Cum spuneam la finalul zilei de ieri, am alarma pusă și la 7.20 pornesc spre vârf. Miha și Mihu mă vor aștepta la corturi. În fond suntem în concediu, nu e musai să ne trezim așa devreme. Doar că la mine concediile sunt super active și de obicei dorm mai puțin decât atunci când lucrez :). Ora 7.40 mă prinde la răsărit pe vârf. Uite ce spectacol apare o dată cu căldura soarelui:
La corturi avem masă bogată și cu foame, strângem toate și puțin după ora 10.00 suntem gata de drum. Lăsând în urma noastră doar iarba presată de corturi și jarul stins! Nu am avut de șters corturile fiindcă a fost o noapte uscată și o dimineață fără rouă!
Prima oprire este la un izvor cu troiță aflat la câțiva kilometri și apoi, prin fainele culori de toamnă (știu, vă stresez cu asta în fiecare zi fiindcă în fiecare loc ne-am bucurat de altfel de locuri cu multe culori!), ieșim la TransSemenic unde îl lăsasem ieri.
Drumul continuă cu multe serpentine faine și coborâre până la Văliug. O vreme nu am văzut nici o mașină... În Văliug lăsăm în stânga lacul Gozna cu barajul înalt, parcurgem jumătate din stațiune și facem stânga și prin multe serpentine ajungem în satul Cuptoare. În apropiere se află Secu de unde un drum duce la fainul lac de acumulare Secu pe deasupra căruia trece Via Transilvanica. Acum știu asta, după ce am parcurs acel segment din Via. Atunci (anul trecut) informația îmi era total necunoscută! Mai urmează câteva serpentine și ajungem în cartierul Minda din Reșița, denumire ce vine de la hala fostei fabrici, loc unde acum se produc lucrări de artă din fier. Iarăși nu observ pe aici marcajele T care îmi vor fi ghid prin țară în 2023! Facem o pauză în Piața Republicii, prilej să fac câteva poze la podul de la Hala Nouă a UCM Reșița (înființată în 1771).
GPS-ul ne duce prin centru (Reșița Română) și ne urcă prin Valea Domanului (DJ581) pe la belvederea ”La steaguri” și mai sus pe DJ586 prin pădure până la intersecția cu DJ586A. De multe ori avem impresia că e un drum fără sfârșit... Pauză la intersecție și apoi coborâm la stânga pe drumul asfaltat până în Dognecea/Dognatschka. Localitatea apare după fainul lac Dognecea pe partea stângă a drumului. Vom opri puțin la barajul acestuia pentru câteva poze. E interesant ca structură și ca drum de acces pentru pensiunile de pe partea stângă a lacului.
Miha făcuse planul de acasă și știa exact pe unde trebuie să mergem. Așa că mai coborâm puțin cu mașina și vom porni la dreapta pe podul de piatră. Ieșim dintre case și la prima intersecție greșim puțin. Noi trebuie să urcăm pe drumul de pe culme în timp ce drumul principal face dreapta și începe să coboare. Revenim la drumul bun și tot urmându-l coborâm într-o vale și mai departe pe poteca ce merge la dreapta, pe culme, ieșim în DC78 în curba cea mai proeminentă. Pentru orientare mai simplă ajungem la coordonatele 45.300420, 21.724747. Punctul cel mai înalt din munții Dognecei (da, știm, sunt niște munți mici, fantomă; după altitudine nu sunt munți, după geneză da; după ei începe Câmpia de Vest). Trecem de Popasul lui Lau și intuim o potecă (nu există marcaj!) care ne urcă în vârful Culmea Poeții, punctul cel mai înalt al munților Dognecei: 616,9 metri altitudine! Poză cu picioarele pe borna topometrică cu bucuria altui masiv montan! Deasupra noastră se aude un fâșâit de aripi. Abia apucăm să ne uităm în sus și vedem un cocoș de munte care urcă de pe o cracă pe alta pentru a se ascunde de noi. Pentru mine este prima dată când văd un cocoș de munte, chiar și așa, în zbor! E un eveniment de maxim două secunde!
Întreb pe Miha și pe Mihu dacă nu vor să parcurgă culmea Poeții pentru a ieși în drum ceva mai încolo. Nu mai țin minte unde se întâmplase mai devreme ca Miha să calce greșit și o cam doare o gleznă. Vă dați seama că îi provoacă neplăcere și nu se plânge. Chiar șchiopătând, merge unde și-a propus. Mai ales aici unde este ușor. Acum însă dorește întoarcerea pe drum și este de înțeles. Merge Mihu cu ea și ne vom întâlni mai jos, pe drum, înainte de a continua pe planul de acasă. Eu merg vreo 10 minute prin pădurea liniștită și ies la drum printre mure. Îi aștept doar câteva minute fiindcă avem de mers cu atenție ca să găsim poteca de coborâre.
Coborâm lejer pe drum și nu pare nici un drum. De fapt trecusem de vaga potecă pe care doar o bănuisem. Când vedem că suntem prea departe ne întoarcem și aplicațiile ne confirmă că pe acolo e drumul. Uite cum arată intrarea ca să vă dați seama cât de vag este:
Urmăm drumul din ce în ce mai clar. Doar că în anumite zone nu a mai fost folosit de ceva vreme și s-a acoperit de crengi și liane! Avem ceva de furcă mai ales la intersecții! La un moment dat dăm de o zonă cu ciuperci. Una, două, trei, zece, douăzeci. Miha venise pregătită cu cărțulia de identificare a ciupercilor comestibile. Mihu știe o parte dintre ele. Așa că în vreun sfert de oră adunăm două sacoșe pline. Ne cam ajunge pentru o ciulama mare. Trebuie cumva să le facem diseară fiindcă apoi se strică! Mai departe pe drum mai sunt alte și alte ciuperci și mai luăm doar câte una mai tânără și mai mare. Și tot la vale! La singura intersecție mai dubioasă facem dreapta tot în coborâre. Ieșim pe un drumeag cu viroage și mai la vale, după câteva serpentine, drumul devine forestier. Verificăm pe hartă și suntem unde trebuie. Mai coborâm vreo douăzeci de minute și ajungem la coada lacului mic Dognecea.
Este o zonă cu vegetație acvatică și abia mai încolo se vede luciul apei cu ceva vegetație pe el. Ajungem la baraj după o zonă cu noroi și eu vreau să rămân puțin la baraj. Este ok fiindcă apoi recuperez distanța. După baraj și canalul de scurgere este un copac cu o iconiță pe el. Semn fain!
Încă o sută de metri și suntem la intrarea în Dognecea. Aproape ne-am încheiat circuitul. Mai avem doar de mers până la mașină!
Suntem mulțumiți de verdeața imensă a munților Dognecei și ne vom muta în altă parte a țării. Am mai fi vrut și alți munți a pied, dar șchiopătatul Mihaelei ne obligă să optăm doar pentru variantele unde se poate merge cât mai mult cu mașina. Cât sunt munți noi pentru toți, până la urmă chiar nu contează cât de mult mergem cu mașina și cât mergem pe jos.
Acum trebuie să găsim cazare pentru diseară și Miha găsește un apartament într-o vilă în Lugoj. Poate veți spune ce căutăm acolo. Este în drumul nostru spre alți munți doriți!
Asta înseamnă DJ586A până în Bocșa și apoi ruta Berzovia - Vermeș - Silagiu - Buziaș - Sinersig - Lugoj. Ajunși la destinație avem ceva de lucru: să pregătim ciulamaua și mămăliguța. Așa că fiecare se apucă de câte ceva la indicațiile specialistului Mihu. Urmăm sfaturile și conlucrăm pentru o mâncare perfectă. E o seară ideală în care ne simțim ca în familie! Unforgetable!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu