Colegi de tură: Valentin Scheip, Emil Engel, Alin Manole, Cezar Partheniu
Ca și acum două săptămâni, ne propunem alte două vârfuri dintre cele mai înalte ale țării. Tot eu cu Vali suntem nucleul și caut doi colegi de tură. Îi găsesc repede: vechiul camarad Emil și (mai) noul Alin. Toți sunt foarte faini și facem o echipă pe cinste. Fiecare cu partea lui, împreună reușită!
Tot așa plecăm undeva pe la miezul zilei din București (ceva mai devreme ca acum două săptămâni), pe valea Prahovei și apoi pe drumul Predeal-Pârâul Rece ajungem la Râșnov de unde îl luăm pe Alin și prin Vulcan, Codlea și Făgăraș ajungem la Sâmbăta de Sus și mai apoi la păstrăvărie. Chiar dacă mă informasem la Salvamont cu câteva zile înainte și nu ne încuraja să urcăm în creastă, lăsăm mașina la păstrăvărie (Salvamontul ne spusese că se poate lăsa cam un kilometru mai sus pe drum) și la 16.00 pornim la deal. Drumul de mașină nu e spectaculos și doar o faină cascadă cam în dreptul fostei bănci de mijloc de drum (acum capătul viitoarei ”pârtii” și complexul hidrologic) ne atrage atenția. Urcușul e lejer și îmi aduce aminte de coborâșul pe gheață de la Gențiana... Luăm în calcul și să mergem pe muchia Drăgușului în caz de vreme rea (sau pe la Piatra Caprei, Piatra Craiului din Făgărași :D). Ieșim din pădure și în puțină vreme suntem la cabană. Încă e lumină și hotărâm să rămânem aici și să plecăm dimineață la deal fiindcă vremea nu pare promițătoare.
Primim o cameră de 6 paturi și ne pregătim toate pentru noapte. Cum e ziua cabanierului și este aici o gașcă mare de prin toată țara (mulți făgărășeni) ne lungim destul în noapte cu cântece, joc, chitara și vocea lui Yoyo. Bineînțeles că seara a început cu imnul cabanei Sâmbăta:
Sâmbăta e o cabană
Sâmbăta pe înserat
Și-am pornit o gașcă mare
Ce se puse pe cântat.
Duminică în afară de noi nu prea se mai trezește lumea devreme. Poate, poate ajunge cineva la Fereastra Mică... Și vor ajunge în Fereastra Mare cam când noi vom fi la întoarcere pe acolo, pe vreme ploioasă!
Noi undeva pe la ora 9.00 pornim la drum, deocamdată printr-o ceață lăptoasă care nu îmbie prea mult. Pornisem cu ideea de a urca pe traseul clasic și apoi să coborâm fie prin Cheia Bândei și înapoi prin căldarea superioară a văii Sâmbetei, fie pe la Piatra Caprei. Totul evident în funcție de ce ne lasă vremea... Urmăm poteca în deal până la separarea marcajelor TR (al nostru) de TG (Fereastra Mică) și PA (Valea Viștișoarei pe care îmi doresc eu să cobor), apoi urcușul susținut până la cruce. Alin e mai în față și ne așteaptă la intersecția de unde urcă PR în Cheia Bândei. Încă e ceață, încă nu vedem mare lucru! Încă nu avem zăpadă, factor ce ne tot determină să urcăm... Abia după ce trecem de ultimul prag, în căldarea finală, ieșim din ceață și din nori și sus în Fereastra Mare vedem că suntem pe corabia făgărășană ce plutește pe marea albă a Transilvaniei. Mai avem de mers, stăm doar cât să rămână pe retină și pe carduri imaginile...
De aici urmăm BR în sus până sub Cheia Bândei, apoi pe sub Vârful lui Mogoș și mai departe până în șaua dinaintea vârfului Urlea, ridicat și el la aproape 2500 de metri. Alin ne așteptase aici pentru a merge mai departe. Parcă, parcă ar fi urcat și pe Urlea... Cam de pe la 2350 de metri avem pete de zăpadă și chiar pe poteca adâncită din loc în loc s-au făcut bălți în care intrăm uneori până la gleznă. Eu chiar le recomandasem colegilor să aibă colțari și bocanci de iarnă... Gândul inițial era să dormim în Fereastra Mică sau chiar la refugiul Urlea. Ar fi fost interesant să coborâm noaptea brâna cu zăpadă ce se lasă spre lac... Regrupăm și continuăm până în Portița Lacului unde ne oprim pentru câteva poze. E așa faină toamna asta târzie...
Mie îmi cam era un pic că avem nevoie de colțari pe zona asta dacă ar fi fost ceva mai frig. Așa înaintăm cu grijă și zăpada moale ne ajută să scăpăm de griji majore. Eu știam de un mic horn înainte de vârful Iezerului și nici nu îmi dau seama când suntem pe vârful piramidal cu stâlp pe el. De aici e o formalitate să ajungem la șaua din care marcajul BR face stânga spre zona Leaota-Zârna.
Ieșim din marcaj în punctul binecunoscut (am fost de câteva ori pe aici) și facem dreapta spre hornul care ne duce pe vârful La Fundul Bândei (2454m). Confundasem eu ceva altitudini și Vali mă corectează cu aplicația Munții Noștri! De aici coborâm într-o șeuță unde Vali și Emil își lasă rucsacii. Pentru mine și Alin, mai tineri, e doar un obicei de a avea rucsac în spate! Le expun variantele posibile pentru a ajunge pe cele două vârfuri importante și optăm de comun acord pentru varianta clasică: urcăm direct pe stânci pe Dara, apoi pe Hârtopu și ne întoarcem pe brâna-culoar din șaua din mijloc! Așa că pornim pe stânci și fiecare își găsește drumul cel mai ușor pentru el. La 14.10 suntem toți pe Dara și ne bucurăm de reușită. Mai ales eu că mi-am putut conduce colegii în siguranță până aici! Pentru fiecare din ei este prima dată când ajung pe Dara!
Anul trecut eu nu știam exact care este Hârtopu și pentru siguranță am mers până la momâia de pe Mușetescu. Acum colegii sunt în față și văd că se opresc la prima momâie și îmi dau seama că aici este Hârtopu și nu mai departe după șaua ceva mai adâncă... Mai facem câteva poze și aici și ne întoarcem în șaua de mijloc și apoi pe culoarul-brână la rucsaci. Mai avem întoarcerea și tura este reușită. Fiindcă o tură se termină la mașină sau în gara de final, nu când ai ajuns pe vârf!
Cu bagajele în spate ne întoarcem pe același drum fiindcă vremea dă semne că se strică. Așa și este și din Fereastra Mare ne va prinde o ploaie urâtă. Alin ne așteptase aici vreo jumătate de oră și îi spunem să coboare la cabană. Nu are rost să stea după noi prin ploaie. Noi ne descurcăm, mai încet și fără probleme. Așa că la cabană el ne-a așteptat cam o oră după o oră de coborâre! A fost mai bine pentur el că a stat, cel puțin o parte din timp, la cădură ceva mai mare decât cea de afară!
Noi coborâm cu atenție din șa pe serpentine și prin norii din care cade apă peste noi. Nu vă închipuiți o ploaie de vară, e o ploaie mocănească cu picături ceva mai mari care nu poate decât să necăjească. Noi nu avem probleme, suntem obișnuiți cu muntele. Înainte de cruce se face puțină lumină și Emil mă roagă să fac o poză colțului Bălăceni în memoria fiului prietenului George Porancea. Așa că pozele de mai jos îi sunt dedicate celui ce și-a urmat destinul aici...
Mai avem de coborât doar treapta împădurită de sub cruce și nu grăbim pasul. Mai bine în siguranță și mai încet decât în grabă și cu risc! Dinspre Drăguș s-a format o frumoasă cascadă care ne dă prilejul unor poze înainte de a ieși din lumea de piatră făgărășană...
Înainte de cabană mai trag o ultimă privire la Fereastra Mare (acum cu gând la cântecul ”Ninsoarea de adio”) și la cabană mai mâncăm ceva înainte de a ne lua ”la revedere” de la gazde și de la măgăruși. Cu tristețea plecării din munte și dorul următoarei ture coborâm pe drumul potecit până la drumul de mașină. De aici se cam întunecă și cu frontalele pornite tot coborâm spre mașină, eu cu Alin mai în față și Emil cu Vali în spate.
Chiar când obosiserăm ceva, suntem la podul de la Floarea Reginei la mașină. Cu bucuria reușitei pornim pe același drum spre casă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu