Mereu am fost pe fugă pe aici. Mereu spre alte și alte locuri. Și tot am zis că trebuie să mă opresc o dată în Mizil la bisericuța de lemn pe care o vedeam din tren. Dar mai întâi, mergând pe unde și cât îmi dorește pofta inimii, mă opresc la parcul și biserica de lemn ”Sfinții Ioachim și Ana”. Mi-a părut mereu atractivă turla ei înaltă, impozantă deasupra clădirilor cu câteva etaje din oraș. Parcul are niște sculpturi interesante pe care le vizitez de la una la alta. Biserica este închisă și tot mă bucur de câteva unghiuri pe exterior.
Scopul este de fapt să ajung la biserica ”Sf. Muceniță Filofteia” de pe strada Nichita Stănescu. Biserica a fost începută (piatra de temelie) la 11 septembrie 2011 și finalizată în aprilie 2012 unde își doreau locuitorii noului cartier din Mizil. De fapt este un paraclis din lemn de brad construit după modelul bisericilor de lemn din Muntenia, cu o singură turlă în mijloc deasupra naosului și îmbrăcată pe exterior cu șindrilă de fag și în interior cu lambriu de lemn. Este interesantă și clopotnița care pare împletită pe toată înălțimea ei. Pe locul unde va fi biserica este o cruce de lemn pe care scrie despre inițiativa din 11 septembrie. Și în curte sunt multe flori îngrijite care dau culoare locului.
Din Săhăteni planul meu este să urc spre Năeni spre obiectivele de acolo. Fusesem de câteva ori și mă opresc puțin în drum la Crucea Manafului. Asta înseamnă din asfalt câteva sute de metri pe drum de câmp. Pe aici trecea odată demult drumul vinului...
Revin la asfalt și puțin mai încolo pe stânga este conacul Fințescu pe dealurile din stânga drumului. Mă interesează mai mult coama de deal pietros de lângă drum. Așa că las mașina în aafara asfaltului și fac o explorare, mai întâi pe sub dealul de pământ pe unde curge un pârâiaș și apoi în sus pe deal printre zone nivelate. Ajung la viile de pe deal și de aici voi coborî pe la locul pietros dorit. Extrem de mult calcar interesant ca formațiuni...
Sunt super încântat de locurile explorate. De acum teoretic voi ajunge prin locuri cunoscute. Trec prin centrul Năieniului și urc prin Fântânele la Biserica dintr-o piatră dinainte de satul Vârf. Voi lăsa aici mașina pentru câteva ore. Întâi vizitez pe exterior Biserica dintr-o piatră, apoi mormintele tracice și apoi merg pe sub coamă spre o primă grotă mai mare și apoi, după șaua cu cruce de piatră, spre grotele preistorice. Las pozele să spună mai multe. Când veți ajunge acolo puteți citi mai multe folosind codurile QR de pe panourile descriptive.
Acum ani buni, când hoinăream pe aici cu Adi, nu era nici un fel de panou și abia venise primul locuitor al satului dacic pe care îl voi ocoli și apoi îl voi vizita în continuare.”Ocolișul” pe drumul cu ”poartă de piatră” și apoi pe sub așezăminte, prin pădure, este ceva nou pentru mine :). Și discuția extrem de faină cu un călugăr, un amestec de teologie creștină și dacică, mult mai aproape de sufletul meu decât alte teorii restrictive, limitative face din vizită o deosebită plăcere. Alături de icoanele sfântului Serafim de Sarov, el însuși apropiat de natură și de animale, a reprezentării unui sfânt mare mucenic fără nume, unul din cei zece milioane de martiri daci uciși de prigonitorii romani și a unui preot misionar mărturisitor în zona Vrancei și a sfinților din Dobrogea!
Bineînțeles că fac o vizită taberei de sculptură de la Năeni (1986-2009) în amintirea plimbărilor cu Adi pe aici și a nopții dormite sub cerul liber când ne mirosea dimineața vulpița pe la nas :D!
Cu Adi în gând continui pe deasupra coamei până la Biserica dintr-o piatră și la mașină. Știu cât îi plăceau locurile astea și cât de mult îmi plac și mie!
Trec cu mașina prin partea de jos a satului Vârf și urc cât mi se pare în siguranță pentru a mă putea întoarce. Hm, altă dată am mers pe jos pe aici... Las mașina înainte de șaua de unde începe Istrița și de aici găsesc un drum care mă coboară spre dreapta și apoi în ușoară urcare. Ajung la crucea ce indică drumul spre Chilia lui Ambrozie și urc la ea. Mai fusesem și altă dată și mă impresionează că este prima dată când văd o imagine cu Ambrozie Rizea (1889-1980), călugărul care s-a nevoit aici și care se descurca pentru hrană vânzând coșuri de nuiele prin satele alăturate. Două remarci strict personale: 1. s-a născut în anul în care au murit doi mari maeștri ai culturii românești, bunii prieteni bădia Mihai și ”bulgărele de humă” Nică a lui Ștefan a Petrei din filmul cu același nume și 2. A murit în anul în care m-am născut eu :)! Îndrăznesc să zic că ar putea fi o continuitate a oamenilor ce au iubit și iubesc țara în care au apărut...
Cobor pe scările amenajate de câțiva ani și continui pe poteca ce mă urcă pe o zonă expusă, printre pini, pe coama sub care este chilia. Pe aici o scurtă plimbare în ”ora de aur” spre mașină. Cu ceva colectare de crengi de cătină care îmi vor da de lucru zilele următoare. Nu mă plâng fiindcă știu câtă sănătate este în cătină. Și mai ales m-a bucurat tare când acum câteva zile sora mea mi-a spus că a terminat ultima pungă de cătină. Din cea strânsă acum de pe dealurile buzoiene!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu