No, am coborât de pe munte! Și ar fi un pic aiurea să merg țintă acasă mai ales că nu țipă nimeni după mâncare. Ajung acasă astăzi cu mici escale :)!
Prima ar fi... trovanții de la Breaza! Mai găsisem trovanți recent la Breaza, pe cursul văii Prahovei. Deci fix în vale! Dar cei din deal sunt cunoscuți și oficial și chiar e un traseu marcat cu bandă roșie pe la ei. Dar se poate urca cu mașina fix până lângă delușorul unde sunt trovanții! Prin Breaza de jos urc pe un drum cu o singură bandă, las mașina și mă rotesc cu mare interes în jurul trovanților. Unii au și ceva nume simpatice: Burtică sau Burtosu' ! Mai sunt și alți trovanți în spatele vârfulețului cu tufișuri, nu doar cei de la marcaj! Pe unii, cu forme ușor diferite de clasica ”sferă”, se pot vedea mai multe straturi într-un profil spart...
Și dacă tot suntem aici și ne indică și marcajul BR, ce ar fi să urcăm și pe dealul Gurga unde este faina cruce dedicată eroilor neamului? Las mașina câteva sute de metri mai sus și pornesc pe o potecă ușor în coborâre până la o fântână uitată și apoi, după o ușoară curbă de nivel, urmează o urcare destul de abruptă spre vârf. Care de fapt nu e locul unde e crucea, ci un pic mai la sud. Ca și pe Caraiman (Gurga mai are porecla de ”Caraimanul Brezei” :D) crucea este un pic mai jos de vârf, într-un punct vizibil dinspre vale! Câteva poze și admirație a văii Prahovei de mijloc și apoi mai departe...
Pe marcajul dublu BR și BG cobor pe curbă de nivel faină până pe o muchie ce pare să meargă spre nord. Și, din câte am aflat mai târziu de la primii localnici, așa merge și marcajul: pe culme până la prima șa și apoi la stânga spre drumul din cătun. Doar că eu scurtez peste o spărtură din gard, cobor în spatele curții oamenilor și, după ce potolesc ei câinii, intru și stau de vorbă cu ei. Îmi spun de multe variante de a ajunge la cruce... În fine, ies la uliță printre câteva case și la stânga ajung repede la punctul panoramic unde lăsasem mașina. Două poze și pornim la drum...
Din Poiana Câmpina merg pe drumul paralel cu DN1, pe partea dreaptă a Prahovei. Dacă nu faci tu ”primii pași” prin locurile despre care doar ai citit, nimeni nu te va duce acolo! Și, slavă Domnului, județul Prahova are multe și multe astfel de locuri despre care, de multe ori, nici nu am auzit, în goana zilnică. Așadar, drumul trece prin Bobolia, Cocorăștii Caplii și Lunca Prahovei spre Călinești. Aș putea ieși prin spatele ruinelor Micului trianon în DN1.
Dar tocmai acum urmează locurile unde voiam să ajung! Primul este mormântul fratelui Traian Bădărău despre care nu știam prea multe și care mi-a stârnit curiozitatea. Citiți puțin
aici înainte de a veni. Povestesc puțin despre ”întâlnirea” cu el ceva mai jos. Deocamdată înainte de cimitirul unde trebuie să ajung mă opresc la biserica Adormirii Maicii Domnului din Cătina, Călinești.
Denumirea vine de la boierul Călinescu, venit în sec. XV de prin părțile Argeșului și așezat aici cu puținele familii, cam cincisprezece. Satul se dezvoltă încet devenind un mic târg și, venind familii bogate, vor construi în 1636-1646 frumoasa biserică devenită monument istoric. De remarcat imensitatea și impozanța bisericii! După 1850 viața comunității decade (mai multe detalii puteți afla din istoricul afișat la intrarea bisericii) până la lumina de opaiț sau petrol, alimentare cu apă din Prahova, școală neîncăpătoare și un singur dascăl sau ispravnic. Dezvoltarea economică revine după eliberarea de sub jugul fascist (cel puțin așa scrie în istoric!). Ar fi interesant de văzut toate detaliile din interior, dar biserica este închisă acum (se găsește, public, telefonul parohului). Poate cu altă ocazie. Acum doar explorez exteriorul înainte de a ieși prin poarta ce duce spre cimitir pentru a ajunge la obiectivul meu inițial.
La marginea drumului este o troiță cu geamuri și câteva icoane în interior. Cel puțin asta se vede! Nu pare a fi aici crucea căutată... În spatele troiței este o alee care duce la un mic cimitir. Și acolo, cum intri pe dreapta, este crucea fratelui Traian Bădărău și a soției sale. Deși pare așa din poză, vreo șase luni mai târziu am înțeles de fapt de ce a trebuit să ajung aici: Traian Bădărău nu a fost preot, ci doar mirean și prin viața lui a împărtășit exemplul și puterea credinței către toți cei care veneau către el. Asta aveam să aflu din cartea nepotului său, Vasile Ioana, preot paroh la ”Biserica într-o zi” din București. Cu care nu am apucat încă să vorbesc și doar i-am simțit aproape bunătatea și trăsăturile părintești calde și drepte... Poate în viitor, cu încredere, se va întări legătura pe care acum, în căutarea locului de veci a lui Traian Bădărău, am inițiat-o spre ei.
Știu că alineatul de mai sus este o confesiune publică despre ceva stric personal. Și cumva se potrivește crezului meu că toate lucrurile se întâmplă la momentul la care trebuie să se întâmple, indiferent de sau cu colaborarea mersului lumii! Totul cu răbdare fiindcă rostul vieții are alt ritm decât cel pe care îl cerem/impunem noi!
Mergem mai departe spre ultima destinație a zilei: palatul postelnicului Cantacuzino din parcul Cantacuzino din Filipeștii de Târg. Parcul este fain amenajat și în exteriorul lui, pe o terasă ce coboară spre Prahova, găsim ruinele fostului palat. De
aici aflăm că:
”Palatul a fost construit de marele Postelnic Constantin Cantacuzino în anii 1635 – 1641, pe malul drept al Prahovei. Așa cum este menționat în scrierile vremurilor respective, acest conac a adăpostit bogata și vestita bibliotecă a Stolnicului Constantin Cantacuzino (fiul postelnicului), erudit și mare cărturar, poliglot, cel care a renunțat la domnia Valahiei în favoarea nepotului său, Constantin Brâncoveanu. Dealtfel, în Palatul Postelnicului Cantacuzino se spune că ar fi copilărit chiar Constantin Brâncoveanu.
Palatul era o construcție impresionantă, conform scrierilor din acea vreme, acesta avea o sală de baie cu finisaje din marmură, cu sistem pe roți de alimentare cu apă curentă adusă din răul Prahova, și face parte din clădirile construite de Cantacuzini pe teritoriul județului Prahova care aveau încălzire în pardoseală și pereți. Pardoseala era din ceramică smălțuită sau din dale de piatră.”
Și mai putem citi și alte amănunte...
Îmi rămâne restant muzeul Conacul ”Pană Filipescu” din apropiere pe care sper să îl vizitez cu altă ocazie... Până atunci vă las mai jos câteva poze-invitație pentru când va fi timpul pentru fiecare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu