RT Calatori prin muntii nordului 16-17.06.2012

RT Calatori prin muntii nordului 16-17.06.2012

Colegi de tura: Dinu si Marlene Mititeanu, Andrei Aschilean, Ibolya Kratochwil (Ibi), Raluca Lupu, Dana Man, Dragos Roncu, Vasile Marginean, Lucian Moisuc, Marian Poara, Adela Stan, Vlad Turculet, Nicu Traistaru, Lorand Tompa (Lori), Florin Chircu, Andreea Cotiga, Alina Cirja, Andra Felea, Adi Garbe, Catalina Zagrean, Tibi Jozsa, Laura Giurgea, Laura Toader,  Laura Palanga, Ionica Hau, Dragos Corjin, Tudor Pop, Eugen Popovici, Anca Ardelean, Cezar Partheniu

Tura din muntii de langa granita face parte din turele "clasice" ale clubului. Sunt locuri mai putin umblate fiindca sunt ceva mai greu accesibile (binenteles exceptia e data de cei din zona!) si nu sunt multi cunoscatori ai zonei. Domnul Dinu este unul dintre ei si de data asta insista sa venim cativa dintre noi (in special noi - Eugen Popovici, Laura Palanga si cu mine - din Bucuresti). Initial tura era programata pentru we prelungit de Rusalii, dar vremea a dus la o amanare cu doua saptamani. Puteam merge si atunci pe ploaie si vreme urata, dar pierdeam tocmai placerea peisajelor magnifice. Atunci erau trei zile in care puteam sa facem circuitul "Farcaului" (il veti vedea mai jos) si in a treia zi planul era sa urcam pe Pop Ivan. Acum raman doar doua zile de mers pe Munte, provocare pentru noi trei care trebuie sa taiem tara pe 500 de km de la sud la nord si invers! Acceptam "jocul" si vineri dupa-amiaza (17.55) IR 1643 pleaca spre Salva si apoi sub forma de RE 4133 (nu se schimba vagonul) ajungem la 6.06 in Leordina. Domnul Dinu si Marlene se "sacrificasera" pentru noi si au dormit in cort chiar langa calea ferata pentru a ne putea lua de la gara!

Ziua 1 - sambata 16.06.2012

In gara suntem tare bucurosi de intalnire, urcam toti rucsacii in masina si pornim pe valea Ruscova prin localitatile Ruscova, Repedea (Кривий) si Poienile de sub Munte (Поляни) spre catunul Luhei. De retinut ca pana la iesirea din Poieni e drum asfaltat si de aici drum pietruit pentru circa 8 kilometri. Aici este locul unde venisera toti aseara (adica ceilalti 25 de colegi), Andrei a vorbit cu politia de frontiera, le-a inmanat o scrisoare privind intentiile noastre, lista cu participanti si datele personale ale fiecaruia. Respectand aceasta procedura, iti asiguri lipsa posibilelor incidente pe granita. In plus dl Dinu are mai multe copii dupa aceleasi acte in caz ca ne mai opreste vreun jandarm pe frontiera.
Ajungem la corturi, suntem bucurosi de intalnirile cu colegi/prieteni noi si de revederea cu altii (Andrei, Ibi, Adela, Catalina, Tibi si Anca), asteptam ca toti colegii sa termine de strans corturile si bagajele si la 7.20 pornim la drum. Vom urca pe muchia Plisca-Rachita-Copilasu dintre raurile Rica si Copalau pe o poteca vizibila chiar de langa locul de campare. Pregatita ca in orice tura, Marlene are track-ul in GPS si il urmarim cu precizie cat mai mare posibil. Pornim pe o poteca ceva mai larga ce se lateste si mai mult intr-un drum inclinat. Fiecare urca in ritmul lui si cautam sa stam cat mai grupati. Trecem pe langa un adapost pastoral intr-o poienita larga si continuam sa urcam. Drumul ne scoate la un moment dat din track-ul GPS-ului si Marlene ii atentioneaza pe cei din fata sa urce in stanga si sa verifice mereu directia. Urcam pe o panta suficienta ca sa scoata suflul din unii din noi si in capatul ei facem o pauza de regrupare, respiro, explicatii despre modul corect de a purta rucsacul (cu centura de mijloc stransa deasupra bazinului) si de a merge cu betele (rad multi cand te vad ca mergi vara cu bete - in Romanica -, dar ajuta foarte mult la echilibrarea corpului, la distributia greutatii si nu numai). Continuam prin padure pe muchia nemarcata si dupa doua ore de la plecare iesim in primele poieni de pe muchie. Studiind traseul inainte sa vin in tura, zona aceasta de padure mi se paruse cea mai monotona! De aici ma astept ca panoramele sa se succeada una dupa alta.

Asa si este! In stanga noastra (peste valea Socolaului) se inalta grupa Farcau-Mihailecu cu ale sale doua varfuri ce depasesc 1900 de metri. Intre ele este saua si lacul Vinderelu, tinta noastra din aceasta seara! In fata vedem culmea noastra care urca spre linia de granita (pe care inca nu o vedem!) si in dreapta avem culmea Pietrosu Maramuresului dominata de varful Pietrosul Bardaului (1850m). Trecem pe langa stana de sub vf Plisca si urcam un pic mai sus pe panta acestuia pana la un alt loc de popas/putina alimentare. Ocolim varful prin est si coboram in sir indian (semi-sir cu ceva alura de turma :D!) in prima sa dintre Plisca si Rachita.

Trecem pe langa stana Boucu unde un baiat dormea si avea branza pusa la scurs afara, continuam pe drum ocolind varful Rachita prin vest prin padure, vedem cum trei cai superbi ne urmaresc mirati de pe panta vestica inierbata de sub noi si luam o pauza la izvorul aflat in saua dinainte de muntele Copilasu. Aici este o bogata sursa de apa despre care Dinu nu avea cunostinta. Ei urcasera alta data pe valea Rachita si pe culmea cu acelasi nume pana sub cupola Copilasului. Pentru prima data vedem in spatele Mihailecului maiestuosul varf Pop Ivan (de fapt un masiv cu trei varfuri) cu o pata de zapada pe panta estica.

Varful Copilasu se inalta masiv in fata noastra si drumul ne conduce printr-o curba mare la estul varfului pana in ultima sa larga dinainte de granita. Sunt profund dezamagit de defrisarile pe care vedem spre Stobistea si Ludescu. Chiar avem cateva discutii legate de harta defrisarilor din Romania (www.plantamfaptebune.ro). Aici intalnim o masina a granicerilor, informam (Dinu si Marlene) inca o data asupra traseului nostru si pornim prin stanga ultimului varf prin padure spre punctul de granita. La bariera ce marcheaza drumul de granita ne oprim pentru o poza de grup si cateva explicatii.

(foto: Marlene Mititeanu)

Domnul Dinu ne explica/arata ce caracterizeaza drumul de granita si interdictiile pe care ni le-a solicitat Politia de Frontiera: sa nu ne apropiem de "zona neutra" fiindca riscam sa fim surprinsi de Politia de Frontiera ucrainiana si sa nu facem poze pe granita (in special cu obiectivul indreptat spre Ukraina). De asemenea ne povesteste despre cei 29 de tarani ardeleni civili care au muncit la constructia acestui drum de frontiera si au fost ucisi de hortysti in 1944 inainte de a veni trupele romanesti si rusesti intru eliberare. Un singur roman a supravietuit cazand sub ceilalti masacrati in doua case de lemn. In memoria acestora este ridicat Monumentul Eroilor de la Moisei de catre sculptorul Vida Geza cu cateva elemente simbolice: cele 12 figurine din lemn si mai apoi din piatra (10 masti si doua figuri umane) si cele 44 de trepte care trebuie urcate pana la monument (a se vedea http://drumliber.ro/monumentul-eroilor-de-la-moisei-valea-viseului-maramures/).

Salutam granicerii si pornim pe drumul de frontiera. In dreapta noastra se vede in Carpatii ucrainieni varful Pop Ivan de Cernahora, cel mai inalt si masiv varf din apropierea granitei. Noi mergem pe drumul situat pe partea noastra de granita. Granita se prezinta astfel: linia de granita este reprezentata de borne de granit si borne "gemene" de 2,5 metri inaltime situati la 3 metri de borna de frontiera (deci 6 metri "zona neutra"). Bornele au steagul tarii pe partea careia se afla si au indicative din trei cifre. Mai multe detalii gasiti pe blogul domnului Dinu (http://www.dinumititeanu.blogopedia.biz/07-ture-de-vara/drumetind-pe-granita).

Urcam pana pe varful Jurcescu Mare si facem o pauza de odihna/masa intr-un loc ales astfel incat panorama muntilor ucrainieni sa ne incante privirile. Pornim mai departe pe granita si urcam pe remarcabilul varf Stogu. Acesta iese in evidenta deoarece are urcusuri sustinute din ambele parti ale granitei (altfel din partea romaneasca este o padure deasa pe panta inclinata). Varful este interesant din punct de vedere geografic si hidrografic: in perioada interbelica era punct de granita pentru trei tari: Romania, Polonia si Cehoslovacia. De asemenea varful sta la originea a doua cursuri de apa (separate de interfluviul ce uneste varful cu masivul Cernahora): Ceremusul Negru care merge spre est, se varsa in Prut si apoi abia pe la Galati in Dunare si Tisa Alba care se varsa in Tisa si apoi tot in Dunare (din articolul scris de Dinu si Marlene Mititeanu si aparut in "Romania Pitoreasca", nr.451).

Pe Stogu facem traditionalul gipfelkuss al clubului si trei colegi de club au onoarea de a primi carnetele de membri CAR Cluj Universitar: Anca Ardelean, Laura Toader si Vasile Marginean. Ca uitasem pana acum: este tura cu trei Laure! Se bucura si ne bucuram pentru ei si pornim mai departe caci mai avem ceva de mers astazi. Inainte sa incepem coborarea propriu-zisa remarc o borna pe care e marcat 1933. O fi anul in care s-a ridicat granita sau vreun numar de kilometri din cine stie ce punct? Asta imi aduce aminte de bornele de pe Dunare (din tura de 1 mai) unde erau marcati kilometrii (nu milele navale sau marine!) de la intrarea in tara si de la varsare in Marea Neagra. Si incepem coborarea. Si da-i si coboara pe trepte de pamant din ce in ce mai alunecoase! Uite asa arata Stogu pe ambele parti:

Urcam pe partea cealalta a vaii Jurcescului Mare si in cateva trepte ajungem pe varful Korbul (1696m pe harti, 1708m pe stalp!) (17.00). Facem o pauza la umbra sa ne adunam cu totii si dl Dinu ramane cu ultimii mai in urma. Ei vor scurta pe curba de nivel pe sub vf Steavu. Teoretic noi ar fi trebuit sa urcam in vf Steavu (borna 399) si de acolo sa facem stanga spre vf Farcau. Primim indicatii sa mergem pana la borna 401 si de acolo sa facem stanga pe o poteca vizibila prin padure. Cativa mergem mai in fata, urmarim indicatiile si coboram pe acea poteca ce pare vizibila pana la o pajiste mai larga. Mai jos primim ceva mustrari datorate imprastierii grupului, ne reunim cu totii, gasim un izvor unde alimentam cu apa (pentru urmatoarele 2,5 ore de mers) si Dinu gaseste o poteca ce ne duce pe curba de nivel sub vf Steavu. Am parasit granita! In stanga noastra vedem acum maretele varfuri Farcau si Mihailecu care ne asteapta intre ele! Pana acolo pe piciorul Barsanescului se vad alte defrisari recente :(. Prin padure ajungem in piciorul sudic al Steavului (19.50) si ne indreptam spre sud spre varful Farcau. Coboram pe un drum asemanator celor de pana acum pana in saua nord-estica. Urcam un pic prin padure si o parte din noi merg ceva mai repede. Vor ajunge la lac in jurul orei 21.15, monteaza corturile si dintre ei Tibi si Nicu se intorc in ajutorul celor mai obositi. Stim ca acum suntem "acasa" si nu are rost sa mai grabim peste limita posibilitatilor, echilibram bagajele pe masura rezistentei fiecaruia si facem o pauza de imbracare/energizare pe piciorul nord-estic al varfului in locul in care incepe ultima curba de nivel spre lac.

Colegii ne intampina pe aceasta curba si impreuna (nu mai e timp de multumiri caci ei au luat-o "la goana" spre corturi!) ajungem cam pe la 22.20 la corturi putin dupa ultimele culori ale apusului peste Pop Ivan.

Mergem sa luam apa pentru cei care nu mai au (nu din lacul Vinderelu, ci dintr-un izvor ce se scurge spre nord), mancam ceva de seara si pana in 23.30 ne retragem cu totii la somn. Mai putin herghelia de cai lasati peste vara aici care tropaie si alearga pe langa corturi. Parca ar fi valkiriile lui Coelho! Treaba se linisteste si putem sa adormim toti relaxati dupa oboseala celor peste 15 ore de mers!

Ziua 2 - duminica 17.06.2012

Pentru a doua zi avem o restanta de ieri: urcusul pe varful Farcau! Aseara as fi vrut eu sa urc pana pe varf, dar mi-am linistit ambitia copilareasca! In fond muntele nu pleaca si oricum vom urca mai multi si fara greutate! Dinu si Marlene stabilisera (pentru cine vrea) ca la ora 7.45-8.00 sa pornim spre varf si apoi pe la 10.30 sa plecam spre Mihailecu. Asadar pentru parte din noi (21!) ziua de mers incepe la ora 8.00. In 30 de minute suntem pe varful Farcau (1957m), cel mai inalt din muntii Maramuresului (nu Pietrosu Bardaului cum este mentionat in unele surse!). Ne adunam cu totii pentru  poza de grup si pentru frumoasa lectie de geografie de 360 de grade: Pop Ivan, Gutai, Tibles, Rodnei, Rarau, Giumalau, Obcine, Cernahora, muntii de granita (doar asa in cateva cuvinte)!

 (Foto: Marlene Mititeanu)

 Furnicute

Abruptul nordic al Farcaului

Prin abruptul din ultima imagine a urcat o data Dinu Boghez cu fata lui! Mai aflam cate ceva din ale locului si coboram spre corturi. Cam vine vremea sa pornim la vale desi tare ne-ar mai place sa mai ramanem aici un pic. Marturisirea vine de la noul nostru coleg, Vlad Turculet, care, desi studiaza de ceva timp in Scotia si a vazit ce inseamna muntii acestei minunate zone din nordul Marii Britanii, tot muntii de acasa ii apreciaza si ii iubeste mai mult!

Strangem corturile si la 10.45-10.50 incepem sa urcam spre Mihailecu. Patru dintre noi vor merge prin circurile Rugasului pentru a cobori direct in Poienile de sub Munte unde au masina. Ne vom intalni pentru putin timp la masa in Viseul de Sus!

Facem prima regrupare exact pe varf unde reusim toti sa ne tolanim un pic la soare. De aici avem doar de coborat! In stanga noastra Mihailecul se arunca spre fundurile vaii Groapa Julii cu o urma de cornisa exact pe muchie. Se vede ca aici a batut vantul puternic si a pastrat zapada in valul alb care isi mentine creasta in afara liniei muchiei! Ne mai uitam o data spre Vinderelu, lacul dintre varfuri unde am campat azi-noapte si pornim pe rarele marcaje BR in jos pe sub linia de creasta (cel mai nordic marcaj BR din tara!).

 

O mica herghelie semi-salbatica sta uimita cand trecem atatia pe langa ea. "Ce-or fi cautand astia pe aici?" Sunt asa de frumosi si linistiti ca parca au reusit sa opreasca timpul!

Inaintea ultimei rupturi de panta de pe linia crestei Marlene ne intreaba ce optiune avem: ori continuam pe creasta cu eventuala descatarare, ori facem dreapta pe sub padure pe pantele de iarba si coboram pe la stanele unde Andrei mancase in alta tura niste urda de numa-numa! Caldura aproape insuportabila ne face sa alegem varianta a doua, sa sporim pasul si sa ne oprim la umbra primului rand din liziera padurii. In intampinarea noastra vin doi baieti cu o iapa solida si cu picioare scurte (rasa specifica de munte extrem de puternica) cu o manza de o saptamana (da, exista feminin pentru manz!). Facem planuri si informari pentru ture viitoare si continuam coborasul fara sa mai vedem semne pentru o bucata de timp. Mai mult sau mai putin alergat, tinem poteca dintre stane in directia poienilor pe care le vazusem mai sus in vestul varfului (fara nume pe harta) de 1480m, trecem prin cateva poienite ascunse in padure si la umbra copacilor continuam pe stanga paraului Rugasului si apoi al Paulicului. Eu preiau rolul de inchizator/maturica de ieri al lui Tibi si am grija sa nu mai ramana nimeni dupa mine. La 15.50 ajungem la primele case ale catunului Luhei si continuam pe ulita in jos spre centru.

Coboram printre gradini ingradite verzi cu mii de flori galbene, portocalii, albastre ce inveselesc atmosfera uscata si la o curba mai stransa ma opresc sa imi astept ultimii colegi (coboara mai incet din cauza unor probleme la solduri sau a placerii de a povesti si a admira imprejurul nostru!). Salut o femeie peste gard si din vorba in vorba aud de la ea:
"Nu vrei o cana cu lapte?"
"Apai nu pot refuza :D!"
Intra in casa si imi aduce un canoi mare de un litru cu lapte proaspat.
"E de azi-dimineata!"
Beau cu  mult drag si sete, impart cu colegii si refuzam a doua cana chiar daca e atat de bun! Aflam ca femeia are 11 copii, o parte sunt la Baia Mare sau la Viseu si cei mai mici stau si o ajuta cu caii sau cu animalele. Ca au tinut si oi, dar era prea greu! Aici sus urca doar pentru animale, altfel au casa cu totii jos in centru! Ii multumim tare mult pentru lapte si coboram la vale.
Facem aceeasi greseala pe care au facut-o toti din grup mai in fata: la o poiana in loc sa tinem in fata poteca evidenta si clara (pe care era si marcajul!), coboram in dreapta printr-o poarta si de aici in stanga in jos pe ceea ce fusese mai demult o ulita. Acum e un valcel maturat de ape pe care doar iarna mai urca oamenii cu caii! Mai jos un localnic chiar ne spune ca pe aici nu prea mai urca nimeni preferand ulita mai lina putin mai de sus. Urcam putin pana la drumul corect si nu ma pot abtine sa nu strang o punga de soc (cu inflorescentele mari nu imi ia mai mult de doua-trei minute!) si recuperez rapid distanta pana la colegi. Continuam pe ulita din ce in ce mai larga si iesim pe stanga Paulicului si mai apoi in sat unde colegii nostri soferi venisera cu masinile. Ei au mai avut de mers inca 1.5 km in amonte pentru a recupera masinile in timp ce noi restul ne-am racorit picioarele in apele calde cursului de apa amintit. Ne schimbam pozitia in masini si stabilim sa ne intalnim la masa in Viseul de Sus. Cautam ceva restaurantul Yara unde ne astamparam foamea si Dinu se ofera sa ne duca pe cei din Bucuresti la gara la tren. Salutam colegii in graba (cu promisiunea de a ne vedea la Maraton Apuseni) si la gara ii multumim lui Dinu pentru tot ceea ce a facut pentru noi. La 19.15 trenul nostru RE 4136 si apoi IR 1644 ne vor duce toata noaptea pana in Bucuresti. Pana sa se intunece, ma uit (deja) cu dor inapoi si incerc sa raman (cel putin mental) in aceste locuri minunate!