Maraton Apuseni msg systems 30.05.2015

Maraton Apuseni msg systems, ediția a cincea... An de an traseul crește în dificultate, an de an mi-am dorit și am fost voluntar în alte puncte de pe traseu, care de care mai frumoase... Venind de la ceva distanță de Apuseni, m-am implicat foarte puțin în partea de organizare și am preferat de fiecare dată să ”hoinăresc” prin zonă... Căci logo-ul maratonului nostru (adică al CAR Cluj Universitar) este ”Hoinari prin trecut”, printre bătrâni și colibe rar sau deloc locuite, printre locurile de vărat sau printre stâncile Scăriței, pe drumuri care altă dată uneau sate și nămașe (grupuri de colibe de vărat), prin și printre tradiții și costume populare... Atât de dragi îmi sunt colegii (pe unii îi (re)cunosc din prima, pe alții mai puțin și îmi cer iertare pentru asta!) care fac ca orice drum lung de la București să pară mai scurt! Oameni/colegi/prieteni pentru care reușita Maratonului a contat mai mult decât reușitele/nereușitele/bucuria/oboseala personală (cum asemeni într-un stup contează dacă inamicul șoarece sau viespe este neutralizat și nici o albină nu pregetă sacrificiul personal pentru asta!).

Cum v-am povestit acum câteva zile, înainte de Maraton am hoinărit vreo 3 zile de la mânăstirea Râmeț până la Izvorul Belioarei unde este punctul de alimentare (PA4) și una din taberele de voluntari de pe tronsonul 3 coordonat de Dinu Mititeanu. Azi am sarcini de voluntar în punctul de control PC5 de la Colțul lui Balmoș. Vineri seara știm exact care sunt colegii care vor urca dimineață la PA3+5 (”La răspântie”) unde am fost și eu doi ani la rând. Vă închipuiți că știu traseul ”cu ochii închiși” :D! Dinu le explică de seara traseul și eu primesc ”sarcina” de a urca cu ei până la zona stâncilor (unde va fi instalată o coardă pentru alergători și va fi o echipă Salvamont), a pune niște afișe pentru reducerea vitezei (anul acesta dificultatea traseului a crescut printre altele prin coborârea pe stânci față de anii trecuți în care zona a fost în urcare!) și apoi întoarcerea la PA și la punctul meu de control.

Pornim așadar pe vechiul traseu prin poarta de lemn, pe la casa arhitectului Mihai, pe la cireș și apoi pe marcaj CR spre stânci și poiana ”La Măteoaie”. Povestim una-alta, admirăm Scărița deocamdată în umbră, urcăm prin pădure pe pârâu și ieșim la căldură la începutul stâncilor. Marcajele turistice ne conduc în sus pe stânci și sunt surprins că încă nu e coarda pusă aici. Știu băieții de la Salvamont să vină la timp! Urcăm pe stânci și după ce se termină (o oră de la plecare), îmi salut colegii care continuă drumul spre Măteoaie și mă apuc să montez trei afișe cu ”Reduceți viteza!” și cobor pe unde am venit până la pârâu.

Aici vă dați seama că mă mănâncă picioarele :D! Ar fi trebuit să trec pe sub banda pusă să oprească alergătorii direct spre PA4 (cum era în anii trecuți traseul la urcare!) și să ajung ceva mai repede la colegi. Dar ghiciți ce face Cezar? Vă dau un indiciu: de anul trecut aș fi vrut să stau ca voluntar pe dealul Bilii pe unde nu fusesem și acum e nevoie de mine jos în valea Belioarei! Încă n-ați ghicit? Hai că vă ajut ca să citim mai departe! 

Fac dreapta pe traseul pe care vor veni alergătorii! E și un prilej de ”ceva nou” pentru mine, și de a verifica traseul și marcajele! Poteca este semi-bătută și urcă în serpentine în șaua dintre pereții Scăriței și dealul Bilii. Îmi imprim un ritm alert și caut să mai tasez iarba să le fie mai vizibil alergătorilor, urmez cele câteva serpentine și apoi cotesc la stânga pe marcajele cu benzi albe. Colibe pe multe niveluri asemenea notelor pe portativ, pereți înclinați în partea mai mică a Scăriței, urcuș ușor și continuu pe muchia dealului... Marcajele fac dreapta pe un drumeag și apoi imediat la stânga printre copaci. Intuiesc bine pe unde trebuie să meargă traseul și puțin mai sus de mine chiar pe culme văd silueta Crucii Înclinate. Știam că acum a fost îndreptată și cu toate astea mi-e atât de dragă din povestirile colegilor de club! Până acum doar reținusem cât de extraordinar și feeric e peisajul aici (poate nu o fi gramatical corect ce am scris eu, dar senzația vă garantez că asta este!). De câte ori au fost Dinu cu Marlene pe aici... Chiar pe un calendar al clubului din anii trecuți este o colibă în toate anotimpurile... De acasă nu am mai reținut-o și nici nu mă gândisem la asta, aici pe deal am recunoscut-o și apoi Dinu mi-a confirmat că ea este! Uite doar să înțelegeți spectacolul de la Crucea Înclinată...

Cum sunt deasupra traseului, un pic sub vârful dealului și în contratimp, mulțumesc rapid dealului pentru ideea pe care mi-a dat-o de a veni aici și îmi găsesc o potecă ce coboară spre traseul marcat pentru concurs. Ajung la el printre două colibe, una aproape dărâmată și cealaltă mai modernă cu acoperiș de tablă, urmez poteca de concurs și la primele grădini văd o bătrânică ce scotea niște cartofi din grădină. Câinii îs liberi și latră spre mine și mă apropii de gard pe partea din amonte să-i spui să lege câinii.

”Ie, or mai trecut câțiva și mi-or spus că în sâmbăta Rusaliilor aleargă pe aici”.

”Da, peste vreo două ore îs aici!”

”Bine, leg cânii și merg să mulg vaca. Tre' să fete zilele astea!”

Continui pe traseu asigurând-o că o să luăm benzile de plastic după concurs, mai cobor pe deasupra grădinilor, trec rapid pe o zonă orizontală cu ceva mesteceni tăiați și fac stânga pe după un grup mai mare de colibe. La un grajd mai sus se uită niște cai mirați la mine și pe un moț de deal stau patru vaci tolănite. Eu țiu poteca printre și pe lângă colibe și cobor rapid spre valea Belioarei. Mă gândesc că pe aici vor alerga peste puțin timp concurenții la vale... Tot cobor printre colibe în serpentine strânse și mențin viteză aproape de alergare. Nu am timp de pierdut acum... O femeie mă întreabă de i-am văzut vacile mai sus și-i spun unde stau întinse pe iarbă (da, cele patru vaci de mai sus!). Știu că am de urcat un afiș și ochesc un loc înainte de ultima colibă, îi dau la vale până la apa Belioarei și apoi în sus 800 de metri spre PA4. 

Chiar merg în viteză, îl iau și pe al meu coleg student la geografie (Eugen) care mă aștepta la mașinile lor (ale studenților de la geografie veniți cu colega noastră Cristina Bolog) ceva mai jos de PA, urcăm de luăm afișul și toate materialele (mapa de notat, afișul și bețele metalice le am în rucsac), ne salutăm colegii cu un ”ne vedem mai încolo” și ne instalăm jos la schimbarea de direcție a traseului! Îl las pe Eugen aici în post și urc cinci minute de pun afișul de încurajare a alergătorilor. Revin, îmi pun cămașa lucrată manual și pălăria și așteptăm concurenții. Care nu întârzie să apară!

Colegi de club, cunoscuți maratoniști, care de care mai vesel sau mai doritor de apă... Majoritatea chiar se opresc de se răcoresc în Belioara sau mai iau câte o gură de apă...

”Aveți punct de alientare la 800 de metri... Și schimbați ritmul acum, e urcare ușoară!”

Omit să le spun că de fapt urmează urcarea cea mai lungă pe care o pot împărți în mai multe începând cu PA4... Colegele Voichița Bodea, Geta Oltean și Cristina Cecan sunt încântate să mă vadă în cămașă populară (celor pentru femei le zice ii, cele pentru bărbați îs doar cămăși!), Răzvan Samoilă parcă nu ar fi alergat atât, așa mă încurajează el să fluier, nu eu pe el să alerge (:D!), ”Diva în bocanci” chiar se oprește cu o colegă și vor să facă poze cu mine, Luci Clinciu ne felicită pentru traseu ("tatăl" maratoanelor montane de la noi cu al lui drag MPC și Carpathian Man ; orice apreciere de la el înseamnă aprecierea pentru întregul club), unii alergători lasă la noi câte un gel sau chiar unul ne cere sare (la efort se pierd multe săruri)... La un moment dat vine și Ioan de ieri și face spectacol alergând și încurajând concurenții umăr la umăr (eh, mai mult concurentele dacă ar fi să dau detalii!)... Trec ceva localnici și sunt uimiți cum de alergă copiii ăștia atât (sunt concurenți chiar și de 50-60 de ani, nu doar tineri!), la un moment dat o mașină cu o vacă în spate blochează câteva minute drumul și concurenții trec pe lângă ea... Din când în când mai bifăm pe listă concurenții care au trecut (pe o listă separată de control)... La fiecare concurent notăm timpul până aici (pe lista de ”monitorizare”)... Mă uimesc zâmbetele și buna dispoziție a unora dintre ei după 25 de kilometri alergați până acum și o coborâre lungă și solicitantă... De-aș putea, aș face schimb de genunchi cu ei... Trece timpul fain și la sfârșit apar Serghei Suslov și Andra Felea, închizătorii pentru masculin și feminin. Spre ”rușinea” noastră, nici eu nu o recunosc pe Andra, nici ea pe mine! E semn de bine :)! Cu ei, Marlene și ceilalți voluntari urcăm la PA ucuroși că pe tronsoanele 2 și 3 nu au fost incidente și în general treaba a mers bine. Au fost ceva incidente date de autoestimarea nejustă a alergătorilor și ca urmare au fost câteva abandonuri rezolvate cu brio. 

La PA ne bucurăm și noi de masă (fiindcă pe traseu nu am avut timp ca voluntari), strângem corturile și punctul de alimentare și așteptăm să vină mașina să ia mateiralele și fructele rămase. Suntem câteva mașini și avem ceva îngrijorare pentru voluntarii de pe Scărița. Ar fi trebuit să fi coborât pe unde au venit pe dealul Brădățel! Ei vorbiseră cu Dinu și au urcat la Răscruce de unde coboară cu ei... Cum nu e semnal la telefon, urc cu Marlene spre cireș îngrijorați și când auzim vocea lui Dinu de sus din pădure, suntem liniștiți. Înseamnă că totul e în regulă!

Așa și este și cu mașina ajungem prin Buru și Băișoara sus la basecamp la pensiunea Skyland unde festivitatea începuse. Dinu și Marlene doar vor asista ca spectatori la festivitate, mai prind o porție de gulaș și ceva povești cu colegii de club, câteva încercări de seară folk și un pic de foc de tabără, dau ceva mesaje și telefoane, mergem la spectacolul de foc și tare vrem să dormim în liniște (vorbesc de Dinu, Marlene și de mine). Știm locul și cu mașina mergem în șaua Plopiș la începutul traseului de concurs. Ne e un pic de teamă că sunt ceva corturi acolo și că va fi gălăgie, dar avem parte de o seară liniștită. Sau poate așa a fost pentru mine care am adormit instant și până la luminare nu am mai auzit nimic în jur :D!

M-au bucurat mult strângerile de mână ale multor concurenți și prieteni și bucuria la schimbarea ritmului, energia de la premiere și la festivitatea de după, frumusețea fiecărui voluntar/fiecărui concurent/fiecărei rotițe a mașinăriei MA... Ne-oboseala cu care Dinu și Marlene au muncit atât înainte cât și după Maraton... Per total ediția aniversară a Maratonului Apuseni este o reușită! Asta vă spun fără să cunosc toate detaliile și tonele de eforturi de la celelalte probe și din organizare!

Bravo, alergători, voluntari și oameni cu suflet din inima Apusenilor!