RT Slanic-Campina 10-11.12.2011

RT Slanic-Campina 10-11.12.2011

Colegi de tura: Emil Engel, Adina Budica, Cezar Partheniu

Avand in plan mai demult sa incercam aceasta traversare, impreuna cu Emil am hotarat sa facem acest lucru in we. Cu ceva neintelegeri legate de traseu (mie imi place sa cunosc macar cu aproximatie traseul inainte sa ajung acolo), ramanem cu ideea stabilita: mergem in Slanic si hotaram la fata locului. Ni se alatura Adina si sambata la 5.10 plecam din Bucuresti.

Ziua 1 - sambata 10.12.2011

Cu personalul ajungem in Ploiesti Sud (6.26) si apoi spre Slanic Prahova (6.50 Ploiesti Sud - 8.21 Slanic). Ne echipam, ne reglam rucsacii si la drum. Eu facusem pe GPS un traseu cat mai direct care traverseaza direct dealurile prin Stefesti, Bertea, Petriceaua, Brebu si Campina fiindca nu stiam nici unul dintre noi ce legaturi sunt intre acele sate. Emil vroia sa mai urcam pe niste delusoare pe care fusese mai demult. Ii las lui "conducerea" fiindca vrea neaparat un ocolis in prima parte a traseului. Eu tot mai uit pe GPS si observ ca e o distanta semnificativa fata de traseul propus. Dar intr-adevar e mult mai interesant pe aici si sunt mai multe locuri de panorame.

Iesim din gara si pornim spre nord, directie in care dupa scurt timp suntem in dreptul intrarii de la salina. Inainte de podul care face legatura cu putul principal al salinei, facem stanga pe ulite pe care Emil le stie (pe banuite) ce urca spre un varf cu piramida din lemn in varf situat la NV de gara. Drumul e din ce in ce mai "poteca" si curand vedem primul varf tintit de noi.

Atmosfera matinala ne ofera peisaje inedite: valea prin care am ajuns in Slanic e acoperita de o subtirica mare alba. Pe alocuri gasim niste scurgeri nisipoase ce imi amintesc de vulcanii de la Berca (si cu siguranta de locuri ca Rapa Rosie - jud. Alba sau Groapa de Aur - Postavaru unde inca nu am ajuns) sau vedem pe versantul celalalt al vaii Slanicului Muntele Verde "rezultat prin consolidarea in timp a cenusei vulcanice geologic dispusa in straturi cu suprafete plane perfect dezvoltate, tuf de origine vulcanica, care capata aceasta culoare intensa mai ales dupa ploi (rezervatie naturala)" (comentariu facut de ionutzapostu pe http://ionutzapostu.wordpress.com/2011/03/29/slanic-prahova-muntele-verde/).

La orizont vedem putina zapada pe culmea Grohotisului si ne aducem aminte ca ne dorim o iesire de iarna pentru parcurgerea crestei acestor munti. Am dorit noi alta data sa mergem pe creasta si au fost ceva aventuri nocturne pline de viscol.

Ocolim varful pe la nord si urcam pe drumul de caruta ce ne duce in saua vestica varfului. Eu inca sunt un pic tafnos pentru modificarea traseului si ii rog pe colegi sa ma lase sa merg pana pe varf pentru ceva panorame.

"Du-te ca se vede fain de acolo!" imi spune Emil care mai fusese pe aici si pornesc amandoi mai departe pe drum. Eu urc pana pe varf sub piramida de lemn, admir peisajul si il prind putin in aparatul foto, calculez cam pe unde e traseul pe care il facusem pe GPS (printre "dealurile dungate" din ultima imagine de mai jos) si revin in sa.

Emil si Adina deja urcasera pe dealul urmator si ma indeamna si pe mine la drum. In cateva minute trec de creasta dealului si vad ca Adina isi schimba bocancii cu niste adidasi mai putin inalti fiindca bocancii o bat. Cobor la ei si pana sa pornim mai departe, cobor pe un mic capat de deal de unde vad putin mai mult din lungul sat Stefesti. Prin tufe de macesi si tot felul de arbusti teposi urc pe o poteca de animale spre drumul de caruta ce urca incet pe culmea dealului spre nord. Inainte de primul varf mai intalnesc cu Emil si cu Adina care urca direct spre varf. Eu ocolesc pe drum pentru a mai cauta cateva unghiuri si apoi ajung si eu la grup. In lipsa de vreo denumire oficiala (cu siguranta exista si nu o cunoastem noi), denumim acest varf in lipsa de inspiratie "Sfarcul mic" (datorita bornei de pe varf). 

Mai departe alegem un al doilea varf mai spre nord, coboram pe un picior al "Sfarcului" si urmam drumul ce ne conduce pe culmea ce ne leaga de al doilea varf. Vedem un localnic in fata si ne arata pe unde e cel mai scurt drum spre Scurtesti. Indicatiile lui ne conduc pe drumuri ce urmeaza curbele de nivel si coboara in partea sudica a satului. Noi insa vrem sa ajungem pe varful tintit si vom mai ocoli un pic fata de indicatiile locale.

Orice tentativa de drum dispare si stim acum doar ca vrem sa ajungem pe varf. Asa ca trecem prin livezi acum uscate si ne oprim doar langa "Sfarcul Mare" (814m, 11.10 a.m.) (cu scuze pentru termeni), al doilea varf cu borna aflata in mijlocul unei zone cu iarba galbena batuta de vant.

De pe varf alegem coborarea pe piciorul vestic printre garduri si apoi case pana la intrarea in satul Stefesti. 

Drumul coboara pe langa gradini largi in care mai vedem cateodata capite singuratice sau trecem pe langa grupuri de copaci ce rezista in bataia vantului. 

Drumul ne duce la intrarea in sat (11.45) si coboram pe o ulita destul de larga spre un palc de conifere cu cateva case pe o margine si un izvor in mijloc. padurea imi aduce aminte cumva de Trollskogen (padurea Trolilor) de pe insula Hundvåg din Stavanger, Norvegia. Emil e incantat de una din case si ia de la proprietari numarul de telefon pentru eventuale iesiri in grup "de oras". Eu cu Adina coboram pana la izvorul amenajat din careul de pini, ne adapam un pic cu apa si asteptam sa vina si Emil.

Asa de nepasatori sunt cei de pe aici! Pai noi acasa inchidem de fiecare data robinetul de la apa cand nu e nevoie si aici curge apa in continuu la cismea! Bine ca ar fi si o explicatie pentru asta: aici e izvor amenajat si oricum apa din izvor curge tot timpul, doar ca se strica robinetul!Pe langa izvor gasim o poteca ce coboara rapid printr-o laterala a padurii de pin si ne duce la unul din magazinele satesti din Stefesti. O fi magazinul central sau doar unul mai mic de la marginea satului?
Vedem putin mai in amonte un pod suspendat care trece apa si merge spre Bertea. Sigur pe aici trebuie sa mergem! Asa ca, pe rand, trecem podul de la un picior betonal la altul!

Emil are ca tinta minima pentru azi satul Bertea si ca urmare primeste de la niste localnici indicatii pentru drum: "Treceti gardul pe acolo si urcati prin livezi! Va arata drumul!". Aflam ca pana in Bertea va trebui sa trecem de varful "Maciuca"/"La maciuca".
Trecem gardurile care in mare parte au portile deschise in drumul intre sate si ne indreptam spre varf prin locuri unde ni se povestise ca inca au mai ramas mine nedetonate si ruine din al doilea razboi mondial. Ulitele din partea de sus a satului ne urca pana intr-un larg drum de caruta ce coboara in stanga spre Bertea. Pana la drum Adina sare parleazul fiindca era in curtea omului pe un drum cu mai putini maracini :D! Modificam un pic directia fiindca vrem neaparat sa ajungem si pe varf. Asa ca vom face dreapta!

 

Urcam pe drum pana la un mic platou unde ne oprim pentru o mica pauza de turta dulce si apa (13.20). Cam este nevoie de pauza fiindca de dimineata am tot alergat! Si avem si ce vedea in fata noastra: un perete nisipos ne deschide drumul spre structura acestui munte: nisipul asezat in tot felul de forme inedite rezista ploilor si alunecarilor de teren!

Continuam pe drumul inclinat, acoperit de frunze si strajuit de maluri din acelasi nisip stratificat si dupa o curba mare vedem varful "Maciuca". Asa ca ne vom indrepta spre el!

Ca si Piatra Cetii de saptamana trecuta, din acest unghi varful pare impadurit si deloc interesant. Sunt doar copaci uscati si fara frunze! Insa pe partea cealalta vom avea surprize placute! Urcam pana in saua din nordul varfului si Adina cu Emil renunta la a mai urca pe varf. Eu ma ambitionez si caut poteca ce ma duce pana la 891 de metri in punctul cel mai inalt. De aici nu se poate inainta in nici o directie fiindca sunt abrupturi nisipoase si ma intorc la colegi printre urme de trovanti.

Glumesc un pic cu Adina "Nu te-ai mai urcat pe Maciuca!", radem putin si le spun colegilor ca au ratat un peisaj sublim: partea sudica a Bucegilor (pana la saua din nordul varfului Furnica) se vedea inzapezita la orizont!

De pe varf vazusem si piciorul pe care coboram mai departre in Bertea. E piciorul despre care Emil citise pe internet ca a fost coborat cu bicicletele. Peisajele vazute l-au impresionat si acasa in fata calculatorului si il vor impresiona si acum. Intr-adevar e fascinant: pereti stancosi, grupuri de trovanti, santuri si vai nisipoase adanci! Coboram pe vale cu aparatele foto indreptate in toate directiile.

 Cetatea "Maciucii"

La un moment dat dam de un drum de caruta care ne traverseaza culmea. Noi vedem o poteca in fata si continuam, cu grija pentru genunchii Adinei care comenteaza. Peisajul o va face curand sa uite de durere: suntem pe o muchie nisipoasa din care se lasa in jos cateva fire de nisip uscat si intarit. As fi indraznit sa cobor pe muchia dintre cele doua valcele dar mi-era ca ma duc prea la vale si dupa aceea imi va fi mai greu sa urc la loc!

Coboram in continuare pe creasta, Adina se joaca de cateva ori cu covorul de frunze ruginii pe care le arunca in aer (ce placere sa fii din nou copil in mijlocul naturii!) si ajungem la o platforma pe care este o mare cruce ridicata de sateni. Ne mai uitam inca o data spre abruptul varfului Maciuca si vedem in dreapta mai jos o alta mica platforma pe care sunt adunati cativa trovanti. Imi aduc aminte si de alte locuri in care stiu sau nu ca exista trovanti!

Continuam pe valea care ne va duce la soseaua din Bertea. La un moment dat dam de o fantana/izvor unde se gudura pe langa noi un catel latos si tare jucaus. Pacat ca nu putem sa il luam cu noi!

La asfalt intram in vorba cu o localnica care e de loc din Pietriceaua si s-a tras dupa barbat aici in Bertea. Ne spune ca de doua ori pe zi sunt masini care ajung in Campina, povestim despre ultimul atac de urs de aici din Bertea (asta a fost si un motiv pentru care am venit pe aici) si ne indica drumul spre Bertea:

"Mergeti pe asfalt si la al patrulea pod faceti stanga si urcati prin livezi!"

Ii multumim si cand sa pornim spre nord prin drumul plin de noroi, intram in vorba cu cativa tarani cu caruta si se ofera sa ne duca pana la drumul spre Bertea "ca tare mult noroi este!". Ne duc 3-4 sute de metri pana la intrarea in drum si ne arata pe unde sa urcam. Bucurie pe noi ca am scapat de noroaie!

Salutam un taran solid care cobora pe poteca csi incepem sa urcam prin noi livezi de pruni (cata tuica o iesi de aici!).

La un momet dat padurea capata un aspect straniu: e ceata sau fum? Ne lamurim ca e fum de la o gospodarie de mai sus! urcam si intram in vorba cu batranica ce isi duce singura traiul pe aici.

"Vin copiii in seara asta de la oras!"

Ne intreaba ce cautam noi pe aici cu desagi in spate si cand ii spunem ca suntem din Bucuresti ne mira cu replica "Ah, voi aia de la Bucuresti!" Se convinge repede ca nu suntem profitori asa cum se obisnuieste sa se creada pe aici despre bucuresteni si ne arata drumul mai departe spre muntele Pietriceaua. Ii multumim si urcam pe la izvorul de unde isi ia apa spre varf. Printre capite si pruni desfrunziti ajungem la urmatoarele case unde cateva oi se uita ciudat la noi! Cred ca se intreaba ca si batrana de mai devreme: "Ce cautati voi pe aici?" La ultima casa ne latra doi artagosi pe care stapana ii potoleste si ne da indicatii ca in varful dealului sa urmam drumul din stanga caci e mai scurt spre Pietriceaua! Cu multumirile de rigoare urmam sfatul si iesim pe ulita pe langac cateva curti izolate pe un mare paltou pe care s-ar putea juca fotbal!

Facem dreapta la primul drum de caruta si tinem urmele care ne dirijeaza spre cateva case asezate in jurul unei fantani. Inainte de case dam de doi copii si intram in vorba cu ei.

"Spre Pietriceaua pe aici este?"

"Da, nenea pe aici in sus!"

"Voi ce faceti pe aici? Unde invatati?"

"Invatam in Pietriceaua. Acum mergem spre casa!"

"Si sunteti fericiti?"

"Da, suntem. Nu am mai pleca de aici!"

Copiii se uita ciudat la noi cand vrem sa le dam cateva dulciuri si isi vad de drum. Ce copii simpli si fericiti!

Ajungem in dreptul fantanii si urcam panta din fata pana la alt drum de caruta.

Emil intra in vorba cu ciobanul Toniel si isi exprima dorinta de a-si face ziua de nastere in zona. Toniel ne arata drumul mai departe spre apus (16.30) si merge cu noi pana vedem primele case.

Coboram pe ulita si la ora 17.00 ajungem la primul magazin deschis (si singurul!). Asa ca ne asezam la o bere (doi litri la toti trei) si intram in vorba cu cei de pe acolo. Un tanar e cam obraznic (probaibl de la alcoolul ridicat la cap) si ne face sa pornim mai departe la drum. Coboram pe soseaua principala prin sat (o mica pauza la statuia cu placa comemorativa ridicata la 450 de ani de atestare a comunei Pietriceaua (29 mai 2011) si o alta pauza la o localnica pentru a lua apa - umplem toate sticlele pe care le avem adica undeva pe la 9-10 litri) si gasim drumul ce coboara spre Brebu. Cautam un loc de campare si acesta ne va aparea tocmai la iesirea din sat pe un tapsan plat situat la dreapta drumului imediat dupa podul la care se termina satul. Punem corturile, intindem masa, Emil se ocupa cu groapa pentru foc si cu initierea acestuia si ne bucuram de seara linistita ce urmeaza. Cheful ne e marit de niste visinata adusa de Adina si de vinul fiert care a asteptat toata ziua momentul asta! Cam pe la 22.00 dam stingerea si ne bagam in sacii de dormit caldurosi!

Ziua 2 - duminica 11.12.2011

A doua zi ne trezim la 7.45 si vedem ca pe exteriorul cortului este un strat subtire de gheata. Deci peste noapte tmeperatura a coborat ceva sub zero! Pana sa strangem partial rucsacii si sa lasam corturile sa se usuce, eu trag o fuga matinala pe dealurile de desasupra noastra sa vad daca am alte unghiuri fotografice. Gasesc sus o casuta si cateva curti cu portile deschise si ma joc un pic cu aparatul printre norii estetici.

Cobor la colegii de tura, mancam de dimineata la fel de pofticios ca si aseara, strangem definitiv bagajele, incineram gunoiul si stingem focul si pe la 10.00 suntem gata de drum. Pornim pe sosea si curand eu incerc sa mai scurtez pe firul vaii. De fapt lungesc timpul si dupa vreo 4 km colegii (care mersesera pe asfalt) ma asteapta sa ii ajung din urma la intrarea in satul Brebu. 

Mergem prin drumul principal si abia dupa ce trecem de o linie de curent electric (cateva zeci de mii de volti provoaca), ma opresc sa "regrupam" si sa mergem cu totii prin comuna. La ajungem la lac si facem o pauza de admiratie si cateva poze de peisaj. Se spune ca in acest lac se pescuieste destul de mult. Locul ar fi ideal pentru relaxare daca odihna vizuala nu ar fi deranjata de casa masiva de pe malul nordic al apei.

Continuam pe soeaua principala (directia ghidata de bun simt si GPS) si curand vedem in stanga noastra zidul masiv al manastirii Brebu. Fiindca e devreme (nici macar miezul zilei), hotaram instantaneu sa intram un pic in manastire pentru cateva poze si cateva momente de rugaciune. Cateva detalii despre manastire gasim aici: http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_de_la_Brebu . Reusim sa facem o pauza de vreo doua ore in care vizitam curtea domneasca ridicata de Matei Basarab cu pivnitele sale mari si semi-intunecate, intreaga curte a manastirii, intru putin in manastire si pentru cateva minute aud o interesanta predica duminicala (preotul marturiseste enoriasilor ca el niciodata - si acum este in pragul pensionarii - nu a tinut icoana in mana cand a mers cu Craciunul sau cu Pastele in Brebu sau Pietriceaua; cine vrea, primeste preotul sau se duce el insusi in Casa Domnului). Aflam cate ceva din istoria locurilor si a ortodoxiei de la eruditul muzeograf Radu caruia ii faceo deosebita placere sa aiba cu cine vorbi despre tot felul de amanunte din istoria religiilor si a culturii. Totul e incantator si prea linistit aici si cu greu ne indemnam sa plecam caci mai avem de mers!

 Mergem mai departe prin comuna pe strada principala si dupa aproape 2 km ma opresc putin la o prietena de cativa ani Mihaela. E doar mama ei acasa, ma bucur ca isi aduce aminte de mine (am fost acum cativa ani aici intr-o plimbare pe la lacurile sarate de la Telega) si transmit toate cele bune prietenilor plecati la plimbare cu masina si pornim mai departe la drum. La iesirea din sat facem dreapta si coboram pe o veche poteca muncitoareasca pana la fabrica din vale. E o coborare prin maracini de care abia asteptam sa scapam. 

Ajungem la fosta fabrica si unn paznic ne arata pe unde putem trece apa. Cautam unde e vadul mai mic si sarim din piatra in piatra prin Doftana, curs de apa ce coboara din comuna valea Doftanei si trece prin lacul de la barajul Paltinu. Reusim sa trecem fara sa ne udam prea mult.

Urmand indicatiile paznicului de la fabrica, ocolim o zona de tiganie si pe un drum de caruta urcam in soseaua ce merge spre Valea Doftanei.

Pentru noi aparent e o mare nebuloasa fiindca nu mai avem nimic din ce ar putea sa ne lege de traseul initial. Noroc ca am mai fost de curand pe aici si stiu cat de cat directia (http://cezarpart.blogspot.com/2011/10/minunile-campinei-08102011.html). Facem stanga pana la prima intersectie, apoi dreapta si peste cateva sute de metri iarasi stanga spre fosta tabara din Campina. Traversam tabara si ajungem pe dealul Muscel.

Aici vedem o nou-aparuta manastire (bisericuta cu cateva case ridicate in ultimele doua luni), continuam pe langa ea si ne oprim la mesele din josul dealului sa mancam (langa un "pitic" al Albei-ca-Zapada).

Pe inserat (17.00) pornim mai departe, bateriile de la GPS refuzand sa ii mai dea destula energie sa stea aprins. Scurtam cat se poate pe stradute spre gara si la giratoriu (singurul din oras) facem dreapta spre gara sub indrumarea lui Emil. La o ora dupa masa trecem Prahova si in 10 minute suntem in gara. Luam bilete la trenul Regio (fostul personal) la 18.55 spre Bucuresti. In tren mare inghesuiala, abia reusesc sa schimb cateva vorbe cu niste prieteni, muuuulta caldura si multa galagie si distractie tinereasca a celor de la Pathos! La 21.10 debarcam in sfarsit in Bucuresti multumiti de unirea celor doua localitati printr-un traseu superb! 

Statistic: cca 42 km de mers, 9h 50 de minute de mers, diferenta pozitiva de nivel 1709m, diferenta negativa de nivel 1627m, multa voie buna!