Junii Brașovului 19.04.2026

Azi știu că este parada Junilor Brașovului în Orașul Vechi. Mai fusesem o dată sau de două ori la parada junilor, dar niciodată nu am urcat în zona Pietrelor lui Solomon unde au petrecerea de după paradă. Așa că pornesc cu un tren pe la 5.30 din București pentru a fi în timp util în Piața Unirii. Asta înseamnă autobuz până pe strada Gheorghe Barițiu, stația Biserica Neagră, sub Bastionul Fierarilor. De aici poliția a închis traficul mai departe spre Schei și curând îl va închide și pe Mureșenilor și Poarta Schei pentru că pe acolo vor defila Junii. De aici trec parcul Gheorghe Dima, merg prin fața celebrului colegiu Șaguna unde este bustul mitropolitului Andrei Șaguna și pe strada Prundului ajung în Piața Unirii unde este troița căpitanului Ilie Birt. Și borna Via Transilvanica! 

În jurul troiței vor defila cetele de juni. Sunt multe poze în continuare. 

Vă spun sincer: chiar dacă am mai văzut parada pe străzile Brașovului de câteva ori, aici m-a impresionat amploarea cetelor. Și, chiar dacă este foarte multă lume cu păreri diferite despre juni (am auzit și critici și explicații și așteptarea anumitor momente), ceea ce mi-a pus un nod în gât au fost momentele când Junii, pe rând, urau tradiționala ”Hristos a înviat!” și mulțimea, inclusiv eu, răspundea cu ”Adevărat a înviat!”. Și asta de multe ori, nu doar o dată! Și a mai fost un moment foarte emoționant (da, știu, eu nu îmi arăt sentimentele): un sobor de trei preoți (sau unul din junii din ceată) dădea tonul: ”Hristos a înviat din morți...” și apoi toată ceata cânta de trei ori, cu accent diferit pe anumite cuvinte. Forța mulțimii e copleșitoare pentru introvertiți, cum mă recunosc eu în comportament!

Știu/aflu că, după ce junii defilează pe străzile din centru, se întorc aici și urcă prin Schei spre Pietrele lui Solomon. Acolo au petrecerile și alte tradiții din care cea mai cunoscută este aruncarea și prinderea buzduganului. Cum nu am mai văzut asta, hotărăsc ad-hoc să urc într-acolo. Vă închipuiți că gândul ăsta îl au și alții din mulțime fiindcă în sine toate activitățile junilor de astăzi sunt un spectacol. Așa că voi merge parțial cu turma, parțial solitar spre capătul Scheilor, în zona ”La moară”. De reținut multele troițe din Schei, biserica ”Sfânta Treime” unde intru câteva minute pentru o scurtă mulțumire și rugăciune către Dumnezeu, străzile Printre Grădini și După Grădini și troițele - loc de întâlnire ale junilor albi și bătrâni. La troița Junilor bătrâni (cei căsătoriți spre deosebire de cei tineri care sunt necăsătoriți) mă întâlnesc cu niște doamne brașovence care glumesc că se încadrează aici. Îmi explică pe scurt ce urmează să se întâmple mai sus și îmi arată un pliant vechi cu toate cetele de juni, cu explicații. Mulțumesc pentru asta și vi-l redau în poze. Dacă se pierd astfel de informații și tradiții în timp, măcar știu că am făcut ceva să rămână aici, pe blog!

Ele nu mai vin spre Pietrele lui Solomon și eu grăbesc un pic pasul. Trec printre tarabele de la început și la prima curbă la stânga, spre zona stâncoasă, merg un pic înainte pentru o scurtă cercetare a văii, sub Drumul Vechi. Găsesc ceva plăntuțe pentru terariul nepotului meu (câteva pungi!) și revin la curba drumului pentru poze. Într-o pauză între cete urc pe drum și mă voi opri în curba următoare mai strânsă pentru alte poze și filmări. Unele cete, din acest loc, fac dreapta și altele stânga și apoi în alte direcții. Fiecare din cele 7 cete are un loc diferit de întâlnire între Pietrele lui Solomon. Pentru o vreme voi urmări două din cete de deasupra locurilor unde au lăsat caii, în povești cu unul din proprietarii de cai. Au fost adunați cai cu proprietarii lor din împrejurimile Brașovului. Calul lângă care stau este, din ce îmi pare, cel mai mare. Are O TONĂ! Povestim mai multe și tare îmi pare bine de întâlnire. Primesc și o bere în timp ce admirăm tradițiile și veselia junilor. 

Cam pe la 14.30-14.45 deja este prea mult pentru mine. La zgomot mă refer! Da, tradiția este frumoasă, dar pădurea din jur oferă liniște. Așa că mulțumesc pentru bere și spectacol și pornesc în sus la drum pe marcaj BG. Mai sunt câțiva turiști care coboară spre Pietrele lui Solomon. Urc în liniște spre Drumul Vechi și în el mă zăpăcesc puțin la direcție: fac stânga în loc de dreapta pentru a ieși la Poiana Mică. Mă redresez repede și după câteva sute de metri trec un podeț de lemn și fac dreapta pe o potecă de biciclete cu pantă și serpentine. Evident că sunt atent și la fiecare pas și cu ochii în toate direcțiile. De când a luat avânt treaba cu bicicletele pe munte nu știi de unde poate apărea unul. Nu e bai, îi admir pentru sportivitate. Mai ales că eu nu cred că aș face așa ceva fiindcă e solicitare fizică mare. Dar pe scurta potecă sunt doar doi bicicliști care urcă pe lângă biciclete. Povestim un pic în timp ce ieșim în Drumul Vechi (iar!) mai sus. Sut ceva grupuri la plimbare, inclusiv unii pe cai. E faină mișcarea, de orice fel ar fi ea. Nici călăritul nu este ușor fiind poziție oarecum solicitantă pentru coloană. Dar așa fain e un pic la trap... După câteva sute de metri la stânga ies în Poiana Mică la restaurantul Căprioara și aștept autobuzul care mă coboară în oraș.

Știam că în spatele Bibliotecii Județene ”Gheorghe Barițiu” este un parc fain care ajunge până la Trnul Negru., dar nu fusesem niciodată prin el. Se numește Schaeffler/Livada Poștei și merg acum fiindcă am rugăminte să adun ceva plăntuțe de sub Turnul Negru. Aleea principală, cam pe la mijloc între strada După Ziduri și drumul de Poiană, mă duce mai întâi la Turnul Alb și apoi la cel Negru. Ai impresia că ești în pădure și ai o alee asfaltată... Turnul alb este impunător și de la el coboară o scară abruptă spre Bastionul Graft. Îmi rămân pentru altă dată și mă bucur că le văd și de sus fiindcă mereu le-am văzut doar de jos. Știu, brașovenii zâmbesc când citesc rândurile astea fiindcă e ceva banal. Dar așa sunt și parcurile din București pentru mine și de fiecare dată sunt încântat când merg prin vreunul din ele. Dovada este că dacă dați click pe eticheta cu numele vreunuia din ele veți vedea poate zeci de postări... 

Mai departe aleea mă duce la Turnul Negru și îmi îndeplinesc misiunea cu plăntuțele de pe stâncile de deasupra catacombelor care sunt închise cu zăbrele și garduri. Turnul a fost construit în jurul anului 1460 și menționat prima dată documentar în 1541 ca fortificație exterioară a cetății Brașovului și în 1559 un fulger i-a ars acoperișul. De aici denumirea de Negru. O poveste asemănătoare are și Biserica Neagră, doar că ea a trecut prin incendiul din 1689 care a afectat/ars aproape toată cetatea. Cobor până la Ziduri fiindcă îmi face de fiecare dată plăcere aleea de promenadă.

Schimbare de traseu față de alte dăți: după bastionul Graft intru în Piața Piața Brassaï aerisită și fac câteva poze înainte de a intra în pasajul care mă scoate în Piața Sfatului. Îmi place trecerea, nu mai fusesem pe aici! De aici fac stânga pe Mureșenilor și cu un autobuz 4 merg la gară și înapoi spre București.

În tren mă întâlnesc cu doi prieteni care fuseseră la Mălăiești și nici nu simțim cum trece timpul până la Ploiești. Din păcate nu știm cum a trecut timpul pentru o fată care a coborât pe la Timișul de Sus și care era cu o sticlă de vin în mână. Cine știe prin ce trece... Vedeți sticla în poze. Dacă eram singur probabil că i-aș fi aflat istoria... Sigur avea nevoie de o vorbă bună!