Bucegi 8-9.09.2012

Bucegi 8-9.09.2012

Colegi de tura: Ilinca Alexandrescu, Cezar Partheniu

Incepand de miercuri, gandesc si stabilesc traseul pentru we. Vor fi doua zile lungi in care planuiesc sa parcurg multe poteci marcate in dragii si interminabilii Bucegi. Stiu ca nu am ajuns si nu cred ca voi mai parcurge alta data traseul din Rasnov spre poiana "7 izvoare" si apoi Malaiesti fiindca e foarte incomod daca nu ai masina. Stiu ca traseele de scurtatura intre BG (intre Piatra Arsa si Babele) si cantonul Jepi (TA) sau cabana Caraiman (PA) nu imi par deloc importante! In fine ma bucur ca obtin masina de serviciu si astfel am sansa de a parcurge mai usor cei 10 km din Rasnov pana la bariera de pe valea Malaiesti. Ma bucur si mai mult cand Ilinca imi spune ca vine cu mine, desi traseul este lung si nu stie daca poate face fata! Si si-a depasit propriile limite! Bravo, Ilinca!

Ziua 1 - sambata 8.09.2012

La 6.30 pornim din Bucuresti pe noua autostrada A3 pana la Ploiesti (vedem un rasarit foarte fain), apoi Comarnic (o alta pauza sa luam niste covrigi mari cu susan de la magazinul de paine situat vis-a-vis de gara), Sinaia, Busteni, Azuga si inainte de Predeal facem stanga pe DN73A spre Paraul Rece si Rasnov. In zadar cautam pe stanga BA pe care ar trebui sa ne intoarcem maine! Din Rasnov facem stanga pe drumul de pe valea Paraului Mare/Ghimbavului (marcat cu BA) si nu gasim uzina electrica inlocuita acum de un saivan si cateva baraci muncitoresti. Urcam pe valea Malaiesti, lasam in stanga drumul auto spre Diham si dupa vreo 2 kilometri ne oprim la bariera de pe valea Malaiesti (10 km din Rasnov): end of the road! Va trebui maine sa coboram pana aici in caz ca uzina e mai sus! Ne intoarcem pe acelasi drum pana in Predeal si lasam masina in benzinaria de langa gara. De aici luam un microbuz (11.30; 4.5 lei/persoana) pana in Busteni in dreptul strazii Telecabinei. La 12.05 trecem pe langa statia de telecabina, fotografiez progamul si pretul pentru dati urmatoare (7.45-17.00 zilnic cu revizie marti dimineata intre 7.45 si 10.30 si pret 32 de lei pana la Babele)! Ma intriga faptul ca la bilet dus-intors nu da pic de reducere macar pentru "fidelitate"! Nu ca as merge eu prea mult cu cabina ;)! In 20 de minute suntem la inceputul vaii Jepilor si vom urma marcajul CA pana la statia de cabina de langa Babele. Conform placutelor puse de Salvamont, traseul este deosebit de periculos si este inchis circulatiei turistice intre 1 noiembrie si 30 aprilie. Sa nu aduc aminte aici de expresiile "traseu inchis"/"traseu nerecomandat"... Lasam in stanga PR spre cascada Urlatoarea si TA spre cantonul Jepi pe valea Urlatorii (peste o saptamana vom cobori pe aici!) si pornim in sus (4-4 1/2 ore pe indicator pana la Babele!). Urcam cateva minute pe poteca printre radacini, apoi vreo suta de metri pe un drum de TAF si il lasam pe aceasta sa coboare spre apa Jepilor si apoi in dreapta spre cabana Salvamont de la baza vaii Spumoase.

Urcam pe versantul drept geografic (stang la urcare!) folosindu-ne de patru cabluri, o scara de lemn si un pod de lemn pret de vreo ora si ceva. Poteca ne duce in final dupa o ora si 10 minute pana la firul sec al Jepilor pe care il traversam spre versantul stang (tot geografic).

Dupa 50 de minute de urcat serios prin padure, timp in care vorbim intr-o mica pauza cu doi turisti ce urca si ei spre Caraiman si Babele, iesim pa prima poiana alpina unde gasim si un cablu ceva mai serios. Imi aduc aminte prin treapta metalica instalata pe stanca de treapta mai larga cu lemn.

In stanga noastra avem Claile Jepilor cu ale lor vai si in dreapta peretii Caraimanului care au o intrerupere in Brana Mare a Caraimanului. In 20 de minute trecem iarasi pe versantul drept, mai urcam putin si facem o pauza de "cedare de prioritate" la cei care coboara pe hornul echipat cu lant. Ne place extrem de mult o fetita de cel mult cinci anisori care coboara cu tatal ei. Ii e mereu frica si o incurajam sa se tina de lant si sa coboare. Asa simpatica este un pic fricoasa si totusi indrazneata! Urcam pe horn, lasam in partea lui superioara poteca nemarcata ce merge spre braul lui Raducu, trecem pe partea stanga a vaii si curand ajungem la scarile de beton echipate cu lant. Simplu mai pare vara!

Continuam urcusul printre cabluri pana ajungem in dreptul capatului de jos al cascadai Caraiman. De fapt al fostei cascade ca acum e secat totul! Doar urma ruginie de pe stanca da de gol locul in care apa se arunca de la inaltime!

Urcam un pic spre firul vaii si in fata dam de o saritoare pe care nu se poate urca cu echipament turistic obsnuit! Poate cu echipament de alpinism, da! poteca noastra face dreapta (spre nord) pe o brana care iarna pune mari probleme datorita inclinarii (repet ca iarna traseul nu este recomandat/este inchis!). Uitandu-ma in spate in capatul branei imi spun in gand: iarasi am ratat intrarea in Braul Portitei! Trecem peste o insiruire de lanturi si cu ultimele priviri in spate ajungem sub panta finala dinainte de platforma cabanei Caraiman. Urcam in serpentine una dupa alta pana ce iesim in fata cabanei la stalpul indicator (16.50). Spre cabana Piatra Arsa si spre Monumentul Eroilor avem marcaj PUNCT ALBASTRU, nu punct rosu (spre Crucea Eroilor) cum apare pe harti!

Bem cateva ceaiuri fierbinti, intreb detalii despre trasee la cabana (nu stiu de ce, dar mi se pare evident sa nu primesc raspunsuri clare de aici!) si la 17.35 pornim in sus spre Babele. Urcam pe firul principal al vaii pe malul stang (geografic), peste 15 minute trecem un prag stancos si apoi pe malul drept ajungem la statia de telecabina (30 de minute de urcare). Nu mai tineam eu minte bine sau traseele ajungeau inainte fix la cabana? Mergem pana la cabana, vrem sa lasam rucsacii la "Floare de colt" si nu ii gasim pe Gina si Ginel, la cabana mi se spune cu raceala ca ei la 21.00 inchid sala de mese si nu mai avem de unde sa luam rucsacii (18.20) (de retinut ca vom reveni dupa 21.30 si sala de mese inca e deschisa!) si primim recomandarea de a lasa rucsacii la baza Salvamont Baba Mare. Aici Gumita e mult mai de treaba si accepta sa lasam bagajele pentru a face un circuit in continuare fara bagaje (18.45). La 19.00 (inca lumina!) ii spun Ilincai sa o ia inainte spre cruce fiindca eu vreau sa merg pe tot traseul marcat incepand de la statia de telecabina. Recuperez repede distanta si pana in capatul de sus al firului vaii Jepilor o ajung pe Ilinca si vom merge impreuna. In spatele nostru soarele se duce in culori de penel dupa orizont!

Urmam curba de nivel care ne duce pe deasupra peretilor Branei pana sub varful Caraiman. Coboram cu atentie pe niste trepte stancoase si la 20.55 suntem langa Monumentul Eroilor. E a doua oara pentru Ilinca cand ajunge la Crucea Eroilor. A mai fost aici acum opt ani! Bustenii incep sa se vada in luminile noptii si nu avem prea mult timp de pierdut aici. Ne intoarcem cu fata spre vf Caraiman si facem stanga pe PA pe Brana Caraimanului (zona marcata). Poteca este lejera (vara) si cu putina atentie, nu ridica absolut deloc probleme. Coboram cam jumatate din brana pana vedem cabana Caraiman si se intuneca de-a binelea. Mie frontala imi face figuri si se tot stinge si folosesc lanterna de la telefonul mobil (risc sa ma repet spunand ca lanternuta asta slaba mi-a salvat de cateva ori viata!). O indrum pe Ilinca cu atentie pe fiecare treapta stancoasa de pe brana si o rog sa faca o mica pauza ca sa ma duc pana pe pintenul inierbat si ingust de pe care se vede o si mai frumoasa panorama a vaii Prahovei. Ah, sa nu uit elementul esential: inainte de acest pinten vedem pe poteca trei umbre negre. Se uita la noi, ne uitam la ele... Sunt trei capre negre care nu ne vad si nu ne simt mirosul inca (probabil datorita vantului!). Cam la 10-15 metri ne simt si o iau la fuga in jos pe pantele inierbate. Le vom vedea si saptamana viitoare de pe platforma crucii de langa cabana Caraiman! Cam in jurul orei 21.00 ajungem la cabana si intram pentru inca un ceai fierbinte si dulce! Poate am exagerat eu un pic cu planul de traseu si cu graba, dar iau decizia finala: renunt la PA spre Piatra Arsa acum si voi merge alta data (saptamana viitoare). Acum urcam pe unde am venit pe CA pana la statia de telecabina si apoi pe BG la cabana Babele. Dezamagiti de usa de la sala de mese deschisa, nici macar nu mai oprim, lasam in stanga CA spre Pestera si Babele, mergem pana la Sfinx si apoi pe BG ajungem la baza Salvamont Baba Mare. Cumpar de la baieti o sticla de apa minerala (fiindca in planul nostru maine abia la Glajarie mai gasim apa!), ne instalam cortul putin mai sus de baza Salvamont spre Baba Mare, ne schimbam cu haine uscate, mancam niste supa calda si ceva uscaciuni si pe la ora 23.00-23.15 ne bagam in saci la somn. Asta nu inainte de a lua Ilinca o aspirina pentru febra musculara, ca altfel a doua zi nu ar mai fi putut merge! Noapte buna!

Ziua 2 - duminica 9.09.2012

Stim ca avem o zi lunga in fata si de aceea ceasul suna pe la ora 7.00. Sunt cateva grade afara si soarele abia s-a ridicat deasupra orizontului. Iesim din saci, mancam bine de dimineata, strangem cortul si rucsacii intr-o adiere nu foarte palcuta de platou si la 8.00 suntem gata de drum. Fiindca nu fusesem niciodata pana acum pe Baba Mare, ma duc in cateva minute pana la baza ei si apoi mergem pe clasica si prea umbta poteca marcata cu BG spre Omu. Chiar daca e asa de dimineata, cateva grupuri de turisti chiar ne-o luasera in fata cu elan muncitoresc spre cea mai inalta cabana din Romania!

Mergem intr-un ritm normal (nu cel al "maratonistului" Cezar :D) si intr-o ora si jumatate ajungem in Saua Sugarilor. Pana aici am vazut noi cate ceva in jurul nostru, de aici intram in ceata specifica Omului. Facem cateva minute pauza langa baraca metalica unde se despart variantele de vara si de iarna pe sub si peste Cerdac si vom urca in 15 minute pe treapta de deasupra peretelui stancos de sub vf Coltul Obarsiei. In loc sa ma gandesc ca aici este un drum de masina (pe unde doar tractorul vine pentru alimentarea statiei meteorologice de la Omu!), imi vin in minte imaginea intrarii in pestera din Obarsia si piciorul de ciuta vazut in alta tura din 2008. Inca 10 minute si suntem la capatul de sus al hornului cu conducta de gaze ce ne coboara in Saua Obarsiei (mai bine zis la intersectia cu varianta de vara de sub Cerdac).

Ce fain s-ar vedea daca ni s-ar ridica ceata din fata ochilor! Asa nu avem ce face si urcam pe drumul de vara pana la Omu. Asa stiam ca se numeste si ca de aici avem BG pe cele doua variante! Cand colo vad ca s-au mai schimbat marcajele: BA pe drumul de vara si BG si BG pe drumul de iarna pe sub vf Gavanele. Nu-i bai, locurile sa le cunoastem! La 11.25 ajungem la cabana Omu unde intram pentru o ciorba calda si cateva ceaiuri. Eu nu prea am rabdare sa stau la caldurica (Ilinca prefera vreo doua ore de caldura cetii de afara!), o las pe ea in cabana si ies pentru o mica plimbare. Ocolesc Varful Ocolit/Bucura Dumbrava (2503m) (pe care am fost cu doua we in urma!) pe vest pe BR, ajung in saua dinainte de vf Gavanele (2472m), cobor pana deasupra Seii Sugarilor si revin la cabana pe drumul de vara. Cativa turisti se mira cum de vin eu prin ceata de sus din Gavanele cand ei abia urca pe drumul de vara! Ii depasesc in ritm de accelerat, ajung din urma un grup de cehi bine echipati si trec pe langa ei in graba. Ii salut si ma uit la ei cu respect. Toti au echipament bun, rucsaci, haine de vant si ceata si merg in ritm incet si constant asa cum trebuie sa faci pentru a nu obosi. Si cel mai fain, asa cum am vazut peste tot pe afara, toti merg cu bete de trekking! Fac o scurta vizita la prietenii Corina si Cipirian de la statia meteo si la 12.30 pornim mai departe caci mai avem cale lunga de strabatut. Prin spatele statie mergem pe BR 5 minute si facem dreapta pentru a cobori in saua Bucsoiului. Treapta stancoasa ne ridica problmeme mai putin decat ceata si tare imi doresc sa se ridice un pic patura alba ca sa putem vedea si noi in jur. Imi spusese Ciprian ca este posibil ca pe Brana Caprelor sanu mai avem alb in jurul nostru. Si asta s-a intamplat chiar inainte de intrarea in Brana! In saua Bucsoiului avem o fereastra de cer spre valea Caprelor si spre valea Malaiesti. Lasam in dreapta capatul vaii Bucsoiului si in 12 minute de urcat suntem pe varful Bucsoiului la 2492m altitudine. Stam cateva minute pentru cateva guri de apa, ne bucuram ca suntem aici inca o data si pornim la vale pe BR. Coboram continuu incurajand grupurile care urca spre ceata. "Mai aveti cam 20 de minute pana in varf si circa o ora pana la Omu!" Cam pe la 2330 de metri norii se ridica definitiv in spatele nostru si tare ma bucur fiindca astfel Ilinca poate vedea frumusetea Branei Caprelor. Mai coboram cateva zeci de metri cu grija la fiecare pas, ii arat Ilincai pe unde sa puna pasii inainte de saua Branei si la ora 14.00 suntem in punctul cel mai de sus al acesteia (2265m). Parasim marcajul Carpatilor (BR) si pornim pe imensele TA pe Brana. E uscat si simt ca pasii imi zburda din piatra in piatra. Caut totusi sa nu ma grabesc prea mult fiindca nu vreau sa o las pe Ilinca in urma. Doar am venit impreuna!

In 40 de minute termina Brana propriu-zisa si facem dreapta spre valea Malaestilor. Avem un intreg picior pe care coboram in curbe de nivel stranse. Caut sa nu ma departez prea mult de Ilinca si ma uit in stanga si-n dreapta la toata stancaraia Bucsoiului. In stanga mea admir turnul Malaiesti unde sunt catva vechi trasee de catarare. La hornul cu lant o astept pe Ilinca si o indrum la fiecare pas. Ea coboara si eu o ghidez unde sa puna fiecare pas. Ma simt asa de bine pe post de "echipa de suport" :)!
Sub hornul cu cablu, coboram la distanta pe serpentinele consecutive pana in caldarea a doua a vaii Malaiesti unde e stalpul indicator. De aici intram pe BA pe care o vom urmari pana aproape de Rasnov. Eu vreau sa ajung pana la baza Hornului mare si o las pe Ilinca sa coboare direct la cabana peste treapta glaciara ce desparte caldarea a doua de cea de-a treia caldare din care se intra in padure. Urc pana in capatul caldarii in care suntem acum, las rucsacul sub o piatra si in 20 de minute de la intersectie ajung sub Hornul Mare in locul unde se despart variantele de vara si de iarna spre Omu (branele Bucsoiului, respectiv Hornul Mare) (16.00). Revin in alte 20 de minute la stalp si la 16.40 aterizez pe platforma cabanei Malaiesti. Stiu ca Ilinca m-a asteptat ceva timp, dar chiar trebuia sa ajung pana in capatul de sus al vaii. Imi e greu sa imi incalc planul, dar nu am ce face, e prea tarziu: renunt la bucata de traseu din Take Ionescu dintre Malaiesti si Prepeleac! La 17.20 pornim la vale dupa cateva ceaiuri calde si ciocolata energizanta!

Taiem primele serpentine ale potecii, pe firul sec al vaii trecem pe dreapta pe poteca orizontala unde iarna zapada are undeva pe la 50 de grade inclinatie, coboram pe rand prin cele trei poieni ale vaii Malaiesti (daca nu ma insel eu in ultima poiana a fost prima cabana Malaiesti luata de avalansa), parcurgem micul canion al vaii si iesim langa fir in locul unde ar trebui sa fie un izvor. Acum totul e secat! Prin culoarul de brazi (in care intr-o tura mai de demult am urcat cu Marian Murgu la lumina lunii) ajungem la masa de lemn si apoi la locul de panorama asupra vaii Malaiesti. "Uite acolo  jos trebuie sa ajungem noi!" ii arat Ilincai spre valea Ghimbavului. In coborare destul de rapida pe culoarul de nisip si pamant trecem pe langa crucea doctorului primar Vladimir Ciobanu ramas in munte la varsta de 49 de ani si ajungem la 18.30 la intersectia din poiana "Sapte izvoare" sau "Malaiesti Izvor" de unde CA coboara in valea Glajariei si urca apoi la cabana Diham. De aici, pentru prima oara in viata mea de bucegean, fac stanga pe BA spre Rasnov. Si coboram lejer pe langa poiana amintita mai sus si in 20 de minute ajungem in valea Malaiesti unde dam de apa. Si inca un mare suvoi! E si o bancuta pentru odihna pe care noi nu o vrem acum! Continuam in dreapta pe piciorul ce formeaza versantul drept al vaii si in 15 minute de coboras abrupt ajungem in firul vaii Malaiesti pe care este un drum forestier. Cu ceva murdarie pe bocanci si oboseala in picioare, coboram cu viteza ceva mai mare pe drum pana ce acesta se tot largeste. Vrem cu nerabdare sa ajungem la bariera fiindca de acolo stim in principiu cat mai avem! Trecem prin poiana Bunacu unde e construita si imprejmuita o casa (legala?) si in cateva minute ajungem usurati la bariera.

Cateva sute de metri mai departe lasam in dreapta drumul de masina spre cabana Diham (mai precis spre valea Frasinetului) si coboram cautand fosta uzina electrica acum inlocuita de un saivan de animale. Macar atata lucru ne spusese cabanierul Ion de la Malaiesti. Ca altfel ne spusese ca pe Valea lui Dobre in sus marcajul e bun spre curbele de sub Paraul Rece! Nu spun cu suparare, dar cred ca omul nu a fost deloc sau a fost acum foarte mult timp pe aici. Ajungem la niste baraci si intrebam un muncitor de valea lui Dobre. Ne confirma de la un batran din zona, dar ne avertizeaza ca dupa ce se termina drumul (pana in sa) nu mai avem marcaje. Chiar alti turisti s-au intors tot pe aici! Incercam si noi sperand sa ne descurcam. Abia zaresc pe podetele drumului vreo doua marcaje foarte vechi si sterse. Si cand se termina drumul, nema marcaje! Vad saua Runcului in fata si continui sa merg pe potecile vizibile cu GPS-ul in mana. Simt ceva nemultumire din partea Ilincai crezand ca ne-am ratacit. Eu am siguranta in GPS si in instinct si stiu ca vom iesi bine din toata treaba asta chiar daca se intuneca. Urc din poteca in poteca prin arbusti si prin tufe dese si urmaresc ca Ilinca sa fie tot timpul aproape. Ajungem in Saua Runcului dupa ce pierdusem deja ultimele marcaje. De aici nu putem sa coboram prin padure asa direct cum arata unele harti si trebuie sa iau decizia. Hai pe drumul asta in sus! Tot urcam pe culmea Piatra Arsa pe un drum de TAF mai mult sau mai putin evident. E noapte si Ilincai incepe sa ii fie teama ca nu mai ajungem la un drum si ca dormim prin padure. Eu sunt linistit fiindca GPSul imi arata directia buna, in dreapta vad abrupturile Bucsoiului si nu se simte nici urma de nor sau de vreme rea. Rautatea insa ni se arata in fata: drumul e blocat de sute de copaci taiat isi lasati in drum ascunsi de vazul lumii pe Piscul lui Iepure si pe culmea Orbanu. Sarim de pe un trunchi pe altul, intram prin noroaie (pana la glezna!), bodoganim pe cei care au facut aceasta crima (pentru asta trebuie purtat doliu, eventual chiar declarata zi de doliu national!) si tare sunt multumit cand iesim din poiana cu trunchiuri haotice si intram in padure tot pe drum. Si totusi unde mergem? Urmam drumul cu convingerea ca directia e buna si pe primul drum de TAF facem stanga si urcam spre DN73A. Tot se deschide padurea in fara noastra si sunt fericit cand dam de o urma de asfalt! Imi aduc aminte perfect de acest asfalt de cand am urcat odata demult dinspre drumul de Forban direct spre Belvedere. Tot pe aici am iesit in sosea! Rasuflu relaxat si imi creste inima in piept! Mergem cateva sute de metri pe fostul asfalt si iesim in DN73A la ora 22.00. Ce bine! Chiar nu conteaza cat de tarziu este fiindca acum suntem la asfalt si speram sa ne ia vreo ocazie. Dar cum imi e obiceiul, desi suntem obositi, mergem spre Predeal fiindca nu stim cand va binevoi primul sofer sa ne ia. Dupa circa 500 de metri vedem in dreapta marcajul PR de la Diham si de aici mai avem 6 km pana in gara Predeal (nici nu mai stiu de cate ori am facut acest drum pe jos!). Din vorba in vorba trecem de CA ce urca peste Fetifoiu (1292m), de sanatoriul de barbati, de cel de femei si de unitatea de pregatire a echipei Steaua si tot facand cu mana opreste un iesean care merge in Busteni. Il rugam sa ne duca pana la intersectia cu DN1 si ii multumim nespus pentru acei 2 kilometri pe care ne-a dus. Ne-a ajutat enorm. De aici face spre nord pe DN1 si in tot felul de amintiri despre Predeal ajungem la benzinaria unde lasasem masina. Ne schimbam bocancii cu sandalele si la ora 0.00 plecam spre casa. Drumul e liber si in doua ore reusesc sa intru in Bucuresti pe noua bucata de autostrada A3. O las pe Ilinca acasa si pana in ora trei sunt si eu acasa si in pat obosit si multumit de tot ceea ce am facut in doar doua zile. La cat am mers parca ar f itrecut o vesnicie in care muntele ne-a rupt de "rautacismele" orasului! Vom reveni curand in linistea ta, drag Munte plin de viata!

Bucegi 1-2.09.2012

Bucegi 1-2.09.2012

Colegi de tura: eu si muntii

Pentru acest we planul meu este destul de indraznet si realizabil in conditiile in care merg mult si repede in fiecare zi. Asa ca imi fac planul astfel: sambata muchia Clincea si valea Ciubotea si duminica valea Gaura si valea Cerbului. Ma bucur ca imi va reusi totul si inca ceva in plus!

Ziua 1 - sambata 1.09.2012

In ultimele zile caut solutia cea mai rapida pentru transport si gasesc IR care ajunge din Bucuresti in Bv in mai putin de trei ore (6.15-9.00) si apoi din autogara Bartolomeu autobuz spre Bran la ora 10.00 (6 lei). Cu aceste informatii si cu chef de duca ajung in Bran la 10.45 dupa tot felul de discutii interesante despre munte in autobuz. Ma minunez inca o data de frumusetea castelului Bran si in 5 minute sunt la km 0 al Branului de unde incepe BR pe muchia Clincea.

Imediat ce intru pe strada Valeriu Lucian Bologa (redenumita mai apoi strada Portii) incepe satul agroturistic Poarta. Il parcurg pana la ultima casa (cca 3.5 km) si gasesc intersectia unde BR face stanga spre partie si CR, TG merg inainte pe valea Poarta. Va dau si voua sfatul Salvamontului Bran dupa care mergem mai departe:

Odata ajuns la poala padurii

Uita de patima urii.

Cauta sa prinzi din legile firii

Forta divina - virtutea iubirii.

Urc pe drumul de masina ce ma duce in 5 minute la baza partiei Bran-Poarta unde gasim pe dreapta baza Salvamont Zanoaga. Ma bucur sa vad masina Dacia papuc (cu care acum cativa ani m-a ajutat Dorin dupa o zi lunga si uscata) si voi afla pe seara chiar de la Dorin ca nu mai merge de cativa ani si ca si ei se chinuie cu mijloace proprii de transport. Pe sub baza partiei ma indrept spre stalpii de marcaj si vad imediat ce incep sa urc o stana amenajata intr-o fosta statie de apa. De acum doi ani nu imi aduceam aminte de stana asta si mi- spus ciobanul ca s-au mutat de curand din valea Ciubotea! Cu Craiasa si Branul in spate urc pe banda rosie paralela cu partia!

La ora 12.00 sunt la capatul de sus al teleschiului (incredibil fiindca la 11.00 abia coborasem din autobuz!) si urmez drumul de TAF ce taie partia si urca pe partea ei dreapta prin padure (in sensul de urcat). Sunt multi copaci taiati pe aici si ma bucur cand vad marcajele care tot urca pe drum. Cateva minute urc pe langa un sant in care este o conducta de apa (!). In 10 minute trec de tractorasul care sapa santul, continui pe poteca in sus si cam in 30 de minute vad ca apare de nicaieri un marcaj PA. Opaaa! Mai urc vreo 5 minute si ma lamuresc ce e cu el. Coboara in 35 de minute la baza Salvamont Ciubotea. Hai sa ies din traseu sa vad despre ce vorba! Cobor pe langa doua izvoare si ma las in jos pe versantul stang al Padinii cu Apa. Tot cobor prin padure si arbusti si in 20 de minute ajung la un marcaj PR. NIci pe asta nu-l stiam! Instinctiv cobor pe el si in 4-5 minute ajung in valea Ciubotea mai jos cu 200m fata de baza Salvamont. Urc cativa metri spre ea si ma intorc gandind ca oricum diseara o sa ajung pe aici. Mai bine sa vad unde si cat urca PR spre Urlatoarea Clincii! Pe indicator scrie o ora! Urc inapoi pana la PA si tot in sus pe versantul drept (geografic) pe firul Urlatorii Clincii cam 40 de minute. Trec pe langa doua izvoare si o banca de unde se vede panoramic cascada Urlatoarea Clincii de pe Urlatoarea Mica si in 5 minute ajung in firul Urlatorii Clincii unde se opreste si marcajul. Stop joc! Ma intorc pana aproape la intersectia cu PA si orientandu-ma dupa GPS, scurtez prin desis spre PA si mai departe inapoi la BR. Revin in marcajul principal si in 10 minute sunt la intersectia (cu stalp!) de unde un PR ma coboara 3 minute pana la un izvor. E de fapt doar un bazin din lemn cu apa destul de murdara. Inapoi la BR si in sus pe Clincea! dupa o ora de mers si traversat scurta poiana a Clincei ajung in zona numita "La stanci" (15.15).

Ma intalnesc cu un grup care ma intreaba cat mai e pana jos si cat de greu este. Apai mult nu mia e, asa vreo 3 ore pana in Bran!

Continui spre abrupturile muntelui Tiganesti, ma tot uit spre muntele Velicanul pe care sper sa cobor vara viitoare cu descrierea pui Ioan Stoenica in fata, fac dreapta spre sud pe sub peretii varfului Tiganesti si in curba de nivel ascendenta ajung la ora 15.00 in saua Tiganesti langa refugiul prea bine cunoscut. Salut micul grup de maghiari de aici, stau cateva minute langa stalpul de marcaj (de unde pleaca BG in jos spre valea Tiganesti) si pornesc in graba in sus pe culmea Tiganesti avand tot timpul in fata turnurile Tiganesti, abrupturile Scarii si ale Turnului Scarii (cu frumoasa lui fereastra calcaroasa!) si in stanga masivul, singuraticul si minunatul Bucsoiu.

In 35 de minute de la refugiu  urc prin abrupturile "craiese" din turnurile Tiganesti, trec de lanturi si ma intalnesc cu un grup mai mare de maghiari. Salut primii colegi de munte din acel grup si unul din ei imi spune: "Tricoul verde!" "Da, eu sunt Cezar!"Tricoul meu verde vizibil era "parola" pentru Peter Ham cu care vorbisem pe internet sa ne intalnim pe Ciubotea sau pe Gaura. Ne bucuram de intalnire, stam vreun sfert de ora la povesti (ei au mers pe ceva vai comune cu mine in sensul contrar) si ramane sa vorbim pentru alte ture (cine stie cand oi merge cu acest grup fain de clujeni!) (circa 17.15). In cateva minute ajung la stalpul de marcaj unde parasesc BA pentru a cobori pe TG pe valea Ciubotea. Ma odihnesc cateva minute admirand varufl Gaura in fata mea, muchia Ciubotea si valea Ciubotea in dreapta lui.

La 17.25 ma ridic, pun rucsacul in spate si pornesc la vale. Stiu ca undeva dupa ora 20.00 se intuneca si vreau macar sa ajung jos la baza Salvamont. Restul drumului pot sa il fac is pe intuneric! Cobor primele 25 de minute pe culmea Ciubotea si aici poteca coteste brusc la dreapta pentur a cobori in prima caldare a vaii. E  musai sa ma opresc cateva secunde sa admir peretii ce urca pana in turnurile Tiganesti si stancile de pe culme.

In 5 minute sunt la stalpul indicator pe care scrie 3 1/2 ore pana on Bran prin valea Poarta (e ora 17.55). Cobor cateva zeci de metri, merg pana la stana-adapost din caldarea superioara a Ciubotei pentru a o marca pe GPS si imi continui coborarea succesiva prin cele 3 mari caldari glaciare intre care se interpun praguri glaciare de 150-200 de metri diferenta de nivel fiecare.

Cobor destul de repede si intr-o ora sunt la intrarea in poiana Ciubotea. De aici conform indicatorului as mai avea doua ore pana in Bran. In partea de jos a poienii gasesc o cabana silvica parasita pe stanga potecii si un drum ce intra in padurea intunecata in dreapta (drumul pleaca de la un punct de control pentru conducta de apa). In cateva minute (mai putin de 10!) ajung pe marcaj fix la baza Salvamont. Bucuria reintalnirii cu Dorin si cu Florin, un alt coleg de-al lui. Schimbam cateva vorbe, ma roaga sa le spun daca s-a stins incendiul la care au lucrat in ultimele zile deasupra peretilor varfului Gutanu, imi dau apa de baut (cata am nevoie!) si imi sugereaza sa merg cu un taxi de la bariera de pe valea Ciubotea pana la capatul Simonului (chiar imi recomanda o firma de taximetrie din Bran din cele doua al caror numar il am de la casuta de la baza partiei). Stau cam vreo jumatate de ora la prietenii salvamontisti si la 19.40 pornesc la vale pe apa Poarta. La 200 de metri mai jos intalnesc PR de mai devreme spre Urlatoarea Clincii si cateva minute mai jos CR care vine din poiana Gaura prin poiana "La polite" (apare gresit pe unele harti "La politie"!). Este 20.25 si noaptea incepe sa curpinda totul in zona. Mai am vreo 3 km de mers pana la bariera si apoi inca unul pana la intersectia cu BR. Sun la taxi si imi promit ca vine o masina prin satul Poarta pana la capat. Ca sa nu mai ia frigul, merg prin Simon in intampinarea masinii. Care masina nu mai vine si dupa 30-35 de minute ajung la km 0 al Branului. In sfarsit un sofer de la acea firma de taxiuri ajunge la mine si cu el voi merge prin Bran, Simon si apoi pe drumul forestier in continuare pe valea Simonului pana la intersectia cu BA, adica exact in locul unde incepe valea Gaura. Platesc taxiul, caut un loc de cort aproape de rau, iau apa, mananc de seara si apoi la somn. E adevarat ca am un pic teama de ursache si pun cortul langa un copac gros taiat si culcat la pamant. macar daca e sa vina ursul peste mine, dintr-o parte sa fiu ferit cat de cat. Mancarea sta afara intr-o punga agatata intr-un copac la circa 2,5 metri inaltime! Cam pe la ora 22.15-22.30 pun geana pe geana ca sa ma odihnesc suficient pentru maine!

Ziua 2 - duminica 2.09.2012

Pe la 6.30 lumina imi bate prea tare in cort ca sa mai pot dormi. Asa ca ma trezesc, mananc ceva de dimineata si ma trezesc cu o cireada de vaci manata de un cioban de sus de pe valea Gaura. Salut baiatul care coboara cu animalele la vale, strang cortul si la 7.20 pornesc spre poiana Gaura. As fi vrut sa aseara sa urc in poiana si sa dorm la stana, dar cel mai probabil oboseala ma facea sa urc extrem de incet! Las BA in dreapta (dorect spre poiana Gutanu) si incep sa urc pe firul apei Gaura. In 7 minute trec de monumentul dedicat militarilor evrei cazuti in accidentul aviatic din Gutanu acum doi ani si in 5-10 minute se duce si ultima sursa de apa. De la capatul drumului si al poienii fac stanga si urc in serpentine cu panta destul de mare pe versantul sudic al Muchiei Bisericii. Stiu ca voi fi destul de repede in poiana Gaura si in mai putin de o ora (8.10) ajung la inceputul poienii. Las in stanga CR ce merge spre poiana "La polite" si mai departe spre valea Ciubotea (a se vedea mai sus!) si in doua minute sunt la stalpul indicator: CR in sus pe valea Gaura si TA spre cabana Padina prin saua Strunga! Triunghiul imi ramane pentru alta data si acum continui pe Gaura. Ma uit in inaltimile Gutanului si nu vad nici o urma de fum. ma bucura fiindca asta inseamna ca s-a stins complet incediul de care avusesera grija baietii de la Salvamont!

In 15 minute de la intersectie vad un indicator cu PR spre cascada Moara Dracului: 130 de metri! ies din marcajul de baza si ajung in firul vaii unde acum nu curge pic de apa! Logic aici ar fi fost capatul de jos al cascadei. Revin la marcajul principal si in 10 minute de mers pe poteca marcata sunt la jumatatea cascadei. Mai bine zis la jumatatea canionului prin care curge cascada in mod normal!

Cascada si peretii de pe langa ea fac parte din pragul glaciar de sub a doua caldare a vaii Gaura. Urmam poteca ce urca in cateva serpentine in aceasta caldare care nu este foarte proeminenta. Pragul de deasupra ei o inchide si aparent nu lasa cale de iesire. Tot pare sa mergem spre firul principal al vaii si vad ca semnele fac o curba in panta la stanga. Ma opresc si iau primele guri de apa si o eugenie de rontait. Urmeaza o parte grea ;)! Mai urc un pic printre braduti si ma trezesc la inceputul celui mai greu cablu de pe Gaura. Dar cum sunt la urcare si cu mai multa experienta la piatra decat in alte dati, nu ating deloc cablu si ma folosesc de prizele naturale. Si asa de frumos si simplu pare totul acum vara si pe uscat! Trec cu lejeritate de cablu si ma trezesc intr-un mic canion pe care il depasesc prin niste miscari de sprait naturale. Mai gasesc un al doilea cablu de care nu prea este nevoie si in cateva minute trec de ultimele stanci ale acestui pra glaciar. Pana acum aici parea ca se termina valea. Abia acu mse deschide lunga caldare superioara. Daca nu as sti valea, probabil imaginea m-ar descumpani! Dar pe mine ma incanta si parca revin in amfiteatrul dintre Scara, Omu si Doamnele ca un mic actor ce paseste timid pentru prima data in public. Pentru mine e o scena cunoscuta si citesc cu mintea fiecare prag din fata mea. Asa ma atrage sa urc pe acolo direct spre Omu... De curand am vazut niste coborasuri pe schiuri pe aici deci cred ca se poate urca! Voi vedea alta data in explorari "de altitudine" ;)!

Cu ochii mariti ca un binoclu caut prietenii din Cluj (grupul de maghiari ai lui Peter) pe crestele ce formeaza linia orizontului. MI se pare ca sunt la un moment dat in saua Hornurilor, dar ma insel. Urc din marcaj in marcaj pe versantul nordic al caldarii pana in dreptul adapostului-stana si aici vad singurii chiriasi ai adapostului: o herghelie de magari ce se uita curiosi la mine! "Ce o cauta bipedul asta asa devreme pe aici?"  Las stana in dreapta si incep sa urc in serpentine inghesuite spre Saua Hornurilor. O sageata imi indica o ora pana la Omu si nici nu vreau sa ma uit la ceas. Salut un grup de fete care coboara pe Gaura si ma opresc doar in sa langa stalpul de la capatul superior al Hornului Mare. E ora 10.20! Adica doar trei ore de cand am plecat! Imi acord o pauza intr-unul din locurile unde "vantul de creasta" m-a fericit de cateva ori iarna! Acum e uscat si bine! Din horn vad ca urca un tanar zarneastean si intru cu el in vorba in pauza pe care si-o acorda in sa. Un pic de rom si niste cuburi de zahar imi prind bine desi la inceput refuzasem alcoolul fiindca mai am mult de mers azi! La 10.35 pornesc la vale pe Horn intr-un plus fata de programul meu initial. Cobor printre stanci ca pe scarile "blocului" si ma simt in totalitate acasa! Salut si vorbesc cu drag cu toti cei care urca si le spun ca nu mai este mult de urcat asa greu si abrupt. In 20 de minute sunt la baza hornului trecand pe langa cele patru cabluri nefolositoare mie.

Imi recalculez planurile pentru alte sfarsituri de saptamana si apreciez ca fiind buna coborarea asta pe horn. De aici intru pe poteca de vara si serpentian dupa serpentina ajung la 11.30 (adica in 30 de minute) iarasi in marcajele ce urca la Omu. In 20 de minute sunt iarasi intre cabana si statia meteorologica de la Omu. Primul lucru pe care il observ este grupul de maghiari caree mancau sub razele binefacatoare ale soarelui. Ii salut, schimbam cateva vorbe vesele, salut si alti colegi CAR-isti care se relaxau la soare, salut cabaniera si apoi ma duc la dragii mei prieteni George si Radu de la statia meteo. Mai stau de vorba cu ei si abia pe la ora 13.10 ma indur si eu sa pornesc la vale pe valea Cerbului pe BG. Nu ma grabesc deloc si in 40 de minute ajung la stana din fundul caldarii superioare a vaii Cerbului. E prima data cand vin aici si ma bucura mult acest loc vizibil si totodata tainic. Un caine latos la intampina dand din coada cu ceva retinere. beau o cana de apa si pornesc la vale.

Cobor treapta glaciara de sub caldarea superioara, urmez poteca pe versantul drept al vaii (spre Costila) cu atentie sa trec unde trebuie pe partea stanga. Firul este sec si asa va fi pana jos aproape in drumul de Gura Diham! urmez o brana pe stanga vaii si revin pe dreapta pe o trecere pe palci stancoase care iarna este foarte dificila si necesita multa atentie. De fapt iarna valea Cerbului este oficial inchisa! Pe dreapta vaii trecem pe sub intrarea nemarcata spre stana din valea Priponului, coboram prin Numaratoarea Mieilor si ajungem in poiana Priponului. In capatul superior al ei se vede valea Priponului blocata in partea de jos de o mare saritoare cu bolovan. Le povestesc unor turisti-montagnarzi cum se poate urca pe vale si le ramane pentru alt week-end. Cobor in graba prin poiana Urzicii (de unde pleaca valea cu acelasi nume) admirand in stanga si-n dreapta crestele luminate.

Tot coborand pe valea prea cunoscuta ajung in doua ore si jumatate in poiana Cerbului si apoi in poiana Costilei. In poiana Cerbului intreb ciobanul cum de mai au vacile acum de unde sa bea apa si imi zice ca sunt niste balti si un izvor ceva mia jos in cealalta poiana. Ca de acolo curge apa pentru captarea de mai jos! Il salut, fac la fel cu doi turisti la intersectie si ii sfatuiesc sa vine pe Plaiul Fanului/Drumul Tunului fiindca e mai usor pana la gara. Ma voi intalni cu ei fix in gara ceva mai incolo!

Eu cobor pe BG pana in "valea Cerbului" la jumatatea drumului dintre cabana Gura Diham si Busteni. Mereu imi voi aduce aminte ca aici intr-o tura ma astepta ursoaica fix in iesirea din padure si am ocolit-o cu dibacie! Ma intalnesc cu doi colegi din "Floare de Colt" Bucuresti si mergem impreuna pana la gara. Cum ei pleaca cu un tren mai tarziu, gasesc prieteni dragi (Irina Iordan cu mama ei) cu care voi veni un povestiri, poze si voie buna pana in Bucuresti (cu regio care pleaca la 17.43 din Busteni si ajunge la 21.00 in Bucuresti).

Cu bucurie pentru lunga si reusita tura din aceste doua zile, pentru vederea/revederea cu prieteni dragi si cu noi amintiri de pe Munte, ma pregatesc pentru sfarsitul urmatoarei saptamani cand voi parcurge iarasi niste poteci marcate din interminabilii Bucegi!

Bucegi 24-26.08.2012

Bucegi 24-26.08.2012

Colegi de tura: Alina Carja (CAR U Cluj), Marian Poara (CAR U Cluj), Emil Engel, Cezar Partheniu (CAR U Cluj)

Pentru cateva luni de acum incolo, veti citi descrieri ale turelor din muntii Bucegi pe trasee marcate (existente sau nu pe harti). Ca urmare este posibil sa mai sar unele detalii pe care le-ati mai citit sau le puteti gasi cu usurinta ;).
Incepem asadar turele in Bucegi cu bucuria de a avea o zi libera in data de vineri 24 august. Emil este inca in concediu si tinand cont de faptul ca sambata dimineata trebuie sa ne intalnim cu Marian si cu Alina in Busteni, alegem pentru vineri un traseu cu plecare din Sinaia si sosire in Busteni. In urmatoarele doua zile vom merge pe cele mai dificile trasee marcate din Bucegi.

Ziua 1 - vineri, 24.08.2012

Cu personalul/regio clasic (6.27) ajungem peste trei ore in Sinaia, statiune din care pornesc unele din cele mai frumoase si mai circulate trasee bucegene. Pana sa incepem propriu-zis sa urcam, ne intalnim cu Ionut de la Salvamont Sinaia la giratoriul de unde urca strada Aosta spre partea inalta a statiunii. Am de luat de la el un GPS, mai schimbam cateva vorbe, ne luam cate ceva de mancare si ne potolim soriceii si in jurul orei 12.00 revin in gara pentru a incepe de aici marcarea traseului pe GPS. Ocolim parcul O.Goga si scurtam serpentinele strazii O.Goga pe marcaj comun BA, BR pe scari inguste printre case. Continuam pe strada Schiorilor pana la hotelul restaurant Furnica si mai sus intram pe drumul auto spre cota 1400. Dupa ce trecem de limita parcului natural Bucegi, in prima curba facem dreapta pe drumul auto care trece peste apa Pelesului. E interesanta o urcare pe firul acestei ape (colegii de la "Floare de Colt" Bucuresti au facut asta de multe ori)! Noi tinem drumul si dupa cca 100 de metri incepem sa urcam pe poteca pietruita ce ne urca pana la Stana Regala/Poiana Stanii. Urcam serpentina dupa serpentina, mai schimb cate o vorba cu turistii care urca sau coboara si dupa o ora de la plecare un turist imi indica drumul spre un loc de panorama (traseu nemarcat de cateva sute de metri). Emil porneste mai in fata (ne vom intalni in poiana) si eu ma duc pana la faina panorama amenajata cu balustrada pe un colt stancos (cum urci pe poteca spre stanga!).

Cateva curbe mai sus si gasim o intersectie de poteci pietruite: in stanga direct spre Poiana si in dreapta spre stanca Franz Josef (ambele marcate cu aceeasi BA). Merg spre dreapta si in 10 minute ies la stanca panoramica cu balustrada de unde imparatul obisnuia sa admire valea Prahovei. Aici gasim un telescop stricat, deci nu avem cum sa scrutam zarile prin aparat! De la a doua platforma panoramica nu se vede prea mult din cauza copacilor! Drumul vechi de ocolire spre Poiana Stanii/Stana Regala e inchis si acum accesul se face pe deasupra cabanei omonime cu un ultim coboras printre stanci pe scari amenajate. Emil cauta drumul prin poiana si eu cobor pana la intersectia de mai devreme ca sa marchez si acea bucata de traseu. La 5 minute mai jos de poiana gasim un izvor cu apa extrem de buna!

Ma intorc la Emil in poiana si pornim in sus prin padure (14.10). Exact la iesirea din poiana unde drumul de masina face stanga spre soseaua de Cota gasesc un panou foarte ciudat: BA si spre Piatra Arsa si spre Cota 1400. Va trebui sa studiez mai amanuntit ce e cu marcajul asta catre Cota! Serpentinele cunoscute ne urca rapid prin padure, trecem de iesirea spre Brana Ursilor (traseu nemarcat ce ajunge la manastirea Sfanta Ana) dupa o ora de urcat si in inca 10 minute suntem la masa de lemn de unde vedem restul piciorului Pietrei Arse. Cat stam aici, urc pe varfuletul din sudul nostru peste o mica treapta stancoasa pentru o alta imagine panoramica asupra vaii Prahovei. Continum sa urcam pe poteca lejera si intr-o jumatate de ora ajungem in zona superioara a piciorului intr-o sa situata la capatul peretilor ce formeaza linia muchiei. Intr-o tura trecuta aici am vazut un fund de capra neagra ce a disparut spre valea Urlatorii! Acum admir doar peretii Clailor si ai Caraimanului spre nord si Furnica cu al sau Carp pe sud!

La ora 16.00 iesim in buza platoului si ne bucuram de vremea buna si destul de calda. Nu zabovim prea mult si ne indreptam cu pasi repezi spre cabana-hotel-complex turstic Piatra Arsa (40 de minute de mers lejer). Putin inainte de Piatra Arsa intalnim BG care vine de la cabana Miorita peste varful Furnica. Luam apa de la Piatra Arsa si ne intindem pentru 40 de minute la masa langa fosta cabana. Om parea noi oameni de munte? Toti turistii ne intreaba de trasee si ii lamurim cu tot ceea ce vor. Abia la 17.45 plecam mai departe pe TA spre cantonul Jepi/Schill. Doar 25 de minute dureaza drumul pana la canton unde gasim niste turisti cu vechime si Emil povesteste cate ceva cu ei in timp ce eu mai fac cateva poze in jur. Ma bucura mult sa vad ca Universitatea din Bucuresti, facultatea de Biologie amenajeaza Cabana Naturalistilor.

Plecam abia la 18.20 in jos pe valea Urlatorii si stiu sigur ca ne va prinde noaptea. Nu avem cum sa coboram in doar doua ore! Primele serpentine prin jnepeni ne duc pana in firul Urlatorii Mari. Coboram paralel cu linia vechiului funicular ai carui stalpi inca ii mai vedem :), trecem in graba pe langa cablu si zona "La scari" si la 19.30 suntem in punctul "La mese". Nu facem pauza deloc si coboram pe serpentine prin padure. In ultima serpentina vedem in stanga sageata verde care ne urca pe Braul lui Raducu spre valea Jepilor. Continuam in graba la vale, traversam pe rand firele Comorilor si dupa al treilea fir se intuneca aproape complet (circa 20.15). Frontala mea face figuri si merg in fata lui Emil pentru a primi lumina de la el. Stiu atat de bine poteca incat nu prea am nevoie de lumina. lasam in stanga poteca nemarcata spre banca reginei si in dreapta cea spre cascada Urlatorii si pe la ora 21.00 traversam firul vaii Seci dintre Clai spre intersectia cu PR ce vine de la cascada Urlatoare. Locul aceasta se numeste "La vinclu" fiindca se schimba directia liniei de funicular. Tare as cobori direct spre sala de sport, dar e musai sa mergem pe traseu. Facem 40-50 de metri stanga si apoi in jos ajungem in 20 de minute la intersectia cu Valea Jepilor (CA) pe care voi urca peste doua saptamani. Coboram pe langa statia de telecabina pana la DN1 si apoi la gara (cca 22.30). Eu as merge la Camin sa dorm, dar Emil nu vrea sa plateasca pentru doar cateva ore de somn. Si in plus avem si cortul la noi! Imi propune sa punem cortul pe partea cealalta a Prahovei spre castelul Cantacuzino, mergem intr-acolo si gasim o pajiste chiar sub podul peste rau. Montam cortul si pana in ora 0.00 suntem in sacii de dormit pentru somn.

 Ziua 2 - sambata, 25.08.2012

Cum colegii nostri Marian si Alina trebuie sa ajunga cu trenul la ora 5.51 in Busteni, ne trezim pe la 5.30 si la 6.00 suntem in gara. Marian ma anunta ca trenul are intarziere si vedem pe tabel 80 de minute! Foarte bine, avem timp de masa de dimineata, adica o supa la primus, ceva cascaval si ce mai gasim prin rucsac. Prilej cu care politistul de la gara se ia de noi in gluma: hai sa facem bucatarie in gara! Cam pe la 7.20 vine trenul de Cluj, ne bucuram mult de revedere si pornim la drum pe banda rosie (spre bucuria Alinei). Pe sageata indicatoare avem 6-7 ore de mers. Sa vedem cat facem! Mergem pe DN1 spre nord si dupa hotelul Alexandros facem stanga pe strada Calea Cerbului, urmam marcajele si intram pe valea Cerbului, lasam in stanga PG spre partia Kalinderu si BG spre poiana Costilei si valea Cerbului si peste o ora (8.45) suntem la Gura Diham. Dupa o pauza de 10 minute pornim in sus pe "panta prostului". La capatul ei lasam in dreapta TA "pe conducta" si continuam pe BR peste 4 izvoare (erau 7 izvoare cu podete amenajate mai demult) pentur a ajunge in circa o ora la cabana Poiana Izvoarelor. E mare seceta aici si abia curge un izvoras captat cu teava in coltul nord-vestic al cabanei. Umplem toate sticlele cu apa si in 20 de minute suntem la Pichetul Rosu. Lasam in stanga TR spre Poiana Costilei si in indrepata PR spre cabana Diham si pornim pe BR, TR pe traseul Take Ionescu (11.10). Din ce povesteam cu tatal meu acum cateva zile, este vorba de Take Ionescu, unul din cei mai mari politicieni ai romanilor. Poteca ne indeamna la urcat si in 15 minute trebuie sa ne oprim: pe ultima padina dinainte de valea Bucsoiu urcasera doi ciobani cu oile, blocau poteca si urmau sa continue in sus! Asteptam sa treaca toate mioarele si continuam sa urcam dupa ce ii dam unui dintre ciobanii de la stana Diham cateva guri de apa.

In 10 minute suntem in poiana Bucsoiului si ma mira ca nu intalnesc prietenii mei care urmeaza sa monteze o banca si o placa comemorativa pentru Traian, prietenul si colegul de munte disparut cu doua luni in urma in urma unei viituri pe valea Bucsoiului! Ma uit la vale si ma gandesc la Traian, la Gabi, Ioan si toata gasca veche cu care am mers de nenumarate ori pe munte!

Trecem firul Vaii Rele, urcam inca o ora si facem pauza de pranz cu 5 minute inainte de intersectia denumita "La prepeleac/Pa prepeleag". Ne depasesc doi maratonisti cu care ne vom intalni la Omu. La 12.50 suntem la intersectie, lasam in dreapta TR spre Malaiesti si pornim in sus printre jnepeni. Urc ceva mai in fata cu mare atentie la potecile inselatoare si in 45 de minute sunt la primul stalp ce pare a fi in creasta (asta dupa ce am lasat in stanga Brana Bucsoiului). Imi astept colegii care au urcat ceva mai incet mai ales la cablu si puti ninaitne de 14.30 pornim mai departe pe culmea nordica a Bucsoiului. Mereu varful pare sa ni se arate si de fiecare data vedem inca o treapta mai sus. Traseul este dificil pentru ca se urca accentuat pe distanta mare. La 14.45 suntem la intrarea in Brana Caprelor la circa 2265m altitudine.

Continuam sa urcam si aproximativ la ora 15.10 suntem pe varful Bucsoiu Mare ce se ridica la aproape 2500 de metri (2492m mai exact), fiind cu putin mai mic decat limita "optmiarilor romanesti". Meritam si noi o pauza fiindca destul ne-am cocotat de dimineata de la mai putin de 900 de metri altitudine ("883 metri deasupra marei" in gara Busteni). Stam vreo ora, schimbam impresii cu cei care vin dinspre Omu sau dinspre Prepeleag si la 16.30 pornim mai departe in jos.

Dupa coborasul de pe varf lasam in stanga Creasta Bucsoiului Mic sau Creasta Balaurului, mai apoi iesirea din valea Bucsoiului pe dreapta si din valea Caprelor pe stanga, saua Bucsoiului (2380m) cu valea Morarului in stanga (spre sud) si valea Pietrele in dreapta (spre nord) (16.50) si incepem sa urcam cele doua pante inierbate unite printr-o treapta stancoasa ce te lasa cu greu sa inaintezi in curbe stranse. Fix la ora 17.00 suntem la stalpul din "creasta" ce ne indica directia din care am venit.

In cateva minute suntem la Omu, unul din locurile "magice" pentru montagnarzii romani. Cabana e intesata de lume, cabaniera este foarte amabila cu noi si cauta sa ne gaseasca patru locuri. Intre timp eu rezolv cu cazarea, ne potolim foamea care este destul de mare si ne mai invartim prin zona. Acum devenit un lucru obisnuit, aud ca ma striga cineva. E Tibi Neagu care ma cunoaste din pozele de pe Alpinet. Schimbam cateva vorbe si ne "promitem" alte intalniri tot la inaltime. Ne retragem la somn undeva pe la ora 22.00 fiindca s-a adunat destula oboseala mai ales pentru Marian si pentru Alina dupa noaptea atipita in tren. Stabilim o plecare destul de matinala fiindca avem mult de mers duminica.

Ziua 3 - duminica, 26.08.2012

De aseara vorbisem sa plecam la ora 7.30 fiindca avem mult de mers. Ne trezim cam cu o ora inainte, mancam de dimineata, strangem bagajele si cucateva minute dupa ora stabilita ridicam ancora. Pentru o buna perioada vom urma tot banda rosie. In coborarea spre Saua/Curmatura Hornurilor ne oprim cateva secunde surprinsi de cele 3 capre negre/maronii care ne taie calea. Sunt asa de grabite ca abia apuc sa surprind doua dintre ele cu aparatul foto.

Lasam in dreapta varianta de vara a BA spre Malaiesti, coboram in saua Hornurilor unde ramane tot in dreapta varianta de iarna a BA prin Hornul Mare si in stanga CR ce coboara pe lunga vale glaciara Gaura si noi urcam tot inainte pe BR/TA pe sub Turnul Scarii. In dreptul varfului calcaros lasam rucsacii si urcam pana in creasta la Fereastra Tiganesti de unde se vede intreaga vale Tiganesti cu muchia Tiganesti pe stanga si Padina Crucii pe dreapta.

Urcam pe langa capatul superior al hornului Tiganesti si iesim curand pe platoul de la 2422m altitudine. Aici se mai vede inca urma vechiului refugiu semisferic smuls de vant. La cateva zeci de metri dupa varf lasam in stanga TG ce coboara pe muchia si apoi pe valea Ciubotea (veti vedea o descriere in "postul" urmator) (9.10). Continuam pe BR si in cateva minute suntem in capatul de sus al turnurilor Tiganesti. Schimbam "registrul" si coboram printr-o farama de Craiasa printre turnuri. Poteca este echipata cu doua lanturi care ne ajuta sa depasim partile mai dificile. Iarna acest traseu este interzis si se intelege de ce! Intre cele doua lanturi lasam in dreapta (spre est) un alt horn ce coboara in valea Tiganesti. Cu tot felul de turnuri, turnulete, brane si apoi poteca mai larga ajungem la 10.05 la refugiul Tiganesti aflat la 2178m altitudine.

Daca am tot mers tot pe banda rosie, schimbam pentru inceput culoarea si coboram pe BG spre lacul Tiganesti. E floare la ureche pe timp de vara, dar iarna stiu ce am "indurat" cu Radu Diaconescu si cu Claudia Condrad acum 2 ani. In 20 de minute coboram la lacul Tiganesti, marchez si stana de la circa 100m de lac si ne jucam un pic cu caii care pasteau pe aici. Trecem firul secat al vaii si urcam in curba de nivel usor ascendenta pana in Saua Crucii de unde urmeaza o coborare pe un culoar sapat de apa printre jnepeni pana la cabana Malaiesti. Eu raman putin in urma ca sa marchez si crucea metalica aflata putin mai la NV de sa. Voi cobori cu doi montagnarzi care nu se sperie de ideea de a gasi apa tocmai la Glajarie jos.

Facem pauza de o jumatate de ora la Malaiesti si pornim mai departe pe valea Malaiesti (BA). Cu putin peste o ora de coborat ajungem prin cele trei mari poieni superioare, pe la masa de lemn si panorama de langa ea pana la poiana "Sapte Izvoare". Aici lasam in stanga BA ce coboara spre Rasnov si pe CA coboram in 20 de minute pana in valea Glajariei. Langa podurile peste apa este amenajata o banca foarte faina pe care stam sa nepotolim un pic foamea cu niste ciocolata (5 lei la cabana Malaiesti). In ritm constant urcam cele 50 de minute pe "dealul fumatorilor" pana la cabana Diham. Soare, multa agitatie, mama Oara care ma primeste cu drag si mereu ma intreaba de ce nu am mai venit pe la ea! O rog sa imi dea niste apa si chiar daca e mare seceta pe aici, ma serveste ca pe copilul ei! Pe la 13.30 abia ne induram sa plecam din acest mic "colt de rai". Urcam spre vf Diham, dupa noile vile lasam PR in dreapta si in 20 de minute ajungem in saua Baiului langa pilonii de telefonie.  Lasam in stanga drumul auto si BA spre cabana Forban si apoi pe muchia Bradetului catre DN73A, in dreapta CA spre Curmatura Armasarilor si TA spre Gura Diham ("conducta") si noi continuam prin dreapta unitatii militare pe TG, BA si TR. Ne depasesc niste bikeri si sincer nu as fi vrut sa ii vad pe aici! Dupa unitate TR face stanga si coboara pe valea Iadului in valea Leucii. Continuam pe curba de nivel pe sub vf Leuca Mica (1448m) si printr-o mica sa iesim in dreapta varfului Grecului (1432m, panoramic) in saua Grecului.

Eu stiam ca marcajul TG spre Azuga coboara fix in jos in fata pe valea Grecului (am urcat de doua ori pe aici). Am surpriza sa vad ca acum marcajele refacute urca spre vf Leuca Mare pe partea estica si abia dupa 5 minute se separa: BA merge inainte spre Predeal prin valea Leucii si TG coboara in dreapta spre Azuga. Coboram pe TG pe muchia dintre vaile Grecului si Stanei pe un marcaj semi-oficial (pe alocuri apare TG cu contur negru). Dupa 45 de minute de coborare din Saua Grecului ajungem in capatul de jos al vaii Grecului la varsarea in Prahova (15.30). Mergem in gara sa vedem ce trenuri avem. Marian si Alina au de asteptat pna la 17.23 cand au tren spre Cluj. Eu cu Emil prindem un regio privat (e trecut ca IR pe tabele) pana in Busteni, "asimilam" cate o bere (la rugamintea lui Emil) si la 17.43 pornim cu clasicul regio spre Bucuresti. Din povesti in povesti si din poze in poze ajungem la ora 21.00 in capitala.

Refacand in minte traseul, concluzionez ca si atunci ca am mers pe cel mai dificil si in acelasi timp cel mai frumos traseu marcat din Bucegi! Asa sa tot mergi "pe acasa"!