Pe 30 octombrie este un eveniment mare și important în cadrul comunității Via Transilvanica. Chiar de ajung mai rar la povești cu ei, oamenii din Tășuleasa sunt de nota 20 și de fiecare dată rămân cu amintiri plăcute după întâlnirile cu oricare dintre ei. Sunt oameni care transmit căldură și energie bună, care încurajează prin mici și importante detalii și, de cele mai multe ori, prin puterea exemplului. Acum, momentul extraordinar este făcut de toată echipa cu care am mare drag să mă întâlnesc (chiar dacă un om drag nu a putut veni, ne gândim la el și voi povesti apoi cu el la telefon) și mai ales de ambițioșii frați Tibi și Alin care au stabilit aici întâlnirea comună. Tibi vine în alergare cu doi prieteni de la Roma (!) unde este montată o bornă Via pentru a marca legătura cu latinitatea. Alin, pentru promovarea și menținerea Viei Transilvanica, vine după circa 2800 de kilometri de mers pe Via! De la Severin la Putna și înapoi, acum la Severin!!! Nu spun de colaborările faine din fiecare zonă! Dar mai multe detalii la timpul lor!
Ziua 1 - 28.10.2025
Chiar dacă teoretic ar fi o zi pierdută aleg să merg cu tren de zi de la București la Drobeta Turnu Severin. Și nu e pierdută fiindcă de obicei am mers cu tren de noapte și nu am văzut mare lucru. Acum am prilejul să văd din fuga trenului peisajul și gările prin care trec. Puțin după 17.00 mă prinde apusul când cobor serpentinele dintre Balota și Erghevița, practic coborârea din câmpie în lunca Dunării. Cu Dunărea în stânga ajung la 17.40 în gara Severinului. Normal/oficial numele este cel mai de sus (din trei cuvinte), dar localnicii folosesc doar Severin!
Ies din gară și merg la hotelul ”La Conu Iancu”. Doamna de la recepție îmi arată camerele disponibile și să îmi aleg eu. Este la curent cu comentariile negative de pe net și caută să se justifice. Nu e nevoie! Întâi văd și apoi spun ce și cum. Ce pot spune acum: comentariile sunt exagerate și depinde foarte mult de pretențiile fiecăruia. Cum pentru mine o cazare înseamnă un pat cald și curat și posibilitatea de a face un duș cald (masa este opțională, aleasă de client sau nu!), eu sunt mulțumit de cazarea de aici. Singurul aspect negativ spre neutru este că este mult zgomot dacă ții geamul termopan întredeschis. Dar nu este obligatoriu! E alegerea mea să țin geamul așa când dorm, indiferent pe unde merg!
Da, s-a întunecat și știți bine că asta nu e o piedică pentru mine să călătoresc și să descopăr lucruri noi. Mai ales că atâta timp am stat azi pe scaun, în tren. Așadar merg la borna nr. 2 din port unde Carol I, ar fi spus: ”Punând piciorul pe acest pământ sacru m-am și făcut român.” Îmi era dor să revăd borna. Acum doi ani, în februarie, pornisem de aici spre Putna... Mă rog, de la borna nr.1 din curtea muzeului spre care mă îndrept acum trecând pe aproape de piciorul podului lui Apolodor, îngrădit de Asociația ”Front la Dunăre” pentru siguranță și protecție. Rămâne cândva să vorbesc cu ei să ajung și eu pe Șimian unde de curând este instalată o bornă VT.
De la muzeu drumul este cunoscut: Bulevardul Carol I, apoi Fântâna Cinetică și parcul ”Tudor Vladimirescu”, catedrala episcopală și Hala ”Radu Negru”, Castelul de apă, Promenada Crișan, parcul ”Obelisc”. Hm, nu mai țin minte dacă după acesta sau ceva mai departe, pe bd. Mihai Viteazul, varianta veche de traseu făcea dreapta pentru a ieși din oraș pe la Kaufland spre Halânga. Acum merg ânainte prin cartierul Crihala Nord, trec de borna cu pălărie cu pene de păun, fac stânga pe strada Vasile Geonea și curând dau de ultima bornă din Severin, cu chip de fată stilizat. Următoarea ar fi prea departe și îmi fac socoteala că oricum mâine voi veni pe aici. Așa că îmi ”întrerup” Via (de fapt voiam doar să văd toate bornele din Severin, două fiind ”noi”) și fac stânga pe strada Gheorghe Anghel care mă duce pââââână la cimitirul catolic. Trec bulevardul și continui pe strada Prof. Dr. Dumitru Grecescu. E interesantă și furmoasă, chiar dacă pe hartă pare doar dreaptă. Urcă și coboară ondulat câteva dealuri care bănuiesc că în mod natural (sau făcute de om, dar mi-e mai greu să cred varianta asta) sunt valuri de protecție la inundații asociate Dunării. Evident, vorbim la nivel macro fiindcă e greu de crezut că ar putea crește Dunărea atât de mult. Sau pot fi formate chiar de cursul apei de-a lungul a sute, mii sau milioane de ani... Nu mai știu pe care stradă fac dreapta, ies în strada Carol Davila și la colțul unde aceasta se redenumește Aurelian găsesc niște trepte care mă coboară abrupt pe lângă Spitalul Clinic CFR în Bulevardul Carol I. La dreapta merg până în giratoriul unde este Fântâna Călărașilor și macheta Podului lui Traian. Doar suntem la Severin, cum aș putea rata macheta?
De aici cobor spre gară și înainte de a merge la hotel urc prin parcul Gării și fac un ocol pentru a vedea biserica Grecescu. Un frumos istoric de pe Google Maps (contribuție Dan Lascu):
”Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” este o ctitorie a familiei de boieri Ioan și Ioana Grecescu, care au ridicat și spitalul din apropiere. Lucrarea a fost începută pe 10 mai 1868 și, la realizarea proiectului, regele Carol I a angajat arhitectul Capitalei, urmând ca biserica să se ridice după stilul celei domnești de la Curtea de Argeș.
Valoarea și frumusețea acestui locaș religios sunt date și de pictura interioară, în stil neoclasic, creație a lui Gheorghe Tătărescu (1872). Lucrarea a fost făcută pe cheltuiala lui Gheorghe Poenaru (1000 de galbeni imperiali austrieci), când ctitorii nu mai erau în viată. Biserica a fost sfințită în 1875, iar în 1884 a devenit catedrală ortodoxă a orașului Turnu Severin (vechea catedrală, biserica Maioreasa, fiind în ruină).
Cu râvnă și pricepere s-au aplecat asupra acestei opere de artă religioasă doi profesori de desen din Turnu Severin, spălând pictura (în 1898 Alexandru Răsmeriță iar în 1908 Theodor Zarnea). Acoperișul bisericii a fost făcut inițial din tablă de aramă dar a fost confiscat de armata germană în 1917. Cel de azi datează din 1920.”
Înapoi prin parc spre hotel și direct la somn. ”Mâine este o nouă zi!”
Ziua 2 - 29.10.2025
Las trezirea de voie, nu sunt neapărat pe alergătură. Azi mi-am propus doar să parcurg varianta nouă a Viei Transilvanica până la Schinteiești. Așa că puțin după ora 10.00 pornesc la drum, de data asta direct spre strada Dumitru Grecescu. Intru la un magazinaș de cartier și îmi iau niște napolitane și un suc cu ceva vitamine și după cimitirul catolic văd pe dreapta o tarabă cu fructe și legume. Dintre ele aleg patru mere mari. Interesantă discuție: eu susțin că sunt suficiente pentru o zi întreagă (plus apă, evident), vânzătorul că prea multe mere nu fac bine. Dar fiecare le știe pe ale lui. Mulțumesc și merg mai departe până în strada Vasile Geonea pe care fac stânga. Sunt din nou pe Via :)!
Până la prima bornă drumul iese dintre case și merge un pic prin câmp. Apoi încep casele din Schela Cladovei și după câteva serpentine largi dau de a doua bornă. Din ce am căutat ulterior pe net (și apoi văd și mâine ceva informații la Muzeul regiunii Porțile de Fier) zona descoperirilor arheologice ar fi undeva în dreapta mea, după ultimele case. Dar dacă nu este nimic amenajat nici nu ar fi motiv să meargă cineva pe acolo. Exact lângă a doua bornă găsesc coaja unui ou uscat care pare a fi de porumbel :). Ceva mai în față doar fac o poză, în trecere, la biserica Schela Nouă. Simt cum două femei ”credincioase” se uită un pic răutăcios la mine că ”de ce fac poze la biserică”. Sau poate doar gândesc că ”e străin, nu știe regulile noastre”... Ies în strada Dudașului care mă duce la dreapta la centura de ocolire a orașului. Stâlpul de orientare, în sens invers, este înainte de șoseaua lată. Borna cu veveriță este după șosea. Încă mai am un pic de asfalt până să ies pe drumul de pământ. Tot mi-a trecut în gând pe acești trei kilometri cât de exacți pot fi Alin și Tibi ca să se întâlnesc după atâta drum și atâtea zile/luni. Cât de bine gândită e toată treaba asta și aș putea să generalizez la toate proiectele din Tășuleasa Social de-a lungul vremii, Via Transilvanica fiind unul dintre ele și cel mai vizibil. Evident criticii vor spune că periez aici, dar invit pe oricine să contribuie la proiect, să facă un marcaj, să participe la montarea unei borne sau a unui stâlp, să promoveze, să documenteze măcar câțiva kilometri din traseu și apoi să vorbească!
Cam după vreo 300 de metri fac dreapta pe un drum de pământ. Pentru tălpi e cea mai mare bucurie să mergi pe pământ în loc de asfalt. Dacă drumul e cu noroi sau cu pietre sau prea înclinat (și sunt astfel de momente pe Via) dorința devine exact invers: îți dorești să scapi de acel drum și măcar un kilometru să mergi pe asfalt. Nu este o regulă aplicabilă 100%, dar în general este de preferat pământul în locul asfaltului! (Bine, eu spun asta ca drumeț. Pentru un om obișnuit, poate un pic mai comod, e de preferat asfaltul și, dacă se poate, și mașina! Și e de înțeles, nu de judecat!) Urc printre gunoaie și copaci îngălbeniți de toamnă. Adică una rea (gunoaiele care din păcate fac parte din peisajul rural românesc) și una bună (minunățiile de culori tomnatice care te fac să uiți de partea tristă și să vezi ce minunată este țara asta)! Mă uit și în spate și văd cum încet-încet mă îndepărtez de Severin și Dunăre. Cumva parcă simt ca o pornire pe Via așa cum pornisem în februarie 2023 pe partea cealaltă, pe zona de asfalt. Doar că acum parcurg doar bucățele schimbate, nu am scop să ajung la Putna! Pe deal dau de un copac cu fântână și vălău metalic pentru animale. Imediat după el este borna cu nas ”borcănat”, un avion și nori. Ce bine ar prinde acum niște nori. Dar mergem pe vreme așa cum este ea! Un cățel vine după mine lătrând. El își apără zona și de fapt este curios. Haide cu mine, dacă vrei! Evident că se oprește când i se termină teritoriul!
Cam 300-350 de metri mai departe drumul evident face ușor la stânga și intră printr-o râpă foarte faină. Dar, tipic românesc (din păcate trebuie să spun așa!), este plin de gunoaie. Dar așa de faină este râpa. Hm, trec de ea și mi se pare că e ciudat un pic. Am senzația că am greșit drumul. Văd că acesta urcă după zona râpei, la dreapta, și zic să urc până acolo. Dacă sus nu mi se pare că e bine, mă orientez pe telefon. Și sus văd că drumul de pe deal vine din dreapta. Deci m-am redresat bine! Urc, urc, urc și trec de următoarea bornă, cu pătrățele mărunte și un desen foarte vag printre ele. Drumul continuă prin iarbă uscată, în față având dealul Vărănic. Știu că pe sub el va trebui să merg cumva la dreapta. Puțin mai în față drumul mai clar e la stânga și în față pare doar ceva înierbat. Aleg (subliniez, este alegerea mea!) drumul la stânga, printre ceva arbuști cu puțină umbră și garduri pe dreapta. Și tot merg printre ele până la o intersecție de linii electrice. La un moment dat, pe un stâlp de beton pe stânga, văd pătratul albastru cu margine albă, semn de rezervație naturală strictă. Atunci doar mă întreb ce o fi și acum, când scriu, Google Maps îmi spune că est vorba de rezervația naturală Valea Oglănicului aflată foarte aproape de E70 și granița cu Serbia de pe Dunăre. Hm, pe aici până acum am mers doar cu mașina sau cu trenul. Ce locuri faine poți găsi mereu la mică distanță de locurile pe unde ai tot fost... Dar nu sunt marcaje ”T”. Ceva e ciudat! Fac dreapta la intersecția de drumuri și linia de curent mă duce spre capătul de sus al satului Breznița-Ocol. 250-300 de metri și dau de un stâlp Via. Îmi indică undeva spre dreapta pe ceea ce logic ar trebui să fie un drum. Dar este doar un capăt de drum și în rest arătură. Hm, chiar să fi arat și drumul? Merg în direcția aceea pe pământul arat fiindcă undeva mai jos ar trebui să fie o bornă și nu vreau să o pierd! Și într-adevăr, după o zonă cu arbuști dau de borna cu câine-șopârlă. Sau mai asemănător cu un cameleon cu cap de canină. Mă bucur că am găsit borna și nu voi mai urca pe arătură, ci pe drumul clar ce mă duce pe la o troiță de lemn cu acoperiș de tablă. Nu pare ceva semnificativ și știu câtă trudă și profunzime este în spatele ei! Încă puțin pe drum, fac stânga și ies la stâlpul despre care vă spuneam.
Puțin mai înainte, pe drum, este borna omului cu rădăcini. Pentru cine înțelege că rădăcinile noastre sunt aici, nu pe alte tărâmuri! Intru curând între case lăsând pe stânga arbuștii colorați de sub Vărănic (în stânga să fie o carieră de var?) și borna cu nasturi pe ceva cusătură mă găsește la intersecția din susul Brezniței, aceea cu fântănă cu roată. Amintirea și bucuria de a scoate apă cu găleata ca în copilărie (știți care e diferența între găleată și ciutură?)! Mă satur cu două căni de apă rece, umplu/schimb rezerva de apă și apoi mai departe. Urmez strada Mareșal Averescu în aceeași direcție ca până acum. Un mic ocol al străzii, apoi printre case las pe dreapta o fântână dintr-un tub cu acoperiș de metal și găleată cu lanț, urmez drumul care face dreapta în câmp, trec de borna cu figură abstractă cu un ochi deschis și unul închis și ajung la asfalt, la ieșirea din Breznița Ocol spre Jidoștița. Nu merg foarte mult la stânga și ies la dreapta, pe un drum de pământ cu marcaje Via. Trec de borna ce ar putea închipui Coloana fără de sfârșit un pic mai altfel (asta e viziunea mea, nu dați cu parul :D) și tot urc pe drumul evident lăsând pe stânga o casă (la care a venit o mașină). Am marcaje bune. Urc cu ceva râpe în dreapta. Harta îmi arată acum că pe aici pe undeva este obârșia Crihalei, acel curs de apă ce ajunge la nord de Severin, de unde și numele unui cartier prin care am trecut aseară.
Ajung la borna cu cal, vizibilă, care pare că mă așteaptă să urc la ea. Ca un prieten tăcut carestătea în vârful dealului privind cum vin spre el (”eu îs d-aci și doar ne salutăm și mergi mai departe, călătorule!”). Mai apoi, după alte râpe de obârșie a Crihalei, drumul face stânga și urcă frumos pe deal spre o livadă parcă uitată acolo. Sigur e folosită, acum fiind cam final de toamnă este normal să arate așa. Mă intersectez cu un ATV și apoi trec de borna cu păuni (am greșit, întâi e borna și apoi livada!). Drumul tot urcă până în partea ca mai înaltă a dealului și apoi cotesc stânga. Printre arbuști văd un băiat cu capre. Mai apoi trec de borna cu fata cu bec luminat (”Am o idee!” ”Zi-i!” :D) și drumul începe să coboare un pic mai abrupt și ușor spre dreapta. Trec de borna cu găuri verticale și în jos mă apropii de un crâng frumos colorat cu galben și verde. Doar ne apropiem de 1 noiembrie, în câteva zile. Mai cobor un pic și fac dreapta după crâng. Drumul coboară foarte clar, uneori chiar cu șleauri de noroi. Dar nu e bai că acum este uscat. În dreapta, aparent departe, se văd coșurile termocentralei de la Halânga. Trec de borna cu cercuri, apoi de o troiță metalică, de ”poarta” cu marcaj formată din doi copăcei, intru în vorbă cu un cuplu care era cu caprele și care pare cam refractar la discuții, mai ales că sunt singur și că ar putea apărea șacali noaptea (!). Le spun că am parcurs toată Via de aici la Putna și îmi dau seama că nu realizează ce înseamnă asta ca experiență prin natură. Salut și mai departe la vale pe lângă borna cu ”trepte”. Tot la vale și borna cu porumbel cu năframă (sau bumerang?) mă scoate la asfalt. Până aici este varianta schimbată, de aici Via ar continua la stânga prin Schinteiești (la ”deal”) și apoi peste Topolnița spre Balotești.
Misiune îndeplinită! Acum mai am pentru azi în program doar să mă întorc în Severin. Deci dreapta prin Schinteiești spre centru unde este o faină troiță. Dacă tot e obiceiul la sat să saluți oamenii pe care îi întâlnești, găsesc și motiv de vorbă: să întreb când am microbuz spre Severin. Tocmai trecuse unul la 15.00 și se pare că pe la 17.30 ar mai fi unul care vine de la mănăstire. Hm, cam mult timp! De la troiță fac stânga câteva sute de metri până la un magazin. Am nevoie de ceva suc, dulce, acidulat. Și bineînțeles că intru în vorbă cu domnul de acolo și sună la un șofer de microbuz. Confirmă cursa de care știam. Doar că am mult timp de stat până atunci. Mai povestim una-alta despre lumea (încă) naturală de la sat și despre drumeții de pe Via (mulți străini și/sau cu biciclete) care i-au călcat pragul. Pare-mi-se că știe și de Alin Ușeriu că s-ar fi oprit o dată aici. Mulțumesc, revin la troiță și apoi în jos spre Halânga. Nici nu ies bine dintre case că oprește o dubiță (îi făcusem semn cu mâna!). Au ceva treabă să ducă niște scule în Dudașu sau Cerneți. Mă pot duce până la centură și apoi, dacă ne mai găsim în drum, când revin ei să mă ducă în oraș. Doar că nu au scaun în spate și doar scule. Nu e bai, pot sta oricum. E bine că am scăpat de câțiva kilometri de asfalt. Povestim un pic și de la giatoriul de la centură voi intra în oraș pe lângă Kaufland, pe jos. Știu bine drumul ăsta fiindcă pe aici era inițial Calea!
Am chef de o pizza și sunt mai multe opțiuni în zonă. Îmi plac recomandările de la CRAFT Pizza și voi merge acolo. Recunosc, cum genunchii îmi cam fac figuri și nu am mai mers de mult pe Via, mi-am pierdut obișnuința și se resimt efortul și transpirația, mai ales în zonele iritabile și în bocanci. Deci voi merge mai încet apoi, spre centru.
Asta înseamnă ieșire în bd. Tudor Vladimirescu, apoi străzile Smârdan și Numa Pompiliu și ceva poze la piața Mircea, locală. Chiar dacă acum e închisă. Ies în spatele catedralei episcopale, las în față hala istorică ”Radu Negru” și simt nevoia să intru puțin în catedrală. Voi și rămâne la slujbă, cumva o cerere ascunsă a subconștientului, îndeplinită de cineva de Sus. Așa simt nevoia să mulțumesc pentru binecuvântarea zilei de azi!
Vreau să ajung neapărat la cafeneaua Ada Kaleh. Este un loc foarte fain care păstrează tradiția turcilor de pe insula cu același nume. Evident că este cafeaua la nisip specifică, pidele, ceva costume și fotografii pe pereți și mai ales cea a fondatorilor cafenelei. Povestesc un pic cu fata de aici, foarte faină, chiar dacă acum seara, nu e de cafea. Dar promit că mâine dimineață asta voi face prima dată, înainte de a merge, după prânz, la evenimentul Via Transilvanica. Chiar e bucurie reciprocă pentru faptul că locul este promovat printre oamenii care umblă pe Via. Aici vin și prietenii de la Tășu când au ocazia.
Pe drum spre cazare trec pe lângă Monumentul Eroilor și cobor prin parcul în curs de amenajare pe bd. Dunărea unde găsesc panoul despre Porțile de Fier 1, cea mai mare construcție hidrotehnică de pe Dunăre. Făcută cu câte sacrificii, printre altele scufundarea insulei Ada Kaleh și mutarea locuitorilor de acolo și scufundarea Orșovei vechi și mutarea locuitorilor mai sus, în zona pe care o cunoaștem în prezent!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu