Oradea 27-28.01.2025

Ziua 1 - 27.01.2025

Aseară am venit cu Mihai din tura CAR în munții Rodnei. Pentru el a fost destul de obositor drumul. Dar atunci când ai muntele în suflet, indiferent cât de lung și obositor este drumul, dragul de munte te face să revii iar și iar. Mă lăsase la hostelul Central Hostel Partener la care îmi făcusem rezervare pentru două nopți și, după un somn bun, la 8.45-9.00 sunt gata de explorare, după ce văd soarele care se străduie să scoată câteva raze printre nori.

Primul obiectiv și printre cele mai importante este cetatea Oradea. Am o întreagă listă din recomandările primite de la Mihai sau de pe net și în final dragul meu coleg de club va fi uimit prin câte locuri am putut ajunge într-o singură zi. Pentru a ajunge la cetate pornesc din cartierul Cantemir pe bulevardul omonim Dimitrie Cantemir, trec de Piața Cetății și pe prima stradă fac dreapta spre cetatea cu cinci bastioane. Făcusem înainte o documentare personală, dar la fața locului orice plan este schimbat de ceea ce apare pe teren. Așa că ajung pe strada Șanțul Cetății între catedrala episcopală ”Învierea Domnului” din piața Emanoil Gojdu și intrarea vestică în cetate. Un pod de lemn foarte fain unește cele două clădiri istorice. Câteva detalii istorice (restul le citiți mai jos) și apoi trecem la explorare. 

Legenda spune că regele Ladislau a ajuns în anul 1092 într-o noapte înstelată într-o poiană largă și, adormind, a visat doi îngeri care i-au spus să ridice acolo o mănăstire cu hramul Sfintei Fecioare Maria. A numit locul Varad și în jurul mănăstirii s-a construit cetatea ce a stat multe secole în apărarea creștinătății. Treptat au fost construite zidurile și turnurile din piatră înlocuind construcții din lemn, o catedrală în stil gotic cu două turnuri și contraforți masivi. În sec. XVI-XVII a fost construită o fortificație italiană pentagonală cu ziduri, bastioane și șanț de apărare umplut cu apă. În sec. XVIII devine garnizoană militară, cetate de interior, se ridică alte clădiri și sunt rebotezate bastioanele. Istoria modernă a cetății nu a mai avut momente limită precum cele din Evul Mediu. 

Explorez cetatea în două etape, la mijloc fiind fainul parc amenajat pe latura nordică a cetății. Pe cea sudică încă se fac explorări arheologice și amenajări pentru a putea deveni vizitabilă. Biserica din cetate este închisă și ăsta este un motiv pentru a reveni cândva. Cine știe când va fi, distanțele fiind destul de mari pentur a ajunge aici. Dar nu se știe niciodată... De remarcat intrarea la Muzeul Orașului (și el închis), descrierile istorice din mijlocul cetății, mormintele regilor Ladislau și Sigismund, toate porțile, simularea șanțului cu apă pentru apărarea cetății, zidurile exterioare, parcul, atelierul de ceramică unde povestesc ceva vreme cu proprietarii, amfiteatrele de pe bastioanele Ciunt și Bethlen, rezistența zidurilor văzute în special de pe exterior (parte restaurate), Piața 9, galeria de artă Reperaj și multe alte detalii vizibile în poze. Bine, aici este, ca de obicei, o selecție din multele poze făcute în cetate (circa o oră și 45 de minute de vizitare ”pe repede înainte”).

Cum spuneam, următorul loc de interes este Catedrala Episcopală. Este în construcție (mai ales pe interior) și se află în piața Mihai Viteazul, vis-a-vis de Casa de Cultură a Studenților. Îmi place mult piața fiindcă este foarte aerisită și cu multă vizibilitate. Dacă vă uitați pe o hartă puteți vedea că formează o linie începând de la cetate, apoi parcul 1 decembrie, apoi pietonala Vasile Alecsandri, Piața Unirii și strada Mihai Pavel cu multe clădiri importante. Poate greșesc asociind cu linia brâncușiană din Târgu Jiu... Aici sunt multe obiective și pe partea cealaltă a Crișului Repede!

În capătul Pieței 1 Decembrie traversată de noua linie de tramvai se află locomotiva electrică construită în 1905 de firma germană Katharinahutte și echipată electric de către Siemens. A fost folosită pe linia dintre gările Roșia și Velența pentru transport de mărfuri direct la destinatar fără transbordarea produselor pe parcurs (vorbim de consumatori din zonele industirale ale orașului). A fost folosită până în 1994 și este cea mai veche locomotivă electrică a parcului de transport Oradea. 

Traversez piața ”1 decembrie” și parcul omonim admirând statuile lui Emanoil Gojdu și Emmanuel de Martonne. Pentru montagnarzi numele spune ceva: a fost cel care a explorat și a dat Făgărașilor numele de Alpii Transilvaniei. Ceva mai încolo voi căuta și găsi bustul altui mare explorator. Menționez ceva mai jos! De la statuia centrală a Eroului Necunoscut ies din parc spre colțul sud-vestic, spre biserica romano-catolică Sfânta Maria/mănăstirea Capucinilor, construită în 1734-1740 și refăcută în 1837. Clădirea are construcție planimetrică simplă și tratare arhitecturală specifică ordinului capucinilor. 

Strada General Traian Moșoiu mă duce printre câteva clădiri restaurate în Piața Unirii unde se află multe monumente arhitecturale foarte importante.

Piața este la fel de aerisită și se pot vedea față în față, în pace, statuile episcopului român Ciorogariu și Demetriu Radu. Aș fi vrut să văd fațada ”Bisericii cu lună” (redă fazele lunii), dar este acoperită cu schele de restaurare. A fost înălțată în 1784-1790 în stil baroc cu influențe neoclasice. O voi vizita ceva mai încolo. Vis-a-vis este catedrala greco-catolică ”Sf. Nicolae” (1800-1806) cu o superbă pictură interioară. În spatele ei este liceul greco-catolic ”Iuliu Maniu”, monument de arhitectură înființat în 1784 și reînființat în 1992, ce cuprinde în oferta educațională programe de la grădiniță cu program prelungit la învățământ liceal. Lângă el găsim Palatul Episcopal Greco-Catolic și statuia regelui Ferdinand într-un frumos complex arhitectural în mijlocul pieței. În așteptarea întâlnirii cu Mihai la o poveste citesc ceva informații despre palatul ”Vulturul Negru”. Îl voi vizita după ce revine Mihai la muncă, după încercarea nereușită de a urca în turnul Primăriei. Este luni și are statut de muzeu. Este normal să fie închis. Mno, încă un motiv de revenire, cândva! Explorarea rapidă a galeriilor palatului ”Vulturul Negru” mă scoate în pietonala Vasile Alecsandri de unde găsesc o străduță spre Sinagoga Neologă Sion și faleza Crișului Repede. Și ea are statut de muzeu, închis lunea. Povestesc ceva cu prietenul orădean Emil înainte de a merge mai departe spre alte și alte obiective interesante!

Trec Crișul Repede pe Podul Intelectualilor (servea în perioada anilor 1990 drept pasarelă pe unde mințile luminate ale vremurilor treceau zilnic spre redacțiile bihorene din acea vreme) sau Podul Paralelelor (pod de lemn construit la 1850 cu căsuță de lemn la capete unde se percepea taxă de trecere, înlocuit la 1910 cu o pasarelă din metal și în 1974 cu actualul pod). În stânga, în parcul Libertății este un mozaic foarte fain, statuia Annei Marossy și bustul lui Czárán Gyula. Despre el spuneam mai devreme. Este considerat ”tatăl” traseelor din munții Apuseni, după cum puteți citi în articolul din ”Bihoreanul”. Spre rușinea mea nu auzisem de el și îi mulțumesc aici lui Mihai pentru că mi-a deschis ochii în privința asta! După bustul lui Iosif Vulcan, publicist român, revin la capul podului amintit și explorez mai departe partea copilărească a parcului până la strada Libertății. Aceasta mă duce în capătul parcului Traian de la pasajul Magheru și explorez zona verde până în capăt unde este muzeul Ady Endre (tot închis, evident). Dar sunt super mulțumit de explorarea exterioară până la faina Cale a Republicii.

Fiindcă Emil, prietenul meu de mulți ani este orădean, trebuie să ajung la Teatrul de stat. Las pe stânga restaurantul Cyrano (da, e vorba de acel Cyrano de Bergerac cu nasul ascuțit!) și intru puțin în biserica romano-catolică ”Sf. Ana”, îngustă la fațadă, aproape de ne-remarcat. Și este superbă pe interior!

Las pe dreapta Statuia ”Sfătuitorilor”/Politicienilor (nu am găsit o denumire pe Google Maps!) și ajung în fața Teatrului de stat. Este impunător și cumva coloanele îmi aduc aminte de Atheneul Român și de Pantheonul din Roma. În Piața Regele Ferdinand din fața teatrului este impunătoarea statuie a Reginei Maria, făuritoarea României Mari. Nu e cazul să detaliez aici argumentele pentru afirmația făcută! Îl sun pe Emil fiindcă sunt în fața teatrului unde tatăl lui, un erudit om de cultură, a fost director pentru o bună perioadă de timp! Pe lângă alte fațade Art Nouveau revin în piața Teatrului și explorez puțin fosta mănăstire a Ursulinelor. Nu știu cât am voie, dar dacă nu scrie ”interzis” înseamnă că este permis! Și oricum eu depășesc de multe ori limitele ”Interzis” pentru ceva poze, de obicei mai inedite!

Îmi setez ca obiectiv Palatul Episcopiei Romano-Catolice și pe drum mai fotografiez ceva clădiri-monument ca Palatul Moskovits, Episcopia Ortodoxă Română sau Camera de Comerț și Industrie Bihor. La 15.10 sunt la intrarea în palatul Episcopal aflat vis-a-vis de Șirul Canonicilor și Catedrala Romano-Catolică. Vizitez în grabă toate expozițiile din Palatul Episcopal (se închide la 16.00!) și abia am vreme până să se pregătească de închidere. Știu, ar fi trebuit să vizitez mai pe îndelete. Dacă ai răbdare, aici trebuie să îți rezervi o zi întreagă, nu doar câteva ore cum am făcut eu acum! Este foarte mult de văzut, de citit, de aprofundat!

Până să intru în superba catedrală barocă am de vizitat grădinile palatului din care o parte importantă este ocupată de Grădina biblică ”Follman Geza” în care găsim o serie de plante menționate în Vechiul și Noul Testament, specii cultivate din cele mai îndepărtate timpuri pentru valoarea nutritivă și gastronomică sau din motive spirituale, în scopul comuniunii cu Divinitatea.

În final, că tot sunt aici, găsesc intrarea în catedrală, intrare aflată pe lateral, pe strada Șirul Canonicilor. Catedrala superbă are o istorie de circa o mie de ani. Mai multe informații decât cele de mai jos puteți citi, dacă doriți, pe pagina Wikipedia dedicată.

”Episcopia de Oradea este considerată a fi fost fondată de regele Ladislau în 1083. După ce a fost deteriorată în timpul invaziei tătarilor din 1241, catedrala romanică a fost înlocuită cu o nouă clădire gotică în prima jumătate a secolului al XIV-lea.

Clădirea bisericii se afla în interiorul cetății și a fost locul de înmormântare a mai multor membri ai familiei regale maghiare, printre care și împăratul Sigismund de Luxemburg, și soția sa, Maria a Ungariei. Mormintele, inclusiv cel al Sf. Ladislau I și Sf. Emmerich, au fost distruse în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, deși istoriografia maghiară dă vina pentru asta pe otomani, dar istoriografia română îi dă vina pe insurgenții protestanți.

După victoria Reformei Calviniste în oraș și regiune de-a lungul secolului al XVI-lea, catedrala a început să decadă. În timpul conflictelor armate din secolul al XVII-lea, ruinele au fost demolate pentru a extrage materiale de construcție și fortificații. După câțiva ani sub stăpânire otomană, Oradea a făcut parte din Imperiul Habsburgic din 1692 până în 1918.

Catedrala actuală a fost construită între 1752-1780. Planul edificiului a fost realizat de arhitectul italian Giovanni Battista Ricca (1691-1757), chemat în Sfântul Imperiu Roman de împărăteasa Maria Terezia. După moartea primului arhitect, construcția a fost terminată de Franz Anton Hillebrandt din Viena, care a împodobit biserica cu ornamentații în stil baroc austriac.

Altarele din bazilica romano-catolică au un caracter clasicizant, reflectând preferința pentru sobrietate și simplitate specifică etapei târzii a barocului.”

Dacă în catedrală este un semi-întuneric afară este încă lumină. Nu foarte mult căci se apropie apusul și, după ce fac ultimele poze spre soare printre crengile copacilor din Parcul Petőfi Sándor, trec calea ferată pe pasarelă, spre strada Ecaterina Teodoroiu și urmez Google Maps care mă urcă pe strada Graurilor spre restaurantul și dealul Ciuperca. Este un cartier super liniștit aici și tind să cred că sunt oameni cu avere ceva mai mare. Fac ceva poze la apus și apoi cu luminile serii și apoi mă relaxez cu o masă consistentă și mult dorită!

Orașul este foarte fain pe înserat. Mă las pe potecile în serpentine ce coboară dinspre dealul Ciuperca spre Crișul Repede, ies din parcul Ciuperca pe pasarelă în strada Olteniei, găsesc un bancomat la dreapta și scot ceva bani (prefer să am cash la mine, e mult mai practic!) și pe bulevardul Magheru ajung la Podul Dacia, apoi piața Emanoil Gojdu și prin piața Mihai Viteazul mă îndrept spre bulevardul Dimitrie Cantemir și spre ”casă”. ”Casă” numesc fiecare loc unde stau temporar în vreun oraș. Fiindcă am obiceiul să mă simt ca acasă peste tot pe unde merg. În fond sunt tot ”acasă” în țărișoara noastră dragă!

Ziua 2 - 28.01.2025

Azi am cam jumătate de zi în Oradea fiindcă pe seară trebuie să fiu în Cluj. Am găsit transport prin Blablacar fiindcă transportul în comun este foarte complicat de folosit și la niște ore tare nepotrivite. Doar țin legătura cu tipul cu care merg la Cluj ca să ne înțelegem exact asupra locului de unde mă va lua. Până la urmă va fi chiar în fața hostelului!

Deocamdată mă trezesc cu un cer superb colorat care îmi dă chef de cutreierat câteva ore prin oraș.

Vreau să mai văd o dată Piața Unirii ca să îmi rămână în minte clădirile Art Nouveau. Pentru asta merg paralel cu parcul 1 decembrie pe strada Mihail Kogălniceanu. Aici văd, închis fiindcă este prea dimineață, Hanul cu Noroc. Este un alt local recomandat pentru masă. Pentru mine sună a un amestec de ”Moara cu noroc” și ”Hanul Ancuței” :)! Pe strada Mihai Viteazul fac dreapta pentru o poză la Sinagoga Ortodoxă. Hm, pentru mine sună tare ciudată asocierea, dar se referă cu siguranță la evreii ortodocși, nu la creștin-ortodocși! 

Ajung în Piața Unirii și fac un rond rapid înainte de a mă întoarce în parcul ”1 decembrie” pentru ceva poze matinale.

Cu ”pohta” împlinită mă întorc la hostel, în timp util pentru o cafea și apoi întâlnirea cu tipul cu care merg la Cluj. Povestim de toate pe drum și nu simțim cum trece timpul. Și kilometrii căci destul de repede pare să ajungem în Gilău, Florești și apoi Cluj! Mai luase pe cineva de pe drum și doamna coborâse chiar la intrarea în oraș. Pe mine mă lasă într-o stație de autobuz de unde pot ajunge direct în centru. Mă duc la cazarea pe care mi-o rezervasem în seara asta, mă fac comod și mă pregătesc pentru întâlnirea aniversară a clubului.