RT Pe creasta Neamtului 24.07.2010

RT Pe creasta Neamtului 24.07.2010

Colegi de tura: Dana, Magda, Theo, Radu, Cezar

Cu doua zile inainte, adica joi seara, ne straduiam sa gasim un traseu pentru doua zile. Erau cateva idei de Fagaras sau Iezer, dar vremea nu parea sa tina cu noi duminica. Printre ele era si creasta Neamtului pe care Dana o vedea stearpa si fara interes. Asa ca am ramas fara tura stabilita si vineri dupa o discutie cu Radu, am optat pentru ultima varianta. S-au adaugat grupului nostru si Theo Bunica si prietena lui, Magda, si sambata dimineata la 6.15 am iesit din Bucuresti spre valea Prahovei. DN-ul liber ne-a permis ca in 2 ore si ceva sa ajungem in Azuga la iesirea din statiune. Nici unul nu mai facuse traseul si de aceea mi l-am fixat bine in minte cu o zi inainte. Stiam ca nu sunt semne si am memorat toate muchiile dupa care ma puteam orienta.

Am lasat masina la intrarea in drumul de pe Valea Azugii (pe unde urma sa ne intoarcem mai pe inserat) si la 8.30 pornim spre baza comuna a partiilor Sorica si Cazacu. Colegii au ocolit putin pe podul auto in timp ce eu am gasit o pasarela interesanta a motelului "Nu ma uita" si am trecut apa Azugii pe aceasta scurta pasarela moderna.
Am hotarat cu totii sa urcam pe Sorica desi pare mai abrupta. Eu am pornit incet si constant in ritm lento de 4x4 (2 picioare si 2 bete) in sus pe partie. Curand m-am detasat de grup si bucuria de a urca nu ma lasa sa ma opresc. Simteam cum motoarele pornite nu vor sa ia pauza pana in capatul partiei. Cam la doua treimi din partie am intalnit un alt montagnard pe la 45 de ani care urca si el in acelasi ritm cu mine. Verificand tot timpul ca am in spate colegii de tura, am urcat pana la statia de gondola unde m-am asezat pe banci in asteptarea colegilor.

In asteptare am avut parte de niste panorame superbe asupra Bucegilor si norilor care pareau sa se apropie vertiginos. Stiam ca in jurul orei 15.00 va incepe furtuna in Bucegi si vremea a confirmat prognozele.
Ne-am regrupat si dupa o pauza de 15 minute am pornit cu totii (inclusiv cu camaradul de ocazie) spre varful Urechea. Colegul a zis ca asteapta niste copilasi sa-i plimbe prin zona si a coborat spre izvor si afinis lasandu-ne sa urcam pe drumul forestier larg ce tine loc de poteca. Marcajele sunt disparute in totalitate. Drumul ne urca lejer de tot pe sub varful Urechea (1715m) si apoi ne duce sub vf Cazacu (1753m). Stiam ca in saua urmatoare trebuie sa facem stanga si sa iesim din muchia Baiului Mare si m-a atras crucea de pe Cazacu. Ca urmare iesim din drum si urcam in 10 minute pana la aceasta cruce metalica ce ne tine pentru vreo 20 minute langa ea pentru o pauza de masa.

Cam pe la 11.45 eu si cu Radu ramanem pe loc si ii trimitem pe Dana, Theo si magda mai in fata pe piciorul estic al vf Cazacu. Noi doi avem oricum mersul mai rapid si in cateva minute am recuperat niste sute de metri distanta intre noi si colegi. Coboram pe piciorul inierbat facand cateva poze in jur si in dreptul varfului Ceausoaiei ne intregim grupul. Pe Muntele lui Petru mergem relativ grupati si colegii se opresc la un izvor aflat sub poteca sa realimenteze cu apa. Cum aveam termosul pe jumatate plin, am continuat sa merg incet punand talpile una in prelungirea celeilalte (mai mult stat decat mers). Dupa vrea 200m de mers asa, am fost ajuns din urma si depasit de colegi. Stiam ca mai avem mult si mi-am pus betele orizontal dupa ceafa exact ca ciobanasii ce nu au graba nicicand. Probabil ca eram enervant de calm pentru colegi, dar sincer nu mi-a pasat. Sub Varful lui Petru (1591m) colegi au dat buzna intr-un afinis si eu am mers incetisor mai departe multumindu-ma doar cu cateva afine. Am intalnit un cioban cu oile care se indreptau spre stana de sub varf si erau extrem de molcome.

Un ultim varf ne coboara in saua larga a Orjogoaiei care face legatura cu muchia omonima in continuare. Saua e populata de o cireada de vaci ce paste linistita.
Coboram pana in apropierea lor si ii las pe colegii mei fiindca vad un mic izvoras mai in dreapta potecii. Ei continua printre vaci si urca un pic dupa sa. O vacuta curioasa o linge pe Dana pe mana si apoi se intoarce in treaba ei. Cica are limba cam aspra! Eu imi umplu termosul (ramasese pe jumatate plin cu ceai fierbinte si a tinut cald pana seara) si urc la grup printre vacile ce rumega de zor.
Facem o alta pauza de masa/foto (o panorama de 360 facuta de Theo) si sunt intrebat de cateva ori care e varful nostru cel mai mare. De aici vf Neamtului nu are cum sa se vada fiindca e acoperit de muchia principala. Norii negri ce se apropie amenintatori vor ascunde definitiv varful intr-o ceata laptoasa. Urcam spre 1800m (acum suntem la 1600m altitudine) infruntand vantul ce ne ameninta din fata. Ne-o trebui umbrela?

Trecem de varfurile Unghia Mare (1885m) si Rusu (1902m) si incepe sa picure in saua urmatoare. Ne punem pe noi haine de ploaie si pentru vreo 15 minute suntem udati de dusul din norii ce se albesc treptat. Pe moment punem si aparatele in rucsaci sa le protejam de plaoie. Sub varful Rusu pare sa se faca un drum pe curba de nivel. E o varianta probabila si Radu porneste pe acest drum. Nestiind la perfectie locurile, prefer sa urc pe muchie direct spre vf Rusu si colegii vin dupa mine. Ajungem in cel mai inalt punct (1902m) si vedem ca avem in fata o sa partial acoperita de ceata. Radu era mai jos si a intrat intr-o turma de oi in latratul cainilor. Noroc ca era ciobanul sa-i opreasca si noi sa-i asmutim spre noi. Radu a continuat pe drumul forestier si noi am urcat in ceata alba spre vf Neamtului (1923m). Nu stiam exact daca acesta e varful si altimetrul barometric de la ceasul lui Theo arata 1930m. De aici trebuia sa coboram pe piciorul vestic pana la cabana si valea Steviei. Fiind ceata si Radu mai in fata, am mai coborat un pic pe creasta si am strigat dupa el. M-am linistit cand i-am auzit vocea si ne-am reunit in saua Paltinu aflata dupa varf. Trecem pe sub vf Turcu (1833m) in ceata si tinem o muchie pe care o stia Radu dintr-o tura recenta. Sunt si urme de ATVuri care nu imi fac deloc placere, dar ne usureaza inaintarea. Aceasta este culmea Turcului si arata total neobisnuit pentru mine. Ma bazez pe proaspetele cunostinte ale lui Radu aflat in mustruluiala fetelor care se saturasera de amagirile lui Radu ("mai avem putin"). Sub varf ne latra niste caini potoliti de ciobani si unul din ei foarte simpatic ne urmareste o bucata de vreme pe culme.

Asa zisa poteca coboara pana la stana Turcu ce imi limpezeste amintirile: suntem deasupra lacului Rosu si va trebui sa terminam muchia pe la Retevoi. Dana il mustruluieste pe Radu degeaba (de ce nu i-a anuntat pe toti pe unde coboram) si mergem mai departe. Drumul cunoscut e cel mai scurt si sunt de acord cu Radu pentru coborare. E adevarat ca vom avea 12-13 km pe forestier si noapte, dar macar stim pe unde suntem! Si erau doar cativa km in plus fata de coborarea prin valea Steviei! Ajungem imediat la Lacul Gavanu sau Lacul Rosu dupa cateva ciuperci rosii imense (19.25). Trecem pe langa refugiul Retevoi si coboram pe urmele imense de ATV si biciclete spre valea Azugii. Deapasim 2 puncte de observatie pe stanga si sunt trist cand vad ca poteca de odinioara (si nu sunt chiar asa de multi ani de atunci) e acum ditamai drumul de ATV plin de noroi. Doar inainte de masa de la forestierul Azugii a mai ramas o urma de poteca. Aici am alta dezamagire. Masa mai are doar picioarele ca restul a fost pusa pe foc de niste "iubitori de natura". Ii spun Danei sa memoreze masa asa cum am vazut-o alta data si la ora 21.00 pornim spre masina cei multi km mentionati mai sus. Trecem podul betonat si vedem in spate lumina unui ATV si a unei masini. Fac cu mana in speranta ca cel putin unul va putea ajunge mai repede la masina ca sa scurteze si drumul celorlalti. Soferul masinii ne ia pe toti initial vreo 3 km pana la cabana unde stau ei si apoi ne duce pana la masina. Ce usurare! Eu si Theo eram linistiti fiindca am avut norocul asta de multe ori in munti si stim ca atunci cand iti doresti ceva, acel lucru chiar se intampla. Asa ca la 21.40 suntem la masina si peste vreo 15-20 de minute pronim spre casa. Intunericul ne-a adus in cca 2 ore si jumatate in Bucuresti si ne-am separat fiecare spre casa lui franti de oboseala.

Tura a fost foarte faina si reusita si am avut parte de multe fatete ale muntelui.