Fagarasii mai altfel 21-29.08.2010 - partea 4

Fagarasii mai altfel 21-29.08.2010 - partea 4

Ziua 5 - miercuri 25.08.2010

BC 1 is over. Am stat cateva nopti in Fereastra mare a Sambetei cu pasii indreptati mai mereu spre vest (cu o mica exceptie la urcarea pana in muchia Sambetei). A venit momentul sa ne strangem corturile si tot calabalacul si sa plecam cu casa in spinare spre est pentru urmatoarele zile. Pentru ca avem o zi mai scurta, plecarea se stabileste la ora 9.30. Avem mai mult timp sa mancam, sa ne strangem rucsacii mari si inca grei si sa ne asiguram ca nimic nu ramane in urma noastra cu exceptia unor pete de iarba culcate la pamant de corturile noastre. Asa ca ridicam ancora la ora amintita si pornim spre est pe BR. De data asta suntem "cuminti" si urmarim poteca marcata a crestei Fagarasilor si a Carpatilor meridionali. Mergem incolonati pe sub coltul Balaceni, Cheia Bandii si apoi varful lui Mogos. Rucsacul mare nu ma impiedica sa imi aduc aminte de caldarile imense de la nordul Mogosului. Eu cu Dana ramanem mai in urma fiindca rucsacul si spatele ii fac destule probleme. Tot grupul va merge inainte si prima pauza este in saua Urlei de unde majoritatea colegilor urca pana pe varful Urlea. Stim bine cu totii ca acest varf este in planul unei zile ulterioare (ziua a saptea), dar vremea e prea buna si cum "ce-i in mana nu-i minciuna", urcarea e binevenita acum. Pe varf are loc o alta lectie de geografie la care eu nu asist fiindca am hotarat sa ramanem in sa unde mai erau Eugen, Laci, Reka, Andrei si Ibi. Fiindca ne-am autoacordat o pauza pana la intoarcerea colegilor, am profitat de ocazie ca sa ne indopam cu niste alune, smochine si nuci.
Dupa ce s-au intors toti colegii de pe varf, mai stam cateva minute in care admiram custura Urlei care ne asteapta, ne punem rucsacii in spate si pornim la drum (12.00). Varful Fundu Bandii se ridica piramidal in fata noastra si incearca zadarnic sa ascunda varful Dara. Intregul masiv Dara isi intinde braul spre vest inchizand din a treia parte valea Bandii.
Inainte de a urca pe piramida Bandii ne lasam rucsacii mari jos si facem o coborare de masa pana la lacul Urlea, oglinda de apa pe care doar am vazut-o pana acum din creasta. Coborarea o facem pe PA pe o branita ce coboara peste doua trepte glaciare. Dana se hotaraste sa mai ramana pe un picior de munte inainte de lac si eu cobor langa cailalti colegi de club. Ce loc binevenit pentru plaja si motait in caldura soarelui! Si mai ales ce bine e sa stai cu picioarele goale in iarba si sa admiri adierea vantului in cele cateva valuri ce strica linistea apei cocotata la 2200m. Laura imi ofera un fel de shaorma foarte faina si o accept cu placere. E asa buna (fara carne) incat aluneca imediat pe gat. Vine si Dana si ne intindem cu totii la plaja si somn in acest loc minunat si linistit. Parca nu ne mai vine sa plecam stiind ca avem punctul final al zilei atat de aproape! Marlene si Serghei nu au rabdare sa stea pe loc si pornesc intr-un tur al lacului (Marlene pentru poze si Serghei pentru a fi pata de culoare ;) ).
La 14.30 se anunta plecarea si cu greu reusim sa ne revenim din vise si sa pornim inapoi spre rucsaci. Nu inainte de a afla istoria lui Toma Viorel, tanarul de doar 17 ani care a murit la acest lac pe 29 iunie 1976 in timp ce incercase sa joace fotbal pe gheata cu prietenii!!! In ritm incet si constant urcam inapoi in sa unde rucsacii ne asteptau cuminti (25 de minute).
Ne inhamam iarasi la greutate si pornim, fiecare in ritmul lui spre varful Iezerului. Poteca ocoleste un pic pe la vest varful de 2429m. Dupa acesta urmeaza o sa destul de mica si urca in cateva serpentine pana pe varful Fundu Bandii putin mai inalt (2454m). Ce frumos se vad furnicutele din fata noastra pe varf!
De aici mai tragem cateva priviri spre vest spre gigantii fagaraseni (ma refer la Vistea Mare si Moldoveanu caci Dara si Hartopu inca sunt langa noi) si spre norii pufosi care vin dinspre Iezer-Papusa.
Urmam spre est BR inca vreo 50-60 de metri si apoi facem dreapta in jos spre caldarea de la obarsia vaii Leaota. Aici ne vom fixa BC 2 pentru urmatoarele zile. Coboram pe curbe de nivel pana la o limba mare de grohotis. Aici trecerea trebuie facuta mai cu grija pentru a nu declansa mici avalanse de pietre si pentru a nu aluneca. Danei i se pare imposibil sa treaca avand in spate rucsacul mare. Il iau eu si trec dupa ea cu ambii rucsaci (al meu si al ei). Pana la lacuri mai facem vreo 10 minute si avem libertate completa in a ne hotari unde punem corturile. Asa ca fiecare isi cauta un loc cat mai potrivit pentru cort si ne ridicam casutele una cate alta sub peretii masivi ai Darei. Cele mai multe corturi sunt in jurul lacului Mioarelor care se afla la cea mai mare altitudine din Romania (2282m). E abia ora 16.30 si ar mai fi ceva de mers azi. Lenea din noi ne invinge si ramane pe langa corturi pana seara. Aceasta solutie comoda nu e valabila pentru Dinu si Marlene care pleaca la ora 17.00 spre Dara cu ideea de inspecta zona pentru ziua urmatoare. Furca Darei le da prilej de studiu pentru ziua urmatoare. Ei vor ocoli pe cumpana de ape caldarea pe la varfurile Dara (2501m), Hartopu (2506m) si Musetescu (2495m) care domina prin momai caldarea in care ne aflam noi. Din Musetescu coboara pe muchia ce separa caldarea in care se afla lacul Rosu de cea in care se afla corturile noastre si apoi revin pe langa corturile noastre pana la cortul lor aflat pe un tapsan un pic mai sus. Ancorele de la cortul meu reflecta lumina frontalei Marlenei si pentru asta vor fi remarcate. Semnele de vreme rea ne cam intristeaza si hotaram plecarea pentru a doua zi la ora 7.00. In functie de vreme vom hotari ce facem fiindca toate siteurile meteo si norii imprastiati nu anunta ceva bun.

Fagarasii mai altfel 21-29.08.2010 - partea 3

Fagarasii mai altfel 21-29.08.2010 - partea 3

Ziua 4 - marti 24.08.2010

In programul acestei editii a "Fagarasilor mai altfel" figureaza parcurgerea pe poteci nemarcate a doua muchii nordice interesante: Sambata si Dragusului. Incredibil, dar adevarat, vremea nu da semne sa se strice. Asta e un semn foarte bun! Din tot grupul nostru, Remus si Bristena coboara astazi la vale si vom ramane pana la sfarsitul taberei 23 de prieteni. Este prima zi in care schimbam directia de plecare. Acum pornim spre est cautand si alte culmi. Ca de obicei plecarea este la ora 7.00 nu pe poteca marcata cu BR (pe care vom porni cu bagaje mari cu 25 de ore mai tarziu), ci pe toate varfurile si varfuletele. Cautam sa prindem cat mai multe peisaje in filmul pe care il vom pastra in minte. Urcam direct pe cumpana de ape a vaii Sambata si iesim din marcaj spre coltul Balaceni. Aici facem prima pauza de geografie-istorie. Aflam de la Marlene si de la Dinu ca modelul crucii de langa noi este inspirat din miscarea legionara si e ridicata in amintirea celor care s-au retras in munti si au luptat pentru libertatea personala. Ne intoarcem un pic in istorie cand Corneliu Zelea Codreanu a inceput miscarea legionara cu idei corecte si nationale. Abia mai tarziu, "rautatea" legionara a inceput sa prinda aripi prin principiul "ochi pentru ochi si dinte pentru dinte". La plecare imi aduc aminte de bunicul meu al carui frate (acum foarte in varsta si bolnav) a facut inchisoare cativa ani pentru a-si scapa fratele (pe bunicul meu) de chinuri.
Plecam spre varful Cheia Bandii continuand povestirile. Aici va fi urmatoarea pauza la ora 8.15. Pe drum admiram prin micile sei (din care se arunca valcele in valea Sambetei) imensa si frumoasa muchie a Dragusului, caldarile Racorele, abrupturile coltului Balaceni (nume ce vine de la o veche proprietara a acestor munti numita Balaceanu) si intunericul ce se tine inca asupra cabanei Valea Sambetei.
La pauza de pe varf urmeaza o alta lectie de geografie in care Adi isi arata originea fagarasana recunoscand stiind toate muchiile si satele. In valea de sub noi se adancesc caldarile Mogosului si una dupa alta, muchiile nordice isi pierd din intensitatea culorilor spre est. Pe creasta principala varful Urlea isi inalta piramida pana la aproape 2500 de metri (2474 mai exact) si isi arunca lama custurii sale spre varful Fundu Bandii si spre ultimul urias dinspre est, masivul Dara-Hartopu-Musetescu (despre acestia vom vedea ceva detalii peste doua zile). In varful Cheia Bandii (2391m) identificam pe muchia principala a Sambetei varful Catzaveiu (2287m) inainte de care vom face stanga spre Piatra Caprei si varful Trasnita care e punctul final al muchiei secundare a Sambetei. Trasnita este un varful "mai altfel" cu forma piramidala vazut dinspre nord sub creasta principala. La orizont inca se vede trapezul Vistea-Moldoveanu unde au ajuns colegii de tura in ziua precedenta. Coboram in saua ce desparte vf Cheia Bandii de vf Rezistoarele (2332m) si aici dam de un marcaj PA. Unde o duce oare asta ca nu apare pe nici o harta? Pe sageata din spatele nostru descoperim drumul. De la aceasta sageata porneste PR in jos srpe valea Sambetei (traseul meu si al Danei din ultima zi de Fagaras amintit in prima parte) si spre noi merge PA care coboara pana la refugiul Trasnita pana in satul Lisa. E un marcaj nou facut de Salvamont Victoria, fapt pentru care dl Dinu spune ca va lua legatura cu fostii colegi de la Salvamont sa vada despre ce e vorba.
Coboram pe marcaj pana sub varful Catzaveiu (2287m) pana in saua larga ce uneste cele doua puncte mai inalte ale acestui varf (2287m respectiv 2277m). Aici dam de o turma de oi si de un cioban foarte simpatic. Dl Dinu intra in vorba cu el si afla ca este dintr-un sat aproapiat de satul sau de origine, Recea. Este un cioban sadea cu exceptia PET-ului in care are ceva de baut. Fetele sunt incantate de magarusul care statea calm in mijlocul turmei si, sub atentia ciobanului, il mangaie dragastos. Cainii turmei stau in toate directiile si ne supravegheaza. Chiar unii sunt asa simpatici doar cu o ureche ridicata!

Coboram pe sub varful Catzaveiu pana ce zarim Piatra Caprei, intruziunea calcaroasa din inima muchiei sistoase Sambata. Ne oprim putin sa regrupam si sa cautam solutia de coborare. In mod normal undeva la vale este TA care coboara pe la mijlocul curbei de nivel spre cabana Sambata pe la Piatra Caprei. GPS-ul si hartile din minte ii spun domnului Dinu ca nu putem cobori pe valea Caprei care are ceva saritori si ca trebuie sa mai mergem stanga si apoi in jos. Serghei era deja spre firul vaii sa caute traseul si il vom pierde pana la cabana. Nu ne-am facut o clipa probleme ca nu se descurca. Doar ca am fi vrut sa fie aproape de grupul cel mare! Noi coboram putin spre nord pe muchie pentru a gasi un drum printre jnepeni. Incepem sa dam de placerea noastra de acum doua zile: afinele. Tinem grupul destul de unit si Marlene si cu mine suntem la un moment dat mai in fata in doua directii diferite. Cautam stalpii de la poteca marcata cu TA. Vedem poteca mult mai jos sub noi si cabana spre care se indreapta o muchie mai micuta. Asteptam pentru o alta regrupare si pornim in jos spre semn.
La primele pietre facem o pauza de regrupare si de gasire a traseului in continuare (de amintit ca inca nu am dat de PA!). Din tot grupul eu si Andrei avem o tendita de a o lua pe valcelul inierbat din stanga. Cum Marlene era mai inainte in dreapta si ceilalti au mers dupa ea, facem si noi dreapta prin jnepeni destul de mari si prin ispititoarele tufe de afine. Dinu este in fruntea grupului si cauta traseul marcat. Acesta e foarte vechi si necirculat si cu greu ni se va arata. In schimb placerea balaurelii este amplificata de afinele tot mai mari si de tufele de zmeura ce ne fac sa lungim pauzele. Un fel de pauze in miscare fiindca stim ca mai avem drum lung de facut azi! Csaba e atent cu toate fetele si le da cate o crengura cu zmeura (eu sincer nu as fi rupt crengutele asa). In fine ne mai furisam printre jnepenii ce cauta sa ne inghita de cateva ori picioarele si ajungem intr-un zmeuris unde dl Dinu ne asteapta pe toti. Ne spune ca in fata lui tocmai isi luase un ursulet micul dejun (e ora 11.20). Ne mai infruptam putin din zmeuris si zarim Piatra Caprei in fata.
Si de aici suntem pe traseul marcat! Continuam pe poteca abia vizibila pana ce dam de un mic parau. In loc sa coboram si sa avem mereu parte de peisajele fagarasene, aici incepem sa urcam ("Parca noi coboram, nu urcam") si sa vedem doar calcare in fata noastra ("Suntem in Faga sau in Craiasa?"). E interesanta trecerea (doar cu mintea!) in Perla Carpatilor, Piatra Craiului.

Sub ultimul perete ne asteapta un colt de stanca pe care Raluca se urca un pic pentru o poza si apoi coboram prin padure pe poteca evidenta pana in marcajul TR sub cabana Valea Sambetei. Coborasul asta pare asa de lung si fara farmec fata de tot spectacolul pe care l-am avut pana acum. La 13.45 suntem cu totii in marcajul de urcat/coborat la si de la cabana Valea Sambetei si luam o binevenita pauza de masa. Dl Dinu il gaseste pe Serghei la cabana cu rufele ude si puse la uscat. Avem toti o multumire in suflet cand il vedem iarasi intre noi. Pauza continua cu masa bogata si de aici fiecare are de ales intre trei optiuni. Circa o treime din noi a mers pe fiecare varianta propusa. Cel mai scurt traseu pentru cei mai obositi este urcusul pe TR cunoscut pana la corturi. A doua optiune este pe valea Sambetei pana la PA, urcat pe marcaj pana in caldarea Racorele de Sus si apoi pe hornul Racorele pana in creasta (varianta la care voi cupla si eu). A treia varianta este pe la casa de vanatoare "Muchia Dragusului" si apoi pe PR pana PA si hornul Racorele. Aceasta varianta e abordata de Dinu, Marlene, Eugen, Laci, Reka, Serghei, Csaba, Raluca si Cristi. Pana la casa de vanatoare fac circa 1h30' si apoi pe acelasi marcaj PR ajung pe curba de nivel la intersectia cu PA. Aici urca nemarcat pana in caldarea Racorele de Sus unde ne vor zari pe noi care ne pregateam sa urcam hornul. Noi (Dana, Cezar, Andrei, Ibi, Voichita, Vlad, Cosmin, Mihai) trecem pe la cabana unde tragem o portie de ras si de mamaliguta cu branza si smantana. Il salut inca o data pe ajutorul lui Adi (dupa cum stiam de sambata, Adi era in oras sa mai aduca alimente) si pornim pe TR in sus vreo juma de ora pana ce dam de marcajul PA care urca spre lacul Vistisoara (marcaj cunoscut de acum doua zile). De aici incepem sa urcam pe poteca "taiata" de colegii noi. Iarba e atat de mare incat prin multe locuri e greu de dibuit. Pe drum dam de placa comemorativa a lui Aristide Stavros, vanator grec ce trebuia mereu sa ii confirme prada lui Nicolae Ceausescu. Se spune ca nu doar o data, a vanat el si a cedat vanatul ilustrului condicator al poporului. Tot urcam prin lastaris si peste cateva zone stancoase si parca nu imi vine sa ma opresc. Caut sa merg cat mai incet ca sa ma ajunga din urma Dana, Andrei si Ibi. E greu de mers extrem de incet cu 4x4 si fac pauze nenumarate de afine.
Urcam pe muchia Fierastraului pana la limita dintre cele doua caldari Racorele. Ochii imi sunt furati la un moment dat de o frumoasa tufa de rhododendron. Ce minunatii de flori pot sa fie acestea in verdele continuu! Gasca din fata ne asteapta in fundul caldarii unde facem o pauza de smochine. Caldarea e superba si se termina brusc in partea finala a muchiei Dragusului.
Tocmai ce ne gandeam unde or fi colegii nostri si iata-i ca apar pe un tanc in muchia Fierastraului. Nu au cum sa treaca spre noi si ocolesc un pic mai pe jos. Vroiam sa ii asteptam, dar ne cam ia frigul si pornim din loc. Dinu ne spune de la distanta sa urcam hornul (e cel din dreapta dintre cele doua pe care le avem in fata) astfel incat ultimul din grupul nostru sa iasa din horn in momentul in care ei intra in horn. Au facut si ei pauza de masa si noi am inceput sa urcam direct spre horn. Un grup de 7 capre negre au trecut in fuga pe la baza hornului.
"Serghei, pe care sa o prind pentru gratar?" se aude Andrei cu privirea in spate.
"P-aia din mijloc", ii vine imediat raspunsul.
In zadar incercam noi sa ajungem la capre caci fripturile patrupede au disparut imediat in stanga prin stancarii.
Asa ca urcam fara probleme pe hornul cu pietris. Mi se pare chiar un horn finut si fara absolut nici o problema. Plecam in grupuri de cate patru, in fiecare grup pastrand distanta mica pentru a nu declansa avalanse de pietre.
In capatul hornului se formeaza doua mici vai si noi urcam prin cea din stanga printre ceva povestiri despre Himalaya (Cosmin va pleca in circa 3 saptamani in zona Everest). La 18.40 suntem cu totii (adica noi 8) in marcajul de creasta si fiindca soarele incepe sa fie somnoros si sa se retraga dupa creste, urmam si noi poteca spre est spre corturi. De aici oboseala ne face sa mergem pe poteca in loc sa mai urcam pe Galasescu Mic. Mai privim o data spre acoperisul Romaniei si intre timp grupul lui Dinu urcase hornul si veneau incet spre noi. Fiecare merge de voie pana la corturi si eu o astept pe Dana pe varful Slanina. Oboseala o facuse sa ramana mult in urma. Pana sa vina Dinu si Marlene (care incheiau plutonul) mai surprind ultimele poze faine spre caldarea imensa a Bandei pe unde vom ajunge in ziua urmatoare. Voichita e tare bucuroasa cand isi ia in primire geaca. Incepuse sa se lase destul de frig si mai era ceva pana la corturi. Sub varful Fundu Bandii surprind umbra a ceea ce eu banui sa fie trapezul Vistea-Moldoveanu. In fine seara incepe sa se lase si impreuna cu Dana cobor incet spre corturi. Luna incepe sa puna stapanire pe cer si in curand somnul ne ia in bratele lui.
Pentru majoritatea tura s-a incheiat dupa 13 ore de mers. Nu si pentru Laci si Csaba care in jurul orei 22.00 aud la usa cortului doi turisti obositi dupa o tura pe Moldoveanu care cer cazare in corturi (de cand si pana cand s-a facut hotel in Fereastra Mare?) sau ceva haine ca sa doarma afara. No way! Aveau si dureri de spate si de picioare chiar daca nu erau accidentati. Asa ca datorita constiintei de montagnard, Laci si Csaba coboara cu ei in trei ore pana la cabana si apoi urca intr-o ora inapoi la corturi. Asadar la ora 2.00 in noapte au resit si ei sa se puna la aghioase. Gest de admirat pentru copegii mei de club! Bravo!

Fagarasii mai altfel 21-29.08.2010 - partea 2

Fagarasii mai altfel 21-29.08.2010 - partea 2

Ziua 2 - duminica 22.08.2010

E prima dimineata in Fereastra Mare si sentimentul inaltimii ne strabate plamanii insetati de aer curat dupa agitatia si poluarea din oras. In seara anterioara domnul Dinu ne-a anuntat ca in mod normal plecarea in ture se face la 7.00, dar fiindca aveam toti o noapte cu putin somn, accepta ca in aceasta zi sa plecam la 7.30. Superb, asta inseamna inca o jumatate de ora in pus de somn dimineata!

Trezirea este stabilita de locuitorii fiecarui cort separat cu singurul scop ca la 7.30 sa pornim pe traseu. Soarele abia rasare si isi arunca razele peste varful Slanina si peste intreaga creasta. La 7.30 toti 25 suntem gata de plecare si ma mai uit o data spre Custura Urlei pe care vom ajunge peste cateva zile. Abia la intoarcere aflam ca Remus si Bristena nu au mai venit cu noi si s-au dus pana in Portita Vistei si inapoi.

Pornim cu elan pionieresc peste varful Slanina aflat intre cele doua ferestre ale Sambetei (BR). Niste magarusi ne primesc si pe noi pentru cateva minute in fereastra mica. In fereastra dl Dinu ne tine cateva lectii de mers cu betele.
"Daca nu ai un pic de febra la maini dupa o zi de mers cu betele, ai degeaba bete".
Ne explica si coborarea in stil telemark pe bocanci si piolet iarna. Dupa lectia primita pornim in jos pe Fereastra mica pe BA. Dl Dinu ne roaga (cum e normal pe munte) sa fim atenti sa nu declansam avalanse de pietre.
In capatul de jos al valcelului aflam de povestea unei muntomane fara experienta de iarna care a cazut de pe varful Galasescu Mic dintr-o greseala fatala. Comentam (dl Dinu si restul) despre nesimtirea jurnalistilor care au facut la momentul respectiv tot felul de presupuneri despre ceilalti membri ai turei (crima, nepasare, inconstienta etc). Cine stie ce o fi fost in sufletul lor atunci! In locul in care panta se mai domoleste, ne regrupam si ne gandim ce sa facem. Majoritatea vrea sa o luam prin jnepeni si sa taiem pe curba de nivel pana la PA pe care vom urca spre lacul Vistisoara. De altfel Serghei (care de multe ori se aseza pe post de fotomodel pe diverse stanci) o luase inainte si cauta trasee cat mai accesibile.
Patru dintre noi au ales sa coboare pe BA pana in adanca vale a Sambetei si apoi sa urce pe PA pana la reintalnirea cu grupul mare. Peste inca 2 zile le-am multumit in gand fiindca au "taiat" poteca prin ierburile prin care au urcat (pe aici vom scurta 8 oameni tura de pe muchiile Sambetei si Dragusului). Plini de buna dispozitie, incepem sa gasim curbe de nivel care sa ne duca deasupra unui canion ce ne desparte de marcajul PA. Pe pantele de 40-45 de grade inierbate ne croim drum pana la niste valcele pietroase. Astea sunt floare la ureche pana ce dam de o stanca ce ne forteaza la cativa pasi mai interesanti. De la ea vom iesi pe niste picioare cu jnepeni si apoi intr-un mare ocolis pe curba de nivel ajungem la marcaj. Toata balaureala asta ne ia foarte mult timp fiindca suntem fermecati de multele afine ce ne fac cu ochiul. Ca urmare vom face foarte multe pauze de afine pe drum si ne vom manji degetele si dintii cu dulceata-acreala afinelor. De altfel nici nu aveam de ce sa ne grabim fiindca trebuia sa ne asteptam colegii ce alesesera sa urmeze traseele marcate.
Punctul albastru ne urca pe Muchia Dracului printr-un hornulet lejer de cativa metri. Ajunsi in muchie, facem o pauza ceva mai lunga pentru a admira cele doua caldarii Racorele (in stanga noastra este Racorele de Sus in peretele careia se afla hornul Racorele (il vom urca peste doua zile) si in dreapta Racorele de Jos prin care ne va duce marcajul nostru astazi).

E ora 13.00 si ne hotaram sa mergem mai departe. Urmam marcajul PA care urca in trepte prin caldarea Racorele de Jos. Urcam in serpentine si in 10 minute suntem in curmatura Racorele. Aici pauza de regrupare se transforma intr-o scurta pauza de masa si putina leneveala.
Pauza de masa ramane pentru lacul Vistisoara de care ne mai despart 30 de minute. In fata admiram muchia Zanoaga ce desparte valea Vistisoara de valea Vistei si celelalte muchii vestice care ca suprapun peste aceasta. Lusu si Laurentiu isi iau "La revedere" de la intreaga gasca fiindca trebuiau sa plece spre corturi si apoi sa coboare spre cabana Sambata si mai departe la tren. Mai tarziu vom afla ca pana acasa au ajuns cu trei ocazii si trei trenuri. Incep sa coboare pe marcaj si apoi (desi coborasera cam mult) urca spre Hornul Rasucit (1B) pe care vom urca si noi in creasta putin mai incolo.
Pentru scurta pauza din curmatura, Laci si Reka au gasit un tapsan mult mai fain la vreo 20 de metri sub sa pe care s-au relaxat. La 13.45 pornim spre lacul care se ascunde in fundul vaii Vistisoara. Este un lac superb pe care nu cred ca il voi uita vreodata. Aici este locul unde dl Dinu s-a gandit sa ne inmaneze noilor membri ai clubului carnetele de CAR-isti. Asadar cu ceva emotii eu, Raluca Leuca si Vlad Sancraian acceptam dovada ca facem parte din Clubul Alpin Roman. E o onoare primita in inima ascunsa a muntilor si care va ramane mereu in inima noastra.
Pauza de masa se lungeste aproape spre o ora si peretii de deasupra noastra se acopera cu o ceata extrem de deasa. Creasta principala cu saua Vistisoara in punctul cel mai de jos pare imposibil de escaladat. La prima vedere totul este vertical si doar echipamentul special de alpinism te poate duce pana sus. La 14.30 hotaram plecarea spre Hornul Rasucit prin care stiam cu totii ca vom urca. "Laptele" din jur ascunde totul si ne si ajuta pentru cateva clipe sa gresim putin. O crestuta la dreapta ne va duce la baza Hornului Rasucit. Marlene a recunoscut saritoarea pe care trebuia sa o ocolim (nu neaparat) pe dreapta. Cativa dintre cei care erau in fata (in frunte cu Serghei care mereu a fost deschizator de drumuri) au escaladat saritoarea direct si au folosit cordelina doar pentru a trage cativa rucsaci ai fetelor. Saritoarea este extrem de interesanta si se ocoleste pe niste brane in peretele din dreapta. Se urca intai pe o brana oblica la dreapta si apoi alta la stanga. Lungul Serghei a coborat in capatul de sus al saritorii si a ajutat fetele sa treaca ("da mana"). Sa nu uitam de replica faina a lui Andrei "ping la tine?". Cativa pasi pe o treapta ingusta (3-4 centimetri) ne-au adus desaupra saritorii. De aici hornul plin de grohotis e lejer si chiar nu ridica absolut nici o problema.

In fereastra Racorele (16.35) meritam cu totii o pauza mai mare. mai avem doar o plimbare pana la corturi si e destul de devreme. Ne uitam in jos pe unde am venit si de aici pare aproape imposibil de coborat sau de urcat. In sud valea Galasescu se intinde larg cu lacul Galasescu in mijlocul ei. Pe aici vor veni toti in ziua urmatoare, mai putin eu si Dana care am ramas la corturi. Marlene gaseste ca acum sunt conditiile perfecte pentru a vedea spectrul din Brocken si intr-adevar acesta se arata celor ce stau langa ea. E un fenomen superb despre care dl Dinu povesteste cate ceva aici:
http://www.dinumititeanu.blogopedia.biz/04-viata-muntelui/spectrul-din-brocken

Zabovim aici pana pe la 17.20 dupa care hotaram sa urcam pe drumul de iarna adica fix pe varful Galasescu Mare. Asa ca urmam muchia crestei si la 17.40 suntem pe varful amintit la 2470m altitudine (asta evitand cat de mult se poate BR clasica). Aici stam la povesti asteptand sa vina si Dana. Ea a spus ca am lasat-o prea in urma si ca urmare nu a vazut pe unde am urcat (nu stiu cum poti pierde marginea abruptului). In consecinta, Dana nu a mai urcat pe varf. De aici coboram in fereastra Racorele si urcam pe Galasescu Mic. Dana a ramas mai in urma si ca urmare raman si eu cu Laura sa o incurajam. Nu am inteles de ce vroia sa o lasam in pace singura si sa mergem noi inainte. Mergem mai incet si ne intalnim cu Voichita sub Galasescu Mic. Aici il astepta pe Vlad in rucsacul careia avea o geaca mai groasa. Andrei si Serghei au plecat mai repede pentru a-i ajuta la rucsaci pe Florin si pe Adela care urcau dinspre valea Sambetei. Ca urmare chiar daca au plecat doi (Lusu si Laurentiu), au venit inca doi si de marti incolo vom ramane 23. Grup destul de numeros pentru o tabara in Fagarasi!

In Fereastra Mica ramanem in urma doar eu, Dana si Laura si coboram incet spre corturi. Se lasa seara si ceata deasa innegreste si mai mult peisajul. Cam in jurul orei 20.30 ajungem la corturi si dupa o masa extrem de rapida, ne retragem la somn.

Prolog: Ziua aceasta a fost foarte faina si va ramane mereu in amintirea mea datorita obtinerii carnetului de membru al Clubului Alpin Roman. Multumesc, dragi colegi si prieteni pentru onoarea de a fi impreuna in acest moment unic.
Ziua 3 - luni 23.08.2010
Ziua aceasta e destinata atingerii acoperisului Romaniei, trapezul Vistea-Moldoveanu. Plecarea a fost fixata la ora 7.00 cu posibilitatea de a pleca pana in ora 8.00 pentru ideea unei ture mai scurte. Dana fiind extrem de obosita, am hotarat sa raman cu ea la corturi pentru odihna si pentru paza corturilor. Ca urmare noi nu am facut nimic altceva decat sa avem o totala zi de relaxare. Restul grupului a plecat pe BR clasic pe sub varfurile Slanina, Galasescu Mic, Galasescu Mare, Galbenele si Hartopu Ursului pana in fereastra Vistei unde se gaseste solidul refugiu Vistea. Aici are loc o pauza inaintea urcusului sustinut pana pe Vistea Mare. Urcusul e solicitant fiindca pietrisul tinde sa fuga de sub picioare. Pe vf Vistea Mare (2527m) are loc o lectie de geografie si de aici marcajul se schimba in PR pana pe Moldoveanu. Aici se face poza de grup si traditia clubului (cercul uman de bucurie pentru atingerea varfului). De aici toti coboara spre Curmatura Moldoveanului si pe vf Rosu, lasa culmea ce coboara spre sud si fac stanga pe muchia ce ii coboara in firul Vaii Rele. Ciobanasul mioritic cu 300 de oi ii intampina pe aceasta culme. E prea cald si urcarea pana la Lacul Triunghiular, Iezerul Triunghiular sau Iezerul Moldoveanului e amanata pentru alta data. Doar meandrele ce coboara de la lac sunt admirate pentru frumusetea lor. O scurta coborare de 10 minute pentru a admira caderea de apa din Valea Rea (cascade superbe ce se arunca in adancul vaii) e urmata de urcarea in muchia urmatoare ce duce in caldarea Galasescului. Aici oglindirile lacului parca sunt ochii saprelui Ka si indeamana la amorteala. Totusi timpul trece si trebuie sa mergem mai departe. Tot grupul urca pana in BR unde imortalizeaza inca o data spectrul din Brocken. De aici pe traseul clasic BR revin pana la inserat la corturi. Bucuria se amesteca cu oboseala si determina o retragere destu lde rapida la corturi. urmatoarea zi se prevede a fi una extrem de lunga fara Remus si Bristena care vor cobori la vale.

Fagarasii mai altfel 21-29.08.2010 - partea 1

Fagarasii mai altfel 21-28.08.2010 - partea 1

Eternii munti ai Fagarasilor sunt mereu noi chiar si pentru cei de la poalele lui. Un astfel de impatimit al Fagarasilor si al Muntelui in general este Dinu Mititeanu, de origine din tara celor mai inalti munti ai Romaniei. Dupa multi ani petrecuti pe meleagurile minunate ale lantului muntos de peste 70 de kilometri, Dinu a vrut sa ne arate tuturor ce inseamna adevaratii Fagarasi si nu doar creasta BR. Ca urmare a organizat in cadrul CAR Cluj Universitar cateva editii ale "Fagarasilor mai altfel" (copyright pentru denumire Dinu Mititeanu). Acum ne aflam la a treia editie care s-a dovedit a fi superba. Vremea a tinut cu noi si in 8 zile de Fagarasi (in ultima parte o sa fie si o zi in Buila-Vanturarita) am avut doar o jumatate de zi cu ceata deasa. Muntii ne-au primit cu bratele deschise si s-au suparat putin pe noi cand i-am parasit. In seara ultimei zile (cand unii erau acasa si altii prin Buila), vremea s-a stricat parca dinadins pentru ca am plecat din cetatea celor mai mari varfuri de la noi.
Asadar povestea celei de-a treia editii a "Fagarasilor mai altfel" incepe in decembrie 2009 cand in calendarul clubului pe 2010 apare figurata in luna august o tura de 8 zile pe creste nordice si sudice in zona cabanei Sambata. In 11 iunie Dinu ne trimite pe grupul de discutii al clubului descrierea detaliata a fiecarei zi. Astfel am putut sa traim pentru prima data sentimentele de a fi pe drumurile pe care le vom strabate. Am facut cunostinta in minte si pe harta cu locuri vechi si noi, am cautat sa vedem cu ochii mintii fiecare traseu si asteptam cu nerabdare sa ne vedem in Fagarasi.

http://www.dinumititeanu.blogopedia.biz/01-articole-recente/o-relatare-mai-altfel

Nici prin gand nu ne trecea ca vom avea parte de o tura asa de faina cu o gramada de povesti si zone nemarcate, fructe de padure pe saturate, prieteni de nadejde, vreme de vis si nenumarate peisaje care iti taie rasuflarea. Ne-am adunat aici oameni din toate colturile tarii pe care un vis comun ii mana sa fie impreuna: MUNTELE! Lui i-am multumit si ii voi multumi mereu pentru nesecatul izvor de sanatate, buna dispozitie, caldura sufleteasca pe care ni le da tuturor.
Un jurnal altfel al turei apare pe blogul clubului http://carclujuniv.blogspot.com/ de unde mai apar anumite fragmente de mai jos (deci nu tot ce veti citi mai jos e original ;) ).

Asadar o sa o luam incetisor pe zile asa cum v-am obisnuit.

Ziua 1 - sambata 21.08.2010

E ziua de sosire in taramul de vis al Fagarasilor. In Cluj se stabilise ora 6.00 pentru plecare. In parcarea stabilita apar in jurul acestei ore Laura Giurgea, Dinu, Marlene, Laci, Reka, Csaba, Cristi, Cristina Jurcovan si se inhama la drum. Fiecare abia asteapta sa ajunga la destinatie la pensiunea "Floarea Reginei" de la pastravaria Sambata. In Turda apare si Serghei care venise de la Targu Mures cu autobuzul care a intarziat conform principiilor lui Murphy (altul decat actorul Eddy Murphy :D). Pana la ora 12.00 clujenii au ajuns la pensiunea de la poalele Fagarasilor. Aparusera aici si Adi Pop din Fagaras adus de parintii lui (la lectiile de geografie se va dovedi un adevarat localnic) si Remus din Suceava cu fiica lui Bristena. Eugen din Bucuresti a ajuns singur cam pe la ora 13.00. Trebuia sa vina cu noi (Cezar si Dana) cu masina, dar a venit singur fiindca a mai avut ceva treaba pe drum.
Noi din Bucuresti se pare ca am fost cei mai lenesi fiindca am ajuns abia pe la 13.30. Am pornit pe la 8.00 din Bucuresti si ne-am decis sa ocolim Brasovul din pricina unei posibile aglomeratii. Pe Laura Hurdubaea si Raluca Leuca trebuia initial sa le luam din Brasov. Datorita ocolisului nostru, am reusit sa ne intalnim abia in orasul Fagaras pana unde fetele au venit cu microbuzul. Noi evitam Bv prin Rasnov si Zarnesti. Aici ne incurcam un pic si pana sa pornim noi spre Sinca Veche si Sercaia, facem un ocol al orasului Zarnesti (in care voi ajunge la o saptamana dupa intoarcerea din Fagarasi-Buila). Reusim sa intram pe drumul corect (vroiam sa zic "drumul bun", dar e plin de gropi si doar peisajul mirific prin padure a infrumusetat asfaltul parca mancat de cai). Drumul imi aduce aminte de un drum extrem de fain din Odorheiu Secuiesc in Praid si Sovata pe care l-am facut acum mai mult de un an pe o ploaie cumplita intr-o delegatie. Tot in zona aia e si un drum foarte fain intre Odorheiu Secuiesc si Gheorgheni prin satele Zetea, Sub Cetate, Sicasau si Suseni pe care intr-o delegatie de iarna (mai) am mers mai mult de jumatate de drum dupa masina de deszapezit. Fetele au ajuns destul de repede in Fagaras si ne telefonau cu nerabdare. Undeva pe la ora 12.00 intram in Sercaia si in cateva zeci de minute le gasim la singurul si marele sens giratoriu din centrul orasului Fagaras. Nu le cunosteam decat prin cateva mailuri si telefoane schimbate, dar le-am identificat imediat fiindca aveau rucsacii mari in spate. Indesam toti rucsacii in portbagaj si pornim prin Sambata de Jos spre Sambata de Sus si Complexul turistic Sambata. Mai sus urcam la pastravarie unde ne asteptau prietenii. Pana sa incepem sa urcam, duc masina intr-un loc mai sigur si apar si Andrei cu Ibi, Vlad si Voichita. Deci in total suntem 21 de oameni care vor patrunde in altfel de Fagarasi la aceasta ora. Spun la aceasta ora fiindca Mihai (Mihaila, pata de culoare :) ) si Cosmin Munteanu plecasera mai de dimineata spre cabana. La cabana va fi regrupare pentru intreaga gasca de 23 de oameni veniti sa descopere "Fagarasii mai altfel". Fiecare porneste si va merge in ritmul lui. Marlene ramane cu ultimii "mohicani" si incercam sa ii prindem Danei rucsacelul de tura de rucsacul mare si sa echilibram putin rucsacul. Recunosc ca i-am facut rucsacul in graba si nu am respectat niste reguli pe care abia in aceasta tura le-am invatat si eu. Sunt cateva reguli elementare despre cum sa faci rucsacul ca sa para mai usor (distributia greutatii), despre pozitia pe spate (centura de mijloc deasupra soldurilor) etc. Pornim incetisor pe TR spre cabana Sambata. Apa involburata a Sambetei (nu degeaba exista expresia "pe apa Sambetei") ne ascunde vocile si ne putem intelege doar de la mica distanta. La inceput urcam pe fostul drum forestier vreo 2 km pe langa firul apei si admir salbaticia cu care natura a distrus posibilitatea de urca mai mult cu masina (ce bine ca natura isi aplica drepturile stravechi).

La ora 15.00 terminam si ultima bucata de drum forestier si ne strecuram pe poteca. La inceput urcam destul de lin prin padure si raman mai in urma cu Dana fiindca rucsacii trag de spate destul de mult. Trecem pe dreapta raului (stanga in sensul de urcat) pe un pod refacut si acoperit pe jumatate cu un covor albastru (peste o saptamana voi ironiza culoarea care trebuia sa fie rosie ;) ). Mai urcam 10 minute si suntem la masuta care marcheaza mijlocul drumului (1h30' pana la cabana in sus si tot 1h30' pana la complexul Sambata in jos). Aici grupul ne asteptase fara sa faca pauza italiana (aflu de la Dinu ce inseamna asta: primul pleaca in momentul in care a sosit ultimul). Mai strangem ceva la rucsacul Danei si pornim in sus, fiecare in ritmul lui. Trecem pe partea cealalta a raului dupa ce admir cascada prelunga ce cu greu poate fi surprinsa pe aparatele foto si urcam incet la deal cu casa-n spate. La 16.35 iesim la primul luminis de unde incepe sa se zareasca in departare Fereastra mare a Sambetei. Aici imi aduc aminte ca intr-o iarna limba imensa de zapada era despartita in doua si se alungea pe firul principal al unui valcel si pe o ridicatura alungita de pietre.
Pentru putin timp vedem fereastra caci in cateva secunde se acopera de nori si asa va ramane pana a doua zi dimineata. In 10 minute (16.45) lasam in dreapta PR pe care vor urca cativa colegi de club trei zile mai incolo (drumul spre casa de vanatoare din "Muchia Dragusului"). Cu rucsacii mari urcam incet pana la ora 17.00 cand ajungem la cabana Valea Sambetei. Aici toata echipa ne astepta sa venim. Erau relaxati si chiar cativa isi luasera cate o mamaliguta. In aceeasi zi de care am pomenit putin mai sus, o parte din noi vom repeta faza cu mamaliguta la cabana. Acum Danei ii era foame si am intrat la Adi la bucatarie (Adrian Jurcovan pe care il cunosc de cativa ani si mi-e tare simpatic) pentru doua ciorbite. Am ras un pic cu Adi de bandajul de la mana si de beleaua care l-a provocat. Ce linistit poate sa fie Adi aici in inima muntelui! A ramas sa cobor luni sa-i spun sa mai ia cate ceva de jos marti cand coboara in oras (evident doar daca e nevoie). Am mai palavragit un pic de trasee si la 18.00 i-am salutat (pe Adi si pe ajutorul lui) si am pornit in sus dupa colegii nostri. Pareau sa urce destul de tare in ochii Danei care resimtea din plin greutatea rucsacului. Urcam cu pasi mici pe prima parte a drumului pana la PA care urca prin desisuri spre caldarile Racorele.
Pe acelasi TR ne oprim putin inainte de Crucea Ciobanului fiindca am dat de un mare covor de afin. Asta e de fapt primul pe care il vom avea in lungile zile pe creste si vine ca o usurare pentru Dana care pare sa nu se mai sature. Abia reusesc sa o iau din loc si trecem cam pe la ora 20.00 de intersectia de drumuri cu PR care urca in varful Cheia Bandii (acesta va fi ultimul coboras din Fagaras peste o saptamana). De aici stiu ca mai avem doar o aruncatura de bat pana in Fereastra Mare. Si asa de mult pare cand ai dulapul in spate!
E ora 21.00 si inca e lumina. La baza marii caldari finale a Ferestrei Mari, zarest langa stalpul din fereastra o silueta care se misca in toate directiile. Imediat imi imaginez ca e dl Dinu care era un pic ingrijorat de intarzierea noastra si il simt mult mai relaxat cand ne vede ca doua pete de culoare in fundul caldarii. Il aud vorbind la telefon.
"Suntem 25 de oameni in 12 corturi. Vremea e buna si toti suntem in regula!" O anunta pe Dia Somogyi despre starea grupului pentru ca mai departe cei ce nu au venit cu noi sa poata afla stirea pe grupul de discutii al clubului. Cam la ora 21.45 noi ajungem la corturi. De ce 25? Fiindca la pauza de regrupare facuta sub coltul Balaceni vin din creasta Lusu si Laurentiu (Vezentan) care credeau ca ramanem pe un tapsan in aceasta zona. Laurentiu isi lasa rucsacul in sa si coboara sa o ajute pe Laura Giurgea al carui motoras cedase. Fain gest intre camarazii de munte!
Montam corturile care pe unde gaseste un loc mai plat, mancam ceva si "Leka nosht detza" sau "Noapte buna, copii" (vorba Laurei).

RT Iezer 14-15.08.2010

RT Iezer 14-15.08.2010

Colegi de tura: Dana, Veronica, Romeo, Cezar

Ziua 1 sambata 14.08.2010

Undeva spre sfarsitul saptamanii imi aduc aminte de dorinta Danei de a urca pana la refugiul Iezer pe traseul de vara. Din ce isi aducea ea aminte, acesta e cel mai frumos din masivul Iezer-Papusa. Cum eu nu fusesem pe acest traseu, ardeam de nerabdare sa vad exact despre ce e vorba. Inainte de plecarea in tura, mergem la o cununie civila a Rovanei, prietena de munte de cativa ani. Ma bucur sa imi revad cativa colegi de munte din anii trecuti si cam pe la 12.30 plecam din Bucuresti spre Ploiesti ca sa ne intregim echipa. Pe drum vorbim cu Romeo si cu Vera (proaspat intorsi din luna de miere de la Paris) si ne intalnim la locul stabilit. Dintr-o poveste in alta (povesti de prin Norvegia sau de prin Franta), ne zapacim un pic si ocolim tot Ploiestiul pana sa intram pe drumul de Targoviste. Odata ajunsi pe drumul cel bun, ii dam bice pana in Targoviste si dibuim cu usurinta centura pe care iesim spre Campulung. Gropile obisnuite nu ne mai deranjeaza si valurile de asfalt trec unul dupa altul pana in Cetateni si apoi pana la fabrica de ciment unde facem stanga spre Campulung. Pe drum cerul se intuneca destul de mult si cateva picaturi de ploaie ne uda parbrizul. Spre Iezer se inalta pe cer niste nori fumurii care dau un pic de teama de vreme rea. Facem dreapta spre Leresti si, trecand prin cele doua zone ale satului (de romani si de romi), ajungem la Voina cam in jurul orei 15.30. Suntem doar in trecere pe aici si nu mai oprim. Imagina de acolo mi se pare jalnica. Ca si in Padina, sunt o gramada de corturi si gratare care imi repugna. Urcam pana la despartirea drumurilor de Cuca si Batrana si aici mai mergem vreo 100 de metri cu masina pe care o lasam intre grataristi. Mancam cate ceva de pranz (niste snitzele de soia foarte faine de la Romeo, ceva cascaval, lipii si dulciuri, ne punem bocancii, lasam sandalele si pantofii de la cununie in masina si pornim in sus pe TA pe "JEPI", poteca de vara). La separarea celor doua marcaje (Gura Catzunului), lasam in dreapta CA, marcaj ce urca pe drumul de iarna pe piciorul Iezerului si trecem apa pe un pod de lemne fixat pe un baraj. Vera are ceva probleme cu raul de inaltime si trecem cu foarte mare grija pe pod fara sa ne uitam in jos.
"Uite pe aici ai trecut tu", ii spun Verei care era foarte bucuroasa ca a trecut si a inceput sa prinda incredere in fortele proprii. Pornim in sus pe valea Iezerului care isi are izvorul chiar in lacul langa care vom dormi seara. Urcam treptat prin padure si trecem vreo trei podete din lemne alunecoase la care Vera primeste ajutorul celorlalti. Dupa ultimul pod eu, curios din fire pe un traseu nou, merg putin mai in fata in ritm de 4x4 ultraslow (adica cu betele in ritm foarte incet). Ajung intr-un zmeuris din care in mers mai ciugulesc in stanga si-n dreapta. Fetele raman putin mai in urma fiindca le atrag prea mult fructele rosiatice. Cam pe la sfarsitul zmeurisului fac o pauza de regrupare si pornesc mai departe. Primesc reprosuri ca nu astept grupul si ca nu mananc destula zmeura. "Pana se intuneca nu mai e mult si prefer sa merg pe traseu necunoscut pe lumina". Pornesc in sus prin padurea care incet se strange pe apa ramasa acum sub forma unui paraias ce sare peste pietre. La ultimii pasi prin apa, bem niste apa din rucsac si pornim prin marea de jnepeni. Este aproape de ora 20.00 si incepe sa se intunece. Asa nu imi place sa urc noaptea cand stiu ca am in grup oameni obositi si care nu fac fata la mersul nocturn! Continui in acelasi ritm ultraslow si chiar si asa, Dana ramane in urma fiindca are rucsacul greu (echipamentul uzual de refugiu). Romeo si Vera pornesc mai in fata si raman cu Dana in urma. Doar ea stie traseul si acum e cam confuza. Se apropie ora ei de somn si incepe sa mearga din ce in ce mai incet. Pe la 21.00 se lasa intunericul si aprindem frontalele. Suntem la punctul unde se unesc traseele de vara si de iarna. De aici stiu ca mai sunt cateva sute de metri pana la refugiu si pe moment pierdem poteca. Zaresc cateva lumini in directia refugiului, regasesc marcajul si pornesc in sus. Viteza Danei ajunge la un moment dat la zero si vrea sa se intinda un pic cu 50 m inainte de refugiu. "Asa ca tiganu' la mal? Sus si dormi la refugiu cat vrei!" Ajungem la refugiu si aici e petrecere mare. Echipa Salvamont era aici cu niste prieteni, radeau si mancau de zor. Seful echipei ii cazase deja pe Romeo si Vera in priciurile de sus si ne-a dat si noua doua saltele libere. Dana si Vera erau foare obosite. Asa ca au ramas in saci si cu greu au mancat putin si au baut niste ceai facut la primus. Am reusit sa adormim abia pe la ora 1.30 cand s-a mai linistit gasca petrecareata. Un paianjen cu picioare lungi se plimba linistit pe perete si a facut-o pe Dana sa nu doarma mai toata noaptea. Eu am adormit bustean si a doua zi dimineata eram in cea mai mare forma si gata de drum. Un algocalmin i-a fost de mare ajutor Verei impotriva febrei musculare si a frigului resimtit chiar si in sacul de dormit.

Ziua 2 duminica 15.08.2010

Cam pe la ora 7.00 se da trezirea si toata lumea e vioaie ca si cum nici un pic de bautura nu s-ar fi scurs pe gatlejuri. Toti sunt binedispusi si cu chef de gluma, mai putin Dana pentru care noaptea a fost destul de grea. Iesim cu totii afara sa mancam in caldura soarelui care ne face mare placere. Fiindca masa era ocupata de primii "chiriasi" ai refugiului, intindem izoprenele si mancam cate ceva rece pana se face supa de ciuperci pe care trebuie sa o lasam sa se si raceasca un pic pana sa o putem manca. Adrian, seful echipei Salvamont, ma intreaba cu un ton extrem de serios: "Nu vrei sa fii cabanier aici?" "As vrea eu; tinem legatura si vedem ce facem". Baietii fac curatenie in refugiu, isi saluta prietenii care pornesc pe drumul de iarna spre cabana Batrana si isi pun rucsacii pe ATV-ul cu care venisera. Il intreb pe Adrian daca piciorul ce urca in spatele lacului ajunge pe Vacarea. "Ajunge, dar faceti trei ore de urcat si coborat continuu. Mai bine urci spre cruce pe michia aia si de acolo pe Vacarea". Strangem tot bagajul, salut salvamontistii si pornim la drum. Romeo si cu Vera urca pe traseul clasic spre Crucea Ateneului Voinesti pe TR. O indemn si pe Dana sa urce dupa ei si insista sa vina dupa mine pe piciorul de care intrebam. Colegii nostri mai aveau putin pana la saua crucii Ateneului. Noi trecem pe langa buza inferioara a caldarii lacului Iezer (aflat la 2135m altitudine la fel ca si Caltunul fagarasan) si urcam pe placile "retezate" drept in sus. Sar din placa in placa si cand ajung in capatul pantei, ma furisez spre saua din dreapta. Dana, fiind putin mai in spate, striga dupa mine pana ma vede. In sa eu fac pauza italiana si pornesc incetisor mai departe (cred ca asta e enervant pentru multi) pe curba de nivel usor ascendenta. Trecem de piciorul Catzunului si in spate ii vedem pe Romeo si pe Vera care ne asteptau la momaile de dupa cruce. Isi pun rucsacii in spate si vin la noi pentru a merge impreuna. Trecem printre doua momai ce marcheaza largul drum forestier ce coboara pe muchie si urmam semnele BR care coboara incet pe muchia Vacarea. Imi aduc aminte imediat de toata lungimea muchiei, zona inferioara dinainte de padure si toate defrisarile si drumurile cu santuri de dupa padure. Nu ma omor eu asa mult dupa aceasta culme, dar cum ceilalti vor sa mearga pe aici, ma supun grupului. Un pic peste 2000 de metri (pe langa vf Vacarea de 2068m) facem o pauza mai lunga si apoi Vera si Romeo pornesc mai in fata deoarece merg mai incet. Dana porneste dupa ei si eu mai raman putin sa admir zona. Abia la prima turma de oi se opresc pana vin si eu fiindu-le teama ca voi fi atacat de caini. Nu stiu cum se face, dar nici macar nu au marait la mine si am coborat fara probleme pana la colegii de tura. De aici mergem grupati pana la stana. Pe drum gasim un grup de culegatori de afine care ne invita sa gustam cateva. Le multumim si pornim mai departe. Romeo vine in fata cu mine si la stana ne ajung si fetele care coborasera cu acei culegatori. Schimb doua vorbe cu ciobanul de la stana si pornim mai departe pe drumurile facute prin defrisare. E asa de uscat pe aici ca viteza de coborat scade simtitor. Mai avem putina apa si aceasta e ceruta de organism. Cateva tufe de zmeura mai alina din sete. Coboram destul de imprastiati si abia cand intram definitiv in padure, ne regrupam pentru ultimele picaturi de apa. Umbra padurii ma mai linisteste si acum ma simt in largul meu. Dana are ceva basici la picioare si coboara mai greu. Asa ca eu raman cu ea in urma si Romeo cu Vera pornesc mai in fata. La o curba la dreapta a drumului nu ii mai vedem si zaresc o scurtatura drept in fata. Miros drumul bun pe aici si cobor cu Dana intr-un alt fost drum de tractor, acum un mare sant de apa. Pe langa el facem stanga pe malul sau drept si curand zaresc cabana. Aici vad ceva neplacut si oarecum normal in nesimtirea care a pus stapanire pe aceste locuri: iesirea din traseu este ca o toaleta publica. Ies din marcaj ca sa evit zona si coboram la drum pe o alunecare de teren cu grohotis. Ne indreptam spre cabana Voina si chiar la cabana cumparam o galetusa de afine (yamiiiii!!!!). Ii vad pe Romeo si Vera care iesisera din padure in aval de noi si veneau pe drumul de masina. Cand ajung la cabana, cumpara si ei putin peste jumatate de galetusa de afine si ne indreptam spre masina (cca ora 16.00). Le propun sa ramana la rau sa se spele putin si ma duc eu sa aduc masina. In 5 minute ajung la masina in ritm de 4x4 alert (aproape alergat) si cobor cu masina pana la Voina. Ne relaxam putin in apa rece a raului si pornim cum masinuta pana in Leresti unde luam masa de pranz la restaurantul de langa intersectie. Pe la 18.30-19.00 pornim spre casa pe drumul pe care am venim (Campulung-Targoviste-Ploiesti-Bucuresti).

Mi-a placut tura si momentan nu am poze. Cand voi face rost de ceva poze, va dau de veste.

RT Bucegi westwand 7-8.08.2010

RT Bucegi westwand 7-8.08.2010

Colegi de tura: Dana, Cezar

Ziua 1 sambata 7.08.2010

Dorul de refugii exprimat de Dana ma face sa ma gandesc vineri seara la o plimbare prin vestul Bucegilor. Ca loc de innoptat alegem refugiul de sub saua Strunga. Lenevim un pic sambata dimineata si pe la ora 12.30 pornim iesim spre Targoviste si Campulung. Pana la Targoviste drumul e bun (un fel de mini-autostrada cu destule localitati) si ajungem destul de repede la giratoriul de la intrarea in capitala Tarii Romanesti din alte timpuri. Aici facem stanga pe centura si iesim curand spre Campulung. Inainte de Voinesti drumul incepe sa strice si avem destule valuri (masinuta noastra parca era barca la cate valuri de asfalt sunt pe acolo). Pe langa fabrica de ciment Holcim inainte de Campulung facem dreapta si urcam curand pe langa mausoleul de la Mateias. De aici cateva curbe ne coboara prin Rucar, Fundata si Fundatica pana in Moeciu de Jos. Stiam ca se face un drum care pleaca spre Moeciu de Sus si acesta apare deodata intr-o curba stransa la dreapta. De aici drumul se ingusteaza si noi continuam sa mergem printre pensiunile de la Cheile Gradistei. Iesim din sat si drumul este din ce in ce mai putin asfaltat. Curand ramane doar drumul forestier care urca pe valea Grohotisu. Vedem in stanga marcajul TR pe care vom cobori in ziua urmatoare si CR pe care urcam pana la ref Strunga. Mergem cu masina cat putem de mult si gasim mai multe masini parcate inaintea unui loc unde drumul de masina e taiat de un paraias. Oprim aici si in timp ce ne echipam, dau cateva indicatii unei familii de chinezi care vroiau sa urce cu masina la Padina. Cred ca li s-au parut explicatiile prea complicate ca au multumit, s-au suit in masina si au luat-o inapoi la vale ;). Trecem paraul si incepem sa urcam pe urma de drum forestier urmarind cu atentie semnele CR ce ne vor conduce toata dupa amiaza.
Urcam la inceput pe langa firul apei si trecem pe dreapta apei prin padure. Am fost acum multi ani pe aici si nu mai stiam exact cum e poteca si ca urmare imi parea un pic ciudat ca urca printr-o poiana larga cu o cabanuta pe dreapta si un foisor pe stanga. Trecem apa iarasi pe stanga si ajungem la ultima sursa de apa cunoscuta. Alimentam tot ce avem la noi si pornim in sus spre peretele vestic al potcoavei bucegene (17.30). Poteca urca in serpentine scurte prin padure si la un moment dat zaresc peretele calcaros inaltat in fata noastra. Privelistea e deschisa de un valcel inierbat pe care urcam prin padurea din dreapta.
La iesirea din padure mi se pare ca zaresc ceva din Creasta Cocosului din Gutai. E doar o impresie data de stancile ce strajuiesc la vest cetatea Bucegilor. Urcam pe marcajul refacut cu mare grija de Salvamont Bran. Refacerea semnelor in toata zona de vest este un lucru bun si baietii de la Salvamont trebuie felicitati pentru idee, dar modul de montare a stalpilor lasa putin de dorit. Stalpii sunt destul de desi (poate la 20 m distanta) si sunt bagati in NISIP! Sunt tare curios daca un vant mai tare sau Doamne fereste o avalansa ii va mai tine in picioare!
In fine urcam pana la BR care duce spre Padina si facem dreapta in sus spre saua Strunga (19.00). Norii incep sa se ingramadeasca si sa se intunece. Pe langa asta incepem sa auzim si un zgomot destul de deranjant dinspre sa. Parea ceva gen drujba! Cand colo, vedem in fata o "turma" de motciclisti care coborau printre frumoasele stanci albe. M-am oprit stupefiat de prostia la care a putut sa ajunga moftul roman. Cand au trecut pe langa noi, am fost si mai iritati de dara de fum si miros lasata in urma. Si lor nici ca le pasa! Am numarat toate motoarele care au coborat pe langa noi si am vazut ca sunt 12 curajosi :(. La 19.40 ajungem in sa si in cateva minute coboram la refugiu.



Ne facem comozi in refugiu, punem ceva haine uscate pe noi, ne aranjam locurile de culcare, mancam ceva cascaval si sunca si dupa un ceai ce cimbrisor (cules de pe langa refugiu), ne retragem cam pe la 20.45-21.00 la somn.

Ziua 2 duminica 8.08.2010

Ne trezim destul de lejer (cam pe la ora 8.45) si fiindca mancarea luata nu a fost atat de multa pe cat speram, am hotarat de seara sa coboram sa mancam de dimineata la Padina si apoi sa pornim mai departe spre Valea Doamnele. Eu mananc doua batoane de cereale cu miere (sunt obisnuit sa mananc dimineata inainte sa plec) si pornim la cateva minute dupa ora 9.00 in jos pe CR/BR spre Padina. Coboram direct pe semn ocolind cireada de vaci pazita de doi ciobani tineri. Cativa cai stateau la umbra stanei pentru a se proteja de caldura care incepea sa ii apese.
Trecem prin stana Strunga unde cativa caini isi apara cu strasnicie locul stapanului. Ii ocolim si coboram mai departe pe drumul forestier in serpentine. Mai taiem ultimele curbe ale drumului si iesim in ultima linie dreapta dinainte de cabana. La Padina am neplacuta surpriza sa vad o groaza de masini si de corturi intinse pe toata poiana din fata cabanei pana la apa Ialomitei. Este un peisaj jalnic pentru ochii unui om de munte si aproape imi vine sa ma bucur la gandul ca ursul mai face pe aici ordine cateodata.
Mergem la cabana si ne luam cate o omleta si ceai cald plus multe felii de paine care ne lipseau. Dana nu prea poate sa manance si ca urmare va avea o oarecare lipsa de energie in prima parte a traseului de azi. Compensez eu si adun cat de multa energie se poate si la ora 11.00 iesim din cabana cu directia vaii Doamnelor. Inainte sa trecem podul din fata curtii cabanei ma intreb retoric cati din pantofarii de aici vor mai veni si la iarna prin nametii de peste un metru. Pornim pe CA pe langa intrarea din Horoabe (cand oi face si eu valea asta?) si ajungem la drumeagul ce urca la intrarea pesterii Ialomitei. Aici ii propun Danei sa mergem la grota Pustnicului. Asa ca facem stanga in sus prin padure si, dupa o mica incurcatura (ca deh, am fost o singura data acolo), ajungem la intrarea in pestera.
Aici Dana refuza sa intra in pestera prin locul unde se merge pe burta (adica dupa vreo 30m de la intrare). Parca ea vroia sa mearga prin pestera asta! Motivul refuzului a fost ca isi murdareste geaca abia spalata!
Iesim din pestera si urcam pe sub intrarea pesterii Ialomitei pana la schitul Pestera. Eu ramanand mai in urma, profit de ocazie si intru putin prin cheile Ursilor. Daca eram amandoi binedispusi, probabil ca ne aventuram mai mult pe acolo. Surprind cimitirul strabunilor si crucea sapata in piatra si revin la Dana care ma astepta langa schit.
Pana la hotelul Pestera zarim un ciobanas care statea cu turma de mioare la umbra unor brazi falnici. Mai fac o pauza inainte sa iesim in golul montan ca sa ma asigur ca Dana nu e prea lesinata de nemancat. Pornim incet pe BA in sus pe valea Obarsiei. Asa imi place zona asta daca nu ar fi atatea masini, ATV-uri, gratare si telecabina care face ture nonstop. O indrum pe Dana pe marcaj si eu mai fac cateva poze in jur. Ajungem la separarea de marcaje si facem stanga pe TR care urca pe valea Doamnele (12.30).

De aici zarim cascada Obarsiei care izvoraste putin mai jos de Mecetul Turcesc si cascada Doamnelor pe langa care vom urca noi. Lasam in dreapta BA ce urca pe valea Obarsiei si facem stanga pe TR prin padurea care acopera malul stang al apelor ridicate ale Ialomitei. La trecerea apei eu sar din piatra in piatra si Dana gaseste ca singura solutie trecerea desculta prin apa. Dureros pentru cine nu e obisnuit cu apa rece de munte!
Urmam semnele care trec pe stanga vaii (dreapta geografica) si urcam printre jnepenii uneori de 4-5 metri. La un moment dat traversam un drum ciobanesc ce ocoleste valea pe cei doi versanti. Urcam in continuare pe poteca pietroasa pana deasupra cascadei mari. Aici vedem ca de fapt mai sunt cateva cascadute inlantuite care fac urcusul placut.


Dupa cascade pierdem si ultimii jnepeni su suntem la golul alpin ce urca prin doua vai in stanga spre saua Doamnele si in dreapta spre saua Batrana. Marcajul urca pe stanga si Dana solicita mereu opriri de masa. Ii spun ca pauza se face in sa cand dam de BR si continui sa urc. Trecem de stana si de inca 5 stalpi de marcaj vechi si ajung la marcajul de "creasta". Aici opresc si fac ceva poze la "strunga Doamnei" (zona ascutita din saua Doamnele). Vine si Dana si mancam cateva caise si prune. E total dezorientata si eu vad pe harta ca TR continua cateva zeci de metri pana in saua Batrana si apoi spre vest. Urcam pe varful Batrana si in saua de dupa el dam de un refugiu nou construit de acelasi Salvamont Bran. Apreciez efortul lor si totusi mi se pare putin in plus refugiul asta pe drumul de cateva ore dintre saua Obarsiei si saua Strunga. E foarte bun refugiul pentru vreme rea!
Se lasa ceata si urmand indicatorul instalat langa refugiu, pornim in jos pe linia stalpilor. Se vad bine stalpii prin ceata laptoasa si totusi mi se pare ca sunt prea desi. Dana vrea sa imi demonstreze ca poate sa mearga si mai repede ca sa nu ma tina pe loc. Asa ca porneste singura in ceata in jos. Parca acum ar fi momentul potrivit pentru astfel de demonstratii! Dovada ca daca nu o strigam din spate sa ii spun sa faca stanga, se ducea tot inainte ca asa ii parea ei poteca! In fine coboram la distanta prin ceata si prin toata stancaria vestica.

Cand ajung sub stanci, dau de un grup care urca prin ceata. Ii indrum de la distanta pe drumul mai usor si imi confirma ca Dana este in fata si e ok. Dana a coborat si s-a oprit abia in partea de sus a poienii Gutanu.
O ajung si ceata ne alearga din urma. Ceata se transforma in niste nori negri ce nu par sa ne dea pace. Dam de stalpul ce uneste TA spre stana Gaura, BR si PR spre saua Strunga cu TR al nostru. Coboram repede prin padure la casa de vanatoare din partea de jos a poienii Gutanu.
La 17.50 ajungem la stalpul unde se separa BR si TR. Mai coboram 5 minute si incepe sa ploua extrem de puternic si in curand sa dea cu gheata. Ne bagam sub niste brazi sa ne punem gecile si pelerinele. Nu sunt de mare folos pe gheata in bilute care au intre 5 si 10 milimetri diametru si care in 10 minute acopera totul pe jos cu un alb neobisnuit. Poteca sub forma de canal de apa e umplut imediat si apa curge in siroaie pe sub noi. Cand s-a mai oprit putin, o luam la vale prin ploaie pana la drumul forestier. In circa 30 de minute din poiana Gutanu ajungem la drumul forestier inainte de care apa este marita si infuriata. Gasim un pod peste apa si incepem sa urcam pe forestier prin ploaia care toarna fara incetare. Tunetele si fulgerele se aud si vad pe langa noi si o sfatuiesc pe Dana sa mearga cat mai aproape de copacii de pe marginea drumului. Avem vreo 2 km de urcat pe drum si eu merg mai repede intr-un mars pe 4 picioare (2 picioare si 2 bete). Cand ajung la masina ii strig Danei ca am ajuns ca sa se linisteasca si cam pe la ora 19.00 cand suntem amandoi schimbat icu haine si gata de drum, se opreste definitiv ploaia. Mi-e pofta de o ciorbita calda si mergem in Bran la un restaurant in stil frantuzesc, sec XVIII aflat chiar vis-a-vis de intrarea la castel. Pe la 21.00 pornim spre casa prin Predeal si apoi DN1. Au fost cateva blocaje si am ajuns cam pe la ora 1.00 in Bucuresti si la somn.

Ce tura interesanta cu tot felul de lectii date de natura!