Un gând îmi animă de ceva vreme sufletul și planurile: în fața Palatului Culturii din Iași, pe Esplanadă, este o expoziție temporară organizată de asociația Tășuleașa Social și ceva Uniune a Arhitecților. Nu știu exact. Cert e că expoziția înseamnă un ”cerc” format din noi borne VT. Credeți că îmi trebuie mai mult ca să mă organizez pentru asta? Via mi-a intrat în suflet de acum doi ani, cu toate amintirile frumoase sau mai puțin frumoase, din anumite momente. Fiind ”Drumul care unește” (Oameni!) acum îi dau noi sensuri: Drumul la care te întorci de fiecare dată după momentul când ți-a devenit drag (legat de forma circulară) sau Drumul care unește cele două capitale ale Țărilor române, București (oraș devenit capitală la 1859, la 200 de ani de la prima menționare documentară, idee susținută chiar de ieșeanul Mihail Kogălniceanu) și Iași, capitală a Moldovei de la 1564, luând locul Sucevei sub domnia lui Alexandru Lăpușneanu. De citit sau re-citit istoria celor două mari orașe românești, măcar pe Wikipedia dacă nu mai obișnuiți să mai citiți pe hârtie! (Wikipedia București, Wikipedia Iași). Rezolv minimele ”probleme” legate de călătorie (cazare, transport feroviar) și la drum! Restul (mâncarea, bilete, plan de călătorie, locuri de văzut sau aprofundat) se fac pe drum atâta timp cât ai scopul principal în minte. Ca de obicei, merg singur preferând libertatea de organizare. Trenul pleacă la miez de zi din București și sunt cu ochii pe telefon, pe fereastră și din când în când pe paginile cărții care mă însoțește. Mereu am o carte cu mine fiindcă nu îmi place să pierd timpul... Doar la Milcov fac câteva poze, acolo unde Hora Unirii amintește de trecerea dintre cele două țări...
Întunericul mă aduce în capitala Moldovei. Acum, să fiu sincer, mă așteptam la gara Ieșilor să fie un fel de Burdujeni pentru Suceava. Dar peronul este simplu și doar când ies din gară și întorc privirea văd fațada monumentală dinspre oraș. Piața Gării și apoi strada omonimă mă duc spre Râpa Galbenă. Este foarte fain că gara este în centrul orașului și poți ajunge ușor de aici cam peste tot prin oraș.
”Gara Iași a fost construită în 1870 într-o zonă mlăștinoasă de pe așesul Bahluiului. Aspectul venețian-gotic, cu logia sculptată de la etaj, este inspirat din Palatul Dogilor din Veneția. Inițial a fost vopsită în roz, cu logia roșie, intrând astfel în contrast cromatic cu parcul din față și cu dealurile înverzite ale Galatei.
În decembrie 1869, fusese inaugurat primul tronson al căii ferate din zona Moldovei românești, Ițcani (Suceava Nord) – Roman, legat de tronsonul Viena-Cracovia-Liov-Cernăuți-Ițcani. Derivația de la Pașcani la Iași a fost finalizată în mai 1870, iar abia doi ani mai târziu s-a finalizat tronsonul Roman – Ploiești. În acești doi ani, legătura feroviară între Iași și București s-a putut realiza prin Cernăuți – Viena, iar de acolo se cobora cu vaporul pe Dunăre până la Giurgiu, apoi continuau călătoria pe calea ferată Giurgiu-București (terminată în octombrie 1869). Această călătorie dura două zile și două nopți și era mai comodă decât călătoria de cinci zile cu trăsura (cu tot cu popasurile de noapte).
În 1877, după construirea peste râul Prut a podului feroviar de către compania lui Gustave Eiffel, a sosit la Iași și trenul imperial rus, cu țarul Alexandru al II-lea împreună cu miniștri, generali și aristocrați. Aceștia au inițiat războiul anti-otoman (rămas în istorie ca Războiul „ruso-turc”), la care a participat și România, în urma căruia țara noastră și-a proclamat independența.”
Mai multe informații, inclusiv despre filmul ”Călătoria lui Gruber” și Pogromul de la Iași, putem citi direct la sursă: https://iasi.travel/ro/stories/gara-iasi/. Interesante informații și vor fi cutremurătoare și mai multe despre acel inuman eveniment. Să nu înțelegeți ceva simpatii. Voi avea ocazia, neplanificat, să ajung la Casa Muzeelor și voi rămâne marcat (și nu este prima dată!) de cruzimea de care a fost posibilă omenirea în timpul epurărilor etnice. Mai multe la momentul respectiv!
Azi, parcă mai greu ca niciodată, este să oferi pace sufletească. Că de pace politică sau economică nu este cazul...
Faină istoria și detaliile Râpei Galbene care merge spre orașul de sus și de unde Eminescu își imagina un pod peste Bahlui spre dealul Galata. Ca o paranteză, zona Galata mi-a rămas restantă pentru o dată ulterioară. O avea vreo legătură semantică cu cartierul Galata din Istanbul?
Deja în ”orașul de sus” mă simt acasă, în cartier. Doar am fost acum un an și jumătate și am vii multe amintiri, imagini și locații. Prima este biblioteca ”Mihai Eminescu” din piața omonimă. Uite ceva detalii despre ea!
Ocolesc Parcul Voievozilor cu faina reprezentare monumentală și pe străzile Vasile Pogor (pun ochii pe muzeul literaturii cu același nume sau, am putea spune, muzeul Junimii) și Nicolae Gane (nu voi reuși să vizitez casa memorială) ajung la un fain local numit ”La conac”. Doar intru în curte pentru câteva poze și apoi continui spre strada Lascăr Catargi pe care am hostelul. Vreau doar să mă cazez și apoi să ajung la doritele borne Via...
Pe Lascăr Catargi cobor până în Piața Independenței (vom vedea statuia ulterior, pe lumină) și apoi în Piața Unirii care mă duce pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt pe pietonala centrală. Niște covrigi luați la reducere (e aproape de ora de închidere!) domolesc foamea pe lângă poarta de lemn tradițională, clădirea maiestuoasă a primăriei și mănăstirea Trei Ierarhi până la esplanada din fața Palatului Culturii.
Aici este ceea ce mi-am dorit: cercul format din 11 borne VT noi. Fiecare este foarte faină și te duce cu gândul la locuri sau lucruri sau trăiri. Și acum nu am cum să realizez că parte din aceste borne le voi vedea pe noul tronson (acum în lucru) Terra Borza Teutonica! Borna cu cărți va fi unul din capetele tronsonului. Eugenia te duce cu gândul la simplitatea copilăriei și la bucuria unui mic dulce. Lupta dragonului cu lupul poate fi ”lupta” dintre conceptele oriental și străbun. Eu le văd mai mult ca pe o completare reciprocă dacă ne trimitem mintea la esența conceptelor. Borna - copac are gândit locul ei, în pădure, printre alți mulți copaci (o integrare perfectă în natură pe care nu o poți deduce aici!). Segmentele de coloană brâncușiană te trimit cu gândul la Târgu Jiu și la tot ce înseamnă Brâncuși. Și acum mă amuză modul de exprimare francez: Brancuzi (cu accent pe litera finală)! Vulturul cu coadă - copac poate fi permanenta renaștere din natură! Berbecul fie trimite gândul la încăpățânare, fie la tradiția străbună a oieritului. Cuburile stilizate pot trimite gândul la un joc al copilăriei. Copilul cu animale poate trimite la bucuria inocentă. Capul de coloană poate fi în același timp o cheie circulară. Și în fine bătrânul înțelept ne poate învăța multe dacă suntem dispuși să îl ascultăm (poate să spună, tăcut, legile pelasge?). Îl voi regăsi, ca și pe alte câteva borne din cercul VT din Iași, la câteva borne (3, mai exact!) de borna cu cărți din Piața Sfatului din Brașov. Oare câți fac legătura între borne, cărțile de pe ultima/prima bornă a Terra Borza Teutonica și erudiția universitară, cea a liceului ”Andrei Șaguna” (pe lângă care trece Via) și cea a Primei Școli Românești aflată în apropierea penultimei borne?
Mă declar mulțumit și fericit că mi-am atins ”scopul”. De fapt scopul, în profunzime, este călătoria cu tot ce aduce ea. ”Ceasul” Via de pe esplanada ieșeană este doar motivul!
Întoarcerea este pe același clasic și fain bulevard Ștefan cel Mare și Sfânt, Piața Unirii, strada Arcu, Piața Mihai Eminescu și apoi urcarea în Copou pe studențescul bulevard Carol I. Chiar dacă sunt aproape, cartierele Copou și Sărărie au istorie diferită. Dacă în Copou mergeau pentru studii și pentru dezvoltare personală (termenul are o cu totul altă semnificație față de ce se înțelege în prezent: în trecut mulți doreau să iasă din anonimatul sărăciei, să învețe și să poată ajunge în societatea educată, cu păstrarea bunului simț din familie, bun simț care include foarte multe aspecte - recent am avut o discuție pe tema bunului simț!) și universitară foarte mulți români din diverse părți ale Iașiului și ale Moldovei, în Sărărie și mai jos, în mahalaua Țicăului, aflată în apropiere, oamenii abia reușeau să se descurce de la o zi la alta și de la o lună la alta. Dar deja anticipez ziua de mâine! Așadar, spun mai multe atunci! Trec de Universitatea foarte fain luminată (hm, nu mai țin minte acum, dar cred că am urcat cu tramvaiul 1 din centru încoace!), mă întorc prin faina piață a Universității și fac stânga pe strada General Henri Mathias Berthelot spre ”casă”. De multe ori spun ”casă” la locul temporar unde îmi odihnesc ”oscioarele” peste noapte. Și, pentru cine nu mă cunoaște (sau pentru cine contează doar aspectele practice), spun acum că ”acasă” poate fi și cortul drag, și cine știe ce pat de hostel - cum este aici, și domiciliul și, mai rar, locuri fancy unde mă simt pe de o parte incomod când văd cât artificial este, pe de altă parte comod când îmi aduc aminte de finețea și eleganța primite moștenire din familie. Vorbesc aici de trăsăturile de caracter, nu de haine fiindcă poți avea eleganță și caracter și în salopetă și haine murdare, dar nu acestea definesc omul.
Pe strada amintită dau pe dreapta de sediul Academiei Române, de piața/”Parcul România - Franța, Solidaritate peste veacuri (1848-2024)” și de bustul lui Napoleon al III-lea, președinte al celei de-a doua Republici Franceze și împărat al francezilor între 1848 și 1870 (nepot de frate al împăratului Napoleon I - o astfel de legătură am aflat recent că a fost și între Carol I și Ferdinand).
Puțin mai în față, pe partea stângă, este biserica ”Sfinții 40 de mucenici”, monument istoric (1760) unde, între anii 1859 și 1863 a slujit ca diacon marele scriitor Ion Creangă. Cumva este aproape de bojdeuca din Țicău. Mi-l și închipui pe marele (la propriu!) Ion Creangă slujind în biserică. Ce povești faine vom afla mâine, la Bojdeucă...
Cumva îmi pare rău că nu am reușit să găsesc biserica deschisă și este un motiv de revenire. Cine știe când... În capătul străzii, pe stânga, este o clădire în care se află mai multe laboratoare științifice (medicină moleculară). Cu siguranță vibrația de pe globul din curte are ceva semnificație la nivel macro și micro, de la globul terestru până la moleculă.
Cam atât pentru astăzi! Ne vedem mâine (adică în postarea următoare!)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu