Adi îmi spune cu câteva zile înainte că pădurea e ”în flăcări”. Cum să nu merg cu el pe dealuri să văd și eu ce minunății or fi pe acolo... Așa că sâmbătă dimineață sunt în primul tren spre Brazi și apoi Clondiru (vechea denumire Pietroasele). Ies la gară și apoi mai departe pe drumul drept până în Pietroasele unde mă așteaptă Adi. Ajunsese ceva mai devreme. Scurtă pauză în părculeț și pornim în sus pe drumul spre Pietroasa Mică și Gruiul Dării. Fusesem cu altă ocazie în Pietroasa Mică la sculptorul Ion Moacă și la locul unde a fost găsită Cloșca cu pui (în capătul uliței pe care stă sculptorul-artist).
Drumul ne duce pe lângă stația de apă, apoi prin pădurea de pin și ne oprim pe dealul unde e vechea cetate-templu Gruiul Dării. Așa este, pădurea ”arde” în pete verzi, galbene, roșii, portocalii, ruginii, maronii... Spectacol care merită câteva click-uri și chiar panorame ;)
Cumva vrem să ajungem la grotele de sub platoul cetății să vedem starea lor și să găsim o variantă să trecem valea spre Ciuhoiu. Sunt niște pereți interesanți pe versantul stâng al văii spre dealul amintit... Pădurea e faină și de departe, și de aproape (adică din mijlocul ei). Ciuperci felurile, viață în micro, copaci vecini și frați în culori diferite, mușchi și trifoi, ciripituri și tot felul de grote mai mari sau mai mici, ape puțin tulburate de nămolul sărat de pe fundul ei... Pe un drum la dreapta spre Ciuhoiu vin din spate niște alergători. Ne dăm cu părerea despre concurs și ulterior vom găsi pe net că este un traseu în buclă de maraton/semimaraton (www.istrita-escape.ro). Fain că, măcar așa sub forma unei competiții, vin din ce în ce mai mulți pe dealurile Istriței! Cumva drumurile ne rotesc prin pădure și ne scot la capătul drumurilor de piatră de pe Ciuhoiu. Mai ales pentru Adi, și acum și pentru mine, aici suntem acasă ”în spatele curții”. Frumusețea multicoloră a pădurii ne îndeamnă să stăm aproape de ea și coborâm cumva pe tăpșan până în zona Lacului Verde. Puteți găsi pe internet un traseu marcat cu TR care urcă din Sărata Monteoru pe la stația de apă până aici. Din loc în loc eu mă opresc și îmi culeg măceșe pentru uscat și ceai.
Deasupra lacului este Stânca Mare/Stânca lui Momu care ne atrage ca un magnet. Ne găsim drumuri care ne duc până la baza ei și lăsăm rucsacii jos. Merită cei câțiva pași de cățărare elementară până în vârful ei. Se vede că stau mai mult la oraș. Sunt mai încântat decât Adi de urcuș și găsesc variante mai directe sau mai puțin directe până pe creștetul stâncii principale. Mai este încă o stâncă fisurată pe unde încerc să urc. Reușesc doar vreo doi metri și ceva să mă ridic de la sol fiindcă e o surplombă și cumva ar trebui să îmi întind prea mult pantalonii. Plus că nu simt siguranță în conglomeratul, mai bine zis roca sedimentară puțin instabilă! Mă mulțumesc cu asta pentru o poză de profil (de facebook) și revin la Adi ca să mergem mai departe.
Avem vreme. Hai să mergem până în poiana Purcăreți și apoi găsim noi un drum spre casă. Mai fusesem aici când am căutat prima dată Piatra Hoților. La momentul turei actuale (sfârșit de octombire 2016) încă nu am găsit-o. Adi fusese acum mulți ani la ea și o va regăsi cam peste o lună și ceva cu indicațiile unui prieten și o hartă simpatică făcută de el. Așa că la sfârșit de decembrie vom ajunge la Piatra Hoților. Cât de curând vă voi povesti despre asta. Acum coborâm spre valea Sărății în același fond policolor și găsim un drum care ne duce spre partea de jos a poienii Purcăreți. Uitați pentru ce ”flăcări” am ajuns până aici!
În colțul de jos al poienii găsim un drum care ne coboară la firul Sărății și apoi urcăm pe marginea pădurii până pe Ciuhoiu (unde se pot vedea din loc în loc urmele caselor vechiului sat Ciuhoiu mutat strategic pentru unitatea militară de pe deal). Trecem peste culme și în culorile apusului coborâm spre Nenciulești și apoi acasă cu o oprire la pivnița brâncovenească.
A doua zi avem ca scop să ajungem la biserica veche din Bădeni. Nu știm care este de fapt și vom da chiar de două biserici. Pentru asta mergem până în Pietroasele și de aici în sus pe lângă biserica din deal. Cumva pașii ne duc pe drumuri cunoscute până în dreptul unor pereți stâncoși-nisipoși. Altă dată i-am lăsat în stânga noastră, acum mergem la ei și pe sub ei ne furișăm prin junglă pentru a putea urca deasupra. Sălbatic și foarte fain loc!
Găsim cumva drumuri sau mai degrabă poteci care ne duc prin terenurile oamenilor și ieșim pe o uliță din Bădeni mai sus de turla primei biserici. Facem ce facem și coborâm la monumentul eroilor cu vulturul sus de pază. Lângă el este un cămin pentru oameni nevoiași...
Coborâm la dreapta și pe prima uliță la stânga în speranța că ajungem spre biserica veche. Trecem de fain tractor cu căruță la spate și dăm de primul om din sat. Întrebăm de biserica veche și el ne îndrumă spre biserica de sus. Știe că e singura biserică de aici! Îi mulțumim, trecem pe lângă crucea veche cu însemne pre-creștine și ajungem la turla bisericii. Intrăm puțin și Adi realizează că nu e ceea ce căutăm. El știe de niște cruci vechi în cimitir și aici totul este mai nou. În același stil! Eu urc în clopotniță pentru câteva poze și ”belvedere”. Cred că imaginea cu toaca se potrivește momentului când scriu (e Vinerea Mare) ;)!
Pe lângă curtea bisericii facem stânga și apoi pe o veche uliță (acum năpădită de vegetație) mergem în jos și apoi dreapta pe curbă de nivel pe sub case. Chiar o dată ni se blochează drumul și trebuie să trecem pentru vreo 20 de metri prin curțile oamenilor! Ajungem la un pârâiaș și la stânga facem pe el. Ne ținem după curba dealului, lăsăm un frumos cal alb în dreapta potecii și coborâm cumva la asfalt. Este un drum secundar ce merge pe deasupra Brezei! După el e un mini-canion și apoi biserica veche. Asta este ceea ce căutam! Ca să trecem canionul avem de coborât un pic pe asfaltul vechi și apoi pe drumul de intrare la biserică. Eu tot vreau să trec prin canion, Adi știe bine că nu se poate! Așa că intrăm pe poarta obișnuită neferecată. Printre biserică și un cavou cu formă interesantă, cu ceva influență otomană (așa îmi pare mie, sigur alta a fost intenția!) și din fața bisericii (știm că e monument și nu găsim nimic explicativ la exterior) la stânga intrăm în cimitirul vechi. Cruci care mai de care dinainte de 1900 și acoperite în unele locuri de liane, de frunziș, de vegetație. Cam asta e soarta fiecăruia/fiecăreia atâta timp cât au plecat și cei ce îi mai aveau în amintiri... Pozăm mult în cimitir căutând să înțelegem povestea mută a fiecărui om la capul căruia a fost așezată o astfel de cruce...
Bucuroși de loc, ieșim spre asfalt și apoi avem de găsit un drum spre Pietroasele sau spre vreo localitate și apoi gară. Ne oprim pentru o gustare pe panta dealului și o călugăriță e curioasă să vadă ce facem noi acolo. Sau poate eram în drumul ei...
Ieșim cumva între Greceanca și Pietroasele și Adi știe drumurile care să mă scoată mai repede la drumul spre gară. Pe dreapta vedem casa unui proprietar de vii construită într-un stil cât mai tradițional. Uneori drumul ăsta pare foarte puțin circulat, dovadă și multele frunze care sunt chiar până la linia de mijloc a drumului. Îi mulțumesc la răspântie, ne salutăm frățește și fiecare pornește spre casa lui. Vom ajunge cam în același timp, eu la gara Pietroasele/Clondiru și el acasă. Drumul drept spre casă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu