Tătaru 25.05.2024

Vorbesc cu Emil să facem o ieșire cu mașina pe coama munților Tătaru. Caut cât mai multe detalii și iată-ne la drum. Cu prima oprire la câmpul de maci de la ieșirea din Ploiești!

Ocolim Ploieștiul și ieșim spre Vălenii de Munte cu o pauză de umplere a bidoanelor cu apă la Izvorul lui Burebista. Prilej pentru Emil de a povesti cu alți oameni care veniseră să ia apă :)!

După Teișani facem dreapta spre Drajna de sus și apoi prin Cerașu șu valea Lespezii ajungem în Slon. Aici vom face la întoarcere o pauză la un prieten de-al lui Emil. Dar mai e până atunci :D! Găsim drumurile care ne urcă în serpentine strânse, uneori, în coama munților Tătaru, în zona cetății de deasupra Poienilor Drăjnuței. Este vorba de locul în care a fost descoperită, arheologic, cetatea ”La comoară” sau ”La ciugă”. Au fost descoperite blocuri de piatră și cărămidă și fragmente de vase din feudalismul timpuriu. Facem o pauză aici pentru poze și pentru mai multele detalii pe care le vedeți scrise mai jos. 

Am o mică jenă de a merge cu mașina pe munte și cumva mă auto-justific cu multele mașini care urcă pe aici la Festivalul de la Tabla Buții. Bine, în fond nu este arie protejată și pe aici este drum public, fără nici o plăcuță care să interzică accesul. Înapoi la mașină și următoarea pauză este la Fântâna lui Codiniță pe care o descopăr ascunsă ușor sub coamă, în pădure. Este o sursă de apă foarte importantă pe aici!

Urmăm drumul printr-un culoar de pădure (Plaiul Butelor) și ieșim curând la gol. Se vede atât de fain... >:D<! Două serpentine strânse și apoi o urcare pe semi-curbă de nivel pe sub o coamă frumoasă în dreapta noastră. Drumul ajunge într-o șa de unde un drum face stânga spre crucea faină și locul de popas amenajate de Primăria și Consiliul Local Cerașu pentru eroii căzuți pentru reîntregirea neamului. Este o faină cruce de piatră văruită, o troiță de lemn, izvor, steagul național și o masă unde luăm o gustare! E un moment în care lăsăm mașina să se odihnească și noi facem ceva plimbări pe jos. 

Prima este urcarea lejeră la crucea albă de pe vârful de deasupra noastră. Are un aspect monumental, cu un model tradițional în mijloc, mese pentru panoramă și o inscripție foarte faină pe spate. Crucea a fost ridicată de Bogdan Nicolae Buimac în iunie 2020 în amintirea bunicilor Ilă Ion și Niculina: ”Ajuns aici, în vârf de munte, cinstește amintirea înaintașilor tăi și bucură-te de frumusețea plaiurilor strămoșești! Alină-ți sufletul și privirea în acest loc încărcat de solemnitatea înălțimilor!” În spatele crucii, foarte aproape, e plăcuța care marchează Vârful lui Crai, 1474m. Pe o hartă (Munții Noștri, online) găsesc poziționarea acestui vârf pe coama de peste șa și va trebui și mergem pe acea coamă!

Cu mașina trecem de șa (Șaua lui Crai?) coborâm câteva curbe și după o zonă pe curbă de nivel oprim mașina fiindcă vrem să vedem o stână și să ajungem pe vârful... Gămălia! E cel împădurit pe care îl văzusem la nord de pe acea coamă de care v-am spus mai sus. Urmăm drumul stânei care ne trece foarte elegant peste vârful de 1401m altitudine ce leagă culmea principală de acest vârf lateral. Avem o coborâre ușoară și suntem la stână. Este foarte fain amenajată, are sursă de apă și se pretează la ceva ture de iarnă. Drumul continuă printr-o șa verde și apoi printre tufe de ienuperi și fagi bogați urcă un vârfuleț împădurit, coboară într-o șeuță și apoi urcă abrupt câteva zeci de metri până la zona vârfului, plină de tufe de ienupăr cu mult praf în ele. E așa uscăciune aici... Și chiar și așa e bucuria mare când găsim două sau trei tufe de rhododendron! Urcăm pe vârful de unde se vede panoramic spre est. Cât vezi cu ochii este pădure verde și deasă. Ce și-ar dori oamenii din alte țări așa de multă pădure! De la 1434m mai admirăm puțin de jur-împrejur și apoi revenim prin ienuperii cu praf și pe același drum cunoscut la stână și mai apoi la mașină. Mâncăm câte un sandwich înainte de a lăsa să treacă o căruță și a porni mai departe, pe drumul de coamă.

Doar urcăm câteva curbe, trecem de Plaiul Cășeriei și pe platoul următor ieșim din drum la stânga pentru a merge pe jos pe vârful Mănăilei (1453m). Sunt tare faine privirile în toate direcțiile și în special spre vest spre Clăbucetul Măneciului cu culmea Moașa-Nebunu în spate.

Puțin mai departe oprim mașina sub vârfulețul fain unde s-a găsit Crucea Mandii. Este vorba de Manda, slujnica Doamnei Stanca, ucisă aici de dușmani în timp ce venea spre Vlad Țepeș pentru a aduce vestea morții Doamnei Stanca în urma nașterii unui fecior. Frumoase și poveștile documentate și locurile!

Puțin mai în față găsim un indicator cu BA spre Chiojdu, Casa cu Blazoane. Este un traseu foarte rar umblat (de sus în jos: Poiana Corduna, valea Bâsca Mare și după unirea cu Izvorul Peștelui devenită Bâsca cu Cale spre Bâsca Chiojdului) și vă dați seama că se pretează la un viitor plan :D! Vom face o pauză la vizibilul pilon al funicularului cu care s-a adus hrana, muniția și echipamentul militar de la Măneciu la Tabla Buții în 1916 (fost funicular al exploatării forestiere a Societății Drajna).

Puțin mai departe ajungem la Cimitirul de la Tabla Buții deasupra căruia lăsăm mașina, cu vreo două curbe mai sus. Vom vizita celebrul Cimitir al Eroilor de la Tabla Buții (singurul front pe care inamicul nu l-a putut cuceri; vedeți detalii în poze), apoi Crucea ridicată de asociația ”Salvatorii Prahoveni”, Cetatea Tabla Buții cu istorie mai importantă între 1211 și 1839, folosită cu intermitențe, ca redută, pâmă în 1916  și Crucea Doamnei (Stanca). ”Numele Tabla Buții provine de la tablele ștanțate, aplicate în trecut pe butoaiele cu marfă, când se făcea vama.” (Sursa: https://turismbuzau.ro/tabla-butii/).

Pe următorul vârf este un monument-foișor-troiță de unde se poate vedea în toate părțile. Dar e ceva de urcat până la el :D! Nici o problemă pentru noi!

De aici coborâm în Pasul Tabla Buții (fost loc de vamă) de unde, pe o relativă curbă de nivel pe deasupra unei stâni bune, o serpentină cu drum de piatră mare și apoi un alt platou, ajungem în șaua de sub Tătaru Mare. Aici sunt două mașini cu ”locuitorii” lor și alte câteva mașini 4x4 care vedem că urcă greu drumul spre Tătaru Mare (s-au oprit pe ultimul platou dinainte de vârf). O las pe Nivea Blacky aici la odihnă și urc pe jos, pas cu pas, în urma fumului mașinilor puternice (nu îmi place deloc treaba asta). E și asta o pasiune, să urci cu mașina pe pante mari sau prin noroaie urâte! Eu nu aș face așa ceva! După ceva povești vine și Emil după mine, ceva mai domol. Încet ajungem amândoi pe vârful Tătaru Mare de 1476/1477m, cel mai înalt din masiv. E un peisaj fain și cu gândul îmi imaginez drumul peste Tătaru Mic și Tătăruțu spre Siriu. Nu mă gândeam că în anul viitor, în toamnă, voi merge solitar pe acolo! Lăsăm să plece mașinile puternice și apoi coborâm și noi la a noastră mașină, în șaua de sub vârf.

 

Acum văd pe hartă că Izvorul Buzăului s-ar afla la vest de vârful Tătaru Mare, nu sub pasul Boncuța unde este Valea Feței. Motiv de revenit aici, la izvor!!!

De aici am o parte de drum (mai precis din pasul Tabla Buții) unde morcovul e ceva mai mare. Mai mult pentru Emil și mai multă atenție pentru mine: coborârea până în Boncuța se face pe un drum plin de șleauri adânci unde, dacă nu ești atent, riști să rămâi ”pe burtă”. (n.a. am fost în toamna lui 2025 și drumul, datorită parcurgerii lui după perioade de secetă, este foarte bun!). Cu mare atenție coborâm în pasul Boncuța și apoi la stânga (Nivea Blacky, ai făcut față cu brio testului ăstuia de 4x4!) în Poiana Valea Stânii. Pauză pentru ceva relaxare după morcovul de mai devreme!

Continuăm pe Telejenel pentru câțiva kilometri și în momentul în care drumul de Cheia face dreapta în serpentine, noi mergem tot înainte fiindcă vreau să îi arăt și lui Emil cascada Schinda. Și plus că nu mai fusesem pe partea asta de drum și vreau să îl cunosc (face lergătura cu marcajul CG care mergem pe Clăbucetul Măneciului)! Sunt kilometri buni prin zone cu exploatări și ne vom opri vreo jumătate de oră pentru a explora zona cascadei, și de sus și de jos! Este tare faină!

Încă vreo doi kilometri, facem stânga de două ori și suntem pe un drum care urcă, cu șleauri minore, în capătul coamei Tătarului. De fapt cam pe aici este limita de pădure. Ne știm aproape de Slon și coborâm cu atenție spre Slon unde ne oprim la un magazin pentru un suc sau pentru o apă. Emil vede băieții ce joacă fotbal într-un teren cu plasă și își amintește că în tinerețe era mare fotbalist pe terenul de la Stadionul Național din București unde este turnul de parașutism (și nu doar acolo, ci și înregimentat la clubul Steaua pentru o perioadă). Urmează vizita la prietenii lui Emil (despre care spuneam mai la început) și apoi drumul spre casă, cu bucuria atâtor locuri faine văzute în detaliu :D!