Preambul: Trebuia să vină și Mihaela, prietenă bună de nota 20. Din diverse motive s-a anulat o tură în munții Locvei și cu Suru și Iza stabilesc o tură în munții mici și sălbatici dintre văile Puturoasei și Lotrișor de pe stânga Oltului. Între cele două văi culmea are multe turnuri stâncoase ce îi dau denumirea Sturii Puturoasei. Ne alăturăm turei eu, Gabriel, Hana și Ștefan și Mihaela ne grupează pe mașini ca să fie bine pentru toți. Cu câteva zile înainte de tură corpul nu vrea să o lase să vină (stări urâte date de stomac, lipsă de somn etc) și ca urmare ne anunță cu regret că nu poate veni. Chiar și în starea asta, se trezește dimineață de tot (undeva în jurul orei 5.00) și prin telefon vorbește cu toți și ne adună la un loc. Ce om fain! O vom purta toată ziua în gând!
Din București plecăm Gabriel, Ștefan, Iza, Nicu și cu mine și cu Hana ne întâlnim pe valea Oltului la benzinăria OMV de la barajul lacului de acumulare Cozia. Frumoasă revedere! Mergem cu amândouă mașinile la hotelul Lotrișor, lăsăm una aici și cu cealaltă ne întoarcem vreo doi kilometri peste viaduct până la o mică parcare de la intrarea în valea Puturoasei. Ne echipăm și pornim la drum. Aveam și varianta de a coborî pe aici și ni s-a părut varianta mult mai obositoare...
Din mica parcare coborâm prin bălării spre apă și nu putem înainta fiindcă e destul de mult noroi moale. E o potecă ce ne duce pe marginea stângă (malul drept) suspendată pe pantă deasupra apei. Uneori panta ne dă emoții că am putea aluneca spre noroi... ne chinuim care mai de care (întreb la o zonă mai expusă ”măi, da' voi pe unde aí trecut aici?”) până coborâm spre noroiul ceva mai tare de pe talveg. Înaintăm acum mai lejer pe firul apei, pereții se strâng și încep micile cascade. Trecem de una din cascade pe buza stângă a pereților de deasupra lăculețului de sub cascadă, regrupăm, trecem de a doua cascadă pe la baza unui copac căzut sau pe deasupra lui (e o urmă de zid-amenajare) și ajungem pe peretele din dreapta (malul stâng) pe trepte de frunze la baza unei cascade în trepte. Hm, mie îmi e cam târșă aici. Suru urcă două trepte expuse deasupra lacului cascadei și ar mai putea să treacă. Restul avem ceva rețineri și atunci trebuie să se întoarcă la noi. Am fi trecut cu stâncă mai uscată (așa cum trecuse el pe aici cu altă ocazie) și cu o cordelină-balustradă... Până să revină el la noi, Ștefan și Hana urcaseră pe un horn expus cu ceva trepte de pământ mai sus pe versantul stâng. Eu am ceva emoții, urcă și Suru și îmi leagă o cordelină drept balustradă și suport. Recunosc, mie cred că mi-a fost cea mai mare teamă aici!
Regrupăm și urcăm pe piciorul stâncos peste treptele nu prea înalte. Oricum aici simți că pui toată talpa pe pământ! Tot pare să urce și intuim poteci printre trepte de pământ rupt și printre copaci mari rupți și atârnați pe pantă. Suru e în față, eu după el, fetele mai în spate. E terenul sigur și mereu ținem aproape! Ne oprim în creastă pentru re-energizare: ceai cald, sandwich-uri, fructe uscate. Mie nu îmi stau picioarele și cobor până la un grup de stânci mai spre Olt. Se văd tare fain Cozia, valea șerpuită a Oltului, creste spre Basarab spre sud și spre nord culmi peste culmi și parcă puțin și creasta înzăpezită a Făgărașilor... Cu imaginea întipărită pe retină și pe cardul aparatului revin la colegi și pornim mai departe.
E greu de descris poteca. E destul de intuitivă și clară... Urcăm ba pe panta înfrunzită în galben-ruginiu, ba ajungem pe sub pereți mici, ba urcăm mici vâlcele cu fagi atârnați pe versanți... Ne blocăm sub pereți și găsim o mică șa mai la stânga. Spre ea și apoi prin ea mai departe tot în sus... Pe stânga văd un grup de stânci-turnuri și merg între ele pentru câteva poze... Revin la colegi, urcăm mai departe pe sub pereți, avem parte de diverse personaje naturale care de care mai speciale și dăm cumva de zona sturilor cu capul în soare. Pe sub un turn coborâm pe dreapta într-o mică șa și apoi urcăm spre următoarea pe un culoar cu pământ puțin alunecos și multe frunze. Suntem între două turnuri, ucăm pe cel din stânga, revenim la șaua și apoi pe cel din dreapta. Înapoi sub ei și pe următorul grup de turnuri ne oprim pentru pauza de masă. Care e foarte bogată și consistentă!
Mai departe mergem pe poteca foarte clară pe un vâlcel în dreapta jos, apoi spre o zonă mai plată a culmii (cu o stâncă cu cioc la început), trecem printre alți piloni de conglomerat, urcăm o șa pe partea nordică a culmii și suntem într-o zonă de dărâmături. Sunt brâuri puțin expuse peste găuri între stânci la dreapta. Urc peste tot pe unde se poate. Tare e frumos... Revin la potecă unde aștept colegii să coboare pe un vâlcel ud cu pământ și iarbă spre stânga (sud) într-o șa mai largă între sturi. Peste vreo sută de metri în față ar fi coborârea spre cabana lui Nae.
Că tot mi-am adus aminte, ghidul nostru este un jurnal de pe site-ul www.carpati.org. Nu mai avem așa mult timp și renunțăm la varianta lungă. Avem marcaj cruce roșie...
Poteca coboară puțin abrupt din șa și apoi face dreapta (spre est) pe sub pereții stâncoși. Uite și hornul pe care îl văzusem de deasupra și care se dovedește a fi greu de abordat!
De aici intuim poteca acoperită de multe ori de frunze și nimerim la un moment dat pe un picior de unde dispare poteca în față. Pe unde mergem? În față-stânga nu pare nimic (eu merg în direcția asta) și parcă ar fi ceva în dreapta tot pe sub pereți (merge Suru). Ștefan găsește poteca ce coboară direct pe picior în jos (cu marcaje). ”Pe aici e!” Regrupăm și coborâm câteva minute până la banca de lemn (Băncuța lui Nicu) și plăcile memoriale dedicate lui Gheorghe Rățoi și învățătorului Ion Banu dispăruți în 2006. Scurtă pauză și la vale prin coloritul tomnatic pe poteca ce uneori are vechi balustrade. Doar la un pinten trebuie să analizăm mai multe variante și se dovedește a fi bună cea din stânga... Poteca foarte vagă ne coboară continuu, cu semne rare și cu multe, multe frunze până la drumul de pe valea Lotrișorului, vreo sută de metri mai sus de barieră.
Ar fi câțiva kilometri până la cascadă și renunțăm acum. Ne-ar lua destul de mult dus-întors... Ieșim în DN și apoi la hotelul Lotrișor unde ne adunăm în prima mașină pentru a recupera pe cea lăsată la intrarea în valea Puturoasei. Stăm destul pe viaduct fiindcă sunt stopuri cu paletă... În fine cu cele două mașini mergem la restaurantul Dada unde avem parte de un adevărat festin culinar: porții foarte mari din toate de reușim cu greu să ne apropiem de finalul lor. Apoi la drum spre casă...
Ce faină zi...
waw, trebuie sa il mai citesc in amanunt o data! Superb
RăspundețiȘtergere