RT Bucegi Brana Aeriana-Creasta Balaurului 14-15.07.2012

RT Bucegi Brana Aeriana-Creasta Balaurului 14-15.07.2012

Colegi de tura: Iuliana Bucurescu, Marius David (Sb), Ana Georgescu (a doua zi), Bogdan Nenciu (a doua zi), Cezar Partheniu

Nu am nici un plan pentru acest we si imi surade propunerea Iulianei de a merge pe Brana Aeriana. E prima data si pentru ea, si pentru mine si ma gandesc ca e un bun antrenament pentru tura din Dolomiti care incepe saptamana viitoare (n.a. Brana Aeriana a fost doar un preview la ceea ce vom parcurge in Dolomiti!). Asa ca vineri seara am rucsacelul pregatit si in jurul orei 21.00 sunt in Busteni. Iuliana venise cu Marius, cu sotia si baiatul lor din Sibiu cu masina si s-au cazat la o gazda in Busteni. Iuliana si cu mine stam la Caminul Alpin (membri CAR) si mai povestim ceva cu Irina Iordan (colega de club cu care venisem in tren!) pana undeva spre miezul noptii.

Ziua 1 - sambata 14.07.2012

Trezirea este pe la ora 5.00, ciugulim ceva de dimineata si peste o ora suntem in fata Caminului unde ne intalnim cu Marius. De cu seara studiasem in cartea lui Kargel descrierea traseului si parea destul de clara. Fotografiasem paginile cu pricina si Iuliana le avea printate. Indicatiile par destul de simple (indicatii la care se adauga amintirile lui Marius din tinerete): urcam spre refugiu, cand vedem peretele Vulturilor facem stanga si traversam Valcelul Policandrului, urmam Valcelul Stancos pe fir sau pe poteci prin stanga pana la locul numit "La panda", avem o traversare expusa in dreapta pana in Valcelul Policandrului, urcam pe acesta pana la platforma de unde se vede peretele Vaii Albe, facem dreapta pe Brana asigurata si dupa ea urcam pe creasta Vaii Albe pana in Braul/Brana Mare a Costilei. Indicatiile din Kargel sunt mult mai detaliate decat ce am scris eu mai sus. Urcam pas cu pas in inviorarea de dimineata si intr-o ora si 30 de minute de mers lejer suntem la izvorul de sub refugiul Costila. La peretele Uriasilor pastrez un moment de reculegere pentru Gabi Postole disparuta in 2010 in Circurile Vaii Albe.

"Imi pun aripi de drum,

Numai Lui ma supun,

Calea-i lunga si greu 

de parcurs...

Si de nu voi putea

Sa m-apropii de-o stea,

Am sa cred ca ceru-i

prea sus..."

Doar Iuliana nu isi luase rezerva de apa si se chinuie cu Marius sa faca dintr-un PET o tevusca prin care aduna apa in sticla printr-un tifon. La 8.00 suntem in larga poiana de sub peretele Policandrului. Pe acolo pe sus e Brana Aeriana! Vedem pe rand Brana Policandrului, Brana Suspendata, Brana Interzisa si Brana Aeriana de jos in sus! Inegalabil loc! De aici harta spune in stanga spre Valcelul Stancos, Marius isi aminteste de un urcus pe o brana mai sus de unde suntem, Iuliana isi aminteste de niste pante abrupte spre Valea Alba dintr-o tura pana "La Panda". Mie imi par niste poteci clare care tot urca spre perete si urcam hotarati. Gasim sute de poteci si pe cea mai clara urcam in stanga spre Valcelul Stancos. Marius vede niste brane expuse prin padure si incearca pe acolo, urcam cu totii prin padure si iesim pana la urma in Valcelul Stancos. Care este extrem de ierbos si nu prea se vad stanci!

(unele cadre apartin Iulianei si ii multumesc pentru asta)

Urcam pe valcel si la un moment dat Marius zareste o poteca pe stanga valcelului! Pe aici e poteca! De fapt nu pare sa se continue nimic si mai usor pare sa fie tot in sus pe valcel. Continuam si curand ajungem la lantul din Valcelul Stancos. Deci suntem pe drumul cel bun! Lantul ne "trage" in sus, mai urcam un pic printre copaci si ajungem in punctul numit "La panda". E o poiana putin inclinata de unde vedem mai de aproape peretele Vaii Albe. De aici urmam indicatiile lui Kargel si facem dreapta pe Brana Suspendata cu pereti inclinati sub ea pana ce ajungem in Valcelul Policandrului. Valcelul de data asta pietros se arata in fata noastra sub inaltul perete al Policandrului. Urcam un pic pe el si urmand gresit indicatiile descrierii, facem stanga prin jnepeni si iesim sensibil din valcel. Tot urcam pe o poteca vizibila pana ce ne trezim ca totul se intrerupe intr-o mare de pini. Gresita alegere! Facem cale-ntoarsa pana la valcel si continuam in sus printre placile inclinate (9.50). Niste minuni ale naturii ne intampina inainte sa urcam pieptis.

 

Putin mai sus dam de un lant care ne confirma traseul, vedem in dreapta Brana Interzisa, continuam pe panta din ce in ce mai lina si dam de jnepenii lui Kargel. Printre ei facem stanga si ne trezim pe un promontoriu de pe care se vede din lateral imensul peretele al Vaii Albe. Aici facem pauza de regrupare si de echipare (pentru Iuliana!).

 

Pana la Brana propriu-zisa mai avem de parcurs niste brane de iarba expuse si fara asigurare. Il las pe Marius in fata, depaseste un pas de pamant mai delicat si ajunge imediat in mica seuta de unde va incepe brana. Iuliana ramane in spate sa faca poze si va veni dupa noi cu mare atentie la pasul respectiv. Pe post de prize de mana sunt multe smocuri de iarba care isi fac treaba. Suntem cu totii la inceputul cablurilor de pe Brana Aeriana! Brana aici pare extrem de simpla si cablul o face o simpla plimbare (pe vreme uscata cum e acum!). Eu cu Marius urcam la liber, Iuliana se asigura cu doua carabe in stilul via ferrata, mai face poze si disparem curand din raza ei vizuala. Terminam brana cat ai zice peste si ne ingrijoram vazand ca Iuliana nu mai vine. Cobor pana la mijlocul branei, o intalnesc si trec in spatele ei (pentru a-mi face si mie o poza pe brana) si urcam amandoi la capatul cablurilor.

  

Facem o scurta incursiune de cativa petri pe creasta Vulturilor si continuam in sus pe creasta Vaii Albe. Poteca urca aproape de linia crestei pe partea nordica si nu ridica absolut nici o problema tehnica. In 20 de minute ajungem pe o platforma chiar deasupra peretelui Vaii Albe, facem cateva poze spre poiana La Verdeata din adancul Vaii, nu ne mira surplombele care sarunca sub noi pana 400 de metri mai jos in Circuri si chiar vedem in peretele din dreapta noastra niste pitoane inrosite de apa si de vreme. Banuiesc ca este iesirea din Fisura Mosului (Cristea) dupa ce descrieri am citit ulterior.

Continuam printre placi, smocuri de iarba si abrupturi sub noi si in 20 de minute ajungem in Brana Mare a Costilei. Nu e nici macar ora 13.00! Hornul lui Gelepeanu e prea scurt si ajungem prea repede la Omu unde aveam cazare! Coboram pe brana la prima zona inierbata din partea de sus a caldarii Vaii Costilei si ne alimentam cu ceva dulciuri si limonada. E prea frumos aici si prea placut ca sa mai plecam! In alte vremuri pe aici umblau doar cunoscatorii muntelui...Acum orice neavenit coboara din platou pe frumoasa brana... Noi nu ne grabim, savuram locurile si ne hotaram sa parcurgem Brana pana in valea Priponului. Doar ca nu stim ce ne asteapta! Urcam pe brana pana in capatul crestei Costila-Galbinele si mergem pana pe primul promontoriu stancos. Aici avem o placuta surpriza: sute de flori de colt pe metru patrat! Facem cat de multe poze putem si ne mentinem la distanta de "civilizatia" de pe brana!

Revenim in brana, continuam peste caldarea superioara a Hornului Coamei si iesim in firul Scorusilor. Recunoastem (eu si Iuliana) serpentinele pe unde se vine din valea Galbenele prin strunga Galbenele si continuam (premiera pentru amandoi) spre valea Malinului. Poteca trece lejer peste jnepeni si coboara pe placi pana in firul principal al Malinului. Vedem ca in fata noastra un grup a inceput sa urce pe peretele drept al vaii Malinului pe placi. Noi nu si nu, continuam din vale in vale! Coboram in firul principal de nerecunoscut pentru Iuliana si cautam solutii sa mergem mai departe. 

Singura noastra sansa de aici este sa urcam pe un valce cu grohotis care se termina in niste pante inierbate. In dreapta noastra se intrevede un fel de brau printr-o mare de jnepeni. Iuliana se duce intr-acolo si se blocheaza in jnepeni si in pantele ce continua prin firele de vale spre Pripon. Face un calcul rapid si vede ca avem prea multe vai de trecut si ca ne apuca seara. Si nu e asa de placut sa mergi in necunoscut pe aici seara sau chiar noaptea! Asa ca decizia ei e foarte simpla: se intoarce la noi si luam cu totii o hotarare. Nici o sansa sa ne intoarcem pe grohotis si sa urcam pe Malin! Prea ne-am duce la vale. Singura varianta e sa urcam pana in ceea ce vedem a fi Braul Mare si de acolo sa gasim o vairanta sa iesim in platou. Suntem de acord cu totii si urcam pe panta de iarba si apoi in stanga in sus spre braul inverzit. Piciorul ne duce fix sub un horn care ne urca in platou. De jos pare foarte inclinat. In realitate e o catarare elementara foarte usoara care ne scoate la 15.10 la 10 minute mai jos de releul Costila.

Ciugulim cate ceva "de pranz" si pornim agale pe CR care vine de la Crucea Caraimanului si apoi pe sub Cerdac spre Saua Obarsiei pe drumul de vara. Doar aici suntem "acasa". In sa schimbam cateva vorbe cu ciobanii si intreb daca e apa putin mai jos de sa. Imi confirma ca ei de acolo iau apa si chiar un baiat de-al lor s-a dus cu magarii acum sa ia apa. Asa ca Iuliana ne da sticlele ei si porneste in fata spre Omu. Noi (eu si Marius) coboram la izvor, umplem tot ce avem cu apa si urcam apoi pe drumul de vara pana la cabana.

Draga si vechea cabana care pastreaza aproximativ forma actuala din 1936 ne intampina cu caldura, mai putin multitudinea de galagiosi tineri care au ceva alcool la bord. Sunt tare multi si nu respecta absolut deloc regulile muntelui: fac multa mizerie si zgomot, au facut chiar si foc undeva in zona sub interdictia cabanierei, se invart incolo si-ncoace ca bezmeticii ... Pacat ca pe principiul cabanelor de altitudine, acestia nu pot fi trimisi la vale! Cabaniera se scuza fata de noi (ne cunoastem de mult timp!) pentru ceilalti "clienti" si cautam impreuna solutii sa avem putina liniste. Marius va dormi in sacul gros undeva pe culmea Morarului si noi primim cate un izopren pentru a dormi in camera de sus. Mie cabaniera imi da si o patura care imi e mai mult decat suficient (multumiri pentru asta)! Cazarea la prici este de 30 lei/persoana si sus noi platim doar 10 lei/persoana! Mancam cate o supa calda si cateva ceaiuri (Iuliana si felul doi), am placute surprize sa intalnesc maratonisti veniti in antrenament pentru Bucegi 7500 care va avea loc in we urmator si chiar niste rude pe care nu le vazusem de foarte mult timp: verii Odi, Radu si Matei Stefanescu, nepotul meu. Radu si Matei vor sa concureze la proba Hobby saptamana viitoare. Acum au venit in recunoastere de traseu! (n.r. nu s-au mai inscris din diverse motive!). Dupa vreo ora si jumatate de masa si de salutari Corinei si Codrutei (tare ma bucur cand ma recunoaste dintr-o tura din noiembrie 2010) la statia meteo pornesc cu Marius intr-o plimbare spre Colti. Coboram pe muchie cu valea Morarului si Bucsoiu in stanga si Costila si Valea Cerbului in dreapta. Trecem lejer de pragurile stancoase si ne oprim dupa vreo 35 de minute iniante de primul colt. Ne ajunge plimbarea, stam un pic printre florile de colt si ne miram cat de mult am putut sa coboram (cred ca undeva peste 200 de metri diferenta de nivel).

Stam vreo 15 minute uimiti de peisajul din jur (vazut de atatea ori si de fiecare data diferit!) si in 20 de minute suntem inapoi la cabana. Am surpriza sa intalnesc chiar langa stalpul dintre cabana si statie pe Ana si pe Bogdan, prieteni cu care am fost in cateva ture pana acum. Bogdan lucreaza la magazinul Nootka din Bucuresti si este plecat in momentul de fata (daca nu ma insel) in Mont Blanc. Le spunem de planul nostru de coborare pe Balaur si tind sa vina cu noi fiindca nu mai fusesera pe aici. Ei au urcat pe Galbenele si Scorusi, tura pe care sper sa o refac si eu anul acesta intr-un sfarsit de saptamana cu Eugen Popovici, alt prieten din Bucuresti in CAR Cluj Universitar. Pe la 21.00 fac ultimele poze de apus si ne bagam la somn in camera de sus/pod.

Ziua 2 - duminica 15.07.2012

Dis de dimineata colegii "de camera" se trezesc pentru a fotografia rasaritul. Eu raman sa mai motai sub patura si abia pe la ora 7.00 ies pe afara in lumina calda a soarelui. Incepe agitatia prin camera si prin sala de mese, toti se grabesc sa plece, fiecare are traseul lui. Sincer sa fiu nu inteleg deloc graba asta cand ai o zi intreaga in fata! In fine strangem totul, mai salutam lumea si ma duc sa ii iau la drum pe Ana si pe Bogdan. Cat stau eu de vorba cu ei, Iuliana vine grabita la mine ca de ce stam atat! Hai sa mergem! Porneste cu Marius mai in fata dornici sa vada balaurul insorit (Iuliana mai fusese o data pe ceata si Marius acum merge prima data pe creasta Bucsoiului Mic). Noi trei (Ana, Bogdan si cu mine) lasam in spate cabana pe la 8.40, mergem pe BR spre Saua Hornurilor si apoi la dreapta spre Bucsoiu Mare. Coboram in saua dinainte de Bucsoiu, le arat unde este refugiul Tiganesti, continuam pe drumul "de creasta" si putin dupa ora 9.00 ajungem la capatul muchiei Bucsoiului Mic unde ne asteptau Iuliana si Marius.

In grup marit coboram pe poteca larga ce merge cand pe muchie, cand pe pantele de iarba din dreapta (versantul sudic). La un moment dat gresim poteca ramanand fix pe culme, coboram pe un valcel pana la poteca veche, pe aceasta trecem peste niste trepte stancoase (aici tineam eu minte un pasaj expus!) si apoi tot la vale pe o parte si pe alta a crestei. Locuri i ncare iti vine mere usa te opresti si sa te uiti uimit la peretii Costilei sau Bucsoiului. Vazand valea Bucsoiului, gandul ma duce imediat la Traian, prietenul disparut de curand in viitura! Moment de reculegere! Mai inaintam un pic si avem parte de un moment unic! Un ciopor de cel putin 18 capre si iezi stau pe o panta inclinata taiata de linia crestei. Ne oprim sa le fotografiem si vedem ca toate sar in stanga crestei si dispar subit. Cand ajungem in locul respectiv, vedem ca pe unde au sarit caprele e o verticala lasata vreo 10-15 metri sub noi. Of, ce "nebune" trebuie sa fie sa sara pe acolo fara taina! Le felicitam si admiram si ne gasim drumul mai departe.

Mergem si noi pe linia crestei, gasim niste poteci care ne coboara pe versantul nordic si tare ne miram cand nu recunoastem locurile: coboram printre jnepeni pe niste placi destul de inclinate adunate intr-un mini-horn. Dupa horn ne oprim sa analizam zona! Nici eu, nici Iuliana (care mai fuseseram pe aici) nu recunoastem nimic! Sa fie mai pe sus, sa fie mai pe jos?
"Du-te, Cezar, in saua aia si vezi ce e acolo si apoi ne gandim ce facem!"
In sa mi se limpezesc lucrurile in cap.
"Pe aici e, am vazut balaurul!"
Ne regrupam si urcam cu totii in saua pe care o recunoastem cu usurinta datorita peretelui drept ce o margineste in amonte (11.05). Iuliana isi aminteste de bucatica de poteca pana in sa si in 5 minute suntem cu totii acolo. Pauza de un biscuite si reanalizare a situatiei. Singura poteca viabila pare in jos spre sud prin jnepeni. Si nu e atat de abrupta pe cat pare. Cobor in serpentine scurte cateva zeci de metri diferenta de nivel, fac o curba larga la dreapta si apoi pe o panta lunga si inierbata cobor pana in saua Timbalului. Incerc tot timpul sa ii am in campul vizual pe colegii care coboara in urma mea.

In stanga se inalta creasta Morarului cu ale sale ace, simbolul de necontestat al Bucegilor (cine are cartea "Bucegii. Turism. Alpinism" de Em.Cristea si N.Dimitriu stie ce vreau sa spun!).

In saua Timbalului avem doua variante: fie mergem in stanga si coboram pe un valcel cu placi si smocuri de iarba pana in Morar (varianta pe care o stiam din singura urcare pe Balaur de acum cativa ani), fie facem dreapta pe sub pereti si coboram pe o brana pe care o stie Iuliana. Simt un pic de indecizie si pornesc in fata spre Timbal sa vad daca gasesc vreo varianta si speranta se spulbera imediat cu verticale sub mine. M-as intoarce sa merg pe poteca din stanga, dar vad ca Iuliana comenteaza ca nu are chef sa se bage pe poteci neclare si vrea sa mergem pe unde stie ea. Mie imi place ideea fiindca vroiam de mult sa "descopar" intrarea asta in Balaur (pe sub peretii stancosi din a doua imagine de mai sus). Ok, mergem pe acolo! Coboram pe brana de sub pereti prin urzici care depasesc deseori un metru si isi fac simtita prezenta pe mainile si pe piciaorele noastre, regrupam unde se termina peretele si de aici avem de trecut o bucata de poteca expusa si faramicioasa. Il las pe Marius in fata, trec si eu si apoi vine Bogdan. Iuliana si Ana s-au echipat cu hamuri, anouri si casti pentru siguranta. Facem pe dupa un copac o balustrada din semicoarda lor si cordelina mea si ne strangem toti dupa pasajul "dificil". De aici se vad cei 15-20 de metri de verticala de sub poteca nisipoasa! Strangem echipamentul si coboram cu totii in firul Morarului (13.10). Aici cica ar fi a doua saritoare din Morar.

De aici coboram fix pe firul vaii complet secat, la prima poiana ii arat Iulianei copacul cazut pe unde am urcat atunci (nu stiu cum nu se poate remarca un copac inclinat fix deasupra potecii!) si considera ca pe aici nu e de urcat prin balarii. Continuam la vale (Iuliana, Marius si cu mine mai in fata si Ana cu Bogdan mai in spate) si reusim printr-o mare minune sa ne despartim. Noi mergem pe stanga vaii pana la iesirea "la zar" in poteca TR dintre Pichetul Rosu si Poiana Costilei si ei prin dreapta pe la micul adapost din barne ne depasesc fara sa ne dam seama (cca 14.30). Asa ca pornim pe TR peste valea Bujorilor pana la casa de vanatoare Coltii Morarului. Eu si Marius am vrea sa mergem prin poiana Costilei si sa coboram la Caminul Alpin, dar Iuliana vrea musai pe la Gura Diham sa ajunga mai repede jos. Asa ca renuntam la ideea noastra si coboram cu ea ca doar n-om lasa-o singura! Sub casa de vanatoare la un izvor ne intalnim cu Ana, Bogdan si cu fetele de la statie. Vom cobori relativ impreuna pana la Gura Diham si apoi cu titicarul pana la gara (plecare la 16.00 de la Gura Diham, pret 5 lei/persoana). Marius se duce la gazda unde isi lasase sotia si copilul si eu cu Iuliana mergem la restaurantul Caraiman pentru o ciorbita si o bere. Ea e mai grabita sa prinda trenul spre casa si eu raman sa savurez ultimele guri de bere rece pe terasa restaurantului. la 17.30 sunt in gara si cu regio obisnuit ajung in Bucuresti in jurul orei 21.00 dupa povesti nesfarsite cu Irina si cu alti colegi de la Floare de Colt care s-au urcat din diferite gari de pe valea Prahovei.

Refacand in gand traseul, sunt multumit de colegi si de mine si sunt sigur ca va moi descurca de minune in Dolomiti! Acum (la data la care scriu dupa intoarcerea din Alpii Italieni) pot spune ca Brana Aeriana e o joaca comparativ cu crestele crenelate, verticalele, cablurile, tunelurile, galeriile, tonele de stanci surplombate si extrem de fotogenice, curatenia si amenajarea continua a traseelor, simplitatea pura a acestora si tot ce poate caracteriza Dolomitii! Dar tot muntii nostri sunt mai dragi indiferent pe unde ne poarta pasii prin lume!