De multă vreme auzisem de Micul Trianon. E vorba de ruina unui castel din Florești, Prahova care a fost construit de arhitectul Ion Berindey cu inspirație din castelele franceze Micul și Marele Trianon de lângă Versailles. Bineînțeles că multe informații despre castel pot fi găsite pe Wikipedia/Internet, eu doar voi puncta câteva elemente.
Înainte de a ajunge de la gara Florești spre centru și palat, se poate vedea pe stânga o veche hală interbelică, încă în funcțiune și, după statuia lui Cuza (pe care o vedem spre finalul povestirii), pe străduțe ajungem la intrarea în parcul Palatului și a sanatoriului TBC unde e o statuie dedicată eroilor locului.
Palatul a fost construit de boierul George Grigore Cantacuzino, zis Nababul, în 1911-1913. Trink! Mai e un palat Cantacuzino la Bușteni construit de același boier. Ați fost acolo? Același Nabab a construit și palatul Cantacuzino din București, de pe calea Victoriei, unul din simbolurile orașului și sediu al muzeului George Enescu.
Parcul palatului este constuit după modelul ”a la francaise” cu terase, un pârâu cu multe podețe și un fost lac, acum teren în reparații. Parcul îngrădit și cu acces prin câteva porți monumentale este, pe alocuri, năpădit de o junglă liberă, verde și plăcută.
Spre poarta sudică se ridică un imens turn de apă de 30 de metri, declarat monument istoric, care seamănă izbitor de mult cu Turnul Chindiei din Târgoviște. Am încercat să urc în el (faină structură metalică spre vârf) și drumul mi-a fost oprit de câțiva metri de scară circulară distrusă intenționat pentru protecția turunului (să nu aibă aceeași soartă ca multe monumente în ruină).
În timpul plimbării prin parcul Cantacuzino, am făcut o ieșire spre sud, spre o stație de sortare a nisipului aflată peste drumul ce duce peste Prahova spre Călinești. De aici se poate vedea o veche hală, parte din termocentrala Florești construită în perioada interbelică. E clar că fiind ruină, nici nu mai poate fi vorba de producere de curent electric!
În curtea sanatoriului mai este un monument care trebuie vizitat (chiar dacă și doar pe exterior): biserica construită de aceeași familie Cantacuzino la sfârșitul sec. XIX. Uite ce spune pisania bisericii:
”Această s-tă biserică cu hramul S-ta Treime și Nașterea Maicei Domnului s'a zidit din temelie și înfrumusețat precum se vede prin devotamentul si tota cheltueala domnei Luxița Gr. Cantacuzino la anul 1887 martie 26, și s'a pus peatra fondamentală în timpul domniei M.S. REGELUI CAROL I și a mitropolitului primat JOSIF GEORGIAN în locul celei vechi zidită de repausatul vornicul GRIGORIE CANTACUZINO la anii 1826-30 cu acelașiu hram.”
În curte sunt câteva elemente interesante (vă las pe voi să le descoperiți) printre care monumentul funerar al celor mai tineri membri ai familiei dispăruți prea devreme: ”Drăgici și Ștefan G. Gr. Cantacuzino, duoi ângerași chemați în sânul Domnului, ambi în dioa de 16 septembrie anul 1884, în etate de 5 și 4 ani. Amintirea lor va fi eternă în animele desolate ale părinților lor”.
Spre final, după cum vă spuneam, ne întoarcem pe lângă un stindard național, statuia lui Cuza și rezultatul, pe seară, al unor flori de salcâm ”prelucrate” (culese de prin parc alături de izmă și de o pungă de cimbrișor de pe malul nisipos al Prahovei).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu