Ziua 1 - 24.03.2025
Spuneam că mai am în zonă un segment din Via Transilvanica. Este vorba de cele două etape dintre Bistrița Bârgăului și Bistrița (oraș). Pentru asta ne trezim dimineață, povestim puțin și la 7.30 deja sunt pornit la drum, spre valea Blidiresei/Blidăresei.
Ca să ajung la segmentul dorit am de urcat pe Blidăreasa câțiva kilometri buni. Așa că, pas cu pas și cu bucuria de a revedea locurile, acum în sens opus față de data trecută și mult mai odihnit (data trecută, mai ales pe ultimii kilometri - veneam de la Petriș și aveam picioarele foarte obosite!). Las kilometrii să curgă revăzând cu drag fiecare bornă. După 8 borne și încă 10 minute de mers ajung la intersecția unde se despart cele două variante, prin Bistrița și Petriș. Mai merg 4 minute până la borna 194 B (B vine de la varianta B de Via, varianta A fiind cea pe care o voi urma eu, prin Dorolea și Bistrița!), revin la intersecție și cobor după bariera metalică pe drumul forestier. Traversez o pădure tânără și prima bornă, foarte interesantă, cu sculptură care amintește, cumva abstract, de balcoanele suspendate din arhitectura tipic bulgărească (mno, fiecare asociază sculpturile abstreacte cu ceva din experiența personală!). Aici este o casă silvică la schimbarea de direcție. Las drumul la dreapta și continui pe după altă barieră în față într-o coborâre scurtă prin pădure. Ies curând în poiana cu stâna ”lui Ștefan”. Este interesant că aici găsești borna Via chiar în curtea stânei! Acum este foarte liniște și mă întreb/gândesc cum o fi oare vara cu câini. Fiindcă traseul trece exact prin ”ograda” stânei. De văzut o dată cum este vara, mai ales că pe Google Maps apare ca punct gastronomic! Așa le spune acum pe când eu am experiența și trăirea simplă ”la stână”, fără cuvinte prea sofisticate :D!
Încă două borne în coborâre prin poiana lungă și ies la Valea (lui) Tănase. Trec printre flori timide de primăvară, din ce în ce mai multe. Îți umplu inima și sufletul de bcurie pentru gândul renașterii naturii! De aici începe drumul larg care coboară ușor preț de o bornă. Avem un ”S” puțin mai abrupt cu o faină bornă cu mâini care ”privesc” și tot la vale. Ghiocei pe marginea drumului, sălcii încă neînverzite, încă o bornă și în cinci minute am un hop de trecut: este a doua oară când, pe Via, am de trecut o apă și trebuie să mă descalț. Prefer asta în locul udării bocancilor de trei sezoane. Așa că frână la viteza de mers, ”desculțat” înainte de apă, legat șireturile pentru a putea ține și bocancii și bețele în mâini, trecut apa rece și răcoritoare, oprit pe partea cealaltă a apei, șters/uscat picioarele, încălțat la loc și apoi mers mai departe. Pare banal, dar un astfel de moment este o rupere de ritm foarte faină. Și apa rece îți amintește de senzații pe care nu le simți de obicei!
Chiar dacă este mică, ai senzația că inima sculptată din următoarea bornă pulsează cu forță... Drumul se lărgește și se văd urme de utilaje agricole mari. Trec pe lângă copaci mari, cu vâsc, las pe stânga o fermă, dau de asfalt și prima bornă, cu model popular, mă întâmpină în Dorolea/Klein Bistritz la drumul principal. Mă opresc și sun pe Toni de la Klein Bistrizer Hof pentru ștampilă. Mă așteaptă! Îmi place denumirea germană și chiar vă invit să citiți câte ceva despre Dorolea și influența germană/a sașilor aici. Poveștile cu Toni sunt foarte faine și chiar să treceți pe la el! Lucrează la spațiile de cazare și deocamdată poate oferi doar loc de camping. Ceea ce îmi arată el prin casă îmi aduce aminte de amenajările faine făcute de Alecsandra și Lucian Opriș de la Archita. Mi-e dor de ei!...
Mulțumesc și merg mai departe, cu urarea pentru Toni de a reuși cât mai multe și cât mai repede la cazare. Revin în drumul principal trecând peste apă pe un pod pietonal, ies din sat și dau de borna cu soare gol/gaură neagră. Când treceți pe aici sau din poze înțelegeți ce vreau să zic. Următoarea bornă este după mănăstirea și așezământul social pentru copii orfani ”Sfântul Siluan Athonitul”. Acum doar bănuiesc că este mănăstire și nouă după cum se vede construcția. De pe net aflu de așezământul de ajutorare. Probabil că și borna inspiră la ideea asta: un copil orfan și timid care este mulțumit să aibă o roată cu care să se joace. Hm, sunt atâția copii care se bucură pentru o roată, un cal de plastic cu roți, o mașină/camion de plastic sau o păpușă simplă. Și alții cer părinților ultimul model de tabletă...
Vreo 400 de metri pe asfalt și fac stânga pe un drum care urcă spre dealul Cocoș, prima parte pe lângă un canal de apă. Drumul de pământ, cu bălți, este o relaxare pentru tălpi comparativ cu asfaltul. Trec de borna cu flori veșnice și apoi cea cu hora unirii. Aici încep ceva serpentine ale drumului pentru a ajunge pe coamă. La următoarea bornă, cea cu floarea soarelui, mă opresc sub un copac la umbră fiindcă am nevoie de lichide. Pădurea încă uscată pare să dea semne de înmugurire alături de albăstrelele de pe jos... Încă 200-300 de metri și ajung la lizieră și apoi curând drumul de exploatare intră prin pădure. Așa bine este pe aici că nu mai arde soarele... Urmează o bornă cu tuburi încastrate asemeni scoicilor parazite de pe pielea balenelor, urcuș pe liziera dintere pădure și arbuști, flori de măseaua ciutei (se remarcă ușor prin direcția florii spre pământ, nu spre soare și cer cum sunt majoritatea florilor), borna cu bătrânul înțelept, drumeag prin pădure, intrarea într-o zonă de conifere (chiar dacă altitudinea este mică) și în fine ieșirea în capătul de sus al pârtiei Cocoș. Călin, fiind de loc de aici, îmi spusese de inutilitatea acestei pârtii care abia dacă are un praf de zăpadă două-trei zile pe an. Dar s-a făcut investiție serioasă!!! Pe stânga este un parc de escaladă cu trasee suspendate în copaci și apoi, exact pe unde cobor eu (Via) este un bike park. De reținut că aici găsești ursul... pe borna VT :D! Serpentinele coboară abrupt după pârtie și ies destul de repede (15 minute) la gardul care mărginește Livada cu Peri Seculari. Perii pădureți (Pyrus pyraster) au fost altoiți cu diverse specii de peri domestici de către comunitatea săsească și au devenit o moștenire culturală importantă. Lângă Căsuța lui Mihai, în partea de jos a livezii, este borna cu ochi (217). ”Păzește” livada :D!
În câteva sute de metri trec prin apropierea stadionul Gloria Bistrița și pe strada Valea Ghinzii fac stânga spre oraș. Nu știu exact dacă și care e legăturea cu fructul stejarului și e sigur că pe partea sudică a dealului Cocoș este o localitate numită Ghinda. Trec pe lângă o unitate militară cu spațiu/poligon de antrenamente, las borna cu multe simboluri solare și apoi cea cu pămătuf pentru pudrat/toiag de călușar și urc la stânga în intersecția cu strada Ghinzii ( în giratoriu este borna cu paie așezate în mănunchiuri, în diferite forme). Deja simt localitateea prin asfalt și știu că mai am câteva borne de văzut și gata! Urmează borna cu albină abstractă și intru în oraș pe podul metalic, pietonal, peste Bistrița. Trecusem de Cimitirul Evreiesc și puțin mai în față, pe stânga, este Serviciul de Ambulanță Bistrița. După strada Tudor Vladimirescu fac dreapta pe strada Avram Iancu lăsând pe dreapta zvelta biserică de lemn, de garnizoană, cu hramul ”Înălțarea Domnului”. La giratoriu fac stânga pe bd. General Grigore Bălan și ajung curând la borna din parcul aflat între Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud și Sinagogă. Aici găsesc un monument dedicat celor deportați în 1944-1945 și un panou cu ceva detalii despre sinagogă. Le fac poze și apoi pauză pe o bancă pentru ceva mâncare și apă. Știu drumul de aici și aproape am terminat treaba.
De aici îmi este drumul cunoscut și pentru următoarele două borne (până la borna de la Amaretto) fac ”explorare urbană” cu mici variații de la traseu. Abia acum pot considera că am completat segmentul VT lipsă!
Trecusem pe lângă ”Casa Bistrițeană” și mă întorc aici pentru un bine-meritat ”festin” culinar după atâția pași pe Via. Știu că veți zice că nu este ceva complicat, dar astfel de meniu de la autoservire este cel mai potrivit! Via Transilvanica m-a învățat de fiecare dată că viața simplă este cea mai frumoasă și, chiar dacă treci uneori și prin locuri de o eleganță foarte fină, cele mai multe locuri din țara asta sunt naturale și oferă bucuriile simple ale omului de la sat. Ăsta este, după mine, unul din scopurile Căii: să ne aducă mereu aminte să trăim cât mai simplu și în același timp cât mai profund. Sunt atâtea biserici prin localitățile prin care treci mergând pe Via. Dar sunt departe de scopul religios pe care îl întâlnești mai peste tot pe Camino. Aici biserica a fost și este de multe ori centrul comuinității, nu neapărat ca mijloc de propagare a religiei!
După masa foarte gustoasă merg la gară pentru a mă întaorce la prietenii mei unde stau peste noapte. Până la tren voi face câteva poze la mini-muzeul din gară. Nu mai chem proprietarul la telefon fiindcă nu am prea mult timp și nu vreau să vină pentru mine, doar pentru 10-15 minute! Pe întuneric pornesc cu trenul spre Bistrița Bârgăului, cu reflectare asupra locurilor și experienței de azi. Sunt așteptat și povestim ceva pe seară înainte de a ne retrage la somn. Mulțumesc Divinității pentru tot!
Ziua 2 - 25.03.2025
Dimineață mulțumesc Olgăi pentru toate (Călin este deja plecat la muncă!) și pe la ora 8.00 pornesc la drum. Traversez Bistrița, ies în Sărățel și Herina și intru în Dipșa. Aici văzusem denumirea ”biserica scroafei” și denumirea este un pic intrigantă. O puteți citi aici, eu redau doar câteva rânduri.
”Dar iată că după vreo două sute de ani, o scroafă grasă și făloasă ce trebuie că se credea mare arheolog, a luat la scurmat hotarul din jurul satului și nu s-a lăsat până nu a dat de o căldare plină ochi de galbeni. Văzând minunea, oamenii și-au adus aminte de pe la strămoși de legenda comorii pierdute pe hotarul satului, așa că au luat ca pe un mare semn divin regăsirea comorii. Dar acum case bune aveau, tătarii erau duși, se găseau în mare dilemă: ce să facă ei cu banii?”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu