Prin Bucegii Sudici 12-13.11.2011

Prin Bucegii Sudici 12-13.11.2011

Colegi de tura: Emil, Mitica, Cezar

Cu cateva zile inainte de plecare analizez cu Emil toate variantele pentru doua zile si alegem coborarea (de la nord la sud) bucegeana de la Cota 2000/Miorita pana in Talea sau Comarnic. Lasam traversarea Campina-Slanic pentru alta data. Fiindca o buna parte din traseu imi e necunoscuta si pare a fi nemarcata, studiez un pic Google Earth, fac traseul aproximativ pe GPS, il salvez in GPS si pe aparatul foto si impreuna cu Mitica fac cumparaturile comune de vineri dupa-amiaza.

Ziua 1 - sambata 12.11.2011

Stabilim sa ne intalnim ca de obicei la 6.00 in Gara de Nord si cu personalul de 6.30 ajungem in jurul orei 9.30 in Sinaia. Pornim pe drumul cunoscut BR pe langa restaurantul Furnica si Pelisor, urcam pe scurtaturi spre drumul de cota si peste o ora iesim dintre ultimele case si intram in padure. E un usor gust de iarna in temperaturi si in praful alb de pe jos.

La cota 1300 ne intampina brazii acoperiti partial de mantia iernii si drumul ii cam forteaza pe soferi sa dea inapoi. Fara lanturi nu se mai poate inainta si poate este mai bine pentru Munte!

Cota 1400 ne primeste inghetata la cateva grade negative si facem o pauza de ceai si turta dulce la restaurantul "La sami". Suntem priviti cu raceala fiindca nu "servim" nimic si ca urmare ne spunem unul altuia ca nu vom mai veni in locuri de genul asta (unde sunt apreciati consumistii si mai putin cei care merg PE munte). Dupa o jumatate de ora de incalzire, pornim mai departe caci avem mult de mers (12.10). Urcam direct pana la cota 1500 - "Valea cu brazi" si facem stanga pe marcajul BR de iarna. Le arat colegilor marcajul sters PR care mergea spre Vanturis. Noi il vom urma pe cel nou marcat/remarcat de curand mai sus! Urcam un pic pe drumul-partie si sub panta de sub stana Tarle (tare ma intreb cat de "turistica" e aceasta stana-restaurant) facem iarasi stanga prin padure. Trecem podul de lemn si incepem sa urcam prin padure spre Drumul de vara.

Cam pe la 1600 de metri ajungem in larga partie si continuam in sus cu privirile indreptate cand in spate, cand in fata!

 Muntii Baiului in spate

Varful cu dor in fata

Cam pe la cota 1800 parasim Drumul de vara spre stanga pe PR, nu inainte de a admira cota 2000 ascunsa partial in spatele unei cetati de piatra. Mitica isi aminteste cu nostalgie de prima lui tura solitara pe munte cand a ajuns pe aici si vorbeste putin la telefon cu parintii lui despre acele locuri.

Intram pe traseul bine marcat si de cateva ori alunecam pe smocurile de iarba acoperite de proaspata zapada. Motiv de ras si de facut glume chiar pe seama propriei persoane! Pe la 13.30 ajungem sub primii pereti ce formeaza Coltii lui Barbes. Suntem fascinati de fiecare perete, de fiecare verticala si ne si imaginam pe unde ar fi ceva trasee alpine.
"Sunt sigur ca parca Emil a vazut pitoane acolo!" spune Mitica.
"Da, da, sunt doi pitoni acolo!" vine comic raspunsul lui Emil :).
Brana merge foarte simpatic pe curba de nivel pe sub pereti si cateodata ne ofera de sub brazi carunti ferestre asupra peretilor din dreapta noastra, asupra Baiului si asupra varfului Vanturis care se arata in fata deasupra unei mari alpine. Noi continuam drumul cu pauze de poze la fiecare pas.

La un moment dat un interesant marcaj ne arata directia in sus! In mod sigur nu e pe acolo desi niste urme de temerari se vad!

Continuam pe brana si la 14.10 zarim pentru prima data saua Vanturis. Bine ca pana acolo mai avem ceva de mers pe sub pereti care sus par sa formeze un fel de coloane suspendate.

Cu o mica ratacire vedem in sfarsit saua si varful Vanturis in fata noastra si ne indreptam intr-acolo pe curba de nivel. Vedem de sus valea si fostul lac Vanturis ramase acum doar sub forma unei placi de gheata ascunsa in firul vaii acoperite de brazi albi.

Coboram in firul inghetat deasupra lacului (14.55) si in cateva minute suntem la stana Vanturis. Pauza de apa si inspectie a stanei! Nu putem sa ii dam prea multe margarete ("cacareze" copyright Serghei Suslov) si apreciem ca totusi e un loc bun de stat in conditii mai vitrege. 

Imi dau seama acum ca de fapt cascadele Vanturis si lacul sunt la ceva distanta. Imi aduc aminte unde sunt cascadele si nu mai coboram la ele. Chiar de curand am vorbit cu bunii prieteni Romeo si Vera despre o tura  comuna mai veche pe acolo! Rontaim ceva biscuiti si in 4-5 minute pornim mai departe iesind din traseul marcat. Studiez un pic morfologia locului si apreciez corectitudinea traseului ales. E fara sens sa urcam direct pe varful Vanturis pentru a cobori apoi pe partea cealalta a lui. Asa ca mergem spre vest pe un drum de masina in sopul de a ocoli varful pe la vest (undeva in jurul altitudinii de 1800-1850m). Avem parte aici de o imagine unica: fata de cum suntem obisnuiti sa parcurgem potcoava Bucegilor, acum ea ni se arata din interior! pare ca Bucegii ne tin in brate cu cele mai inalte culmi ridicate deasupra vaii Ialomitei si a platoului bucegean. De la stanga la dreapta vedem pe linia orizontului Leaota ascunsa dupa o alternanta faina de culme montana- mare alpina, mai departe saua Strunga, Coltii Tapului, varful Batrana, varful Doamnele, varful Omu ascuns dupa Obarsie, varful Costila cu a sa racheta alpina inaltata spre cer, varful Caraiman cu crucea ce strajuie valea Prahovei, varful Furnica, varful Varful cu Dor si in dreapta noastra varful Vanturis.

Intre zona inalta si noi se prelinge platoul ridicat la circa 2000 de metri altitudine.

Leaota dupa marea alpina

O barca vikinga pare sa vina de dupa varful Vanturis, dar se risipeste la fel de repede precum a aparut!

Inserarea vine peste noi deschizandu-ne in fata niste peisaje de basm! Parca aici s-ar potrivi calutii pe care i-am vazut in tura din Mehedinti (http://cezarpart.blogspot.com/2011/09/povestiri-din-mehedinti-11-13062011.html)!

Muntele ne conduce spre un picior de munte pudrat de zanele iernii. Gasim rapid o solutie de coborat pana in capatul lui superior si continuam pe muchia adormita sub iarba batuta de vantul iernatic. In stanga vedem Baiul ars de flacarile apusului.

Piciorul ne coboara exact pana in drumul ce merge din Sinaia pana in saua Dichiu cam in jurul orei 16.50. Se lasa racoarea si nu stam prea mult aici, doar cat sa regrupam. Serpuirile faine ale drumului asfaltat ma duc cu gandul la frumoasele drumuri de tara scandinavice. Sper sa ramana acelasi bun simt ca si acolo si sa nu vedem cat de curand pe aici urme de Porcus turisticus pe marginea asfaltului deocamdata curat si aparent rezistent.

In 10 minute pornim mai departe pe muntele Paduchiosu. Temepraturile coboara sub zero si ne vor prilejui un frumos joc al ghetii in iarba si brazi. 

 Nuante

Urcam pe Paduchiosu (1409m) si vantul de seara coboara temperatura pana la -4,5 grade Celsius (minima acestei zile) cam pe la ora 17.30. Vantul rece nu ne lasa prea mult pe varf si mai privesc inca o data spre apus inainte de a incepe coborarea spre Cota 1000.

La limita padurii vizibilitatea scade foarte mult si suntem nevoiti sa scoatem frontalele. Mitica plecase ianite pe un drum forestier si ii urmam directia care pare sa ne duca in sensul dorit. Vazusem pasul "Cota 1000" din varful Paduchiosului si stiam bine incotro trebuei sa ne indreptam!

Iesim in poiana de deasupra pasului si vedem toate luminile ce marcheaza aceasta importanta trecere rutiera. La 18.15 ajungem la prima pensiune unde un grup mai numeros pregatea gratarul.

"Dupa miros am venit! :D"

Totusi mie nu imi place galagia de aici si hotaram sa gasim mai sus un loc mai linistit. Vedem bisericuta langa care Emil propune sa punem corturile. Mai continuam cateva curbe in sus pana la hotelul "Cota 1000" aflat exact la trecerea rutiera dintre judetele Prahova si Brasov. Eu gasesc un loc fain de cort in spatele unei cruci mari si mergem la hotel sa intrebam unde am putea pune corturile. Ni se recomanda tocmai locul vazut si Emil are un pic retineri datorita expunerii la urs. Mai stam pe ganduri si hotaram sa punem corturile acolo. Nu inainte de a manca ceva si a bea cate o bere la restaurantul hotelului!

Inainte de masa ma joc cu un simpatic catelus care ma saruta intr-una. Cum poti sa refuzi o astfel de dulceata sa se joace cu tine?

Asezonam berea si mamaliguta cu branza si smantana cu muzica in surdina (pentru asta recomand acest hotel pentru masa), cu ceva discutii pe teme religioase si cu cateva copii dupa tablourile lui Gustav Klimt. 

Cam pe la ora 22.30 iesim din restaurant si ne montam corturile in spatele crucii amintite (langa DN71). Continuam masa cu carnati, branza si praz, ceva vin si multa voie buna amestecata cu ceva chef de somn! Asa ca pe la 23.30 ne retragem la somn dupa ce am verificat temperatura de afara: -9 grade Celsius! Noaptea m-am bucurat de cele 25-26 de grade din sac, Emil si Mitica simtind frigul putin mai mult decat mine (deh, sacul-pijama isi indeplineste scopul!). Mai spre dimineata ceva temperaturi mai joase mi-au clantanit o data dintii cand am iesit din sac! Fara probleme am adormit la loc pana la rasaritul soarelui si putin dupa aceea.

Ziua 2 - duminica 13.11.2011

Ziua incepe o data ce lumina zilei de apasa peste cort. Gradele se invart undeva pe la limita inghetului si eu cu Mitica mai motaim in cort si sac. Emil iese pe afara si se bucura de soarele de dimineata, incepe sa isi stranga cortul si sa il lase un pic la uscat (asta fiindca pe ambele corturi dimineata era un strat subtirel de gheata), mai filmeaza in jur (auzind cei doi mormaitori din cort care inca nu vor sa iasa din vizuina) si in sfarsit ne face cateva poze cand (adica in jurul orei 8.30) deschidem si noi usa cortului in bataia razelor reci de soare. Imi intind si eu tentele de la cort si mancam de dimineata copios intinsi pe izoprene. Avem "ceva necazuri" cu vreo 5-6 caini care se tot invart prin jurul nostru ca sa capete ceva de mancare. Ii potolim cu cate o felie de paine si ne continuam masa si apoi scurta siesta. Strangem corturile (cat de cat uscate), indesam totul in rucsaci si la 10.25 suntem gata de drum. Mai aruncam o ultima privire i nspate sa verificam curatenia locului si coboram la sosea si apoi urcam pana la hotelul "Cota 1000" unde mancasem aseara. Mitica se opreste pentru cateva clipe la troita de langa asfalt si ii simtim credinta puternica.

In spatele hotelului (stiu directia de pe GPS) gasim doua marcaje TR si PR pe care le vom urmari o perioada si un drum forestier care urca peste Gurguiatu. Primul marcaj dispare destul de repede la fel de neasteptat cum a si aparut. Drumul lejer urca prin padure printre urmele de roti de tractor.

De jos auzim slujba de duminica (tinuta la bisericuta despre care v-am spus mai devreme) si in gand tin un moment de reculegere si de ganduri bune pentru toti pe care i-am cunoscut/ii cunosc. Traversam o defrisare larga cu linie de curent electric pe mijlocul ei (asta ma duce cu gandul la o defrisare asemanatoare de pe dealul Ulandhaug din Stavanger, Norvegia) si urmarim mai departe amrcajul PR. Mitica ramane cateva zeci de metri mai in spate ca sa mai scoata o haina de pe el si revine imediat. De retinut ca la intrarea in traseu (i nspatele hotelului) e un mare afis ce anunta pericolul de ursi! Drumul continua asemanator pe la limita parcului natural Bucegi si eu sunt de multe ori "agitat" fiindca GPS-ul nu are semnal destul de puternic ca sa marchez puncte pe el. Ma bucur de fiecare moment cu suficienti sateliti pe GPS ca sa mai marchez cate un punct! Uneori poteca merge pe cate un fel de drum forestier pe care frunzele se incapataneaza sa stea uscate in arbusti. Alteori suntem condusi de padure prin galerii intre copacii inalti!

Curand iesim intr-un luminis identificat ca Poiana Hotilor. Drumul nostru traverseaza larga deschidere care ne bucura de peisaj si ne arata in zare Gurguiatu ridicat deasupra culmii omonime. Bruma de dimineata se mentine pe copaci si inaintam printre ei minunati de frumusetile astea ascunse majoritatii turistilor.

Iesind din poiana, semnele dispar din fata noastra si pastram directia de mers. Astfel urcam printr-o larga caldare plina de frunze si zvacniri de piatra pana in culmea din fata unde revedem marcajul PR. pentru putin timp caci in cateva minute acesta face stanga si coboara spre Valea Larga! In sfarsit am scapat de semne si suntem obligati sa mergem "dupa nas". Tinem piciorul care coboara putin in fata-dreapta si trecem usor peste o bariera naturala!

La un moment dat (cca 12.30) avem un mare semn de intrebare: suntem la o intersectie si trebuie sa vedem daca o apucam spre est sau spre vest! Vedem un indicator spre poiana lui Caioti spre est si fara prea multe discutii pornim spre est in directia indicata de sageata. E foarte posibil (de fapt am verificat acasa si asa este) ca spre vest sa ajungem pe muchia si varful Gurguiatu! Cinci minute de urcat si apoi inca 15 de coborat pana in poiana! Continuam in jos pe piciorul din fata pe o panta de 30-35 de grade coboram intr-o alta sa golasa formata printr-o defrisare. Aici avem un mic conflict de opinii: Emil ar vrea sa mergem dreapta spre Gurguiatu si eu (urmarind track-ul) vreau sa facem stanga spre dealul Plesuva (capatul Bucegilor)! Tehnica invinge si pornim la stanga pe niste urme adanci de tractor. Coboram pe urme si la prima intersectie cotim putin dreapta pe un picior ce pare sa tot coboare spre apa Talei.

Intr-adevar la 13.40 iesim desupra fermei pe care in alte dati am vazut-o din Talea. Ferma e situata pe versantul stang al raului Talea la limita de sus a padurii si satul Talea este pe versantul drept. Satul este la limita dintre padure si ceata si abia zarim in spate muchia Gurguiatului de sub care izvoraste Talea. Emil tot ar vrea sa urcam pana in Talea si sa coboram apoi pe drumul asfaltat pana in valea Prahovei. Tot insista sa vada "odaile" de deasupra satului si cu greu il conving ca nu avem suficienta lumina sa facem ocolisul. De fapt cred ca l-am convins pur si simplu mergand mai inainte cu GPS-ul in mana.

Paznicul de la ferma ne ghideaza prin livezi spre Comarnic si eu urmez directia pe care ne-a aratat-o.

De multe ori Mitica ramane in urma fiind absorbit de tufele de macese, paducel si catina. De cateva ori ma opresc si eu, dar nu stau prea mult fiindca, si aici, urma proaspata de urs ni se arata in drum ;). Dupa continut ne dam seama ca s-a infruptat si el din tufele din jur. La o baraca metalica acoperita cu lemn si plastic ni se spusese sa facem dreapta prin livezi daca vrem sa ajugnem in Talea. Eu tot trag de coleg isi mergem tot inainte printre aceleasi tufe dese. Cu cateva zeci de metri inainte de un mic valcel secat ne oprim cateva minute pentru a gusta din catina ce te atrage irezistibil prin culoarea ei.

Urcam pe versantul stang al valcelului si apoi pe deasupra unor zone arse (aici inteleg "logica" arderii pasunilor pentru obtinerea de fonduri, dar in Trascau deasupra satului Tecsesti chiar nu imi dau seama de ce au ars o zona care oricum nu poate fi cultivata cu nimic!) ajungem pe o mica "creasta" ce se arunca si ea spre Talea. Pana in varful ei "taiem" doua serpentine si avem doua posibilitati: ori mergem pana la capatul crestei dealului si facem stanga pe drumul vizibil, ori urcam direct in creasta si coboram pe unde s-o putea. Alegem a doua varianta si vedem ca de fapt am scurtat putin drumul pana la o padure de conifere.

Coboram sustinut prin padurea de conifere pe ceea ce par a fi niste urme de tractor. Busola/nasul ne duc direct pana in valea Beliei , vale pe care o urmam putin chiar pe talveg pe un drum facut de carute. In momentul in care valea se strange sub forma unui mic canion, fac dreapta prin padure pe ceea ce pare a fi cea mia clara poteca si printr-o mica jungla ajunge pe buza vaii Talei (15.15).

Gasim o solutie de a cobori in canionul nisipos al Talei si de aici schimbam directia fix spre est. Ne furisam pe de-o parte si pe alta a cursului de apa incercand totusi sa nu ne umplem prea mult de noroi. In dreptul unor conducte suspendate care traverseaza valea urcam putin pe versantul stang prin cateva poieni pline de arbusti.

Gasim tot asa prin salbaticie cateva poteci care ne coboara la cursul principal de apa si de aici urmam strict drumul de masina ce coboara pe valea Talei cu toate curbele ei. La ora 16.00 terminam valea la primele case ce marcheaza intalnirea cu civilizatia. Ne spalam bocancii si betele, urcam pe ulita clara ce ne duce in maxim o suta de metri pana la asfalt. Pe drumul astfel gasim coboram in sud spre gara pret de vreo doi kilometri. Emil stie unde e gara si chiar inainte sa coboram pe ulita spre gara, ar vrea sa luam o sticla de bere. Eu si Mitica nu prea avem chef si renuntam la idee indreptandu-ne in pasi lenti spre locul de unde ar trebui sa luam trenul (16.35).  Ratam la mustata un personal care ne duce pana in Sinaia sau Predeal (pentru putina caldurica) si dam de "placerea cea mare": avem de asteptat peste 2 ore in frig si noapte pe langa gara inchisa de circa 3 ani! Gasim noi ce face pentru a ne feri de frig (alergari si finalizare cu un litru de vin fiert!) si urcam in personalul de Bucuresti cam pe la 18.50. Multa voie buna, jocuri de Macao cu vechi prieteni de munte ce fusesera in Batrana, masa sanatoasa la caldurica, rasete cu "Florile de Colt" din Bucuresti pana in orasul pe care il vom suporta pentru 5 zile! Dar stiu ca va veni un sfarsit de saptamana fain (refugiul Agatat sau cel de la Iezerele Cindrelului) si asta ma face sa trec mai usor peste zilele petrecute in oras.

Uitandu-ma in urma in cele doua zile, ma bucur enorm pentru planul pe care am reusit sa il realizam si pentru toate posibilitatile de tura pe care ni le-a deschis aceasta parte sudica a Bucegilor mai putin umblata! Sper sa va fi placut si voua pe aici si astfel sa explorati si voi locurile astea pierdute de lume desi sunt aflate intre localitati "civilizate"!