Cum sunt în explorarea țărișoarei noastre dragi și în același timp nu am un program fix, mă trezesc la o oră decentă și undeva pe la 9.30 ies din Câmpeni spre est pe valea Arieșului. Schimb câteva vorbe cu o bătrânică ce merge la casa uneia dintre fete, trec de poarta de lemn a orașului și de mocănița ce mergea odată pe valea Arieșului și fac dreapta pe pod spre Abrud. La a doua sau a treia mașină prind autostop până în Gura Roșiei. E interesant și practic cum se merge cu ocazia pe aici: cineva merge cu mașina și pe drum mai ia pe anumite zone prieteni, rude sau cunoștințe care au treabă în vreunul din satele sau orașele de pe drum. De multe ori e considerat doar un ajutor și nici măcar nu se dau bani! Încă îmi e greu să cred cât bun simț e pe aici! În 10 minute sunt în Gura Roșiei și de aici pornesc pe jos pentru 7 kilometri spre Roșia Montană. Cumva aici trebuie mers ”inițiatic”...
Fiindcă orice minut e prețios când ești într-o explorare, fac din nou cu mâna la ocazie și un băiat mă duce până în centrul Roșiei chiar dacă el nu are treabă acolo! Îi mulțumesc și mă trezesc în inima aurului Apusenilor. Se vede clar exact ceea ce e dat și în presă: case cumpărate de RMGC cu scopul de a fi reabilitate și sunt lăsate în paragină. Gata! Nu vreau să fac nici un fel de politică! Pe mine mă interesează să văd o imagine cât mai de ansamblu a Roșiei Montane. Și cum altfel decât alegănd unul din circuitele turistice marcate de cei de la ”Trai cu rost”: Circuitul Monumentelor Naturii marcat cu PR mi se pare a fi cel mai complet! Așa că fac câteva poze și pornesc la drum.
Traseul pornește câteva sute de metri mai jos de centru spre stânga și în principal vrea să arate care sunt consecințele exploatării aurifere de suprafață. Să nu uităm de galeriile romane care sunt acum închise și oricum îmi pare mai interesant să văd ce s-a făcut la suprafață. Așadar merg pe drumul de exploatare acoperit cu zăpadă, urc o serpentină largă și dau de un post de pază. Băieții care sunt acolo îmi explică pe unde e traseul și să nu intru în cariera Cetate fiindcă e supravegheată video. Hmm! Le mulțumesc și merg mai departe în sus pe drum. După o altă curbă largă la stânga ies la marginea carierei. Într-adevăr la dreapta e cariera și sunt panouri care interzic accesul. E vorba de accesul pe drumul de exploatare al carierei. Dar nimeni nu interzice să mergi prin pădure pe lateral. Așa că găsesc un culoar printre arbuști și mă apropii de craterul carierei. Normal că vreau să găsesc ceva unghiuri faine și în același timp să nu risc vreo alunecare. Nici naiba nu mă găsește, mai ales că nu am nici semnal! Cariera este imensă și spectaculoasă (până acum doar la Racoș am mai văzut o ”gaură” așa de mare în pământ) și îmi place ca imagine. Nu și ca deal distrus! Revin la drum și continui tot în sus pe el și pe marcajul PR.
Deasupra carierei Cetate este dealul Cârnic pe care poteca/marcajul urcă șerpuit. Mai întâi sub un perete de exploatare roșu-portocaliu, apoi pe la niște galerii și mai departe în serpentine ajunge deasupra peretelui roșu-portocaliu spre culme. E o culme stâncoasă ce îmi aduce aminte cumva de Măcin sau de imensele stânci de la mănăstirea Montserrat. Evident la o cu totul altă scară! O dată ajuns pe culme fac dreapta și printre stânci (aaa, cumva aduc aminte și de verticalele norvegiene) ajung la crucea din locul numit ”La căluți”. Dintr-un anumit unghi pare chipul unui om...
După 10 minute pe potecă ajung la Piatra Corbului, un monument natural format din andezite supuse erodării vremii. Pentru a ajunge în vârf se iese circa 5 minute la dreapta din traseul turistic. E adevărat că de sus se vede interesant sub stâncă și mai degrabă este spectaculos dacă continui câteva minute pe traseul marcat și apoi te întorci cu fața spre gigantul stâncos. Veți avea un șoc-uimire la cât de mult este vertical sub locul pe care tocmai ați urcat!
Ieșim într-o șa de unde marcajul TA pleacă spre Detunata Golașă (ce-mi doream să ajung și acolo...) și eu continui până aproape de drumul asfaltat ce merge spre Corna. Trec cumva de șa spre asfalt pentru a vedea și belvederea de acolo și revin apoi la marcajul ce urcă pe vârful Șulei.
Chiar dacă are doar 1159 metri, vârful mi-a dat uneori emoții cum nu mi-au dat alți munți iarna: creastă îngustă cu zăpadă uneori așezată în cornișe. Și eu care aici sunt doar așa la o plimbare lejeră... Uneori pare a fi creasta Crăiesei... Nu mă încumet să cobor până la capăt și ocolesc o zonă expusă (eee, veți zice, cum tu Cezare să ai frică... Da, e vorba de siguranță...) pe dreapta și apoi ajung la un stâlp de marcaj care îmi schimbă direcția la dreapta.
La dreapta pe un alt drumeag plin cu zăpadă neatinsă (ce plăcereeee) ies iarăși la asfaltul de Corna de unde un marcaj CR merge spre Detunata Goală/Golașă. Eu fac stânga pe traseul meu marcat cu PR spre Tăul Mare. Iarăși nu sunt urme pe drum și mă bucur de liniștea zăpezii... Și de marcajele care la un moment dat fac stânga și coboară pe malul tăului la baraj. Nu găsesc marcajele și bănuiesc că fac dreapta pe baraj. Așa ar trebui să fie ca să meargă mai departe așa cum este pe panoul din centru. Eu doar merg până la crucea ”ridicată de Zeno Cornea drept mulțumire lui Dumnezeu pentru salvarea Roșiei Montane, în cinstea roșielilor ca nu și-au vândut sufletul și proprietățile, a tuturor românilor care au ieșit în stradă pentru salvarea Roșiei Montane și în cinstea familiilor Ravai Mestecan Roman, Emilia, Brutus și Liviu, august 2017”.
Mă întorc la drum, cobor pe el și curând dau de urme de mașină. Mai cobor un pic și ajung la primele case. Sunt trist că nu văd oameni prin curți și intru în vorbă cu primii pe care îi văd pe partea dreaptă. Se deschid imediat și îmi spun toate greutățile lor, ce a adus RMGC bun și rău. Marele necaz al lor este că RMGC a cumpărat multe proprietăți și în loc să facă ceva, le lasă să se distrugă. În plus nu fac ceea ce au promis, adică să dea locuri de muncă oamenilor care nu știu altceva decât minerit. Mă las absorbit de discuția cu oamenii ăștia atât de frumoși și mă doare sufletul când trebuie să plec. Îmi spuseseră de kilometri de galerii care se află sub noi și de vechea carieră din Văidoaia care mă tentează foarte mult. Este atât de vizibilă! Fac dreapta puțin mai jos de partenerii mei de discuție, trec apa pe un podeț improvizat și intru în vechea carieră. Pentru mine amator de peștereală mi se pare fantastic aici în carieră. Luminez fiecare colțișor și sunt fascinat de stalagmitele de gheață de la intrarea largă. Parcă nu mă satur să explorez pereții cu urme de aur și de rugină.
În jos spre centru nu e nici o indicație și mă orientez foarte ușor după turlele bisericilor. Cea unitariană se remarcă și chiar o vizitez puțin pe exterior. Din păcate mai toată localitatea este ruinată. Clădirile care ar trebui refăcute de RMGC sunt în stagnare de câțiva ani și în afară de un club (știți ce zgomot se aude de la cluburile sătești) și un magazin mai au ceva activitate. Pentru asta, indiferent ce aș lua, măcar intru aici. Chit că iau doar un croissant și o ciocolată de casă, cu acel puțin susțin o afacere locală (sper să fie așa).
În lumina apusului ies din Roșia Montană (cerul e roșu la fel ca apa reziduală de pe stânga drumului). Trec pe lângă zona de blocuri, ies complet dintre case și niște turiști mă duc până la intersecția cu drumul principal. Aici prind o altă ocazie până la drumul de intrare în Câmpeni.
Pe întuneric intru în oraș, trec pe lângă fabrica de mobilă, ajung în centru la muzeul Avram Iancu și la statuia Crăișorului Munților și ajung la prietenii mei la care stau. Mă văd înfometat și înainte de toate mă pun la masă. Așa cum știu ei să facă de obicei de abia te mai poți ridica în picioare după ce mănânci :)! Noroc că mai stăm ceva la povești și nu e nevoie, noroc că mai vine un amic al lui Ilie pe înserat și mai stăm jos.
Sunt bucuros și obosit în același timp. Am așa o satisfacție că am ajuns la Roșia Montană de nici nu veți idee... Mâine iarăși voi schimba locația, la alți prieteni...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu