Bran-Sohodol-Predeluț 22-24.11.2019

Pentru week-end-ul ăsta Mihaela vrea să îmi îndeplinească o dorință mai veche și în același timp să meargă într-un loc nou pentru ea: refugiul Agățat din Parâng. Facem tot felul de socoteli pentru cum să ajungem acolo. Eu aș putea chiar de miercuri seară sau de joi dimineață să plec din București. Mihaela reușește să își ia ziua de vineri liberă, deci ar putea pleca de joi după serviciu. Așa ar vrea și să ajungă undeva după miezul nopții... Evident că aș merge cu ea chiar dacă sunt doar două ore de la asfalt la refugiu. Doar că avem o mare problemă: nu a reușit să își schimbe cauciucurile pentru iarnă și acolo ninge la greu. Cu cauciucurile de vară nu se bagă! E un pic tristuță și îmi propune o altă variantă: fiindcă trebuie să mergem să votăm duminică și fiindcă este și ziua lui Vlăduț și o organizează în Predeluț (cu trupa veche din Ursul Trubadur, toți cunoscuți ai Mihaelei, o parte și ai mei), ce ar fi să mergem acolo? Ok, mergem. Eu vin cu o propunere: dacă tot are vineri liber, hai să plecăm de vineri dimineață (până la urmă va fi de joi seara cu o pauză la Pitești peste noapte)! 

Ziua 1 - vineri 22.11.2019

Trecem peste detaliile drumului (niște drumuri noi pentru amândoi în anumite zone) și pe la 11.00 ajungem în Bran. Azi avem plan de plimbare în Sohodol, un sat de munte pe care îl descoperisem pe hartă. Mihaela s-a documentat despre sat și vă voi da detalii ceva mai jos. Deocamdată lăsăm mașina la intrarea din Bran spre Poarta și mergem să căutăm niște gogoși (pofte :) !). Nu găsim gogoși și Miha e un pic tristă. Îi trece repede :)! Îi propun să vizităm muzeul satului de aici și imediat ”cuplează” la idee. Intrăm așadar spre castel, prin bazar și în stânga, după primărie, mergem spre muzeul satului.

Muzeul satului brănean a fost înființat în 1960 și cuprinde 16 construcții de arhitectură populară așezate în jurul casei cu curte închisă din 1843 din satul Peștera, adusă aici în 1961. Casele reprezintă cele trei variante arhitectonice: cu o singură încăpere (înc. sec. XX), cu două încăperi - tinda și casa mare (sf. sec. XVII) și cu trei încăperi - tindă, căsuță și casa mare (jumătatea sec. XIX) și o casă musceleană care are în plus și o încăpere destinată alimentelor. Partea pastorală e reprezentată prin hodiță, hodaie (am dormit în câteva până acum), stână obișnuită (îmi provoacă zâmbete știind în câte stâne am dormit), stâna pentru telemea. Partea ”tehnică” e reprezentată de un joagăr pentru tăiat lemne, de piua cu ciocane, de dârsta cu vâltoare și de varniță (cuptorul pentru var). Plătim cei 8 lei taxă de intrare și ne plimbăm în voie prin fiecare casă. Miha e mai în față și eu mai rămân puțin la poze. Tot vrea să găsească gogoși :)! Mă va aștepta la primărie, mai căutăm gogoși și, fără succes, intrăm la restaurantul Galeria Bran pentru o zeamă caldă, un ceai/cafea și poate și un desert. Ne vom sătura cu câte o ciorbiță de fasole în pâine, băutura caldă și apoi niște papanași. Pe care îi recomand, dacă se poate în sala-peșteră care se deschide de mâine (îi fac o vizită de explorare)!

Spuneam de Galeria Bran... Uite și câteva poze:

Mergem la mașină și de aici pe o ulicioară intrăm spre Sohodol. Dacă până la noi nu trecea nici o mașină printre vilele de aici, acum parcă s-a adunat tot traficul Branului pe ulicioara strâmtă! Îi lăsăm să treacă, urcăm pe uliță urmând indicațiile Google Maps și la un moment dat ne oprim pentru că am găsim o comoară sub pomi: mere mai acrișoare (eu) sau dulci și mari (Miha). Facem schimb și tot mergem mai departe. Intrăm în asfalt (strada Reitești) și pe ea vom face o pauză pentru belvedere unde o uliță merge la stânga spre Vila Bran și pilonul cu antene. 

Evident că suntem aici cu lecția pregătită și știm ce vrem să vedem. Așa că urcăm la dreapta pe strada amintită, trecem de pensiunea Contele Vladimir (interesant că are două parcări pentru mașini cu tracțiune simplă sau 4x4) și vedem pe stânga două case alunecate spre firul vâlcelului. Vom întreba și auzim mai multe variante. Cea mai plauzibilă e că au încercat să blocheze un izvor și acesta, având putere, a luat pământul la vale. Și pe el vila în construcție și casa bătrânească! Am auzit și varianta conform căreia proprietarilor nu le păsa fiindcă au făcut-o cu fonduri europene și urmăreau să mai ia bani... 

Facem dreapta pe strada Bradul Înalt și avem noroc cu un localnic foarte vorbăreț și glumeț care ne arată unde era bradul înalt care a dat numele străzii și apoi pe cei plantați după ce acela a căzut. Ne duce de la pensiunea Daniela (aflată la cota 1000, foarte cochetă, recomand!) până la ulița/strada Muchia Hotarului pe care vrem să coborâm spre cele două biserici din centru. Ne tot povestește de toate și apoi ne lasă și coboară la un vecin. Eu îmi și imaginez circuite pe schiuri de tură pe culmile de pe aici! Fiindcă, uitasem să vă spun, Miha descoperise că Sohodolul (sohodol înseamnă ”vale seacă”) este singurul sat din comuna Bran răsfirat pe dealuri, restul fiind sate liniare! Eu descoperisem că sunt șapte (7!) sate Sohodol în țara noastră! Coborâm și ne oprim la o troiță pentru niște poze. E un nene cu oile acolo și intru în vorbă cu el. Ne place amândurora să vorbim cu oamenii și să mai aflăm povești. Astfel ne spune că e amărât fiindcă la un vânt recent (de care știam) i s-a smult acoperișul casei fiului său și acum sunt amărâți fiindcă iar trebuie să investească vreo sută de milioane (bani vechi, circa 10.000 de lei) pentru un acoperiș nou. Intrăm în vorbă și de altele și zice de caș afumat. O chem pe Miha, poate vrea să luăm! Bineînțeles! Intrăm în ograda lui și luăm câte o bucată de caș și ca supliment primim și o bucată de slană. Cumva ne înțelegem la preț, deși am impresia că a forțat un pic nota: eu înțelesesem de 30 de lei roata și de fapt el ceruse 30 de lei pe kilogram! Nah, brănean cum ar spune localnicii! Îi mulțumim și mergem mai departe. Ne spusese că la troița următoare să facem stânga și vom merge tot înainte (aici o ajung pe Miha din urmă, pornise la drum să nu mai stăm la povești că urma să ne prindă noaptea!) și apoi pe Drumul lui Marin coborâm spre Biserica nouă Sfânta Treime.

Biserica a fost construită inițial din lemn la 1820. Preotul Dumitru care slujea la biserica veche a socotit că trebuie să construiască o biserică în zona de sus a satului pentru a face față nevoilor enoriașilor. Se pare că biserica a fost construită de meșteri sași, cu fundație de piatră și deasupra lemn și mai apoi ziduri de piatră, au fost ceva greșeli de construcție rezolvate în timp. Biserica a fost restaurată în 2009 și acum pare foarte modernă (sursa: https://ziarullumina.ro). Doar că e închisă, facem câteva poze din cimitirul care o înconjoară și la poarta mare de lemn și coborâm spre centru și biserica veche.

Pe drum facem poze la câteva case specifice zonei, cu gemulețe cu găuri între cărămizi. Miha intră în vorbă cu o femeie curioasă de ce vrem noi să facem poze la casele astea... Eu rămăsesem mai în urmă să fac o poză la o casă făcută în 1907. Mă latră un câine și nu mă interesează. Doar stau mai departe și observ un nene care iese cu un lighean să arunce apa din el. E un pic gârbovit și am impresia că și el e de la 1907! Mai coborâm un pic și în centru mergem pe lângă centrul cultural (cu atelier de meșteșuguri) spre Monumentul Eroilor. Miha ține să îmi facă o poză (full size, nu poză de profil!) și coborâm pe strada Valea Sohodolului spre biserica veche. La un moment dat ne oprim inspirat și întrebăm un (pare!) localnic cum ajungem la biserica veche. Nu e de-al locului și bănuim (toți trei) că poteca dintre garduri urcă spre biserică. E fascinant cum au lăsat poteca asta (un metru și ceva lățime) ne-cadastrată pentru acces spre biserică! Când ne apropiem de biserică avem o surpriză foarte faină: este o biserică fortificată!

Biserica are hramul Sf. Parascheva și este declarată monument istoric. Este o biserică inițial construită din lemn de către arhitectul Krentzer în 1812, are formă dreptunghiulară și a fost pictată în 1817 de Nicolae Zugravul din Turcheș.

Punem telefoanele pe vibrație și din priviri ne înțelegem să intrăm. De la început suntem fascinați de biserică. Parcă intrăm în transă! Ne așezăm timizi în două strane pe dreapta bisericii și ascultăm slujba (printre căldura lemnului și a icoanelor parcă - vorba lui Creangă - ”îmi saltă inima și acum de bucurie”). Probabil momentul este cel mai potrivit fiindcă e fascinant. Miha observă pe partea dreaptă niște picturi în care sfinții nu au aură și în schimb au căciuli dacice... Părintele ne miruiește de trei ori pe frunte și pe mâini (știa numele fiecăruia din biserică, pe noi ne-a întrebat numele nefiind de-ai locului). Senzația de calm și durată a uleiului de mir pe mâini (ca simbol al rănilor de pe cruce) și pe frunte (probabil pentru a deschide comunicarea cu divinitatea)... În biserică sunt mulți copii. Unii ascultă slujba, alții tot ies sau intră în biserică. Amândoi preoții sunt foarte calmi. Cel tânăr mi s-a părut extraordinar. Pe lângă vocea extrem de caldă și puternică, părintele are așa un dar de a atrage și de a se juca (oarecum). Reușește să îi țină cuminți mângâindu-i pe cap și fiecăruia dintre copii îi zâmbește cu atâta drag de parcă ar fi copiii lui. Are har pentru locul ăsta! Miha remarcă slujba mai specială și la sfârșit preoții mulțumesc copiilor care au venit din sat și din împrejurimi, de la școală, pentru slujbă. ”Eu am venit de la grădiniță!” spune dulcica și timida Anastasia care e foarte aproape de noi! Stârnește zâmbete și fiind timidă, e luată în brațe de tatăl ei :)! Parcă aud și nu aud cuvintele slujbei... Dar e așa de caldă... Așa cum am simțit căldura slujbei ținută în rusă de Crăciun după rit vechi și auzită la televizor acum doi ani la Riga... Cu o felie de cozonac și un pahar de vin în bucătăria hostelului în care am stat, cu mama proprietarului... Cred că special a trebuit să ajungem aici pe înserat pentru a prinde momentul extraordinar! Renunțasem la niște ulițe care rămân de explorat cu altă ocazie!

No, acum e întuneric și trebuie să ajungem la mașină. Google Maps ne dirijează la fiecare intersecție și, după urcarea pe strada Feroilor și doar înainte de a coborî pe ulița Iacob Flucuș la strada Reitești ne mai oprim pentru o panoramă nocturnă spre Sohodolul nostru.

Ne oprim la timp pentru a intra pe ulicioara care ne duce direct la mașină. Miha primește mesaj de la niște colegi care veniseră la pensiune și urmează să ne întâlnim la Galeria Bran. Făcuse așa o reclamă la papanașii pe care i-ați văzut mai sus...

După alte povești la un ceai urcăm la pensiune unde Miha îi primește pe toți care vin cu câte un pahar de vișinată de acasă și cu povești despre  Sohodol. E atât de încântată că mai-mai m-ar face și pe mine să mă duc pe acolo, chiar dacă am fost mai devreme :)!

<3 :="" a.="" a="" adev="" adun="" afinat="" alegem="" am="" apoi="" at="" avem="" br="" bucur="" buuuuunnniii="" c="" caz="" ce="" ceva="" chiar="" chio="" ciugulim="" combina="" conteaz="" cu="" dar="" de="" descoperit="" devreme="" e="" entuziasmat="" este="" eu="" fa="" fac="" fiecare="" fiindc="" g="" galeriei="" i="" ii.="" im="" ina="" kalacs="" kurtos="" l-am="" la="" lango="" le="" lini="" lungim="" m="" ma="" mai="" merge="" miha="" minunatul="" mirosi="" multe="" muzic="" n="" nc="" ne="" nevoie="" noroc="" nt="" nz="" odihn="" p="" pahar="" pe="" pensiunea="" pove="" poveste="" retrag="" reu="" rul="" s="" satul="" se="" serve="" sim="" sm="" sohodol="" somn="" sosire="" st="" sunt="" sus="" t="" te="" ti="" toat="" tor="" trupa="" un="" unde="" usturoi.="" vedem="" veveri="" vom=""> Ziua 2, sâmbătă, 23.11.2019

De aseară stabilisem să mergem pe Spinarea Dragonașului (copyright Miha). Ce este asta? E culmea Măgurii pe care nu fusese până acum! Are marcaj BR (acea BR trans-carpatică despre care îmi place mie să spun mereu!) între Bran (aproape de fostul loc al inimii reginei Maria, acum se numește Platoul Inima Reginei Maria - aici are loc Răvășitul Oilor în fiecare an!) și Fântâna lui Botorog și până acolo trebuie să vedem pe unde să urcăm. Gazda (care stă cu noi la povești și astfel aflăm și despre veverița care a dat numele pensiunii și a trăit 11 ani în interior și despre căpriorul alb pe care avem șansa să îl vedem în apropiere) ne spune pe unde să urcăm spre Spinarea Dragonașului. Adică pe strada Principesa Ileana, ceva mai jos de biserică și școală (unde vom vota mâine!)! 

Mâncăm lejer de dimineață și până sunt colegii gata, eu ies de fac câteva poze la terasa pensiunii. E o gospodărie închisă, cu două case pe laterale, terasă acoperită cu grătar în spate și animale și mai în spate. În terasă e o frumoasă expoziție de scule și îmbrăcăminte tradițională. Unii ar zice că sunt puse haotic. Mie îmi place!

La 11.30 suntem gata de drum, cu mănuși și căciuli fiindcă sus e (ceva) mai frig! Știind potecile marcate de pe aici, le sugerez să urcăm dinspre Bran și să coborâm fie pe mijloc, pe vechiul TA din șaua Măgurii, fie prin capăt pe la Botorog. E cam lungă a doua variantă, sunt aproape sigur că vom coborî pe la mijloc. Eu credeam că urcăm de pe Platoul inimii reginei Maria și, după cum v-am spus, gazda ne spusese de un drum mai fain. La intrarea pe strada Principesa Ileana vom aștepta cele două colege care nu au mai avut loc la noi în pensiune și au stat la altă pensiune mai jos. 

Doar să nu uit un lucru: chiar dacă ne grăbeam, eu tot merg vreo sută de metri până la biserica Adormirea Maicii Domnului din Predeluț. 

”Are o istorie aparte deoarece este prima încercare nereuşită de catolicizare a zonei. Acest lucru este demonstrat de faptul că nu este orientatată ca o biserică ortodoxă obişnuită. Biserica  a fost construită în anul 1836. Între 1988-1989 a fost pictată de pictorul Toma Condrea păstrând elemnetele stilului gotic. Iconostasul a fost donat de biserica Sf. Nicolae din Scheii Braşovului şi este monument istoric.

Construcţie in formă de navă cu pereţi din cărămidă şi piatră, pe o temelie înaltă de piatră. Are un turn conic, ascuţit, asemănător bisericilor catolice în stil gotic. A fost pictată în interior de pictorul Toma Condrea în prima jumătate a sec. al XX-lea. În aspectul arhitectural al bisericii au fost introduse multe elemente ale stilului bizantin, odată cu pictura. În interior a fost boltită. În plan are o tindă, naos şi pronaos, altar, iar deasupra pronaosului este un balcon pentru cor. În interior, de jur împrejurul pereţilor sunt montate strane.” (sursa: http://www.visitbran.com/ro/Biserica-ortodoxa-Bran-Predelut/Biserica-Adormirea-Maicii-Domnului-u22785.html).

Mergem cu toții pe strada amintită printre case colorate în verde, specifice zonei și la intrarea în pădure vedem o veche săgeată pe care e un marcaj șters BA care duce spre vârful Măgura. Rog o colegă să înregistreze track-ul pe telefon fiindcă e ceva nou și pentru mine. urcăm pe drum cu castelul Bran în spate (unghi mai rar), trecem pe sub câteva pensiuni și după ultima casă cotim stânga și urcăm în serpentine pe ceea ce pare a fi încercarea eșuată de a face o pârtie aici. Un coleg observă niște păstrăvi de fag și cu bățul reușim să îi rupem. Doar că se duc la vale și se va duce după ei prin frunze! Eu nu cunosc ciupercile și seara am un pic de reținere la ciorbița ”de burtă vegetală” (adică cu acești păstrăvi tăiați felii și fierți bine). Voi mânca dimineață cu poftă! Continuăm pe drumul clar și pe vechile marcaje BA până în linia culmii unde dăm de marcajul BR refăcut! Facem o pauză de regrupare înaine de a porni spre vârful Măgurii!

Pornim spre vest, spre vârful Măgura. Ieșim la linia culmii și vedem în spate Sohodolul pe unde ne plimbasem aseară și Poarta care se lungește pe vale spre valea Gaura. Urcăm pe una din ”cocoașele dragonașului” și panta se domolește la o pădure de mesteceni tineri. Doar că vântul ne bate cu putere. E doar sfârșit de noiembrie! Ne și miră că nu e zăpadă... Cu Miha merg la stânga printre mesteceni până la o hodaie și revenim la colegi pe poteca de culme. După vârf se luminează iarăși și vedem satul adunat Moeciu de Jos și casele care urcă spre Peștera. O colibă stă în prim plan... Mai urcăm pe următoarea cocoașă și apoi ne lăsăm la dreapta pentru a ajunge în șaua următoare unde sunt zidurile de piatră. Eu ies din potecă și fac stânga spre niște case. ”Trișeeeeezi!” Eee, știu eu ce vreau să văd aici! Cobor printr-un gard de vreascuri direct între două case. Niște mâțe fug pe după case și dau de un nene. 

”Ești singur?”

”Nu, suntem vreo 15. Uite-i cum apar pe culme”

”Uite-o acolo în față, cum o duce vântul...”

Nenea e singur și bătrân și nu vrea să își lase casa după ce s-o dus soția. Mai avea 2-3 vecini și restul jos în Măgura.

”Să mai dai pe aici, bine?”

Revin la colegi și urcăm pe nordul muchiei spre pădure.

Intrăm în pădure și suntem bucuroși că suntem protejați de vânt. Fiecare merge în ritmul lui și eu sunt undeva în prima parte a grupului. În stâncile din stânga noastră văd ceva ce pare a fi o grotă. Anunț colegii că urc până acolo. Știam de ceva grote prin zonă, grote în care se spune că s-ar fi ascuns la începutul comunismului oameni care nu erau de acord cu sistemul (acum le spune ca fiind parte din rezistență!). Sunt două cavități pe care le explorez cu mare drag. Sunt uscate și cred că așa sunt tot timpul anului fiindcă sunt protejate de vând, ploaie și zăpadă...

Revin la colegi și nu îmi e rușine să spun că la un moment dat mă las pe fund pe o pantă mai mare. Am găsit și eu panta cea mai mare în loc să mai merg un pic pe sub stânci și apoi să revin la potecă! Continuăm prin poteca plină de frunze până în ultima șa dinainte de vârful Măgura. Ne bate vântul puternic și pun și geaca pe mine. Urcăm (suntem trei) prin pădurea bătută de vânt și la un moment dat o auzim pe Miha ”Aici e vârful! Aici e vârful! Hai sus!” În zona vârfului (unde vom merge pentru poza de vârf) crengile copacilor sunt acoperite de brumă albă. E superb! E început de iarnă! Sau mai bine zis toamnă târzie! Vin toți colegii pentru poză și apoi revenim la potecă pentru a continua drumul.

Pe platoul de sub vârf avem parte de câteva raze de soare și la noi, și spre creasta zimțată a Crăiesei. Ce bucurie să avem atâta lumină! Câteva poze (”Cezar, uite, mai e o grotă sub vârf!” ”O las pentru altă dată!”) și mai departe ne lăsăm pe poteca înclinată ce coboară în șaua Măgura. Unde iar începe vântoasa...

Ne lăsăm sub șa la un loc protejat pentru masa de prânz (eu din grabă am luat doar apă și câteva ciocolățele) și negociem traseul mai departe. Unii ar vrea să ne lăsăm direct la vale spre Tohănița. Eu nu prea sunt de acord fiindcă știu că sunt niște ruperi de pantă pe aici. Nu mai bine mergem pe traseul pe care îl știu? Reușesc, fără prea multă nevoie de convingere, să dirijez grupul pe ceea ce știam eu că ar trebui să fie poteca marcată spre Tohănița. Mergem un pic pe curbă de nivel pe nordul vârfului Măgura și cotim la stânga pe o potecă evidentă pe un picior al muntelui pentru câteva sute de metri pentru a coti stânga (după regrupare la schimbarea de direcție) spre firul vâlcelului și apoi dreapta pe fir, prin frunze. E așa distracție la frunzele astea și e normal să nu grăbesc grupul. Eu doar voiam să coborâm din munte pe lumină. Acum că suntem între case și ne apropiem de șosea, poate să se întunece!

Între pensiunea Tohănița și Casa Elim ieșim la șosea (după o turmă cu mulți câini) și de aici facem dreapta și mergem pe drum, din poveste în poveste, spre Predeluț. Uite ce imagine avem în față:

Cu 100 de metri înainte să urcăm ulița spre pensiunea noastră ne oprim la un magazin sătesc să mai luăm câte ceva pentru  diseară. E vorba să facem grătar cu toate cele asociate. Eu găsesc ceva de ce îmi era dor: salam de biscuiți! Iau o bucată mare pentru toți fiindcă știu că se va mânca! Eu cred că apuc doar 2-3 felii :)! Grătar, voie bună, dănțuială... Nu particip la toate, prefer să citesc o vreme pe scările pensiunii până la somn...

Ziua 3 - duminică 24.11.2019

Mâncăm de dimineață lejer, fără grabă, ne strângem bagajele, mulțumim pentu cazare și, cu mașinile coborâm spre centrul satului. Mergem în grup la vot la școala din centru (e un pic aglomerație când venim noi la secția de votare!) și apoi fiecare merge spre casă. Aaaa, înainte de plecare facem o ultimă poză de grup la monumentul eroilor de lângă școală.

Noi vom mai face o pauză de câteva poze la ieșirea din Râșnov/Rosenau. Doar câteva poze și și apar niște băieți care ne cerșesc bani. Fără succes! Măcar de ar mai schimba și ei placa... Știu că e o părere personală în continuare: știu că familiile de țigani sunt sărace și copiii cerșesc când văd rumâni, dar măcar să mai spună și altceva. E adevărat că acasă nu vorbesc română, dar pot să mai învețe și altceva în limba noastră în afară de ”nenea, dă și mie un baaaan”. Dacă ar spune o legendă așa cum a făcut băiatul simpatic de la Orheiul Vechi, poate i-ai da ceva bani pentru efort... 

Drumul spre casă merge bine. 

Mulțumiri Mihaelei și trupei din Ursul Trubadur. Chiar m-am simțit bine cu ei. Poate vor mai fi și alte ocazii să mergem prin ture...