marți, 24 ianuarie 2012

Prin istoria bucovineana 27.12.2011-02.01.2012

Prin istoria bucovineana 27.12.2011-02.01.2012

Colegi de "tura": Iuliana Bucurescu, Cezar Partheniu

Planul initial pentru trecerea in 2012 era format din cateva zile la stana din Pietricica (in zona sudica a Craiesei aflata intre saua Funduri si Podul Dambovitei). Cum muntele este mereu acolo si au aparut anumite nevoi "profesionale" pentru Iuliana, am schimbat locatia. Asadar reveillon-ul va fi altfel de pana acum, asa cum a fost si ziua de Craciun in care Iuliana s-a intors din Austria de la schi (zi de drum). Fiindca Iuliana trebuia sa ajunga in cateva orase bucovinene in care exista centre istorice conservate/amenajate/restaurate, ne-am hotarat sa facem un periplu prin Bucovina. 

Ziua 0 - pana in 27.12.2011

Sfintele Sarbatori de Craciun se fac, in traditia romanilor, in familie. Fiindca in ultimul timp am tot fost plecat si am neglijat mai mult sau mai putin traditia, anul acesta am ramas acasa cu familia. Caci pana la urma, oricat de civilizate si educate ar fi alte popoare de pe pamantul asta, sangele romanesc ramane in noi si macar acum, cand gandurile cele mai calde si mai izbavitoare ne cuprind pe toti (intre noi fie vorba, iubirea din aceste zile ar trebui sa nu se stinga niciodata), trebuie sa fim cu cei dragi! Ajunul Craciunului a fost cald si luminat de muzica si valsurile lui Andre Rieu (multumiri verisoarei mele pentru acest cadou fantastic), in prima zi de Craciun am stat acasa la povesti cu parintii si a doua zi de Craciun (26 decembrie) am facut o vizita impreuna cu sora mea (Raluca) unchilor mei din Ploiesti pentru a continua revederile dragi. Ea s-a intors acasa si eu am revenit abia pe 27 decembrie in Bucuresti dupa o seara foarte faina alaturi de unchiul meu. Imi fac bagajele si la 15.35 ma urc in InterRegio care ma va duce pana la Sibiu (21.17). Gasesc un taxi si ajung la Iuliana acasa unde mai stam putin de vorba si ne retragem la somn pentru odihna necesara drumului spre Moldova.

Ziua 1 - 28.12.2011

Prima zi ne e ocupata cu drumul de apropiere. Din Sibiu mergem prin Copsa Mica, Medias, Tarnaveni, Ganesti, Capalna de Sus, Cerghid, Ungheni si Targu Mures. Pana aici drumul imi era cunoscut din plimbarile de acum doi ani in interes de serviciu. Din Targu Mures mergem spre Reghin si apoi Bistrita. Drumul ii trezeste amintiri Iulianei prin curbele foarte dese. Am mai fost si eu pe drumul asta, dar conducea altcineva atunci si eu "dadeam la rate" :D! Din Bistrita urcam prin pasul Tihuta si in Poiana Stampei facem o pauza pentru o cafea/suc oferita de un vechi prieten de munte. Ajungem in Vatra Dornei si urcam prin Iacobeni si pasul Mestecanis (aici se cam lasa intunericul) si inainte de Campulung Moldovenesc facem stanga spre Sadova si Vatra Moldovitei (in speranta ca gasim o manastire langa Moldovita unde sa ne cazam). Drumul nu ni se arata si continuam prin Ciumarna si Sucevita pana la Marginea. Aici incercam iarasi o cazare fara rezultat (manastirea e refacuta de curand si nu au spatii de cazare). Asa ca mergem mai departe si cu greu gasim in Radauti o pensiune la care ne cazam http://www.turistinfo.ro/radauti/cazare-radauti/pensiunea_monte_carlo-c38558.html .

Ziua 2 - 29.12.2011

A doua zi ne indreptam spre centrul istoric ghidandu-ne dupa lista monumentelor istorice pe unde trebuia sa ajunga Iuliana. Mergem cu masina in centru si o lasam sa se odihneasca langa parcul ce formeaza Piata Unirii. Trecem pe langa Consiliul Local si ocolind piata, vedem primul nostru obiectiv important: situl urban de pe strada Stefan cel Mare. Pana una alta intram in catedrala Unirii Nationale din Radauti (hram "Pogorarea Sfantului Duh"), catedrala cu o istorie destul de zbuciumata. Ideea constructiei a pornit in urma evenimentelor din 1918 si abia in 23 octombrie 1927 s-a pus piatra de temelie a catedralei. Intarzierea a fost determinata de faptul ca "lucrarile pentru fundamentarea bisericii au cerut mult timp, deoarece terenul fiind moale (odinioara aici exista un mic lac numit helesteul lui Tofanel), a trebuit sa fie intarit cu o placa de beton armat, groasa de cinci metri, asezata pe pilastrii de stejar" (din istoria catedralei). 
 Consiliul local - dintre putinele cladiri cu influenta habsburgica

 Spre strada "Stefan cel Mare"
 Catedrala Unirii Nationale din Radauti

La muzeul etnografic cautam atelierul de ceramica Colibaba si il gasim inchis in curtea interioara a muzeului. Era un loc interesant pentru mestesugurile locului! Pe ambele parti ale bulevardului Stefan cel Mare intalnim case de pe la inceputul secolului (in principal case de targoveti uitate si neingrijite).





Intram un pic in biserica romana-catolica si dupa alte case interesante pe acelasi bulevard, ma opresc un pic la intrarea bisericii "Cuvioasa Paraschiva" langa care se afla si gradina zoologica. Nu o vizitez si ne intoarcem prin cartierul lipovenesc in cautarea altor situri urbane.
 Biserica Romano-Catolica

 Biserica "Cuvioasa Paraschiva"
 Drumul spre cruce
Lemn lipovenesc

Pe langa biserica evreiasca revenim in Piata Unirii unde fatadele catorva case sunt frumos restaurate. Doar ca aici este un balci tipic balcanic si nu stam prea mult. E multa agitatie, toata lumea se invarte in stanga si-n dreapta, nu ai pic de liniste!!! Ne indreptam spre manastirea Bogdana, oaza de liniste in mijlocul orasului! Biserica din manastire are hramul "Sfantul Nicolae" si "a fost construita pe locul unei constructii mai vechi din lemn, de catre voievodul Bogdan I intre anii 1359 si 1365. Numele manastirii vine de la ctitorul lacasului ca multumire adusa lui Dumnezeu pentru izbanda in luptele purtate pentru a pune bazele unui stat liber si independent la rasarit de Carpati. E prima constructie religioasa din piatra din Moldova, pastrata in forma ei originala, nealterata pana astazi" (istoricul manastirii). Viata manastirii si a bisericii este complicata si e descrisa amanuntit in nota istorica de la intrarea in manastire.
Manastirea "Bogdana"




Luam o pauza de plimbare si ne potolim foamea cu o ciorbita radauteana la un mic restaurant din Piata Unirii, ne intoarcem la masina si iesim din Radauti pe strada Bogdan Voda (nu reusim sa ne dam seama de ce este declarata "sit urban") care ne va conduce spre Suceava.
In Milisauti lasam drumul de Suceava si facem dreapta spre Arbore si Solca. La manastirea Arbore ne oprim putin pentru a admira fresca exterioara celebra. Nu e de ignorat fresca laterala pastrata doar pe una din laturile manastirii caci pe cealalta latura ploaia a distrus in intregime unicitatea picturii! La Solca gasim manastirea inchisa pentru public si doar facem cateva poze din exteriorul fortificatiei. 
 Fresca Arborelui

Solca inchisa

Mai avem un singur punct de vizitat: salina de la Cacica! Ne descurcam pe harta si ajungem in localitatea Cacica si mai apoi la intrarea in salina. Iuliana ramane la masina langa biserica poloneza si eu ma duc repede pana la intrarea in mina. Aflu cu bucurie ca, desi programul e pana la 15.00 (e trecut cu 15 minute de aceasta ora), mina e deschisa pana la 16.00 in aceste zile. Asa ca o chem pe Iuliana si intram in salina (10 lei intrarea). Mare imi e bucuria cand imi spune de harta de la intrare si de traseele nou-marcate pe aici. Unul din ele chiar merge peste dealuri pana la manastirea Humor! Patrundem prin toate galeriile publice si coboram la toate nivelurile pana la adancimea de 75 de metri in muntele de sare. La 29 de metri se afla capela "Sfanta Varvara" remarcabila prin intreaga sculptura a crucifixului in sare. Coboram la a doua capela si apoi prin galerii lungi ajungem la o mare intersectie (adancime 42m). In stanga se afla lacul artificial saturat si sala de bal "Ing. Agripa Popescu". Se spune ca aici se tineau unele din balurile organizate de Carol I la inceputul secolului XX. De la intersectie in fata este un muzeu al salinei Cacica foarte fain realizat (nu era nimic in 2004!). Ne intoarcem la intersectie si coboram spre orizontul doi din traseul turistic. Coboram prin galerii lungi ce au pe laterale cateva puturi folosite si acum in exploatare.Mirosul toaletei e din ce in ce mai pregnant si ne vom intoarce repede din aceasta zona! Ultimul nivel de la adancimea de 75 de metri este reprezentat de o sala de sport in care chiar se fac antrenamente de fotbal. Revenim la lac, mai admiram inca o data expozitia de caricatura/imagine moderna expusa aici si iesim la suprafata.
 Capela "Sfanta Varvara"



 Sala de bal
 Pe lac cu pluta
 In muzeu - sus si jos



Mai fac cateva poze la o insulita artificiala de la intrarea in mina si apoi pornim spre capitala lui Stefan si a lui Petru Musat. Insa drumul nu e asa de simplu precum il stiam eu. Varianta mea veche era prin Paltinoasa si Ilisesti. Ni se pare un drum mai scurt daca am merge prin Todiresti si Costana. Doar ca pe aici, in loc sa urmam drumuri mai bune, la iesirea din sat intram in noapte pe un drum de tara. Maresc atentia la volan fiindca ceata abia ne lasa sa vedem la 10-15 metri in fata. Conduc cu grija pana iesim din ceata si vedem ca am ajuns in localitatea Costana. Deci e bine! Pfuh! Din Costana prin Mihoveni ajungem la intrarea in Suceava. Dam ceva telefoane pentru cazare si nu reusim sa rezolvam nimic. Pana la urma vedem un hotel de doua stele si vazand ca pretu le cat de cat acceptabil (80 ron/camera), ramanem aici peste noapte. Mancam cate ceva, mai cercetam un pic harta Sucevei pentru a identifica obiectivele de aici (si sunt multe!), ne mai uitam la un film si undeva pana in ora 22.30 ne retragem la somn.

Cred ca a fost destul de citit/vazut pana aici. Vom continua in partea a doua cu Suceava atat de plina de monumente istorice importante!

Un comentariu: