RT Neamtului 20-21.11.2010

RT Neamtului 20-21.11.2010

Colegi de tura: Andreea Corodeanu, Cezar


Plimbarea prin muntii Neamtului mi-a intrat in minte cu ceva luni in urma cand am trecut pe langa casa de vanatoare Retevoi. La momentul respectiv am spus colegilor de tura: Aici voi veni pe 21 noiembrie 2010! Am trecut prin multe de atunci, dar cuvantul dat mie insumi l-am respectat! Planul initial era sa vin cu 5-6 prieteni din care pana la urma am ramas doar doi. Nu-i nimic, in grup mic e placut si recomandat pe munte!
Ziua 1 - sambata 20.11.2010
Stabilim sa plecam cu acceleratul de 7.30 din Bucuresti si ne intalnim cu o jumatate de ora inainte in gara sa ne luam din timp bilete. Andreea a ajuns mai devreme decat credea si m-a asteptat vreo 15 minute pana la ora stabilita. Ne urcam in tren si putin dupa ora 10.00 coboram in Predeal cu tinta fixata spre muntii Neamtului. Urcam pe stradute cunoscute spre hotelul Cioplea. Imi aduc aminte de primele mele iesiri la munte cand prima cabana "cucerita" de copilasul de cativa anisori a fost Susai (sa tot fie prin '82 sau '83). Ne stabilim CR ca marcaj si vom urma crucile pana la Susai (plecare de langa Cioplea la 11.20). Mergem cateva sute de metri pe asfalt si apoi urmam semnele pe partea stanga a drumului. In 10 minute lasam in stanga PA spre Piatra Mare, alt traseu pe care nu cred ca am fost in ultimii 10 ani, si continuam pe "bulevardul" de Susai.


La 12.20 vedem prin ceata cabana/complexul care se ridica impunator in poiana Susaiului. Mi se pare total dezagreabil marele hotel Susai si cu greu ma hotarasc sa intru sa intreb de traseul (TA) pe care nu il mai facusem si despre care stiam ca e proaspat marcat. La intrarea in hotel exista o avertizare de ursi dupa lasarea serii! Sperietura pentru turistii auto si pentru Andreea care are ceva teama de animale salbatice! Pe hartile din hotel nu apare acest marcaj. Abia reusesc sa scot ceva informatii de la personalul hotelului cand pe spun ca e o poteca pietruita ce coboara in valea Azugii. Ma lamuresc ca trebuie sa merg putin pe TR si apoi dreapta prin padure. Le multumesc "gazdelor" si pornim spre sala de mese inchisa. Stam afara sa ciugulim ceva si sa dam ultimele telefoane (nu stiam daca mai avem semnal) si vedem in dreapta in padure marcajul TA. Pornim prin noroaie destul de mari pe fosta poteca a lui Ceausescu (dupa spusele unor muncitori ce carau cateva lemne cu un tractoras). Coboram pe "aleea" montana ce imi aminteste de parcul din Vatra Dornei (a se vedea RT-ul anterior) tinand serpentinele marcate cu borduri pietruite (nu de Videanu :D). Cam pe la ultimele curbe simtim amandoi pentru cateva clipe miros de animal salbatic (urs cu cea mai mare probabilitate) si grabim pasul pana la primul drum forestier (13.30). In fata prin padure auzim cativa turisti ce faceau galagie la fosta cabana a lui Ceausescu si noi ne continuam traseul in stanga pe forestier. Peste un pod betonat ajungem in drumul principal de pe valea Azugii si urcam usor in stanga pe drum. Stiu ca avem vreo 2 km pana la TR ce urca spre Retevoi si acest lucru ne e confirmat curand de doi localnici ce veneau din sensul invers de mers. La ora 14.00 ajungem la fosta masuta unde TR traverseaza forestierul. Acum aici e o baraca mobila si o gramada de busteni taiati, semn al nesimtirii umane si al agresarii padurii. Ramanem aici pentru vreo jumatate de ora sa mancam cate ceva si dupa ce ne potolim foamea si setea, pornim pe TR spre refugiul unde vom inopta. Nici nu incepem bine sa urcam si amintirile unor frumoase curbe de poteca imi sunt retezate de o imagine groaznica: o defrisare de circa 50 m latime urca pe muchia pe care trebuie sa mergem noi! Suntem uluiti si blocati! Cine poate fi nenorocitul care a facut acest lucru? Abia ne putem abtine de la atacuri verbale la adresa respectivei persoane si cautam sa ne facem poteca printre cioturile copacilor de zeci sau chiar sute de ani.
Dupa 7-8 sute de metri de defrisare pare sa revina padurea! Nu pentru mult timp caci ne trezim in a doua defrisare unde se aude si o drujba. Din fata vine un tractor ce trage 5-6 arbori de 25-30 de metri si abia reusim sa trecem pe langa el. Doi padurari ne asteapta mai sus nitel speriati.
"Buna ziua, imi spuneti si mie ce se intampla aici?"
"Pai se taie pentru refacerea padurii. Uite ce uscati sunt unii copaci. La anul sau peste doi ani replantam daca nu se reface singura padurea".
"Nu se reface singura padurea! Aici e o afacere mare la mijloc. Dar in fine voi sunteti doar niste muncitori care va faceti treaba. Voi afla eu ce se intampla aici"
"Aici taiem ca e prea multa padure"
"Baieti in Germania de exemplu se taie un copac dintr-o mie, aici se taie 999 dintr-o mie"
"Eh, si acolo se taie"
"No bine atunci, sanatate si spor la treaba ca noi mai avem de mers ceva"
Continuam prin padure si la 15.30 iesim in poiana larga unde se afla pe stanga primul foisor de vanatoare/observator. Din fericire aici nu au ajuns defrisarile. Continuam pe poteca clara si bine marcata pana in a doua poiana unde se afla al doilea observator pe partea dreapta a potecii. Ne e un pic foame si parca vrem sa ne odihnim in bataia razelor de soare. Nici unul dintre noi nu a dormit suficient in noaptea anterioara si parca avem ceva amorteala in noi.
Transpiratia de pe spate si temperaturile scazute ma ridica de pe rucsac si pornim mai departe pentru inca maxim 10 minute pana la refugiu. Poteca ne duce de la sine pana la casa de vanatoare Retevoi (16.10). E o placere sa revad casuta in care acum cativa ani am dormit prima data intr-un frig de februarie. Admiram curatenia din interior, ne schimbam cu ceva haine uscate si mergem la izvor sa luam apa in camelbag-uri si termos. Revenim in cabanuta, facem focul in soba (ne testam capacitatea de a face si mentine focul) si reusim in scurt timp sa afumam absolut totul in camera. Fumul e asa de des incat abia putem sa respiram si deschidem de cateva ori usa pentru ventilatie. Fata de mancarea obisnuita pe munte, acum am niste cornulete festive, o cutie de peste in saramura si o sticla de vin. Nu putem bea decat vreo 2-3 guri de fiecare cu cateva cornulete si cam pe la ora 19.15 ne bagam in sacii de dormit. E asa de bine in saci incat adormim aproape instant si pana dimineata nu ne va deranja absolut nimic!

Ziua 2 duminica 21.11.2010

Parca nu ne mai saturam de somn! Se lumineaza si noi tot stam cu nasul in sacul de dormit si nu ne induram sa iesim. Pana la urma imi fac curaj si ies pe afara. E ora 9.00 si afara sunt in jur de zero grade. In fata cabanei bruma acopera frunsele uscate si iarba inca verde.
Peste vreo jumatate de ora se trezeste si Andreea cu scuzele de rigoare pentru somnul prea lung. "Nu e nici o problema, am ciit presa de saptamana trecuta". E un Jurnal Natioanl de saptamana trecuta di ncare remarc un articol despre poetul Adrian Paunescu si altul despre revolta impotriva societatii mizere in care traim.
Pana ne invartim noi cu masa si cu stransul bagajelor se face ora 11.00 si pornim mai departe la drum. Nu avem planuri prea mari pentru azi si de aceea mergem destul de agale. Urcam putin pe muchia Lacului Rosu urmand semnele TR care ne aduc primele obstacole dupa doar 40-50 de metri de la cabana: cativa copaci uriasi doborati de furtuna care ne obliga sa ne furisam printre crengile lor! Mergem pe marcaje si in 10 minute iesim la o poiana unde putem admira Bucegii deasupra unei faine paturi de nori ("Costila ascunsa peste-un nor"). E ultimul loc in care acumulatorul aparatului meu mai are suficienta putere cat sa deschida obiectivul (am plecat si eu cu acumulatorul neincarcat!).
Continuam pana la lacul Gavanul unde nu reusim absolut deloc sa vedem culoarea rosie ce da numele alternativ al lacului:). Imi aduc aminte ca in prima tura pe aici lacul era total inghetat si doar mi-am inchipuit unde ar putea fi localizat. De la lac facem stanga pe vechiul marcaj TR care coboara destul de abrupt pana in capatul din amonte al vaii Azugii (cca 12.00). Mai vedem cate un marcaj sters din cand in cand si pornim in jos pe cursul apei. In cca 5 mintue se formeaza si un drum forestier care se va largi din ce in ce mai mult. Constatam ca noi doi am mers in ultimul timp doar in ture lejere si totusi ne bucuram de verdele crud al brazilor.
"Parca sunt mai frumosi peretii astia verzi decat aia gri din oras!"
Discutam pe drum despre diferite stiluri de mers cu betele (nordic trekking) si iesim pe valea din ce in ce mai larga langa o pastravarie. Urmam drumul mai departe si iesim in alt forestier mult mai larg. Il identificam ca fiind cel de pe valea Azugii si facem stanga spre TR pe care am venit. Dupa vreo 2 km ajungem la lemnele imense pe care statusem sa mancam cu o zi in urma. Pentru variatia traseului tinem in dreapta un forestier pe care mai fusesem eu cu ceva timp in urma (in 2008 daca nu ma insel). Urcam prima curba si scurtam o serpentina mai mare printr-un urcus direct prin braduti mici pana la limita padurii. Stiam bine forma drumului si ma descurc foarte bine cu topografia locului. Soarele incepe sa ne bata destul de tare si eu raman chiar in tricou indesand toate polarele si geaca in rucsac. Mergem in ritm destul de alert pana la BR care vine din Piatra Mare si apoi revenim in CR pe care urcasem cu o zi inainte. De aici parca ne dam de-a rostogolul la vale si ajungem fara sa ne dam seama in Predeal la primele case. Mai facem o pauza scurta la PA dinspre poiana Pietricica si pana sa iesim la Cioplea, ne opreste un turist speriat:
"Ati vazut ursoaica? E la cateva curbe mai in spate. Era la douazeci de metri de mine, s-a ridicat in doua labe si urla la mine. Am pierdut 5 ani din viata!!! Ursii ar trebui impuscati!", ne spunea socat turistul in adidasi.
"Aici e terenul lor, noi oamenii am dat buzna la ei in casa", i-a replicat Andreea si am plecat mai departe facand glume pe seama saracului om speriat de stapanul padurii.
Coboram la gara si ne dam seama ca am pierdut personalul cu cateva minute. Ne luam bilete la primul accelerat, mergem si ne comandam cate o pizza si pentru siguranta, revenim in gara unde ne bucuram de specialitatea italiana. In fine, pe la 17.25 vine si acceleratul (cu ceva intarziere) si ne urcam in tren spre Bucuresti. In tren stau in spatele nostru cativa straini (africani, un indian, o englezoaica si vreo doua romance) si imi face mare placere sa aud diferite accente in engleza vorbita in grup. Cu putina melancolie imi aduc aminte de multele discutii din Norvegia din bucataria comuna de la camin.! Frumoase locuri, vremuri si oameni! Cam pe la 19.30 ajungem in Bucuresti si apoi cu metroul ne indreptam fiecare spre casa lui.

Rememorez tot traseul si ma bucur nespus de tot ceea ce am avut in aceste doua zile (si bune, si rele). Ii multumesc Andreei pentru tura si seara adorm cu gandul la we ce va veni (nici nu banuiam ca voi ajunge la varful Omu - asta vom citi in episodul urmator :) )