Colegi de tura: Dinu si Marlene Mititeanu, Cezar Partheniu, Eugen Popovici, Adi Garbe, Laura Toader, Tibi Josza, Catalina Zagrean, Lorand Tompa, Adela Stan, Andrei Aschilean, Ibolya Kratochwil, Serghei Suslov, Raluca Leuca, Nicu Traistaru, Marcel Giurgea, Cristi Chira, Vlad Iobagiu, Marius Colcer, Anca Ardelean, Adi Boer, Andrei Bica
Cu ceva saptamani in urma dl Dinu anunta programul turei CAR Cluj Universitar, echipamentul si conditiile necesare participarii si incepe organizarea pe masini. In total vom fi 22 de oameni pe parcursul intregii perioade. Unii au venit pentru doua saptamani, altii pentru o saptamana sau doar pentru cateva zile. Eu si Eugen Popovici suntem singurii din Bucuresti si pentru a face economii cu drumul, gasim (impreuna cu dl Dinu) cea mai buna solutie: mergem in noaptea de vineri pana la Cj si sambata la ora 4.00 ne intalnim in gara si pornim spre Cortina d'Ampezzo.
Ziua 1 - sambata, 21.07.2012
Traseul este Cluj-Oradea-vama Bors-Szolnok-Budapesta (ocolita prin Erd pentru o scurta intalnire cu bunul prieten Miky Gyongyosi si o binevenita inghetata!)-Veszprem-Kormend-Graz-Villach-Spittal der Drau-Sillian-Dobbiaco-Cortina d'Ampezzo. Trebuie sa recunosc ca dupa o noapte in tren, eu si Eugen vom recupera pe drum cea mai mare parte din somn. Cu ajutorul GPS-ului gasim campingurile Cortina si Rocchetta, comparam disponibilitatea piazzolelor (loc pentru o masina si doua corturi, disponibilitatea de curent electric, dusuri, toalete, camera de spalat vase) in cele doua campinguri si ne hotaram sa ramanem in Rocchetta. Pretul per total (piazzola, masina, cazare pe persoana e de 10.3 euro pe noapte/persoana). De maine incepe distractia!
Ziua 2 - duminica 22.07.2012
Pentru fiecare zi stabilim din seara anterioara ora de plecare din camping. In functie de tura am plecat cel mai devreme la 6.00 si cel mai tarziu pe la 8.30. Pentru prima zi plecarea este stabilita la ora 6.45. Plecam cu 5 minute intarziere si in 25 de minute urcam in pasul Tre Croci situat la cca 1800 metri altitudine. In stanga noastra se vede masivul Monte Cristallo in care vom merge astazi. urcam pe poteca 203 pana la rifugio (cabana) Son Forca situata la 2215m altitudine si de aici vom lua "tomberoanele" (10 euro urcarea - andante) pana la rifugio G. Lorenzi. Unii dintre colegi si-au cumparat pasaportul de Dolomiti la Son Forca, altii au pasapoarte mai vechi. Eu mi-l cumpar de la Lorenzi (6 euro). In pasapoarte vom pune stampile la cabanele pe unde trecem, pasuri, ceva stane (baita) spre amintirea ulterioara. Faina idee! La aproape 3000 de metri temperatura este putin deasupra pragului inghetului. Ne echipam cu casti, hamuri, kitt-uri de via ferrata si manusi si pornim la treaba pe ferrata Ivano Dibona 2A (9.25). Din acest punct pleaca si ferrata Bianchi 2A spre Cima de Meso (3154m). Urcam pe niste scari metalice la capatul carora simt nevoia asigurarii. Si nu am primit nici o indrumare, doar instructiuni de la Irina si Laviniu pentru folosirea kitturilor cu palcuta si de la Radu Antonescu pentru kittul pe care mi l-a imprumutat! Logica ma ajuta si imediat apare detasarea si lejeritatea in urcare. Trecem printr-un mic tunel la capatul caruia niste italieni lucrau la schimbarea unui piton iesit din stanca. Trecem peste podul suspendat (se spune ca e cel mai lung pod de pe o ferrata!) si continuam pe creasta de multe ori nefolosind asigurarea. In Forcella Granda (sa) ne aflam la 3008m si imediat dupa aceasta facem o iesire din linia de creasta (tot pe ferrata intr-un mic circuit) pana pe vf Cresta Bianca (2932m). Dupa varf coboram in Forcella Granda (2870m) de unde incepem sa vedem urmele cazematelor de pe frontul din 1914-1918. Sunt uimitori italienii cum stiu sa faca turism in aceste locuri! Ma bucur ca un copil de tot peisajul din jur. Cat te uiti cu ochii vezi doar munti! Dolomitii sunt imensi fata de Carpati si minusculi fata de Himalaya (observatie facuta de un prieten al domnului Dinu si coleg CAR-ist dupa zboruri deasupra muntilor)! Continuam pe brane cu sau fara asigurare si coboram putin pe sudul crestei urmarind poteca marcata pentru a putea continua spre vest. Zarim Cortina si Pomogagnon-ul care sunt undeva la baza muntelui "nostru". Poteca ne duce cu ceva atentie pana in Forcella Padeon (2767m) (11.25). Trecem pe sub bivacco (refugiu) Ricovero Buffa di Ferrero (2760m) si poteca ne duce (12.35) spre un mare grohotis pe care trebuie sa il coboram spre sud pentru a putea continua. Coboram cu atentie pana in Forcella Alta (de unde pleca o poteca de retragere acum inchisa), continuam pana in Forcella Bassa (2433m) unde facem pauza de masa. Aici ne depaseste un grup de veterani pe care ii salutam cu respect (Buon giorno, Salve sau simplu Giorno). Din Forcella Zurlon coboram la stanga spre un picior cu grohotis si jnepeni si practic via ferrata se termina la iesirea din creasta (14.00). Coboram lejer pana la Col dei Stombe (2017m) si de aici prin serpentine stranse ajungem prin padure in valea Padeon la 1703m altitudine. Aici scoatem kitturile, hamurile si castile (cine nu si le-a scos pana acum) si dupa o mica pauza de masa (15.30) pornim in sus pe vale. Dl Dinu este suparat pe bocanci fiindca i s-a dezlipit talpa si toate zilele ce urmeaza va face improvizatii care sa tina talpa cat de cat prinsa de bocanc. Pe traseul 203 urcam pana la partia si trecem raul Ru Bosco ale carei izvoare vin de la circa 2220m altitudine de deasupra cabanei Son Forca. Trecem pe langa niste buncare reamenajate, in dreapta noastra vedem sfinxul Pomogagnon-ului si vedem pe indicatoare ca am ajuns la altitudinea de 2020m. Si tot urcam! Urcam pe langa lacul artificial (folosit iarna pentru tunurile de zapada) pana in pasul Son Forca la 2103m, stam putin la odihna pe bancile panoramice de deasupra lacului si coboram pe 203 pe unde venisem pana la masini (18.10). Varfurile muntelui Cristallo sunt in nori si probabil ca se mai adauga ceva zapada pe sus! Ne intoarcem in camping unde venisera intre timp cativa colegi, mancam de seara si ne pregatim pentru a doua zi (plecare la 6.30).
Ziua 3 - luni 23.07.2012
In cursul zilei anterioare venisera alti colegi cu masinile si acum am ajuns la imensul numar de 18 colegi intru Munte! Cu totii suntem gata de drum si pentru astazi este planuita o tura mai usurica de adaptare in care sa vedem din toate partile una din emblemele Dolomitilor, Tre Cime (Trei Varfuri). Pe varful Cima Grande din mijloc (2999m) excelentii nostri alpinisti Zsolt Torok si Janos Torok au urcat unul din traseele clasice. Noi ne vom rezuma la ceva mult, mult mai usor :D! Dupa o ora de la plecare ne oprim la Lago di Misurina pentru cateva cadre in jur, studiem harta si pornim mai departe spre rifugio Auronzo (a doua strada la dreapta la nord de lac). Platim taxa de drum spre Auronzo de 22 de euro pe masina pentru 24 de ore si urcam cei 7 km in serpentine stranse pana la cabana. Ne scoatem rucsaceii, punem stampilele (il timbro) si in 30 de minute ajungem la rifugio Lavaredo (2344m) pe poteca 101. Stampilam si pornim mai departe pana in Forcella Lavaredo la 2454m unde suntem fix intre Tre Cime (Drei Zinnen) si Monte Paterno (Patternkofel) (9.30). Avem de ales intre mai multe variante de drum: 101 pana la rifugio Locatelli si apoi spre Monte Paterno, poteca nemarcata ce urca pana putin mai sus de Locatelli pana in creasta crenelata din nordul varfului si poteca ce urca prin sud pana in Forcella della Camoscio (Gamsscharte). Decizia e luata imediat de Dinu si Marlene: mergem pe a doua varianta pentru a urca prin tunelul (galleria) sapat prin creasta! Multe interpretari are limba romana: Lori intreaba daca pe acolo sunt tablouri (cu referire la o galerie de arta :D)! Intram prin niste mici adaposturi de lupta, ne regrupam si echipam pe linia crestei. De aici incepe urcusul prin tunelul inclinat uneori la 45 de grade in munte. Avem trepte destul de inalte si uneori ferestre in stanga spre valea in care sunt Lago dei Piani si in dreapta spre Val Rinbon din nordul Tre Cimelor. La 10.50 terminam tunelul si iesim la cablul de ferrata ce ne urca in Forcella della Gamoscio. De aici incepe propriu-zis via ferrata Monte Paterno/Sepp Innerkofler care merge pe doua variante (urcare si coborare) pana pe varful Monte Paterno (2744m). Sunt ceva pasaje verticale care nu ridica deloc probleme. Pe varf facem traditionalul gipfelkuss, mancam de pranz si in 20 de minute pornim la vale fiindca mai avem ceva drum de facut. Respectam "sensul unic" si coboram in sa pe varianta pentru coborare. Regrupam in sa si continuam pe via ferrata printre turnuri, pereti cu multiple etaje, taieturi adanci in munte, scari verticale si brane inguste pana in Forcella dei Laghi unde "alpinistii" isi scot echipamentul. Eu prefer sa merg cu el (ham, casca, kitt) pana la urmatoarea cabana. Pe sub Croda dei Piani (Bodenknoten) prind ceva viteza in fata grupului (nu neaparat ca as alerga, picioarele si panta indeamna doar la mers rapid!) si cobor pana in Forcella Pian di Cengia. De aici poteca 104 face stanga si coboara spre Lago si Rifugio di Lavaredo. In dreapta poteca 101 merge prin larga vale Alpe di Piani (Bodenalpe) si in aval Val Sasso Vechio dintre Monte Paterno si Crode Fiscaline pe dreapta si creasta dominata de Crodon di San Candido si Punte Sasso Vechio pe stanga. Eu continui pana la rifugio Pian di Cengia (2528m) unde imi astept colegii. Facem cu totii o scurta pauza de energizare, pornim inapoi pana in saua Pian di Cengia si de aici pe poteca 101 pe grohotis ne indreptam spre cabana Locatelli pe deasupra lacurilor Lago dei Piani. Poteca te indeamna sa mergi, ochii si sufletul parca te-ar tine in loc! Asa de minunat e peisajul in toate partile chiar daca verdeata nu prea isi gaseste locul pe aici! Urcam usor si la 16.05 suntem la rifugio Antonio Locatelli/Dreizinnenhutte situata la 2450 m altitudine. Facem pauza de odihna si de admiratie si Lori si cu mine nu ne putem abtine sa nu ne luam cate o tarta (4 euro). E atat de frumos cu cele Tre Cime in fata, Monte Paterno in stanga, lunga Val Rinbon transformata in Valle della Rineza in aval spre raul Rienz. Cati stiu de Sepp Innerkofler (1866-1915), ghid alpin in CAI sezzione di Padova? Exceptand grupul "nostru", restul colegilor pornesc pe 101 mai repede inapoi la masini si la camping (unii pe langa baita Langalm prin nordul Cimelor si altii pe la Lavaredo). Dinu, Marlene, Eugen si cu mine vrem sa "adunam" cat mai mult Munte si mergem fara nici o graba, coboram pe sub Cime pe poteca 105 pana in Col Forcellina si Langalm. Aici avem placuta surpriza de a gasi o stampila/timbro unica sculptata in lemn. Strangem mereu amintiri si urcam pe Alta Via dei Dolomiti 4 pana in Forcella del Col de Medo (2324m). Dupa sa vedem o marmota grasuna ce se tot uita la noi parca cerand sa fie fotografiata! Continuam drumul si la 19.15 suntem la Auronzo la masina si in jos spre casa. Aici incheiem a doua bucla a optului celor trei Cime si suntem multumiti de ziua extrem de faina. Ne pregatim sufleteste pentru ziua lunga ce va urma si analizam pe harti posibilitatile de traseu pentru maine (varianta scurta, lunga si foarte lunga a Sorapiss-ului).
Ziua 4 - marti 24.07.2012
Plecarea din camping este foarte matinala fiindca avem multa treaba astazi. La ora 6.00 iesim si peste o jumatate de ora lasam masinile in pasul Tre Croci si pornim pe poteca 215 spre rifugio Vandelli. La inceput mergem vreo 15 minute pe drum forestier si apoi coboram pe sub niste placi stancoase pe poteca. Urmam marcajele si poteca clara prin padure pe curba de nivel usor ascendenta pe versantul vestic al vaii T.Rudavoi. Avem parte de cateva scari si cabluri-balustrada si continuam prin padure. Ghidul ne spune 1h45min-2h pana la rifugio. Atat vom face! La 1886 m se desparte in dreapta poteca 216 (8.00) care coboara prin Forcella Marcoira prin nordul crestei La Selleta-Ra zesta-Cime Ciadin del Loudo inapoi in pasul Tre Croci. In 10 minute suntem la rifugio Alfonso Vandelli (1926m). Aici ne impartim in doua grupuri. Dinu, Marlene, Eugen, eu, Serghei, Raluca, Laura, Anca, Adi Garbe vom urca pe ferrata Vandelli pana in creasta la circa 2350m si posibil coboram pana la bivacco Comici. Vitezomanii Tibi, Cata, Andrei, Ibi si Nicu au plecat de la Vandelli pe langa Lago di Sorapiss pana la Sella de la Punta Nera si apoi pe vestul masivului pe ferrata Berti pana la bivacco Slataper si pe unde venim noi (circuitul in sens invers fata de noi). Lasam grupul de cercetase italience la cabana, urcam pe deasupra Lacului Sorapiss-ului si pe placi glaciare ajungem la 2088m la baza ferratei Vandelli. Ne echipam si incepem sa urcam la inceput pe scari (9.20), eu, Raluca si Serghei ramanand mai in spate. Eu sunt de vina fiindca urc mai incet ;)! Intr-o pauza observam in spatele nostru o familie de capre negre care se uita tacticoase la bipedele care se chinuie sa urce pe drumul de fier! Peretii par aproape verticali si in fata si in spatele nostru si totusi poteca asigurata (sentiera attrezzato) ne duce fara probleme in sus. Vedem in spate lunga vale glaciara de deasupra lacului turcoaz pe langa care vom cobori pe inserat (inca nu stim asta!). O singura trecere pe placi ce se agata la cateva sute de metri in perete da emotii daca te uiti in jos. Siguranta cablului ma face sa ma uit si sa ma bucur de peisajul de sub mine. La 11.00 suntem in creasta, mancam cate ceva si luam hotararea in comun: facem tot circuitul in sens opus colegilor nostri! Coboram rapid cateva sute de metri pe grohotis, trecem o trepata stancoasa asemanatoare buzelor caldarilor din valea Gaura, ocolim pe curba de nivel tot muntele si langa un izvor coboram cativa metri pe cablu spre bivacco Emilio Comici. La bivacco, Marlene ma intreaba daca am ceva probleme de raman in urma. Nu am nimic, pur si simplu merg mai incet la coborare! Asa ca nu mai scot echipamentul de pe mine si pornesc mai departe fara pauza. Urc cu Raluca in fata pana in Forcella Bassa del Banco (2128m) si un pic mai sus printre jnepeni. Astept sa regrupam si vom merge cu totii pe curba de nivel pe versantul stang al vaii Val di San Vito pe sentiera C. Minazio, 243, Alta Via dei Dolomiti 4 spre Forcella Grande. Poteca nu e recomandata in ghid, dar este extrem de pitoreasca si ne face foarte multa placere. In stanga seii se ridica Torre Sabbioni pana la 2531m in aer. La 13.50 intram pe varianta 247 care ne conduce spre bivacco Slataper. Dupa cateva zeci de metri ne oprim pentru masa de pranz (circa 14.00) si din fata noastra coboara echipa cealalta. Suntem putin inainte de jumatatea traseului. Mancam putin, primim de la ei niste apa (ei stiu unde vom gasi apa) si ne zapacim un pic in gasirea potecii. E precizat in ghid ca pe aici marcajele sunt mai slabe! In scurta noastra ratacire ii da si o scurta rapaiala care ne determina sa punem pe noi pelerinele pentru cateva minute! Asa cum se face pe munte, ne intoarcem la ultimul semn si cautam traseul. Bine ca ne spusesera colegii sa urcam pe grohotis! Gasim marcajele slabe in sus, urcam pe sub versantul estic al vaii Fond de Rusecco si vedem in stanga noastra urmatorul bivacco. Dibuim poteca prin momai si urcam pana la refugiu. Pe harta e trecuta altitudinea de 2600m, pe refugiu sunt trecuti 2680 de metri! Stam 15 minute si pornim mai departe pe 242 spre ferrata Berti. In 10 minute suntem in Forcella di bivacco la 2713m. Ne echipam si pornim rapid pe ferrata Berti in jos. La prima vedere coboram vertical in jos in abis. In realitate ferrata este usoara si treaba merge snur. E adevarat ca fiecare cu viteza lui! Coboram pana pe grohotis, traversam la dreapta pe trepte de stanca si apoi urcam pe cateva scari pana pe o brana sapata in perete. Vedem Pelmo, Croda da Lago si apoi Tofanele in cursa noastra pe vestul masivului spre nord. Pe brana larga cu pereti deasupra si sub noi dam de doua cascade din care realimentam cu apa si la 18.30 facem dreapta spre est pentru a ajunge in Sella di Punta Nera. Coboram pe grohotis si ajungem in sa la ora 19.00. De aici pleaca poteca 215 spre Punta Nera si Forcella Faloria. Noi coboram pe 242, Alta via Dolomiti 3 pe valea glaciara spre Vandelli. La inceput avem parte de o parte relativ plana care ne conduce sub Ghiaccio Occidentale, marele ghetar de sub Sorapiss. Facem cateva cadre si apoi incepem coborarea rapida pe grohotis. Coboram cu mai mare sau mai mica atentie pana la lacul turcoaz care ne fascinase de dimineata (20.05). Ne relaxam cateva minute si aud doua propuneri de la Marlene: sa incercam sa ajungem la masini pana se intuneca si sa vedem daca putem sa facem 1h 20 min! Imi scot in final echipamentul si raman in urma sa il bag in rucsacel. La 8.26 trec pe langa stalpul indicator de sub cabana si intru in ritm galopant pana ajung colegii din urma. In spate sunt Serghei si Raluca si vor intra si ei repede in grup. Coboram in ritm alert pe poteca 215 cunoscuta, trecem in graba si siguranta peste scarile metalice, coboram prin padure in viteza imprimata de Dinu sau de Marlene si la intrarea pe forestierul de final suntem felicitati pentru tura extraordinara de astazi. Eu am mers un timp pe fondul muzical international al Ralucai care fredoneaza in fata mea (la rugamintea lui Serghei) tot felul de cantece in germana si engleza. Pornim un pic mai usor acum, dar eu am in cap propunerile Marlenei. Asa ca maresc pasul, depasesc tot grupul si la iesirea in sosea ma uit la ceas: e 21.41 - 1 ora si 15 minute de la refugiu. Vine si Eugen si impreuna in 3 minute suntem la masina. Deci 1 ora si 18 minute pana la masina! Ajung si colegii in cateva minute, ne urcam in masini si pana in 22.30 suntem in camping, fericiti de ceea ce am realizat astazi: 15 ore si 15 minute in jurul Sorapiss-ului! Dupa ziua asta lunga maine vom avea o plecare ceva mai tarziu si vom face si o tura mai usoara!
Ziua 5 - miercuri 25.07.2012
Initial pentru ziua anterioara era programata creasta Pomogagnon-ului din apropiere de Cortina d'Ampezzo cu ferrata Strobel. Vremea buna pe 24 iulie si mai proasta (innorata cu ceva sanse de ploaie) pe 25 iulie ne-a determiant sa schimbam zilele. Asa ca acum ar fi in plan Pomogagnon-ul ca zi de recuperare. Din discutiile "comitetului de organizare" (Dinu si Marlene) reiese insa altceva: vom merge pe Averau si Nuvolao cu intoarcere pe la Cinque Torri. Sunt locuri atat de frumoase incat merita oricand vazute si revazute! Plecare este stabilita la 8.30 si pornim doua masini spre pasul Falzarego de unde vom urca spre munte. Trecem de Falzarego fiindca nu avem suficienta lumina pentru fotografii si urcam pana in pasul Valparola (2168m) pentru stampila pe pasaport si pentru o scurta vizitare exterioara a muzeului razboiului. Un italian imbracat in haine austriece din primul razboi mondial ne explica ce s-a intamplat aici si la ce folosesc elemente din echipamentul sau. Muzeul este construit in fortul Tre Sassi, fortificatie de razboi construita in 1897 de armata-austro-ungara pentru a apara pasul Valparola si valea Val Badia de posibilele invazii ale armatei italiene. In 1915 la inceperea razboiului Austro-Ungariei cu Italia, acoperisul fortului a fost distrus cu 210 proiectile. Devenit inutil, austriecii au tinut camerele iluminate pentru a pacali armata italiana si astfel au avut timp sa reconstruiasca o alta fortareata. In apropierea fortului in Col di Lana multi romani din Ardeal au luptat si aveau sa nu se mai intoarca acasa in viata. Din 1965 Loris Lancedelli cu familia au amenajat in jurul fortului un muzeu al raboiului in aer liber care poate fi admirat si astazi langa Cinque Torri (ceea ce vom face mai incolo). Ne intoarcem in pasul Falzarego (2117m), admiram masivul Lagazuoi din stanga, muntele svaiter prin care urca tuneluri pana in varf si pe care ajunge si o telecabina (cabinova) si noi pornim pe poteca 441 peste pasuni spre Forcella Averau (11.00). Urcam destul de lejer, lasam in dreapta poteca 422 ce urca spre Croda Nera si la ora 12.00 suntem in Forcella Averau la 2435m. Urcam pe brane pe sub fata vestica a muntelui Averau si iesim in saua omonima la dupa 20 de minute. Marmolada nu inceteaza sa ne uimeasca prin frumusetea si prin ghetarul ei. Abruptul varfului Nuvolao pe care se afla o cabana foarte cocheta ne tenteaza foarte mult si vrem sa mergem intr-acolo. Dinu si Marlene raman sa ne astepte la rifugio Averau. Intr-o jumatate de ora Laura, Anca, Eugen si cu mine suntem sus la cabana situata peste altitudinea maxima de la noi din tara. Mi se pare interesanta sculptura de langa cabana si remarc placuta de sub ea: "Opera sculptorului N. Sanmartin oferita de Riccardo dalla Favera la inregistrarea celei de-a 800-a ascensinue pe Nuvolao. Nu e greu...e bucurie!". Cabana a fost ridicata in 1883 si la centenar sectia CAI Cortina a contribuit la reconstructia telefericului cu care se aduce marfa aici. Intram in cabana, mancam cate ceva pret de 20 de minute si in 10 minute coboram inapoi la Averau unde era un grup mare de biciclisti. Doi dintre ei venisera mai repede si gresisera drumul spre Forcella Averau. Ne echipam cu hamuri si casti si pornim cu totii spre si pe via ferrata Averau pana pe varful omonim ridicat la 2649m deasupra marii. Stam pe varf vreo jumatate de ora pentru ceva de mancare si cateva cadre in jur si ne intoarcem la rifugio pentru a cobori mai apoi pe 439 spre Cinque Torri, alt simbol dolomitic din planul nostru de astazi. Zona este mult mai lina decat in alte locuri si se preteaza (asta si datorita instalatiilor pe cablu) la schi. Cinque Torri se profileaza pe Tofane si pe norii din ce in ce mai negri si coboram prin sudul turnurilor pana la rifugio Cinque Torri la baza telefericului pentru Nuvolao. Vedem spre sud frumoasa Croda da Lago si platoul ascendent al masivului Laston din Formin pe unde ne vom plimba peste 2 zile. Sub turnul mare gasim pe poteca o mica grota in care sunt placi comemorative pentru zeci de alpinisti care au trecut in nefiinta in aceasta zona. La rifugio Cinque Torri (2137m) stam pentru un pic de odihna si admiratie pentru alpinistii care urca in Turnul mare si putin dupa ora 17.00 pornim pe poteca nemarcata ce ne urca in serpentine spre marele perete pe care vazusem "furnicile" rapeland pe corzi de 60 de metri. Urmam poteca ce ne conduce printre cele cinci turnuri (din cele mai multe pozitii doar patru sunt vizibile!) pana la rifugio Scoiattoli (2255m). Pe drum vedem in dreapta noastra muzeului in aer liber dedicat primului razboi mondial. Domnul Dinu ramane la cabana si noi coboram putin printre transeele (refacute exact ca acum aproape 100 de ani) si buncarele in care isi pastrau echipamentul si artileria, ne invartim putin pe acolo si ne intoarcem la cabana fiindca mai avem ceva de mers astazi. Pe domnul Dinu il luase putin frigul si nu a mai coborat in "muzeu". E bine de stiut ca muzeul e foarte intins si merita cateva ore sa mergi din pasul Giau pana la rifugio Scoiattoli pentru a admira munca familiei Lancedelli pentru a arata ce s-a intamplat aici acum un secol. Pe poteca 440 coboram in circa o ora pana sub pasul Falzarego si Dinu urca rapid pe 424 pana in pasul amintit sa recupereze masina. Noi il asteptam in Pian dei Menis (1972m), sa de unde am retinut un text foarte fain: "Cine iubeste muntele, ii lasa florile." Mai oprim un pic la panorama Cortinei si ne pretim seara pentru marea zi ce urmeaza!
Cativa dintre noi printre care Raluca, Lori si Adela aleg sa mearga spre odihna in masivul Col Rosa cu ferrata omonima. Traseul urca pana la 2160m si au reusit sa mearga pana la ora 11.00 cand s-a anuntat ploaia. Dar ploaia nu a mai venit si restul zilei l-a folosit pentru treburi casnice!
Ziua 6 - joi 26.07.2012
Astazi avem in plan ferrata cu gradul cel mai mare din toate cele planuite: via ferrata Giuseppe Olivieri clasificata in ghidul de via ferrate in categoria cea mai grea 5C! Creasta pe care urcam incepe de la rifugio Pomedes si se opreste in Tofana di Mezzo la cea mai mare altitudine atinsa pentru cea mai mare parte dintre noi (inclusiv pentru mine): 3244m! Pentru traseul asta trebuie sa fim bine pregatiti. Dupa o noapte lunga si odihnitoare plecam la 6.30 spre pasul Falzarego in echipa completa de 18 "colegi de cablu"! Nu mergem pana in pas si la aproximativ 1700 de metri iesim din SS48 (strada statale, un fel de DN la noi) si urcam la dreapta pana la rifugo A. Dibona la 2083m. Este inchis si nu putem pune viza/stampila pe pasaport! Vom face asta la intoarcere! la 7.15 intram pe poteca 421 care ne urca spre rifugo Pomedes. Urcusul e constant in serpentine si din loc in loc ne mai oprim ca sa mai scoatem cate o haina de pe noi fiindca soarele incepe sa ne incalzeasca. Tofana di Roses ne vegheaza deocamdata din spate. Curand vom ajunge pe creasta si vom avea masiva Tofana in stanga! Ajungem la cabana (2803m) intr-o jumatate de ora (7.45), facem pauza de fotografii de grup si de echipare si ma incanta placutele grafice de pe marginea balustradei de lemn: sunt imagini stilizate ale celor mai importante varfuri din zona (Torrioni Pomedes, Punta Anna, Tofana di Roses, Averau, Nuvolao, Pala di San Martino, Civetta, Cernera, Croda da Lago, Laston di Formin, Cima di Preti, Rite, Antelao, Sorapiss, Monte Cristallo, Pomogagnon, Groschloc)! Dupa 20 de minute (8.05) pornim in sus spre traseul de fier! La 8.30 incepem urcusul pe cablu. Dinu si Marlene stau la mijlocul grupului, in fata merge echipa mai rapida si in spate noi care mergem mai incet. Oricum nu este graba fiindca avem toata ziua la dispozitie! Urcam incurajandu-ne unii pe altii pe creasta zimtata ce ne da mereu cate un pic de altitudine. Aceasta via ferrata este dedicata lui Giuseppe Olivieri, un om care a iubit muntele ca mijloc de inaltare spirituala. Urcam spre "Pruna Anna" (varianta ardeleneasca a Puntei Anna, copyright Andrei Aschilean) depasind fiecare tanc si placa. In vreo 2-3 locuri ma fortez un pic. La o surplomba ma opresc un pic si aud sfatul lui Dinu: "Cezare, nu sta in pasajul ala ca obosesti! Urca si te odihnesti dupa aia!" Si cata experienta are Dinu! Ii urmez sfatul si ma fortez un pic pana unde ma pot odihni. La o surplomba trec cu usurinta si o ghidez pe Ibi, asa cum facuse si ea mai devreme cu mine. La un pas cu piroane inalte fixate in stanca stau cateva secunde sa imi gasesc pasii. "Bravo, Cezar! Esti cel mai tare!", ma "imping" Ibi si Raluca din spate! Urcam tanc dupa tanc, mereu pare vertical in fata noastra si totusi cablul ne duce accesibil pe sau pe sub fiecare stanca. La 10.00 ajungem cu totii la un loc de regrupare unde ne depasesc doi alpinisti italieni. Parca ar fi la maraton, asa trec pe langa noi! Urmeaza o parte aeriana si apoi o fisura oblica prin care inaintam cu usurinta. Mai de jos parea asa de stramta ca nu am putea intra in ea! Dupa fisura avem niste sute de metri fara cablu care ne urca pe grohotis. Urcam pe o alta bucata aeriana si ajungem la o scara fixata in gol. Ne si mira pitoanele care urca prin surplomba de sub scara. Pe o brana vestica ajungem in saua dinainte varfului Punta Anna. De aici exista o varianta de retragere tot pe ferrata pana la rifugio Ra Velles aflat la prima statie de cabinovia de la Tofana di Mezzo in jos. Trecem pe langa o balustrada de funie ("ce ar merge o tiroliana aici!") si pe o brana ascendenta ajungem la intersectia spre cima/varful Punta Anna. Cu exceptia lui Dinu, Marlene (mai urcasera pe varf) si a mea (mi se pare prea vertical si alunecos pentru intoarcere - e traseu cu cablu dus-intors pana pe Punta Anna), tot grupul urca pe varful cu nume atat de sonor! Cand il vedem pe Tibi coborand (primul), pornim pe zona cea mai expusa din traseu: cablu la nivelul umerilor, trepte de piatra sau piroane pentru picioare si sute de metri de verticala/surplomba sub noi. Asa lejer e cand mergi cu asigurare ca nu simtim cei 40-50 de metri "dificili"! Poze cu cat mai multi in pasajul asta si mai departe ocolim varful si coboram intr-o alta sa unde facem o mica pauza de pranz (12.20)! Sau mai bine zis punct de alimentare cu mere si banane! Urcam pe deasupra unor urme ale zapezilor de acum cateva luni si in stanga noastra vedem o fereastra faina in creasta. Iesim din "traseu" pentru cateva poze la fereastra, revenim si trecem prin grilajele pentru avalanse, mai urcam putin pe cablu si cateva scari si de aici pana sus in varf mergem doar pe trepte stancoase cu pietris pe ele. In dreapta avem Cortina cu Monte Cristallo, Pomogagnon si Sorapiss, in dreapta avem Tofana di Roses, in spate Averau, Nuvolao, Croda da Lago, Pelmo in departare si creasta pe care am urcat de dimineata pana acum si in fata ultimii pasii pana pe varf. Pasi pe care ii urcam cu ritm constant! La 14.20 suntem cu totii pe varf. 3244m, cea mai inalta altitudine atinsa de mine pana acum! E atat de cald si bine ca parca am sta aici pentru totdeauna. Unii dintre noi se dezechipeaza, altii mai pastreaza hamurile pe ei. Dinu stia de alta data ca la statia de cabina de mai jos nu au stampila. Coboram in echipa restransa (Laura, Nicu, Adi Garbe, Eugen si cu mine) si avem surpriza sa gasim dorita stampila si cateva scaune pliante pe platforma de lemn insorita. Prilej sa ne lafaim un pic la soare! Aflam ca pana in Cortina sunt trei cabine si pretul este de 6 euro (prima cabina), 9 euro (prima si a doua cabina) si 12 euro toate trei. Cu aceste informatii ne intoarcem la colegii de pe varf. Strangem bagajele si coboram spre saua dintre Tofana din Mezzo si Tofana di Dentro pe o ferrata extrem de lejera (balustrada). Inainte sa ajungem in sa, facem stanga pe grohotis pe o poteca nemarcata pe care mai fusesera Dinu si Marlene. Coboram rapid pe grohotis la lacul de ghetar si dupa o alta mica pauza pornim pe brane nemarcate spre sud pe sub Tofana di Mezzo pana in Forcella Vallon (2936m). Am ceva emotii pe branele astea fiindca nu vad ce este sub noi mai departe de cateva zeci de metri. Brana parcurge lejer treptele Tofanei si in sa ne oprim intr-un fost buncar de razboi. De aici urmeaza o ultima coborare-grohoting pe care fiecare prinde viteza mai mica sau mai mare. La 17.15 suntem cu totii la cabana Camillo Giussani, ne odihnim un pic si realimentam cu apa, fotografiem ce este in jur (steaguri, un Transalp, placi comemorative, marcaje etc) si peste 25 de minute pornim la vale pe poteca 403 spre rifugio Dibona. Coboram pe langa fosta cabana Cantore la 2542m si pe grohotisul amenajat cu lemne pentru a nu se distruge panta coboram fara graba uitandu-ne peste tot in jur spre turnurile printre care coboram si spre creasta pe care am urcat mai devreme. Lasam in dreapta poteca 404 ce merge pe sub Tofana di Roses si in stanga sentiera Astaldi ce merge la Pomedes. La 18.25 suntem la Dibona, punem stampilele pe pasaport si ne intoarcem in Cortina fericiti si multumiti de ferrata si de intreg traseul facut astazi. Pentru ultima data admiram Cortina de la locul panoramic de langa tunelul Pocol. Maine vom pleca spre alte zone ale Dolomitilor! Fiindca avem ceva timp, Eugen si cu mine ramanem in Cortina la o pizza "de la mama ei" si ajungem mai tarziu in camping. Suficient de bine ca sa dormim suficient pentru ziua urmatoare, zi de transfer spre Selva di Cadore si Pelmo.
Ziua 7 - vineri 27.07.2012
Dimineata incepe lejer fiindca avem de strans corturile si toate bagajele. Plecam din Cortina :(! Ne salutam gazdele, facem ceva cumparaturi pentru zilele urmatoare (in special mancare; eu imi gasesc niste pantaloni Milet extrem de faini!) si pornim spre pasul Giau. Urcam la inceput pe SS48 ca si in zilele trecute si facem stanga spre Giau. Pe raul Costeana mergem in amonte si pe multe serpentine stranse ajungem la 12.30 in Passo Giau/Jof de Gia aflat la 2236m altitudine. De aici (optional) mergem intr-o plimbare in masivul Croda da Lago. Ne adunam cu totii si peste vreo 40 de minute pornim pe poteca 436 spre Forcella Giau si rifugio Palmieri. In pas e o mica bisericuta a carei liniste imi face deosebita placere. Cu Nuvolao, Tofanele si Cristallo in spate urcam pe pajisti alpine care ne amintesc de muntii nostri dragi de acasa. In Forcella Col Piombin (2239m) lasam in dreapta traseul alpin ce urca pe Monte Cernera si pe curba de nivel traversam Val Cernera si urcam in Forcella Giau la 2360m (14.05). E timpul pauzei de masa! Fiecare scoate ce are din rucsac, mancam putin (prea mult niciodata nu e bine!) si studiez un pic cu Dinu traseul auto pentru zilele urmatoare. Cautam sa mergem prin pasuri cu panta mai mica pentru a nu forta masinile. In stanga noastra (est fata de sa) gasim peretii platoului Lastoi de Formin din care cu alta ocazie Dinu si Marlene au vazut o recuperare de alpinisti cu elicopterul. Dupa vreo juamtate de ora pornim pe acelasi 436 Alta Via Dolomiti 1 spre forcella Ambrizzola. Coboram pe sub peretii platoului avand Lago della Baste in dreapta spre Monte Mondeval, atingem altitudinea minima a traseului in aceasta zona (2175m), lasam in dreapta o potecuta spre un sit arheologic al omului de Mondeval (la intoarcere Tibi face o vizita acestui sit!), avem parte de o intalnire cu (poate) cei mai frumosi si mai curati cai de munte si ii hranim cu cativa biscuiti. Greseala noastra (a mea si a Ralucai) fiindca au venit dupa noi un timp sa le mai dam de mancare! Tare frumosi sunt caii de culoare maroniu deschis cu coama si coada complet albe! Lasam 435 spre Forcella Rossa in stanga si curand suntem in forcella Ambrizzola (2277m) unde parasim si 436 de pana acum. Pana la rifugio Palmieri urmam poteca 434 ce coboara circa 200 de metri diferenta de nivel. In sa luam o pauza si mie nu imi "rabda" picioarele sa stea. Urc un pic pe un grohotis din ce in ce mai mare pe sub peretii varfului Beco de Mezzodi (2603m) din masivul la Rocchetta in speranta ca voi vedea si mai departe peretele in toata lungimea lui. Slabe sanse si curand imi voi da seama ca nu pot vedea decat cel mult varful La Rocchetta de Prendera (2496m). Asa ca iau brusc hotararea sa ma intorc (de cate ori ne-a spus Maria din GPSul auto "faceti brusc la stanga!") si ajung la 434 pe pasunile de sub grohotisul pe care am venit. Vazand ca grupul meu a pornit la vale, ii dau si eu bice (aproape alergat) pana la cabana Palmieri/Croda da Lago aflata la 2046m (16.35). Din tot grupul dl Dinu nu a mai coborat la cabana si s-a intors lejer pe drumul pe care am venit. La 17.00 ridicam ancora cu totii si, trecand pe ritmul "accelerat", depasesc "personalele" din grup si sunt in spatele primilor colegi in Ambrizzola. Ne adunam cu totii aproape in punctul cel mai de jos, urcam mai mult sau mai putin grupati pana in saua Giau si de aici coboram usor pe poteca cunoscuta spre Forcella di Col Piombin si Forcella di Zonia. Doar calutii ne-au dat un pic de furca fiindca se tot tin dupa noi si nu vor sa ne dea pace. In Val Cernera vedem o alta marmota ce iesise din vizuina, s-a uitat curios la noi si a fugit pe tapsan disparand rapid din raza noastra vizuala. La ora 19.00 suntem in passo Giau si aflam cu tristete ca Raluca trebuie sa ne paraseasca. A fost o decizie data de constiinta si ii simtim sensibilitatea in lacrimile care incep sa ii curga pe obraji. Orice despartire e dureroasa si bucuria va fi si mai mare cand ne vom revedea! Urcam in masini si pe serpentine coboram in Selva di Cadore si putin mai departe spre pasul Staulanza. Planul era sa stam la un camping dupa pas si a doua zi sa ne intoarcem in pas pentru a face circuitul masivului Pelmo. Marlene are inspiratie si gaseste pe harta campingul Cadore intre localitatea Pescul si pasul Staulanza in apropierea cabanei Aquileia. Mergem acolo, Nicu ne aranjeaza cu cazarea (el a lucrat cativa ani in Italia si se descurca cel mai bine in italiana din tot grupul). Vom sta cu circa 10.3 euro/noapte/persoana. Campingul e aerisit si aflat cumva la baza masivului Pelmo. La inceput suntem 11 (Dinu, Marlene, Adi Garbe, Laura, Eugen, Cezar, Catalina, Tibi, Ibi, Andrei, Serghei) si mai spre seara vine si echipa pentru a doua saptamana (Cristi Chira, Maco, Vladut, Lusu). Ce fain peisaj vedem dimineata in sus spre cetatea Pelmo! Dimineata plecarea este stabilita la ora 7.00 fiindca avem ceva de mers in jurul masivului Pelmo si poate si pe varf!
Andrei Bica, Adi Boer si Anca Ardelean au ramas in Cortina si vor urca pe ferrata Lipella 4C din Tofana di Roses. Un traseu foarte fain din punct de vedere tehnic pe care mi-l doresc si eu intr-o tura viitoare!
Ziua 8 - sambata 28.07.2012
Respectand programul, la ora 7.30 suntem in forcella Staulanza (1766m) si pornim pe poteca 472 Annetto Zoldano prin sudul masivului Pelmo. In vest vedem peretele estic al Civettei unde o via ferrata foarte faina urca pana aproape de varf. Asta e in plan intr-o viitoare tura in Dolomiti! Dupa o ora de mers pe poteca printre jnepeni si pe podete de lemn ajungem la indicatorul spre urmele de dinozauri (Orme Dinosauri). Hai sa vedem ce au lasat locuitorii stravechi aici! Urcam (mai putin Dinu care ramane sa pazeasca rucsacii) prin jnepeni si apoi pe grohotis spre peretele vestic dominat de vf Pelmetto (2999m). Cam pe la 2000 de metri singurii pasi de dinozaur sunt niste urme imprimate pe o stanca cvasi-verticala. Pesemne sau stiu itlaienii sa faca din tantar armasar, sau ne-am lasat noi pacaliti de reclama lor. Bine, noi am zis ca daca tot am ajuns aici sa vedem despre ce e vorba! Data trecuta Dinu, Marlene, Ibi si Andrei facusera circuitul pe ceata si acum avem ce vedea! Urmand poteca pe o aproximativa curba de nivel, lasam pe rand in dreapta potecile 474, 473, 499, 471 si 475 pana la cabana Venezia (ultimele doua in pasul Rutorto (1931m) ). Intr-o pauza de admirare a peretilor cetatii montane ne depasesc in alergare cateva maratoniste. Ne bucuram pentru ele si cumva ma simt ca la maratonul nostru! La 10.40 suntem la rifugio Venezia (1947m) unde facem o pauza mai mare.
Andrei Bica si Adi Boer parcurg via ferrata Tomaselli din Punta Fanes sud cotata cu grad 5C, dar mai dificila decat Punta Anna. Ferrata in sine este scurta (6 ore dus-intors din parcare), dar satisfactia tehnica este extrem de mare.
Ziua 9 - duminica 29.07.2012
Stabilisem de aseara sa plecam la 7.30 spre San Martino di Castrozza cu o escala in Civetta prin Alleghe. Ne tinem de cuvant cu strangerea corturilor si rucsacilor si la 8.15 suntem in Alleghe, oras pe malul lacului omonim de pe raul Cordevole (am ajuns aici prin Selva di Cadore si Caprile). Suntem neinspirati sa venim duminica si ca urmare platim pretul mai mare: de luni pana vineri urcarea cu ambele cabine (andante due cabinovie) costa 7 euro; sambata si duminica e 12 euro! La 8.30 pornim cu prima cabina/gondola pana la Piani di Pezze. Punem stampila la Baita Scoiattolo (e devreme pentru prajitura, dar nu ma pot abtine si Marlene ma dojeneste un pic: "Chiar asa de dimineata cu dulciurile?"). Cu a doua cabina urcam la Col dei Baldi (1922m) si de aici vom porni pe drumul lat de masina spre Forcella di Alleghe (1816m). Aici e o baita care le placuse Marlenei si lui Dinu alta data! Pe drum vedem in stanga un tun din primul razboi mondial si cetatea Pelmo intr-o mare de ceata (poteca 561). De aici mai departe urcam pe 556 spre rifugio Coldai. Scurtam cateva serpentine sau pastram poteca pentru a depasi grupuri, grupulete si la 10.25 suntem la rifugio Asonino al Coldai la 2135m. Remarc altitudinea pentru ca e la fel cu a refugiilor Caltun si Iezer din grupa Fagarasilor! Nu prea vedem prin ceata care ne acopera, dar banuim pe unde merge poteca 557 spre Porta del Masare si apoi pe VF degli Alleghe ce duce pe Punta Civetta la 2920m si Civetta la 3220m altitudine deasupra marilor pereti. Dupa cum spuneam mai sus, ramane in plan pentru alta tura! Noi urcam in forcella Coldai (2191m) si coboram apoi la lacul Coldai la 2143m intr-o caldare la fel de frumoasa ca a Caltunului. Aici facem o scurta pauza de aspiratie a muntilor, peretilor, culorii lacului si energiei pe care ti-o daruiesc muntii fara sa ceara recompense si incet pornim mai departe pe sub "il parete dei pareti" spre rifugio Tissi. De aici se vede cel mai bine masivitatea celui mai inalt perete continuu (1170m). Eu nu prea am rabdare, vreau sa cuprind cat mai mult in sertarele mintii si pornesc agale pe marginea lacului si apoi in sus pana in poteca. Astept sa vina Eugen si ii spun ca merg un pic in fata in incercarea de a merge pe crestuta ce ajunge in Col Negro di Coldai (2248m). Ma opreste o saritoare pe care nu stiu cum as cobori-o la intoarcere si imi pastrez ritmul lent in fata grupului. In descrierea traseului auzisem de curba de nivel pe aceasta zona. Poteca marcata coboara pana in valea raului Antersas si apoi urca sub platforma Cimei di Col Rean pe care se afla refugiul Tissi. Eu merg pe curba de nivel pe cea mai inalta poteca de sub perete. Norii vin de peste creasta Civettei si anunta o stricare a vremii. Asa imi place cum trec de cateva ori pe sub sau pe la baza morenelor! Sub Forcella di Col Rean vad ca o parte din colegi vin pe unde am mers eu si altii vin pe poteca marcata. Incepe sa ploua, stau doua minute sub o stanca si ma hotarasc sa urc la cabana. Colegii care au mers pe marcaj sunt inaintea mea si ne va mai picura pe toti pana ajungem la rifugio Tissi la 2262m (13.05). Ploaia si dorinta de a vedea tot peretele (eventual in soare) ne fac sa asteptam vreo ora. Strangem bagajele, urcam pe Cima di Col Rean (2281m) si suntem uimiti de verticalele de sub noi si de deasupra noastra. In stanga crestei Civettei vedem masivul Pelmo de ieri si ne intrebam daca straturile albe sunt de grohotisuri sau de zapada! Coboram la cabana si echipa Lusu (Lusu, Maco, Cristi, Vlad) aleg sa coboare pe 563 prin Forcella di Casamatta si pe raul Fosc in Masare si apoi in Alleghe. Restul coboram pe 560 si apoi pe 565 pe raul Antersas direct spre Alleghe. Drumul e clasificat a fi pentru experti dar nu simtim absolut nici o dificultate. Seamana cu coborasurile din muntii nostri de altitudine (ceva cabluri, brane, cascade)! Cand ajung la rau, vad ca doar Eugen e in fata mea. El a coborat pe drumul de padure pana la partie si eu am urmat cateva marcaje pe firul apei printre bolovani pana am dat si eu de partie si de Eugen. Coboram mai repede (16.45 la primele case), ne mai invartim un pic prin oras si vin si colegii la 10 minute dupa noi. Stabilim sa facem cumparaturi timp de o ora si plecam mai departe spre San Martino di Castrozza. Coboram prin Cencenighe si Agordo, facem dreapta prin Gosaldo spre Passo Cereda si apoi Tonadico si urcam pe valea Gismon pana in San Martino di Castrozza. Am ales acest drum si nu cel prin Falcade pentru a evita pantele mari din Passo di Valles si Passo Rolle. Ajungem in centru si pentru a economisi timp, eu urc pana al cabina sa vad preturile si orarul si colegii se duc in campingul Sass Maor la cazare. Ambele cabine costa 10.5 euro (doar urcare) si prima cabina porneste in sus la ora 8.00. Mai aflu si ca poteca 702 este inchisa de luni pana vineri intre orele 7.00 si 15.30 pentru lucrari de amenajare. Bine ca nu o avem in plan! Dinu vine si ma recupereaza cu masina, mancam de seara si suntem indecisi pe moment pentru traseul de maine fiindca vremea se anunta cam posomorata. Eugen decide sa ramana doua zile in camping si restul (15) vom urca in Pale di San Martino si vom sta peste noapte la rifugio Rosetta. Vremea se va dovedi a fi mai buna decat ne asteptam! Inainte de a ne retrage la somn, ii povestesc pe harta lui Maco ce ar fi de vazut in zona Cortinei. Ei ("Lusu team") vor sa faca si pe acolo ceva trasee.
Ziua 10 - luni 30.07.2012
La ora 8.30 e plecarea si, cum trebuia sa strangem corturile cu exceptia lui Eugen, trezirea este obisnuita cam in jurul orei 6.30. Mancam de dimineata (masa consistenta) si la ora 9.00 suntem in parcarea de la cabina. Luam rucsaci mai mici sau mai mari in care unii au saci de dormit (nu stim exact conditiile de la cabana si cu ce pret vom sta acolo!) sau sacii-pijama. Regula este ca in cabanele cluburilor alpine se doarme cel putin cu sac-pijama pentru a nu murdari lenjeria si se sta in cabana in papuci, nu in bocancii care raman la intrare! In 10 minute ajungem la Colverde, punctul intermediar de la cota 2000, vizam pasaportul si urcam in a doua cabina care ne duce rapid pana la cota 2620 (pe statia de cabina scrie Funivia 2700!). Ne punem ceva haine pe noi fiindca ceata rece pe care am vazut-o cam din jurul cotei 2500 ne intra in oase si coboram pe poteca 701-A pana in passo Rosetta (2572m) si mai departe urcam in 5 minute pana la rifugio Rosetta-G.Pedrotti (2578m) (9.45). Nicu intra sa discute de cazare (20 euro pret intreg, 10 euro pentru cei cu carnet de club corespondent; noi din CAR indeplinim conditia!) si obtine un rezultat fain: cei cu carnete vizate platesc redus, cei fara carnete vizate sau fara carnet deloc pret intreg. Cum este normal intr-un grup montan, convenim sa impartim suma totala la cati suntem si rezulta 13,33 euro de fiecare (a nu se abuza pe aceasta idee!).
In 50 de minute suntem gata de plecare. Planul comun este sa ajungem pe Cima della Vezzana, varf care se ridica la 3192m. Dar vrem trasee diferite: Nicu, Serghei, Tibi, Lusu, Andrei si cu mine vrem sa mergem pe ferrata Bolver-Lugli 3C si restul vor merge pe traseul 716 fara VF. Marlenei ii e un pic teama ca eu voi merge mai incet si voi tine grupul din urma. O asigur ca incerc pe cat posibil sa nu fac asta. Si nu o voi face, merg cot la cot cu ceilalti colegi! Dinu ne roaga sa luam de langa statia de cabina briceagul pe care il uitase acolo cand si-a reparat bocancul. Asa ca in saua Rosetta asteptam pe Nicu si pe Lusu care recupereaza briceagul si pornim in graba la vale in serpentine pe 701 spre Colverde. Nici sa vrei si nu te poti rataci pe poteca asta pe alocuri cu balustrada metalica si foarte bine amenajata! In 40 de minute de la cabana suntem in punctul in care parasim 701 in stanga spre Colverde si urcam pe 706 spre bivacco Fiamme Gialle de pe creasta. In 15 minute lasam in stanga poteca 712 si vom urca pe 706 pe VF dorita. Urcam 5 minute pana la intrarea in ferrata si ne echipam inainte sa intram pe traseul cablat. Mai tot timpul am urcat in ceata pe cvasi-vertical si nu avem deloc probleme de orientare. Din cand in cand se mai risipeste ceata si putem vedea in jurul nostru turnurile si peretii care ne inconjoara. Tibi e mereu in fata si ma tin dupa el "mereu aproape". "Bine, Cezar!" "Bine, Andrei!" "Bine, Tibi!" "Bine, Nicu!" "Bine, Serghei!" "Bine, Lusu!" ne incurajam unii pe altii si avem viteza destul de mare. Din piton in piton (tevi mai bine spus) urcam si la 13.40 iesim in creasta in dreapta unor turnuri ascutite foarte fotogenice in umbrele cetii. Ne regrupam, facem o poza de grup si cu cateva minute pana in ora DOI (14.00, dar asa imi place cum spun ardelenii!) intram in refugiul Fiamme Gialle aflat la 3005m. Stam vreo jumatate de ora, ciugulim cate ceva si pornim la drum spre varf. Planul nostru era sa mergem pe varf si daca e posibil sa coboram pe la refugiul Brunner peste ghetar pe ruta 716 pe valea Strut si apoi pe 703 pe branele vaii della Comelle sa urcam inapoi la Rosetta. La cateva zeci de metri de la bivacco ne intalnim cu colegii nostri. Fusesera pe Cima della Vezzana, urca pana la refugiu si apoi pe 716 se intorc pe unde au venit. Ne sfatuiesc sa nu mergem pe traseul dorit de noi fiindca nu se vede ghetarul si poate fi periculos. Le multumim pentru sfaturi, le dorim drum bun spre cabana si noi mergem spre varf pe o ceata extrem de deasa. Noroc ca semnele sunt vizibile. In passo del Travignolo lasam ultimii colegi, urcam pana in saua nordica a varfului Il Nuvolo (3075m) si renunt la varful aceasta vazand ca ai mei colegii vor sa urce cat mai repede cat mai sus. La 15.20 suntem sus la 3192m! E minunat sa vezi totul in jurul tau mai jos decat tine! Stam sa iasa soarele, ne bucuram de caldura lui ce imprastie frigul cetii, analizam ghetarul de sus si vedem ca se pot ocoli urmele de ghetar si hotaram in majoritate sa continuam traseul stabilit. Eu inca mai am ceva retineri in acest sens, dar imi trec repede! La ora 16.00 pornim in jos pe piciorul estic. Harta (chiar si 1:50.000) imi arata o coborare spre est, apoi intoarcere spre vest pana sub saua crestei principale si la urma coborarea pe ghetar. Eu raman mai in urma si urmaresc semn cu semn. Colegii in fata merg pe un marcaj refacut si dispar in jos pe piciorul pietros. Eu vad semnele vechi si la sageata ce indica spre forcella Gabitta, D. Ignoti fac stanga si cobor rapid in vale pe un valcel pe care acum lipseste cablul. Imi strig colegii care mersesera mult mai jos si ii astept in "perete" pana ii vad pe toti. Le spun ca pe la mine sunt marcajele vechi si noi, urca pe grohotis si vom cobori cu totii pe un cablu instalat de curand si apoi pe grohotis. In mod normal ar fi trebuit sa mergem pe desupra celei mai inalte urme de ghetar, dar vedem jos la buza caldarii un semn si coboram direct pe grohotis pana la el. Continuam coborarea in viteza pe Val Strut si peste o ora zarim cateva zeci de metri mai jos bivacco G.Brunner. Coboram la el pe o limba de zapada si intram sa ne odihnim un pic. Refugiul este situat la 2665m sub peretele stang al imensei vai pline de grohotis. Deasupra lui e o lopata la circa 4 metri inaltime ce semnifica nivelul pana la care a fost zapada in ultima iarna. Extraordinar! Pe aici iarna vin alpinisti si salvamontisti! La 17.40 pornim mai depart dupa ce Tibi si-a pansat laba piciorului care il cam deranjeaza si ne-am scos cu totul echipamentul alpin. In 10 minute trecem pe langa bivacco Strut (un loc de un cort sub o stanca) si intram pe poteca 703 care vine de la rifugio Mulaz prin Passo della Farangole si urca pana la rifugio Rosetta. Ii dam bice pe branele la inceput descendente si apoi ascendente ale vaii della Comelle si ni se pare ca nu se mai termina valea. Este o vale glaciara infinit mai mica decat cele himalayene, dar la fel de frumoasa! Nicu are elan si e mult in fata grupului pe poteca foarte clara. Pe parcurs avem parte si de niste cabluri ce servesc doar ca balustrada. Cand ni se pare ca se termina valea, vedem pe Nicu undeva in stanga sus tot urcand. Deci pe acolo trebuie sa ajungem si noi. La aproape 2500 de metri iesim in platou si de aici momaile si indicatoarele ne duc pana la ora 19.15 la cabana de unde am plecat. Suntem fericiti ca am reusit bucla cea mare, ne schimbam, mancam de seara si putin dupa ora 21.00 ne bagam la somn, nu inainte de a studia pe harta traseul pentru ziua urmatoare. Colegii nostri venisera cu vreo ora in urma si terminasera de mancat.
Ziua 11 - marti 31.07.2012
A doua zi in Pale di San Martino... Tare fain ar fi fost si pentru Eugen sa fie aici sus! De ieri stabilisem ca plecarea sa fie la ora 7.00 fiindca avem de facut un traseu destul de lung astazi. Vom cobori pe 702 si 715 pana in Passo di Ball, de aici care vrea merge pe la rif Pradidali si pe ferrata Porton pana la rif Velo della Madona pe 739 si ne intoarcem cu totii la masini pe 721. Dimineata mancam cate ceva (se mananca in afara cabanei si nu in camere!), strangem bagajele si lasam camera la fel de curata si aranjata precum am gasit-o (asa se face in mod normal si firesc!) si la ora 7.00 suntem in fata cabanei. Vad ca lumea nu se prea grabeste si vor sa mai asimileze in suflet si in priviri cat mai mult din aceste locuri minunate. Asta fac si eu intr-un ritm mai accelerat si pornesc incet pe 702 pana in Passo di Val di Roda (2572m) pe platou. Poteca e foarte amenajata si de aici coboara in serpentine nenumarate pe versantul stang al vaii Val di Roda aflata in partea superioara intre varfurile La Rosetta (2743m) si Croda di Roda (2694m). Poteca merge lejer pe brane si la ora 8.00 (dupa 50 de minute de la plecare) ajung la intersectia cu 715 trecand prin Col Delle Fede (2270m). Colegii mei au ramas in urma si eu imi mentin ritmul fiindca ma simt tare in forma. Stiu planul pentru astazi si de asemenea stiu ca nu e chiar recomandat sa mergi singur pe traseu! Sunt hotarat sa ii astept in Passo di Ball sau la Pradidali. Marcajele imi arata ca pana la Pradidali mai am o ora si 20 de minute. Mi se pare imposibil sa fie asa de mult! Continui sa urc pe poteca echipata cu ceva cabluri si in 24 de minute sunt in Passo di Ball la 2443m altitudine. Chiar inainte de pas schimb cateva cuvinte cu doi italieni care veneau din sens invers. Stau un pic sa imi astept colegii si racoarea diminetii (8.30) ma face sa merg mai departe. Stiam ca Marlene vrea neaparat sa mearga pe la Pradidali si ma vor gasi acolo. Las in dreapta poteca amenajata (sentiero attrezzato) Nico Gusella care ocoleste varful Cima di Ball (2802m) pe la vest si in 15 minute (8.40) ajung la rifugio Pradidali unde abia se facea curatenia de dimineata. Pe drum ma intalnesc cu doi italieni care urcau si imi spun ca am plecat devreme de la Rosetta (de sunt la ora asta aici!). Imi place sa vad un grup de cercetasi care se pregateau de plecare asa de devreme! Imi iau un ceai si astept sa imi apara colegii de grup. Stau de vorba cu un italian care abia venise si aflu informatii si sfaturi despre ferrata Prorton si despre poteca Gusella. E foarte simpatic si ne vom mai intalni un pic mai incolo. Intr-o italo-engleza ne informam ca a doua zi vom fi amandoi in zona Catinaccio si speram sa ne intalnim pe acolo. Eu raman sa imi astept colegii si el porneste in sus spre Passo di Ball. Rif Pradidali are un coltisor ca un muzeu al muntelui. Sunt fotografii cu vechi si buni alpinisti, sunt fotografii cu trasee in perete, este chiar si o chitara care ma indemna sa zdrangan ceva, dar nu am indraznit sa o cer... Si uite ca imi apar colegii dupa vreo ora si ceva. Facusera o pauza de circa o jumatate de ora in Passo di Ball. Coboara pentru stampile la cabana, urc la ei la punctul de unde se continua spre ferrata Porton si la 10.20 pornim (mai putin Marlene si Dinu care vor veni rapid dupa noi) spre ferrata. Coboram in firul vaii Pradidali echipati si de aici pornim in sus pe scarile de fier. Maco e la prima lui ferrata (si a prins si un 3C mediu!) si stau cu el mai in urma ca sa urce in siguranta si sa ii mai dau indicatii la nevoie. Dupa o ora de la cabana termina prima portiune de cabluri si scari cu o mica surplomba echipata si urcam pe vale si apoi pe o ultima portiune cu cablu si scara pana in Forcella Porton (2460m) unde ma reintalnesc cu prietenul meu italian. Ma roaga sa ii fac o poza caci acum el merge singur. Nicu aflase de la el ca motivul pentru care merge singur este ca toti prietenii murise pe munte:(! El a venit in circuit pe Gusella si acum coboara pe Porton inapoi la cabana. Cum ferrata del Vecchia de pe 739b este inchisa pentru reparatii (sentiero chiuso), nu avem de ales decat sa coboram pe 739 pe ferrata del Velo pana la rifugio Velo della Madona. Las in spate Cima di Ball si cobor pe ferrata nou amenajata fara a mai folosi kittul de asigurare (asta fiindca e chiar usor!). De la rifugio (12.40) vedem poteca 721, un fel de "brau de mijloc" din Craiasa noastra draga pe care incepem sa coboram dupa cateva minute pentru o gustare si energizare. Primele 20 de minute le coboram pe 713 prin saua Cadinot (2280m) si cateva cabluri pana in saua Cadin Sora Ronz (2050m) unde intram pe poteca 721 lejera si faina prin padure sau prin poieni aflate sub peretii masivelor Cima di Ball si Cima din Val di Roda. Depasim locul unde venea ferrata del Vecchia pe 739b si mai apoi coboram pe primul fir al Val di Roda pana la drumul de masina. La 14.40 iesim in pasunile de deasupra statiunii San Martino di Castrozza si il anunt pe Eugen sa vina sa ne intalnim la masini. El stransese cortul si vom ajunge in parcarea de la cabina aproximativ in acelasi timp. Pana sa ajungem la primele case ne prinde o ploaie de toata frumusetea care ne tine cateva minute sub protectia unor pini de pe marginea drumului. Am vazut si mi-a placut mult faptul ca au amenajate trasee pentru turism ecvestru prin padure. Undeva in jurul orei 17.00 plecam spre campingul Marmolada din Canazei pentru ultimele doua masive: Catinaccio si Sassolungo! Drumul nostru merge pe SS50 prin Passo Rolle si pe malul lacului Paneveggio pana in Predazzo si de aici pe SS48 pe Val di Fassa prin Moena, Vigo di Fassa (de unde vom face circuitul de maine), Pozza di Fassa, Mazzin si Camitello pana in Canazei la campingul amintit. De retinut ca Nicu sunase cu doua zile inainte la Camping si rezervase piazzola pentru cele 3 masini si 15 oameni. Salutam "echipa Lusu" (Cristi Chira, Marius Colcer, Marcel Giurgea, Vlad Iobagiu) care va merge in Cortina pentru cateva trasee.
Ziua 12 - miercuri 01.08.2012
Ziua de astazi este rezervata masivului Catinaccio/Rosengarten. Denumirea Catinaccio vine din limba ladina (mult mai asemanatoare cu romana decat italiana) de la denumirea Ciadenac o Vaiolon si e data de pietrisul tipic intregului masiv. Denumirea germana "Gradina de trandafiri" vine de la culoarea roz a masivului dolomitic asemanata cu legenda regelui Laurin si a sa gradina de trandafiri! Ca de obicei plecarea este matinala in jurul orei 7.00, coboram pe Val di Fassa pana in Pera di Sopra unde credeam ca sunt "sarmele" ce ne urca spre Ciampedie. Greseala noastra! Cabina urca din Vigo di Fassa! Ratam si intrarea spre Passo di Costalunga si mai mergem putin spre Soraga pana unde putem intoarce. Revenim pe drumul bun, urcam la cabina/funivia Rosengarten si cu prima cursa (8 euro doar urcare-solo andate) urcam in cateva minute peste 500 de metri diferenta de nivel pana la Ciampedie. Cred ca e cea mai mare cabina pe care am vazut-o pana acum: capacitate 100 de persoane! Punem stampilele la rif Bellavista, Ciampedie si Negritella si mergem pe 540 pe Val del Vajolet. In dreapta noastra peretii urca spre Gran Cront (2779m), Le pope (2768m) aflate in sudul zonei Catrinaccio d'Antermoia. Langa rif Catinaccio inchis este amenajat un frumos laculet in care nu e recomandat sa arunci pietre! Pe drum sunt cateva panouri care edscriu povestile naturii si ale copacilor. Acum cand scriu, fac asocierea cu "Povestile padurii" din Buila-Vanturarita si cu traseul educativ ce urca la cetatea Neamtului. La Catinaccio lasam in stanga poteca 550 ce urca spre Forcella di Davoi si traverseaza creasta spre rif Fronza (parte din planul initial al turei care va "disparea") si inainte de rif Gardeccia, Eugen imi propune sa intrebam la baita Endrosadira daca au stampila. Daca nu intrebi, nu ti se raspunde! Proprietarul face un pic misto de noi: Eu am stampila, voi aveti? si ne pune "viza" pe pasaport. Multumim si obtinem stampile de la Gardeccia si Stella Alpina. La Gardeccia este poate una din cele mai frumoase stampile puse in toata tura! Eugen imi atrage atentia asupra ghidului ferratelor, vol 1 la pret redus cu 50%. Il iau cu 12 euro chiar daca e editia din 2001 si are lipsa cateva trasee fata de ultima editie. Urcam mai departe pe vale pana la frumoasa cabana Preuss aflata pe un pinten stancos la 2243m altitudine. Punem stampilele de la frif Preuss si Vajolet (cea mai lunga stampila) si dupa o jumatate de ora de pauza pornim in sus spre rif Re Alberto pe 542s. Avem circa 400 de metri de nivel pe care ii urcam in serpentine in alte 30 de minute. De cateva ori imi simt picioarele "alergand" sub mine si tin ritmul pana la cabana! Regrupam, punem stampilele si urcam in Passo di Laurino unde luam masa de pranz. De aici se vad mult mai bine turnurile Vajolet, asa cum ne spusese Dinu mai jos. Pe fiecare dintre cele trei turnuri erau echipe care urcasera si se pregateau de rapeluri! Ne mai invartim pentru cateva poze si eu vin cu o propunere (fiindca e devreme): in loc sa ne intoarcem pe 550 inapoi in Val del Vajolet sa continuam dupa Fronzo pe 549, apoi pe 551 pana in passo Vajolon si ferrata Roda di Vael peste varful omonom de 2806m si sa coboram pe la rif Roda di Vael si sa coboram pe 545/547 pe Rui de Vael pana in Vigo di Fassa. Pare mult pe harta 1:50.000 a mea si mai mult pe 1:25.000 a Marlenei si sunt convins ca vom reusi sa facem traseul. Mi se alatura Tibi, Catalina, Andrei si Ibi si la 12.50 pornim in sus pe valea Gartl plina de grohotis spre Passo Santner. In 10 minute punem stampila la rif Santner si pornim prin ceata pe 542s sau simplu S pe alte harti spre ferrata Santner. Colegii ne ajung din urma exact in momentul in care plecam noi mai departe prin ceata. Dupa cateva minute de urcat incepem coborarea pe ferrata. Ne punem kitturile pentru siguranta si nu vom avea nevoie de ele. Coboram la liber pe cabluri cautand sa tinem viteza cat mai mare fiindca avem mult de mers. Dintre noi Andrei are masinuta jos si nu va fi problema de drum pana la camping! Ferrata e usoara si faina, coboara pe brane cu cabluri, depaseste cateva vai (in prima mi se pare ca vad in spate pe Marlene recuperand distanta dintre noi!), glumim mereu si timpul si mai ales distanta trec foarte repede. Intr-o ora terminam zona stancoasa si coboram cu viteza destul de mare pe iarba/grohotis spre "saua" Fronza de deasupra cabanei. Aici lasam in stanga 550-ul "colegilor" prin passo Coronelle, studiez harta si coboram cu totii la rif Aleardo Fronza/ Rosengartenhutte (2337m). Erau multe poteci in fata noastra, dar 549 continua pe la cabana! Luam apa, punem stampila si pornim mai departe spre rif Roda di Vael pe 549. Tibi ne zoreste pe buna dreptate pe mine, Andrei si Ibi sa nu mai pierdem timpul cu discutii despre joburi in Norvegia! Ok, mergem mai repede! La 40 de minute de la Fronza suntem in passo Parete Rossa (2265m) si facem stanga in sus pe poteca 551 pana in passo Vajolon (2565m). Aici am placuta surpriza sa gasesc singura stampila dintr-un pas alpin (asa cum au gasit colegii in Coronelle). Pornim in sus pe ferrata (16.00) spre vf Roda di Vael. Drumul e extrem de usor, nu avem nevoie de cabluri si in 20 de minute suntem pe varful amintit. Facem o pauza si le dau colegilor ceea ce promisesem (prune) la schimb pentru biscuiti, facem cateva poze de varf si in 25 de minute pornim mai departe la vale. Coboram la inceput pe grohotis fara cabluri si doar la trecerea spre Torre Finestra (2670m) ne folosim de cablurile (fixate dupa Sforcela da le Rode (2605m)) ce urca aparent in diagonala pe un perete vertical. Ne place la culme pasajul desi e extrem de scurt si expus (doar 20 de metri diferenta de nivel pana in Pian dal Diaol (2625m)). Din aceasta Sforcela e o varianta cu o mica ferrata ce coboara la rif Roda di Vael. Lasam in spate sfinxul masivului si apoi in Torre Finestra (2540m) poteca ce merge spre Ferrata de Majare (ramane pentru alta data ca o plimbare de relaxare!). Incepem coborarea pe serpentine stranse si curand intram pe un cablu intr-un horn intunecat. E doar impresia peretilor apropiati caci o scara continuata de un alt cablu ne coboara rapid printre stanci! Uitandu-ne mai apoi in spate, nici nu ne inchipuim ca pe aici este un traseu! Cativa metri de cablu in plus, o "sedinta" foto cu Tibi, coboras pe poteca de pamant si ajungem in Pian de Majare la 2313m (17.45). In 5 minute ajungem la rif Roda di Vael (2283m), stam cateva minute la odihna si vedem ca apar colegii nostri. Dupa trecerea pasului Coronelle s-au hotarat sa nu mai coboare in Val del Vajolet si sa vina pe 541 pana aici la rif Roda di Vael. Asa ca ne adunam cu totii (mai putin Dinu si Marlene care au ramas mai in urma din ne-graba) si pornim la vale. Eu raman cu Eugen in spate (are ceva probleme cu genunchii!), plecam de la cabana la 18.20 si la baita Pederiva vrem sa punem stampila. Un tanar afla de la noi ca suntem din Romania si o cheama pe "mami" sa stam de vorba. E o doamna simpatica, bucatareasa aici, venita de opt ani la munca. Abia astepta sa ajunga la 10 ani de munca pentru a primi pensie ca sa se intaorca in tara. Discutia ne face placere tuturor si la 18.35 pornim la vale. Intre timp Dinu si Marlene ajunsesera la cabana si auzisera discutia noastra in romana. Coboram pe 545 si apoi 547 pe Rio Valle si cam de pe la mijlocul vaii ne prinde o ploaie care in cateva minute uda totul pe noi. Putin sub baita/stana simtim mirosul drag de acasa venit de la vacile de pe stanga si de pe dreapta noastra. Insotiti de ploaie, coboram pana la parcarea funiviei/cabinei unde ALP ne astepta cuminte. Trebuia sa avem o ploaie serioasa dupa atatea zile bune! Dupa circa 20 de minute apar Dinu si Marlene si undeva in jurul orei 20.30-21.00 ajungem in camping dupa ultimele cumparaturi. Aici fiecare spune ce ar vrea sa faca in ultima zi. Ca si in celelalte zile, programul propus de Dinu si de Marlene nu a fost obligatoriu, dovada fiind turele facute de alte grupuri in care nu au fost sotii Mititeanu. Acum pentru ultima zi in afara de ei doi, de Eugen si de mine, colegii aleg sa nu mai mearga pe munte si sa coboare spre Venezia. E optiunea lor, o respectam si vom afla ca de fapt nu au fost la Venezia, ci au petrecut o zi faina pe coasta marii Adriatice. Asa ca ne salutam seara inainte de culcare, ne multumim pentru zilele faine petrecute impreuna si ne pregatim pentru ultima ( :( ) zi de munte.
Echipa Lusu merge in zona Tre Cime, urca pe la Auronzo si Lavaredo prin tuneluri pana pe vf Monte Paterno. De aici pe traseul pe care mersesem si noi ajung la rif Pian di Cengia langa care urca pe varful Panettone care le ofera o imagine extraordinara. Intoarcerea la Auronzo este asemanatoare celei facute de noi pe la rif Locatelli.
Ziua 13 - joi 02.08.2012
Ne trezim dimineata, strangem rucsacii si salutam colegii care, negrabindu-se, mai stau un pic la masa si apoi la pregatirile de plecare. Noi (Dinu, Marlene, Eugen, Cezar) plecam la ora 7.30 spre Passo Sella de unde vom merge in masivul Sassolungo (Piatra Lunga). Urcam pe serpentine pe Val Mortiz pe langa cateva rifugio "de sosea" si intr-o jumatate de ora suntem sus langa rif Passo Sella gata de drum. In stanga noastra avem Sassolungo (Langkofel) si in dreapta Sella, promisa in minte pentru o data urmatoare. Sunt atatea trasee in Sella si cel mai sus se ajunge in Piz Boe la 3152m! Am trecut pe langa hotelul Maria Flora care este in pasul propriu-zis, dar vom ajunge aici la intoarcere. Tomberoanele (in care Cezar Manea a simtit o senzatie de claustrofobie) ne vor urca pentru 13 euro pana in forcella Sassolungo la rif Toni Demetz/ Langkofelscharten hutte (2685m). Din 1959 si pana acum "tomberoanele" nu s-au schimbat prea mult, poate doar culoarea! Sunt cele mai scumpe sarme de pana acum si nici macar nu esti tratat pe masura pretului! Practic personalul "arunca" intr-o cabina/tomberon cate doi turisti si te trimit in sus din alergare! La Toni Demetz este singura stampila rosie din tot pasaportul (pana acum)! La ora 8.45 incepem sa coboram pe larga vale glaciara Vallone di Sassolungo dintre Sassolungo/Langkofel dominat de varful cu acelasi nume (3181m) si Langkofelek (3081m) pe dreapta si creasta ce pleaca din Punta Cinque Dita (2996m) spre Sasso Piatto/Plattkofel (2955m) in stanga. Creasta nordica a Sasso Piatto ne este asunsa de Langkofelkar Spitze (2808m). Coboram pe umbra si tinem un ritm destul de bun. Printre discutii despre cartile de munte din Romania trecem pe langa memorialul accidentului aviatic (elicopter) din iunie 1995 ("L'amore sospira l'apertura del cielo, Ecco, Franco, ritorno il tuo volo, per sempre "). Ma inclin in fata florilor de colt stilizate pe care e scris Walter (probabil autorul sculpturii), si continuam coborarea. In momentul in care vedem creasta nordica a Sasso Piatto, urmam poteca 525 spre rif Vicenze (2256m) construit in 1894! In fata potecile 525 si 526 coboara spre Val Sartria/Tender Tal si mai apoi spre Val Gardena/Rodner Tal. Noi facem o pauza scurta la cabana si continuam pe Vallone del Sassopiatto in urcare spre baza ferratei. Este printre cele mai frumoase ferrate parcurse fiindca are multe prize si catararea se face mai mult la liber si doar in punctele-cheie gasim cabluri. Tot povestind, urcam poteca in serpentine si la inceputul cablurilor ne echipam cu hamurile echipate cu kitturi si casti. Castile sunt foarte importante! Dinu stia ca ferrata urmeaza un fel de S pe fisuri si descoperim ca i-au schimbat ruta datorita unor placi cazute pe ruta veche. Peste tot avem pereti si nu iti inchipui ca un drum urca pe acolo. Si totusi nu e greu deloc, e chiar placut sa mangai stanca la fiecare pas! Tancuri, verticale, turnuri, grohotisuri, scari, piroane, scoabe, grupuri mai rapide sau mai lente, cataratori solitari, depasiri, oameni de toate varstele, prize largi, cerul albastru, nori pufosi trecatori se intiparesc mereu in minte! O lume minunata! La 12.00 suntem in sa si in 5 minute pe varful de 2955m. E atata aglomeratie si inghesuiala! Toti (inclusiv eu) vrem si facem poze cu crucea de pe varf. Cum mai stam aici (e abia miezul zilei!), cobor un pic spre nord pentru a vedea mai bine peretii verticali de sub noi, pereti printre care am urcat mai devreme, si pentru a da ceva mesaje acasa. O parapanta rosie ofera pata de culoare atat de dorita! Vedem ghetarul Marmoladei si masivele ce inchid in NV Dolomitii: Puez, Sassolungo si Sciliar! Spre est se intinde impozanta Sella cu ai sai pereti in trepte. La ora 13.00 pornim la vale pe un lung grohotis si panta spre rif Sasso Piatto. Cobor un pic mai repede cu Eugen in incercarea de a face un extracircuit pe la cabanele William, Murmeltier si Zallinger si elanul ne va fi taiat de niste pereti gen westwand-ul Craiesei. Revenim in poteca si in fata noastra ii gasim pe Dinu si Marlene inspirand verdele vaii Saltria si stancile Alpilor Siusi rar urcati peste 2000 de metri. Renuntam la cele trei cabane la care vom ajunge alta data parcurgand circuitul nordic al masivului Sassolungo (527). Pe poteca bine amenajata ajungem la 14.30 la rif Sasso Piatto/Plattkofel hutte (2300m). Sunt 17 grade si ne simtim extraordinar de bine in razele soarelui! De aici (dupa o pauza de rigoare si cateva minute de somn sau de leganat in hamac) pornim pe poteca 557 pe sub masiv spre Passo Sella pe poteca inalta (altavia) a regelui-alpinist Friedrich August (15.00). Trecem pe curba de nivel pe deasupra stanei/baita Sasso Piatto, in 40 de minute ajungem la rif Sandro Pertini si dupa inca 30 de minute suntem la rif Re Friedrich August. Aici este un fel de baita/stana la care se sevesc produse locale (branza, carnati, slana etc) destul de scumpe. Au cateva gaini si rate si binenteles produse din lapte. In fata cabanei domina statuia din lemn a regelui alpinist Friedrich August III al Saxoniei.
Mergem mai departe pe 557 fara a mai urca pana in Col Rodela pe 529 la capatul de telecabina ce coboara in Campitello si prin Val Salei coboram pe langa Chalet Marguerita la rif Salei (2225m). In stanga noastra avem mereu masivii pereti ai crestei Sasso Piatto-Punta Cinque Dita si in dreapta o vasta zona schiabila plina de mijloace de transport pe cablu. Langa cabana e un moment comemorativ pentru semicentenarul manifestatiilor a 4000 de oameni din 1946 impotriva refuzului de unificare a regiunii autonome Bolzano/Bozen. Sunt cateva "sageti catre cer" cu numele Gherdeina, Badia, Fascia, Fodom e Col si Anpezo (Ampezzo in italiana), zonele ce formeaza actuala provincie autonoma. De asemenea e amenajat si un laculet foarte simpatic cu o morisca de apa in mijloc. Coboram la rif Carlo Valentini (2218m) unde e patroana o romanca (in interior e un tablou cu bancnote romanesti asemanatoare colectiei personale de bancnote!) si mai departe pe langa mica bisericuta la rif Passo Sella unde avem masina. E ora 17.11 si sunt 18 grade! Perfect! Langa masina fac un circuit de 360 de grade sa mai admir o data Sassolungo si Sella in timp ce Marlene face o "sedinta foto" cu bocancii Meindl ce au dus-o in atatea locuri! Coboram in Canazei, mai cumparam cate ceva proaspat si ne retragem la somn fericiti ca am reusit sa vedem/revedem atatea locuri faine in atat de putin timp.
Echipa Lusu urca din pasul Falzarego prin impresionantul tunel Lagazuoi (350m diferenta de nivel!) pana la rif Lagazuoi, unii urca pe VF Tomaselli pana pe vf Punta Fanes Sud, Vlad coboara si pe o poteca alergabila mareste viteza spre Cinque Torri. Seara apar in camping Dragos Petrutiu, Stefan si Mirela dupa o lunga vacanta in Alpi. Maine ultimii trei vor face un traseu de 5 lungimi de coarda in Averau.
Ziua 14-15 - vineri-sambata 03.08.2012
Avem o zi lunga de drum in fata si hotaram ca la 7.30-7.45 sa pornim la drum. Respectam ora si iesim din camping fix la ora stabilita. Pe raul Avisio urcam in pasul Fedaia si oprim cateva minute la barajul si lacul Fedaia. Mergem la rif Vernel, barul Diga si rif Dolomia pentru stampile, admiram putin din ghetarul Marmoladei (caci o mare parte este in ceata), Dinu ne explica traseul pe Marmolada pana in Punta Penia si luam ultima stampila de la rif Castiglioni Marmolada unde lucreaza doua romance cunoscute sotilor Mititeanu. Zona seamana oarecum pe versantul drept al raului Avisio cu Fagarasii nostri la Balea. In Passo Fedaia dam de alti romani si de aici coboram in serpentine multiple spre Caprile. Prin Selva di Cadore si pasul Falzarego (SS203 si SR 48) mai ajungem inca o data in Cortina d'Ampezzo (cu o jumatate de ora pauza pentru ultima data in Cortina), coboram printre Sorapiss si Antelao in stanga si Croda da Lago, Monte Nero in dreapta spre Pieve di Cadore, continuam prin Pelos si Passo Mauria (ultimul pas dolomitic) prin Ampezzo, Tolmezzo si SS13 (pe langa A23) pana in Tarvisio. Alegem intre drumul pe sub Triglav (Slovenia) si Arnoldstein (pentru colegul nostru Arnold!), varianta a doua spre Villach. In primul oras austriac avem surpriza sa nimerim exact la Kirchtag, ziua bisericii, cand majoritatea localnicilor petrec, sunt imbracati in costume traditionale, danseaza, beau bere sau mananca covrigi imensi (Bretzel; mi-am luat si eu unul!). Pe autostrada A2 trecem pe langa Klagenfurt si Graz si inoptam in Furstenfeld la un camping foarte placut cunoscut de Dinu si de Marlene. Seara ne aducem aminte cu placere cu totii de toate momentele placute din aceasta tura si ne-ar fi facut placere sa fim cat mai multi in aceste momente! In Ultima zi traversam Ungaria pe ruta Kormend- Veszprem- Szekesfehervar- Budapesta-Szolnok si prin vama Bors intram in Oradea alaturi de sute de romani care vin de la munca din Italia sau Spania. Mancam de pranz la un restaurant cu vechime pentru Dinu si Marlene si spre seara (circa 19.30) ajungem in Cluj. Le multumim lui Dinu si Marlene pentru tot efortul depus si pentru minunatii Dolomiti pe care ni i-au deschis ochilor si la 22.00 (cu intarzierea tipic romaneasca de doar 20 de minute!) pornim pe lungul drum spre Bucuresti (unde ajungem duminica dimineata cu peste o ora intarziere).
Vineri echipa Lusu prinde stricarea vremii si vor urca dimineata ferrata Strobel din Pomogagnon. Sambata dimineata urca pe via ferrata "Sci Club 18" la Rifugio Faloria si dupa o mica plimbare in Sorapiss coboara pe Alta Via Dolomiti in Cortina. Dupa amiaza Lusu face o mica plimbare in circuit pe la lacurile di Pianoze, d'Ajal si Ciou Del Conte, aflate in padure in apropierea campingului Dolomiti si ceilalti fac o mica "incursiune" in Cortina. Ziua de duminica o folosesc pentru intoarcerea spre casa (Cluj).
Cu mii de multumiri pentru ca ati ajuns pana aici cu cititul, va invit sa vedeti si o alta varianta a textului in poze (relativ in stilul lui Serghei ;) ).
Absolut superb. Încă de când eram mică visam la acești munți minunați și misterioși pe care i-am cunoscut prin intermediul unei dragi cărți cu legende.
RăspundețiȘtergere