Plimbare subcarpatica din Pietrosita in Breaza 30.06-01.07.2012

Plimbare subcarpatica din Pietrosita in Breaza 30.06-01.07.2012

Colegi de tura: Adina Budica, Cezar Partheniu

Adina are mare dor de o iesire pe munte si tot ma roaga de vreo doua zile sa iesim. Nu stam prea bine cu finantele si optam pentru o tura de doua zile la cort cu cheltuieli practic doar pentru transport. Eu "construiesc" pe GPS doua trasee (Pietrosita-Breaza si Comarnic-Breaza prin Plaiul Cornului) si pana la urma ma hotarasc la prima varianta! Veti vedea mai jos de ce ambele ture au ca punct terminus Breaza! In cateva cuvinte rezultatul este o tura de 34.5 km pe dealuri subcarpatice aproape in totalitate nemarcate (altitudine maxima 1104m) al carei track il vedeti in figura de mai jos.

Ziua 1 - sambata 30 iunie 2012

Pornim la 6.20 cu IR 1891 spre Pietrosita (33.4 lei pret intreg). La Targoviste cele doua vagoane ale sagetii albastre se despart (unul merge spre Pitesti si Craiova) si altul spre Pietrosita. Cateva reprize de somn ne duc pana in Fieni unde vedem urmele vechii fabrici de ciment. Trecem prin Pucioasa (pe versantul drept al Ialomitei este scris in gen hollywood-ian "Baile Pucioasa") si la 8.50 (in loc de 8.32) debarcam la cap de linie in gara Pietrosita.

Pornesc GPS-ul si ii arat Adinei cam pe unde trebuie sa mergem. Urcam spre nord vreo suta de metri pana la pod trecand peste linia ferata ingusta ce facea odata legatura intre cariera de piatra de la Bolboci si fabrica de ciment, trecem podul peste Ialomita si mai departe inca vreun kilometru mergem spre NNE pe DN83 care face legatura intre Pietrosita si Sinaia (29 de km). Pe ambele parti gasim case vechi de la inceputul secolului sidescoperim astfel un mic orasel de tara foarte placut ochiului stresat de betoanele orasului.

Casa I. Bucsa din ultima imagine este monument istoric de categoria B. La 9.20 intram in Moroieni si facem dreapta pe strada Valea Seaca urmarind indicatiile GPS-ului. Aparatul indica un urcus sustinut de circa un kilometru dupa care urmeaza niste curbe la stanga. Aproximativ in locul de raspantie ne intreaba un localnic cu masina unde vrem sa mergem.
"In Talea!"
"Pai ati luat-o gresit! Coborati la asfalt..."
"Ah noi peste dealuri vrem sa mergem!"
"Bine atunci tineti drumul asta la stanga, dupa vreo 300 de metri faceti dreapta si urcati pe islaz pana pe Cocarlau in culme. Si de acolo va duce drumul. Dar e mult de mers!"
Ne confirma si sotia lui cele spuse si le urmam sfaturile. Ulita ne urca mereu si iese printre ultimele case pe un drum din ce in ce mai ingust. In final vom avea o poteca de circa un metru latime maturata de un curs de apa firav.

Urcam pe islaz printre ingradiri pentru animale si chiar niste caini foarte harnici ne latra la ultima curte. Trecem de ei si vedem ca din fata noastra vin doi localnici care carau lemne cu caruta de sus din deal. Intrebam de apa (aveam ultimul izvor la 50 de metri sub noi) si ne spun ca mai este inca un izvor la mesteceni langa o bancuta.
"Poate e Mihai sus (ciobanul n.r.) si va arata el!" Vom gasi izvorul, dar nu se poate lua din el fiindca e aproape secat! Urcam pana in culme si aici facem o prima pauza de masa si plaja de circa 30 de minute. Cam pe la 11.00 ridicam ancora in sus pe culme, nu inainte de a arunca o privire spre campie in sensul de curgere al Ialomitei.

Tinem drumul de culme si peste 30 de minute dam de Mihai despre care ni se spusese mai devreme. Era cu vacile pe islaz (islazul ce tine de Pietrosita despartit de cel al moroienilor printr-o vale doar de ei tocmita!). Ne confirma faptul ca "hotelul" mare si alb pe care il vedeam spre cariera de la Bolboci este sanatoriul din Moroieni, ne povesteste ca a fost un timp pe la Tanacu si ca tot ceea ce spun oamenii la televizor este pura exagerare, e suparat ca il mai dor maselele din cand in cand si nu are bani sa mai mearga la doctor (ultima data l-a costat OPT SUTE DE MII!!!) si ne indica unde e izvorul ("dupa niste tufe putin mai jos sub o piatra mare!"). Coboram printre mesteceni, gasesc ceva ce seamana cu descrierea lui si acum doar se strecoara un firicel de apa prin balti pline de noroi. Vine si Mihai, ne confirma ca acolo e izvorul si pornim mai departe pe culme.

Drumul e lejer si e atractiv pentru biciclete. Poate vor veni pe aici calatori pe bidivii cu doua roti! La 12.10 dam de prima troita, "marcaj" care ne va indruma pentru ceva timp pana sub dealul Muscel. Continuam pe culoarul de padure marcat pe GPS fiind ghidati de bunul simt. La un moment dat un cioban ne sfatuieste sa luam cate un bat in mana sa ne aparam de caini ca sunt rai. Si sa mergem cat mai spre padure si mai putin pe langa turma de oi!

Cam in 20 de minute trecem si de a doua troita si vedem in fata o coama impadurita pe care o credeam a fi coama Muscelului. Si m-am inselat! Urcam peste o galma inierbata si vedem in fata noastra o vale impadurita care ne taie directia. GPS-ul arata ca trebuie sa mergem mai spre stanga, ii urmam indicatiile si trecem peste o poarta mare de lemn (lata cat un drum de caruta). Mai urcam inca un delusor pe panta caruia imi scot betele de pe rucsac (nu stiu de ce nu am facut asta mai devreme!) si la o rascruce de drumuri dam de a treia troita (12.55) pe care sta scris "Calatorule, adu-ti aminte de moarte!". Trecem de ea si continuam tot in sus pe culme. Peste un sfert de ora mai facem o pauza de 5 minute pentru a ne trage sufletul. Curand iesim intr-o sa de unde se vede o coama pe care urca un gard. Noi vom urca pe langa el printre pteridofite (ferigi) care ajung uneori si la un metru inaltime.

Inainte de varful dealului facem o pauza un pic mai mare si ne hotaram sa nu mai tinem toata marginea padurii si sa coboram pe culmea ce se lasa in est spre punctul care imi indica locul de sfarsit al drumului pastoral.

Tinem drumul cu o mica pauza dupa vreun kilometru (la o intersectie) si de aici hotaram sa coboram spre stranga spre intrarea in Talea. Ajungem la 15.40 la primele case insetati si la 16.00 suntem in centru. Ne bucuram de apa rece a unei cismele aflata chiar in fata magazinului general, a caminului cultural si a bisericii si intrebam de BR pe care o vedem pe stanga langa biserica. Eu imi aduc aminte ca mai vazusem una in valea Talei alta data! O femeie cu furca pe umar se dumireste cand aude de la un vecin de ferma lui Broscan si ne confirma ca pe acolo putem cobori la apa. Facem stanga si pe ulita pana in capatul ei ajungem la padure. Facem cateva opriri pentru visinele atragatoare din pomi! Ii dam la vale prin vaioage tot povestind de una si alta si aproximativ la 17.30 suntem in firul vaii Talea. Sa n-o recunosc! Probabil viiturile de saptamana trecuta s-au manifestat si aici ca acum e foarte mult pamant care incepe sa se usuce. Coboram pe cursul apei printr-un peisaj de multe ori lunar si noroiul semiuscat se lipeste de talpile bocancilor. Bine ca mai sunt si pietre sa calcam pe ele!

Cand valea se ingusteaza sub forma unui mic canion, urcam pe pantele inierbate din dreapta, dam de o poiana tentanta pentru cort (daca ar avea cat de cat o portiune plata!) si gasim o poteca ce ne urca prin padure.
"Daca ne-a mancat, acum ne scarpinam! :D"
Urcam prin desis destul de mare si iesim putin dupa ora 18.00 intr-o poiana mare intinsa sub culmea dealului pe care e Talea. Aici punem cortul si ramanem! Vacile de mai sus se retrag incet spre case, noi ne facem de mancare la umbra (circa 18.30) o salata mare cu castraveti, ardei, rosii, branza si o supa chimicala la plic. Mai lenevim un pic si spre apus ma apuc sa ridic cortul in care vom dormi neintorsi pana a doua zi.

Ziua 2 - duminica 1 iulie 2012

Trezirea...cam pe la 6.30 cand soarele incepe sa ne bata cu putere in cort! Mai motaim un pic si iesim din cort cu cei trei "magnifici" in fata: Gurguiatu, Plesuva si Baiului sudic (de la stanga la dreapta in imagine).

Mergem pe viteza lento fiindca avem o zi intreaga la dispozitie pentru aproximativ 10 kilometri! Abia pe la 10.30 avem rucsacii stransi si pornim la drum! Singura noastra problema este ca nu mai avem decat jumatate de litru de apa si asta ii cam creeaza disconfort Adinei! Urcam pe islazul pe unde erau vacile aseara si facem stanga spre saua larga cu asfalt pe care o vazusem de ieri! Mergem pe poteca de sub gardurile satenilor si imediat recunosc locurile din plimbarea din 26 decembrie 2010. Trecem de soseaua ce leaga Talea de Breaza si eu optez pentru mersul pe iarba in defavoarea asfaltului. Asa ca traversam soseaua si mergem pe langa ea la cateva zeci de metri. Sarim cateva garduri si ne plimbam prin florile de diverse nuante violete care ne mangaie picioarele.

Gasim un fel de drum inierbat care ne scoate la 11.30 la asfalt. Macar nu ne-am tocit bocancii pe tare! Mai mergem vreo 200 de metri si vedem intr-o curba la stanga un cioban. Nu stie de vreun izvor in zona si crede ca cei de la pensiunea Vali (strada Talii, nr.49) ne pot da niste apa.
Adina merge pe principiul "Cere si ti se va da" si primim cate o sticla de apa minerala (!) gratis. Cerem totusi si 1.5 litri de apa de la robinet (cei de acolo nu stiu daca e potabila!), multumim pentru tot (refuza sa le platim pentru apa minerala!) si la indicatia ciobanului nostru urcam spre dealul Varla Pietris pe drumul de caruta.
"Sunt cam 5 kilometri pana in Breaza!"
Ne depasesc trei masini care se opresc un pic mai sus la picnic si noi ne vom opri pentru un scurt filmulet si pentru panorama in varful dealului. De aici vom merge pe PA care in convingerea mea face legatura intre Talea si Breaza!

De aici incepe o lunga coborare spre Breaza. Drumul ne conduce mereu in jos pana la o sa intermediara deasupra careia se afla o mica troita. Continuam pe drumul care e acoperit cu dale pentru o perioada de timp si mi se confirma banuiala ca au fost puse ca sa protejeze de santuri si siroaie de apa. Dalele se termina exact unde e planuita asfaltarea. Doar planuita! Dalele formeaza strada Plaiului care ne coboara pana in drumul principal ce merge prin centrul Brezei.

Casa "elvetiana"

Facem dreapta spre centru si dupa vreo 200 de metri oprim la un magazin pentru o inghetata foarte atragatoare! Continuam pentru inca vreo 2.5 km pana in centru unde gasim parcul Brancoveanu si Primaria. GPS-ul spune ca trebuie sa facem dreapta pe strada Ocinei spre Adunati spre herghelia Horses4u. Conform hartii de pe site, dupa stadion ar fi prima intrare la dreapta. Si mergem, si mergem de ne plictisim! Aveam doua vouchere pentru cate o sedinta de echitatie si vroiam sa profitam sa vedem cum este! Urcam vreo doi kilometri pana pe dealul pe care se formeaza aleea Somes si apoi, urmand indicatiile unor localnici, avem de coborat cateva serpentine si apoi prima strada la dreapta. Dupa doua serpentine gasim o fantana la care usnt opriti doi tineri sa ia apa. Intram in vorba cu ei in timp ce ne umplem sticlele alternativ si aflam ca exact de la echitatie se intorc! Sunt incantati si chiar ne sfatuiesc sa intrebam de VIP-uri! Mai coboram cateva curbe spre valea Tarsei si facem dreapta pe aleea/strada Catinei (nu e nehotarare, apar ambele denumiri in acelasi loc!). Inca vreo 6-7 sute de metri si ajungem (coordonate GPS: 45 11' 01.56'' , 25 38'20.81'')! Ne odihnim putin si intram direct pe terenul "de lupta" in prezenta unor superbi cai: eu voi merge pe Ioris, un superb armasar negru de 8 ani si Adina calareste pe Cristi, un armasar alb patat de 26 de ani. Cristi e cel mai batran cal pe care il au aici! Amandoi sunt foarte cuminti si au participat la foarte multe filmari si parade. De la inceput mie mi se dau in mana haturile, mi se explica ce si cum trebuie facut si Adina primeste "conducerea" putin mai incolo. E asa o placere un pic ancestrala sa ne simtim calare si cu fraiele in mana! Vreo 40 de minute calarim si apoi vizitam toti "chiriasii" locului (in total sunt 60 de cai aici si inca vreo 60 in Olanda!). Am vazut vreo 10 de caluti tineri pana la un an, 3 ponei foarte simaptici, Ilona, o iapa combinatie intre cal si ponei, un calut foarte dragut de o luna (a carui mama a murit si l-au hranit cu biberonul si mai apoi cu galeata cu lapte!), pe baiatul lui Cristi (foarte asemanator la culoare cu tatal lui), doi armasari romanesti (singurii!) extrem de frumosi si nu in ultimul rand VIP-urile, opt cai frizieni foarte ingrijti, frumosi, blanzi si solizi care sunt folositi de cele mai multe ori pentru parade (dintre ei i-am remarcat pe Taco, Jasper, Froams si Forne - ultimele nume cu rezonanta nordica!).

 Ioris

 Cristi

 Taco

 Ilona

 Forne

Dupe vreo ora si jumatate in compania gazdelor si a frumosilor cai, ne induram cu greu sa plecam fiindca mai avem ceva de mers pana la gara. Adina vrea sa ii fac o poza cu dulceata de Alexandra, o fetita de 3-4 anisori cu ochii ca de culoarea turmalinei albastre si le imortalizez pe amandoua. La indicatia baietilor de acolo (foarte de treaba!), iesim pe o poteca prin spatele amenajarilor si urcam in 10 minute pana in aleea Somes. Daca aveti vreodata sansa sa veniti aici, nu veti regreta!

Coboram pe strada Ocinei de acum cunoscuta, stam in parc vreo jumatate de ora la o bere si ceva mancare, coboram spre sud pana in dreptul bisericii Sf. Nicolae (langa care se afla un monument dedicat "vitejilor ostasi romani care au luptat cu eroism si s-au jertfit pentru unitatea si independenta nationala, pentru viitorul luminos al patriei") unde facem stanga pe strada Garii. Suntem incantati de frumoasele case de pe aceasta strada (de altfel de majoritatea caselor din Breaza!) si inainte de gara urmam cateva serpentine stranse. Aici ne simtim la limita dintre linistea naturii si muntelui si agitatia si vuietul orasului/vaii Prahovei. Coboram un pic intristati spre "civilizatia" pe care va trebui sa o suportam cel putin cateva zile! La 18.39 clasicul personal/regio 3008 ne ia din Breaza si ne conduce spre capitala (cateva minute intarziere dupa ora 21.00).

Cu bucurie pentru reusita parcurgerii unui traseu inedit intre vaile Ialomitei si Prahovei, va multumesc mult pentru lectura si parcurgere a traseului impreuna!