Prin Bucegii Sudici 12-13.11.2011

Prin Bucegii Sudici 12-13.11.2011

Colegi de tura: Emil, Mitica, Cezar

Cu cateva zile inainte de plecare analizez cu Emil toate variantele pentru doua zile si alegem coborarea (de la nord la sud) bucegeana de la Cota 2000/Miorita pana in Talea sau Comarnic. Lasam traversarea Campina-Slanic pentru alta data. Fiindca o buna parte din traseu imi e necunoscuta si pare a fi nemarcata, studiez un pic Google Earth, fac traseul aproximativ pe GPS, il salvez in GPS si pe aparatul foto si impreuna cu Mitica fac cumparaturile comune de vineri dupa-amiaza.

Ziua 1 - sambata 12.11.2011

Stabilim sa ne intalnim ca de obicei la 6.00 in Gara de Nord si cu personalul de 6.30 ajungem in jurul orei 9.30 in Sinaia. Pornim pe drumul cunoscut BR pe langa restaurantul Furnica si Pelisor, urcam pe scurtaturi spre drumul de cota si peste o ora iesim dintre ultimele case si intram in padure. E un usor gust de iarna in temperaturi si in praful alb de pe jos.

La cota 1300 ne intampina brazii acoperiti partial de mantia iernii si drumul ii cam forteaza pe soferi sa dea inapoi. Fara lanturi nu se mai poate inainta si poate este mai bine pentru Munte!

Cota 1400 ne primeste inghetata la cateva grade negative si facem o pauza de ceai si turta dulce la restaurantul "La sami". Suntem priviti cu raceala fiindca nu "servim" nimic si ca urmare ne spunem unul altuia ca nu vom mai veni in locuri de genul asta (unde sunt apreciati consumistii si mai putin cei care merg PE munte). Dupa o jumatate de ora de incalzire, pornim mai departe caci avem mult de mers (12.10). Urcam direct pana la cota 1500 - "Valea cu brazi" si facem stanga pe marcajul BR de iarna. Le arat colegilor marcajul sters PR care mergea spre Vanturis. Noi il vom urma pe cel nou marcat/remarcat de curand mai sus! Urcam un pic pe drumul-partie si sub panta de sub stana Tarle (tare ma intreb cat de "turistica" e aceasta stana-restaurant) facem iarasi stanga prin padure. Trecem podul de lemn si incepem sa urcam prin padure spre Drumul de vara.

Cam pe la 1600 de metri ajungem in larga partie si continuam in sus cu privirile indreptate cand in spate, cand in fata!

 Muntii Baiului in spate

Varful cu dor in fata

Cam pe la cota 1800 parasim Drumul de vara spre stanga pe PR, nu inainte de a admira cota 2000 ascunsa partial in spatele unei cetati de piatra. Mitica isi aminteste cu nostalgie de prima lui tura solitara pe munte cand a ajuns pe aici si vorbeste putin la telefon cu parintii lui despre acele locuri.

Intram pe traseul bine marcat si de cateva ori alunecam pe smocurile de iarba acoperite de proaspata zapada. Motiv de ras si de facut glume chiar pe seama propriei persoane! Pe la 13.30 ajungem sub primii pereti ce formeaza Coltii lui Barbes. Suntem fascinati de fiecare perete, de fiecare verticala si ne si imaginam pe unde ar fi ceva trasee alpine.
"Sunt sigur ca parca Emil a vazut pitoane acolo!" spune Mitica.
"Da, da, sunt doi pitoni acolo!" vine comic raspunsul lui Emil :).
Brana merge foarte simpatic pe curba de nivel pe sub pereti si cateodata ne ofera de sub brazi carunti ferestre asupra peretilor din dreapta noastra, asupra Baiului si asupra varfului Vanturis care se arata in fata deasupra unei mari alpine. Noi continuam drumul cu pauze de poze la fiecare pas.

La un moment dat un interesant marcaj ne arata directia in sus! In mod sigur nu e pe acolo desi niste urme de temerari se vad!

Continuam pe brana si la 14.10 zarim pentru prima data saua Vanturis. Bine ca pana acolo mai avem ceva de mers pe sub pereti care sus par sa formeze un fel de coloane suspendate.

Cu o mica ratacire vedem in sfarsit saua si varful Vanturis in fata noastra si ne indreptam intr-acolo pe curba de nivel. Vedem de sus valea si fostul lac Vanturis ramase acum doar sub forma unei placi de gheata ascunsa in firul vaii acoperite de brazi albi.

Coboram in firul inghetat deasupra lacului (14.55) si in cateva minute suntem la stana Vanturis. Pauza de apa si inspectie a stanei! Nu putem sa ii dam prea multe margarete ("cacareze" copyright Serghei Suslov) si apreciem ca totusi e un loc bun de stat in conditii mai vitrege. 

Imi dau seama acum ca de fapt cascadele Vanturis si lacul sunt la ceva distanta. Imi aduc aminte unde sunt cascadele si nu mai coboram la ele. Chiar de curand am vorbit cu bunii prieteni Romeo si Vera despre o tura  comuna mai veche pe acolo! Rontaim ceva biscuiti si in 4-5 minute pornim mai departe iesind din traseul marcat. Studiez un pic morfologia locului si apreciez corectitudinea traseului ales. E fara sens sa urcam direct pe varful Vanturis pentru a cobori apoi pe partea cealalta a lui. Asa ca mergem spre vest pe un drum de masina in sopul de a ocoli varful pe la vest (undeva in jurul altitudinii de 1800-1850m). Avem parte aici de o imagine unica: fata de cum suntem obisnuiti sa parcurgem potcoava Bucegilor, acum ea ni se arata din interior! pare ca Bucegii ne tin in brate cu cele mai inalte culmi ridicate deasupra vaii Ialomitei si a platoului bucegean. De la stanga la dreapta vedem pe linia orizontului Leaota ascunsa dupa o alternanta faina de culme montana- mare alpina, mai departe saua Strunga, Coltii Tapului, varful Batrana, varful Doamnele, varful Omu ascuns dupa Obarsie, varful Costila cu a sa racheta alpina inaltata spre cer, varful Caraiman cu crucea ce strajuie valea Prahovei, varful Furnica, varful Varful cu Dor si in dreapta noastra varful Vanturis.

Intre zona inalta si noi se prelinge platoul ridicat la circa 2000 de metri altitudine.

Leaota dupa marea alpina

O barca vikinga pare sa vina de dupa varful Vanturis, dar se risipeste la fel de repede precum a aparut!

Inserarea vine peste noi deschizandu-ne in fata niste peisaje de basm! Parca aici s-ar potrivi calutii pe care i-am vazut in tura din Mehedinti (http://cezarpart.blogspot.com/2011/09/povestiri-din-mehedinti-11-13062011.html)!

Muntele ne conduce spre un picior de munte pudrat de zanele iernii. Gasim rapid o solutie de coborat pana in capatul lui superior si continuam pe muchia adormita sub iarba batuta de vantul iernatic. In stanga vedem Baiul ars de flacarile apusului.

Piciorul ne coboara exact pana in drumul ce merge din Sinaia pana in saua Dichiu cam in jurul orei 16.50. Se lasa racoarea si nu stam prea mult aici, doar cat sa regrupam. Serpuirile faine ale drumului asfaltat ma duc cu gandul la frumoasele drumuri de tara scandinavice. Sper sa ramana acelasi bun simt ca si acolo si sa nu vedem cat de curand pe aici urme de Porcus turisticus pe marginea asfaltului deocamdata curat si aparent rezistent.

In 10 minute pornim mai departe pe muntele Paduchiosu. Temepraturile coboara sub zero si ne vor prilejui un frumos joc al ghetii in iarba si brazi. 

 Nuante

Urcam pe Paduchiosu (1409m) si vantul de seara coboara temperatura pana la -4,5 grade Celsius (minima acestei zile) cam pe la ora 17.30. Vantul rece nu ne lasa prea mult pe varf si mai privesc inca o data spre apus inainte de a incepe coborarea spre Cota 1000.

La limita padurii vizibilitatea scade foarte mult si suntem nevoiti sa scoatem frontalele. Mitica plecase ianite pe un drum forestier si ii urmam directia care pare sa ne duca in sensul dorit. Vazusem pasul "Cota 1000" din varful Paduchiosului si stiam bine incotro trebuei sa ne indreptam!

Iesim in poiana de deasupra pasului si vedem toate luminile ce marcheaza aceasta importanta trecere rutiera. La 18.15 ajungem la prima pensiune unde un grup mai numeros pregatea gratarul.

"Dupa miros am venit! :D"

Totusi mie nu imi place galagia de aici si hotaram sa gasim mai sus un loc mai linistit. Vedem bisericuta langa care Emil propune sa punem corturile. Mai continuam cateva curbe in sus pana la hotelul "Cota 1000" aflat exact la trecerea rutiera dintre judetele Prahova si Brasov. Eu gasesc un loc fain de cort in spatele unei cruci mari si mergem la hotel sa intrebam unde am putea pune corturile. Ni se recomanda tocmai locul vazut si Emil are un pic retineri datorita expunerii la urs. Mai stam pe ganduri si hotaram sa punem corturile acolo. Nu inainte de a manca ceva si a bea cate o bere la restaurantul hotelului!

Inainte de masa ma joc cu un simpatic catelus care ma saruta intr-una. Cum poti sa refuzi o astfel de dulceata sa se joace cu tine?

Asezonam berea si mamaliguta cu branza si smantana cu muzica in surdina (pentru asta recomand acest hotel pentru masa), cu ceva discutii pe teme religioase si cu cateva copii dupa tablourile lui Gustav Klimt. 

Cam pe la ora 22.30 iesim din restaurant si ne montam corturile in spatele crucii amintite (langa DN71). Continuam masa cu carnati, branza si praz, ceva vin si multa voie buna amestecata cu ceva chef de somn! Asa ca pe la 23.30 ne retragem la somn dupa ce am verificat temperatura de afara: -9 grade Celsius! Noaptea m-am bucurat de cele 25-26 de grade din sac, Emil si Mitica simtind frigul putin mai mult decat mine (deh, sacul-pijama isi indeplineste scopul!). Mai spre dimineata ceva temperaturi mai joase mi-au clantanit o data dintii cand am iesit din sac! Fara probleme am adormit la loc pana la rasaritul soarelui si putin dupa aceea.

Ziua 2 - duminica 13.11.2011

Ziua incepe o data ce lumina zilei de apasa peste cort. Gradele se invart undeva pe la limita inghetului si eu cu Mitica mai motaim in cort si sac. Emil iese pe afara si se bucura de soarele de dimineata, incepe sa isi stranga cortul si sa il lase un pic la uscat (asta fiindca pe ambele corturi dimineata era un strat subtirel de gheata), mai filmeaza in jur (auzind cei doi mormaitori din cort care inca nu vor sa iasa din vizuina) si in sfarsit ne face cateva poze cand (adica in jurul orei 8.30) deschidem si noi usa cortului in bataia razelor reci de soare. Imi intind si eu tentele de la cort si mancam de dimineata copios intinsi pe izoprene. Avem "ceva necazuri" cu vreo 5-6 caini care se tot invart prin jurul nostru ca sa capete ceva de mancare. Ii potolim cu cate o felie de paine si ne continuam masa si apoi scurta siesta. Strangem corturile (cat de cat uscate), indesam totul in rucsaci si la 10.25 suntem gata de drum. Mai aruncam o ultima privire i nspate sa verificam curatenia locului si coboram la sosea si apoi urcam pana la hotelul "Cota 1000" unde mancasem aseara. Mitica se opreste pentru cateva clipe la troita de langa asfalt si ii simtim credinta puternica.

In spatele hotelului (stiu directia de pe GPS) gasim doua marcaje TR si PR pe care le vom urmari o perioada si un drum forestier care urca peste Gurguiatu. Primul marcaj dispare destul de repede la fel de neasteptat cum a si aparut. Drumul lejer urca prin padure printre urmele de roti de tractor.

De jos auzim slujba de duminica (tinuta la bisericuta despre care v-am spus mai devreme) si in gand tin un moment de reculegere si de ganduri bune pentru toti pe care i-am cunoscut/ii cunosc. Traversam o defrisare larga cu linie de curent electric pe mijlocul ei (asta ma duce cu gandul la o defrisare asemanatoare de pe dealul Ulandhaug din Stavanger, Norvegia) si urmarim mai departe amrcajul PR. Mitica ramane cateva zeci de metri mai in spate ca sa mai scoata o haina de pe el si revine imediat. De retinut ca la intrarea in traseu (i nspatele hotelului) e un mare afis ce anunta pericolul de ursi! Drumul continua asemanator pe la limita parcului natural Bucegi si eu sunt de multe ori "agitat" fiindca GPS-ul nu are semnal destul de puternic ca sa marchez puncte pe el. Ma bucur de fiecare moment cu suficienti sateliti pe GPS ca sa mai marchez cate un punct! Uneori poteca merge pe cate un fel de drum forestier pe care frunzele se incapataneaza sa stea uscate in arbusti. Alteori suntem condusi de padure prin galerii intre copacii inalti!

Curand iesim intr-un luminis identificat ca Poiana Hotilor. Drumul nostru traverseaza larga deschidere care ne bucura de peisaj si ne arata in zare Gurguiatu ridicat deasupra culmii omonime. Bruma de dimineata se mentine pe copaci si inaintam printre ei minunati de frumusetile astea ascunse majoritatii turistilor.

Iesind din poiana, semnele dispar din fata noastra si pastram directia de mers. Astfel urcam printr-o larga caldare plina de frunze si zvacniri de piatra pana in culmea din fata unde revedem marcajul PR. pentru putin timp caci in cateva minute acesta face stanga si coboara spre Valea Larga! In sfarsit am scapat de semne si suntem obligati sa mergem "dupa nas". Tinem piciorul care coboara putin in fata-dreapta si trecem usor peste o bariera naturala!

La un moment dat (cca 12.30) avem un mare semn de intrebare: suntem la o intersectie si trebuie sa vedem daca o apucam spre est sau spre vest! Vedem un indicator spre poiana lui Caioti spre est si fara prea multe discutii pornim spre est in directia indicata de sageata. E foarte posibil (de fapt am verificat acasa si asa este) ca spre vest sa ajungem pe muchia si varful Gurguiatu! Cinci minute de urcat si apoi inca 15 de coborat pana in poiana! Continuam in jos pe piciorul din fata pe o panta de 30-35 de grade coboram intr-o alta sa golasa formata printr-o defrisare. Aici avem un mic conflict de opinii: Emil ar vrea sa mergem dreapta spre Gurguiatu si eu (urmarind track-ul) vreau sa facem stanga spre dealul Plesuva (capatul Bucegilor)! Tehnica invinge si pornim la stanga pe niste urme adanci de tractor. Coboram pe urme si la prima intersectie cotim putin dreapta pe un picior ce pare sa tot coboare spre apa Talei.

Intr-adevar la 13.40 iesim desupra fermei pe care in alte dati am vazut-o din Talea. Ferma e situata pe versantul stang al raului Talea la limita de sus a padurii si satul Talea este pe versantul drept. Satul este la limita dintre padure si ceata si abia zarim in spate muchia Gurguiatului de sub care izvoraste Talea. Emil tot ar vrea sa urcam pana in Talea si sa coboram apoi pe drumul asfaltat pana in valea Prahovei. Tot insista sa vada "odaile" de deasupra satului si cu greu il conving ca nu avem suficienta lumina sa facem ocolisul. De fapt cred ca l-am convins pur si simplu mergand mai inainte cu GPS-ul in mana.

Paznicul de la ferma ne ghideaza prin livezi spre Comarnic si eu urmez directia pe care ne-a aratat-o.

De multe ori Mitica ramane in urma fiind absorbit de tufele de macese, paducel si catina. De cateva ori ma opresc si eu, dar nu stau prea mult fiindca, si aici, urma proaspata de urs ni se arata in drum ;). Dupa continut ne dam seama ca s-a infruptat si el din tufele din jur. La o baraca metalica acoperita cu lemn si plastic ni se spusese sa facem dreapta prin livezi daca vrem sa ajugnem in Talea. Eu tot trag de coleg isi mergem tot inainte printre aceleasi tufe dese. Cu cateva zeci de metri inainte de un mic valcel secat ne oprim cateva minute pentru a gusta din catina ce te atrage irezistibil prin culoarea ei.

Urcam pe versantul stang al valcelului si apoi pe deasupra unor zone arse (aici inteleg "logica" arderii pasunilor pentru obtinerea de fonduri, dar in Trascau deasupra satului Tecsesti chiar nu imi dau seama de ce au ars o zona care oricum nu poate fi cultivata cu nimic!) ajungem pe o mica "creasta" ce se arunca si ea spre Talea. Pana in varful ei "taiem" doua serpentine si avem doua posibilitati: ori mergem pana la capatul crestei dealului si facem stanga pe drumul vizibil, ori urcam direct in creasta si coboram pe unde s-o putea. Alegem a doua varianta si vedem ca de fapt am scurtat putin drumul pana la o padure de conifere.

Coboram sustinut prin padurea de conifere pe ceea ce par a fi niste urme de tractor. Busola/nasul ne duc direct pana in valea Beliei , vale pe care o urmam putin chiar pe talveg pe un drum facut de carute. In momentul in care valea se strange sub forma unui mic canion, fac dreapta prin padure pe ceea ce pare a fi cea mia clara poteca si printr-o mica jungla ajunge pe buza vaii Talei (15.15).

Gasim o solutie de a cobori in canionul nisipos al Talei si de aici schimbam directia fix spre est. Ne furisam pe de-o parte si pe alta a cursului de apa incercand totusi sa nu ne umplem prea mult de noroi. In dreptul unor conducte suspendate care traverseaza valea urcam putin pe versantul stang prin cateva poieni pline de arbusti.

Gasim tot asa prin salbaticie cateva poteci care ne coboara la cursul principal de apa si de aici urmam strict drumul de masina ce coboara pe valea Talei cu toate curbele ei. La ora 16.00 terminam valea la primele case ce marcheaza intalnirea cu civilizatia. Ne spalam bocancii si betele, urcam pe ulita clara ce ne duce in maxim o suta de metri pana la asfalt. Pe drumul astfel gasim coboram in sud spre gara pret de vreo doi kilometri. Emil stie unde e gara si chiar inainte sa coboram pe ulita spre gara, ar vrea sa luam o sticla de bere. Eu si Mitica nu prea avem chef si renuntam la idee indreptandu-ne in pasi lenti spre locul de unde ar trebui sa luam trenul (16.35).  Ratam la mustata un personal care ne duce pana in Sinaia sau Predeal (pentru putina caldurica) si dam de "placerea cea mare": avem de asteptat peste 2 ore in frig si noapte pe langa gara inchisa de circa 3 ani! Gasim noi ce face pentru a ne feri de frig (alergari si finalizare cu un litru de vin fiert!) si urcam in personalul de Bucuresti cam pe la 18.50. Multa voie buna, jocuri de Macao cu vechi prieteni de munte ce fusesera in Batrana, masa sanatoasa la caldurica, rasete cu "Florile de Colt" din Bucuresti pana in orasul pe care il vom suporta pentru 5 zile! Dar stiu ca va veni un sfarsit de saptamana fain (refugiul Agatat sau cel de la Iezerele Cindrelului) si asta ma face sa trec mai usor peste zilele petrecute in oras.

Uitandu-ma in urma in cele doua zile, ma bucur enorm pentru planul pe care am reusit sa il realizam si pentru toate posibilitatile de tura pe care ni le-a deschis aceasta parte sudica a Bucegilor mai putin umblata! Sper sa va fi placut si voua pe aici si astfel sa explorati si voi locurile astea pierdute de lume desi sunt aflate intre localitati "civilizate"!

Festivalul Alpin Busteni 5-6.11.2011

Festivalul Alpin Busteni 5-6.11.2011

Festivalul alpin organizat de Clubul Alpin Roman este unul din cele mai importante evenimente din lumea alpina romaneasca. El concentreaza de fapt o buna parte din ceea ce alpinistii nostri reusesc sa faca la nivel de performanta in Romania si, cel mai principal, in lume. Si nu sunt putine aceste reusite! Oameni de inalta valoare au reusit trasee la care unii nici macar nu viseaza: Zsolt Torok, Janos Torok (Joe Indianul), Minerva Torok si Cristi Tzecu cu 14 (sper sa fi retinut corect) trasee extrem de dificile din peretii nordici ai Alpilor, noua "doamna a alpinismului romanesc" Felicia (Nusa) Enache cu reusita pe Cho Oyu (la o varsta respectabila de 55 de ani dintre care peste jumatate dedicati muntelui in AGTR) alaturi de fiica ei si de Cristina Pogacean in expeditia pe Shishapangma, Dinu si Marlene Mititeanu prin parcurgerea celor 3 Mont Blanc si coborarea dupa o zi-maraton, Vasile Cipcigan, Ovidiu Ratiu, Teodor Tulpan si Adrian Andone in Alaska, Sasa Koncz si Sorin Nichiforiuc in traseul MacIntyre/Colton, Grand Jorasses, Marian Anghel in Caucaz, Alex Gavan pe Makalu, Himalaya (fara oxigen), ascensiunile pe Kilimanjaro, Jbel Toubkal si Ararat ale Cameliei Manea in expeditii CAR (sau particulare), Mihai si Andreea Cernat prin performanta de a parcurge creasta Meridionalilor pe forte proprii. La un moment dat a avut loc decernarea premiilor CAR pentru performante deosebite (premii la prima editie), moment plin de emotie pentru toti din sala. Atmosfera a fost deosebita si in ciuda micilor probleme tehnice si a timpului (proiectiile s-au terminat in jurul orei 23.00), reusita evenimentului este notabila. Pentru aceasta trebuie felicitati "oamenii din umbra" care au facut posibila aceasta intrunire prin eforturi doar de ei stiute, zecile de iubitori de munte, alpinisti de renume in lumea "noastra" care au realizat multe premiere si au deschis calea pentru generatiile recente (am avut onoarea sa vina Paul Fozocos, Alexandru Floricioiu, Cezar Manea, Sasa Halibei, Mircea Ordean, Liliana Becea - doar pentru a mentiona cateva nume si a-i ruga pe ceilalti sa ma ierte daca nu ii mentionez), foarte buni alpinisti tineri (imi vin in minte Silvia Murgescu si Catalin Pobega cu reusite remarcabile - a se vedea www.silvique.ro si Daniel Sardan, Gabi Colea), buni prieteni de munte (Irina si Laviniu Craciun, multi colegi de la CAR Cluj Universitar, fosti si viitori colegi de ture), bunul prieten George Porancea, alpinist, om de munte, meteorolog la statia Omu, care abia a coborat cu fiul sau de sus de la 2500 m ... Ce sa mai spun, fosta sala de mese a Caminului Alpin a fost neincapatoare pentru acest Festival (au fost cu siguranta peste 150 daca nu chiar 200 de oameni in acea sala)! Si (asa cum am afirmat de curand despre Ref. Sperantelor din Frumoasa Craiasa), cate ar putea povesti peretii Caminului Alpin daca ar putea! 

Pe langa acesti "giganti" ai alpinismului, noi (eu si Iuliana) ne tot intrebam ce cautam acolo, parca nu ne simtim incadrati in "peisaj". Si totusi iubirea imensa pentru Munte ne-a facut sa venim aici, iubirea pentru Bucegi (imi vin in minte trasee si pereti de aici pe care nu mai stau sa le insirui), placerea de fi intre confrati intru Pasiune (expresie preluata de la domnul Dinu) si intre Muntii si crestele datatoare de viata, curaj, sperante, dorinte, amintiri...

Festivalul a fost un bun prilej de a face cateva plimbari de admirare a Bucegilor. Sa vedem cam pe unde ne-au dus pasii dornici mereu de nou.

Ziua 0 - vineri 4.11.2011

Ne dam intalnire in gara in jurul orei 21.00. Acceleratul meu ajunge in mai putin de doua ore si jumatate din Bucuresti si nu am timp sa ma plictisesc si sa visez la munti fiindca imi ocup cea mai mare parte din timp cu o intalnire neaspteptata cu un fost coleg de facultate. Povestim de toate si iata ca vine timpul sa cobor "acasa". Iuliana venise cu cateva minute inainte si ma astepta in gara. Stiu ca nu e frumos sa te lasi asteptat, dar de data asta nu tine de mine:D! Intram la magazinul din coltul strazii Valea Alba sa mai facem ceva cumparaturi si urcam la Caminul Alpin unde avem placuta surpriza sa ajungem cam in acelasi timp cu cele doua masini ale colegilor clujeni. Ne bucuram de revedere (ca intr-o familie separata de distanta si timp) si urcam in camere. Pentru noi (clujenii) sunt rezervate trei camere (4, 5, 6) si, chiar daca nu se respecta in totalitate locurile in camera, noi intram in camera in care suntem repartizati. Si in prima seara vom fi singuri in camera! Cautam sa aflam cam pe unde merge fiecare in plimbare sambata si ramane sa stabilim maine unde vom merge. Intentia mea ar fi sa merg cu clujenii (la propunerea lui Dinu pe Morar si apoi pe la Timbalul din Balaur), dar dupa cum veti vedea nitel mai jos, tehnica nu m-a ajutat ;).

Ziua 1 - sambata 5.11.2011

Ora de plecare stabilita de Dinu este 7.00-7.20 in functie de ora la care ajunge colegul nostru Cosmin Munteanu din Brasov. Asa ca eu aveam telefonul pus sa sune la ora 6.00, fiind hotarat sa merg cu ei. Dar prin nu-stiu-ce intamplare, telefonul nu suna, si, cum eu sunt mai lenes de dimineata, reusesc sa fac ochi exact cand colegii porneau din fata caminului spre Munticel. Pfuh, ce bine ca nu am promis aseara ca merg, caci astfel pierdeam masa de dimineata ca sa recuperez! Alti colegi au plecat sa fixeze un cablu in Malin, altii la catarat in Rasnoave (mai exact in peretele Animalelor din Postavaru), noi inca am ramas la masa de vorba cu Irina si cu Dan. E musai sa mergem pe undeva, ca doar nu om astepta proiectiile in casa! Imi strofoc eu mintea si scot ideea de a merge pe Muchia Lunga pana la Diham. O tot stresez pe Irina sa imi mia explice o data intrarea in traseu (cum de altfel am stresat-o de cateva ori) - de acum va trebui sa gasesc alt element de noutate pe aici ;) si pe la 9.00 iesim din Camin si pornim spre valea Cerbului, nu inainte de a ne zgaia un pic la tabloul Costila-Caraiman lucitor in soarele diminetii! 

Coboram prin spatele Caminului pana in valea Cerbului pe o strada (acum asfaltata) pe care anul trecut coborau copiii cu saniile (strada care ajunge la bariera de pe Valea Cerbului), facem dreapta (spre Busteni) si dupa ce trecem de podul unde se separa cele doua sensuri de mers iesim din asfalt spre stanga pe drumul pietruit al unei vile. Ocolim vila si incepem sa urcam pe drumuri forestiere sau potecute pentru a prinde cat mai repede muchia Lunga. Culorile toamnei, covorul de frunze, ceva urme de motoare, totul e interesant prin padurea in care se formeaza un culoar chiar pe muchie. Sa fie natural sau "sapat" de om?

Povestim noi de una si de alta si cautam drumul cel mai larg spre varful Grecului. Suntem fortati sa iesim din muchie fiindca panta creste vizibil ;). Ocolim prin pe nordul muchiei si drumul ne duce (10.40) la prima poiana luuunga. In sfarsit ajungem la golul alpin si vom avea belvedere asupra intregului perete estic al Bucegilor. Facem o pauza de imbracare fiindca vantul incepe sa bata si ne ingheata mainile. Asa faini se vad Bucegii aliniati unul dupa altul de la nord la sud: Tiganestii, Bucsoiul, Morarul, Costila, Caraimanul, Jepii, Furnica, Varful cu Dor ... si restul dispar din raza noastra vizuala! Abruptul este insa departe, este momentul sa ne uitam si mai aproape fiindca frumosul este peste tot! De fapt si in viata cam la fel fac cei mai multi: se uita spre departare / spre ceilalti si pierd aproapele / sinele! Langa noi sunt doua frumoase zade gemene de culori diferite, verde si galben, culori care se armonizeaza cel mai bine in natura (frecvente apropiate)!

Imi indrept privirile spre creasta Balaurului si caut cu privirea colegii din Timbal. Am impresia ca i-am vazut la un moment dat si le trimit intr-o clipa toata bunatatea si linistea Muntelui din noi! La 11.00 pornim spre varful Grecului si in cateva sute de metri suntem in golul alpin al acestuia. In jurul orizontul cuprinde masivele apropiate: muntii Baiului, Neamtului, Piatra Mare, Postavaru, Codlea si "parintii" Bucegi! Vedem saua Grecului si pana sa coboram la ea, mai avem de urcat o culme impadurita. Pana la ea coboram spre padure si din dreapta primim TG care vine pe langa o urma de stana fara acoperis. 

Limita superioara a culmii este descoperita si doar cativa brazi stau in bataia vantului si in dreapta vad o stanita pe care nu o mai vazusem pana atunci. Cobor pana la ea sa testez conditiile din interior si ii voi spune Iulianei verdictul: starea e jalnica, e mizerie si chiar nu se poate sta aici! Totusi imi plac romantismul si credinta ciobanilor.

Coboram pe culme spre Dihamul Militar unde se pare ca doar animalele au voie: indicatorul spune "Accesul persoanelor strict interzis!" :D. 
In 10 minute trecem pe langa pilonii din Saua Grecului si ajungem la stalpul indicator. Suntem indignati (tehnic vorbind) de nesiguranta scarilor cvasi-verticale de urcat pe pilon (lipseste grilajul de protectie). Vroiam sa mergem direct la Diham, dar "turma" de turisti in blue-jeans si adidasi (veniti probabil cu masinile pana aici) ne "forteaza" sa schimbam drumul. Ne-am simti "jigniti" sa mergem alaturi de acesti turisti de oras pe acest traseu "dificil" pana la Diham :D!
La indicator e un marcaj CA spre Poiana Izvoarelor. "Hai pe acolo ca nu am fost niciodata!" Iuliana cupleaza imediat fiindca nici ea nu mai fusese de mult pe aici. Urcam pe sub o stana mare si parasita acum pe ceea ce pare a fi un drum de ATV-uri "ca sa poata ajunge orice turist la Izvoare" :( ! Cu atentie la ursi (conform indicatoarelor de pe copaci) vedem cum "natura vindeca totul" (isi vindeca ranile facute de om si vindeca ranile facute de altii) si mergem pe o placuta curba de nivel spre Poiana Izvoarelor.

Cand credeam ca ajungem undeva sub cabana, iesim intr-un picior dezgolit cu o mare si necunoscuta stana la marginea padurii. Chiar e interesanta zona si merita cercetata in conditii de vreme mai rea. Mai facem cativa pasi prin padure  (drumul e asemanator cu cel dintre Gura Diham si Izvoare) si iesim in poiana larga de deasupra cabanei. Aici dam de un fenomen la noi destul de cunoscut: acelasi marcaj in trei directii! "Pai pe ceata macar unul sa fie gasit :) !" imi explica Iuliana si inteleg logica buna. Surprind pe card marea ce se lasa deasupra vaii Prahovei strajuita de gigantul Caraiman si urcam pe CA pentru a cobori apoi spre PR.

In padure gasim in copac doi bocanci cu talpile dezlipite agatati de doua ramuri. Asta e deci locul de odihna al bocancilor (pe unde si-au trait viata)!

In 5 minute suntem la PR si facem dreapta spre Diham. Plimbare lejera! Inainte de Diham dam de viitoarea "statiune" omonima: cateva vile acoperite cu lemn care se incadreaza destul de bine in peisaj. Partial imi amintesc de casele austriece si norvegiene si am doua observatii: mi-ar place sa fie acoperite cu pamant si iarba (ca in traditia nordica) si sa fie deschise publicului. Cu preturi decente ar putea obtine aici multi potentiali prieteni si clienti! Coboram pe langa gardurile caselor si apoi pentru scurt timp schimbam marcajul in TA pana la Diham. O capita de fan si o galerie de pini ne intampina la coborarea finala spre cabana.

Intram la mama Oara si o gasesc cu aceeasi bucurie cu care o vedeam si acum 14-15 ani cand mi-am sarbatorit aici ziua de nastere. Schimbam cateva vorbe, mancam cate o ciorbita de burta si eu o mai asezonez cu o mamaliguta cu lapte acru. As fi vrut sa aud obisnuitele cantece de munte, dar acum e liniste in sala de mese. Insa citesc crezul cabanierei care a facut-o sa reziste aici atata timp in ciuda multor probleme:

"Doamne, da-mi taria sa Te iubesc pe Tine si intreaga creatie a Ta!"

In hol si la troita ma opresc cateva momente spre amintirea lui Ion Bordea, cabanierul care acum cativa ani a depasit pasul mortii fizice.

Iar voi prieteni, dragii mei,

Prin munti cand v-avantati

De mine sa va amintiti

Si-un yodler sa-mi cantati!

"Copilul muntilor"

Dupa masa urmeaza o siesta placuta in alintul razelor de soare.

De retinut motto-urile de pe afisul Salvamont Bran:
"In natura fi civilizat, mai ales atunci cand nu te vede nimeni !!!"
"In natura a distruge insemnele turistice=a-ti taia creanga de sub picioare !!!"
"Iubesti muntele? ... si muntele te iubeste! ... dar ... NU te iarta!"
La 14.40 ne hotaram sa plecam inapoi spre Camin. Cum trebuia sa ajungem la proiectiile festivalului, grabim pasul si alegem varianta cea scurta "pe conducta". In 25 de minute suntem in saua Grecului ("parca am mai trecut pe aici" :D)  si mai departe pe TA coboram spre Gura Diham. Eu o iau un pic prin padure pe sub poteca pentru a varia un pic traseul (asta fiindca din lipsa de timp renuntasem sa coboram pe valea Cracu Dihamului). La 15.50 ajungem la drumul asfaltat si de aici ii dam bice spre Busteni sperand sa gasim vreo ocazie sa ajungem mai repede. Ma mira ca la data asta doi ciobani inca mai coboara cu oile pe aceasta zona inferioara a vaii Cerbului. Scurtam drumul pana la Camin pe PG ce urca spre Kalinderu si apoi mai departe spre Silva si ajungem in timp util la festival. 
Sala Caminului e arhiplina si asta ne bucura nespus. Ceva detalii despre seara lunga si superba sunt in primele randuri ale acestei descrieri. Inainte de culcare caut ceva idei pentru ziua urmatoare. Domnul Dinu a propus o plimbare scurta pe Clabucetul Taurului (cu urcare pe valea Limbaselului si recuperarea colegilor in Predeal) si pana la urma discutiile prelungite de seara si de a doua zi vor anula aceasta plimbare "in favoarea altor Annapurne" (biserica fortificata din Viscri - Weisskirche = "Biserica Alba") www.viscri44.ro .

Ziua 2 - 6.11.2011

In seara asta trecuta nu am mai fost singuri in camera si personal m-am bucurat de prezenta lui Mircea Sandulescu, a lui Catalin Pobega si a Silviei Murgescu, toti oameni de valoare ai Muntelui romanesc. 
Ne trezim pe la 9.00 si aflam ca Dinu si Marlene au renuntat la tura datorita placerii de a avea alaturi atatia oameni de munte si de a vedea si alte locuri in drum spre casa. Asa ca imi pun mintea la lucru si gasesc rapid solutia: Clabucetul Azugii! Stiam drumul de acces dintr-o tura mai veche cu colegii de la Floare de Colt Bucuresti. Mancam ceva de dimineata, salut toti prietenii dragi intalniti si in jurul orei 9.30 coboram spre gara sa vedem ce variante de trenuri avem. Aflam ca trenurile pentru amandoi opresc in Azuga si ni se intareste planul! Mergem cu primul microbuz pana in Azuga in dreptul garii (3.5 lei de fiecare), lasam un rucsac la responsabila de gara (cu multumiri si putina indignare fiindca in orice tara ideala si in orice gara ar trebui sa fie un loc de lasat bagajele) si pornim prin Azuga spre capatul ei estic de unde se ridica cele doua partii, Sorica si Cazacu. Continuam pe forestierul de pe valea Azugii pana la pastravarie, intersectie de unde incepe micul nostru circuit. In stanga e valea Limbaselului pe care ne vom intoarce si in fata-stanga cautam o cale de acces spre piciorul ce urca spre Clabucet. Am o bucurie nemaipomenita sa vad baiatul si fetita (cateii) care ne insotisera pe Unghia Mare. Se gudura pe langa mine si ma joc un pic cu ei. De asta data nu vor merge cu noi la drum! Dupa pastravarie bem cateva guri de apa fiecare si pornim pe langa gardul pastravariei. Urcam in panta cu pamant si radacini pana la o potecuta ce se formeaza in ascensiune usoara. O urmam spre est si apoi dupa o curba stransa inapoi spre vest ajungem in culmea pe care o stiam eu. 

Intr-o ora de urcare, fiecare in ritmul lui, ajungem la golul alpin. Chiar la un moment dat eu m-am pacalit crezand ca un luminis arata iesirea din padure si de fapt am mai mers inca vreo 20 de minute pana sa dam de prima poiana (12.20). Iuliana e super incantata de peisaj. Nu credea ca de pe neinteresantul Clabucet al Azugii se poate vedea asa de frumos in jur. Aceleasi masive enumerate mai sus se intind unul dupa altul! De data asta doar Bucegii raman sa ii vedeti!

Vedem ca in spatele nostru mai apar trei turisti. banuiesc ca sunt de la FdC si mi se va confirma mai tarziu. Noi "fugim" de ei pana pe varf (1586m) unde ne oprim pentru cateva poze. Ne ajung din urma, le fac cateva poze de grup si ei pleaca mai departe spre Susai si apoi spre Predeal. Noi avem planul ceva mai scurt (coborare in Limbasel) si mai stam nitel pe varf in lectii de gimnastica (poze in aer :D). Mi-a ramas in aparat o poza extrem de faina in care Iuliana incearca sa prinda clipa de fericire si sa nu o mai lase sa plece!

Coboram un pic sub varf intr-o adancitura in pamant ca sa ne protejam de vant in timp ce mancam. Asa gustoasa e mancarea aici pe vreme senina si in mangaierea suava a curentilor de aer! Dupa masa ne si intindem pentru zece minute pentru siesta si cu greu (asta fiindca ne preseaza timpul) ne ridicam la ora 14.00 si pornim mai departe la drum, nu inainte de a lua orice urma de civilizatie cu noi. Eu stiam ca trebuie sa mergem un pic spre nord si apoi sa coboram pana la un drum forestier. La buza unei pante mai abrupte Iuliana vede un picior ce pare sa coboare in directia dorita. "Hai intr-acolo!" Super idee! Uite ceva nou si cu mult soare!

Trecem pe langa o alta fosta stana fara acoperis. Iuliana face ceva miscari de gimnastica printre lemnele de structura a adapostului si continuam pe picior tot mai jos spre o a doua stana aflata intr-un peisaj de basm. Cum sa nu fii linistit si impacat cu Dumnezeu in astfel de locuri! Coboram pana la stana pe care o vizitam si a carei atmosfera pare sa ne tina in loc. Ne uitam in toate zarile si ne intrebam ce poate fi mai frumos si mai fin decat asta! 

Greu ne desprindem de locul de basm si inaintam prin poteca ce ne duce printre lujerii uscati si maronii. Solitarul domina ultima parte a golului alpin inainte de a intra in padure.

Poteca ciobaneasca ne arunca in invalmaseala padurii pe piciorul Cenuseroaiei. Cativa copaci fulgerati si cazuti la pamant acopera curand tot ceea ce puteam sa mai vedeam in urma. Parca simt ca am intrat in alta lume prin care cobor spre realitatea populata de noi, specia ce (doar) crede ca poate domina Natura! Masivitatea padurii dovedeste de fapt cat de minusculi suntem in mana Vietii!

Tot tinem directia in jos amintindu-ne mereu cat am urcat si cat mai avem de coborat. La un moment dat un bocanc al Iulianei comenteaza. Protectia lipita de curand in varful bocancului pentru a tine talpa nu vrea sa mai stea si flutura spre necajirea Iulianei. Si atat de buni au fost acesti Raichle de trei anotimpuri! "Cat mai tin, o sa ii mai plimb pe unde merg!" imi sugereaza Iuliana. Ora 15.00 ne gaseste la iesirea firului Cenuseroaiei in valea Limbaselului. Trecerea apei e usoara fiindca, fata de alta data, nivelul apei e foarte mic.   Facem o scurta pauza pentru o eugenie si putina apa si continuam in stanga pe drumul forestier larg. Ne intalnim cu cativa biciclisti care coboara in graba pe langa noi si cu o masina care urca (cine stie unde). Dupa 40 de minute de mers ajungem in dreptul pastravariei. Cu aceasta incheiem circuitul pe care il incepusem cu cateva ore mai devreme si despre care nu banuiam ca va fi asa de frumos. Mai prind cateva nuante de toamna si coboram in graba spre Azuga. 

Ora 16.00 ne prinde la intrarea "oficiala" in Azuga. Parcurgem intreaga statiune si fiindca mai aveam circa o ora pana la tren, cautam un restaurant pentru o ciorbita de burta. Intarzierea de aici ne face sa ne grabim fiindca eu risc sa pierd personalul spre Bucuresti. Ajungem in gara o data cu trenul, abia apucam sa luam rucsacul si sa imi iau ceea ce ramasese aici in rucsac, ca trebuie sa sar in tren si sa merg cu nasul spre Bucuresti. Noroc de colegii de la Floare de Colt cu care ne intalnisem pe varf. Atmosfera si buna dispozitie ne insoteste pana la Bucuresti. Iuliana a mai avut de asteptat inca vreo jumatate de ora pana la acceleratul spre Sibiu (accelerat pe care l-am intalnit in Sinaia).
In final trebuie sa va multumesc pentru rabdarea pe care ati avut-o de a citi, sa multumesc colegei de tura pentru toate momentele palcute, celor care au realizat Festivalul Alpin de mare exceptie, celor care au luptat atat pentru performante si au dovedit ca Omul poate sa isi depaseasca limitele cu foarte multa perseverenta si nu in ultimul rand Muntelui pentru ca ne leaga in curatenie sufleteasca si sincera caldura interpersonala!