Inconjurand Cheile Rametului 1-4.12.2011

1 decembrie prin locuri dragi si cunoscute multora dintre voi! Ce poate fi mai frumos decat sa sarabatoresti ziua nationala printre cativa din cei mai puri romani! Romani simpli din munte care nu au fost "stricati" de civilizatia orasului! Romani care iubesc locurile in care stau si nu ar pleca pentru nimic in lume in alta parte!

Cu ceva timp in urma vorbisem cu Iuliana sa facem minivacanta de 1 decembrie prin sate montane unde inca se mai foloseste opaitul, unde distanta de civilizatie este principala bariera care pastreaza sinceritatea, curatenia si bunatatea locurilor! Prima idee este sa mergem prin satele din muntii Cernei (Dobraia, Prisacina, Inelet...), sate cu cativa locuitori care se straduiesc zi de zi sa isi duca traiul destul de greu. Analizam noi toate aspectele acestei variante si ajungem la concluzia ca posibilitatile de transport ne cam scurteaza timpul de petrecut prin munti. Asa ca optam pentru o alta varianta la fel de pitoreasca: vom merge sa ocolim Cheile Rametului prin catunele Fata Pietrii, Raicani, Tecsesti, Cheia,Bradesti si Valea Uzei! Fiindca planificarea traseului imi este lasata in seama, concep un traseu tematic pentru trei zile si jumatate. Fac traseul pe GPS, ma asigur ca totii acumulatorii sunt incarcati si gata de drum (cei ai aparatelor caci acumulatorii corpului si ai sufletului sunt intotdeauna pregatiti!) si mai avem de stabilit cum facem cu transportul. Initial optasem pentru un accelerat de noapte pana in Sibiu si la insistentele Iulianei impart distanta in doua: miercuri seara merg doar pana la Brasov si raman la prietena noastra comuna Cristina Gaborov in Brasov. Asa de treaba sunt Crisa si Bodi ca parca nici nu simt cand trec orele la ei! Si dulceata de Vladut care din prima clipa cand m-a vazut mi-a "sarit" in brate! Vorba vine "sarit" ca deocamdata merge de-a busilea prin toata casa si apuca tot ce prinde! Dulce foc! Pe la 1.00 ma retrag la somn caci va trebui sa ma trerzesc din timp sa prind personalul-sageata care intre 6.00 si 10.00 parcurge distanta intre Brasov si Sibiu. Mai atipesc in tren, mai citesc cate ceva din ultima carte a lui Paulo Coelho "Aleph". Ca o mica paranteza, cartile lui Coelho trateaza teme destul de complexe sub platosa unor subiecte simple. Momentele in care cunosti Aleph-ul sunt cele mai faine si merita tot drumul pana la ele! Doar un amanunt va mai spun si, daca v-am trezit interesul, cu siguranta ati inteles esenta cuvintelor scrise de Coelho: daca reusim cumva sa vedem Keiros-ul (eternitatea) dupa granitele Kronos-ului (momentul trecator), ne apropiem putin cate putin de Supremul din care facem cu totii parte!

Ziua 1 - joi 1 decembrie 2011

La multi tuturor romanilor!

Iuliana  vine cu masina si ma ia de la gara din Sibiu. Suntem bucurosi de revedere si dornici de plimbare prin vecinatati. Iuliana lasa masina acasa si vom merge mai departe cu masinuta Mihaelei spre Apuseni. Mihaela care a venit cu Eugen cu masina! Ne inghesuim toti patru cu bagaje in masina si drumul pana la Alba Iulia trece destul de repede. Vorbim la telefon cu Gabi si ne vom intalni la o benzinarie de pe varianta de ocolire a orasului. In Teius facem stanga si in 20 de kilometri suntem la manastirea Ramet (12.50). De aici va incepe circuitul nostru. Ne echipam, strangem bine rucsacii si hainele pe noi caci frigul si zapada par sa ramana aici mult timp. Si vom avea putina zapada doar in primele doua zile!

Gabi stie din alte ture intrarea in traseu (BR). Cateva grade pe minus ne fac sa mergem sustinut si sa urcam spre catunul Fata Pietrii avand mai mereu in fata partea sudica din Cheile Manastirii. Peretii "Chietrei" se inalta impunatori in fata noastra si ne tin prin padurea de sub baza lor. Prima casuta traditionala ne intampina chiar la intrarea in traseu cu marcaj pe ea.

Urcam pe drumul clar acoperit cu o patura subtire de zapada, trecem pe deasupra unei poieni in care capitele acoperite de zapada se pregatesc pentru iarna si la intrarea in padure lasam in urma si neaua ce ne-a insostit pana acum.

Ultimii copaci lasa locul tufelor de macese care ne opresc pentru cateva clipe sa degustam din fructele putin inghetate. ne gandim ca nu mai e nevoie sa mai luam ceai la pliculete ca avem in jurul nostru tot ce ne trebuie!

Pe piciorul dealului urcam spre prima casa din catun care sta semeata in sus in varf. pacat ca e parasita caci multe ar avea de povestit oamenii de aici! Incepe o oarecare doza de tristete cand vedem ca nici un suflet nu mai incalzeste peretii de lemn si acoperisurile de paie!

Toate uneltele de lemn, roata de moara din piatra, locul in care erau legate animalele pentru potcovit si o cruce acoperita stau marturie pentru viata care a fost aici odata!

 

Parca Iisus vrea sa mai ramana pe aici sa aiba grija de sufletele ce au trudit amar de ani cu putinul dat de Natura!

Trecem pe langa hambarul casei si pe marcaj coboram in latratul unor caini pana la o mica poienita in care e fantana principala a catunului. E asa de rece si curata apa ca parca acumulam energie doar band cateva guri din "energia zeilor". Ne jucam un pic cu reflexiile fetelor noastre in cristalul rece din fantana si pornim mai departe printre case.

Mai sus vedem prima casa si cineva trebaluia pe langa ea. Asa ca urcam si gasim o batranica ce e bucuroasa de lume noua pe aici.
"Ii greu pe aici singura?"
"Ii bine ca sunt cu barbatul meu! Eugenia de mai sus ii singura, dar pe la ea mai vin copii de la Cluj!"
"Ah, deci acolo sus sta tanti Eugenia!"
"Ia, ia!"
"Multumim mult si sanatate!"
Ii simt tristetea ca pe la ei nu vine nimeni si la tanti Eugenia vine mai multa lume si parca mi se rupe sufletul ca nu stau mai mult cu ei de vorba. E un eveniment pentru toti locuitorii sa vina cineva sa vorbeasca cu ei!
Urcam pana la tanti Eugenia su ii vedem casa si gospodaria plina cu de toate.

"Tanti Eugenia! Sarut mana! De cand tot vreau sa ajung aici sa va cunosc!"
"Ia, ia! Da ce-i cu voi?"
"Sunt din grupul lui Dan si a Diei de la Cluj! Noi suntem de peste tot: din Bucuresti, din Sibiu, din Deva!"
E muta de uimire si abia isi stapaneste emotiile.
"Si acu' ce faceti?"
"Pai vrem sa dormim pe aici pe undeva!"
Doar ce aude asta si o vad ca incepe sa-si framante mintile cum sa faca sa ne culce pe tati in casa "ca-i frig afara!". "Nu-i bai ca avem saci grosi, dormi si in fan daca e loc!"
Pana la urma ne tocmim sa dormi in fan si cine vrea si are loc in casa. Ne urcam la niste butuci nesparti cativa metri mai sus de poarta si ne punem pe masa.
"Haideti cu noi la masa!"
"Ah, lasati ca sa aveti voi! Eu am mancat! Da' un ghinars ii musai sa gustati!"
"Bine, dar veniti sa mai povestim cate ceva!"
Asa de drag ii e sa mai stea cu noi "ca de plecati, iarasi raman singura!"
Mancam cate ceva din bagaj, lasam rucsacii la tanti Eugenia in curte si ii spunem  ca urcam pe chiatra putin (e circa ora 16.00).
"Bat-ar s-o bata de chiatra! Ce cautati voi acolo?"
O lamurim putin ca pentru noi e placut si ii promitem ca ne intoarcem inainte sa se intunece.
Urcam fara bagaje pe grohotisul din spatele casei care se termina sub peretii chietrei. Grohotisul mare si faramicios ne obliga sa iesim la marginea lui si sa urcam pe trepte de piatra.

In prima sa din creasta il vedem pe Eugen ca e mult inaintea noastra si a coborat pana pe un tanc spre Cheile Manastirii. Gabi incearca sa mai urce un pic pe creasta si va cobori mai repede fiindca ii e un pic teama la coborare si nu vrea sa o prinda intunericul. Noi trei (Mihaela, Iuliana si cu mine) mai stam un pic la poze pe cate un varf colturos.

Mergem si noi dupa Eugen pe creasta pana la un punct de unde totul se naruie in fata. Sunt abisuri care coboara in trepte spre Cheile Manastirii! O cruce sta aici de paza spre Cheile Rametului si ne straluceste in lumina inserarii!

Noaptea isi lasa aripile peste noi si ne intoarcem pe acelasi drum pe care am venit. Grohotisul ne face sa abordam cai diferite (cum i se pare fiecaruia mai usor) si regrupam la baza ingramadirii de pietre. Cu totii (mai putin Gabi care era deja la tanti Eugenia) coboram acasa la bunica unde mai stam de vorba cu bucuria ca nu i se mai termina povestile simple si atat de melodioase.

Toata ziulica curata samburi (nuca) fiindca o sa vina copiii de la Cluj sa ia nucile si vrea sa curete vreo 10 kilograme. I se pare prea mult sa o ajutam sa curete si se agita pe langa noi sa ne fie cat mai bine. Ne bucuram ca acum are curent si apa la chiuveta, dar ea ne spune ca nu a mai dat drumul la apa demult de frica sa nu mai poata inchide robinetul. Dam noi drumul cu grija, umplem galeata cu apa si printre povesti mancam cate ceva pregatit pe foc. Se tot uita la noi cum ne agitam si cred ca e un pic cam mult pentru ea! Dar o vedem ca ii sclipesc ochii de bucurie ca are casa plina! Terminam de curatat samburii pe care ii are in casa si o rugam sa ne arate pozele despre care ne-a tot vorbit. Vine cu un pachet de poze vechi si ne arata in ele "de cand era ea tanara", ne arata sora care sta pe dealul urmator, verisoara care sta peste doua dealuri si la care nu a mai ajuns de doi ani, isi aduce aminte de sotul ei plecat in lumea celor drepti si incepe sa planga. Isi sterge lacrimile parca cu rusine si ma uit la ea cu atata dragoste cata poate avea un om pentru bunicii lui! Ne arata cu dragoste paginile scrise de Dana (asa ii spune Diei) si citim si recitim cuvintele dragei prietene maramusene! E un suflet asa de bun si mare si in sinceritatea, simplitatea si inima ei cat lumea intreaga parca are in ea pe Dumnezeu! Nu pot sa nu imi aduc aminte de niste versuri dragi pe care probabil le-ati mai citit sau auzit pe undeva:

"In oamenii de pe aici

E Dumnezeu pesemne

Cand ei incet, cu pasii mici

Aduc in casa lemne.

Si e o liniste de Rai

In gestul lor de-o viata

Cand ei dau nutret la cai

Si oile-si rasfata"

Undeva inainte de ora 22.00 (mult peste ora de culcare a lui tanti Eugenia) ne retragem la somn in fanul din sura. Mai putin Mihaela care ramane sa doarma in casa la caldurica. Si dimineata ne va povesti cata grija a avut tanti Eugenia de ea: toata noaptea a invelit-o ca nu cumva sa ii fie frig!

Ziua 2 - vineri, 2 decembrie 2011

Fanul de peste noapte a facut pentru fiecare un culcus mai mult sau mai putin adanc. De atata fan in jurul nostru, ne-am trezit ca avem ace de fan pana si sub hainele de piele! Ah si mult praf care ne-a provocat cateva accese de stranuturi :D! Lumina zilei este cea care ne da trezirea prin claia de fan ce foarmeaza acoperisul inalt de deasupra noastra! E uimitor de simpla si de rezistenta structura acoperisului! Ne strangem rucsacii si sacii de dormit si iesim din sura in care ne prinsese Ene! Mihaela si tanti Eugenia, intrecandu-se una pe alta in harnicie, erau peste tot prin curte si prin carte. Se trezisera mai devreme si Mihaela a vrut sa ii faca putina curatenie in casa. A luat toate stergarele de la farfuriile si icoanele de pe pereti, le-a scuturat si le-a pus un pic la aerisit. Bunica ne-a intampinat in prispa casei "Frig trebuie sa fi fost aseara!" O linistesc cu sacii grosi si caldura din ei (nu-i vine sa creada cum de am dormit doar in tricou in sacul de dormit!) si ne asezam la masa tot pe butucii de deasupra nucului din fata casei. Si in timpul mesei, surpriza: inca mai cad nuci si una mi-a cazut fix in crestetul capului! Tre' sa fie mai tare capul ca s-a spart coaja de nuca! Radem de "eveniment" si continuam masa! Cand terminam masa si ne intoarcem in curte, o vedem pe tanti Eugenia cu munca ei de-o viata: curatatul samburilor!

Parca e o imagine rupta din Rai! Ma gandesc la toti strabunii si simt ca pentru o clipa ating Eternitatea! Mai vorbim de una, de alta si tare se minuneaza tanti Eugenia cum de vrem noi sa plecam asa departe spre Piatra Cetii! Stiu ca ei i se pare o distanta foarte mare si nu ne chinuim prea mult sa ii explicam ce vrem sa facem! Continuam cu totii curatenia si punem stergarele la loc, ii facem curat prin casa si ii umplem caldarea cu apa (macar cateva zile sa aiba apa!). O vad cum sta intr-o parte si curata la samburi cu gandul la copiii care au venit asa pe neasteptate si ii aranjeaza lucurrile prin casa! E miraculos ce i se intampla! Doar radioul ramane la locul lui caci "n-am ce auzi la el"!

Cand suntem gata de plecare, o rugam pe tanti Eugenia sa ne lase sa o luam in chip (vorba draga a Diei). Ne asezam cu totii in jurul bunicii si ne lasam captati de aparatele fotografice agatate pe muchia gardului. Ne luam "la revedere" de la bunica Eugenia cu multa tristete pentru plecare, bucurie pentru ca in sfarsit am cunoscut-o si dor (deja) de a reveni cat de curand. Peste cateva saptamani voi reveni mental prin Dia si prin Dan care trec sa o vada pe bunica in prag de iarna! Eugen o intreaba daca are cativa samburi sa ii dea si vad ca scoate o punga de mai mult de un kilogram pe care vrea sa o dea gratis! E iacceptabil si Eugen ii lasa cativa banuti pe care ii va strange alaturi de altii si probabil ii va da la cine stie ce nepoti i-or calca pragul! Cu greu facem cativa pasi cu bunica Eugenia uitandu-se din urma la noi cu mana streasina deasupra ochilor. Greu e sa ramai singura dupa atata dragoste in jurul tau!

Urcam pe drumul marcat cu aceeasi BR si la un izvor-adapatoare inghetat facem stanga si vedem casele "de pe celalalt deal" unde sta sora lui tanti Eugenia. Continuam in sus pe drum si ne intalnim cu un batran care cara dupa el doua lemne "pentru cand o hi mai frig!" Grea si frumoasa trebuie sa fie viata aici! Ne mai uitam in spate la catunul Fata Pietrii pana iesim la o intersecite de drumuri. De aici facem in sus si urcam pana in catunul Jiju parasit.

In culmea pe langa care sunt casele catunului facem o pauza de ceai cald, putina leneveaza sub razele soarelui si cateva imagini din diverse unghiuri.

Pornim pe drumul de tara ce coboara printre case parasite si doar cateva locuite si vedem in fata Piatra Cetii. De aici nu pare decat o piramida impadurita ce se ridica spre cer. Imaginea e un pic descurajanta, dar vom vedea ce surpriza placuta ne va rezerva un pic mai incolo! La una din casele locuite vedem arborat chiar drapelul romanesc. Deci se stie ca e in jur de 1 decembrie!

In dreptul unei case mai instarite facem stanga jos pe drum si coboram pe langa ceea ce pare un adapost pentru animale. Intr-adevar o vaca sta linistita la umbra adapostului si chiar o Dacie 1300 e parcata langa adapost. Pe partea cealalta e o casuta cu talpici de sanie si ma uimeste diferenta tehnica ce nu pare sa distantele prea mult cele doua mijloace de transport.
De departe se aude un fluierat sub forma unui cantec! Ce plamani trebuie sa aiba omul asta! Sau ce liniste e in jur!
Drumul ne duce in alta parte decat semnele. Ne oprim langa ultimul staul langa care vedem un frumos cal negru ca taciunele si mormintele celor ce au stat aici! Si dupa moarte tot impreuna! Si cainele sta langa vechea cruce si doar face cativa pasi la apropierea noastra fara sa se indeparteze prea mult!

Gasim marcajul pe langa un magarus simpatic mai jos de staulul mentionat. Magarusul e asa simpatic si il mangaiem pe rand! Cred ca de aceea vine spre noi cand plecam si doar funia cu care e legat il tine in loc. Tare am vrea sa il luam cu noi, dar stim ca nu se poate!
La ora 13.30 ajungem in valea Cetei si ne dam seama ca ar fi prea mult sa mergem pana la Cheile Cetei. Alta data vom veni caci din filmele gasite pe internet sunt extraordinare! Urcam cateva zeci de metri pe drumul ce merge pe langa Cetea spre Tecsesti si gasim in stanga marcajul BR ce ne va conduce mai departe spre catunul Raicani! Gandul ca avem de urcat pana sus pe Piatra Cetii ne da un pic de lene pe care o potolim cu cateva minute in bataia razelor soarelui.

Pornim in sus pe drumul cu platosa de gheata pe el si ajungem imediatla concluzia (logica de altfel) ca nici un bocanc nu tine pe gheata lucioasa :D! Urcam pana la prima casa din Raicani unde dam de un batran care strangea frunze pentru animale cu grebla! Multe frunze sunt adunate printre merii acum goliti de toamna! Vedem cateva mere inghetate si intrebam daca putem lua cateva! Binenteles ca da! Sunt asa de gustoase merele si bucata inghetata aduce aminte cumva de gustul de mere coapte!

Urcam pe ulita principala si iesim la o alta casa unde stam putin la taifas cu batranica insotita in drumul vietii doar de doi caini galagiosi!

Facem stanga de la casa ei pe marcajul ce ne conduce pe la marginea livezii de pruni. Cate prune uscate si dulci gasim pe jos!

Ajungem la un izvoras care ne scoate din curtea femeii, bem putina apa dintr-un izvor rece ca gheata, urcam cateva serpentine si pe un alt forestier ajungem la ceea ce pe harta ar fi trebuit sa fie un stalp indicator. La un moment dat vedem in stanga drumului un cal alb, "antonim" al celui negru vazut mai devreme. O fi calul alb al lui Fat Frumos? Nu gasim stalpul si vedem in schimb in dreapta noastra minunea: Piatra Cetii isi arata stancariile impresionante din sud! Nici ca ne imaginam noi asa ceva! Studiem un pic harta si vedem ca si GPS-ul ne arata ca ar trebui sa gasim cumva o poteca ce urca abrupt pe la dreapta peretilor si apoi merge spre varf (GPS ale carui bateri ise duc complet si nu imi va mai fi de folos in continuare)! Asa ca iesim din BR si ne indreptam spre Piatra Cetii! In zare vedem Piatra Bulzului si Piatra Craivii, alte doua piramide inaltate dintre muntii Trascaului!

Urcam pana la limita padurii (unde gasim marcajul TR) pana intr-o mica poienita si de aici ne afundam pentru putin timp intr-un desis destul de des. Il depasim rapid si iesim la o zona stancoasa ce imi aduce aminte de Mehedinti prin panta, amestecul inedit de iarba, arbusti si pietre albe ce ies trufase la lumina!

Panta se linisteste cam pe la 1100m si de aici vom patrunde in desisul din jurul varfului prin care ajungem (15.50) pe varful Piatra Cetii aflat la 1233m "deasupra marei". Altimetru larata 1269 datorita influentelor barometrice. Dupa o scurta inspectie a hartii continuam pe TR si vedem la vreo suta de metri mai jos o placa ce descrie avenul din Piatra Cetii. Curiozitatea ne aduce pe Iuliana, pe Eugen si pe mine la una din gurile avenului pe care o ocolim rapid. Eu ma rezum la doar cateva imagini si Iuliana cu Eugen mai cerceteaza niste zone mai abrupte in cautarea intrarii secundare. Se intorc rapid si pornim mai departe pe marcaj in jos.

In fata noastra vedem piciorul sudic al Pietrii Cetii care ne minuneaza prin suisurile si coborasurile lui interminabile. Noi avem norocul sa ocolim aceasta creasta pe alta putin mai inclinata, dar care merita totusi atentie la coborare!

Peisajele mirifice ne uimesc prin curatenia lor si prin caprele (domestice) care nu se stie prin ce minune au ajuns sa se catere pe un ditamai peretele! Muntele parca ia foc in razele rosiatice ale soarelui! la fel si padurea care ne fascineaza cand ne uitam in spate din saua de la aproximativ 1000 de metri unde se termina rezervatia Piatra Cetii!

Din sa vedem ceva fum mai departe de Cheile Rametului si ma gandesc cu tristete cum arde padurea (asa cum de curand s-a auzit si prin Bucegi)! Aici ar exista o explicatie: localnicii ard pasunile ca sa poata obtine dupa aceea fonduri pentru agricultura! Metoda practica, dar total neplacuta pentru natura!
Cautam un pic semnele in jurul seii si cu ochi de vultur vad un semn in jos pe vale la limita padurii. Coboram intr-acolo si pe cateva curbe de nivel ajungem la casele din Poiana cu Narcise.

Ne tocmim cu locuitorii acelor case si pana la urma vom sta aici cu corturile si nu in fan (asa cum dormisem cu o seara inainte). Eu si Iuliana aveam la inceput ceva retuneri fiindca unul din cei doi ciobani de aici se autoinvitase printre noi ("sunteti trei fete si doi baieti, deci mai e loc de inca unul!") Cautam alte locuri pe langa intersectia de semne si pana la urma hotaram sa ne punem corturile intre capitele/soldati. Mergem la ciobani in casa la caldura si mancam impreuna cu ei, mai radem cu un ghinars ce pica la fix, vorbim de tot ce apare pe la televizor si nu numai si ne distram un pic cu cainii foarte faini ce stau pe langa casa. Pe la 21.00 ne retragem la somn in lumina lunii si a norilor ce anunta stricarea vremii. Inainte de somn ne mai relaxam un pic sub lumina astrului nocturn si chiar eu ma simt foarte bine asezandu-ma la un moment dat intr-o capita ce s-a mulat imediat sub forma unui fotoliu larg si luxos.

Ziua 3 - sambata 3 decembrie 2011

A doua zi aceleasi raze de soare mereu datatoare de viata ne trezesc in cortul inca rece din orele noptii. Soarele nu s-a ridicat inca deasupra orizontului cand dam trezirea si intrebam de masa de dimineata. Eugen, Miha si Gabi ar vrea sa manance la ciobani in casa ca e mai cald si ne vor astepta acolo. Noi, obisnuiti din multe ture, ciugulim cate ceva langa cort (ca tare buna e mancarea aici), strangem cortul si rucsacii si mergem la prietenii care mancasera intre timp. In timp ce il asteptam pe Eugen sa isi termine treburile, facem (eu si Iuliana) o scurta vizita de peisaj in zona.

La 10 si cateva minute pornim mai departe la drum urmand indicatiile celor la care am stat. Asadar avem de mers prin poiana lunga si prin sa, dam de o cruce de piatra, trebuie sa mergem prin dreapta ei si apoi sa coboram spre Cheile Pravului pe care le ocolim pe dreapa spre Cheia. Mergem o parte din drum pe CG ce coboara intre Cheile Rametului si Cheile Manastirii. Logica imi spune ca la un moment dat acest marcaj va trebui sa faca dreapta si noi sa tot continuam inainte. Intr-adevar marcajele o iau in dreapta si noi trecem printr-un grup de case ce isi astepata proprietarii plecati pe alte meleaguri. Trecem printr-un crang ce marcheaza cumva un capat al satului Tecsesti. Dupa crang intram in lunga poiana in care deocamdata sunt cateva case vechi pe stanga ce imi arata diferenta intre vechi si nou, aici noul insemnand vopsea si curent electric si vechiul doar lemn, butoaie din acelasi material si doar cateva geamuri din altceva decat scandura sau lemn solid.

Prin poiana ne indreptam spre valea Ivascanilor si inainte de intrarea in padure vedem crucea de piatra ce ne serveste ca indicator. Drumul de caruta slab merge pe stanga vaii ce se lasa in fata noastra si apoi coboara in TA ce merge pe apa Ivascanilor. Noi vom urca de la cruce un pic in dreapta pe versantul care culmineaza in Piatra dintre Chei.

Tinem limita padurii si trecem prin cateva zone cu iarba arsa. Eu ma gandesc ca o fi fost un incendiu spontan, dar explicatia data de cativa prieteni este mult mai logica: focul e pus intentionat de localnici pentru a distruge pasunile si a cere despagubiri. Insa acum intreb eu: aici nu se poate creste nimic si nici macar animalele nu mananca micile tufe de ienupar de acolo. De ce sa arzi ceva ce nu iti poate aduce vreun folos?

Gasim o poteca ce coboara prin padure pe curbe de nivel. La un moment dat la o curba "in ac de par" la stanga, pare sa continue si alta poteca in fata. Iuliana exploreaza aceasta poteca si noi vom gasi ceva mai evident pe partea din stanga. Asa ca o strig si revine in zona putin mai jos. S-a saturat sa mearga atata prin cenusa coborata de vant de mai sus. S-au albit bocancii de atata urma de foc!
Atmosfera e tare stranie si asa mult ne bucuram cand iesim intr-un luminis pe un picior de munte cu mai putina cenusa si cu mai multa verdeata. La capatul de jos al poienii avem surpriza: un gard imprejmuieste poiana! Trecem care cum putem gardul (cu miscari de gimnastica mai mult sau mai putin suave) si luam o pauza de ceai ianitne de coborarea prin padurea plina de frunze. Avem o mica contradictie cu Eugen care sustine ca vremea buna e asociata cu presiunea mare si ramanem fiecare cu parerea lui (logica mea spune ca presiunea mare e data de o cantitate mai mare de vapori de aer/particule care inseamna nori si precipitatii). Coboram in continuu pe picior si ne bucuram cand vedem valea Ivascanilor sub noi si satul Botani cocotat undeva pe dealul din fata! Fiecare gaseste pante mai mici sau mai mari prin care se furiseaza pana in firul vaii. Aici se simte ajutorul betelor de trekking care ne usureaza coborasul substantial. In vale regrupam langa ruina unei vechi mor ide apa langa care vedem si noul nostru semn TA. De aici nu mai avem decat urmarit drumul forestier ce ne va duce pana in satul Cheia peste Cheile Pravului si Cheile Baltii.

La 12.30 zarim pentru prima data Cheile Rametului dintr-o perspectiva cu totul altfel decat o stiam eu pana acum. Se vede foarte bine peretele care se inalta din chei spre varful Trascau si prin care se strecoara Brana Caprelor. Jos la capatul cheilor vedem si biserica din Cheia, loc plin de amintiri nerostite, de multe vieti purtate pe aici si acum ramase intre peretii caselor si ai Muntelui. Pacat ca dispar aceste sate minunate din raiul ascuns al Muntilor!

Gabi imi povesteste ca acum multi ani cand a venit pe aici din Intregalde nu erau marcaje si a trebuit sa dibuie marcajul. Ne bucuram amandoi de noile marcaje si eu fac o grava confuzie: amintirile mele incurcare amesteca Geogelul su cheile lui cu Cheile Baltii. Imi dau seama de greseala abia cand vom intra in primele amintite mai sus. Coboram printre casele din Cheia si ajungem la ora 13.00 in centrul satului, adica in poiana unde se afla scoala si biserica. Trecerea apei Rametului o facem pe gheata sau pe un pod pe care Iuliana face putian echilibristica si eu am emotii datorita volumului mare si a spatiului de miscare redus.

Lasam bagajele, facem o vizita la tacuta biserica din Cheia si prin jurul ei si in 20 de minute ne intoarcem la bagaje si intindem masa de pranz.

Mancam de pranz si undeva cam pe la ora 14.00 pornim agale pe CA ce urca pe valea Cheii spre Bradesti.

Dupa un sfert de ora facem pauza la intrarea in Cheile Geogelului. Lasam rucsacii langa canton, urcam prin chei (mici si foarte faine) si apoi facem un minicircuit deasupra cheilor spre satul Ponor (surprindem o cartita ce umbla prin iarba cautandu-si intrarea intr-o galerie).

In ultima imagine se vede un cal tragand lemne prin chei. Calul acesta foarte solid impreuna cu altul trag lemnele din partea de jos a Cheilor Geogelului pana la iesirea din amonte si apoi mai departe spre satul Ponor. Daca stiam dinainte de acest sat, probabil ca mia faceam un mic ocol pe aici pana in Bradesti. Dar asa e musai sa urcam pe clasic pana sus in capatul vaii!
Revenim la rucsaci si continuam urcarea printre casele parasite spre Bradesti. Poteca urca lejer si in anumite pasaje imi aduc aminte cum alta data intr-o tura cu Daniela Ene intr-un anume pasaj incepusera sa ne alerge vacile care urcau spre sat. Probabil curiozitatea si rosul de pe hainele noastre le iritasera. Am reusit sa scapam de ele ascunzandu-ne printre copaci pana ce acestea au trecut de noi. Atunci marcajele erau foarte slaber si ca urmare in ultima parte a traseului noi am urcat pe versantul stang al vaii si am iesit la ultima casa de sub biserica. Acum traseul ne-a condus pe versantul drept (geografic) al vaii  si am ajuns mult mia aproape de biserica. Pe seara (17.20) ajungem in centru, cautam un loc unde sa ne cazam si pana la urma punem corturile in fata unei suri putin mai sus de centru. Asta dupa ce am incercat la cei pe care ii cunoasteam de data trecuta si nu am avut succes! Dar am avut succes cu un pahar de ghinars pe care eu si Eugen a trebuit sa le bem ca sa nu necajim localnicii primitori! Abia ce punem corturile ca incepe ploaia (anuntata de prognozele meteo si cele naturale). Asa ca fiecare mananca la el in cort si auzim de la colegii de tura ca au ceva probleme cu proprietarul surii! Ca sa se fereasca de ploaie in timpul mesei au intrat i nsura si omul i-a gasit acolo! L-au linistit ca doar mananca si apoi se baga la somn in cort fara a folosi vreo sursa de foc (care poate fi periculoasa pentru tot fanul din jur!) Pana dimineata vatul si ploaia ne dau reprize alternative.

Ziua 4 - duminica, 4 decembrie 2011

Ultima zi din aceasta tura isi deschide portile cam pe la ora 7.30. Lumina din afara cortului nu ne mai lasa sa dormim si iesind afara, vedem ca pe usa cortului este un strat fin de zapada. Deci a fost destul de frig! Iesim un pic bosumflati din cort si ne asezam la masa in jurul unui butoi metalic ce protejeaza flacara de la primus. Mancam din ce ma iavem prin rucsaci. Strangem tot calabalacul si undeva in jurul orei 10.50 pornim mai departe la drum verificand sa nu ramana strop de mizerie in spatele nostru. Vantul bate destul de tare si ca urmare coboara putin temperatura de afara. Coboram pana in centru satului Bradesti langa biserica, regrupam si de aici mergem pe drumul care ne duce spre Ramet.

Peste circa o jumatate de ora vedem in stanga un indicator spre satul european Floresti. Planul initial era sa mergem pana in Floresti si de acolo spre Valea Uzei. Doar ca eu nu stiam si nici nu am analizat bine un aspect: Florestiul este hat in valea urmatoare de unde am avea mult de urcat. Asa ca vom scurta cumva dar inca nu stim nici noi cum! Urcam pe seprentine pana ne intalnim cu o masina de teren ce coboara pe drum. Intreb soferul de directie si imi spune ca pe drum e bine si daca stim bine potecile, putem sa mergem peste deal. Cu multumiri regrupam si luam decizia: mergem peste deal si vom descoperi la fata locului ce e de facut! Urcam dealul si fiindca peisajul imi aduce aminte de tara vikingilor din care m-am intors de curand, aduc aminte de Norvegia si aflu ca Gabi vrea sa meraga la vara cu niste prieteni in Scandinavia intr-un circuit. O rog sa ma anunte din timp daca pot sa vin si eu si cand vor merge si continuam cu gandul (cel putin eu) la padurile prin care am balaurit in special pe coasta vestica a Norvegiei.

O data ajunsi in varful dealului, in fata noastra se desface o poteca prin padure. Un pic de odihna si coboram in graba pana la niste brane care ne conduc spre dreapta spre drumul dintre Bradesti si Ramet. Deci am facut doar un ocolis fara sa ajungem prin Floresti! Drumul merge prin pasuni alpine despuiate de padure si cu vant destul de puternic si rece. Si mai si incepe un pic sa picure! Ne adunam intr-o statie de autobuz (!) si analizam harta. Ne dam seama unde suntem si stim ca de aici trebuie sa facem stanga pentru a cobori spre Valea Uzei si apoi Ramet. Ne echipam de vant si pornim pe drum contra palelor de aer reci si dure. Ah sa nu uit: statia de autobuz este situata langa o mare troita pe care o recunosc vag din tura trecuta pe aici (atunci am trecut aici cu masina prin bunavointa unor localnici din Bradesti).

Dupa cateva curbe vedem Cheile Manastirii si satul Valea Uzei in fata zidului stancos. Stim ca din sat coboara o banda rosie (BR) spre apa Rametului. Suntem hotarati sa coboram pe acest marcaj. Doar ca va trebui sa il si gasim! In stanga vedem in departare Coltii Trascaului si in dreapta frumoasele Chei ale Manastirii. Inaintam scurtand cateodata serpentinele fiindca vedem unde trebuie sa ajungem. Chiar avem surpriza ca drumul sa fie circulat si multe masini trec pe langa noi. O fi un drum important si nu stim noi! Cel mai interesant este ca trece si un microbuz in jos spre Ramet si Aiud! Deci statia in care am stat chiar este folosita!

In coborarea noastra pe drum zaresc in mijlocul satului un mic lant stancos. Ce imi doresc sa ajung pe acolo si chiar imi manifest cu voce tare dorinta. Vom vedea ca cineva de sus mi-a ascultat ruga si BR chiar coboara pe acolo! Casutele locale nu inceteaza sa ne minuneze cu fiecare aparite de dupa cate un varf de deal ascuns privirilor.

Stam putin la statia de masina de unde BR coboara in nord spre Valea Inzelului si in sud spre apa rece a Rametului. Chiar rugam pe un localnic sa ne faca o poza de grup. E total rupt de tehnica moderna si trebuie sa ii explicam unde trebuie sa apese. Doar un singur buton! Bine ca el ne face trei poze, dar nu e bai! D-asta sunt aparatele astea digitale! Ii multumim mult si ne indica sa o luam in jos pe marcajele clare. Coboram urmarind semnele si toate casutele de poveste din jur.

La 12.50 iesim din padure si primim "cireasa de pe tort": ajungem in lantul stancos mult dorit mai devreme si ne minunam cat de frumos e aici. Ca urmare ne oprim in mangaiatul soarelui si facem cateva poze spre dulci amintiri peste zeci de ani.

Sub un scris cu randuri de arbusti pe portativul muntelui vedem biserica din centrul satului si suntem convinsi ca va trebui sa coboram pe acolo. Doar ca marcajul ne va ocoli de multe ori pe ulita principala a satului ce face serpentine repetate in coborarea pe deal. Mai privesc o data saua in care am facut pauza si suntem fericiti de ceea ce ne poate oferi acest frumos munte.

Cateva case aranjate mai mult sau mai putin ne dirijeaza pasii prin livezi de pruni spre biserica. Adun cateva prune uscate si le pun in rucsac cu gandul de a le duce parintilor mei. Daca ei nu mai pot ajunge pe aici, macar cateva prune uscate si imagini sa le arat din aceste locuri de Rai. Tare mult i-au palcut prunele tatalui meu!

Intram in curtea bisericii micute care aduce rar slujbe de duminica aici in inima Muntelui. Citesc multe nume pe cruci si ma gandesc prin cate munci, iubiri si multumiri or fi trecut oamenii din care au ramas acum doar cateva nume! Fiecare cruce urmeaza o poveste de viata! Si nici o viata nu e la fel cu alta!
Continuam printre case vechi si noi cu o mica pauza pentru a fotografia cativa purcelusi curiosi ce vin spre noi. Nu ne lasa cativa caini sa ne apropiem prea mult de purcelusi si ne continuam drumul la vale. Curand lasam si ultimele case si privim cum peretii Cheilor Manastirii se inalta in fata noastra. Facem o mica pauza pentru o fotografie de grup in panta si coboram mai departe prin poiana larga si lunga.

Drumul de acum larg ne coboara pe langa apa Uzei si foaaaaarte rapid ajungem la un punct de colectare a apelor unde stam sa ne adunam cu totii, asta fiindca in fata avem ce vedea:

Gasim un pod pietonal pe care trecem apa Rametului din "cartierul de jos" al Vaii Uzei si prin Cheile Manastirii intram in civilizatie. Vedem o harta a Trascaului si promit colegilor ca voi mai veni pe aici fiindca sunt atatea locuri faine de vazut. Imi asigura pe cat de mult se poate prezenta lor in viitoarele ture si ne indreptam spre manastire unde am masina ne astepta cuminte. Inchei circuitul cu o poza de semigrup la capat de drum.

La ora 15.00 suntem la manastire, ne imbarcam in masina si pornim spre casa. De aici sarcina Mihaelei este destul de grea: vrea sa opreasca putin pe la bunica ei din satul Ciugud, trebuie sa o lase pe Gabi undeva in Alba sau Sebes ca sa ia o masina spre Deva si pe mine sa ma duca la acceleratul de Bucuresti din jurul orei 17.00 (din Sibiu). Cu multa abilitate Miha grabeste masina si reuseste sa ma lase in Sibiu la gara cu doua minute inainte de tren (multe multumiri pentru efort). Reusesc sa iau acceleratul spre Bucuresti si nici ca ma asez bine in tren si din tren urca o gasca mai mare in Avrig. Fusesera prin zona Negoiu-Barcaciu si au multe de povestit despre locuri in care nu am mai ajuns de mult. Povestim de toate si in Brasov urca niste prieteni care fusesera in Nemuritoarea Craiasa. Asa ca nasul ne muta pe toti intr-un vagon mai calduros si vom sta la povesti pana acasa in "indragita" capitala (23.15 in Gara de Nord). Ora tarzie ma face sa intru dupa miezul noptii in casa si sunt fericit ca am facut aceasta frumoasa tura prin locuri extraordinare, am intalnit oameni extraordinari, am simtit lucruri minunate care nu pot fi cuprinse in cuvinte, mi-am incarcat sufletul cu atata bucurie, liniste si pace a simplitatii si am sarbatorit ziua nationala printre romani adevarati!

Ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca ne-a ingaduit sa ne indeplinim planul, colegilor pentru excelenta tura si in special Iulianei pentru prietenia intru Munte si viata!

La multi ani, Romania draga si de multe ori indepartata de "civilizatia" prezentului!