joi, 20 octombrie 2022

BabaDag(i) și Corbu 13.03.2022

La întoarcerea spre casă (de obicei directă) solicit niște pauze-vizite în locuri pe unde nu am fost. Și cum Laura mai fusese la Baba Dagi, ne oprim acolo. Mai fusesem amândoi în Babadag, orașul unde mama a făcut câteva clase de liceu acum peste jumătate de secol. Dar pe dealul care a dat numele orașului eu nu am mai fost.

Baba Dagi sau Muntele bătrânului/înțeleptului este dealul unde Koyun Baba, înțeleptul musulman s-a retras și unde mulți localnici veneau să îi ceară sfaturi. Și legenda spune că multe au fost de folos oamenilor. Se spune că ți se îndeplinește dorința dacă te gândești la ea, urci dealul în tăcere și aduci o ofrandă (batistă, eșarfă etc) ”sfântului”... Se mai spune că acest Koyun Baba ar fi contribuit la un moment dat la găsirea mormântului pierdut al lui Sari Saltuk Baba, conducătorul primilor turci pe acest teritoriu (sec. XIII). (sursă: discoverdobrogea.ro)

Lăsăm mașina la baza dealului și urcăm îndeplinind ritualul. Este fain și interesant mai ales că frumusețea pădurii și a florilor tot te face să vorbești :). 








Continuăm pe coama dealului până în cel mai înalt punct, pe o mică ridicătură de pământ. Interesant că din loc în loc sunt crengi adunate ca pentru foc. Încălzire sau vreun alt fel de ofrandă? 

Găsim mai departe o baracă de tăietori de lemn și pe drumul din dreapta coborâm la valea ce separă dealul cu mormântul lui Koyun Baba de dealul aflat la est de acesta. Și de aici mai departe la mașină...
La nordul celui de-al doilea deal amintit, înainte de a intra în localitate se găsește o mai veche tabără de sculptură. Lucrările au fost făcute începând cu anii 1984 (cumva tinde spre tabăra de la Ciolanu, jud. Buzău) și, din păcate, au fost lăsate în paragină. Și e păcat de ele că sunt lucrări foarte faine! 

Mulțumiri Laurei că m-a așteptat la mașină, ea nu a mai urcat printre sculpturi fiindcă îi era frig (curent)!













În drum spre casă mai facem un ocol prin Sinoe, Istria, Săcele și Corbu spre plajă. Drumul este aproape drept și puțin circulat. Și, o dată ce ieșim din localitate, drumul devine pământos și destul de accesibil. 

Nu este nimeni pe plajă și chiar ne putem bucura de liniștea mării. Ba da, este un cățel care vine să îl mângâiem puțin :)! Și avem parte de ceva mai rar: NINGE PE PLAJĂ! Bine, nu se așează, dar fenomenul este foarte fain.



























La revedere, mare albastră/Mare Nostrum! Cine se gândea că anul ăsta voi mai ajunge de cel puțin două ori la mare? Vedem în postări viitoare :D!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu