-IV i. Hr. Sunt si cateva cruci sapate in gresie care demonstreaza ca aici a fost la un moment dat si un punct religios. Se spune ca pe aici au fost peretii pe care au urcat alpinistii care au disparut in 1980 dupa ce au gasit in partea de sus un obiect auriu si l-au luat in mana.

Coboram in poiana Cozeanca si, in loc sa facem stanga spre Nucu cum mersesem in 2008, urcam intr-o sa fix in fata noastra. Incepe sa se intunece si ca urmare o sa aprindem pe rand frontalele. Eu si Ciprian mergem pe intuneric pana aproape de sa unde asteptam sa ne regrupam. Din sa coboram spre sud prin padure pe drumul destul de clar, iesim la poiana pe care in fiecare an functionarii de la primarie o masoara si o impart intre sateni (in fiecare an alt satean primeste un anume loc sa isi stranga fanul sau sa pasca animalele). De aici avem de ales: fie coboram pana in sat si apoi urcam vreun kilometru si ceva pana la masini, fie mergem pe marginea padurii si urcam mai putin si mai direct spre masini. Alegem varianta a doua, coboram pe langa padure pana in fundul vaii (unde langa apa trecem si peste o zona cu noroi) si urcam pe un drum forestier care ne scoate dupa vreo jumatate de ora fix pe drumul pe care plecasem. Binenteles ca nu s-au terminat povestile si Ciprian ne incanta cu alte povestiri si legende care mai de care. La 19.30 ajungem la masini, strangem bagajul si coboram tot asa impartiti in trei masini pana la primarie (ca sa scapam de emotiile acelei pante). Aici Ciprian ne invita in primarie sa ne arate acele poze ciudate. Intr-adevar la unele poze se vede si eroarea miscarea fotografului, dar la acele poze focusul e foarte clar doar pe treimea verticala medie in care e Ciprian. Celelalte zone se vad ca niste vartejuri. Ii multumim lui Ciprian pentru indrumare si povestiri, vrem sa ii dam ceva simbolic si ne refuza categoric. A fost placerea lui si gata! Sa ne vedem cu bine si-n alte dati. Ne urcam in masini si pornim spre Patarlagele, apoi la dreapta spre Brasov si inainte de a urca spre baraj, facem dreapta pe valea Casoca. Mergem 4 kilometri pana la pensiunea "14 scaune" unde facuse Marian rezervare. Unora ni se paruse scumpa cazarea si optasem sa dormim la cort (eu, Andrei si Ibi), dar Marian reuseste sa se tocmeasca cu gazda sa stam mai ieftin. Asa ca pentru 15 lei/persoana/noapte stam cate 4 in camera de trei locuri. E foarte convenabil! Conditiile sunt bune: dusiri la comun, incalzire cu lemne si gazda foarte grijulie, bucataria la dispozitia noastra! Ni se alatura si Andrei si Ibi care abia acum au ajuns de la Cluj, mancam cu totii, mai stam la povesti si pe la 23.00 dam stingerea.

Ziua 2 - sambata -1.12.2012

Planul e cu plecare pe la 7.30! Reusim sa plecam putintel mai tarziu, iesim cu masinile in Siriu si apoi deasupra lacului de acumulare in dreptul viaductului Gramatic ne e intrarea in traseu. Coboram dupa indicatorul "Valea Neagra" (uitasem de acest indicator de cand am fost pe aici ultima data!), lasam masinile inainte de podul suspendat (pe care se poate trece cu masini pana in 6 tone!). Alina chiar de la Cluj spusese ca nu trece cu masina pe aici!

Dupa pod cotim la dreapta spre pensiunea Valea Neagra (privata si inchisa) (9.05), si incepem sa urcam pe valea Neagra pe BR. La inceput mergem pe forestier si peste 30 de minute marcajele proaspete ies in padure in dreapta si urca spre poiana cu foisor. Asteptam sa regrupam la intersectie si pornim in echipa completa. Dupa cum facuse Marian calculul, ar fi trebuit sa mergem mai repede si isi cam zoreste colegii ramasi in urma. Are el dreptate ca traseul e lung si ar trebui sa grabim pasul ca sa ajungem pe lumina. Mereu exista varianta intoarcerii pe acelasi drum! In 10 minute ajungem la foisor si ma uit cu tristete cum acesta a disparut. In locul lui mai este doar scheletul de lemn :(. Printre lemne, tractoare, baraci si mult noroi continuam sa urcam pe drum gasind marcajele un pic mai departe. Stiu ca prima data (2004) cand am fost in Siriu din aceasta poiana am facut aici stanga si am ajuns pe varful Siriu pe un traseu nemarcat.

Cam pe la 10.15 se termina drumul si de aici vom avea poteca ce urca destul de abrupt la inceput. Trecem pe langa o fosta cabana (acum se vad doar daramaturi) si urcam mereu pe marcaje prin padurea de fag tanar.

Cam pe la 11.30 ajungem intr-un loc unde teoretic ar trebui sa fie un stalp indicator de la care sa plece marcajul CR spre vf Bocarnea/Siriu. Serghei se duce in fata sa cerceteze, nu gaseste nici un marcaj si trebuie sa schimbam planul initial: mergem pe curba de nivel pe sub vf Siriu pana in Poarta Vanturilor! Pentru mine zona asta este noua si tare ma bucur ca nu repet traseele (chiar si la ceva ani distanta!). Mai povestim, mai mergem, mai povestim, mai bem cate o gura de ceai cald si la 12.15 iesim in prima poiana dinainte de Poarta. Aici facem o pauza de 10 minute de privit panorama Ciucasului si continuam pana la crucea mare din sa.

"La multi ani, Romania!"

Din sa ne gasim fiecare drumul pe panta estica ce urca spre varful Malaia. Arbustii pitici incurca picioarele si ca urmare fiecare are libertatea sa ajunga pe unde vrea in creasta. Stiu ca voi vedea Lacul Vulturilor/Lacul fara Fund si cabana de langa el din alt unghi decat le vazusem pana acum si asta ma "trage" pana sus in creasta! In stanga imaginii se vede si Lacul Sec!

As sta sa imi astept colegii, dar vantul nu prea ma lasa. Ii vad ca sunt la doar cateva zeci de metri in spatele meu si pornesc incetisor spre Malaia pe poteca sau pe pietre. Serghei, care urcase pe alta panta pana pe creasta, ma ajunge din urma si urcam amandoi cu pasi mici spre marele varf :D (13.10).

Ne adunam cu totii si nu ne place deloc vantul de pe varf.
"Hai aici mai jos ca nu bate vantul deloc!"
Stam vreo 40 de minute la masa si desfac "surpriza" de la sud de munti: o cutie de rahat turcesc! Cutia face ocolul grupului si revine la mine aproape golita! Ce bine :D! Terminam de mancat, facem niste instantanee "de grup", trimit mesaje catre dragi prieteni si trebuie sa pornim mai departe. Planul initial era sa continuam pe creasta si sa ne intoarcem pe curba de nivel pe unde ar trebui sa fie marcajul BR spre Tabla Butii. Ora destul de tarzie ne determina intoarcerea pe muchie. Eu caut sa merg pe linia crestei pentru a vedea pe unde avem o posibilitate de coborare spre Lacul Vulturilor. Cu Stef gasesc o poteca prin arbustii desfrunziti si chem colegii pe aici. Coboram toti pe poteca ciobaneasca cam o treime din diferenta de nivel pana la lac, facem stanga pe un culoar care ne scoate rapid din zona de arbusti incalciti. De aici coborare la liber pana la lacul "unde vulturii se-ntorc"!

 Insula oamenilor

Stiam de izvorul de pe partea de sus a lacului si merg cu Adriana si cu Stef sa luam apa. Incet mai curge! la izvor este amenajat un monument in amintirea lui Dumitru Dragulanescu (12.01.1931-19.02.1993), "inginerul silvic care a dat viata in perioada 1968-1986 Coltilor Bocarnei, Coltilor Malaiei si Coltilor Magaretii prin popularea cu capra neagra in 1972 al golului alpin al muntilor Siriului" (Directia Silvica Buzau, noiembrie 2009). Ocolim lacul si ne adunam pentru cateva minute la cabana de vanatoare de langa el. Nu stam prea mult (desi am vrea) si pornim spre Poarta Vanturilor. Aici vom lua decizia finala pentru drumul de acum incolo! Eu raman un pic in urma cu Andrei si Ibi si intru in magazia unde in 2004 am pus corturile. Ajungem colegii din urma si urcam spre Poarta. Inainte de a pleca de la cabana, intalnim primul trio care venise pe marcajul pe care vrem sa mergem noi.

In sa luam in majoritate decizia: mergem pe traseul propus initial chiar daca inseamna ceva mers pe noapte si pe traseu prost marcat (asa cum stiam din 2004)! Pornim pe PR (marcaje foarte rare) bazandu-ne pe orientarea in spatiu pe o imagine obtinuta de Marian de la Ioan Stoenica, coboram o superba muchie "bucegeana" (Coltii Balei) si sub zona alpina gasim un alt trio ce explica celor din fata (grup in care e si Marian) pe unde e traseul.

Sunt trei bucuresteni care vor sta la aceeasi pensiune cu noi! Tinem muchia prin sei, paduri sau poieni, rar dam de cate un semn. Serghei e "maestrul de ceremonii" in gasirea traseului. La fiecare intersectie/ruptura de panta gaseste varianta cea mai usoara! Dupa o coborare pe grohotis ne reunim intr-o sa cu o mica discutie legata de imprastierea grupului. Solutia cea mai simpla e cea sugerata de Serghei: daca nu il mai vezi pe cel din spatele tau, te opresti pana in vezi din nou! Asa ajungem pe un varf impadurit (departe de imaginea lui Stoenica), revenim in ultima sa la frontale si pe un drum larg prin padure (gasim marcaje!) coboram in serpentine (de parca am fi minerii iesiti de la tura!) pe langa Paraul Bradului pana pe malul drept al Buzaului. Tare as fi vrut sa fac o poza atunci, dar nu aveam trepiedul necesar! Ne intoarcem pe bezna un kilometru si ceva pana la podul auto suspendat la masini si inapoi la pensiune. Aici incepe distractia de aseara: masa, rasete, voie buna! Mie imi e cam somn si undeva pe la 22.30 ma retrag la somn. Cred ca nici colegii nu au mai stat mult, dar nu i-am auzit cand au intrat in camera :D!

Ziua 3 - duminica 2 decembrie 2012

Planul pentru astazi era destul de ambitios: zona Lopatari-Manzalesti. Distanta mare de aici (circa 100 de km) plus distanta pana la Cluj si vremea urata (burnita, ceata) l-a determinat pe Marian sa apeleze la varianta de rezerva. Asa ca ne trezim ceva mai tarziu, abia pe la 10.30 ne potolim soriceii din stomac si pornim intr-o mica plimbare (aparent prea mica!) de cca 5 km dus-intors pana la cascada Casoca (PA). Pe langa cascada mi se par extrem de interesante straturile de nisip lipite unul pe altul.

Andrei cu Ibi ne saluta fiindca vor sa plece mai devreme spre casa. Le raspundem (cocotati de peste tot) si speram la o cat mai rapida revedere. Noi ne intoarcem la pensiune si putin inainte de ora 12.00 pornim spre casi (Mures si Cluj). Numa eu am alta directie care nu prea ma atrage!

Marian propune o pauza la Harman la biserica fortificata. Super fiindca nici unul nu o mai vazuse! Ne invartim pe aici vreo ora fascinati de toate detaliile constructive! Cetatea taraneasca a fost construita in jurul bazilicii mentionate in documentul regal din 1240 prin care mai multe biserici din Tara Barsei au fost conferite ordinului calugarilor cistercieni. Camarile pentru provizii sunt asezate pe doua niveluri perimetral in interiorul zidurilor incintei. Intrarea in complexul bisericii costa 4 lei si merita din plin! Urcam pentru inceput in zidurile de aparare, exploram apoi camerele amenajate sub forma de muzeu (camera cu documente si costume, camera de dormit, camera de invatat etc). Ma uimeste cat de inalte sunt costumele si nu pot decat sa ma gandesc la buzoieni ;)! Majoritatea grupului merge "organizat". Au pierdut unele zone, au castigat altele! Eu si Serghei ramanem mai in urma, vom vizita intai camarile din ziduri si apoi ne indreptam spre biserica. Apas pe zavor si intru. Deci vizitam si inauntru! Ne invartim prin toate cotloanele, reusesc sa urc pana in amvon sa fotografiez orga, gasim sforile clopotelor si ne abtinem sa nu tragem de ele ;), gasesc si ii arat si lui Serghei o usa zidita ce urca spre clopotnita. Ce sa mai, ne invartim in voie pe aici!

Cam pe la 14.30 pornim din loc. Eu parca nu as mai vrea sa ma despart de colegi si merg cu ei cat mai mult.
In drum mai facem o oprire la cea mai mare surpriza a turei: vulcanul si coloanele de bazalt de la Racos. Pentru asta dupa padurea Bogatii facem in dreapta din Rupea gara spre Racos. Aici parca esti pe alta planeta: totul e faramicios si rosu si e ascuns de drumurile de fier sau de asfalt din vale. Roca vulcanica, nisip rosu-visiniu, intruziuni calcaroase rare, pereti negri in crater! Un perete de vreo 15-20 de metri din cel mai jos punct in care coboram in crater imi aduce aminte de peretele nisipos din satul Sotrile si de varful Cucuiatu (de pe DJ207 dintre Campina, Plaiul Campinei, Sotrile, Vistieru si Nistoresti). Marian ne povesteste ca acesta ar fi ultimul vulcan care a avut activitate in zona Romaniei. Din el pana de curand s-a extras zgura. Locul este perfect pentru studii geologice si culorile sunt unice in combinatia lor de rosu-visiniu si negru cu verdele pinilor si al micilor arbusti ce se incapataneaza sa reziste in pamantul sec.

Iesim din crater urcand pe drumul de exploatare, ne indreptam pe jos contra vantului spre coloanele de bazalt, revenim la masini si pe la 16.50 (aproape de intunecare) pornim spre Sighisoara si Mures.

Marian gaseste pe net ca am tren la 17.50 din Sighisoara spre Bucuresti si Alina merge cat poate de repede ca sa prind acest tren (multumesc mult Alina pentru asta!). Abia apuc sa le multumesc in graba pentru toata tura (in special organizatorului Marian "faraonul"), imi iau bilet si surpriza: 35 de minute intarziere! Si nu am cum sa anunt colegii de tura. Cu aproape 50 de minute intarziere plec spre Bucuresti cu IC amintindu-mi cu placere aceste trei zile reusite. Ei s-au mai oprit sa manance ceva si pe seara au ajuns in Cluj pregatiti pentru o noua saptamana de stat in oras.

Aici gasiti varianta lui Marian: http://www.bandarosie.ro/2012/12/la-pas-prin-muntii-buzaului-si-persani.html.

Sperand ca nu v-am plictisit cu aceste randuri, abia astept tura urmatoare cu confratii CAR-isti!