Gând la gând cu Adrian: el vrea să meargă de Paști la mănăstirea Ciolanu și eu tocmai ce îl sun să îi propun același lucru! Așa că întocmim și un plan al turei. Bineînțeles că mai avem și alte locuri în program ;)!
Ziua 1 - 29.04.2016
Așadar vineri dimineață cu trenul regio obișnuit (6.23) plec din București până în Brazi, schimb apoi în trenul regio spre Buzău și, ca să schimb față de alte dăți, cobor în halta Băile Sărata Monteoru. Știu că e distanță un pic mai mare spre Adi, dar, nah, vrea usă testez și alte drumuri! O bătrână urmărește trenul cum pleacă (gândul mi-e la bătrânii care și-au ”pierdut” copiii prin războaie sau prin ”fugi” spre o lume mai bună) și pornesc la drum. Câteva sute de metri până la DN 1B/E577, cotesc la stânga pe DN vreun kilometru, când pe asfalt, când pe drumul de pământ paralel cu asfaltul. Las un câine fricos să treacă pe lângă mine și văd că oprește un tip cu o mașină elegantă. Venea din față și îmi spune că m-a văzut așa cu rucsac mare și s-a gândit el să mă ajute. A întors la benzinăria aflată la circa 300 de metri în față. Bine, dar eu doar până la benzinărie merg și apoi fac dreapta spre dealuri. Hai până acolo dacă tot am întors! Nici nu avem timp să povestim ceva că și cobor cu mulțumiri! Pun rucsacul în spate și la drum! Printre vii, pe lângă fântâni vechi, pe lângă ciobani cu oi care ocupă aproape tot asfaltul... Vorbesc cu Adi care îmi iese în întâmpinare tocmai la intrarea în ”Dealul Viei City” :D!
La prima cotim la stânga spre Izvoru Dulce, mai povestim sau avem parte de animăluțe prin iarbă, trecem pe la mama lui Adi de ne mai dă câte ceva pentru vacanța noastră pascală, trecem și pe acasă și apoi la drum mai departe. Nu mai mersesem pe jos spre Pietroasele, pentru Adi e a nu știu câta oară!
La intersecția cu drumul spre Dara îmi amintesc de vârful cu același nume străvechi, dacic din Făgărași, de același nume dat de un coleg de club, Cosmin, fetei sale cu dedicație pentru acest munte... Trecem pe lângă un monument al eroilor locului și apoi pe la o stație de mașină cu diverse inscripții faine:
”Ce faci de Paști 2016? Bine.”
”Visăm în spațiu divin.”
”Refuz să mă atașez. oricum vom muri singuri”
”Vorbesc de zile mai senine, și eu vorbesc de zile mai puține”
”Aș face orice pentru prietena mea!!!”
”On a bathroom wall I wrote: I rather argue with you than being with someone else!”
Facem o primă scurtă pauză în parcul din centrul Pietroaselor și după intersecția cu monument mai continuăm puțin pe șosea și facem dreapta pe o uliță cunoscută de Adi. Vrem să urcăm spre biserica de sub deal și apoi tot în sus. Un simpatic bețivan (care reușea să se echilibreze cu un sac de cartofi de până în 10 kilograme!) vrea să ne ghideze el. Nu știe el unde mergem, dar ne duce pe drumul ăl bun :D! Îl lăsăm în urmă și la biserică mai facem o altă pauză de luăm apă de la o cișmea! De aici încolo e lumea noastră!
Drumul ne urcă tot mereu și ne oprim la un loc unde, în mod sigur datorită rezonanței, simțim cum au fost ceva lupte în trecut... Chiar o piatră are imprimate urmele a două tălpi, în poziția lor eu părând ca un soldat gata de atac...
Pe dreapta lăsăm o cireadă de vaci și drumul ne duce la baza a două gorgane. Nu știm dacă sub ele sunt morminte străvechi, forma doar le dă de gol. Și nici nu ne atrage cercetarea și săparea. Urcăm direct pe cel din stânga, vedem că putem ajunge ușor pe cel din dreapta și facem asta până în vârful lui. Vârf pietros și, ca multe alte locuri de aici, cu afundături cu grohotiș care sigur au legătură unele cu altele... Poze și explorare a locului urmate de o continuă urcare pe la maluri stâncoase sau ziduri, evident construite în vechime!
Explorăm galerii și tuneluri, descoperim altele noi prin care spiritele ne supraveghează umbletul și ne ajută cu deciziile de a merge mai departe sau înapoi la lumină... Unele tuneluri au pereții amenajați cu piatră (care or fi motivele?). Pe de o parte nu ne săturăm de explorat, pe de alta mulțumim că ni s-a permis și atât...
Mulțumiți din plin, urcăm spre o ”babă” pe care voia să mi-o arate Adi. Fain peisajul spre apus și poate mai departe, după crucea înclinată, găsim gorganele pe care le descoperise cu altă ocazie pe aici. Și drumul, ba mai clar, ba mai încâlcit prin desișuri și văi prea cu aspect de junglă, ba prin pădure de pini, ajungem fix deasupra gorganelor. Mai bine de atât nu se putea! Coborâm și vom campa chiar între gorgane, pe un loc vizibil plat și plin de iarbă mare!
Ne plimbăm un pic pe vârfurile semirotunde, admirăm valea și belvederea, montăm corturile, facem un foculeț și prăjim un pic de slană, mai povestim un pic și chiar se lasă ”înserare peste sat”! Noapte bună!
Ziua 2 - 30.04.2016
Voiam să mă trezesc la răsărit... Nu a fost să fie și abia când s-a luminat afară complet, am ieșit și eu din cort. Era o căldură ușoară, plăcută, iarba un pic umedă, raze de soare pe pajiștea din spatele cortului și... o mare de nori peste satele de mai jos :D! Nici nu mi-a venit să îl trezesc pe Adi văzând că nu dă nici un semn, am urcat pe gorganul cu stâncă în vârf, am primit pe față câteva raze de soare, am fotografiat marea albă ce venea dinspre Buzău și plutea spre sud... nu mă așteptam să fie așa de efemeră, în doar câteva minute a dispărut aproape în totalitate de i-am arătat pătura albă lui Adi doar în poze...
Coborâm în valea alăturată să căutăm un pietroi pe care îl găsise Adi cu altă ocazie, confirm că nu e nimic de genul descris de el, ne mai bucurăm de multele flori albe, mici și vesele, revenim la corturi, le strângem și ne pornim la drum. Deseară e Învierea și vrem să ajungem la mănăstirea Ciolanu!
Urcăm pe aceeași potecă printre pini și spre crucea înclinată, ne gândim cum ar fi să facem pe aici un pelerinaj gen Camino de la București până la mănăstirile din Moldova, ajungem pe deasupra Babei la o fântână seacă cu o urmă de veche cruce lângă ea, găsim un furtun din care din când în când țâșnește apă și, după petele petroliere din jur, tragem concluzia că nu e bună de băut (probabil că este dintr-un vechi rezervor de apă de foraj), mai urcăm pe drum evitând o stână (o știa bine Adi) și ieșim pe serpentine la drumul de sub relee de pe Istrița.
Vedem doi bicicliști și îi așteptăm să schimbăm câteva vorbe. Își aveau traseul stabilit din Sărata Monteoru și înapoi și după ei se aciuase un cățel negru, flocos și tare dulce. Rămâne cu noi (ce ușurare pentru cei doi) și apoi va rămâne pe undeva pe la stână. Ce bine că nu a venit cu noi că după aia poate nu mai reușea să se întoarcă acasă...
Urcăm până deasupra platoului antenelor să cătăm un drum de coborâre spre Haleș și apa Nișcovului, totul e numai pădure și ne gândim la drumul pe care pornisem eu cu altă ocazie. Atunci voiam să văd dacă nu există vreo legătură cu Lacul Verde de sub culmea dealului Ciuhoiu. Coborâm la el și de aici dă-i prin pădure, cu GPS-ul în mână, urmărind direcția în care ne duce drumul. Și, măi să fie, drumul chiar coboară așa cum vrem noi. Bine, cu multe alte intersecții și schimbări de direcție!
Tot pierdem din altitudine, ieșim prin poieni, luăm apă dintr-o țeavă care trece pe sub drum, ne bucurăm de multe serpentine în jos și parcă lui Adi îi e cam foame. Om fain, cu el nu e de joacă! Rabdă el ce rabdă, dar când îi e foame, se oprește să mânce. Și așa și facem, chiar pe marginea drumului cu picioarele desculțe în iarbă! Bine-i Doamne! Mai jos dăm de un ”loc de odihnă și fumat”. Care va să zică aici nu ai voie să mănânci, doar să te odihnești și să fumezi :)))!
Mai jos ne lămurim unde suntem: drumul forestier Sfântu Gheorghe Dos unde e interzisă circulația publică! Serios? Coborâm printre curți și garduri și vedem pe stânga un pod suspendat de lemn . Pe aici veniseră câțiva localnici și, după ce trec ei peste un gard, intrăm și noi pe pod. Cu aceleași săgeți galbene ca pe Camino de Santiago! Podul trece Nișcovul (mașinile trec prin apă) și pe potecă ajungem chiar la limita între satele Pădureni și Tisău.
La șosea Adi îmi spune de următorul ”obiectiv” și pentru asta trebuie să facem dreapta prin Pădureni. Avem parte de momente și locuri frumoase: o seră plină de culoare și o pajiște superbă spre dealurile estice, doi cai, unul alb și unul maroniu care vin la noi să îi mângâiem (fiecare la câte unul, nu se încurcă...). La ieșirea dinspre Pădureni spre Haleș dăm de o cruce veche pe stânga și pe dreapta vedem zidurile fostei mănăstiri Bradu. De pe internet găsisem telefonul unui nene care are grijă de mănăstire și va veni ginerele lui să ne explice câte ceva din istoria locului.
Supranumită ”cetatea doamnei Neaga”, mănăstirea a fost rezidită în 1632 de Radu Mihalcea vel Comis, boier de prin zona Buzăului. Biserica actuală cu hramul ”Sfântul Dumitru” a fost ridicată doi ani mai târziu și, uneori, și astăzi se mai fac slujbe în ea. E posibil ca slujba de diseară să fie ținută chiar în vechea biserică, nu în cea nouă aflată câteva sute de metri mai jos. Asta pentru a ajuta bătrânii cu probleme de mișcare să ajungă mai ușor la biserică. Interesant punct de vedere, în satele de munte toți urcă, indiferent de vârstă, până la biserica ridicată de obicei pe unul din cele mai înalte locuri ale satului!
Se numește ”cetatea doamnei Neaga” fiindcă o altă sursă istorică menționează că mănăstirea a fost construită sub ordinul doamnei Neaga, soția domnitorului Mihnea Turcitul (1577-1583, 1585-1591).
Sub porunca lui Contantin Brâncoveanu s-a construit Casa Domnească, folosită ca școală și, conform spuselor ghidului nostru, ca chilii ale călugărilor retrași aici. Zidurile mănăstirii au apărat boierii retrași aici din calea eteriștilor la 1821 și în timp și-au mai pierdut din mărime.
Se spune că atunci când a plecat doamna Neaga din cetate, li s-au pus cailor la picioarele din spate potcoavele inversate pentru a năuci atacatorii (toate informațiile sunt luate de pe linkul de mai sus, nu-s eu chiar așa enciclopedie!).
Alte detalii interesante aflate de la al nostru ghid: în curte e construit un foișor unde se spune că ar fi început filmările filmului ”Aferim” și existența unor tuneluri (acum cu guri astupate) care ieșeau pe sub ziduri afară din cetate.
Cu mulțumiri ghidului, mai mergem câteva sute de metri până la drumul spre Haleș. Cât facem pauză aici trec câțiva bicicliști dinspre Haleș spre Buzău. Unii merg direct spre Buzău, alții mai opresc la o bere la chioșcul pe lângă care am trecut mai devreme, alții își așteaptă colegii...
Noi pornim în sus spre Ciolanu pe asfalt, deocamdată admirând cruci mai vechi sau mai noi, vechi căsuțe aranjate și scoase la vânzare sau un mânz lângă maică-sa, iarăși cu burta mare ;). E mare toropeală și chiar ne oprim la un magazin pentru o țigară sau o înghețată :D!
Pornim la drum prin căldură, trecem printre zeci de grătare, pe lângă terenul de fotbal... Nici nu mă miră că toți se uită ca la urs la noi, doar în țara asta noi suntem cei neobișnuiți, care merg cu bețe și cu rucsaci în spate, nu cei care stau la grătare, ca în alte țări civilizate... Suntem fericiți când trecem de ultimii grătargii (oricum este bine că ies în natură și nu lasă gunoaie - vreau să cred că am garanția asta fiindcă văd polițiști care patrulează printre cei ieșiți la iarbă verde) și rămânem în liniștea pădurii. Drumul ne duce spre tabăra de copii ”Poiana Pinului” lângă poarta căreia stăm un pic pentru odihnă și ceva cozonac de casă (cu mulțumiri mamei lui Adrian). E și un chioșc deschis vis-a-vis de intrarea în tabără! În partea sudică a taberei este amenajată, începând din 1987 o tabără de sculptură. Nu intrăm, doar fac câteva poze peste gard!
Doar ce plecăm și începem să urcăm în serpentine pe șosea spre Ciolanu. Pe stânga vedem o intrare spre partea privată a mănăstirii și o interesantă cișmea cu postamentul colorat cu tricolorul național. Și dă-i la deal prin pădurea mare și faină, fiecare în ritmul lui... O jumătate de oră de mers și ajungem la intrarea în mănăstire.
Deja se vede nesimțirea: mașinile sunt parcate printre crucile vechi și chiar și în poarta mănăstirii! Și e tare frumoasă poarta de lemn, păcat că bizonul și-a parcat mașina chiar în poartă, greu să poți face o poză de ansamblu!
”Întemeiată de călugări pustnici în urmă cu aproape cinci secole, Mănăstirea Ciolanu este așezată într-o zonă plină de frumusețe și liniște, pe versantul sudic al dealului cu același nume, la jumătatea distanței dintre Măgura și Tisău, în județul Buzău. Potrivit tradiției, după căderea Constantinopolului în mâinile turcilor (1453), mulți călugări și mireni evlavioși din sudul Peninsulei Balcanice au căutat să-și scape viața și credința trecând la nordul Dunării, în Țara Românească.
În acest context câțiva călugări doritori de viață isihastă au întemeiat schitul Ciolanu, cu o bisericuță de lemn închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Documentele atestă existența acestui așezământ monahal în vremea domniei lui Alexandru II Mircea (1568-1577).
În jurul anului 1580/1589 s-a ridicat, pe locul vechii bisericuțe din lemn, un nou lăcaș de cult, din cărămidă și piatră, care se păstrează până astăzi.”
Mai multe puteți citi în ”Scurtul istoric al mănăstirii Ciolanu”, eu m-am oprit aici la vechea biserică fiindcă este locul în care ne-am simțit cel mai bine din întreaga incintă actuală. E mai întuneric și mult mai liniște decât în biserica nouă ”Sfinții Petru și Pavel”, și ea construită în 1825-1828! Biserica veche și cimitirul vechi sunt locuri foarte faine pline de istorie creștină și doar puțin mai sus față de biserica mare, de fântâna cu apă ca gheața (construită la 2 octombrie 1874) și de chiliile noi, înalte și moderne.
Mănăsirea adăpostește inestimabile valori bisericești (moaște, icoane făcătoare de minuni, odoare bisericești, carte veche, veșminte preoțești).
Acum încă e liniște, știm că diseară va fi mare aglomerație aici și sunt convins că mulți vor veni aici doar pentru lumină, nu și pentru ceea ce ar trebui să fie învierea. E adevărat acum că și noi am venit în principal pentru slujba de Înviere. Tare ne-am bucurat de zona bisericii vechi...
Ne găsim un loc de cort vis-a-vis de mănăstire, puțin mai sus de lac. Chiar dacă e interzis să campezi, ideea e că aici lăsau prea multă mizerie! Sunt interzise și grătarele, ceea ce vom vedea mâine din plin!
Deocamdată broaștele din lac sunt foarte gălăgioase, deranjante și obraznice. Toată noaptea ne vor cânta!
Ne trezim undeva pe la 23.00 pentru slujbă și Înviere și ne ”speriem” de ditamai populația care venise să ia lumină. Și de multele mașini de poliție și cea de pompieri de care nu ne putem abține de la puțină bâză!
După Înviere mai toți țuști la mașini cu lumina pascală. Doar doi ciudați urcă spre pădure cu grijă să nu se stingă lumina :D! Mâncăm un pic de Paști și la somn, noaptea e făcută să dormi!
Ziua 3 - 1 mai 2016
Ne trezim tot în cântatul broscoilor (uffff!) și, fiindcă e foarte dimineață (maxim 7.00), merg la o plimbare prin tabăra de sculptură aflată în poiana de deasupra cortului și în alta de peste drum. Tabăra a avut foarte multe ediții și ca urmare explorarea celor două poieni îmi ia vreo două ore și o pereche de acumulatori din aparatul foto! Prin tabără este și marcajul BR spre schitul Cetățuia pe care îl las pentru altă vizită aici.
Revin la Adi care, fusese harnic, își strânsese cortul și acum era la micul dejun. Îl ajut și eu cu masa ;), strângem bagajele, mai schimbăm câteva vorbe cu cei care veniseră la picnic și la grătar și pornim la drum în sus peste dealul Ciolanu. Serpentinele sunt faine, Adi îmi povestește de o tură pe aici cu un prieten cu motorul și ajungem la drumul care coboară spre cabana și satul Izvoranu. E un lăculeț pe dreapta și câteva mașini, se aude gălăgie și pe GPS văd doar câteva sute de metri mai încolo Piatra cu Înscrisuri. E undeva după o curbă mare la dreapta. Teoretic, fiindcă practic nu există sau nu știe nimeni de piatră! În schimb ne ghidează pe la un vechi izvor și de aici prindem un drum prin pădure tot la vale. Plin de verde, tot printre copaci și liane, tot prin poienițe... Ce plăcere să coborâm pe aici, mai ales că GPS-ul ne indică direcția bună spre drumul căutat!
La capătul culmii ne întâlnim cu niște localnici cu căruța, ne confirmă drumul în jos spre Valea Sălciilor, trecem pe lângă un teren de sport și pensiunea Izvoranu (cu o mașină de teren în față), ținem drumul și tot la vale până la barieră și mai departe la vale (lângă barieră vine din dreapta un drum de pe Valea Neagră) până la drumul către satul Izvoranu (vine din stânga noastră). O cruce veche pe stânga, un gândac fotogenic și dă-i tot la vale pe lângă turme de oi, terenuri ale pasionaților de motoare de teren, un loc de paintball și un cal ce stă străjer sub un stejar (mă rog, aproape de el ca să iasă estetic în imagine). Ieșim în Valea Sălciilor, hotărâți să mergem spre casă.
Ca și ieri, merităm o pauză de țigară/înghețată/bere/suc pentru care facem o ”ieșire din traseu” la stânga circa un kilometru până la primul magazin din Grăjdana. Înapoi la drumul dinspre Izvoranu și urmăm indicațiile unui localnic care parcă stătea la fix să ne ghideze pe noi (”Mergeți înainte de pod la stânga și de acolo țineți linia de curent electric”). Îi mulțumim și îi urmăm sfaturile (vorba lui Adi, țăranul e cel mai bun GPS!). Urcăm pe ulița de pământ, trecem apa pe la dreapta pe un pod suspendat, ne trezim la linia de curent până dăm de ultimele poiene cu cai legați să nu fugă și tot urcăm pe drumul de piatră și pe firul apei, din ce în ce mai înclinat până la drumul asfaltat DJ 203 G de deasupra Săratei Monteoru. Aparent drumul asfaltat nu are nici un rost și cu siguranță că e drum strategic, altfel nu îl asfaltau ei așa de bine!
Coborâm multe serpentine abrupte și apoi un drum lung și aproape drept spre Sărata Monteoru, ajungem la marcajul PR pe la Mina de Petrol pe unde fusesem cu altă ocazie. În Sărata beau niște apă sălcie și sănătoasă de la izvorul nr.6 aflat la drum, facem pauză de o cafea la terasa unui restaurant lângă parc și pornim mai departe spre fostul conac Monteoru (lângă centrul turistic) și de aici la dreapta spre Gura Sărății. Drumul spre casă e oboșnuit, peste noapte mai stăm la povești și facem ceva schimb de poze.
Ziua 4 - 2 mai 2016
Mâncăm de dimineață, ne salutăm și mulțumim pentru zilele faine și pornesc la drum, clasic printre vii și până la ”bomba” de apă de la canal și apoi prin Vâlcele spre gara Ulmeni.
Fiindcă mai am o zi liberă, fac o pauză de drum pe la unchiul meu pe la Ploiești. Vizită surpriză și plăcută, nu se așteptau să merg pe la ei! Rămânem la povești peste seară și abia a doua zi merg spre casă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu