Schimbăm zona, continuăm drumul... De la Cluj cobor la bunul prieten Ilie Deoancă în Câmpeni (autobuz direct) fiindcă îi promisesem să stau câteva zile la el. Deși ne-am văzut de puține ori, este un moț și un român adevărat. Știți cum se spune, prietenia nu se numără în momentele împreună, ci în câte faci pentru celălalt... Așadar ieri am venit la Ilie și la Ileana, oameni de nota 20! Lavinia, fata lor și colegă de club (ne-am întâlnit la recenta întâlnire aniversară a clubului) este în Cluj, cred că îi e dor de locurile natale... Ilie e un mare iubitor de dealuri, de munți, de locurile în care trăiește! Aseară am mai povestit câte ceva, ne-am uitat la Exatlon, Ileana ne-a alintat cu tot felul de bunătăți și acum Ilie vrea să îmi arate un loc special. Așa că pornim la drum prin spatele casei, mă urcă pe lângă sala de sport, tot povestim și nu îmi dau seama când intrăm pe drumul de căruță spre Flocești. Întâi prin pădure, apoi ieșim la golul alpin și urcăm până la cruce.
Aici e inima Țării Moților. Vezi tu acolo departe muntele Găina? Vezi tu acolo Muntele Mare? Vezi tu acolo Roșia Poieni și după ea Roșia Montană? Vezi tu Trascăul? Vezi tu Vulcanul? Asta-i Țara Moților! Aici sunt oamenii liberi! Uite aici jos valea Arieșului Mare care merge până la Albac și dincolo de el! Aici vin eu când vreau să îmi încarc sufletul... Uite acolo după pâlcul ăla de brazi e casa moșului meu. O vezi? Ce drag mi-e de omul ăsta... Cu cât patos își iubește locul și cât e de amărât că cei de după el vor să plece din locurile astea. No, fiecare își are drumul lui...
Șmecher e Ilie! Cum de altfel sunt și eu câteodată ;)! El e ghidul meu pe aici și evident știe drumurile. Îmi oferă mie alegerea drumului în continuare. Fie coborâm pe valea Arieșului Mare, fie pe valea Caselor, fie pe culmea următoare după valea Caselor. Îmi explică avantajele și dezavantajele fiecărei variante și mă duce spre varianta gândită de el. Adică mai coborâm un pic de la cruce și apoi facem dreapta printre case spre pârâul Bozii. Orice drum îmi este plăcut atâta timp cât e ceva nou! Înainte de șaua în care cotim la dreapta avem norocul să ni se arate și muntele Găina. Da, muntele celebru cu târgul de fete!
Coborâm la primele colibe la dreapta și găsim un loc la soare. E vremea să ședem la masă. Se poate altceva decât slană cu pită și ceapă? După atâta Europă "civilizată" mirosul de animal, de lemn gros, de fân, de icoană pusă pe perete pentru sfințire și lăsată străjer, de furca simplă de lemn, de balega... Sunt cele mai sfinte lucruri pe care le avem. Nu spun deloc poetic, multora le lipsesc astea sau nici măcar nu știu ce sunt astea!
Ne lăsăm mai la vale spre alte case pe unde Ilie îmi povestește despre cei ce au locuit aici. Cam toți s-au dus, casa e singura care mai aduce aminte de ei... Poteca ne coboară la stânga spre un vâlcel și mia departe, puțin mai jos, ajungem în pârâul Bozii. De acum suntem acasă! De fapt pentru Ilie totul este acasă aici! Trecem de o răscruce ce ne lasă în valea Caselor și coborâm pe drumul care se formează din ce în ce mai clar. Sunt locuri pe unde în copilărie/tinerețe Ilie și-a dus picioarele peste tot. Mai jos pe vale ajungem la primele case. Ilie știa de o fostă mină de uraniu și primim indicații (de peste apă!) despre mină. Ajungem destul de ușor și vedem că galeria nu este foarte lungă. Din ce îmi spune Ilie, e prima dată când ajunge aici și se simte foarte norocos!
Mai jos la case sunt cunoscuți ai lui Ilie în curtea cărora intrăm și schimbăm câteva vorbe. Tare mi-i drag să îi ascult cum își deapănă amintiri sau cum mai vorbesc despre una-alta... Pornim mai departe, lăsăm țigănia în urmă și ieșim în oraș! Văd o hartă veche și amândoi deplângem soarta ei. E de câteva zeci de ani, e bună și destul de detaliată și totuși nimeni nu o reface...
Merem acasă unde ne așteaptă mâncarea caldă și alte povești și povestiri de-ale locului. Merem să luăm o motoretă care fusese la reparat și cu care Ilie colindase mult cu Lavinia în anii copilăriei ei, mai povestim una-alta, orele trec și ne retragem la somn. Mâine merg într-un loc în care îmi doream de mult să ajung...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu