Pentru câteva zile Rebeca a venit în vizită în București. Nu mai fusese niciodată și are o listă cu obiective. Mi le spune și le vom vedea pe toate și multe altele, pentru mine Bucureștiul fiind, în multe zone, ”ca-n palmă”. Bine, sunt și multe locuri pe care nu le-am văzut deloc sau doar în trecere...
Începem cu biserica Bucur de pe malul Dâmboviței despre care se spune că ar fi ridicată în perioada când ciobanul Bucur s-a stabilit cu oile aici... Trecusem și pe la mănăstirea ”Radu Vodă”, dar de acolo nu am poze.
Ne luăm la povești și ajungem la Unirii, în Cartierul evreiesc, la Sinagoga Mare din București. Este închisă și avem surpriza să vorbim chiar în fața sinagogii cu o doamnă mai în etate, călătoare și exploratoare pe multe planuri. Ne dă binecuvântare și încurajare, cu energie extrem de faină!
Până la evenimentul de seară facem o scurtă vizită la Catedrala Catolică ”Sf. Iosif”. Prindem slujba de seară și de fiecare dată sunt impresionat de sonorizarea extrem de faină din interior.
Și, ca să nu mai lungesc vorba, evenimentul de seară este lansarea filmului ”Apă și talpă” la București. Este ”opera” prietenilor de la Tășuleasa Social, actorul principal al căii deja cunoscute: Via Transilvanica! Sunt prezenți oameni care mi-au pătruns în suflet și cu care deja formez o ”familie”! E multă lume, nu avem timp să povestim, dar bucuria de a ne vedea, chiae și de la distanță, este extrem de mare! Și poate vom mai vedea și alte borne, live, cât de curând... Via Transilvanica este un organism viu care se modifică permanent!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu